Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 1060/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1060/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-09-2015 în dosarul nr. 1060/2015

Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ

Decizia Penală Nr. 1060/2015

Ședința publică de la 03 Septembrie 2015

Completul compus din:

Președinte D. M.

Judecător A. E. B.

Grefier C. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror M. S..

Pe rol soluționarea apelurilor formulate de apelantul P. de pe lângă Tribunalul București și apelanții inculpați C. N. și M. M. C., împotriva sentinței penale nr. 416 data de 13.03.2015, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde apelantul inculpat C. N., personal, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat G. M. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 7340/2015 la fila 51 și apelantul inculpat M. M. C. personal, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat G. M. cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 7340/2015 la fila 51.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea pune în vedere apelanților-inculpați că au dreptul de a da sau nu câte o declarație, atrăgându-li-se atenția că tot ceea ce vor declara poate fi folosit împotriva lor.

Inculpații arată că își mențin declarațiile date anterior și nu doresc să dea nici o declarație suplimentară.

Apărătorul apelantului inculpat C. N. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri arătând că inculpatul dorește să depună la dosar un memoriu.

Reprezentantul Ministerului Public arată că u se opune încuviințării probei cu înscrisuri.

Curtea încuviințează proba cu înscrisuri astfel cum a fost formulată de apărătorul apelantului inculpat C. N. și administrează la dosarul cauzei înscrisul precizat.

Nemaifiind excepții de invocat, cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului.

Reprezentantul Ministerului Public asupra apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul București arată că apelul vizează două aspecte și anume nereținerea cruzimilor în sarcina inculpatului C. N. și greșita aplicare a concursului de infracțiuni.

Asupra primului aspect, prezentând situația de fapt astfel cum a fost reținută în cuprinsul rechizitoriului arată că inculpatul i-a tăiat C. N. gâtul victimei după ca a lovit-o și imobilizat-o, fapt pentru care consideră că motivarea instanței de fond nu poate fi primită, aceasta referindu-se doar la intenția inculpatului de a-i lua viața victimei, nu și la suferința acesteia.

Pentru cele expuse consideră că trebuie reținut în sarcina inculpatului art. 189 lit. h din Codul Penal.

Totodată arată că inculpatul C. N. a mai săvârșit o infracțiune de omor, acest aspect reliefând gradul de pericol pentru ordinea publică prezentat de inculpat.

Cu privire la al doilea motiv de apel arată că nu înțelege să-l susține întrucât se referă la împrejurarea că nu s-ar fi realizat corect concursul de infracțiuni, și că ar fi trebuit aplicat Vechiul Cod Penal. Atât teoria cât și practica arată că trebuie avută în vedere către ce pedeapsă se orientează judecătorul și apoi apreciat care este legea penală mai favorabilă.

Apărătorul apelanților inculpați solicită admiterea apelului declarat de acești a și schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării circumstanței cu caracter agravant a săvârșirii omorului pentru a înlesni săvârșirea unei alte infracțiuni.

Cu privire la al doilea motiv de apel solicită aplicarea dispozițiilor Vechiului Cod Penal considerând că acesta reprezintă legea penală mai favorabilă, chiar dacă limitele de pedeapsă sunt identice, în cazul contopirii ar fi favorabilă inculpaților, sporul de pedeapsă nemaifiind obligatoriu.

Cu privire la apelul parchetului solicită respingerea acestuia apreciind că omorul prin cruzime nu este definit de legiuitor, acesta revenind doctrinei și practicii.

Reprezentantul Ministerului Public asupra apelului formulat de apelanții inculpați arată că încadrarea juridică are efecte și asupra inculpatului M. M., motivul pentru care acestuia nu i s-a reținut coautoratul este pentru că toată teoria judiciară și practica, cer ca și acesta să fi realizat acte efective de executare a omorului, ori el doar a ajutat în maniera descrisă în situația de fapt.

Solicită respingerea apelurilor declarate de apelanții inculpați ca fiind nefondate.

Apelantul inculpat C. N. având ultimul cuvânt solicită aplicarea legii penale mai favorabile.

Apelantul inculpat M. M. C. având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.

Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București emis la data de 22.12.2014, în dosarul nr.2351/P/1997, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților C. N. și M. M. C. pentru săvârșirea în coautorat a infracțiunii de omor calificat prev. de art.188 al.1 C.p. – 189 al.1 lit.d C.p.

De asemenea, s-a dispus clasarea pentru infracțiunea de tâlhărie prev.de art.233 – 234 al.1 lit.a C.p. comisă de către numiții C. N. și M. M. C. întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.

În fapt, s-a reținut că, în perioada 14-24 iunie 1997 inculpatul C. N., beneficiind de ajutorul inculpatului M. C. M. care i-a adus un cuțit și în prezența acestuia, a tăiat gâtul victimei B. D. în apartamentul acesteia din București, după care și-a însușit împreună cu celălalt inculpat bunuri ale victimei.

Prin sentința penală nr.416/F din 13.03.2015, Tribunalul București – Secția I Penală a hotărât următoarele:

În temeiul disp. art. 386 C.p.p a respins ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul C. N., în sensul înlăturării circumstanței cu caracter agravant a săvârșirii omorului pentru a înlesni săvârșirea altei infracțiuni, respectiv din infracțiunea prev. de art. 188 alin. 1 C.pen.- art. 189 alin. 1 lit. d C.pen., în cea prevăzută de art. 188 alin. 1 Cod penal șicererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul parchetului, în sensul reținerii și a circumstanței agravante a săvârșirii omorului prin cruzimi, prev. de art. 189 alin. 1 lit. h Cod penal.

În conformitate cu aceleași dispoziții legale, a admis cererea reprezentantului parchetului privitor la schimbarea încadrării juridice dată faptei săvârșite de inculpatul M. M.-C. din infracțiunea de omor calificat prev. de art. 188 alin. 1 C.pen. - art. 189 alin. 1 lit. d C.pen, comisă în calitate de coautor, în cea de omor calificat prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 188 alin. 1 C.pen.- art. 189 alin. 1 lit. d C.pen, comisă în calitate de complice.

În temeiul disp. art. 396 alin. 1 și 2 C.p.p și a art. 188 alin. 1 C.pen. - art. 189 alin. 1 lit. d C.pen a condamnat pe inculpatul C. N. la pedeapsa detențiunii pe viață, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat.

A constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu faptele comise de același inculpat la data de 26.01.2007, pentru care acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 22 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b din vechiul Cod penal, ca pedeapsă complementară, prin sentința penală nr. 504/22.04.2008 a Tribunalului București Secția I Penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3101 din 03.10.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A descontopit pedeapsa rezultantă de 22 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b din vechiul Cod penal, în pedepsele competente: 22 de ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b din vechiul Cod penal, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prev. de art. 174-176 lit. a Cod penal și respectiv de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208-209 alin. 1 lit. d din vechiul Cod penal, pe care le-a repus în individualitatea lor.

În temeiul disp. art. 40 alin. 1 Cod penal și art. 39 alin. 1 lit. a Cod penal, a aplicat inculpatului C. N. capedeapsă principală pentru cele trei infracțiuni concurente pedeapsa detențiunii pe viață.

În conformitate cu disp. at. 65 alin. 2 Cod penal a interzis, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h și n Cod penal(dreptul de a comunica cu coinculpatul M. M. C. și de a se apropia de acesta).

Conform art. 65 alin. 3 Cod penal, a dispus ca pedeapsa accesorie să se execute din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până ce pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin. 4 lit. b C.p.p și art. 399 alin. 1 C.pr.pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului C. N., arestat în baza MAP nr. 476/UP/26.11.2014 emis în dosarul nr._/3/2014 al Tribunalului București Secția I Penală.

În temeiul disp. art. 396 alin. 1 și 2 C.p.p și a art. 48-49 Cod penal, rap. la art. 188 alin. 1 C.pen. - art. 189 alin. 1 lit. d C.pen a condamnat pe inculpatul M. M.-C. la o pedeapsă de 15 ani și 6 luni închisoare, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor calificat, sub forma participației penale a complicității.

A constatat că fapta dedusă judecății este concurentă cu fapta pentru care inculpatul a fost condamnat în conformitate cu disp. art. 208 alin. 1-art. 209 alin. 1 lit. g, i din vechiul Cod penal, la o pedeapsă de 3 ani închisoare prin sentința penală nr. 2284/20.09.2001 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 1739/13.11.2001 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală.

În baza art. 67 alin. 2 Cod penal rap. la disp. art. 188 alin. 1 C.pen. - art. 189 alin. 1 lit. d C.pen a aplicat inculpatului M. M.-C. pedeapsa complementară a interzicerii exercitării, pe o perioadă de 5 ani, a drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h și n Cod penal(dreptul de a comunica cu coinculpatul C. N. și de a se apropia de acesta).

În temeiul disp. art. 40 alin. 1 Cod penal și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului M. M.-C. ca pedeapsă principală pentru cele două infracțiuni concurente pedeapsa cea mai grea de 15 ani și 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2284/20.09.2001 a Judecătoriei Sector 5 București, definitivă prin decizia penală nr. 1739/13.11.2001 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, respectiv de un an, inculpatul având în final de executat o pedeapsă de 16 ani și 6 luni închisoare și 5 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b, h și n Cod penal (dreptul de a comunica cu coinculpatul C. N. și de a se apropia de acesta), ca pedeapsă complementară, după executarea pedepsei închisorii sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate, în condițiile art. 68 alin. 1 Cod penal.

În temeiul disp. art. 404 alin. 5 C.p.p și art. 65 alin. 1 Cod penal, persoana condamnată a fost lipsită, cu titlu de pedeapsă accesorie, de exercițiul acelorași drepturi a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară.

În conformitate cu disp. art. 404 alin. 4 lit. a C.p.p, art. 72 alin. 1 Cod penal și art. 40 alin. 3 Cod penal a dedus din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente perioada executată din pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, respectiv de la 14.08.2001 la 16.09.2003 și perioada în care inculpatul a fost supus unor măsuri preventive privative de libertate în prezenta cauză, respectiv începând cu data de 25.11.2014 (când s-a dispus reținerea sa prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr. 2351/P/1997) la zi.

În baza art. 404 alin. 4 lit. b C.p.p și art. 399 alin. 1 C.pr.pen., a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M. M.-C. (arestat în baza MAP nr. 477/UP/26.11.2014 emis în dosarul nr._/3/2014 al Tribunalului București Secția I Penală).

A constatat că nu există constituire de parte civilă în cauză.

A menținut măsurile de siguranță luate prin hotărârile anterioare, vizate de contopirile efectuate prin prezenta și dispune anularea formelor de executare emise în baza celor două hotărâri anterior menționate și emiterea unor noi forme de executare corespunzătoare pedepselor aplicate inculpaților C. N. și M. M.-C. prin prezenta hotărâre pentru infracțiunile concurente.

În baza art. 7 alin. 1 din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpații C. N. și M. M.-C., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare, prelevare ce urmează să aibă loc în condițiile aliniatului 2 al aceluiași articol.

În baza art. 404 alin. 4 lit. e C.p.p, art. 398 C.p.p și art. 274 alin. 2 C.p.p., a obligat inculpații C. N. și M. M.-C. la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în valoare de câte 3000 lei fiecare, din care sumele de câte 2500 lei, pentru fiecare inculpat au reprezentat cheltuielile ocazionate de desfășurarea urmăririi penale.

Onorariul apărătorilor din oficiu în valoare de câte 300 lei, pentru fiecare inculpat s-a avansat din fondurile special alocate de către Ministerul Justiției.

Judecătorul fondului a constatat că inculpații și-au menținut declarațiile date pe parcursul urmăririi penale, formulând apărări similare cu cele invocate și în cursul etapei anterioare, în sensul că fapta ar fi fost comisa spontan, pe fondul unor discuții contradictorii cu victima și al unei stări de surescitare nervoasă, hotărârea de a sustrage bunurile victimei fiind ulterioară uciderii acesteia.

Niciunul dintre inculpați nu a contestat probele administrate în cursul urmăririi penale.

Asupra acestei manifestări de voință, instanța a constatat că a fost exprimată de bună-vole, neechivoc, în cunoștință de cauză, fiindu-le adusă la cunoștință inculpaților declarația dată de martora Izak G. în fața organelor de urmărire penala, dispunând prin urmare ca, în conformitate cu prev. art. 374 al.7 C.p.p., să nu mai fie readministrate probele administrate în cursul urmăririi penale.

În urma coroborării materialului probator administrat în cauză, instanța fondului a reținut următoarele:

Victima B. D., în vârstă de 60 de ani, pensionară, locuia singură într-un apartament cu două camere, situat în București, .. 4, ., ., sector 4, era divorțată, anterior fiind căsătorită de trei ori, iar din prima căsătorie avea un fiu, Pleșeanu O. L., care locuia la momentul faptei în orașul Moreni, jud. Dâmbovița. De ultimul soț divorțase cu aprox. 8 ani în urmă, iar de atunci victima locuia singură în apartamentul menționat.

Victima B. D. era o fire retrasă și discretă, neavând relații apropiate cu majoritatea vecinilor de . o pensie mică, victima închiria de mai mult timp o cameră (dormitorul) din apartament.

Până spre sfârșitul lunii mai 1997, victima a avut un chiriaș care plecase, iar în perioada imediat următoare victima purtase discuții cu o altă persoană în vederea închirierii camerei, însă nu era hotărâtă dacă să o primească.

În ziarul Anunțul Telefonic, la rubrica "închirieri Diverse”, în edițiile din zilele de 11 și respectiv 13 iunie 1997, victima B. D. a publicat următorul anunț în vederea închirierii camerei: ”Cameră numai la intelectual nefumător. Tel: 683.61.66”.

În urma anunțului publicitar și anterior datei de 14.06.1997 (dată la care victima a fost văzută ultima oară în viață), inculpatul C. N. a contactat victima B. D., stabilind cu aceasta să închirieze camera oferită spre închiriere. In aceeași zi, inculpatul C. N. și-a transportat lucrurile personale în apartamentul victimei, urmând ca a doua zi să plătească chiria, în aceste condiții inculpatul primind cheile de la apartament.

În ziua următoare inculpații C. N. și M. M. C. s-au deplasat la locuința victimei în care au pătruns folosind cheile deținute de primul inculpat.

Victima se afla în sufrageria apartamentului, iar cei doi inculpați s-au dus în dormitor (camera închiriată). Aici a venit și victima care a purtat o scurtă discuție cu inculpatul C. N., după care acesta a lovit victima cu pumnii în zona feței. Victima s-a prăbușit, fiind imediat imobilizată de către inculpatul C. N. care i-a pus genunchiul pe spate, iar cu mâinile i-a acoperit gura să nu țipe.

În acest context, inculpatul C. N. i-a cerut inculpatului M. M. C. să-i aducă un cuțit. Acesta din urmă a luat din bucătărie un cuțit pe care i l-a dat inculpatului C. și cu care acesta a lovit victima în zona cervicală, dar lama cuțitului s-a îndoit, astfel că inculpatul C. i-a cerut celuilalt inculpat să-i aducă un alt cuțit. Inculpatul M. a aruncat cuțitul cu lama îndoită în chiuveta din bucătărie și a adus un alt cuțit cu care inculpatul C. N. i-a tăiat gâtul victimei B. D..

După comiterea omorului, cei doi inculpați au furat din locuința victimei o sumă de bani (150.000 lei vechi) și mai multe bunuri, respectiv un televizor marca Telefunken, bijuterii, bibelouri din porțelan, pe care inculpații le-au vândut ulterior, banii astfel obținuți fiind împărțiți între cei doi.

Cadavrul victimei B. D. a fost găsit în seara zilei de 24.06.1997, în jurul orei 22.30, de către vecini care au fost alertați de mirosul puternic de putrefacție ce provenea din locuința victimei.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică a rezultat că apartamentul în care a fost găsită victima B. D. era compus din două camere (sufragerie și dormitor), bucătărie, baie și două debarale. Ușa de acces în locuință a fost găsită deschisă și nu s-au constatat urme de forțare a acesteia.

Cadavrul victimei a fost găsit în dormitor, între pat și șifonier, pe podea, în poziție decubit ventral, cu mâna dreaptă flexată sub corp, mâna stângă flexată în unghi de 90° și picioarele semiflexate, prezentând semne de violență (plăgi tăiate) la nivel cervical.

Peste cadavru s-au găsit o pătură în cearceaf tip plic și o pernă, ambele de culoare roșie ce prezentau pete brun-roșcate cu aspect de sânge, iar lângă cadavru au fost găsite două cuțite.

În baie, a fost identificată pe chiuvetă o pată de dimensiuni reduse, de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge. În cadă, au fost găsite excremente și o bucată de hârtie igienică. L. closet a fost găsit un rest de țigară, iar pe fereastra din baie și încuietoarea acesteia au fost identificate pete de culoare brun-roșcată cu aspect de sânge.

În bucătărie, în chiuvetă a fost găsit un cuțit cu lama îndoită, iar pe sertarul de la bufet au fost identificate urme de culoare brun roșcat.

În holul apartamentului, pe o măsuță, a fost găsit un bilet scris olograf, semnat N., cu următorul conținut: ” Doamnă vă rog din suflet să nu vă supărați că am plecat fără să vă anunț. Mi s-a făcut foame și am plecat la sora mea să iau masa. Vă mulțumesc. N.”

De asemenea, în apartamentul victimei au fost constatate urme de răvășire.

Au fost ridicate 42 de urme papilare, ulterior stabilindu-se că 18 dintre acestea au fost create de mâinile victimei B. D. și ale lui Izak G. (prietenă a victimei), iar 10 urme nu conțin suficiente elemente în vederea identificării persoanelor care le-au creat. Un număr de 14 urme papilare ce erau apte pentru comparări au rămas în evidență pentru verificări ulterioare.

Din raportul de constatare medico-legal nr. A-III/1335/1997 întocmit de un expert legist din cadrul INML M. Minovici, au rezultat următoarele:

- moartea lui B. D. a fost violentă;

- decesul s-a datorat hemoragiei externe consecința secționării pachetului vasculo- nervos stâng al gâtului;

- la necropsie au fost constatate următoarele leziuni traumatice:

- o plagă latero-cervical posterior cu marginile netede de 2,5 cm, cu unghiurile ascuțite care interesează mușchiul pielos al gâtului, mușchiul sternocleimastoidian și mușchiul ridicat al scapulei, plaga având o direcție ușor oblică de sus în jos și postero-anterioară;

- o plagă latero-cervical stâng de 12/3 cm cu marginile netede, cu direcție ușor oblică de la stânga spre dreapta până la nivelul mușchiului sternocleimastoidian dreapta cu secționarea în stânga a masei musculare superficiale și profunde a gâtului, a mănunchiului vasculo-nervos stâng al gâtului și a peretelui antero-lateral stâng al traheei până la nivelul apofizelor transverse ale vertebrelor cervicale 3-4 stânga;

-o plagă contuză de 1/0,3 cm la nivelul furculiței sternale:

- leziunile traumatice constatate la autopsie s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor-înțepător (posibil cuțit sau similar)

Din raportul de constatare criminalistică dactiloscopică nr. 583.957 din data de 11.08.2014 întocmit de experți din cadrul IGPR - Serviciul Criminalistic, a rezultat că trei urme papilare ridicate de la fața locului au fost create mâinile inculpatului M. M. C..

Astfel, două urme papilare, care au fost ridicate de pe o cutie de cafea aflată în dulapul din bucătăria victimei, au fost create de degetul mare de la mâna dreaptă și respectiv de la mâna stângă a inculpatului M. M. C., iar o a treia urmă papilară, care a fost ridicată de pe dulapul din bucătărie, a fost creată de regiunea hipotenară (muchia) a palmei de la mâna dreaptă a lui M. M. C..

Din raportul de constatare criminalistică dactiloscopică nr._ din data de 11.12.2014 întocmit de experți din cadrul IGPR - Serviciul Criminalistic, a rezultat că o urmă palmară ridicată de pe partea interioară a ușii de acces în apartamentul victimei a fost creată de regiunea hipotenară a palmei de la mâna stângă a inculpatului C. N..

Notă

Urmele papilare ridicate de la fața locului au fost verificate periodic în sistemul AFIȘ de către Serviciul Criminalistic din cadrul DGPMB, însă aceste verificări au rămas fără rezultat.

În luna iulie 2014, urmele papilare au fost trimise în vederea comparării în sistemul AFIȘ la IGPR - Institutul Național de Criminalistică, institut ce deține mijloace tehnice superioare, iar în urma verificărilor a rezultat că o urmă papilară a fost creată de inculpatul M. M. C..

Cei doi inculpați au recunoscut comiterea faptei.

Sub aspectul laturii subiective, din modul în care au acționat cei doi inculpați a rezultat, fără nici un dubiu, că aceștia au urmărit uciderea victimei, fapta fiind comisă de ambii inculpați cu intenție directă.

A prezentat relevanță, tot sub aspect subiectiv, inclusiv în planul încadrării juridice a faptelor, scopul urmărit de cei doi făptuitori. S-a apreciat că activitatea acestora a fost de asemenea natură și violențele au fost exercitate în așa mod încât exprimă legătura lor, din punct de vedere material și subiectiv, cu scopul vizat. Astfel, omorul a creat în mod obiectiv condițiile favorabile săvârșirii unei tâlhării, iar inculpații au avut reprezentarea realizării, prin săvârșirea omorului, a scopului urmărit.

Constatând că victima este femeie în vârstă și locuiește singură, precum și că aceasta avea bunuri de valoare în casă, inculpatul C. N. l-a luat pe inculpatul M. M. C. cu care s-a deplasat la locuința victimei. Justificarea inculpatului C. N. că i-a cerut prietenului său să-l ajute să-și transporte lucrurile din locuința victimei nu este fondată având în vedere că lucrurile inculpatului constau într-o geantă. De altfel, inculpatul C. N. nu a solicitat ajutorul inculpatului M. M. C. când și-a transportat bunurile în apartamentul victimei.

Coroborând activitățile inculpatului C. N. anterioare comiterii omorului cu activitățile celor doi inculpați ulterioare uciderii victimei, care astfel a fost pusă în imposibilitate de a se apăra, respectiv de a sustrage bunuri de valoare din locuința victimei, s-a apreciat că este dovedit că aceștia au urmărit și realizat însușirea, prin întrebuințarea de violențe, a respectivelor bunuri ale victimei.

S-a făcut precizarea că inculpatul M. M. C. a arătat că au revenit în locuința victimei și în zilele următoare pentru a lua și alte bunuri, ceea ce a întărit concluzia că cei doi au urmărit însușirea de bunuri de la victimă.

S-au reținut și circumstanțele personale celor doi inculpați care, în perioada respectivă, au mai comis infracțiuni contra patrimoniului (inculpatul M. M. C. fost condamnat în anul 1996 de două ori pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, iar inculpatul C. N. a fost condamnat în ianuarie 1997 pentru comiterea unei infracțiuni de furt și în luna septembrie 1997, la scurt timp după comiterea faptei deduse judecății, pentru o infracțiunea de gestiune frauduloasa), dar și conduita lor premergătoare uciderii victimei, precum și cea ulterioară, astfel cum a fost prezentată mai sus.

Din împrejurările de fapt reținute, a rezultat, într-adevăr, pe de o parte, că omorul săvârșit a creat condițiile favorabile jefuirii victimei, dar, în același timp și aceea că inculpații au avut reprezentarea realizării scopului urmărit prin săvârșirea omorului.

S-a apreciat că o astfel de concluzie lipsește de fundament cererea inculpatului C. N., de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare, în sensul reținerii infracțiunii de omor care să nu fi fost comis în circumstanța agravantă referitoare la scopul special al infracțiunii), în concurs cu infracțiunea de furt.

S-a mai apreciat că această circumstanță personală, ce ține de scopul săvârșirii omorului se răsfrânge, în opinia instanței, asupra ambilor participanți, în condițiile în care, așa cum s-a arătat și anterior, ambii inculpați au acționat în același scop.

Instanța a fost, de asemenea, învestită și cu două cereri de schimbare a încadrării juridice formulate de către procuror. Una dintre acestea îl vizează exclusiv pe inculpatul M. C. M., solicitându-se a se reține pentru acesta, ca formă de participație penală, complicitatea și nu aceea a coautoratului.

În evaluarea acestei chestiuni, instanța a reținut că pentru existența coautoratului trebuie să se constate că cel puțin doi participanți au săvârșit în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală, deci că au efectuat acte de executare a acesteia. În sensul strict al termenului, prin act de executare sau de săvârșire nemijlocită a faptei se înțelege orice act de conduita exterioară prin care se înfăptuiește direct acțiunea sau inacțiunea incriminată. În literatura de specialitate și în practica judecătorească se consideră ca fiind acte de executare, deci de coautorat și acele acte prin care se contribuie, chiar indirect la efectuarea faptei incriminate, cum ar fi actele de paralizare a energiei de opunere sau înlăturarea unui obstacol din calea săvârșirii faptei.

În cazul inculpatului M. s-a reținut, ca activitate materială, că a adus celuilalt inculpat, la solicitarea acestuia, cuțitele cu care a acționat asupra victimei, asistând fără reacție la uciderea ei. S-a apreciat că este evident că prin acțiunile sale inculpatul M. a înlesnit acțiunile violente ale celuilalt inculpat, însă nu s-a putut retine că ele ar constitui acte de executare, aceste acte comise de inculpatul M., situându-se în afara actelor materiale ce ar putea determina uciderea unei persoane, constituind însă o contribuție efectivă, de sprijinire a executării faptei, efectuată cu adeziune deplină la activitatea celuilalt inculpat.

De altfel, chiar în rechizitoriu s-a reținut, cu ocazia precizării încadrării juridice că inculpatul C. N. a săvârșit fapta, beneficiind de ajutorul inculpatului M. C. M..

Punerea la dispoziția autorului a instrumentelor folosite pentru suprimarea vieții victimei a fost, cu siguranță, de natură a facilita desfășurarea activității infracționale, însă nu se poate susține că inculpatul C. N. nu și-ar fi putut finaliza acțiunea violentă cu obținerea aceluiași rezultat și în lipsa unui astfel de sprijin, raportat atât la determinarea cu care a acționat, dar și la raportul de forțe dintre el și victimă, evident defavorabil acesteia din urmă.

Deși inculpații au acționat în baza unui acord prealabil și au împărțit produsul infracțiunii de tâlhărie, numai C. N. a săvârșit în mod nemijlocit activitatea ce constituie elementul material al infracțiunii de omor. S-a apreciat că actele săvârșit de celălalt inculpat nu se încadrează în categoria celor descrise în textul incriminator, sunt exterioare acțiunii constitutive, nu au servit nici la înlăturarea sau paralizarea rezistentei pe care ar fi întâmpinat-o activitățile creatoare, însă au sprijinit aceste activități, ambii inculpați conștientizând urmarea acțiunilor întreprinse. În aceste condiții, instanța a privit ca întemeiată solicitarea reprezentantului parchetului, considerând, în acord cu acesta, că inculpatul M. M. C. a avut calitatea de complice. A reținut, de asemenea, că pedeapsa legală aplicabilă complicelui nu diferă însă de aceea a autorului.

O altă cerere de schimbare a încadrării juridice formulată tot de către procurorul de ședință, s-a referit la reținerea circumstanței cu caracter agravant a săvârșirii omorului prin cruzimi.

Sub acest aspect, s-a reținut că omorul se consideră săvârșit prin cruzimi atunci când făptuitorul a conceput și executat fapta în așa fel încât a produs victimei suferințe mari, prelungite în timp, care depășesc cu mult suferințele inerente acțiunii de ucidere. Caracteristica acestui omor a constat în aceea că făptuitorul întrebuințează în mod voit anumite metode și mijloace de chinuire a victimei.

S-a arătat, în susținerea solicitării făcute, că inculpatul C. N., după ce a lovit victima cu primul cuțit, a căruia lamă s-a îndoit, i-a tăiat acesteia gâtul cu un al doilea cuțit.

În cazul actelor de violență repetate, s-a apreciat că trebuie să se facă distincție intre situațiile în care acesta acte au semnificația de a chinui victima și de a-i prelungi suferințele în mod inutil, față de situațiile în care repetarea loviturilor nu exprimă, prin specificul și obiectul folosit, decât modalitatea de a realiza uciderea, caz în care nu se face aplicarea agravantei. Se constată că în cauză loviturile au fost aplicate într-un interval scurt, din materialitatea lor rezultând că inculpat C. N., sprijinit și de inculpatul M. M. C., a urmărit să suprime viața victimei și nu sa-i cauzeze suferințe și chinuri prelungite în timp.

Cu privire la înțelesul noțiunii de cruzime, s-a arătat că în literatura juridică s-a evidențiat necesitatea de a nu se asimila actelor de cruzime suferințele inerente provocate în majoritatea cazurilor de omucidere, atunci când se folosesc asemenea mijloace ca: topor, cuțit, otravă, glonț ( G. Antoniou, C B. și colab., Practică judiciară penală, vol.I; V. Dongoroz și colab., Explicații teoretice ale Codului Penal. Partea speciala, vol.III), putând avea caracterul unor acte de cruzime numai acelea care depășesc limita celor de mai sus, indiferent de ecoul faptei în rândul cetățenilor.

Repetarea acțiunilor violente asupra victimei a fost generată, în cauză, de mijlocul neadecvat scopului propus, folosit inițial, astfel încât s-a constatat că suferințele victimei au fost inevitabile și subsecvente acțiunii de ucidere, iar nu provocate în vederea cauzării unor dureri deosebite, prelungite în timp, care sunt de esența agravantei referitoare la săvârșirea omorului prin cruzimi.

Evaluând gradul de pericol social al faptei comise, în raport atât de urmarea produsă – suprimarea vieții unei persoane, în condițiile în care prin incriminarea omorului este ocrotită viața omului, ca valoare socială esențială, dar și raportat la modul în care inculpații au acționat, asupra unei femei în vârsta, lipsită de apărare, în scopul comiterii unei tâlhării, infracțiunea ce prezintă prin ea însăși un grad ridicat de pericol social, inculpatul C. N. acționând extrem de brutal și violent, imobilizând victima și tăindu-i gâtul cu un cuțit, după ce o primă încercare de a o ucide tot cu o lovitura de cuțit, a eșuat, instanța a reținut periculozitatea deosebită a faptei și a făptuitorului, care a comis această faptă manifestând lipsă de respect atât fata de dreptul de proprietate, cât și față de dreptul la viață al omului, care este bunul cel mai de preț al acestuia. Privitor la datele ce îl caracterizează pe acest inculpat, a mai reținut că și anterior, dar și ulterior comiterii faptei dedusa judecații, a săvârșit și alte infracțiuni, pentru care a fost condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea. Cea mai gravă dintre acestea este pedeapsa de 22 de ani închisoare, aplicata pentru săvârșirea ulterioară a unui alt omor (în concurs cu o infracțiunea de furt). Chiar dacă această condamnare a intervenit pentru o faptă comisă ulterior celei din prezenta cauza, nu s-a putut face abstracție, inclusiv în procesul de individualizare a pedepsei, de repetabilitatea conduitei infracționale a inculpatului, de natură a contura un potențial criminogen extrem de crescut, de faptul că acesta, încurajat de împrejurarea că până la acea dată nu a fost identificat ca autor al primei sale infracțiuni de omor, a comis o nouă faptă, în condiții aproape similare, ceea ce denotă cu prisosință un potențial extrem de scăzut de reabilitare socială și șanse minime de reeducare.

În raport de toate aceste date, instanța a apreciat că se justifică în ceea ce-l privește pe inculpatul C. N., aplicarea pedepsei detențiunii de viață, în cazul căreia scopul pedepsei, de prevenire de noi infracțiuni, se realizează, în mod precumpănitor, prin funcția de intimidare și prin funcția eliminatorie a pedepsei.

S-a apreciat că o astfel de pedeapsă apare cu atât mai justificată cu cât, în actuala reglementare, în cazul unor infracțiuni concurente pentru care, în urma contopirii, se aplică o pedeapsă rezultantă ce depășește cu cel puțin 10 ani maximul general al pedepsei închisorii (30 de ani), chiar dacă pentru niciuna dintre infracțiunile din concurs nu este prevăzută ca pedeapsa detențiunea pe viață, se poate totuși aplica pedeapsa detențiunii pe viață (cu condiția ca pentru una dintre infracțiuni să fie prevăzută de legea pedeapsa închisorii de 20 de ani sau mai mare). În cauză, s-a apreciat că pentru ambele fapte ce intră în concurs este prevăzută alternativ pedeapsa detențiunii pe viața, iar în ipoteza în care s-ar opta pentru pedeapsa închisorii, al cărui maxim este de 25 de ani, prin adăugarea unui spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse (1/3 (5+22)= 9) s-ar ajunge la o pedeapsă ce depășește cu 4 ani maximul general. S-a precizat că, este evident că dispozițiile art.2 al art.39 C.p. au în vedere ipoteza în care pedeapsa detențiunii pe viață nu face parte dintre cele prevăzute alternativ pentru niciuna dintre infracțiunile ce intră în concurs, dar periculozitatea făptuitorului care a săvârșit un număr mare de fapte (pentru care cel puțin una este sancționată de lege cu pedeapsa închisorii de 20 ani sau mai mare) impune o reacție represivă mult mai severă.

Dacă chiar și . situație se poate aplica pedeapsa detențiunii pe viață, s-a apreciat că apare cu atât mai justificată alegea acestei pedepse în speța de față, în care, așa cum s-a arătat, atât pentru fapta dedusă judecații, cât și pentru cea care a atras condamnarea de 22 de ani închisoare este prevăzută alternativ și pedeapsa detențiunii pe viață.

Raportat la natura pedepsei asupra căreia înțelege să se orienteze, instanța a constatat că pedeapsa aplicabilă în cazul săvârșirii unor infracțiuni în concurs este aceeași, atât potrivit noului Cod penal, cât și vechiului cod penal, respectiv pedeapsa detențiunii pe viață (art.39 al.1 lit.a din Noul C.p. și art.34 al.1 lit.a din vechiul C.p. având un conținut identic).

În aceste împrejurări a rezultat că nu există diferențe de tratament juridic, de nicio natură, în funcție de aplicarea unuia sau a altuia din cele două Coduri penale, astfel încât s-a reținut incidența legii active la acest moment, respectiv a actualului Cod penal.

În cazul inculpatului M. M. C., sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, pe lângă aspectele comune cu cele stabilite în privința coinculpatului C. N., instanța a reținut contribuția evident mai redusă în săvârșirea faptei, constând în punerea la dispoziție a obiectului vulnerant, folosit de inculpatul C. N. în exercitarea violențelor ce au condus la decesul victimei și lipsa sa de reacție la acțiunea de ucidere a victimei, de natura a contribui la întărirea rezoluției infracționale a autorului faptei, împrejurarea că, deși a acționat în deplin consens cu coinculpatul C., inițiativa infracțională a aparținut acestuia, precum și existența antecedentelor penale, inculpatul M. M. C. fiind condamnat de mai multe ori și sancționat cu amendă cu caracter administrativ pentru comiterea unor furturi (inclusiv din locuință). Pe parcursul urmăririi penale, dar și în fața instanței, a recunoscut comiterea infracțiunii de omor asupra victimei B. D., descriind modul și condițiile săvârșirii faptei.

În raport de aceste date și împrejurări, ce caracterizează fapta comisă de inculpatul M. M. C. și persoana acestuia, instanța a apreciat că se justifică condamnarea sa la o pedeapsa cu închisoarea, orientată spre minimul special prevăzut de legea penală.

Și acest inculpat a fost condamnat definitiv, ulterior săvârșirii faptei dedusă judecății, impunându-se prin urmare contopirea acestei pedepse ulterior, de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al.1 C.p., art.209 al.1 lit.i,g C.p. prin sentința penala nr.2284/20.09.2001 a Judecătoriei sector 5 București, rămasă definitivă prin decizia penala nr.1739/13.11.2001 a Tribunalului București, cu pedeapsa închisorii stabilită în cauza.

În ceea ce privește pedeapsa aplicabilă pentru aceste infracțiuni concurente (săvârșite înainte de a fi intervenit condamnarea definitivă pentru vreuna dintre ele), regulile sunt diferit prevăzute de cele două Coduri Penale.

Astfel, potrivit vechii reglementări, în condițiile art.36 al.1 rap.la art. 34 al.1 lit.b C.p. din 1969, se aplica pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani. În speță, s-a constatat că pedeapsa cea mai grea este evident cea de aplicat pentru fapta de omor, aceasta putând fi sporită până la maximul special prevăzut de lege (25 de ani închisoare), maxim la care poate fi adăugat un spor de până la 5 ani (putându-se astfel ajunge la o pedeapsa de 30 de ani închisoare, egală cu maximul general al pedepsei închisorii).

În condițiile noului Cod penal (art.40 al.1 rap.la art.39 al.1 lit.b C.p.) se aplică, de asemenea pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor fix de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (din caracterul obligatoriu al sporului se deduce ca în situația în care în concurs intră doar două infracțiuni, se adaugă un spor de o treime din pedeapsa mai ușoara). În speță, s-a constatat că la pedeapsa cea mai grea, respectiv cea stabilită în prezenta cauza, se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicata de Judecătoria sector 5 București, deci un spor de 1 an. Cum și în cazul acestui inculpat s-a constatat că perseverența infracționala crescută, este de natura a justifica și în condițiile vechiului Cod penal sporirea pedepsei, chiar peste limita la care se poate ajunge potrivit actualei reglementări, instanța a apreciat că este mai favorabil a se aplica dispozițiile noului Cod penal.

Din pedeapsa rezultantă stabilită pentru cele două infracțiuni concurente, constatând că inculpatul a executat parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, s-a scăzut ceea ce s-a executat, respectiv de la 26.06.2001 la 16.09.2003.

Sentința a fost apelată de P. de pe lângă Tribunalul București și de inculpații C. N. și M. M. – C..

Apelul Parchetului vizează netemeinicia hotărârii primei instanțe sub aspectul respingerii cererii procurorului de ședință de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpați în participație penală, în sensul reținerii că omorul asupra victimei B. D. a fost săvârșit și în varianta calificată prevăzută de art.189 alin.1 lit.h Cod procedură penală, respectiv prin cruzimi și nelegalitatea efectuării tratamentului penal al pluralității de infracțiuni în cazul inculpatului M. M. – C., potrivit prevederilor art.39 – 40 Vechiul Cod penal.

Inculpații reiterează ca motiv principal de apel, schimbarea încadrării juridice în sensul înlăturării circumstanței agravante a săvârșirii omorului pentru a înlesni săvârșirea unei alte infracțiuni și aplicarea dispozițiilor Vechiului Cod penal drept lege penală mai favorabilă.

Argumentele in extenso ale reprezentantei Parchetului și avocatei inculpaților sunt consemnate pe larg în practicaua deciziei.

Curtea, în baza propriului examen analitic a datelor cauzei, evaluate atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.417 alin.2 Cod procedură penală, consideră că soluția primei instanțe este legală și temeinică, bazată pe o riguroasă și exhaustivă analiză a probelor administrate și care confirmă că soluția de condamnare a inculpaților C. N. și M. M. C. este conformă cu acestea.

Complinim motivarea instanței de fond sub aspectul respingerii cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de inculpații C. N. și M. M. C., în sensul reținerii și a variantei calificată prevăzută de art.189 alin.1 lit.h Cod procedură penală, respectiv prin cruzimi invocând decizia nr.2305/1982 a Tribunalului Suprem care a stabilit că „Prin folosirea de cruzimi se înțelege utilizarea unor mijloace și procedee sălbatice, nemiloase, care depășesc pe cele proprii acțiunii de a ucide și care cauzează victimei mari dureri prelungite în timp, determinând oroare și revoltă în psihicul celor care iau cunoștință de faptă” și decizia nr.100/2002 C.S.J. care confirmă că această agravantă constă în acte de chinuire suplimentară a victimei, comise voit, conștient, ca astfel să amplifice suferințele victimei.

Reiese, așadar, neechivoc că reținerea acestei agravante se justifică numai atunci când făptuitorul întrebuințează în mod voit anumite metode apte a-i cauza victimei suferințe deosebite și a-i prelungi suferințele înainte de a înceta din viață, nu și atunci când fapta sa evidenția numai intenția de a ucide.

Sub aspect subiectiv, această circumstanță relevă din partea făptuitorului o perversitate maximă, ceea ce l-a determinat pe legiuitor să includă în elementul subiectiv al infracțiunii de omor nu numai intenția de comitere a omorului, dar și intenția de a supune victima la chinuri, altele decât cele inerente omorului propriu-zis.

Or, în cauză loviturile au fost aplicate de inculpatul C. N., sprijinit de coinculpatul M. M. – C., în scopul suprimării vieții victimei pentru a o putea deposeda de bunurile sale, activitate care se circumscrie infracțiunii de omor calificat săvârșită pentru a înlesni săvârșirea altei infracțiuni, prevăzută de art.189 alin.1 lit.d Noul Cod penal.

Critica de nelegalitate a hotărârii primei instanțe referitoare la legea penală mai favorabilă este, de asemenea, neîntemeiată, Curtea însușindu-și temeiul concluziilor acesteia, prin care s-a stabilit corect că nu există diferențe de tratament juridic, de nici o natură, în funcție de aplicarea uneia sau a altuia din cele două Coduri penale. Faptul că instanța a evaluat că perseverența infracțională crescută a inculpatului M. M. C., ca și în cazul coinculpatului, ar fi îndrituit-o la aplicarea unui spor în condițiile Vechiului Cod penal, care ar fi putut depăși limita maximă a pedepsei din noua reglementare, a justificat reținerea incidenței legii active la acest moment, respectiv a Noului Cod penal.

După cum întregul context infracțional pledează pentru încadrarea juridică reținută și însușită de inculpați, aceea de omor calificat săvârșit pentru a înlesni săvârșirea altei infracțiuni, inculpații neoferind nici un argument pentru reținerea unei alte încadrări. Astfel, însuși inculpatul C. N., în memoriul depus la această instanță, vorbește despre premeditarea omorului, ceea ce nici nu i se impută.

Conchizând, Curtea consideră că soluția de condamnare a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.188 alin.1 Cod penal – art.189 alin.1 lit.b Cod penal, inculpatul C. și, respectiv, infracțiunea prevăzută de art.48 – 49 Cod penal rap.la art.188 alin.1 Cod penal – 189 alin.1 lit.d Cod penal pentru inculpatul M. este conformă cu probele de vinovăție administrate care au contribuit la formarea convingerii, dincolo de orice dubiu rezonabil, că aceștia au săvârșit faptele în încadrarea juridică stabilită de prima instanță.

În raport de considerațiile care preced și cum nu se constată nici motive care se iau în considerare din oficiu, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondate, apelurile declarate.

În baza art.424 alin.3 Cod procedură penală, va computa la zi prevenția inculpaților.

În temeiul art.275 alin.2 Cod procedură penală, apelanții – inculpați, aflați în culpă procesuală, vor fi obligați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate apelurile declarate de P. și inculpații C. N. și M. M. C. declarate împotriva sentinței penale nr.416/F/13.03.2015.

Deduce durata executată de inculpatul C. N. de la 06.02.2007 la zi.

Deduce durata arestări pentru inculpatul M. M. C. de la 14.08.2001 la 16.09.2003 și de la 25.11.2014 la zi.

Obligă inculpații la cate 800 lei cheltuieli judiciare statului din care cate 200 lei onorariu avocat oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică.

Președinte, Judecător,

D. M. A. E. B.

Grefier,

C. B.

Red.A.E.B./21.09.2015

Tehnored.V.D./5 ex./22.09.2015

T.B.S.1 – jud.G.B.E.

← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Decizia nr....		Mandat european de arestare. Sentința nr. 146/2015. Curtea de... →

Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 1060/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 1060/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI