Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1900/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1900/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-10-2013 în dosarul nr. 1900/2013

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 1900/R

Ședința publică de la 14.10. 2013

Curtea constituită din:

P.- C. S.

JUDECATOR- A. A.

JUDECATOR- S. C.

GREFIER- D. P.

* * * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. I..

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. împotriva sentinței penale nr. 774/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București, în dosarul nr._ / 2012.

La prima strigare a cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns recurentul inculpat BĂDĂRUȚĂ N. S., se prezintă avocat L. D. cu împuternicire avocațială nr._/2013.

La a doua strigare a cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu a răspuns recurentul inculpat BĂDĂRUȚĂ N. S., se prezintă avocat L. D. cu împuternicire avocațială nr._/2013.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La prima strigare a cauzei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se prezintă d-na avocat L. D. angajată în cauză și arată că familia recurentului inculpat a contactat-o și a susținut că dorește ca acesta să fie reprezentat în instanță de dl. avocat I. G. care cunoaște mai bine dosarul

La a doua strigare a cauzei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se prezintă d-na avocat L. D. angajată în cauză și revine asupra hotărârii de a numai asista pe recurentul inculpat B. N. S., arată că dl. avocat I. G. i-a comunicat că nu se poate prezenta motiv pentru care îl va reprezenta pe recurentul inculpat.

Curtea din oficiu pune în discuție schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării prev. art. 37 lit. a C.pen.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că nu este de acord cu schimbarea de încadrare juridică pusă în discuție din oficiu, arată că inculpatul a comis fapta după ce a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 174/2008 definitivă prin decizia penală nr. 1330/27.10.2008, ulterior acesta a mai fost condamnat prin sentința penală nr. 2081/2008 de Judecătoria sectorului 4 București, definitivă prin decizia penală nr. 22/14.01.2009, precizează că mai există și o alt hotărâre tot din 2008. Consideră că se justifică reținerea prev. art. 37 lit. a C.pen., în raport de data comiterii prezentei fapte, respectiv 23.07.2010.

Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul arată că este de acord cu schimbarea încadrării juridice pusă în discuție din oficiu de instanță în sensul înlăturării prev. art. 37 lit. a C.pen.

Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.

Apărătorul recurentului inculpat solicită în temeiul prev. art. 385/9 pct. 14 C.pr.pen, și în temeiul prev. art. 385/15 al. 1 lit. b C.pr.pen, admiterea recursului și casarea în totalitate a hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Apreciază că instanța putea da o eficiență sporită prev. art. 74 lit. a și c C.pen și art. 76 C.pen, de asemenea solicită înlăturarea sporului de 8 luni de închisoare. În subsidiar solicită reducerea acestui spor de 8 luni de închisoare, în raport de încadrările juridice, de faptul că faptele sunt concurente, de faptul că a mai fost condamnat tot pentru conducere fără permis.

Arată că anterior instanțele i-au aplicat pedepse orientate sub minimul special.

Concluzionând solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, respectiv a se dispune reducerea pedepsei de 3 ani închisoare și înlăturarea sporului de 8 luni închisoare, avându-se în vedere că în prezenta cauză a solicitat a fi judecat după procedura prev. de art. 320/1 C.pr.pen.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, arată că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică motive pentru care solicită a fi menținută iar recursul să fie respins ca nefondat.

Apreciază că instanța a individualizat în mod corect pedeapsa aplicată inculpatului, cu reținerea prev. art. 320/1 C.pr.pen, având în vedere perseverența infracțională de care acesta a dat dovadă.

Solicită a se avea în vedere că recurentul inculpat a executat 3 ani și 2 luni închisoare astfel că acel spor de 8 luni închisoare apare ca fiind justificat prin raportare la perseverența infracțională de care acesta a dat dovadă până în prezent.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 774/08.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București s-au dispus următoarele:

În baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 320/1 alin. 7 C.p.p. și cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a, b Cod penal, condamnă inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 341/11.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1449/R/17.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția II Penală, în componentele sale, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 36 alin. 1 Cod penal rap. la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, contopește pedeapsa de 3 ani închisoare stabilită în prezenta cauză cu aceste pedepse, repuse în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 341/11.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1449/R/17.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția II Penală;

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 174/19.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă la data de 27.10.2008;

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2081/21.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă la data de 14.01.2009;

- pedepsele de 1 an și 6 luni închisoare, 1 an și 6 luni închisoare și 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 29/22.02.2010 pronunțată de Judecătoria M., definitivă la data de 12.04.2011;

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 168/01.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă la data de 19.04.2011;

- pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1648/03.12.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă la data de 22.03.2011.

Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare pe care o sporește cu 8 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 36 alin. 3 rap. la art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată prevenția și perioadele executate de la 19.05.2006, de la 02.07.2007 la 10.09.2007, de la 07.11.2008 la 25.01.2010 și de la 16.09.2010 la 17.07.2012.

În temeiul art. 35 Cod penal menține măsura de siguranță dispusă conform s.pen. nr. 1648/2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București, privind confiscarea cleștelui tip “gură de lup”.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul din data de 31.05.2012, întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul de urmărire penală nr. 9646/P/2010, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului: BĂDĂRUȚĂ N. S., cercetat în stare de libertate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată cu aplicarea art. 37 lit. a și b C.p.

În actul de sesizare al instanței s-a reținut că la data de 23.07.200, în jurul orelor 23.35, inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. a condus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe . pe direcția de mers dinspre . . poseda permis de conducere.

Cauza penală a fost înaintată pentru competentă soluționare Judecătoriei Sectorului 4 București, fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de dosar_ .

În cadrul ședinței publice desfășurate din data de 26.11.2012 (prim termen de judecată), instanța a procedat la verificarea regularității actului de sesizare al instanței, constatând respectarea dispozițiilor art. 263, 264 Cod procedură penală.

După expunerea învinuirii aduse inculpatului precum și a drepturilor și garanțiilor de care acesta poate beneficia, s-a procedat la audierea inculpatului BĂDĂRUȚĂ N. S., în acord cu prevederile art. 323 Cod procedură penală, acesta înțelegând să se prevaleze de dispozițiile art. 320 ind. 1 Cod procedură penală, modificat prin Legea nr. 202/2010, în sensul că recunoaște în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și că solicită ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Declarația inculpatului a fost consemnată și atașată dosarului cauzei.

Față de poziția procesuală exprimată de inculpat, instanța de judecată a dat eficiență dispozițiilor art. 320 ind. 1 Codul de procedură penală, potrivit cărora judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, atunci când inculpatul, până la începerea cercetării judecătorești, declară că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare a instanței și nu solicită administrarea de probe.

Pe baza materialului probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța de fond a reținut următoarea stare de fapt:

În data de 23.07.2010, în jurul orelor 23.35, organele de poliție din cadrul Brigăzii Rutiere au depistat pe numitul BĂDĂRUȚĂ N. S. în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe . pe direcția de mers dinspre . . poseda permis de conducere.

S-a mai reținut că din verificările efectuate în Evidența Conducătorilor Auto s-a constatat că inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. nu posedă permis de conducere.

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei declarând că a condus fără a poseda permis deoarece a avut de rezolvat o problemă personală. A mai arătat că a absolvit cursurile școlii de șoferi însă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri doveditoare.

Martorul R. M. I. a confirmat faptul că a fost de față când organele de poliție l-au depistat pe inculpat în timp ce conducea autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe . pe direcția de mers dinspre . . poseda permis de conducere.

S-a arătat că situația de fapt reținută în cuprinsul rechizitoriului este susținută de următoarele mijloace de probă: procesul-verbal depistare (prin care s-a constatat conducerea autoturismului de către inculpat, iar din verificările efectuate acesta nu poseda permis de conducere pentru niciun fel de categorie de autovehicule – filele 4 și 6 d.u.p.), declarațiile martorului R. M. I., declarațiile inculpatului BĂDĂRUȚĂ N. S. (prin care acesta recunoaște comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa).

Audiat în fața instanței, inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. a arătat că recunoaște și regretă fapta.

În raport de poziția procesuală a inculpatului, adoptată în fața instanței, prin analiza coroborată a tuturor mijloacelor de probă astfel expuse, s-a apreciat că se poate considera în mod neîndoielnic că inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. este cel care a săvârșit fapta anterior descrisă in extenso.

În drept, s-a reținut că fapta inculpatului întrunește sub aspectul laturii obiective și subiective elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a, b Cod penal. În aprecierea instanței de fond, fapta prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, însăși infracțiunea care face obiectul cauzei fiind una de pericol.

Cu privire la starea de recidivă postcondamnatorie, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 85/14.01.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București inculpatul a fost condamnat la pedeapsa finală de 3 ani, 5 luni și 22 zile închisoare. Pedeapsa se execută în perioada 18.11._06, inculpatul fiind liberat condiționat la data de 10.08.2004 cu un rest de 634 zile. Instanța a ținut seama de faptul că prin sentința penală nr. 341/11.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1449/R/17.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția II Penală, această condamnare a fost reținută ca prim termen al recidivei. Conform motivării instanței de control judiciar, pedeapsa din executarea căreia o persoană a fost liberată condiționat se consideră executată numai dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune. per a contrario, în situația în care condamnatul a săvârșit o altă infracțiune în timpul liberării condiționate iar instanța învestită cu judecarea cauzei a dispus revocarea liberării condiționate în condițiile art .61 Cod penal, pedeapsa inițială se va considera executată integral doar odată cu executarea pedepsei rezultate din cumulul juridic al acestui rest și al pedepsei aplicate pentru infracțiunea ce a atras revocarea. Or, beneficiul liberării condiționate acordat inculpatului cu privire la executarea acestei pedepse a fost revocat prin sentința penală nr. 174/2008 a Judecătoriei Sectorului 6 București, ceea ce justifică reținerea ca prim termen al recidivei mari postcondamnatorii a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 85/14.01.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.

Cu privire la starea de recidivă postexecutorie, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 60/19.02.1998 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală inculpatul a fost condamnat la pedeapsa finală de 7 ani închisoare. Pedeapsa se execută în perioada 24.05._04, fiind întrunite toate condițiile legale pentru reținerea stării de recidivă.

Întrucât fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, instanța a dispus condamnarea acestuia.

La individualizarea pedepsei principale instanța a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, cu aplicarea art. 320 ind. 1 C.p.p., gradul de pericol social concret al faptei relevat de modul de săvârșire a acesteia, urmările care s-ar fi putut produce dar și circumstanțele personale ale inculpatului (recidivist, cunoscut cu multiple antecedente penale). Instanța a reținut de asemenea că inculpatul a avut o atitudine sinceră și de regret pe parcursul procesului penal, care nu a putut fi valorificată ca o circumstanță atenuantă întrucât inculpatul a fost depistat în flagrant iar atitudinea sa era una inerentă față de materialul probator administrat.

Cu toate acestea, circumstanțele personale ale inculpatului au fost puse în balanță cu gravitatea concretă a faptei, împrejurările comiterii acesteia, cu faptul că inculpatul s-a urcat la volan deși nu poseda permis de conducere.

În consecință, având în vedere toate aceste considerente, în baza art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a, b Cod penal, și cu aplicarea art. 320 ind. 1 alin. 7 C.p., instanța l-a condamnat pe inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie.

Constatând existența concursului de infracțiuni, instanța a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 341/11.04.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, astfel cum a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1449/R/17.07.2012 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția II Penală, în componentele sale, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 36 alin. 1 Cod penal rap. la art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare stabilită în prezenta cauză cu aceste pedepse, repuse în individualitatea lor, respectiv:

- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 174/19.03.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă la data de 27.10.2008;

- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2081/21.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă la data de 14.01.2009;

- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 168/01.03.2011 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, definitivă la data de 19.04.2011;

- pedepsele de 3 ani închisoare și 1 an închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1648/03.12.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă la data de 22.03.2011.

A aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 4 luni închisoare pe care o va spori cu 8 luni închisoare (dată fiind perseverența inculpatului în săvârșirea de multiple infracțiuni de aceeași natură), inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

Referitor la pedeapsa accesorie, instanța a avut în vedere jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în special cauzele S. și P. contra României și Hirst contra Marii Britanii, precum și decizia nr. 74/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, conform cărora restrângerea exercițiului drepturilor și libertăților poate fi dispusă numai dacă este necesară și proporțională cu situația care a determinat-o, astfel că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepselor accesorii, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor ce ar determina luarea acestei măsuri, încalcă principiul proporționalității. În aceste condiții, conform art. 71 alin. 3 Cod penal, instanța a considerat că din ansamblul actelor cauzei rezultă nedemnitatea inculpatului referitor la exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, motiv pentru care în baza art. 71 Cod penal va interzice acestuia, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. 1, lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 36 alin. 3 rap. la art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată prevenția și perioadele executate de la 19.05.2006, de la 02.07.2007 la 10.09.2007, de la 07.11.2008 la 25.01.2010 și de la 16.09.2010 la 17.07.2012.

În temeiul art. 35 Cod penal a menținut măsura de siguranță dispusă conform s.pen. nr. 1648/2010 a Judecătoriei Sectorului 5 București, privind confiscarea cleștelui tip “gură de lup”.

În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței penale menționate a declarat recurs, cu respectarea termenului legal, inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S., aceasta solicitând reducerea pedepsei aplicate, înlăturarea sporului de pedeapsă, iar în subsidiar, reducerea acestuia.

Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 3856 alin. 2 și 3 C.pr.pen., apreciază că recursul este fondat pentru următoarele motive:

În primul rând, Curtea reține că instanța de fond a analizat în mod judicios materialul probator administrat în cauză, stabilind în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului în raport de acuzația care i se aduce prin actul de inculpare, aspecte care de altfel, nu sunt contestate de către părți.

Prin urmare, în mod temeinic, instanța de fond a constatat că din probele administrate, respectiv din declarațiile inculpatului în care recunoaște că a condus autoturismul deși nu posedă permis de conducere coroborate cu declarațiile martorului R. M. I. și cu procesul-verbal depistare din care rezultă și faptul că din verificările efectuate inculpatul nu posedă permis de conducere pentru niciun fel de categorie de autovehicule – filele 4 și 6 dup, rezultă că la data de 23.07.2010, in jurul orelor 23.35, inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. a condus autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare_, proprietate personală, pe . pe direcția de mers dinspre . . poseda permis de conducere șică faptele acestuia întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prevăzută și sancționată de art. 86 al. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. și constituie al doilea termen al recidivei mari postexecutorii, prevăzute de art. 37 alin. 1 lit. b C.p.

În acest sens, se reține, în acord cu instanța de fond, că pedeapsa din executarea căreia o persoană a fost liberată condiționat se consideră executată numai dacă în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, condamnatul nu a săvârșit din nou o infracțiune. Per a contrario, în situația în care condamnatul a săvârșit o altă infracțiune în timpul liberării condiționate iar instanța învestită cu judecarea cauzei a dispus revocarea liberării condiționate în condițiile art. 61 Cod penal, pedeapsa inițială se va considera executată integral doar odată cu executarea pedepsei rezultate din cumulul juridic al acestui rest și al pedepsei aplicate pentru infracțiunea ce a atras revocarea

Curtea constată că în mod corect s-a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 37 al. 1 lit. b C.pen. privind recidiva postexecutorie, raportat la sentința penală nr. 60/19.02.1998 pronunțată de Tribunalul Municipiului București, definitivă prin decizia penală nr. 1290/01.04.1999 a Curții Supreme de Justiție, prin care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pe care a executat-o astfel: arestat preventiv începând cu data de 08.10.1995, liberat la 19.12.1997, suspendată cauza o lună, rearestat la data de 24.05.1999 și liberat la 20.09.2000, rest 1267 zile închisoare, și pentru care nu s-a împlinit până în prezent termenul de reabilitare de 8 ani și jumătate calculați de la data executării pedepsei, cu atât mai mult cu cât prin sentința penală nr. 85/14.01.2003 pronunțată în dosar nr._/2002 de Judecătoria Sectorului 5, definitivă prin decizia penală nr. 1067/05.06.2003 a Curții de Apel București, s-a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă, contopirea pedepselor și condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 3 ani, 5 luni și 22 de zile de închisoare (arestat 18.11.2002, eliberat la 10.08.2004 condiționat, rest 634 de zile.)

În același timp, prin sentința penală nr. 174/19.03.2008 pronunțată în dosar nr._/2007 de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 1330/27.10.2008 a Curții de Apel București, s-a dispus, de asemenea, revocarea liberării pentru pedeapsa de 3 ani 5 luni și 22 de zile închisoare, contopirea pedepselor cu restul de 634 de zile și condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare (arestat la 20.02.2007, eliberat la 10.09.2007, rearestat la 07.11.2008, eliberat la 25.01.2010 rest 81 de zile).

Prin urmare, Curtea constată că în mod greșit a reținut prima instanță incidența dispozițiilor art. 37 al. 1 lit. a C.pen. întrucât fapta săvârșită de inculpat la data de 23.07.2010nu a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, având în vedere că pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 85/14.01.2003 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 1067/05.06.2003 în dosar nr._/_, a fost executată la data de 15.04.2010.

De asemenea, Curtea constată că, în mod temeinic, instanța de fond a aplicat criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 din Codul penal, reținând gradul ridicat de pericol social concret al infracțiunilor, raportat la modalitatea în care au fost săvârșite infracțiunile, la împrejurările în care au fost comise faptele și la urmările produse (inculpatul conducând un autoturism fără a poseda permis de conducere, în mun. București, pe la orele 23:30, fără a avea asupra sa actele de identitate sau documentele mașinii, susținând că a condus pentru a-și rezolva niște probleme personale, deși avea posibilitatea de a apela la mijloacele de transport în comun); relațiile sociale încălcate și care privesc siguranța circulației rutiere; forma de vinovăție cu care inculpatul a acționat, respectiv, intenție directă; persoana și conduita inculpatului, care are vârsta de 38 de ani, 4 clase, recidivist, fără ocupație sau loc de muncă, fiind condamnat anterior la mai multe pedepse cu închisoarea pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației rutiere de natura celor reținute în prezenta cauză, fiind evident că deși inculpatul a fost încarcerat perioade destul de lungi de timp, scopul preventiv și educativ al pedepsei nu a fost atins prin condamnările anterioare, astfel încât acesta să înțeleagă și să resimtă direct consecințele actului său social și să îl determine ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de norma penală.

Cu privire la atitudinea procesuală de recunoaștere a inculpatului, Curtea apreciază că aceasta nu poate duce la o reducere succesivă a pedepsei, dându-i-se dublă relevanță juridică. Instituția recunoașterii vinovăției, reglementată de art. 320¹ Cpp este o instituție cu natură juridică mixtă, producând efecte atât pe plan procesual (prin desfășurarea simplificată a procesului), cât și pe plan substanțial, producându-se o micșorare a limitelor de pedeapsă. În raport de efectele produse pe plan substanțial recunoașterea inculpatului poate fi apreciată ca fiind o cauză legală de atenuare a pedepsei care nu împiedică aplicarea altor circumstanțe atenuante, sub condiția de a nu avea același conținut. Astfel, cauza legală de atenuare prev. de art. 320¹ cpp constând în atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei, constituie o dispoziție specială în raport de circumstanța legală de atenuare prev. de art. 74 lit. c Cp, „atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului” și nu pot fi aplicate concomitent, având același conținut.

Așa fiind, Curtea constată că, în mod judicios, instanța de fond a apreciat că scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 din Codul penal, poate fi atins, în condiții optime, numai prin aplicarea unei pedepse de 3 ani și 4 luni închisoare, cu executare în regim de detenție, stabilită după reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în conformitate cu dispozițiile art. 320 ind. 1 al. 7 C.pr.pen. De asemenea, se constată că în cauză se justifică aplicarea sporului de pedeapsă de 8 luni raportat la numărul și gravitatea infracțiunilor reținute ca fiind săvârșite în concurs.

În consecință, Curtea va admite recursul declarat de recurentul-inculpat BĂDĂRUȚĂ N. S. împotriva sentinței penale nr. 774/08.03.2013 a Judecătoriei Sector 4 București.

Va casa, în parte, sentința penală recurată și rejudecând în fond:

Va descontopi pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului BĂDĂRUȚĂ N. S. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 Cpp. va schimba încadrarea juridică a faptei deduse judecății din infr. prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a, b Cp. în infracțiunea prev. de. art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cp.

În baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cp. și art. 320 ind. 1 al. 7 Cpp va condamna pe inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Se vor menține dispozițiile referitoare la constatarea concursului de infracțiuni și la aplicarea prev. art. 36 al. 1 Cp., art. 33 lit. a - art. 34 lit. b Cp., urmând ca, în urma contopirii pedepsei aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente, astfel cum au fost menționate în sentința penală, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare sporită cu 8 luni închisoare, executând în final 4 ani închisoare.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.

În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul-inculpat BĂDĂRUȚĂ N. S. împotriva sentinței penale nr. 774/08.03.2013 a Judecătoriei Sector 4 București.

Casează, în parte, sentința penală recurată și rejudecând în fond:

Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare aplicată inculpatului BĂDĂRUȚĂ N. S. în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor.

În baza art. 334 Cpp. schimbă încadrarea juridică a faptei deduse judecății din infr. prev. de art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 al. 1 lit. a, b Cp. în infracțiunea prev. de. art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cp.

În baza art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 37 al. 1 lit. b Cp. și art. 320 ind. 1 al. 7 Cpp condamnă pe inculpatul BĂDĂRUȚĂ N. S. la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare.

Menține dispozițiile referitoare la constatarea concursului de infracțiuni și la aplicarea prev. art. 36 al. 1 Cp., art. 33 lit. a - art. 34 lit. b Cp., urmând ca, în urma contopirii pedepsei aplicate în prezenta cauză cu pedepsele aplicate pentru infracțiuni concurente, astfel cum au fost menționate în sentința penală, inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare sporită cu 8 luni închisoare, executând în final 4 ani închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile judiciare avansate în recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

C. S. A. AlexandrescuSimona C.

GREFIER,

D. P.

Red./dact.C.St. 2 ex./14.11.2013

Jud. G. – jud.: O. M.M.

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1937/2013....		Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1/2013. Curtea de... →

Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1900/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1900/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI