Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 54/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2016 în dosarul nr. 54/2016
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 54
Ședința publică din data de 19.01.2016
Curtea constituită din:
Președinte: P. V. A.
Judecător: C. E. R.
Grefier: R. C. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror D. F..
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către apelantul-inculpat Pandeluș T., împotriva sentinței penale nr. 348/21.09.2015 a Jud. Sectorului 6 București.
Dezbaterile au avut loc și au fost consemnate in încheierea de ședință din data 12.01.2016, care face parte integrantă din prezenta decizie, când având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea în baza art. 391 al. 1 NCPP a stabilit data pronunțării la 19.01.2016, când a pronunțat următoarea decizie:
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 348/21.09.2015 a Jud. Sectorului 6 București, s-au hotărât următoarele:
„I. În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. f C.pr.pen. și art. 153 alin. 1 coroborat cu art. 155 alin. 4 rap. la art. 154 lit. d C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul M. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. f C.pr.pen. și art. 153 alin. 1 coroborat cu art. 155 alin. 4 rap. la art. 154 lit. d C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul C. P. B., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. f C.pr.pen. și art. 153 alin. 1 coroborat cu art. 155 alin. 4 rap. la art. 154 lit. d C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul Pandeluș T., pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen. cu aplicarea art. 5 C. pen.
În baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. f C.pr.pen. și art. 153 alin. 1 coroborat cu art. 155 alin. 4 rap. la art. 154 lit. d C. pen., dispune încetarea procesului penal cu privire la inculpatul M. A., pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen. cu aplicarea art. 48 alin. 1 și art. 5 C. pen.
II. În baza art. 112 alin. 1 lit. d) C. pen., dispune confiscarea sumei de 6.300 lei de la inculpatul M. A..
În baza art. 112 alin. 1 lit. d) C. pen., dispune confiscarea sumei de 300 USD, ce urmează să se plătească în lei la cursul BNR de la data plății, de la inculpatul C. P. B..
În baza art. 112 alin. 1 lit. d) C. pen. dispune confiscarea sumei de 200 USD, ce urmează să se plătească în lei la cursul BNR de la data plății, de la inculpatul M. A..
În baza art. 112 alin. 1 lit. e) C. pen. dispune confiscarea sumei de 500.000 EURO, ce urmează să se plătească în lei la cursul BNR de la data plății, de la inculpatul Pandeluș T..
În baza art. 249 alin. 4 Cod proc. penală indisponibilizează, prin instituirea unui sechestru asigurator, toate bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului Pandeluș T., până la concurența sumei de 500.000 EURO pentru confiscarea specială a acesteia.
III. În baza art. 25 alin. 5 Cod proc. penală, lasă nesoluționată acțiunea civilă exercitată de P. M. București.
Menține măsura asiguratorie luată de P. de pe lângă Tribunalul București prin ordonanța nr. 564/P/2009 din data de 14.11.2013.
IV. În baza art. 25 alin. 3 Cod proc. penală desființează în totalitate următoarele înscrisuri falsificate, depuse sub forma unor copii aparent legalizate la dosarul administrativ nr._/2001 al Primăriei Mun. București, constituit în baza notificării nr. 3927/2001: contractul de vânzare-cumpărare autentificat de notariatul de Stat Principal sub nr. 1709/03.07.1951 și autentificat de Notariatul de Stat al orașului și regiunii București cu nr. 1588/04.07.1951, transcris în registrul de transcripțiuni la Grefa Tribunalului I. sub nr. 1072/1951, deciziunea nr. 311/12.03.1954 emisă de Sfatul Popular al Capitalei din care rezultă trecerea imobilului din București, . nr. 2, sector 1 (fost proprietatea numiților M. G. și M. M.) în administrarea Consiliului Central al Sindicatelor (f. 462, dup, vol. II), certificatul de moștenitor nr. 1966/18.11.1993 emis de Notariatul de Stat al sectorului 5 București, testamentele nr. 1614/16.03.1980 și 1616/16.03.1980 ale numiților M. M. și M. G. redactate și autentificate de Notariatul de Stat Local al sectorului 1 București copia legalizată a deciziei de înfiere nr. 416/10.11.1979 și înscrisurile și actele subsecvente, emise în baza acestora: verificarea în dosarul administrativ nr._/14.03.202, adresa CD/_/XII.2000 emisă de Administrația Fondului Imobiliar către inculpatul M. A. (f. 158, vol. II, dup), adresele CP/_/, MF/_/08.12.2000 (f. 452, dup, vol. II) și nr. MF/_/19.12.2000, emise de Administrația Fondului Imobiliar, adresate Tribunalului București (f. 461, vol. II, dup), adresa SE/_/06.11.2001 emisă de Administrația Fondului Imobiliar adresată Primăriei M. București privind situația imobilului din ..2, sector 1 (f. 460, vol. II, dup), Dispoziția Primarului General al Mun. București nr. 282 din data de 03.04.2002, procesul-verbal 8283/17.04.2002 privind predarea către M. A. a imobilului din ..2, sector 1 prin mandatar C. C. (vol. II fila 459; în original la dosarul administrativ nr._/2001) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2055/20.05.2002 de BNP Danacica M., încheiat între M. A. și Pandeluș T. privind imobilul din . nr.2, sector 1 (în copie la dup, vol. II, fila 363).
Dispune comunicarea prezentei sentințe penale către BNP Danacica M., către O.C.P.I. – S.P.I. – Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 București, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă și către P. M. București – Administrația Fondului Imobiliar – Serviciul Fond Locativ, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare.
Menține contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 418/20.04.2004 de BNP E. A. F., încheiat cu . SRL (în xerocopie la vol. II, filele 326-329, dup) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3487/23.11.2004 de BNP N. C.-T., încheiat între . SRL și . SRL (în xerocopie la vol. II, filele 380-381, dup).
V. În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.
Conform art. 272 Cod proc. penală rap. la art. 5 lit. b) din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență judiciară, suma de 720 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu al inculpaților M. A. și C. P. B. și suma de 360 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu al inculpatului Pandeluș T., urmează a fi înaintate de Ministerul Justiției.
Executorie în ceea ce privește instituirea măsurii asiguratorii, conform art. 397 alin. 4 Cod proc. penală.”
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
În baza unei înțelegeri prealabile, în cursul anului 2001-2002, inculpații Pandeluș T., C. P. B., M. A. au participat, cu ajutorul acordat de inculpatul M. A., prin folosirea unor înscrisuri falsificate, la obținerea în mod fraudulos a imobilului din București, . nr.2, sector 1, aflat în patrimoniul Primăriei M. București, la acel moment.
Astfel cum rezultă din declarațiile date în faza de urmărire penală de inculpații C. P. B. (f. 35-37 și 52-70 vol. IV, d.u.p., f. 52-67 vol. V d.u.p.,), M. A. (f. 45-51 vol. IV d.u.p, 34-38 vol. V d.u.p.), M. A. (f. 40-45 vol. V d.u.p.) și de martorul Caraian R., în scopul obținerii imobilului situat în București, . nr.2, sector 1, format din corp A și B, inculpatul M. A. a fost convins să își asume calitatea de moștenitor al acestuia, deși se cunoștea că în realitate inculpatul nu are această calitate.
În aceste condiții, inițial a fost formulată la data de 06.10.2000 o acțiune în revendicare în numele inculpatului M. A. (f. 422-423, vol. II, dup).
Acțiunea a fost admisă prin sentința civilă nr.669/21.06.2001 a Tribunalului București (f. 429-431, vol. II, dup).
Împotriva soluției a declarat apel P. M. București. Apelul a fost admis prin decizia civilă nr. 92/03.03.2003. Prin soluția instanței de control judiciar, rămasă irevocabilă ca urmare a neexercitării recursului, acțiunea în revendicare a fost respinsă (f. 340, vol. II, d.i.).
În același timp, după . Legii nr. 10/2001, în data de 4 octombrie 2001 (f. 234, d.i., vol. II) a fost depusă, prin executor judecătoresc, o notificare, tot în numele inculpatului M. A., prin care s-a solicitat Primăriei M. București restituirea imobilului situat în București, . nr.2, sector 1, format din corp A și B (f. 55-56, vol. II, dup).
A fost constituit dosarul administrativ nr._/2001, al Primăriei Mun. București.
La notificare au fost depuse, pentru a induce în eroare autoritatea publică, sub forma unor copii aparent legalizate următoarele înscrisuri falsificate: contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Principal sub nr. 1709/03.07.1951 și autentificat de Notariatul de Stat al orașului și regiunii București cu nr. 1588/04.07.1951, transcris în registrul de transcripțiuni la Grefa Tribunalului I. sub nr. 1072/1951, deciziunea nr. 311/12.03.1954 emisă de Sfatul Popular al Capitalei din care rezultă trecerea imobilului din București, . nr. 2, sector 1 (fost proprietatea numiților M. G. și M. M.) în administrarea Consiliului Central al Sindicatelor (f. 462, dup, vol. II), certificatul de moștenitor nr. 1966/18.11.1993 emis de Notariatul de Stat al sectorului 5 București, testamentele nr. 1614/16.03.1980 și 1616/16.03.1980 ale numiților M. M. și M. G. redactate și autentificate de Notariatul de Stat Local al sectorului 1 București, copia legalizată a deciziei de înfiere nr. 416/10.11.1979.
Actele au fost create de inculpatul M. A., așa cum rezultă din declarația acestuia și a inc. C. P. B..
Aparența de legalizare a fost creată prin aplicarea formulărilor „încheiere de legalizare copie” și imprimarea parafei cu denumirea și adresa BNP L. și D. și a unei ștampile pe înscrisurile depuse la dosar, toate asemănătoare cu cele reale.
În realitate, așa cum rezultă din rezoluția cu nr. 1207/P/2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București (f. 23-25, vol. I), toate aceste mențiuni nu au fost create de BNP L. și D., existând diferențe între amprentele create de instrumentele folosite în realitate de acest BNP și cele care aplicate pe înscrisuri.
Înainte de formularea notificării, inculpatul M. A., la solicitarea inc. C. P. B., după ce acesta se înțelesese în prealabil cu inculpatul Pandeluș T., a falsificat un document - deciziunea nr. 311/12.03.1954 aparent emisă de Sfatul Popular al Capitalei din care rezulta trecerea imobilului din București, . nr. 2, sector 1 (fost proprietatea numiților M. G. și M. M., părinții inculpatului M.) în administrarea Consiliului Central al Sindicatelor (f. 462, dup, vol. II). Acest document a fost depus în arhiva PMB la solicitarea inc. C. P. B. de către S. V. (declarație inc., declarații S. V., f. 108-110, vol. V, dup) pentru a crea aparența de realitate a situației invocate de prin notificarea care a fost formulată ulterior.
Instanța de fond a reținut că înscrisurile mai sus arătate sunt false în ceea ce privește conținutul lor, pentru următoarele motive:
În ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Principal sub nr. 1709/03.07.1951 și autentificat de Notariatul de Stat al orașului și regiunii București cu nr. 1588/04.07.1951, transcris în registrul de transcripțiuni la Grefa Tribunalului I. sub nr. 1072/1951 prin care se atesta cumpărarea imobilului situat în prezent la adresa București, . nr. 2, sector 1 de numiții M. G. și M. M. de la numitele A. R., E. L. și M. N. (aflat în copie la f. 83, dup, vol. II), instanța constată că prin adresa răspuns cu nr._/14.10.2013 emisă de Arhivele Naționale (f. 94 și urm., f. 103, f. 146, f. 115, dup, vol. II) s-a comunicat că în zilele de 3 și 4 iulie 1951 nu figurează acte de vânzare-cumpărare încheiate de A. R. E. L. și M. N..
De altfel, s-a constatat că la numerele corespondente 1709/1951, 1588/1951, 1072/1951, 563/1931 [numere aparent aplicate de diferite instituții publice pe contractul în temeiul căruia M. G. și M. M., părinții adoptivi ai inculpatului M. A., ar fi dobândit proprietatea asupra imobilului], în registrul de transcripțiuni de la Grefa Tribunalului I. figurează înscrisuri cu un alt obiect (f. 95-102, dup, vol. II).
Nu în ultimul rând, instanța de fond a reținut că încheierea de legalizare a copiei contractului de vânzare-cumpărare menționat are umărul de înregistrare 4370/16.09.2001. Acestanu este real. Astfel, în arhiva notarială a BNP care aparent ar fi legalizat actul s-a constatat că la acest număr este înregistrată o legalizare a unui act care nu are legătură cu cauza, respectiv un contract de vânzare cumpărare al unui imobil situat în București, .. 1 (f. 24, dup, vol. I; contractul se află la f. 116-117, dup, vol. II).
În ceea ce privește certificatul de moștenitor 1966/1993 (aflat în copie la f. 118-119, dup, vol. II), care figurează că ar fi fost emis de Notariatul de Stat al sectorului 5 – dosar 2001/1993 – prin adresa 197/22.08.2002 a Judecătoriei sector 5 s-a comunicat faptul că din verificarea Arhivei Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei sectorului 5 la numărul indicat nu figurează defunctul M. G., indicat în certificatul de moștenitor 1966/1993, ci alte persoane (f. 120, dup, vol. II).
Aceste informații au fost confirmate prin adresa cu nr. C_/15.10.2013 emisă de Camera Notarilor Publici București din care rezultă că în anul 1993 au emis certificate de moștenitor sub nr. 1966/1933 doar Notariatele de stat ale sect.1, 2, 3, 6 [deci nu și sectorul 5] cu mențiunea că au fost emise la o altă dată decât 18.11.1993 și privesc succesiunea altor defuncți decât cea a numitului M. G. (f. 185-186, dup, vol. II).
În ceea ce privește deciziunea 311/1954, P. M. București a comunicat (adresa nr. 542/2008, f. 68, dup, vol. II) actul real intitulat „deciziune” și înregistrat sub nr. 311/1954. Analizând acest act se constată că, în realitate, are ca obiect o cerere de transfer de personal formulată de o persoană cu numele P. C., nu trecerea imobilului din București, . nr. 2, sector 1 (care ar fi fost proprietatea numiților M. G. și M. M.) din folosința și administrarea Sfatului popular al Capitalei în folosința și administrarea Consiliului Central al Sindicatelor, așa cum contrar realității atesta deciziunea 311/1954, folosită pentru constituirea dosarului administrativ în baza căruia a fost dobândit imobilul din cauză (aflată în original la f. 462, dup, vol. II).
Nu în ultimul rând, caracterul fals al deciziunii rezultă și din analiza dosarului de fond locativ al imobilului menționat de la Administrația Fondului Imobiliar din care rezultă că filele dosarului sunt numerotate, cu excepția filei aflate între filele 17 și 18 unde a fost inserat înscrisul intitulat „deciziune”, din conținutul căruia rezultă că imobilul, fost proprietatea numiților M. G. și M. M., ar fi trecut în proprietatea statului conform Decretului 224/1951. În același sens sunt avute în vedere și declarațiile inc. C. P. B. (f. 34-36, vol. IV, dup) și cele ale lui S. V. (f. 108-110, vol. V, dup).
În ceea ce privește testamentele nr. 1614/16.03.1980 și 1616/16.03.1980 1993 (aflate în copie la f. 434-435, dup, vol. II), aparent emise pe numele numiților M. M. și M. G., redactate și autentificate de Notariatul de Stat Local al sectorului 1 București, instanța constată că în realitate acestea privesc alte persoane.
Astfel, prin adresa C12230/08.10.2013 (f. 180-182, dup, vol. II) Camera Notarilor Publici a comunicat că încheierile de autentificare cu nr. 1614 și_ din anul 1980 au ca obiect autentificare a unui testament privind pe testator T. C., respectiv autentificarea unei declarații notariale la solicitarea numitului A. M., nu testamentele numiților M. M. și M. G..
Ca urmare a cererii formulate de inculpatul M. A. în baza Legii nr. 10/2001, pe baza actului intitulat „deciziune” nr.311/1954, falsificat, prin adresa nr. SE/21.816/06.11.2001 (f. 460, vol. II, dup) Administrația Fondului Imobiliar a transmis Primăriei M. București că din dosarul instituției a rezultat că la momentul preluării de către stat imobilul era proprietatea numiților M. G. și M. M..
Ca urmare a acestei constatări, prin Dispoziția Primarului General al Mun. București nr. 282 din data de 03.04.2002 imobilul din ..2, sector 1 a fost restituit inculpatului M. A., iar prin procesul-verbal 8283/17.04.2002 a fost predat către M. A., prin mandatar C. C. (vol. II, dup, fila 459; în original la dosarul administrativ nr._/2001).
Prin contractul autentificat sub nr.2055/20.05.2002, inculpatul M. A. a înstrăinat imobilul de la adresa menționată inculpatului Pandeluș T.. Prețul de 4._ ROL lei nu a fost achitat, în realitate, de inculpatul Pandeluș T. lui M. A. așa cum rezultă din declarațiile acestuia din urmă (f. 47, verso, vol. IV, dup). Această declarație este confirmată de inculpatul C. P. B., care a arătat, în esență, că inculpatul M. A. nu a beneficiat de pe urma săvârșirii faptelor mai sus descrise, existând de la început planul ca imobilul, odată dobândit, să fie înstrăinat către inculpatul Pandeluș T.. În același sens este și declarația lui Caraian R. (f. 90, vol. V, dup). De altfel, întreaga derulare a faptelor mai sus arătate demonstrează că nici un moment inculpatul M. A. ar fi fost beneficiarul real al acestora.
Pentru toate aceste motive, întrucât nu s-au coroborat cu nici un mijloc de probă, instanța de fond a înlăturat susținerile inculpatului Pandeluș T. prin care arată că nu a cunoscut nimic în legătură cu modul în care ar fi fost dobândit de către inculpatul M. A. imobilul și că i-ar fi plătit efectiv prețul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2055/20.05.2002. Cu privire la acest aspect, prima instanță a constatat, de altfel, că inculpatul Pandeluș T. a declarat că prețul de vânzare ar fi fost de 100.000 dolari USD (f. 24, vol. V, dup), care reprezenta echivalentul a aproximativ 3._ lei ROL (la data de 23 mai 2015, cotația unui dolar USD a fost de 33.592 lei ROL, conform informațiile care pot fi găsite în rețeaua www), deși prețul menționat în contract este diferit - de 4._ ROL lei.
Proba certă a faptului că declarația inculpatului în sensul că l-ar fi cunoscut pe inculpatul M. A. întâmplător într-o agenție imobiliară și că ar fi cumpărat de la acesta apartamentul în aproximativ o săptămână (f. 22-25, vol. V, dup), rezultă din faptul că la vol. II din dup (f. 221) există o procură din data de 26.04.2002 prin care M. A. îl împuternicește pe inculpatul Pandeluș T. să recepționeze primit în baza deciziei PMB.
Prin contractul 418/20.04.2004 inculpatul Pandeluș T. a vândut imobilul în cauză către intimata . SRL contra sumei de 500.000 euro (în copie la f. 287-291, vol. II, dup). Deși în contract apare în calitate de vânzător și inculpatul M. A., acesta, în realitate, nu a participat la tranzacție, în contract apărând ca fiind reprezentat de inculpatul Pandeluș T., singurul beneficiar al vânzării.
Prin contractul autentificat sub nr. 3487/23.11.2001 . SRL a vândut imobilul către intimata . SRL, în patrimoniul căreia se află și în prezent.
Instanța de fond a constatat că, în speță, termenul de prescripție specială a răspunderii penale pentru infracțiunea de înșelăciune, respectiv complicitate la înșelăciune (limitele de pedeapsă pentru complice fiind aceleași ca pentru autor potrivit art. 49 Cod penal), prev. de art. 244 alin. 1,2 Cod penal, cu privire la care inculpații au fost trimiși în judecată, este de 10 ani (5 x 2) și s-a împlinit la data de 16.04.2012.
Astfel, având în vedere că inculpații nu au solicitat continuarea procesului penal, potrivit dispozițiilor art. 18 Cod proc. pen., în baza art. 396 alin. 6 raportat la art. 16 lit. f C.pr.pen. și art. 153 alin. 1 coroborat cu art. 155 alin. 4 rap. la art. 154 lit. d C. pen., prima instanță a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpații M. A. și Pandeluș T., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., cu privire la inculpatul C. P. B., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzute de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen., cu aplicarea art. art. 41 alin. 1 Cod penal și art.5 C. pen. și cu privire la inculpatul M. A., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 244 alin. 1 și 2 C.pen. cu aplicarea art. 48 alin. 1 și art. 5 C. pen., ca urmare a intervenirii prescripției speciale a răspunderii penale.
Prima instanță a constatat că singura condiție impusă de Codul penal pentru luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale constă în stabilirea săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală nejustificată (art. 107 alin. 2 Cod penal). Deoarece nu este condiționată de constatarea comiterii unei infracțiuni, prima instanță a reținut că se poate dispune confiscarea specială a unor bunuri ori valori și în situația în care se pronunță o soluție de încetare a procesului penal. Așadar, o astfel de măsură poate fi luată și când se constată intervenirea prescripției răspunderii penale, întrucât acest impediment la exercitarea acțiunii penale nu este consecința absenței caracterului penal al faptei cercetate.
Necondiționarea luării măsurii de siguranță a confiscării speciale a unor bunuri ori valori de existența unei soluții de condamnare nu este contrară jurisprudenței CEDO care a stabilit în cauza Butler contra Marii Britanii că decizia de confiscare este una de ordin preventiv și nu poate fi asimilată unei sancțiuni penale, astfel încât art. 6 parag. 2 din Convenție nu este aplicabil. Aceeași soluție a fost reținută recent și în cauza Silickienė c. Lithuania (par. 47-50)
Deoarece conduce la privarea de un bun, luarea unei astfel de măsuri atrage însă incidența garanțiilor art. 1 parag. 1 din Convenție. Pe cale de consecință se impune analizarea condițiilor care rezultă din jurisprudența CEDO în materie (cauza Silickienė c. Lithuania, par. 61-63).
În cauza dedusă judecății, instanța de fond a constatat că din probele administrate, astfel cum au fost prezentate în paragrafele care preced (pct. IV. 2.), rezultă că în intervalul 4 octombrie 2001 – 03 aprilie 2002, inculpații Pandeluș T. și C. P. B., în baza unei înțelegeri prealabile, au indus în eroare P. M. București, prin folosirea unor înscrisuri false, întocmite de inculpatul M. A., la solicitarea inculpatului C. P. B., care creau aparența calității de persoana îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, a inculpatului M. A. la restituirea imobilului situat în București, . nr.2, sector 1, format din corp A și B. Ca urmare a demersurilor efectuate pe baza înscrisurilor false, P. M. București a recunoscut calitatea de persoana îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, a inculpatului M. A. și a dispus restituirea către acesta a imobilului situat în București, . nr.2, sector 1 format din corp A și B, cu excepția apartamentului de la etajul 1.
Fapta mai sus descrisă este prevăzută de art. 244 alin. 1, alin. 2 NCP.
Pentru a săvârși această faptă ori pentru a răsplăti participarea la comiterea ei, inculpații C. P. B., M. A. și M. A., potrivit propriilor declarații, au primit diverse sume de bani.
Astfel instanța de fond a reținut că inculpatul M. A. a primit suma totală de 6.300 lei (3000 lei înainte de semnarea contractului de vânzare cumpărare cu inc. Pandeluș și 3300 lei, după, f. 36, dup, vol. V), inculpatul C. P. B. a reținut pentru el suma de 300 USD dintr-un total de 500 USD (f. 34-35, dup, vol. IV), iar inculpatul M. A. a primit 200 USD, conform declarației date în primul ciclu procesual.
S-a arătat că pe baza probelor administrate nu se poate reține cu suficientă certitudine primirea, în aceeași situație, și a altor bunuri ori sume de bani de acești inculpați.
Imobilul a intrat în final în patrimoniul inculpatului Pandeluș T., iar după cumpărarea și a apartamentului de la etajul 1, prin contractul 418/20.04.2004 inculpatul Pandeluș T. a vândut imobilul în cauză către intimata . SRL contra sumei de 500.000 euro (în copie la f. 287-291, vol. II, dup).
S-a menționat că se impune confiscarea sumei exclusiv de la inculpatul Pandeluș T., deși în contract apare în calitate de vânzător și inculpatul M. A., deoarece aceasta a fost, în realitate, singurul beneficiar al vânzării.
Deoarece pentru a săvârși fapta descrisă la punctul 1 al prezentei secțiuni, care este prevăzută de art. 244 alin. 1, alin. 2 NCP, ori pentru a răsplăti participarea la comiterea ei, inculpații C. P. B., M. A. și M. A., potrivit propriilor declarații, au primit diverse sume de bani, instanța de fond în baza art. 112 alin. 1 lit. d) C. pen. a dispus confiscarea lor, astfel: suma de 6.300 lei de la inculpatul M. A., sumei de 300 USD, ce urmează să se plătească în lei la cursul BNR de la data plății, de la inculpatul C. P. B., suma de 200 USD, ce urmează să se plătească în lei la cursul BNR de la data plății, de la inculpatul M. A..
Instanța de fond a apreciat că temeiul confiscării nu poate fi art. 112 alin. 1 lit. e) C. pen., așa cum a solicitat Ministerul Public, deoarece aceste sume de bani nu au fost dobândite prin săvârșirea faptei penale, care este cea mai sus descrisă. Prin săvârșirea faptei penale s-a dobândit doar imobilul, nu și aceste sume de bani.
Deoarece prețul primit de către inculpatul Pandeluș T. prin înstrăinarea către intimata . SRL a imobilului dobândit prin fapta descrisă la punctul 1 al prezentei secțiuni, care este prevăzută de art. 244 alin. 1, alin. 2 NCP, a luat locul acestui bun în patrimoniul său, prima instanța, în baza art. 112 alin. 1 lit. e) C. pen., a dispus confiscarea sumei de 500.000 EURO, ce urmează să se plătească în lei la cursul BNR de la data plății, de la inculpatul Pandeluș T..
S-a precizat că măsura confiscării se impune întrucât este prevăzută de lege și urmărește un scop legitim, respectiv să se asigure că folosirea sumelor de bani în discuție nu aduce inculpaților un avantaj ilicit, în detrimentul interesului general al societății, care este contrar.
Totodată măsura menține un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității – ca persoanele care săvârșesc fapte penale să nu aibă beneficii de pe urma acestora și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului de protejare a proprietății. Din aceste ultim punct de vedere, instanța a reținut că inculpații au dobândit aceste sume de bani în urma comiterii unei activități care este prevăzută de legea penală și care s-a întins pe o perioadă de timp îndelungată, de mai multe luni de zile, care a implicat mai multe acte și o coordonare a acestora, toate executate în scopul obținerii unor avantaje materiale ilicite (cauza Silickienė c. Lithuania, par. 63-70).
Pentru a evita sustragerea bunurilor care ar putea fi valorificate pentru confiscarea sumei de 500.000 EURO, în baza art. 249 alin. 4 Cod proc. penală, instanța de fond, în acest scop, a indisponibilizat, prin instituirea unui sechestru asigurator, toate bunurile mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului Pandeluș T., până la concurența sumei de 500.000 EURO. Motivele dezvoltate la punctul 5.2. justifică, de asemenea, și luarea acestei măsuri asiguratorii.
Față de soluția dată cu privire la acțiunea penală, instanța, în baza art. 25 alin. 5 Cod proc. penală, s-a lăsat nesoluționată acțiunea civilă exercitată de P. M. București.
Totodată, instanța a menținut măsura asiguratorie luată de P. de pe lângă Tribunalul București prin ordonanța nr. 564/P/2009 din data de 14.11.2013, întrucât partea civilă are posibilitatea să exercite acțiunea civilă în instanța civilă și este necesar să se evite o eventuală sustragere a bunurilor inculpatului care ar putea fi urmărite, dacă se va admite acțiunea.
Contrar susținerilor inculpatului Pandeluș T., prima instanța a apreciat că are posibilitatea de a lua măsuri de desființare a unor înscrisuri ori de restabilire a situației anterioare în situațiile în care cu privire la latura penală a cauzei a pronunțat o soluție de încetare a procesului penale ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale deoarece dispozițiile art. 25 alin. 5 Cod proc. penală nu constituie un impediment în acest sens.
Că luarea unor astfel de măsuri nu este condiționată de soluționarea acțiunii de penale printr-un dintre soluțiile prevăzute de art. 396 alin. 2, 3, 4 Cod proc. penală rezultă din dispozițiile art. 315 alin. 2 lit. d) Cod proc. penală care prevăd că în situația în care procurorul dă o soluție de clasare, se sesizează judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de a desființa în tot sau în parte un înscris.
În ceea ce privește condiționarea analizată, instanța a mai reținut că din raportarea dispozițiilor art. 397 alin. 2 la alin. 3 Cod proc. penalărezultă fără nici un dubiu că legiuitorul distinge între acțiunea civilă și obligația instanței de luare a unor măsuri de restabilire a situației anterioare.
Pentru aceleași motive instanța poate dispune și desființarea unor înscrisuri în situațiile în care cu privire la latura penală a cauzei a pronunțat o soluție de încetare a procesului penale ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Întrucât prin contrafacerea conținutului lor au fost create următoarele înscrisuri care atestau situații contrare realității, iar înscrisurile au fost folosite și au produs consecințe juridice, așa cum s-a arătat în considerentele care preced (pct. IV.2.2.), instanța a constatat că acestea sunt false și, în baza art. 25 alin. 3 Cod proc. penală, a desființat în totalitate următoarele înscrisuri, depuse sub forma unor copii aparent legalizate la dosarul administrativ nr._/2001 al Primăriei Mun. București, constituit în baza notificării nr. 3927/2001: contractul de vânzare-cumpărare autentificat de Notariatul de Stat Principal sub nr. 1709/03.07.1951 și autentificat de Notariatul de Stat al orașului și regiunii București cu nr. 1588/04.07.1951, transcris în registrul de transcripțiuni la Grefa Tribunalului I. sub nr. 1072/1951, deciziunea nr. 311/12.03.1954 emisă de Sfatul Popular al Capitalei din care rezultă trecerea imobilului din București, . nr. 2, sector 1 (fost proprietatea numiților M. G. și M. M.) în administrarea Consiliului Central al Sindicatelor (f. 462, dup, vol. II), certificatul de moștenitor nr. 1966/18.11.1993 emis de Notariatul de Stat al sectorului 5 București, testamentele nr. 1614/16.03.1980 și 1616/16.03.1980 ale numiților M. M. și M. G. redactate și autentificate de Notariatul de Stat Local al sectorului 1 București și copia legalizată a deciziei de înfiere nr. 416/10.11.1979.
Deoarece scopul măsurii este scoaterea din circuitul civil a unor înscrisuri care au produs ori pot produce efecte juridice, instanța a dispus desființarea acestor înscrisuri – care au fost folosite sub forma unor copii aparent legalizate - deoarece acestea sunt actele care au produs efecte juridice, în cauză nefiind identificate, propriu-zis, înscrisurile „originale”.
Una din consecințele unanim admise în practica judiciară corespunzătoare Codului civil din 1864 (legislație aplicabilă în cauză, conform art. 3 din Legea nr. 71/2011, față de data săvârșirii faptelor) în situațiile în care dispare temeiul juridic al unui act juridic este desființarea cu efect retroactiv și a actelor juridice subsecvente. Regula este exprimată sub forma adagiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis.
În cauză s-a constatat că, în baza actelor falsificate depuse pentru dobândirea imobilului în baza Legii nr. 10/2001, au fost emise mai multe înscrisuri care au stabilit și, ulterior, confirmat ori justificat, dreptul de proprietate al inculpaților M. A. și Pandeluș T. asupra imobilului din București, . nr.2, sector 1, format din corp A și B, cu excepția apartamentului de la etajul 1.
Întrucât toate aceste înscrisuri au rămas fără temei juridic, în baza principiului resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientiss-au desființat următoare acte subsecvente: verificarea în dosarul administrativ nr._/14.03.202, adresa CD/_/XII.2000 emisă de Administrația Fondului Imobiliar către inculpatul M. A. (f. 158, vol. II, dup), adresele CP/_/, MF/_/08.12.2000 (f. 452, dup, vol. II) și nr. MF/_/19.12.2000, emise de Administrația Fondului Imobiliar, adresate Tribunalului București (f. 461, vol. II, dup), adresa SE/_/06.11.2001 emisă de Administrația Fondului Imobiliar adresată Primăriei M. București privind situația imobilului din ..2, sector 1 (f. 460, vol. II, dup), Dispoziția Primarului General al Mun. București nr. 282 din data de 03.04.2002, procesul-verbal 8283/17.04.2002 privind predarea către M. A. a imobilului din ..2, sector 1 prin mandatar C. C. (vol. II fila 459; în original la dosarul administrativ nr._/2001) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2055/20.05.2002 de BNP Danacica M., încheiat între M. A. și Pandeluș T. privind imobilul din . nr.2, sector 1 (în copie la dup, vol. II, fila 363).
Instanța a dispus comunicarea prezentei sentințe penale către BNP Danacica M., către O.C.P.I. – S.P.I. – Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 1 București, Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă și către P. M. București – Administrația Fondului Imobiliar – Serviciul Fond Locativ, pentru efectuarea mențiunilor corespunzătoare deoarece înscrisurile desființate se află la dosarele aflate la aceste instituții.
S-a constatat că în cauză la data încheierii celor două contracte - contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 418/20.04.2004 de BNP E. A. F., încheiat cu . SRL (în xerocopie la vol. II, filele 326-329, dup) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3487/23.11.2004 de BNP N. C.-T., încheiat între . SRL și . SRL (în xerocopie la vol. II, filele 380-381, dup), în cartea funciară se menționa că prin decizia PMB, inculpatul M. A. (re)dobândise dreptul de proprietate asupra imobilului, după ce acesta se aflase în patrimoniul primăriei. Totodată era notat și dreptul de proprietate al inculpatului Pandeluș T. asupra aceluiași imobil.
În ambele contracte subsecvente se menționează că s-au făcut aceste verificări și toate atestau dreptul de proprietate al autorilor anteriori.
Instanța a avut în vedere și că aceste informații erau apte să formeze convingerea că inculpații M. A. și Pandeluș T. au fost proprietarii reali ai imobilului deoarece această calitate fusese dobândită printr-un act emis de către PMB, instituție în patrimoniul căreia bunul fusese timp de mai mulți zeci de ani și care avea competența și aparatul administrativ necesar pentru a stabili calitatea de proprietar a inculpatului M. A.. De altfel aceasta era și realitatea juridică la data la care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare cu societățile intimate, cumpărători subsecvenți.
Instanța a mai reținut că în tot timpul care a urmat emiterii deciziei PMB de restituire a proprietății către inculpatul M. A., anterior și ulterior încheierii contractelor cu societățile intimate, PMB a confirmat în toată corespondența purtată nu doar cu intimatele, dar și cu alte instituții, calitatea de proprietar a inculpatului M. A. (exemplificativ: f. 251-252, 266, d.i., vol. II). Aceeași calitate rezulta și din înscrisul – deciziune - plasat de inculpați în arhiva PMB – Administrația Fondului Imobiliar. Așadar și dacă s-ar fi solicitat informații în legătură cu imobilul direct de la acest serviciu, rezultatul ar fi fost același. În plus se reține că PMB nu a comunicat, la solicitarea expresă a . SRL, că ar fi existat o acțiune în revendicare imobiliară (adresa, f. 265, d.i., vol. II).
Față de această situație, ținând cont și de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996 (formele în vigoare la data încheierii contractelor), instanța a reținut că reaua-credință nu ar putea fi reținută decât dacă s-ar putea stabili că subdobânditorii cunoșteau pe altă cale situația reală a imobilului.
Din acest punct de vedere, instanța a reținut că în cadrul . SRL sunt asociați AGROFIN EXPLOTACIONES AGRICOLAS SL și un cetățean spaniol. Potrivit informațiilor disponibile on line (http://www.infocif.es/ficha-empresa/agrofin-explotaciones-agricolas-sl) aceasta este o societate înființată într-o altă țară – Spania, în anul 2002, așadar cu doi ani înainte de înființarea societății din România (f. 233, d.i., vol. II) și încheierea contractului cu inculpatul Pandeluș T..
. SRL este, la rândul său, o societate înființată în anul 2004, iar contractul a fost încheiat în anul 2007 cu . SRL, fără a intra în legătură directă cu vreunul dintre inculpați. în cadrul . SRL este asociată societatea cu același nume înființată într-o altă țară – Italia (f. 234, d.i., vol. II).
Instanța a mai avut în vedere și că prețurile care au fost plătite de subdobânditori nu au fost derizorii.
Cât privește testul de proporționalitate instanța a considerat că nu ar fi echitabil ca, în termenii jurisprudenței CEDO, statul, după ce, ca urmare a lipsei sale de diligență, a transferat dreptul de proprietate unei persoane care nu era, în realitate, îndreptățită să îl primească, tot el să revină după aproximativ 13 ani și să desființeze toate drepturile dobândite de terți de bună-credință prin acte juridice încheiate ulterior, în condițiile legii, în succesiunea celei create de el.
Din acest punct de vedere se constată că PMB a ignorat constant de-a lungul timpului interesul pe care îl avea pentru stabilirea situației juridice reale a imobilului.
Astfel, s-a subliniat că este cel puțin contradictoriu comportamentul primăriei care, deși a formulat apel împotriva soluției prin care instanța admisese acțiunea în revendicare formulată de inculpatul M. A. pentru dobândirea aceluiași imobil – opunându-se, deci, la soluția de dobândire a imobilului de către inculpați, aceeași instituție, pe baza acelorași documente cu cele aflate la dosarul instanței civile, a restituit imobilul aceluiași inculpat. În continuare, așa cum rezultă din dosarul de urmărire penală, primăria nu a considerat că ar fi suferit vreun prejudiciu, neconstituindu-se parte civilă. Totodată, aceeași instituție nu a urmărit nici un moment soluția pronunțată în propriul apel, așa cum rezultă din relațiile comunicate în prezenta cauză, și, cu atât mai puțin, posibilele consecințe ale situației reținute prin considerente.
Dimpotrivă, prin comportamentul ei, PMB a creat permanent impresia că imobilul a ieșit în mod legal din patrimoniul ei și că, deci, proprietarii subsecvenți sunt legitimi.
Contrar acestui comportament, s-a constatat că după ce a făcut demersuri pentru a cunoaște situația juridică a imobilului (f. 294-304, d.i., vol. II), intimata . l-a cumpărat și a făcut investiții importante, constante, până în prezent.
În condițiile în care subdobânditorii au fost de bună-credință, instanța a apreciat că desființareadupă aproximativ 13 ani a contractelor încheiate cu intimatele, fără a exista vreo garanție acestea și-ar putea recupera, într-un termen rezonabil, prejudiciile care ar rezulta dintr-o astfel de soluție, ar face să fie rupt justul echilibru care trebuie păstrat între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. O astfel de soluție ar afecta nejustificat securitatea circuitului civil prin incertitudinea pe care ar crea-o.
Prima instanță a menținut contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 418/20.04.2004 de BNP E. A. F., încheiat cu . SRL (în xerocopie la vol. II, filele 326-329, dup) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3487/23.11.2004 de BNP N. C.-T., încheiat între . SRL și . SRL (în xerocopie la vol. II, filele 380-381, dup).
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelantul-inculpat Pandeluș T., solicitând admiterea apelului, desființarea în parte a sentinței atacate și rejudecând pe fond înlăturarea dispozițiilor privitoare la anularea înscrisurilor, confiscarea sumei de 500.000 euro și menținerea măsurilor asigurătorii.
Examinând sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și conform art. 417 și urm. NCPP, Curtea constată următoarele:
În ceea ce privește critica vizând greșita anulare a înscrisurilor falsificate, Curtea, reține așa cum a subliniat și judecătorul fondului că aplicarea dispozițiile art. 25 alin. 5 Cod proc. Penală, în situațiile în care cu privire la latura penală a cauzei s-a pronunțat o soluție de încetare a procesului penale ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale nu constituie un impediment în a fi luate măsuri de desființare a unor înscrisuri ori de restabilire a situației anterioare.
În acest sens sunt și disp. art. 315 alin. 2 lit. d) Cod proc. penală care prevăd că în situația în care procurorul dă o soluție de clasare, se sesizează judecătorul de cameră preliminară cu propunerea de a desființa în tot sau în parte un înscris, precum și disp. art. 397 alin. 2 și alin. 3 Cod proc. Penală din carerezultă fără nici un dubiu că legiuitorul distinge între acțiunea civilă și obligația instanței de luare a unor măsuri de restabilire a situației anterioare.
Mai mult, disp. art. 25 al. 3 NCPP impune obligația instanței de judecată ca și în cazul în care nu există constituire de parte civilă, să ia măsuri cu privire la desființarea totală sau parțială a unui înscris, sau cu privire la restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii, astfel încât, cu atât mai mult cu cât într-o speță se pronunță o soluție de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, se impune ca judecătorul cauzei să analizeze necesitatea aplicării tuturor dispozițiilor legale menționate anterior care tind practic la restabilirea situației anterioare săvârșirii faptei penale, atât cât este posibil și care nu sunt condiționate de pronunțarea unei soluții de condamnare a inculpatului.
De altfel din cuprinsul disp. art. 19 al. 1 NCPP care reglementează obiectul acțiunii civile, Curtea consideră că reiese foarte clar că deși aspectele criticate prin apelul de față țin de latura civilă a cauzei, ele nu fac obiectul propriu-zis al acțiunii civile, motiv pentru care în situații precum cea din speță, când acțiunea civilă este lăsată nesoluționată, nimici nu se opune la luarea tuturor măsurilor legale care vizează alte aspecte ale laturii civile, precum cele învederate a fi fost aplicate greșit de către apelantul-inculpat.
Pentru aceleași motive, este evident în opinia Curții că instanța poate dispune și desființarea unor înscrisuri în situațiile în care cu privire la latura penală a cauzei a pronunțat o soluție de încetare a procesului penale ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale.
Așadar, Curtea va înlătura ca nefondate criticile apelantului-inculpat privind eronata falsificare a înscrisurilor enumerate în dispozitivul hotărârii apelate.
Referitor la măsurile dispuse de judecătorul fondului pentru confiscarea specială a unor valori și pentru menținerea măsurilor asiguratorii, Curtea reține că singura condiție impusă de art. 107 alin. 2 NCP pentru luarea măsurii de siguranță a confiscării speciale constă în stabilirea săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală nejustificată, măsura confiscării speciale nefiind condiționată de constatarea comiterii unei infracțiuni.
În aceste condiții în mod corect s-a apreciat de către judecătorul fondului că se poate dispune confiscarea specială a unor bunuri ori valori și în situația în care se pronunță o soluție de încetare a procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale, întrucât acest impediment la exercitarea acțiunii penale nu este consecința absenței caracterului penal al faptei cercetate.
În acest sens sunt și hotărârile CEDO Butler contra Marii Britanii și Silickienė c. Lithuania.
În cauza dedusă judecății, Curtea reține că în intervalul 4 octombrie 2001 – 03 aprilie 2002, inculpații Pandeluș T. și C. P. B., în baza unei înțelegeri prealabile, au indus în eroare P. M. București, prin folosirea unor înscrisuri false, întocmite de inculpatul M. A., la solicitarea inculpatului C. P. B., care creau aparența calității de persoana îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, a inculpatului M. A. la restituirea imobilului situat în București, . nr.2, sector 1, format din corp A și B. Ca urmare a demersurilor efectuate pe baza înscrisurilor false, P. M. București a recunoscut calitatea de persoana îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001, a inculpatului M. A. și a dispus restituirea către acesta a imobilului situat în București, . nr.2, sector 1 format din corp A și B, cu excepția apartamentului de la etajul 1.
Pentru a săvârși această faptă ori pentru a răsplăti participarea la comiterea ei, inculpații C. P. B., M. A. și M. A., potrivit propriilor declarații, au primit diverse sume de bani, după cum urmează: inculpatul M. A. a primit suma totală de 6.300 lei (3000 lei înainte de semnarea contractului de vânzare cumpărare cu inc. Pandeluș și 3300 lei, după, inculpatul C. P. B. a reținut pentru el suma de 300 USD dintr-un total de 500 USD, iar inculpatul M. A. a primit 200 USD, conform declarației date în primul ciclu procesual.
Imobilul a intrat în final în patrimoniul inculpatului Pandeluș T., iar după cumpărarea și a apartamentului de la etajul 1, prin contractul 418/20.04.2004 inculpatul Pandeluș T. a vândut imobilul în cauză către intimata . SRL contra sumei de 500.000 euro.
D. urmare, în mod justificat s-a considerat de către prima instanță că se impune confiscarea sumei de 500.000 euro, exclusiv de la inculpatul Pandeluș T., deși în contract apare în calitate de vânzător și inculpatul M. A., deoarece aceasta a fost, în realitate, singurul beneficiar al vânzării.
Deoarece prețul primit de către inculpatul Pandeluș T. prin înstrăinarea către intimata . SRL a imobilului, a luat locul acestui bun în patrimoniul său, instanța de fond, în mod corect, în baza art. 112 alin. 1 lit. e NCP a dispus confiscarea sumei de 500.000 EURO, de la inculpatul Pandeluș T..
Curtea, ca și instanța de fond apreciază că măsura confiscării fiind prevăzută de lege și urmărind un scop legitim, de a asigura că folosirea sumelor de bani în discuție nu aduce inculpaților un avantaj ilicit, în detrimentul interesului general al societății, care este contrar, era obligatorie în cauză, întrucât numai în acest fel se menține un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității – ca persoanele care săvârșesc fapte penale să nu aibă beneficii de pe urma acestora și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului de protejare a proprietății.
De asemenea, în aceeași măsură, Curtea consideră că cele dispuse de instanța de fond cu privire la instituirea unui sechestru asigurator, asupra tuturor bunurilor mobile și imobile aflate în proprietatea inculpatului Pandeluș T., până la concurența sumei de 500.000 EURO, reprezintă măsuri legale și necesare pentru a evita sustragerea bunurilor care ar putea fi valorificate pentru confiscarea sumei de 500.000 EURO, fiind în deplină concordanță cu disp. art. 249 alin. 4 NCPP.
Totodată, se cuvine precizat că în situația aplicării disp. art. 25 al. 5 NCPP, precum în cauza de față, potrivit art. 397 al. 5 NCPP, măsurile asigurătorii se mențin, ele încetând de drept, dacă persoana vătămată nu introduce acțiune în fața instanței civile în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
În contextul celor precizate, Curtea subliniază încă o dată că inclusiv dispozițiile din hotărârea apelată vizând menținerea măsurilor asigurătorii și instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale apelantului-inculpat până la concurența sumei confiscate, sunt perfect legale având justificare în textele de lege aplicate.
Toate celelalte aspecte învederate în apelul analizat referitoare la conduita procesuală a Primăriei Mun. București, în calitate de parte civilă exced cadrului procesual actual, în condițiile în care acțiunea civilă promovată de partea civilă a fost lăsată nesoluționată.
Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat Pandeluș T., împotriva sentinței penale nr. 348/21.09.2015 a Jud. Sectorului 6 București.
Văzând și disp. art. 275 al. 2 NCPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat Pandeluș T., împotriva sentinței penale nr. 348/21.09.2015 a Jud. Sectorului 6 București.
În baza art. 275 al. 2 NCPP obligă apelantul-inculpat la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, aferente apelului declarat de aceasta.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2016.
Președinte, Judecător,
P. V. A. C. E. R.
Grefier,
R. D. C.
Red. CER
2 ex. /20.01.2016
Dosar fond nr._ - Jud. Sectorului 6 București
Jud. fond – C. M.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.... → |
|---|
