Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 423/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 423/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-08-2015 în dosarul nr. 423/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 423/C
Ședința publică de la 28 august 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - A. A. R.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București – reprezentat de procuror N. N..
Pe rol, soluționarea contestațiilor formulate de inculpații R. E. și R. A. împotriva încheierii din data de 24.08.2015 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ *.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat contestatorii-inculpați, personal și asistați de apărător ales, avocat T. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Curtea procedează la verificarea identității contestatorilor-inculpați, fiind depusă la dosar cartea de identitatea a inculpatului R. A., în fotocopie. Contestatorul-inculpat R. E. învederează Curții că nu are cartea de identitate asupra sa și nici un alt act și precizează că este fiul lui M. și L., născut la 7.08.1980 și domiciliază în București, ., ., .> Contestatorul-inculpat R. E., având cuvântul, arată că apărătorul său ales, avocat G. P., este plecată din țară și revine în cursul zilei de 28 august, împrejurare față de care solicită acordarea unui termen scurt.
La interpelarea Curții, domnul avocat arată că în fața instanței de fond a acordat asistență juridică ambilor inculpați, pentru inculpatul R. E. substituind-o pe doamna avocat G. P., care este plecată din țară. În continuare, precizează că o poate substitui pe doamna avocat și în fața Curții de Apel, dar inculpatul R. E. dorește să fie asistat de apărătorul său ales.
Curtea, după deliberare, respinge cererea de amânare a cauzei în vederea prezentării apărătorului ales, având în vedere data la care instanța de fond a menținut măsura controlului judiciar luată față de cei doi inculpați, data la care ar expira această măsură, respectiv 29 august 2015, dar și faptul că încheierea pronunțată de instanța fondului nu este executorie.
La interpelarea Curții, contestatorul-inculpat R. E. arată că este de acord să fie asistat de domnul avocat T. C..
Apărătorul ales al contestatorilor-inculpați solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv două procese verbale întocmite pe data de 24 august 2015 de către organele de poliție, care au hotărât că cei doi inculpați sunt în arest la domiciliu, plasându-i în arest la domiciliu până în data de 27 august 2015.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, nu se opune probei solicitate.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba solicitată și o administrează, prin depunerea la dosar a înscrisurilor precizate.
La interpelarea Curții, contestatorii-inculpați arată că nu doresc să dea declarație în cauză.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea contestațiilor.
Apărătorul ales al contestatorilor-inculpați arată că organele de poliție au creat premisele necesare pentru ca celor doi inculpați să li se înlocuiască controlul judiciar cu orice altă măsură preventivă, iar totul a fost creat și finalizat de către organele de poliție.
În susținerea contestațiilor, arată că la data de 30 iulie 2015 cei doi inculpați au fost induși în eroare întrucât agentul de poliție N. T. le-a dat acceptul ca ei să meargă pe litoralul românesc, să lipsească în zilele de 31 iulie 2015 și 03 august 2015, modificându-le astfel graficul de prezența în fața organului de poliție. La data de 30 iulie 2015, cu ocazia prezentării la Secția 23 Poliție, unde au semnat în graficul de prezență, subofițerul N. T. a întocmit un proces-verbal din conținutul căruia rezulta că cei doi inculpați i-au adus la cunoștință că vor merge pe litoralul românesc. Verbal, acesta și-a exprimat acordul, iar ulterior, le-a cerut inculpaților să semneze „în alb” o coală de hârtie, pe care a redactat ulterior procesul-verbal, în sensul că cei doi inculpați se vor prezenta pe litoral. În opinia sa, fiind determinat de superiorii săi, a nuanțat afirmațiile pe care le-a făcut în fața celor doi inculpați, iar ulterior a negat acest lucru existând dovezi în acest sens și împreună cu șeful său - inspectorul principal I. D. - a sesizat Tribunalul București, în sensul că nu s-au prezentat două zile, conform graficului de supraveghere să semneze la secția de poliție.
Solicită a se avea în vedere declarațiile celor două persoane, respectiv martorul N. T. și martorul I. D., care au susținut în fața instanței aspecte contrare celor ce s-au petrecut, respectiv că le-ar fi cerut inculpaților să respecte programul de supraveghere, înlăturând complet susținerile inculpaților, în sensul că au avut permisiunea organului de poliție să se deplaseze la mare. Între declarațiile celor doi polițiști și a martorei M. N. există inadvertențe, în cele trei declarații se prezintă trei poziții diferite și cel puțin una dintre ele este mincinoasă. Astfel, martorul N. T. afirmă că cei doi inculpați s-au prezentat împreună la ora 08,30 la Secția 23 Poliție, lucru care nu este real atât sub aspectul orei indicate, cât și asupra prezenței împreună a celor doi inculpați la secție. De asemenea, tot potrivit declarației martorului N. T., în biroul în care se afla, inspectorul principal I. D. le-a refuzat inculpaților permisiunea de a lipsi la data de 31 iulie și 3 august, acest lucru materializându-se într-un proces-verbal despre care N. afirmă că l-a întocmit la sugestia și cu conținutul dictat de inspectorul principal I. D.. La momentul când a fost audiat, inspectorul principal I. D. a susținut că întâlnirea a avut loc în jurul orelor 12-13,00, că nu i-a indicat subalternului său să întocmească un proces-verbal, iar un alt aspect de reținut constă în faptul că niciunul dintre cele două personaje nu are o explicație pertinentă de ce procesul-verbal nu conține toate datele pe care pretind că le-au discutat în birou, relevantă fiind și copia registrului de acces de la Secția 23 Poliție, din care rezultă foarte clar că cei doi inculpați nu s-au prezentat împreună acolo, concomitent, R. A. fiind la ora 12,00 iar R. E. la ora 13,00, R. A. a părăsit secția la ora 12,05, iar R. E. la ora 13,05, practic, inculpații nefiind în același moment în secția de poliție, respectiv la ora 8:30, așa cum a afirmat N. T. pentru a li se aduce la cunoștință că trebuie să respecte programul de supraveghere și nu să plece. Menționează că în fața acestor documente, I. și-a nuanțat poziția și a afirmat că este imposibil ca un cetățean să stea 5 minute în secția de poliție, că acest lucru este un fals întocmit de M. N. – subofițerul ce se afla la accesul în secția de poliție. Față de aceste aspecte, solicită a se observa că niciunul dintre cei doi polițiști nu a avut o poziție fermă, în sensul că le-ar fi interzis celor doi inculpați să părăsească Municipiul București și în cele două zile să nu se prezinte la programul de supraveghere. Precizează că la data la care s-a pronunțat încheierea contestată, I. D. i-a chemat telefonic pe cei doi inculpați la secția de poliție, iar la momentul la care a fost primit fax-ul de la Tribunalul București, după 3 ore, i-a plasat pe cei doi în arest la domiciliu, a întocmit procesele-verbale prezentate la acest termen și a trimis verificări la domiciliile inculpaților. Mai arată că la momentul la care personal a luat legătura cu I. D. și i-a comunicat că încheierea pronunțată de instanța de fond nu este executorie, acesta i-a spus că a greșit când i-a plasat pe inculpați în arest la domiciliu. În opinia apărării, nu a fost deloc o greșeală din partea organului de poliție, totul a fost făcut intenționat, pentru că din minuta primită pe fax reieșea foarte clar că nu este executorie măsura dispusă de Tribunalul București. Față de aspectele prezentate mai sus, opinează că polițiștii de la Secția 23 Poliție doresc cu ardoare să îi vadă în arest pe cei doi inculpați și nu înțelege de unde atâta aversiune față de ei.
Învederează că în intervalul de timp cât inculpații au fost sub supraveghere pe perioada arestului la domiciliul și a controlului judiciar, organul de poliție nu a întâmpinat niciun fel de probleme. Mai arată că inculpații aveau contact telefonic permanent cu polițiștii și, astfel cum a relatat și martorul I., aceștia erau contactați, de regulă, pentru a se prezenta în vederea înmânării citațiilor, pentru datele când era suplimentat acel grafic de supraveghere, iar inculpații se prezentau, iar, de fiecare dată când inculpații doreau să lipsească din București, aduceau la cunoștința organului de poliție și cereau permisiunea pentru acest lucru. Mai mult, orice întârziere față de ora 8,30 - oră la care trebuiau să se prezinte la secția de poliție, era adusă la cunoștință organelor de poliție, cel cu care se ținea legătura fiind N. T.. În acest sens, dovadă stă listingul convorbirilor telefonice pe care le-a purtat inculpatul R. E., însă aceste informații pot fi obținute după data de 30 august 2015, odată cu emiterea facturii. Contactul între polițiști și inculpați se realiza întotdeauna telefonic și orice modificare a controlului judiciar le era adusă la cunoștință telefonic celor doi pentru că în afara graficului, organele de poliție le solicitau inculpaților să se prezinte și la alte date, de multe ori, chiar și sâmbăta și duminica, chiar și de câte 5 ori pe săptămână.
Arată că martorul I. a relatat în fața instanței de fond că, în situația în care una dintre persoanele aflate sub supraveghere nu se prezenta, era contactată de către agentul de poliție pentru a afla de ce nu s-a prezentat, însă, în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați, agentul principal N. T. nu a efectuat nici un demers pentru a-i contacta în momentul în care a constatat că nu s-au prezentat la data de 31 iulie 2015 pentru a semna graficul de prezentare, explicația fiind aceea că știa unde se află inculpații pentru că și-a dat acceptul ca cei doi să plece.
Precizează că percepția inculpaților a fost că cei care decid și le întocmesc programul de supraveghere sunt polițiștii, aceștia le-au menționat clienților săi faptul că ei decid când inculpații trebuie să se prezinte și de câte ori să se prezinte pentru a semna graficul de prezentare, că poliția guvernează controlul judiciar, fiind la latitudinea lor modul cum se desfășoară programul de supraveghere, tot poliția stabilind de câte ori inculpații trebuie să se prezinte și la ce oră, conform unui grafic pe care tot poliția îl modifică după voința sa, acesta fiind motivul pentru care s-au prezentat la data de 30 iulie 2015 la Secția 23 Poliție și i-au solicitat lui N. T. permisiunea să plece la mare, știind că polițiștii hotărăsc cu privire la programul de supraveghere, iar N. le-a acordat-o. Mai arată că într-o perioadă anterioară, în momentul în care inculpații s-au deplasat la D., acea deplasare s-a efectuat la momentul când aceștia nu erau nevoiți să semneze, însă chiar și atunci au adus la cunoștința organelor de poliție faptul că urmează să plece. În momentul în care inculpatul R. A. a dorit să plece la munte, a cerut permisiunea organului însărcinat cu supravegherea, i s-a spus că nu se poate, iar inculpatul s-a conformat.
Reiterează faptul că inculpații nu au fost de rea-credință, nu au încălcat o obligație stabilită potrivit controlului judiciar de a se prezenta conform programului de supraveghere, ci acesta a fost modul în care ei au perceput lucrurile.
Arată că inculpaților li s-a prezentat o coală de hârtie și li s-a solicitat să o semneze „în alb”, pe rând, în ordinea în care s-au prezentat la sediul poliției, aspect recunoscut de cei doi polițiști în declarațiile date în fața Tribunalului București, aceasta fiind altă dovadă că cei doi inculpați nu s-au prezentat împreună la poliție și că le-ar fi spus I. D., când cei doi erau împreună, că trebuie să respecte programul de supraveghere.
Față de toate aceste considerente, solicită admiterea contestației, astfel cum a fost susținută, avându-se în vedere faptul că inculpații nu au încălcat cu rea-credință controlul judiciar și nu trebuia înlocuită această măsură preventivă cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestațiile ca fiind neîntemeiate. Arată că percepția inculpaților, cum că acest program de supraveghere se poate modifica în mod nescris, verbal, la mica înțelegere cu lucrătorii de poliție este una greșită, iar motivațiile că se dorea plecarea la munte sau la mare sau în pelerinaj la Mânăstirea P., sunt motivații nejustificate și bazate pe o atitudine de mică înțelegere cu lucrătorii de poliție. Menționează că inculpații au avut o atitudine greșită față de obligațiile stabilite de instanță, iar orice modificare, dacă există, trebuie făcută în formă scrisă iar faptul că niște polițiști ar fi în culpă nu exclude partea de obligații a inculpaților și responsabilitatea pe care aceștia o au de a se prezenta și a semna graficul de supraveghere la niște date fixe. Precizează că motivația că trebuie să meargă pe litoral este în defavoarea contestatorilor, nefiind o cauză justificată pentru care trebuiau neapărat să plece și să nu se prezinte la dispoziția judecătorului când acesta a fixat termenul. Așa fiind, reaua credință a fost avută în vedere, în mod corect, de către judecătorul de la Tribunalul București - Secția I Penală care, în mod corect, a înlocuit măsura controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu.
Apărătorul ales al contestatorilor-inculpați, având cuvântul în replică, arată că graficul de supraveghere este întocmit de subofițerul N. – desemnat cu supravegherea celor doi, este supus vizării de către șeful de birou – inspector principal I., ulterior aprobat de comandantul secției de poliție, N. fiind cel care stabilește programul de supraveghere. Precizează că inculpații au avut încredere în polițistul N., nu a fost o înțelegere ascunsă și nu a fost o nerespectare cu rea-credință a programului de supraveghere.
Contestatorul-inculpat R. A., având cuvântul, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales și precizează că după 2 ani și 2 luni de arest preventiv, nu ar fi încălcat sub nicio formă obligațiile controlului judiciar.
Contestatorul-inculpat R. E., având cuvântul, arată că a avut încredere în polițiști, regretă și lasă la aprecierea Curții soluția ce o va pronunța.
CURTEA
Deliberând asupra contestațiilor de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 24 august 2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._ *, în baza art. 362 alin. 2) C.p.p. și art. 208 alin. 5) C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luate față de inculpatul R. E..
În temeiul art. 242 alin. 3) C.p.p., rap. la art. 215 alin. 7) C.p.p., s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul R. E., cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe durata a 30 de zile de la momentul rămânerii definitive a încheierii.
În baza art. 221 alin. 1) C.p.p., s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din mun. București, .. 93, sector 3, fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza.
În baza art. 221 alin. 2) C. proc. pen., s-a impus inculpatului respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu martorii B. F. I. (_), U. L. (C.N.P._), B. V. N. (C.N.P._), A. R.-M. (C.N.P._), G. G.-F. (C.N.P._), U. N. (C.N.P._), U. F. (C.N.P._) și P. I. (C.N.P._).
În baza art. 221 alin. 4) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii și a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
Prin aceeași încheiere, în baza art. 362 alin. 2) C.p.p. și art. 208 alin. 5) C.p.p., s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar luate față de inculpatul R. A. .
În temeiul art. 242 alin. 3) C.p.p., rap. la art. 215 alin. 7) C.p.p., s-a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar luată față de inculpatul R. A., cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, pe durata a 30 de zile de la momentul rămânerii definitive a încheierii.
În baza art. 221 alin. 1) C.p.p., s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul din mun. București, . nr. 6, sector 3, fără permisiunea organului judiciar în fața căruia se află cauza.
În baza art. 221 alin. 2) C. proc. pen., s-a impus inculpatului respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să nu comunice cu martorii M. T. (C.N.P._), M. G. (C.N.P._), M. C.-A. (CI ., nr._), P. A. M. (C.N.P._), P. I. (C.N.P._), C. D. (C.N.P._), B. V. N. (C.N.P._), I. C. A. (C.N.P._), A. R.-M. (C.N.P._), D. A. M. (C.N.P._), U. N., U. F. (C.N.P._), Abbas Mohamad A. (_) și P. I. (C.N.P._).
În baza art. 221 alin. 4) C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii și a obligațiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestului preventiv.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a arătat că, la momentul procesual examinat, în mod temeinic s-a reținut la momentul soluționării propunerii de luare a măsurii arestării preventive că, în cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 143 rap. la art. 681 din Codul de procedură penală în vigoare la momentul respectiv, ale săvârșirii de către inculpați a faptelor pentru care se dispusese începerea urmăririi penale și, ulterior, punerea în mișcare a acțiunii penale.
Presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit aceste fapte se întemeia pe mijloacele de probă menționate în încheierea de luare a măsurii arestării preventive.
În prezent, există probe, în sensul art. 202 alin. 1) C.p.p., din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit, cel puțin în parte, activitatea infracțională pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată. Astfel, presupunerea rezonabilă în sensul săvârșirii acestor infracțiuni se întemeiază pe următoarele mijloace de probă:
- în cazul inculpatului R. E.: convorbiri telefonice transcrise în conținutul proceselor-verbale aflate la dosarul de urmărire penală, proces-verbal de percheziție domiciliară, declarațiile martorilor T. C., B. V., I. C. A., A. R.-M., G. G.-F., Abbas Mohamad A., declarațiile martorilor cu identitate protejată „N. I.”, „Ș. M.”, „N. I.”;
- în cazul inculpatului R. A.: convorbiri telefonice transcrise în conținutul proceselor-verbale aflate la dosarul de urmărire penală, declarațiile martorilor B. V. N., I. C. A., A. R.-M., Abbas Mohamad A., declarațiile martorilor cu identitate protejată „N. I.”, „Ș. M.”.
Este adevărat că majoritatea persoanelor pe care, potrivit actului de sesizare a instanței, le-ar fi vizat activitatea pretins infracțională desfășurată de inculpați, au adus la cunoștință instanței, fie în mod nemijlocit, fie în scris, unii dintre ei prin declarații notariale, că nu doresc să participe în proces ca părți vătămate (față de reglementarea de la momentul respectiv) sau civile, unele precizând și că nu au suferit nicio vătămare de pe urma activității pretins infracționale. Tribunalul a arătat, însă, că pentru a aprecia că în cauză există presupunerea rezonabilă că inculpații au desfășurat activitatea infracțională pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată, au fost și sunt avute în vedere și alte mijloace de probă decât cele constând în declarațiile acestor persoane, prin hotărâre instanța urmând să se pronunțe cu privire la conformitatea cu realitatea a declarațiilor date de aceste persoane în faza urmăririi penale și în faza judecății.
În ceea ce privește cazul de arestare preventivă reglementat de art. 148 alin. 1) lit. f) C.p.p., Tribunalul a apreciat că a fost corect reținut, având în vedere că toate faptele pentru care sunt cercetați inculpații, și cu privire la care există indicii temeinice, erau pedepsite de legea penală cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar periculozitatea inculpaților este dată de gravitatea faptelor pe care, potrivit indiciilor temeinice, aceștia le-au săvârșit. Astfel, infracțiunea de cămătărie presupune specularea dependențelor, dar și stărilor de dificultate, din punct de vedere financiar, în care anumite persoane se pot afla la un moment dat, care fac posibilă acceptarea unor condiții de acordare a unor împrumuturi profund dezavantajoase, care pot afecta grav echilibrul financiar al celor în cauză pe o perioadă îndelungată de timp, precum și pierderea unor bunuri de o valoare însemnată pentru restituirea unor împrumuturi acordate în condiții profund dezavantajoase. Infracțiunea de șantaj presupune, așa cum, potrivit indiciilor temeinice, s-a întâmplat și în cazul de față, recurgerea cel puțin la amenințări, de natură să creeze convingerea celui amenințat că în cazul nesatisfacerii solicitărilor celui în cauză, vor fi puse în aplicare, în cazul de față, acest lucru datorându-se și reputației de persoane violente, care acționează fără scrupule în sensul atingerii scopurilor dorite a celor în sarcina cărora s-au reținut aceste infracțiuni. Acest din urmă aspect prezintă importanță și în cazul infracțiunii de cămătărie, reputația sus-menționată făcând, de altfel, ca amenințările explicite să nici nu mai fie necesare, cei în cauză având o anumită reprezentare în privința consecințelor la care se expun în cazul neconformării. Se observă, dacă raportarea se face la infracțiunea de șantaj care o privește pe persoana vătămată P. I. zis “O.”, că, potrivit indiciilor temeinice existente în cauză, inculpații în sarcina cărora s-a reținut această infracțiune exploatează și superioritatea numerică și, implicit, sub aspectul forței fizice, în raport cu victima, în scopul unei mai ușoare înfrângeri a rezistenței psihice a acesteia. Chiar dacă pedepsele prevăzute pentru cele două infracțiuni sunt reduse, nu trebuie pierdut din vedere efectul profund nociv pentru societate al acestor tipuri de activități, membrii societății, confruntați tot mai des în ultimul timp cu efectele practicării cămătăriei, strâns legată de frecventa recurgere la amenințări și acte de violență în vederea recuperării sumelor disproporționate pe care cei care s-au împrumutat de la astfel de persoane ajung să li le datoreze în termen scurt, încercând sentimentul unei infailibilități a persoanelor care practică acest gen de activități, și ale lipsirii lor de orice protecție din partea autorităților statului. Tocmai de acea, riposta autorităților, în situațiile în care se reușește strângerea de indicii temeinice ale desfășurării acestui tip de activități, trebuie să fie una promptă și severă, în caz contrar ajungându-se și la încurajarea săvârșirii în continuare a acestora.
S-a arătat că, în cazul celor doi inculpați, periculozitatea este dată și de antecedentele penale ce rezultă din copia de pe cazierul judiciar, acestea demonstrând perseverență infracțională, justificând temerea că, lăsați în libertate, vor comite noi infracțiuni.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că simplul fapt al executării de către cei doi a unei perioade de arest preventiv în alte cauze este de natură să demonstreze determinarea cu care cei în cauză, există suspiciunea rezonabilă că au acționat, aceștia cunoscând și acceptând riscurile la care se expuneau în ipoteza depistării activității lor pretins infracționale.
A arătat Tribunalul că, în data de 12.08.2015, a fost înregistrată la dosar adresa Curții de Apel București nr. 174/10.08.2015 prin care se înainta adresa Secției 23 Poliție nr._ din 05.08.2015, greșit direcționată către Curtea de Apel București, prin care se aduce la cunoștință faptul că inculpații R. A. și R. E., față de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar, în dosarul Tribunalului București-Secția I Penală nr._, nu au respectat programul de supraveghere stabilit, întrucât în datele de 31.07.2015 și 03.08.2015 nu s-au prezentat la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, deși aveau stabilit un program de supraveghere ce cuprinde clar data și ora la care trebuie să se prezinte la sediul acestei subunități de poliție și de care au luat cunoștință pe bază de semnătură. Aceștia au declarat verbal că vor părăsi Bucureștiul cu destinația neexactă, litoralul românesc, solicitându-li-se să respecte programul stabilit și să se prezinte la Secția 23 Poliție.
Au fost atașate la această adresă procese-verbale întocmite în datele de 03.08.2015 și 30.07.2015, precum și programul de supraveghere întocmit pentru fiecare dintre cei doi inculpați.
Ca aspect prealabil, în ceea ce privește aspectul procedural invocat de apărare la termenul din 24.08.2015, potrivit căruia, procurorul trebuie să formuleze o cerere de sine stătătoare de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai grea, neputând, în situația în care apreciază că se impune înlocuirea unei măsuri preventive cu o măsură preventivă mai grea, să se limiteze la a pune astfel de concluzii cu ocazia discutării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive, judecătorul fondului a apreciat că nu poate fi acceptată o astfel de susținere, pentru următoarele considerente: deși alineatele 4) și 5) ale articolului 207 C.p.p., la care face trimiterea articolul 208 alin. 5) C.p.p., menționează posibilitatea pronunțării, la momentul discutării legalității și temeiniciei măsurii preventive, doar a unor soluții de menținere sau de revocare a acesteia, practica judiciară este constantă în a aprecia că la momentul verificării legalității și temeiniciei măsurii preventive, se poate pronunța și o soluție de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă. De altfel, inclusiv în cauza de față, s-a dispus înlocuirea unor măsuri preventive cu alte măsuri preventive, într-adevăr, mai blânde, cu ocazia verificării legalității și temeiniciei măsurilor preventive sub imperiul cărora inculpații se aflau la momentul respectiv, instanța de control judiciar nereținând nelegalitatea încheierilor contestate față de acest aspect, contestatorul (P.) neinvocând nici el această pretinsă nelegalitate, apărarea, la rândul său, punând frecvent concluzii de înlocuire a măsurilor preventive cu măsuri preventive mai blânde în astfel de ocazii. Nu există nicio rațiune pentru care, la momentul discutării legalității și temeiniciei unei măsuri preventive, să nu se poată dispune înlocuirea măsurii preventive a cărei legalitate și temeinicie se discută, decât cu o măsură preventivă mai blândă. Este neclar care ar trebui să fie soluția în situația în care, în preajma momentului discutării legalității și temeiniciei măsurii preventive, survin aspecte care justifică înlocuirea unei măsuri preventive cu o măsură preventivă mai severă, iar instanța este învestită și cu o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură preventivă mai grea, trebuind să se pronunțe asupra ambelor aspecte prin aceeași încheiere, așa cum ar trebui să se întâmple, potrivit susținerilor apărării.
Instanța de fond a avut în vedere că dispozitivul trebuie să reflecte atât faptul verificării, cu respectarea termenului limită prevăzut de lege, a legalității și temeiniciei măsurii preventive, astfel încât să nu devină incident art. 241 alin. 11 lit. a) C.p.p., ocazie cu care instanța nu ar putea, potrivit apărării, să dispună înlocuirea măsurii preventive cu măsura preventivă mai grea, cât și faptul admiterii cererii de înlocuire a măsurii preventive cu o măsură preventivă mai grea.
Potrivit articolului 242 alin. 3) C.p.p., măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1) C.p.p..
Pe de altă parte, articolul 215 alin. 7) C.p.p. reglementează un caz particular de înlocuire a unei măsuri preventive cu o măsură preventivă mai grea, ipoteza fiind aceea când, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin. Într-o astfel de situație, instanța de judecată, la cererea procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.
A arătat judecătorul fondului că, în speță, prin neprezentarea inculpaților R. A. și R. E. la sediul Secției 23 Poliție la datele de 31.07.2015 și 03.08.2015, a intervenit în mod evident o încălcare de către aceștia a obligației ce le revenea, potrivit art. 215 alin. 1) lit. c) C.p.p., de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție. Faptul neprezentării acestora rezultă în mod cert din lipsa semnăturilor celor doi inculpați în rubricile graficelor de prezentare aferente datelor de 31.07.2015 și 03.08.2015 (filele 8-9 și 70-72 vol. XXI dosar instanță), din procesul-verbal aflat la fila 4 vol. XXI dosar instanță, dar și din declarațiile inculpaților care au recunoscut faptul că nu s-au prezentat în cele două zile la Secția 23 Poliție, conform programului de supraveghere întocmit de organele de poliție.
Inculpații menționează, însă, că ar fi primit permisiunea unor polițiști din cadrul Compartimentului Supravegheri judiciare din cadrul Secției 23 Poliție de a absenta în cele două zile, astfel încât să se poată deplasa pe litoralul românesc, cu condiția de a putea fi contactați și verificați de către organele de poliție (inculpatul R. E. a menționat la termenul din 18.08.2015 că ar fi purtat discuția cu un singur polițist, a cărui descriere corespunde trăsăturilor fizice ale martorului N. T., iar inculpatul R. A. a declarat la același termen că de față era un domn inspector pe care cunoaște că îl cheamă D. și încă un coleg pe care nu știe cum îl cheamă). Există numeroase neconcordanțe între și în declarațiile inculpaților R. A. și E. în legătură cu împrejurările discuției pe care ar fi avut-o în data de 30.07.2015 cu polițiști din cadrul Secției 23 Poliție, legat de plecarea la mare (spre exemplu, inculpatul R. E. declară la termenul din 18.08.2015 că la momentul când el a purtat această discuție, fratele său nu se afla în Secție, acesta prezentându-se mai devreme, în jurul orelor 08:00-08:30, iar inculpatul R. A., la același termen, a menționat inițial că s-a prezentat în dimineața zilei respective la Secția 23 Poliție la ora 08:30, fiind împreună cu fratele său, iar după ce i s-a adus la cunoștință declarația cu privire la acest aspect a inculpatului R. E., a menționat că nu își mai amintește, dar că de cele mai multe ori au fost împreună; inculpatul R. E. a menționat că în data de 30.07.2015 a semnat o foaie albă, textul procesului-verbal datat 30.07.2015 fiind completat ulterior, situație în care, date fiind afirmația sa potrivit căreia fratele său fusese la Secție mai devreme, și faptul că din probele administrate nu rezultă că acesta ar fi revenit la Secție după plecarea inculpatului R. E. de la Secție, nu se explică în ce împrejurări sub textul procesului-verbal respectiv a apărut și semnătura inculpatului R. A.), dar și între declarațiile martorilor N. T. și I. D.. Pe de altă parte, amândoi inculpații susțin că au primit permisiunea polițiștilor implicați în supravegherea lor de a pleca, neaducându-li-se la cunoștință că nu le este permis acest lucru, iar ambii martori, membri ai Compartimentului Supravegheri judiciare din cadrul Secției 23 Poliție, susțin că le-au comunicat inculpaților că au obligația să se prezinte la datele menționate în graficul de prezentare (inculpatul I. D. a menționat chiar că le-a transmis că „nu au voie să plece”), iar dacă doresc să nu se prezinte, să se adreseze organului judiciar care a dispus măsura.
Tribunalul a reținut că, indiferent dacă inculpații au primit sau nu permisiunea organelor de poliție de a nu se prezenta în zilele de 31.07.2015 și 03.08.2015, aceștia cunoșteau că au obligația de a se prezenta la Secția 23 Poliție conform programului de supraveghere întocmit și că încălcarea cu rea-credință a obligațiilor care le revin poate atrage înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestului preventiv, existența acestei obligații, precum și consecințele posibile ale nerespectării lor rezultând atât din dispozitivul încheierii prin care s-a dispus în ceea ce-i privește, înlocuirea arestului la domiciliu cu controlul judiciar, dispozitiv ce le-a fost comunicat, dar și din conținutul programului de supraveghere pe care ambii l-au semnat, precum și din declarația în acest sens pe care aceștia au dat-o în fața organului desemnat cu supravegherea la momentul la care s-au prezentat pentru semnarea programului de supraveghere (la termenul din 20.08.2015 martorul N. T. avea asupra sa, în original, dosarele deschise la Secția 23 Poliție pe numele celor doi inculpați cu ocazia instituirii față de aceștia a măsurii controlului judiciar, atașându-se la fila 73 a vol. XXI dosar instanță o copie a declarației în acest sens a inculpatului R. A.). Față de aceste aspecte, instanța de fond a arătat că nu are motive să rețină că inculpații nu aveau reprezentarea că, o eventuală înțelegere cu organele de poliție, care să implice nerespectarea programului de supraveghere pe care îl semnaseră, presupunea o nerespectare a obligațiilor ce le reveneau în cadrul controlului judiciar. Faptul că inculpații erau conștienți de obligativitatea și importanța prezentării lor pentru a semna în fiecare dintre zilele menționate în programul de supraveghere, rezultă din aceea că, în afară de zilele de 31.07.2015 și 03.08.2015, semnătura celor doi inculpați este executată în toate celelalte zile ale graficului de prezentare la poliție, deși amândoi au precizat foarte clar, cu ocazia primelor audieri cu privire la aceste aspecte (declarațiile din 18.08.2015), că a mai existat cel puțin încă o situație când nu s-au prezentat să semneze, invocând aceeași permisiune a polițiștilor. Astfel, inculpatul R. E. menționează la termenul din 18.08.2015, rezultând că este vorba despre mai multe împrejurări: „Dar au existat și alte situații în care cu acordul celui care mă supraveghea nu m-am prezentat într-o anumită zi când ar fi trebuit să mă prezint să semnez întocmindu-se și un proces-verbal în care se consemna motivul neprezentării”. La rândul său, inculpatul R. A. a menționat la același termen că „S-a mai întâmplat în urmă cu o lună și ceva să lipsesc timp de 2-3 zile cu acordul polițistului, deplasându-mă împreună cu familia la o mănăstire din D.. Nu am lipsit în împrejurări în care nu mi s-ar fi dat voie de la Secția de Poliție în zilele în care trebuia să mă prezint pentru a semna”. Or, singura explicație pentru care inculpații au semnat și pentru zile când nu s-au prezentat, este aceea că absența acestor semnături ar fi putut produce consecințe juridice în defavoarea lor. Este adevărat că inculpatul R. E. a menționat că în situațiile când nu se prezenta, cu acordul polițistului, într-o zi în care, potrivit graficului de prezentare, îi revenea această obligație, nu semna în graficul de prezentare în dreptul zilei respective la momentul revenirii la organul de poliție, în astfel de situații practica fiind că se întocmea un proces-verbal în care se menționa motivul neprezentării. Însă inculpatul R. A., audiat în aceeași zi, fără să fi cunoscut ce anume declarase fratele său, a menționat că în situațiile în care a lipsit cu acordul polițistului într-o zi în care ar fi trebuit să se prezinte, la următoarea prezentare a semnat și în dreptul zilei în care nu mă prezentasem. Instanța de fond a reținut ca fiind conformă cu realitatea, sub acest aspect, declarația inculpatului R. A., valabilă și pentru situația inculpatului R. E., în condițiile în care în cazul niciunuia dintre cei doi inculpați nu mai există alte zile din graficele de prezență, în care aceștia să nu fi semnat, deși amândoi au menționat că au existat și alte împrejurări în care au lipsit. În plus, la solicitarea instanței de a înainta toată documentația întocmită de la momentul punerii în executare a măsurii controlului judiciar față de cei doi inculpați, răspunsul Secției 23 Poliție ( fila 63 vol. XXI d.u.p.) a fost în sensul că toate înscrisurile au fost înaintate către instanță cu adresa nr._ din 05.08.2015, rezultând că nu ar exista procesele-verbale invocate de către inculpatul R. E., care s-ar fi întocmit în situațiile în care acesta primea acceptul de a nu se prezenta. Deși se poate susține în apărare ipoteza că organele de poliție nu mai recunosc la acest moment realitatea întocmirii acestora, pentru că acest lucru ar fi de natură să le angajeze răspunderea, rămâne fără o explicație satisfăcătoare pentru inculpatul R. E. faptul că acesta a semnat în toate celelalte zile când, potrivit programului de supraveghere, avea obligația să se prezinte la Secția de Poliție.
Sesizând, probabil, caracterul defavorabil al celor declarate la termenul din 18.08.2015, cu privire la deplasarea în județul Hunedoara, într-un interval care includea cel puțin o zi în care prezentarea la Secția 23 Poliție era obligatorie, inculpatul R. A., întrebat fiind la termenul din 24.08.2015 cum își explică faptul că, deși a menționat că în cursul lunii iulie 2015, cu acordul polițiștilor care îl supravegheau, s-a deplasat în județul Hunedoara împreună cu familia într-un interval care includea și zile din programul de supraveghere, semnăturile sale apărând în dreptul tuturor zilelor din programul de supraveghere din luna iulie, cu excepția zilelor de 31.07.2015 și 03.08.2015, a menționat că a mai discutat despre această deplasare și cu fratele său R. E. și a ajuns la concluzia că au plecat în această călătorie într-o zi de luni, după ce au semnat, și s-au întors până miercuri dimineața, când trebuiau să semneze, această deplasare neafectând prezența lor la Secție pentru a semna. Nesinceritatea inculpatului rezultă din faptul că, audiat fiind în cursul aceleiași zile (24.08.2015) de către instanță, în condițiile în care nu putuse lua cunoștință de ce anume declarase fratele său, inculpatul R. E. a declarat că deplasarea respectivă a fost de două zile, iar într-una din aceste zile ar fi trebuit să se prezinte să semneze, polițiștii acordându-le permisiunea să plece. Întrebat fiind de către instanță ce poate să precizeze față de declarația inculpatului R. A. care a spus că ar fi stat de vorbă și ar fi ajuns la concluzia că deplasarea ar fi avut loc într-o zi de luni și într-o zi de marți și că ar fi plecat după ce au semnat în ziua de luni, astfel încât nu a mai fost necesară permisiunea organului desemnat cu supravegherea, inculpatul R. E. a fost vădit surprins de declarația fratelui său, răspunsul său trădând acest lucru: „Lucrurile pot să stea și așa. Nu îmi amintesc exact Deplasarea a durat două zile”. A rezultat din reacția inculpatului că discuția pe care fratele său a invocat că ar fi avut-o, cu ocazia căreia cei doi și-ar fi amintit că au efectuat deplasarea a durat două zile, fiind efectuată în zilele de luni și marți ale aceleiași săptămâni, în realitate nu a existat, inculpatul R. E. încercând să dea un răspuns prin care să nu își contrazică și fratele și să nici nu revină asupra celor declarate, lucru imposibil în condițiile în care tocmai susținuse că pentru a efectua această deplasare a lipsit în una din zilele în care ar fi trebuit să se prezinte, cu permisiunea polițiștilor.
Sintetizând, preocuparea pentru semnarea graficului de prezență chiar și în zile în care au absentat atestă, indiferent de eventuale înțelegeri și permisiuni acordate de organele de poliție desemnate cu supravegherea, înțelegerea obligativității și importanței semnării rubricilor graficului de prezență în toate zilele menționate în acest grafic, și, prin urmare, cunoașterea de către inculpați a faptului că neprezentarea la sediul Secției 23 Poliție în vreuna din aceste zile, constituie o încălcare a obligației decurgând din măsura preventivă a controlului judiciar, acordul polițiștilor desemnați cu supravegherea nefiind de natură să înlăture acest fapt, și fundamentează reținerea relei-credințe a inculpaților cu ocazia neprezentării la Secția 23 Poliție în datele de 31.07.2015 și 03.08.2015.
Reținerea neprezentării cu rea-credință a inculpaților în datele de 31.07.2015 și 03.08.2015 la sediul Secției 23 Poliție nu este condiționată de lămurirea aspectului corectitudinii organelor de poliție desemnate cu supravegherea, aspect care, față de cele menționate de procurorul de ședință la termenul din 24.08.2015, va face obiectul unor verificări de către Ministerul Public.
Față de prevederile art. 215 alin. 7) C.p.p., instanța care constată încălcarea cu rea-credință a obligațiilor ce revin inculpaților aflați sub control judiciar are posibilitatea, nu obligația, de a dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau a arestului preventiv. În cazul de față, nerespectarea obligațiilor decurgând din măsura preventivă dispusă, în contextul în care cei doi inculpați au avut în prezenta cauză experiența unei privări de libertate (mai întâi, arestați preventiv, iar apoi, la domiciliu) destul de îndelungate și au insistat pe parcursul a numeroase termene de judecată în a solicita înlocuirea măsurilor preventive sub imperiul cărora se aflau cu măsura controlului judiciar, atestă un grad de pericol social sporit, refuzul îmbrățișării unei conduite conforme cu reglementările cărora trebuie să li se supună, dată fiind situația procesuală în care se regăsesc, care impun înlocuirea acestei măsuri cu o măsură preventivă mai grea. Tribunalul a apreciat, însă, că nu se impune, cel puțin față de elementele de fapt disponibile la acest moment, selectarea celei mai severe dintre măsurile preventive, astfel încât, a dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu.
Pentru buna desfășurare a procesului penal, instanța de fond a menținut interdicțiile de a comunica cu participanții la proces cu care li s-a interzis comunicarea încă de la momentul înlocuirii măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au formulat contestație inculpații R. E. și R. A., solicitând admiterea contestațiilor și respingerea cererii de înlocuire a măsurii controlului judiciar întrucât nu au dat dovadă de rea-credință și nu au încălcat obligația stabilită, potrivit controlului judiciar, de a se prezenta, conform programului de supraveghere.
Examinând încheierea atacată, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea constată că sunt nefondate contestațiile formulate, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 215 alin. 7 C.p.p., în cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin, instanța de judecată, la cererea procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.
În speță, prin neprezentarea nejustificată a inculpaților R. A. și R. E. la sediul Secției 23 Poliție la datele de 31.07.2015 și 03.08.2015, a intervenit o încălcare de către aceștia a obligației ce le revenea, potrivit art. 215 alin. 1 lit. c C.p.p., aceea de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție.
Susținerile contestatorilor-inculpați, în sensul că ar fi primit permisiunea unor polițiști din cadrul Compartimentului Supravegheri judiciare din cadrul Secției 23 Poliție de a absenta în cele două zile, pentru a se putea deplasa pe litoralul românesc, cu condiția de a putea fi contactați și verificați de către organele de poliție, nu sunt probate și, oricum, o astfel de permisiune nu îi exonerează de la îndeplinirea obligației de a se prezenta la secția de poliție, conform programului de supraveghere întocmit.
Se constată încălcarea cu rea-credință a obligațiilor impuse contestatorilor-inculpați pe durata măsurii controlului judiciar, în acord cu dispozițiile art. 215 alin.7 C.p.p., fiind justificată înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura arestului la domiciliu.
În consecință, în baza art. 206 C.p.p. va respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații R. E. și R. A. împotriva încheierii din data de 24.08.2015 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._ *.
În baza art. 275 alin. 2 și 4 C.p.p. va obliga contestatorii-inculpați la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 206 C.p.p. respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpații R. E. și R. A. împotriva încheierii din data de 24.08.2015 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._ *.
În baza art. 275 alin. 2 și 4 C.p.p. obligă contestatorii-inculpați la plata sumei de câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28.08.2015.
PREȘEDINTE
A. A. R.
GREFIER
G. A. I.
Red.A.A.R.
Dact.L.G.
ex.2/23.09.2015
jud.A. S.-T.București-S.I.Penală
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
