Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 79/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 79/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-01-2016 în dosarul nr. 79/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 79/A
Ședința publică din 22.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. F. V.
JUDECĂTOR – A. P. M.
GREFIER – O. I. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare declarate de persoana condamnată A. L. D. împotriva deciziei penale nr. 790/A/04.06.2015 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția I Penală, în dosarul nr._/302/2014.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședință publică de la 19.01.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța a rămas în pronunțare asupra soluției, în temeiul art. 391 alin. 1 Cod procedură penală.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare .
Prin cererea înregistrată la 09.06.2015 pe rolul Judecătoriei sectorului 5 București sub nr._/302/2015 petentul condamnat A. L. D. a formulat contestație în anulare arătând că înțelege să conteste condamnarea de 8 ani și 8 luni pe care o are de executat deoarece a fost judecat greșit și condamnat pentru o faptă pentru care a făcut mediere cu toate că a solicitat verbal și în scris să fie judecat pentru fapta săvârșită în dauna persoanei vătămate C. E. și nu I. F.. Acesta a mai arătat că după ce a primit 11 ani închisoare a acceptat să plătească doamnei I. F. de 10 ori prejudiciul.
În drept s-au menționat prevederile art.426 lit.a și b C.pr.pen.
Prin sentința penală nr.1285 din 22.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în baza art.431 C.pr.pen. s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de condamnatul A. L. D..
În baza art.275 alin.2 C.pr.pen. a fost obligat petentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva aceste sentințe a declarat apel condamnatul A. L. D..
Prin decizia penală nr.1363/A din data de 15.10.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția I Penală în dosarul nr._/302/2015 a fost admis apelul declarat de condamnatul A. L. D. împotriva sentinței penale nr.1285/_ pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București.
A fost desființată sentința penală atacată și s-a dispus rejudecarea contestației în anulare formulată de condamnatul A. L. D. de către Curtea de Apel București.
În temeiul art.275 alin.3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.
La data de 10.11.2015 pe rolul Curtea de Apel București-Secția a II a Penală a fost înregistrat contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat A. L. D. sub nr._ .
Contestatorul prin apărător a arătat că contestația în anulare se bazează pe dispozițiile art.426 lit.a C.pr.pen. respectiv judecata cauzei a fost făcută fără citarea legală a părților, precum și pe dispozițiile art.426 lit.b Cod penal, respectiv inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal. Astfel arată că persoana vătămată C. E. a fost reprezentată în instanță de către fiica acesteia numita I. F., iar persoana vătămată nu a fost citată niciodată. Acesta susține că la fond a arătat că I. F. nu este parte vătămată solicitând citarea lui C. E., însă instanța nu a dispus în acest sens. Totodată, inculpatul a arătat că a încheiat acord de mediere cu I. F., care a acționat în calitate de reprezentant al persoanei vătămate C. E., achitând în întregime prejudiciul creat acesteia din urmă.
Curtea constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.2731/02.12.2014, pronunțată în dosarul nr._/302/2014, Judecătoria Sectorului 5 București (pe lângă soluțiile, necontestate, dispuse cu privire la coinculpata A. E.-E.) a hotărât astfel:
În temeiul art.396 alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit.g din Codul de procedură penală, a încetat procesul penal față de inculpatul A. L.-D. (fiul lui C. și M., născut la data de 18 ianuarie 1983 în municipiul București, CNP_), cu privire la următoarele infracțiuni:
- tentativă la înșelăciune, prevăzută de art.32 rap. la art.244 alin.1, 2 din Codul penal (fapta din data de 01 mai 2014 - persoană vătămată Maraideș M.);
- înșelăciune, prevăzută de art.244 alin.1, 2 din Codul penal (fapta din data de 03 mai 2014 - persoană vătămată M. S.);
- înșelăciune, prevăzută de art.244 alin.1, 2 din Codul penal (fapta din data de 10 mai 2014 - persoană vătămată V. C.-P.).
În temeiul art.396 alin.2 din Codul de procedură penală, a condamnat pe același inculpat la următoarele pedepse principale:
- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, în stare de recidivă, prevăzută de art.244 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal (fapta din data de 06 mai 2014 - persoană vătămată L. N.);
- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, în stare de recidivă, prevăzută de art.244 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal (fapta din data de 08 mai 2014 - persoană vătămată I. F.);
- 4 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, în stare de recidivă, prevăzută de art.244 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal (fapta din data de 11 mai 2014 - persoană vătămată Z. M.-C.).
A interzis inculpatului, pe lângă fiecare dintre pedepsele principale anterior menționate, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, d din Codul penal, atât ca pedeapsă complementară (pe o perioadă de 3 ani), cât și ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art.38 alin.1 din Codul penal, a constatat că infracțiunile pentru care a dispus condamnarea inculpatului sunt concurente cu infracțiunea pentru care acesta a fost condamnat anterior la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, prin Sentința penală nr.100/2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București (rămasă definitivă la data de 29 mai 2014, prin Decizia penală nr.700/2014 a Curții de Apel București).
A descontopit pedeapsa rezultantă anterior menționată în pedeapsa indivizibilă de 4 ani închisoare (aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal corob. cu art.3201 alin.7 din vechiul Cod de procedură penală) și sporul de 6 luni închisoare.
În temeiul art.39 alin.1 lit.b din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa de 4 ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte trei pedepse (12 ani închisoare), rezultând astfel pedeapsa de 8 ani închisoare.
În temeiul art.43 alin.1, 2 din Codul penal, a adăugat această pedeapsă la restul de 1107 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.99/2012 a Judecătoriei Fetești (rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1132/2012 a Curții de Apel București), stabilind ca inculpatul să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 8 ani și 1107 zile închisoare.
A interzis inculpatului, pe lângă această pedeapsă rezultantă, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, d din Codul penal, atât ca pedeapsă complementară (pe o perioadă de 3 ani), cât și ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art.399 din Codul de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art.72 din Codul penal, a dedus din pedeapsa rezultantă anterior menționată perioada deja executată, începând cu data de 11 mai 2014 până la zi.
A anulat MEPÎ emis în temeiul Sentinței penale nr.100/2013 a Judecătoriei Sectorului 1 București și a dispus emiterea unui nou mandat de executare cu privire la pedeapsa rezultantă.
A constatat că prejudiciul cauzat părții civile M. S. a fost recuperat, în parte, prin plata de către inculpatul A. L.-D. a sumei de 1.000 lei, din totalul de 2.500 lei și a luat act că această parte civilă a renunțat la diferența de 1.500 lei.
În temeiul art.397 din Codul de procedură penală în ref. la art.1357 din Codul civil, a admis acțiunea formulată de partea civilă L. N. și a obligat pe inculpații B. NICUȘOR și A. L.-D., în solidar, să plătească acesteia suma de 150 EURO (în echivalent în lei la cursul B.N.R. de la data efectivă a plății), cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.397 din Codul de procedură penală în ref. la art.1357 din Codul civil, a admis acțiunea formulată de partea civilă I. F. și a obligat pe cei doi inculpați, în solidar, să plătească acesteia suma de 500 lei, cu titlu de daune materiale.
În temeiul art.397 din Codul de procedură penală în ref. la art.1357 din Codul civil, a admis acțiunea formulată de partea civilă I. F. și a obligat pe inculpatul B. NICUȘOR să plătească acesteia sumele de 7.000 lei, 2.200 USD și 750 EURO (sumele în valută în echivalentul în lei la cursul B.N.R. de la data efectivă a plății), cu titlu de daune materiale.
A luat act că persoanele vătămate Z. M.-C. și V. C.-P. nu s-au constituit părți civile, prejudiciul cauzat acestora fiind acoperit.
În temeiul art.112 alin.1 lit.e din Codul penal, a dispus confiscarea de la inculpatul A. L.-D. a următoarelor bunuri: telefonul mobil marca Nokia 106.1, ._/05/_/4 și telefonul mobil marca Samsung, ._/04/_/0 (introduse în Camera de Corpuri Delicte, potrivit dovezii . nr._ din data de 05 iunie 2014); telefonul mobil marca Samsung GT-_, ._, cu acumulator și card-ul de memorie 2GB, . (introduse în Camera de Corpuri Delicte, conform dovezii . nr._ din data de 05 iunie 2014); telefonul mobil marca Nokia 106.1, ._/_/9, cu cartela S. Cosmote, seria_2148301, aferentă numărului de apel_ și telefonul mobil marca Nokia C5, ._/04/_/5, cu cartela S. Cosmote, seria_6811715 (introduse în Camera de Corpuri Delicte, potrivit dovezii . nr._ din data de 05 iunie 2014).
În temeiul art.274 alin.2 din Codul de procedură penală, a obligat pe fiecare dintre inculpați la plata către stat a sumei de câte 3.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
În fapt s-au reținut următoarele:
1. La data de 01 mai 2014, în jurul orei 1230, inculpatul A. L.-D. (aflat în stare de detenție), sub pretextul că este angajat al ROMTELECOM, a indus telefonic în eroare pe persoana vătămată Maraideș M., cu privire la câștigarea unui premiu din partea societății respective, după care inculpatul B. NICUȘOR (aflat în stare de libertate) s-a deplasat la domiciliul acesteia și, folosindu-se de aceeași calitate mincinoasă, a încercat să obțină plata unei sume de bani, cu titlu de taxă aferentă acelui premiu, iar, ulterior, profitând de neatenția persoanei respective, a sustras sumele de 9.000 lei și 140 EURO, precum și mai multe bijuterii și o monedă de colecție.
2. La data de 03 mai 2014, în jurul orei 1500, inculpatul A. L.-D., sub pretextul că este angajat al ROMTELECOM, a indus telefonic în eroare pe persoana vătămată M. S., cu privire la câștigarea unui premiu din partea societății respective, după care inculpatul B. NICUȘOR s-a deplasat la domiciliul acesteia și, folosindu-se de aceeași calitate mincinoasă, a obținut, de la persoana respectivă, cu titlu de taxă aferentă acelui premiu, suma de 2.500 lei.
3. La data de 06 mai 2014, în jurul orei 1800, inculpatul A. L.-D., sub pretextul că este angajat al ROMTELECOM, a indus telefonic în eroare pe persoana vătămată L. N., cu privire la câștigarea unui premiu din partea societății respective, după care inculpatul B. NICUȘOR s-a deplasat la domiciliul acesteia și, folosindu-se de aceeași calitate mincinoasă, a obținut, de la persoana respectivă, cu titlu de taxă aferentă acelui premiu, suma de 300 EURO.
4. La data de 08 mai 2014, în jurul orei 1500, inculpatul A. L.-D., sub pretextul că este angajat al UPC, a indus telefonic în eroare pe persoana vătămată C. E., cu privire la câștigarea unui premiu din partea societății respective, după care inculpatul B. NICUȘOR s-a deplasat la domiciliul acesteia și, folosindu-se de aceeași calitate mincinoasă, a obținut, de la persoana respectivă, cu titlu de taxă aferentă acelui premiu, suma de 500 lei, iar, cu aceeași ocazie, profitând de lipsa de vigilență a victimei, a sustras sumele de 2.200 USD, 350 EURO și 7.000 lei, aparținând fiicei acesteia, persoana vătămată I. F..
5. La data de 10 mai 2014, în jurul orei 1430, inculpatul A. L.-D., sub pretextul că este angajat al ROMTELECOM, a indus telefonic în eroare pe persoana vătămată V. C.-P., cu privire la câștigarea unui premiu din partea societății respective, după care coinculpatul A. C. (judecat într-o cauză disjunsă), ajutat de coinculpata A. E.-E., s-a deplasat la domiciliul persoanei respective și, folosindu-se de aceeași calitate mincinoasă, a obținut, de la aceasta, cu titlu de taxă aferentă acelui premiu, suma de 550 lei.
6. La data de 11 mai 2014, în jurul orei 1900, inculpatul A. L. D., sub pretextul că este angajat al ROMTELECOM, a indus telefonic în eroare pe persoana vătămată Z. M.-C., cu privire la câștigarea unui premiu din partea societății respective, după care coinculpatul A. C., ajutat de coinculpații G. C. (și el judecat într-o cauză disjunsă) și A. E.-E., s-a deplasat la domiciliul persoanei respective și, folosindu-se de aceeași calitate mincinoasă, a obținut, de la aceasta, cu titlu de taxă aferentă acelui premiu, suma de 1.200 lei.
Prima instanță a constatat că, anterior citirii actului de sesizare, inculpatul A. L.-D. și persoanele vătămate Maraideș M., M. S. și V. C.-P. au făcut declarații de împăcare, împrejurare în raport cu care a dispus încetarea procesului penal cu privire la infracțiunile săvârșite de inculpatul respectiv în dauna acelor persoane (tentativă la înșelăciune - persoană vătămată Maraideș M.; înșelăciune - persoană vătămată M. S.; înșelăciune - persoană vătămată V. C.-P.).
Prima instanță a mai constatat că, la data de 08 august 2014, inculpatul A. L.-D. și persoana vătămată L. N. au încheiat un acord de mediere, ocazie cu care cel dintâi i-a remis persoanei respective suma de 150 EURO (din prejudiciul în cuantum total de 300 EURO), iar, la termenul de judecată din data de 05 noiembrie 2014, persoana vătămată (constituită parte civilă) și-a menținut pretențiile cu privire la suma de 150 EURO, împrejurare față de care s-a apreciat că nu se poate da eficiență acelui acord de mediere, cu motivarea că, pentru a înlătura răspunderea penală, împăcarea părților trebuie să fie totală (atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă).
Referitor la încadrarea juridică, prima instanță a constatat că fiecare dintre cele trei fapte săvârșite de inculpatul A. L.-D. în dauna persoanelor vătămate L. N., C. E. și Z. M.-C. întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, în stare de recidivă, prevăzută de art.244 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal, pronunțând, în consecință, condamnarea acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel condamnatul A. L. D..
Prin decizia penală nr.790/A din data de 04.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția I Penală în dosarul nr._/302/2014 s-a dispus în temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admiterea apelurilor declarate de inculpații A. L.-D. și B. NICUȘOR împotriva Sentinței penale nr.2731 din data de 02 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București în Dosarul nr._/302/2014.
A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, în fond, rejudecând:
Pe latură penală
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 8 ani și 1107 zile închisoare, aplicată inculpatului A. L.-D. prin sentința penală apelată, în pedepsele și restul de pedeapsă componente, pe care le-a repus în individualitatea lor.
În temeiul art.396 alin.6 rap. la art.16 alin.1 lit.g teza a III-a din Codul de procedură penală, a încetat procesul penal față de inculpatul A. L.-D., cu privire la infracțiunea de înșelăciune, în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 06 mai 2014), prevăzută de art.244 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal, ca efect al încheierii unui acord de mediere cu persoana vătămată L. N..
În temeiul art.244 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul A. L.-D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 08 mai 2014), săvârșită față de persoana vătămată C. E..
În temeiul art.67 alin.1 din Codul penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art.68 alin.1 lit.c din Codul penal.
În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, în condițiile art.65 alin.3 din Codul penal.
În temeiul art.244 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.1 din Codul penal, a fost condamnat inculpatul A. L.-D. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracțiunea de înșelăciune, în stare de recidivă postcondamnatorie (fapta din data de 11 mai 2014), săvârșită față de persoana vătămată Z. M.-C..
În temeiul art.67 alin.1 din Codul penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art.68 alin.1 lit.c din Codul penal.
În temeiul art.65 alin.1 din Codul penal, s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea acelorași drepturi, în condițiile art.65 alin.3 din Codul penal.
În temeiul art.38 alin.1 rap. la art.39 alin.1 lit.b din Codul penal în ref. la art.10 din Legea nr.187/2012, au fost contopite cele două pedepse de câte 3 ani închisoare cu pedeapsa de 4 ani închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.100/2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București (rămasă definitivă la data de 29 mai 2014, prin Decizia penală nr.700/2014 a Curții de Apel București – Secția I Penală) pentru infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1, 2 cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal corob. cu art.3201 alin.7 din vechiul Cod de procedură penală (fapta din perioada 03 - 18 septembrie 2013) și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care a adăugat un spor de o treime din totalul, de 6 ani închisoare, al celorlalte două pedepse (2 ani închisoare), inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.
S-a constatat că pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Sentința penală nr.99/2012 a Judecătoriei Fetești (rămasă definitivă la data de 07 iunie 2012, prin Decizia penală nr.1132/2012 a Curții de Apel București – Secția I Penală), a fost redusă, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, prin Sentința penală nr.553/2014 a Judecătoriei G. (rămasă definitivă la data de 04 decembrie 2014, prin Decizia penală nr.916/2014 a Tribunalului G.), la 6 ani și 8 luni închisoare.
În temeiul art.43 alin.1, 2 din Codul penal în ref. la art.10 din Legea nr.187/2012, s-a adăugat pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare, stabilită în prezenta cauză pentru cele trei infracțiuni concurente, la restul de 2 ani, 8 luni și 12 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 6 ani și 8 luni închisoare (calculat în raport cu data ultimei infracțiuni concurente - 11 mai 2014) și s-a dispus ca inculpatul să execute, în regim de detenție, pedeapsa de 8 ani, 8 luni și 12 zile închisoare.
În temeiul art.72 alin.1 din Codul penal, s-a dedus din pedeapsa anterior menționată perioada deja executată, precum și durata arestării preventive, începând cu data de 11 mai 2014 până la zi.
În temeiul art.45 alin.3 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsă complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b din Codul penal, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art.68 alin.1 lit.c din Codul penal.
În temeiul art.45 alin.5 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsă accesorie constând în interzicerea exercitării acelorași drepturi, în condițiile art.65 alin.3 din Codul penal.
În temeiul art.45 alin.6 din Codul penal, s-au menținut măsurile de siguranță aplicate prin Sentința penală nr.100/2014 a Judecătoriei Sectorului 1 București.
A fost anulat MEPÎ nr.154/2014 din data de 30 mai 2014, emis de Judecătoria Sectorului 1 București în baza Sentinței penale nr.100/2014 și MEPÎ nr.642/2014 din data de 08 decembrie 2014, emis de Judecătoria G. în baza Sentinței penale nr.553/2014.
Pe latură civilă
S-a constatat că inculpatul A. L.-D. a plătit părții civile Maraideș M. suma de 2.500 lei, cu ocazia încheierii acordului de mediere.
În temeiul art.397 alin.5 rap. la art.25 alin.5 din Codul de procedură penală, a fost lăsată nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă L. N. față de inculpatul A. L.-D. și a constatat că acest inculpat a plătit părții civile suma de 150 euro, cu ocazia încheierii acordului de mediere.
S-a constatat că inculpatul A. L.-D. a plătit părții civile I. F. suma de 500 lei, cu ocazia încheierii acordului de mediere și a respins, ca rămasă fără obiect, cererea acesteia privind obligarea inculpatului anterior menționat, în solidar cu inculpatul B. NICUȘOR, la plata sumei respective.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariile avocaților din oficiu desemnați pentru cei doi inculpați, în cuantum de câte 300 lei, fiecare, au fost acoperite din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Analizând pe fond contestația în anulare, Curtea constată că aceasta este întemeiată, fiind incident cazul prevăzut de art.426 lit. b Cpp.
Astfel, cazul prevăzut de art.426 lit. a Cpp nu este incident, cu referire la necitarea persoanei vătămate C. E., poate fi invocat numai de persoana în raport de care a intervenit neregularitatea procedurii de citare și ale cărei drepturi procesuale au fost vătămate, iar nu de orice altă parte din cauză.
În privința cazului prevăzută de art.426 lit. b Cpp, Curtea constată că în cursul judecării apelului inculpatului A. L. D., s-a depus acord de mediere încheiat între acesta și I. F. (fila 114 dosar Curte-Secția I Penală). În cuprinsul acordului de mediere se menționează că obiectul medierii îl reprezintă comiterea infracțiunii de înșelăciune de către inculpat, acesta achitând lui I. F. suma de 500 lei reprezentând prejudiciul creat precum și suma de 4050 lei reprezentând daune morale.
Instanța de apel a luat act de depunerea actului de mediere, însă prin decizia atacată nu a dispus încetarea procesului penal cu privire la inculpat pentru comiterea acestei infracțiuni de înșelăciune, ci condamnarea, menționând în considerente că persoana vătămată prin comiterea infracțiunii de înșelăciune din data de 08.05.2014 este C. E., iar nu I. F..
După cum s-a arătat mai sus, în fapt s-a reținut că la data de 08 mai 2014, în jurul orei 15.00, inculpatul A. L.-D., sub pretextul că este angajat al UPC, a indus telefonic în eroare pe persoana vătămată C. E., cu privire la câștigarea unui premiu din partea societății respective, după care inculpatul B. NICUȘOR s-a deplasat la domiciliul acesteia și, folosindu-se de aceeași calitate mincinoasă, a obținut, de la persoana respectivă, cu titlu de taxă aferentă acelui premiu, suma de 500 lei, iar, cu aceeași ocazie, profitând de lipsa de vigilență a victimei, a sustras sumele de 2.200 USD, 350 EURO și 7.000 lei, aparținând fiicei acesteia, persoana vătămată I. F..
După cum se observă, I. F. este fiica persoanei vătămate C. E.; totodată, în cursul procesului, I. F. a precizat că mama sa are o stare de sănătate precară, fiind netransportabilă. Prin urmare, din datele aflate la dosar rezultă că I. F. a acționat în calitate de reprezentat în fapt al mamei sale ce are o stare precară de sănătate, primind sumele de bani menționate anterior pentru acoperirea daunelor materiale și morale produse prin fapta inculpatului mamei sale, semnând acordul de mediere cu privire la infracțiunea de înșelăciune, cu toate că în actul de sesizare a instanței s-a reținut că inculpatul A. L. D. a comis numai infracțiunea de înșelăciune în dauna lui C. E., iar nu și pe cea de furt în dauna lui I. F..
Instanța mai reține că persoana vătămată C. E., indicată cu această calitate în cuprinsul actului de sesizare, nu a fost citată la judecata cauzei în fond. Mai mult decât atât, persoana vătămată C. E. nu a fost citată nici de către instanța de apel chiar și în condițiile în care se depusese un acord de mediere, iar motivul pentru care nu s-a dispus încetarea procesului penal a fost tocmai acela că I. F. nu ar fi avut calitatea să încheie un astfel de acord. Ca atare, în aceste condiții, s-ar fi impus cel puțin ca persoana vătămată C. E. să fie citată, pentru a-și preciza poziția și pentru stabilirea calității în care a acționat fiica acesteia, semnând un acord de mediere și primind bani cu titlu de daune materiale și morale.
Ca atare, instanța apreciază că instanța de apel a pronunțat prin decizie definitivă condamnarea inculpatului, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal.
Instanța învestită cu soluționarea contestației în anulare mai constată că nu are nicio relevanță juridică, în analiza contestației în anulare, împrejurarea că instanța de apel a analizat aceste aspecte și a motivat soluția de condamnare, arătând și de ce nu se poate dispune încetarea procesului penal.
Astfel, contestația în anulare este reglementată ca și o cale extraordinară de atac prin articolele 426-432 Cpp.
Nicăieri în cuprinsul acestor texte de lege nu se regăsește o prevedere care să restrângă admisibilitatea căii de atac numai la situațiile în care motivele invocate nu au fost invocate în cursul procesului penal, ori dacă au fost invocate instanța a omis să se pronunțe asupra acestora, ori nu le-a analizat.
În privința opiniei contrare, în sensul că nu ar fi admisibilă o contestație în anulare pentru motive asupra cărora instanțele ce au judecat cauza s-au pronunțat, Curtea observă următoarele aspecte.
Astfel, principiul securității raporturilor juridice definitiv judecate nu este un principiu absolut, comportând excepții, chiar existența căilor de atac extraordinare fiind un exemplu în acest sens (contestație în anulare, revizuire, recurs în casație), întrucât toate vizează hotărâri judecătorești definitive, ce au autoritate de lucru judecat, însă pot fi desființate în anumite cazuri.
În al doilea rând, cu toate că dispozițiile art.426 Cpp, ce reglementează cazurile de contestație în anulare, vizează în primul rând producerea unor erori procedurale, totuși art.426 lit.b Cod penal face excepție de la regulă, întrucât se referă la soluționarea pe fond a cauzei, aspect valabil și în condițiile în care instanța de a judecat definitiv procesul nu s-a pronunțat asupra existenței unei cauze de încetare, ori aceasta nu a fost invocată.
Curtea mai are în vedere și împrejurarea că dacă se admite că în cazul prevăzut de art.426 lit. b Cpp se impune ca o cerință suplimentară (neprevăzută de lege) și ca instanța ce a soluționat definitiv cauza să nu se fi pronunțat asupra motivului ori acesta să nu fie invocat, o atare concluzie se impune și în cazul celorlalte cazuri de contestație reglementate de art.426 Cpp, neexistând nici un motiv să se opereze vreo distincție în acest sens.
O asemenea soluție ar da însă naștere unor situații în care s-ar menține soluții nelegale date de instanțe, în condițiile în care acestea au discutat aspectele invocate în cuprinsul contestațiilor în anulare.
Spre exemplu, cu referire la cazul prevăzut de art.426 lit.f Cpp, în condițiile în care judecata ar fi avut loc în lipsa avocatului, iar instanța ce a pronunțat hotărârea definitivă a discutat acest aspect și a concluzionat că nu este obligatorie asistența, ar însemna că o contestație în anulare pe acest motiv nu ar putea fi admisă, chiar dacă asistența juridică a inculpatului era obligatorie potrivit legii, iar soluția a fost deci pronunțată cu încălcarea gravă a dreptului la apărare a acestuia; o atare concluzie nu poate fi admisă, în condițiile existenței unui remediu procesual, respectiv contestația în anulare.
Un argument suplimentar în sprijinul concluziei instanței este și acela că art.386 lit.c Cod de procedură penală din 1968 prevedea că se poate face contestație în anulare atunci când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, cu privire la care existau probe la dosar; prin urmare, în reglementarea anterioară nu se putea admite contestația în anulare dacă instanța de recurs se pronunța cu privire la incidența unei cauze de încetare.
În actuala reglementare, art.426 lit.b Cpp nu mai prevede această condiție; ca atare, Curtea apreciază că voința legiuitorului s-a modificat sub acest aspect, respectiv că poate fi admisă contestația în anulare chiar dacă motivul a fost discutat de instanța ce a dat hotărârea definitivă.
Față de aceste considerente, Curtea în baza art. 432 al.1 Cpp rap. la art.426 lit. b Cpp, va admite contestația în anulare formulată de către condamnatul A. L. D. împotriva deciziei penale nr.790/A/04.06.2015 a Curții de Apel București - Secția I Penală.
Va desființa decizia penală atacată și va dispune rejudecarea apelului formulat de A. L. D. împotriva sentinței penale nr.2731/02.12.2014 a Judecătoriei Sector 5 București.
Va anula mandatul de executare a pedepsei nr.3435/09.06.2015 emis de către Judecătoria Sector 5 București, precum și celelalte forme de executare îndeplinite în baza sentinței penale nr.2731/02.12.2014 a Judecătoriei Sector 5 București.
Va înlătura din cuprinsul deciziei atacate mențiunea referitoare la anularea mandatului de executare a închisorii nr.154/30.05.2014 emis de Judecătoria Sector 1 București și a mandatului de executare a închisorii nr.642/08.12.2014 emis de Judecătoria G..
Va fixa termen pentru rejudecarea apelului la data de 02.02.2016, pentru când va fi citat inculpatul A. L. D. și persoanele vătămate C. E., Z. M. C. și I. F..
Va dispune emiterea unei adrese pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru A. L. D., în vederea rejudecării apelului acestuia.
În baza art.275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare vor rămân în sarcina statului.
În baza art.272 al.1 Cpp, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru condamnat pentru judecarea contestației în anulare, în cuantum de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 432 al.1 Cpp rap. la art.426 lit. b Cpp, admite contestația în anulare formulată de către condamnatul A. L. D. împotriva deciziei penale nr.790/A/04.06.2015 a Curții de Apel București - Secția I Penală. Desființează decizia penală atacată și dispune rejudecarea apelului formulat de A. L. D. împotriva sentinței penale nr.2731/02.12.2014 a Judecătoriei Sector 5 București.
Anulează mandatul de executare a pedepsei nr.3435/09.06.2015 emis de către Judecătoria Sector 5 București, precum și celelalte forme de executare îndeplinite în baza sentinței penale nr.2731/02.12.2014 a Judecătoriei Sector 5 București.
Înlătură din cuprinsul deciziei atacate mențiunea referitoare la anularea mandatului de executare a închisorii nr.154/30.05.2014 emis de Judecătoria Sector 1 București și a mandatului de executare a închisorii nr.642/08.12.2014 emis de Judecătoria G..
Fixează termen pentru rejudecarea apelului la data de 02.02.2016, pentru când va fi citat inculpatul A. L. D. și persoanele vătămate C. E., Z. M. C. și I. F..
Dispune emiterea unei adrese pentru desemnarea unui apărător din oficiu pentru A. L. D., în vederea rejudecării apelului acestuia.
În baza art.275 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În baza art.272 al.1 Cpp, onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru condamnat pentru judecarea contestației în anulare, în cuantum de 260 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
B. F. V. A. P. M.
GREFIER,
O. I. B.
Red.jud.B.F.V
Dact.BFV/EA-2 ex/29.01.2016
| ← Violare de domiciliu. Art.224 NCP. Decizia nr. 1640/2015. Curtea... | Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 77/2016. Curtea de... → |
|---|
