Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 604/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 604/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-08-2014 în dosarul nr. 604/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.604
Ședința publică din data de 21.08.2014
Curtea constituită din:
Președinte: S. N.
Grefier: R. C. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația declarată de contestatorul condamnat M. Ș. împotriva sentinței penale nr.532/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul condamnat personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărător din oficiu, avocat B. E., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/14.08.2014 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat, având cuvântul, solicită admiterea contestației și reducerea pedepsei aplicate condamnatului de instanța de condamnare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației ca nefondate, apreciind că nu sunt aplicabile disp. art.6 Cp în condițiile în care toate pedepsele aplicate inculpatului sunt sub maximul special prevăzut de legea nouă, raportat și la Decizia nr.1/2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept.
Contestatorul condamnat, având ultimul cuvânt, nu are nimic de precizat.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.532/30.04.2014 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală, în baza art.23 din Legea 255/2013 rap la art.595 din Noul Cod penal, a fost respinsă - ca nefondată - contestația la executare formulată de condamnatul M. ȘEFAN, privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.233 din 26.03.2013 a Tribunalului București, secția I-a penală, rămasă definitivă prin decizia nr.3504 din 12.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală.
În baza art. 275 alin. (2) din Noul Cod de procedură penală, a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin sentința penală nr.233 din 26.03.2013 a Tribunalului București, secția I-a penală, rămasă definitivă prin decizia nr.3504 din 12.11.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală s-a respins, ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de apărătorul inculpatului M. Ș. din infracțiunea de tentativă la omor calificat și deosebit de grav, prevăzută de art. 20 rap. la art.174-175 lit.g -176 lit.f Cod penal din 1969, în infracțiunea de ultraj, prevăzută de art.239 alin.2 Cod penal din 1969.
În baza art.20 rap. la art.174-175lit.g -176 lit.f Cod penal din 1969 a fost condamnat inculpatul M. Ș. la pedeapsa închisorii de 9 ani (nouă ani) închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat și deosebit de grav și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a și b Cod penal din 1969, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei principale.
În baza art.71 Cod penal din 1969 i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, și b Cod penal din 1969.
S-a constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676/23.05.2008 a Curții de Apel București.
Au fost repuse în individualitatea lor pedepsele ce compun pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr.676/23.05.2008 a Curții de Apel București în opt pedepse a câte 4 ani închisoare fiecare și sporul de pedeapsă de 6 luni închisoare.
În baza art.33 lit.a-34lit.b Cod penal din 1969 au fost contopite pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată prin sentința de condamnare cu cele opt pedepse a câte 4 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București - inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare la care s-a adăugat sporul de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicat prin aceeași sentință penală, în final acesta având de executat pedeapsa rezultantă de 9 ani și 6 luni închisoare.
În baza art.71 Cod penal din 1969, i s-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a, și b Cod penal din 1969.
S-a constatat că, în cauză, inculpatul a fost cercetat în stare de libertate.
În baza art. 36 alin.3 Cod penal din 1969, a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 22.03.2007 la 27.07.2010 (în baza sentinței penale nr. 2592 din 04.12.2007 a Judecătoriei Sector 5 București).
La data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pus în aplicare prin Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal.
Ca urmare a intrării în vigoare a acestor acte normative, a fost abrogată Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În consecință, având în vedere prevederile art. 15 alin. (2) din Constituția României, revizuită în anul 2003, conform cărora „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”, deși persoana privată de libertate M. Ș. este o persoană condamnată definitiv, se impune a se analiza situația juridică a acestui condamnat pentru a se stabili dacă, prin . Codului penal, a intervenit o lege penală mai favorabilă față de acesta, sub aspectul incidenței prevederilor art. 4 și 6 din Codul penal.
Potrivit art. 6 alin. (1) din Codul penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 4 din Legea nr.187/2012, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1968, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Infracțiunea de tentativă de omor deosebit de grav prevăzută de art.20 rap. la art.174-175 lit.g -176 lit.f Cod penal din 1969 își are corespondent în dispozițiile art.32 Cod penal rap. la art. 189 alin.1 lit.c Cod penal (omorul calificat) și este pedepsită în ambele reglementări cu închisoare de la 15 la 25 de ani închisoare infracțiunea consumată și de la 7 ani și 6 luni la 12 ani și 6 luni, tentativa.
Prima instanță a constatat că pedeapsa de 9 ani închisoare aplicată contestatorului nu depășește maximul special prevăzut de art. 189 alin.1 din actualul Cod penal care este 25 de ani închisoare pentru infracțiunea consumată și 12 ani și 6 luni, pentru tentativă.
Infracțiunea de furt calificat prevăzută de dispozițiile art. 209 alin. (1) lit.a, g), din Codul penal din 1969 este reglementată de dispozițiile art. 229 alin. (1) lit. b Cod penal, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 3 la 15 de ani, iar în actualul Cod penal de la unu la 5 ani.
A constatat prima instanță că, niciuna dintre cele opt pedepse aplicate inculpatului pentru infracțiuni de furt calificat nu depășește maximul prevăzut de legea nouă, care este de 5 ani.
În ceea ce privește concursul de infracțiuni, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor (obligatoriu) de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Urmând acest algoritm, la pedeapsa de bază de 9 ani închisoare ar trebui să se adauge un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse (32 ani), rezultând o pedeapsă de 19 ani și 8 luni închisoare, care ar fi în defavoarea inculpatului.
Potrivit art. 6 alin.6 din actualul Cod penal, dacă legea nouă este mai favorabilă numai sub aspectul pedepselor complementare sau măsurilor de siguranță, acestea se vor executa în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă.
Conform prevederilor art. 66 alin.1 Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi constă în interzicerea exercitării pe o perioadă de la unu la 5 ani a unuia ori a mai multor drepturi.
Prima instanță a constatat că pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de 64 lit.a teza a II-a și b Cod penal din 1969 pe o perioadă de 4 ani nu depășește maximul legal prevăzut de art. 66 alin.1 Cod penal care este de 5 ani.
În consecință, prima instanță a constatat că, în cauză, nu a intervenit legea mai favorabilă nici în ce privește pedeapsa rezultantă de 9 ani și șase luni, nici în ce privește pedeapsa complementară.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul M. Ș., fără a arăta în scris motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac, iar cu ocazia dezbaterilor orale, solicită stabilirea unei pedepse reduse, ca urmare a aplicării legii penale mai favorabile.
Curtea, examinând contestația condamnatului prin prisma cerințelor art. 23 din Legea nr. 255/2012 și art. 6 NCP constată că aceasta nu este întemeiată.
Petentul condamnat se află în executarea unei pedepse de 9 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 233/26.03.2013 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă, fiind astfel incidente dispozițiile art. 6 NCP în privința aplicării legii penale mai favorabile.
Se constată, astfel cu a reținut și prima instanță, că pedepsele principale aplicate potrivit regimului sancționator al vechiului cod penal, nu depășesc maximul special prevăzut de legea nouă, după cum nici pedeapsa rezultantă stabilită pentru concursul de infracțiuni, nu depășește maximul pedepsei rezultante ce s-ar stabili potrivit noului cod penal, iar în această operațiune de aplicare a legii penale mai favorabile în temeiul art. 6 NCP, nu se face o reindividualizare a pedepsei, modalitatea de reducere a pedepsei fiind strict reglementată de art. 6 NCP. Se mai constată că nici pedeapsa complementară, de 4 ani aplicată condamnatului, nu depășește maximul acestei pedepse prevăzut de art.66 alin.1 din noul Cod penal, așa încât nu este întemeiată solicitarea de aplicarea a legii penale mai favorabile, motiv pentru care, urmează a respinge ca neîntemeiată contestația formulată, potrivit art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b din Codul de procedură penală.
Urmează a face aplicarea art.275 alin.2 și a art.272 alin.1 din Codul de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat M. Ș., împotriva sentinței penale nr.532/30.04.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția penală/cauze generale, în dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, iar potrivit art.272 alin.1 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 100 lei, se acoperă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 august 2014.
PREȘEDINTE,
S. N.
GREFIER,
R. C. D.
red.S.N.
dact.L.G.
ex.2
red.A.I.-Trib.G.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 890/2014.... → |
|---|
