Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 355/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 355/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-07-2015 în dosarul nr. 355/2015
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI –SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.355/C
Ședința publică din data de 21.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. E. R.
GREFIER: B. L.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. A.-M..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul-condamnat N. I. împotriva sentinței penale nr.907 din data de 17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G.-Secția Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul-condamnat N. I., personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Dafondanouto N., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, emisă de Baroul București la data de 03.07.2015, atașată la dosar (fila 9).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat N. I. învederează instanței împrejurarea că acesta înțelege să-și retragă contestația formulată în cauză.
Fiind întrebat, contestatorul-inculpat N. I. arată că își retrage contestația declarată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului-condamnat N. I., în sensul retragerii contestației declarate, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 907/17.09.2014 a Tribunalului G., în baza art. 23 din legea nr.255/2013 rap.la art. 595 Cod procedură penală a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de condamnatul N. I., cu privire la sentința penală nr. 184 din 19.02.2009 a Tribunalului București secția II penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3518 din 30.10.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 184 din 19.02.2009 pronunțată de Tribunalul București secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 3518 din 30.10.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție inculpatul N. I. a fost condamnat la 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. 2 din legea 143/2000.
În actuala reglementare infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat la 10 ani închisoare se pedepsește cu închisoare de la 5 la 12 ani.
Prin sentința penală nr. 1882 din 19.10.2009 pronunțată de Judecătoria sector 4 București inculpatul N. I. a fost condamnat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tîlhărie prev. de art. 21 alin. 1 alin. 2 lit. c Cod penal din 1969.
În noul cod penal, infracțiunea pentru care a fost condamnat la 3 ani închisoare are corespondent în art. 233 și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Ambele pedepse analizate mai sus au fost contopite în baza art. 33 lit. a, 34 lit. b și 36 alin. 2 din Codul penal din 1969, conform sentinței penale nr. 754 din 17.12.2010 pronunțată de Judecătoria Slobozia județul Ialomița, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare.
Prima instanță a constatat că nici una din pedepsele aplicate inculpatului nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru a putea beneficia de dispozițiile art. 6 alin. 1 Cod penal privind legea penală mai favorabilă, astfel că cererea formulată de condamnat a fost respinsă ca nefondată.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație, condamnatul N. I., fără a indica în scris motivele cererii sale.
La termenul de judecată din data de 21.07.2015, condamnatul N. I., a arătat că înțelege să-și retragă contestația formulată.
Față de această manifestare de voință liber exprimată, Curtea, în baza art. 425 ind. 1 al. 7 NCPP rap. la art. 415 NCPP va lua act de retragerea contestației declarată de contestatorul condamnat N. I., împotriva sentinței penale nr. 907/17.09.2014 a Tribunalului G..
Văzând și disp. art. 275 al. 2 N.C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425 ind. 1 al. 3 teza finală NCPP rap. la art. 415 NCPP, ia act de retragerea contestației declarată de contestatorul condamnat N. I., împotriva sentinței penale nr. 907/17.09.2014 a Tribunalului G..
În baza art. 275 al. 2 N.C.P.P., obligă contestatorul la cheltuielile judiciare către stat, în sumă de 200 lei.
Suma de 130 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.07.2015.
Președinte, Grefier,
C. E. R. B. L.
Red. CER
2 ex./22.07.2015
Dosar fond nr._ -Trib. G.
Jud. fond – P. Gherghița
| ← Infracţiuni contra umanităţii. Art.439 NCP. Sentința nr.... | Mărturia mincinoasă. Art. 260 C.p.. Decizia nr. 846/2015.... → |
|---|








