Mandat european de arestare. Sentința nr. 146/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 146/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2015 în dosarul nr. 146/2015

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 146

Ședința publică din data de 08.09.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: N. A.

GREFIER: V. R. E.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror I. D..

Pe rol se află soluționarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 334/II/5/2015 din data de 29.08.2015, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30.01.2012 de autoritățile judiciare din Ungaria, față de persoana solicitată B. L.- fiul lui V. și N., născut la data de 04.09.1981 în București, domiciliat în București, sector 1, . A, posesor CI, ., nr._, CNP_, urmărit pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelătorie și falsificarea de documente administrative prevăzute în secțiunea 318 paragraf (5) subparagraf (a) și secțiunea 274 paragraf (1) din Codul Penal al Ungariei.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana solicitată B. L., aflat în stare de arest provizoriu și reprezentat juridic prin apărător din oficiu, avocat D. R. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/29.08.2015 atașată la fila nr.5 din dosar.

Procedura de citare nu este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost depus la dosarul cauzei mandatul european de arestare.

Reprezentantul Ministerului Public solicită îndreptarea erorii materiale cu privire la încheierea din data de 29.08.2015 a Curții de Apel București – Secția I penală, întrucât, din eroare, a fost menționată data de 30.01.2011, iar nu 30.01.2012, așa cum era corect și, de asemenea, mai arată că mandatul european de arestare a fost emis de autoritățile judiciare ungare, iar nu austriece, cum în mod greșit s-a reținut.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul – persoană solicitată arată că este de acord cu solicitarea reprezentantului Ministerului Public.

Curtea, deliberând, dispune îndreptarea erorii materiale, în sensul că se va menționa faptul că mandatul european de arestare a fost emis la data de 30.01.2012, de către autoritățile judiciare din Ungaria, iar nu de cele din Austria, cum în mod greșit s-a reținut.

La interpelarea Curții, persoana solicitată învederează faptul că i s-a comunicat mandatul european de arestare tradus.

Curtea procedează la audierea persoanei solicitate, declarația acesteia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public solicită să se observe faptul că mandatul european de arestare emis de către autoritățile din Ungaria, pe numele persoanei solicitate, îndeplinește condițiile de formă și conținut, prevăzute de Legea 302/2004. Învederează că infracțiunile ce fac obiectul urmăririi penale desfășurate de către autoritățile ungare, sancționate de legea statului respectiv cu pedepse privative de libertate a căror durată este de 3 ani sau mai mare, nu sunt supuse verificării îndeplinirii condiției dublei încriminări, condiție care ar fi însă îndeplinită, întrucât faptele respective sunt incriminate și de legea penală română. De asemenea, precizează că persoana solicitată a fost de acord cu predarea sa autorităților ungare, arătând că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității. Solicită admiterea sesizării formulate de P. de pe lângă Curtea de Apel București, punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 30.01.2012 de către autoritățile judiciare ungare și predarea persoanei solicitate către autoritățile din Ungaria cu respectarea regulii specialității și a condiției prevăzute de art.97 alin.2 din Legea 302/2004. De asemenea, mai solicită arestarea persoanei solicitate în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile. Solicită a se avea în vedere că persoana solicitată a fost reținută pentru 24 de ore, de la data de 28.08.2015, ora 22:30 până la 29.08.2012, ora 22:30 și arestată preventiv de la data de 29.08.2015 până la 12.09.2015.

Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul – persoană solicitată solicită să se ia act de declarația persoanei solicitate. Arată că persoana solicitată se afla în România, iar nu în Ungaria, la data de 04.12.2008. De asemenea, mai arată că persoana solicitată nu avea permis de conducere. Solicită a se observa că în mandatul european de arestare emis de autoritățile ungare se precizează că o persoană, ce s-a identificat cu actele persoanei solicitate, a închiriat la data de 04.12.2008 două mașini ce nu au mai fost predate.

Persoana solicitată B. L., personal, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 29 august 2015, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București privind punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare ungare la data de 30.01.2012, față de persoana solicitată B. L., urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelătorie și falsificarea de documente administrative prevăzute în secțiunea 318 paragraf 5 subparagraf a și secțiunea 274 paragraf 1 dom Codul penal al Ungariei, în vederea arestării acesteia.

Persoana solicitată a fost reținută pe o perioadă de 24 de ore în baza ordonanței de reținere nr. 65/28.08.2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Prin încheierea din data de 29.08.2015 Curtea de Apel București-Secția I Penală a dispus arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate B. L., pe o perioadă de 15 zile, începând din data de 29.08.2015 și până la data de 12.09.2015 inclusiv.

La data de 08.09.2015 a fost depus la dosar mandatul european de arestare emis la data de 30.01.2012 de către Judecătorul din cadrul Tribunalului Districtual Central din Pest din Ungaria, tradus în limba română.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:

Față de persoana solicitată B. L. a fost emis la data de 30.01.2012 de către Judecătorul din cadrul Tribunalului Districtual Central din Pest din Ungaria, un mandat european de arestare.

S-a reținut că persoana solicitată este cercetată sub aspectul infracțiunilor de înșelătorie și falsificare de documente administrative prevăzute în secțiunea 318 paragraf (5) subparagraf (a) și secțiunea 274 paragraf (1) din Codul Penal al Ungariei, întrucât la data de 04.12.2008 o persoană care s-a identificat cu actele emise pe numele de L. B. a închiriat o mașină marca Volkswagen Jetta de la Mercur Rent a Car Kft de la Terminalul 1 din Aeroportul International Ferihegy (Budapesta, Districtul 18) și nu a mai înapoiat mașina la expirarea contractului, paguba produsă fiind de 5,000,000.00 HUF(forinti maghiari) și o mașină marca Ford Mondeo de la Denzel Autofenntarto Kft. de la Terminalul 1 din Aeroportul International Ferihegy (Districtul 18, Budapesta) și nu a mai înapoiat mașina la data expirării contractului, paguba produsă fiind în valoare de 8,000,000.00 HUF (forinti maghiari).

Curtea constată că mandatul european de arestare emis în cauză îndeplinește condițiile de conținut și formă prevăzute de art. 86 din Legea nr.302/2004, în sensul că în cuprinsul acestuia sunt menționate identitatea și cetățenia persoanei solicitate, este indicat actul în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare, se precizează încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care este cercetată persoana solicitată, sunt descrise circumstanțele săvârșirii faptelor și este specificată limita maximă a pedepselor prevăzute de legislația statului ungar pentru aceste infracțiuni.

Totodată, infracțiunile pentru care persoana solicitată a fost condamnată dau loc la predare, în acord cu dispozițiile art. 96 alin.1 din Legea nr. 302/2004.

În plus, nu este incident niciun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art.98 din Legea nr.302/2004.

De asemenea, Curtea constată că persoana solicitată, cunoscând consecințele juridice ale consimțământului său, a fost de acord cu predarea către autoritățile ungare, precizând însă că nu renunță la drepturile conferite de regula specialității.

Față de cele expuse, va admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art.103, alin.5, alin.6 și alin.10 din Legea nr.302/2004, modificată, dispune punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 1. Bk. 40.403/2012/2 emis la data de 30.01.2012, de către Tribunalul Districtual central din Pest, Ungaria și dispune predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare ungare, cu respectarea regulii specialității, luând act de consimțământul persoanei solicitate la predare si cu condiția prev. de art.97 alin.2 din Legea nr.302/2004.

Dispune arestarea persoanei solicitate provizorie, în vederea predării, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 13.09.2015 la data de 12.10.2015.

Constată că persoana solicitată a fost reținută și arestată provizoriu, în vederea predării, în procedura semnalării începând cu data de 28.08.2015 la data de 08.09.2015, inclusiv.

Onorariul parțial avocat din oficiu de 550 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 8.09.2015.

Președinte, Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Mandat european de arestare. Sentința nr. 146/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI