Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1889/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1889/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-10-2012 în dosarul nr. 1889/2012
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.1889
Ședința publică din data de 5.10.2012
Curtea compusă din:
Președinte R. M.
Judecător D. D.
Judecător M. N.
Grefier C. – M. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat prin procuror A. M. G..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul inculpat B. F. împotriva încheierii de ședință din data 25 septembrie 2012,pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală din dosarul nr._
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat B. F. personal,asistat de apărător ales D. D. cu împuternicire avocațială nr._/2012 depusă la dosar .
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care,
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită proba cu acte în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a probei cu acte în circumstanțiere.
Curtea încuviințează și administrează proba cu acte în circumstanțiere pe care o consideră utilă cauzei.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul ales al recurentului inculpat arată că recursul vizează atât cererea de liberare provizorie cât și cerea de menținere.
În ceea ce privește art.300/2 Cpp,solicită să se constate că temeiurile care au foste avute în vedere la luarea măsurii arestării au încetat și nu există temeiuri noi,probe și indicii din care să rezulte că inculpatul ar influența continuarea procesului,administrarea probelor,audierea martorilor,mai ales că martorul denunțător a fost audiat,inculpatul este arestat de peste 70 de zile .În raport de aceste considerente ,apreciază că nu se justifică menținerea stării de arest a inculpatului.
Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar,susține că nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar periclita buna desfășurare a procesului penal,inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale,a avut o conduită profesională,morală exemplară De asemenea,precizează că inculpatul se obligă să respecte obligațiile ce îi vor fi impuse.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat apreciind că la acest moment se mențin temeiurile care au foste avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cpp și 148 lit.f Cpp.
În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică,consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un real pericol pentru ordina publică față de gravitatea faptei în sensul că au fost lezate valori sociale importante privind punerea în proprietate a persoanelor ce dețin hotărâri civile irevocabile ,denunțătorul este o persoană de 82 de ani,aceste fapte generând un sentiment de insecuritate.
Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar arată că cercetarea judecătorească nu a fost finalizată ,inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei astfel încât se impune privarea de libertate a inculpatului.
Recurentul inculpat B. F.,având ultimul cuvânt,arată că are peste 30 de ani în activitatea de silvicultură și nu a existat vreo hârtie din care să arate că ar fi acționat altfel decât în spiritul legii.
CURTEA
Deliberând asupra recursului formulat, constată următoarele:
Tribunalul București – Secția a II-a Penală, prin încheierea din data de 25.09.2012, pronunțată în dosarul nr._ 12, în baza art.3002 C.p.p. raportat la art. 160b alin. 3 C.p.p., a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B. F., fiul lui P. și P., născut în anul 1957, luna 11, ziua 11 în ., arestat in baza MAP.nr.139/UP/06.07.2012, emis de Tribunalul Bucuresti Sectia a-II-a penala.
În baza art. 1608a alin. 6) C.p.p., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. F..
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 79/P/2012 întocmit în data de 19.07.2012 de către Ministerul Public – Parchetul de pe langă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.N.A., a fost trimis în judecată, inculpatul B. F., cercetat în stare de arest preventiv sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de 257 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
În actul de sesizare al instanței s-a arătat, cu titlu preliminar, că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, faptă prev. și ped. de 257 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Potrivit art. 3002 C.p.p., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța este datorare să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Prin încheierea Tribunalului București din 06.07.2012 dată în dosarul nr._/3/2012 a fost admisă propunerea Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casație și Justiție- D.N.A privitoare la arestarea preventivă a inculpatului B. F., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) din Codul penal rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, pentru o perioadă de 29 de zile începând cu data de 07.07.2012 până la data de 04.08.2012, inclusiv.
În baza art. 3001 alin. 1) și 3) Cod proc.pen., Tribunalul, învestit cu soluționarea fondului cauzei prin rechizitoriu, a constatat prin încheierea de cameră de consiliu din data de 20.07.2012, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive dispuse față de inculpat și a menținut arestarea preventivă a acestuia.
Din analiza ansamblului actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de inculpat este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ disp. art. 136 alin. ultim C.p.p., art. 143 alin. 1) și 3) C.p.p., raportate la art. 148 lit. f) C.p.p., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care se reține în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Tribunalul a constatat că sunt în continuare îndeplinite condițiile prev. de art 143 C.p.p., existând indicii temeinice de natură să convingă un observator obiectiv, în sensul art. 143 alin. 1), art. 681 C.p.p. și al art. 5 par. 1) lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale că la data de 26.09.2011, denunțătorul N. A., CNP_, a invocat comiterea de fapte de corupție în legătură cu refuzul autorităților competente (Ocolul Silvic Brănești, Jud. I.; Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate din cadrul Instituției Prefectului, Jud. I. și Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor, a .) de punere în aplicare a sentinței civile nr. 3850 din 13.07.2009 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin decizia nr. 1995R/26.11.2009 a Tribunalului București, prin care el și fratele său, N. N., au obținut recunoașterea dreptului de proprietate asupra a 14, 0667 ha teren forestier și 64, 294 ha teren forestier, ambele suprafețe situate pe raza Comunei Găneasa, Jud. I.. Cercetările efectuate în cauză au relevat că în primăvara anului 2011, B. F., adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București, l-a chemat pentru discuții la biroul său, pe denunțătorul N. A., context în care i-a pretins acestuia 6 ha de pădure din totalul suprafețelor pentru care trebuia pus în posesie, în schimbul intervențiilor sale la funcționarii competenți în întocmirea actelor necesare împosedării denunțătorului cu imobilele menționate în hotărârea judecătorească prin care a obținut recunoașterea dreptului de proprietate. O a doua discuție între cei doi a avut loc tot în biroul lui B. F., la sediul autorității în care ocupă funcție de conducere, la circa 2 săptămâni de la prima pretindere de pădure. La această a două discuție din biroul său, B. F. a reiterat pretenția sa ca denunțătorul să-i dea 6 ha de pădure în schimbul intervențiilor sale la funcționarii cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie. La aceste două discuții din 2011 purtate în biroul lui B. F., acesta a afirmat denunțătorului că dacă nu este de acord să-i dea o parte din pădure nu va reuși niciodată să fie pus în posesie întrucât funcționarii competenți în întocmirea actelor necesare împosedării pot găsi diverse pretexte pentru ocolirea legii. B. F. a afirmat în aceste două discuții că, dacă denunțătorul îi va de cele 6 ha pretinse, el garantează pentru punerea în posesie, făcând și mențiunea că a cerut mai puțin decât procentul de 10% care se practică în mod normal în astfel de situații, cei doi cunoscând că împosedarea viza două terenuri cu suprafața totală de circa 80 ha. În cadrul aceleiași infracțiuni de traficare de influență prin pretindere de bunuri în modalitatea infracțiunii naturale cu pluralitate de acte materiale de executare, B. F., în discuție purtată cu N. A. la data de 09.05.2012 în biroul său de la sediul Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și de Vânătoare București, a solicitat acestuia 3 ha de pădure bătrână sau 4 ha din care 2 ha pădure tânără și 2 ha pădure bătrână, în schimbul intervențiilor sale la funcționarii competenți din cadrul Prefecturii jud. I., pentru întocmirea actelor necesare punerii denunțătorului în posesie. Tot în conținutul aceleiași infracțiuni de trafic de influență, la data de 04.07.2012, B. F., în schimbul intervențiilor la funcționari cu atribuții în întocmirea actelor necesare punerii în posesie a denunțătorului, a pretins acestuia 3 ha de pădure cu vegetație tânără și 1 ha de pădure bătrână. Pretinderea din data de 04.07.2012, în parte diferită de cea din data de 09.05.2012, fiind micșorată cu 1 ha solicitarea de pădure bătrână și majorată cu 1 ha cererea de pădure tânără, s-a realizat în context în care N. A. s-a întâlnit cu B. F. în ., l-a dus pe denunțător cu autoturismul la sediul Primăriei Găneasa, Jud. I., unde în mod efectiv a realizat intervenții la funcționarii cu atribuții în emiterea actelor necesare punerii în posesie, și l-a adus în Brănești în apropiere de stația de microbuz. Discuțiile în cadrul cărora B. F. a formulat pretinderea a 4 ha de pădure s-au derulat în autoturismul condus de el și la sediul Primăriei ., în intervalul orar 08.23-10.09.
Articolul 5 par.1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana2privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
Masura arestării preventive a fost luata cu respectarea drepturilor și garantiilor procesuale prevazute de dispozitiile interne și de art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului: inculpatul au fost ascultat la luarea masurii, i s-a asigurat asistenta juridica, i s-au adus la cunostinta invinuirile și motivele arestarii; atat inculpatul cat și avocatul au avut acces la lucrarile din dosar, în baza principiului egalitatii armelor.
În cauză, Tribunalul a constatat faptul că indiciile temeinice în sensul art.68 ind. 1 C.p.p. ale săvârșirii de către inculpat a infracțiunii imputate există și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: denunțul și declarațiile date în cauză de martorul N. A., actele atașate la dosar de către denunțătorul N. A. acte ce atestă afirmațiile sale că instanțele civile au dispus retrocedarea în natură a unei păduri din Jud. I. și că a efectuat, fără succes, demersurile necesare punerii în executarea a hotărârii judecătorești, interceptările și înregistrările telefonice privind discuțiile purtate în mediul ambiental de inculpat cu denunțătorul.
Cât privește condiția referitoare la existența în cauză a probelor din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, se constată că și aceasta este îndeplinită și rezultă atât din natura si gravitatea infracțiunii, modalitatea concretă de comitere a acesteia, amploarea pe care a cunoscut-o fenomenul corupției, impactul negativ în rândul societatii civile, impact ce creează un sentiment de nesiguranță și incertitudine, cât si din circumstanțele personale ale inculpatului, despre care există presupunerea rezonabilă că a săvârșit infracțiunea care i se impută în exercitarea îndatoririlor de serviciu.
Într-adevăr, Tribunalul a constatat că, în cauză, sunt întrunite, în continuare, cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 lit. "f" Cod procedură penală: pedeapsa prevazuta de lege pentru fapta imputata inculpatului este mai mare de 4 ani și exista probe certe ca lasarea în libertate a acestuia prezinta pericol pentru ordinea publica prin sentimentul de insecuritate pe care l-ar provoca în randul societatii civile, amplificarea și diversificarea criminalității asociate flagelului corupției, natura și gravitatea faptelor săvârșite, circumstanțele reale de săvarșire a faptelor și, nu în ultimul rând, de aparenta atitudinea antisociala a inculpatului.
Astfel, în speță, lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din analiza coroborată a elementelor extrase din mijloacele de probă administrate în cauză.
Față de cele ce preced, se constată că și în prezent subzistă temeiurile de fapt și de drept ce au stat la baza luării măsurii arestării preventive, măsura ce este luată și menținută cu respectarea în cauză a dispoz. art. 143 C.p.p, art. 146 C.p.p., respectiv art. 148 lit f C.p.p. apreciindu-se corect criteriile prev. de art. 136 C.p.p. și indiciile existente, ce formează presupunerea că inculpatul a săvârșit o faptă penală.
Reanalizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat că, în cauză, temeiurile inițiale ce au justificat luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și nici nu au încetat, ci din contră s-au consolidat prin emiterea rechizitoriului și trimiterea acestuia în judecată.
Totodată, Tribunalul a observat că de la momentul luării măsurii arestării preventive și până la momentul pronunțării încheierii de față nu au trecut decât 41 de zile, neputându-se vorbi de o încălcare a termenului rezonabil al măsurii arestării preventive.
Tribunalul a apreciat că menținerea stării de arest preventiv este în acest moment cea mai adecvată să asigure scopurile măsurilor preventive reglementate de art. 136 C.p.p., având în vedere că se justifică nu atât în scopul de a-l face pe inculpat să conștientizeze asupra comportamentului lui antisocial, ci pentru asigurarea bunei desfășurări a judecății, cât și pentru a-l împiedica să comită noi infracțiuni.
Este adevărat că măsura arestării preventive este o măsură de excepție, însă, în speță, sunt întrunite toate cerințele legale care să justifice menținerea ei în continuare față de inculpat
Astfel, Tribunalul, în temeiul art.3002 C.p.p. raportat la art. 160b alin. 3 C.p.p., a constatat legalitatea si temeinicia masurii arestarii preventive și a menținut starea de arest preventiv a inculpatului B. F..
Cu privire la cererea de liberare provizorie formulată de inculpatul B. F.:
Instanța a reține că, potrivit art. 1601 C.p.p., în tot cursul procesului penal inculpatul poate cere punerea sa în libertate sub control judiciar sau pe cauțiune, liberare ce se poate acorda de instanță, în condițiile îndeplinirii art. 1602 C.p.p.. Însă îndeplinirea acestor condiții nu duce în mod automat la admiterea cererii, măsura fiind lăsată la latitudinea instanței, care, în raport de circumstanțele cauzei, poate aprecia că lăsarea în libertate a inculpatei nu se justifică, iar scopul măsurii preventive nu poate fi realizat prin liberarea provizorie sub control judiciar.
Prin urmare liberarea provizorie nu este un drept al persoanei aflate în stare de arest preventiv, ci, în măsura în care o asemenea cerere este admisibilă, persoana arestată are vocație la acordarea liberării provizorii. În măsura în care în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, organul judiciar nu are obligația de a dispune punerea în libertate provizorie, corelativ unui drept de a fi pus în libertate al persoanei arestate. Dreptul de a fi pus în libertate provizorie sau sub control judiciar, la care se face referire atât în textele Constituției cât și în dispozițiile procesual penale se referă la dreptul de examinarea a unei asemenea cereri de organele judiciare, nu la un drept cu o obligație corelativă de punere în libertate.
Desigur că, acordarea liberării provizorii sub control judiciar nu este împiedicată de menținerea temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a inculpatului, întrucât, pe de o parte, nicio dispoziție legală nu condiționează liberarea provizorie de încetarea sau schimbarea temeiurilor arestării preventive, cazuri în care măsura preventivă respectivă trebuie revocată ori, după caz, înlocuită, conform art. 139 C.p.p. iar, pe de altă parte, potrivit art. 136 alin. 2 C.p.p., scopul arestării preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie a inculpatului cu impunerea unui control judiciar care, prin conținutul concret al obligațiilor care îl compun, se înfățișează ca o adevărată alternativă legală la măsura arestării preventive.
În cauză însă, raportat la datele concrete ale speței, deși cererea de liberare provizorie este admisibilă, în raport de limita de pedeapsă prevăzută de lege pentru infracțiunea sub aspectul căreia inculpatul este trimis în judecată, există probe și indicii care justifică reținerea presupunerii conform cu care, în măsura în care ar fi lăsat în stare de libertate, inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor martori, iar pe de altă parte prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, aspect demonstrat de perioada infracțională, din impactul asupra colectivității, din împrejurarea că, față de nivelul de studii, putea realiza pericolul social al faptelor sale.
Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului prin încheierea de luare a măsurii arestării preventive este demonstrată prin denunțul și declarațiile date în cauză de martorul N. A., actele atașate la dosar de către denunțătorul N. A. acte ce atestă afirmațiile sale că instanțele civile au dispus retrocedarea în natură a unei păduri din Jud. I. și că a efectuat, fără succes, demersurile necesare punerii în executarea a hotărârii judecătorești, interceptările și înregistrările telefonice privind discuțiile purtate în mediul ambiental de inculpat cu denunțătorul.
În lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol pentru ordinea publică, în practică sunt avute în vedere mai multe aspecte - care constituie totodată criterii complementare de care se ține cont la alegerea măsurilor preventive, conform art. 136 alin. final Cpp, printre care natura și gravitatea faptei săvârșite, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului etc. Astfel, se poate constată că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și are o pregătire științifică avansată, fiind inginer silvic și până la data de 03.05.2012 a ocupat funcția de adjunct al inspectorului șef al Inspectoratului de Regim Silvic și de Vânătoare București, iar în prezent are funcția de consilier juridic în cadrul aceleiași instituții. Cu toate acestea, circumstanțele personale ale inculpatului nu pot fi avute în vedere în mod singular, ci în coroborare și cu celelalte criterii menționate anterior. Or, în cauză, inculpatul este cercetat pentru o infracțiune ce prezintă un grad de pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia. Sub acest aspect, mijloacele de probă administrate până la acest moment justifică reținerea unei presupuneri rezonabile conform cu care la inculpatul ar fi participat la comiterea faptei.
În cauză instanța a reținut că nu se poate dispune punerea în libertate a inculpatului sub control judiciar, în raport de gravitatea faptei reținute în sarcina acestuia, de stadiul procesual, în cauză urmând să fie audiați martorii, astfel încât continuarea judecării cu inculpatul în stare de arest preventiv este necesară în vederea asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
În ceea ce privește lipsa de substanțialitate a mijloacelor de probă relative la implicarea inculpatului în activitatea infracțională, instanța a mai reținut că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru ca o măsură de reținere sau arestare sa fie permisă, trebuie să existe motive plauzibile (Fox, Campbell și Hartley) de a se bănui că s-a săvârșit o infracțiune.
Noțiunea de indicii temeinice, motive plauzibile depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Organul judiciar este obligat să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă instanțele cu privire la existența acestor indicii temeinice.
Acest lucru nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula acuzații față de inculpat chiar de la momentul arestării (Brogan și Murray). Rolul acestei măsuri trebuie să fie acela de a permite clarificarea sau, dimpotrivă înlăturarea suspiciunilor. Faptele care suscită bănuieli nu prezintă același nivel de certitudine cu cele care permit inculparea și cu atât mai puțin cu cele care permit condamnarea.
În speță, plauzibilitatea bănuielilor a rezultat din ansamblul mijloacelor de probă administrate în cauză, respectiv denunțul și declarațiile date în cauză de martorul N. A., actele atașate la dosar de către denunțătorul N. A. acte ce atestă afirmațiile sale că instanțele civile au dispus retrocedarea în natură a unei păduri din Jud. I. și că a efectuat, fără succes, demersurile necesare punerii în executarea a hotărârii judecătorești, interceptările și înregistrările telefonice privind discuțiile purtate în mediul ambiental de inculpat cu denunțătorul.
Cât privește pericolul concret, este real că acesta are o existență legată de timp iar lipsa lezării ordinii publice un timp rezonabil echivalează cu lipsa pericolului. Pentru opinia publică lezarea ordinii de drept apare ca actuală în momentul în care află despre aceste fapte. Acest pericol concret rezultă atât din natura si gravitatea infracțiunii, modalitatea concretă de comitere a acesteia, amploarea pe care a cunoscut-o fenomenul corupției, impactul negativ în rândul societății civile, impact ce creează un sentiment de nesiguranță și incertitudine, cât si din circumstanțele personale ale inculpatului, despre care există presupunerea rezonabilă că a săvârșit infracțiunea care i se impută în exercitarea îndatoririlor de serviciu.
Nu în ultimul rând, instanța a avut în vedere că la acest termen de judecată inculpatul a învederat că dorește să beneficieze de disp. art. 3201 C.p.p., în sensul recunoașterii situației de fapt reținute prin rechizitoriu, instanța respingând această solicitare ca urmare a constatării recunoașterii săvârșirii unei fapte într-o modalitate diferită de cea expusă în rechizitoriu. Astfel o punere în libertate provizorie a inculpatului la acest moment procesual înainte de a se fi trecut la audierea martorilor nu ar fi oportună.
Față de toate aceste considerente,Tribunalul în baza art. 1608a alin. 6) C.p.p., a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul B. F. care, personal și prin apărătorul ales, a arătat că recursul vizează atât cererea de liberare provizorie cât și menținerea arestării preventive..
În ceea ce privește art.300/2 C.p.p. a arătat să se constate că temeiurile care au foste avute în vedere la luarea măsurii arestării au încetat și nu există temeiuri noi,probe și indicii din care să rezulte că ar influența continuarea procesului,administrarea probelor,audierea martorilor,mai ales că martorul denunțător a fost audiat și este arestat de peste 70 de zile și în raport de aceste considerente ,apreciind că nu se justifică menținerea stării de arest .
Referitor la cererea de liberare provizorie sub control judiciar,a susținut că nu există probe din care să rezulte că ar periclita buna desfășurare a procesului penal,că nu este cunoscut cu antecedente penale,că a avut o conduită profesională,morală exemplară ,că are peste 30 de ani în activitatea de silvicultură și că nu a existat vreo hârtie din care să arate că ar fi acționat altfel decât în spiritul legii.
Analizând actele și lucrările dosarului și încheierea atacată, în conformitate cu dispozițiile art.3851 și urm. Cod procedură penală, Curtea constată că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art.300ind.2 C.p.p.în cauzele în care inculpatul este arestat instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea si temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160/b.
Conform art. 160/b alin. 3 C.p.p. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Potrivit art. 160ind.2 alin. 1 C.p.p. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
In alineatul 2 al aceluiași articol se prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat sau învinuit să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Potrivit dispozițiilor legale susmenționate, acordarea liberării provizorii sub control judiciar reprezintă o vocație și nu un drept al inculpatului, aprecierea asupra oportunității dispunerii unei astfel de măsuri presupunând un examen cu privire la fapta pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, calitatea acestuia, modul de săvârșire a faptei, natura acestuia, circumstanțele concrete ale comiterii faptei, precum și cu privire la persoana inculpatului, aprecierea cu privire la oportunitatea unei astfel de măsuri aparținând instanței de judecată care trebuia să aibă în vedere și necesitatea bunei desfășurări a procesului penal.
De altfel, nici dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO nu instituie o obligație de acordare a eliberării provizorii în cursul procedurii judiciare.
De asemenea,prin decizia nr.17/2011 pronunțată de Înalta Curte De casație și Justiție-Secțiile Unite în recursul în interesul legii, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1608a alin. 2 teza a II-a și alin. 6 teza a II-a din Codul de procedură penală s-a stabilit că instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului.
In prezenta cauză, Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată că temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului B. F. nu s-au schimbat și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia,fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.300ind.2 C.p.p.rap.la art.160ind.b alin.3 C.p.p.
Probele administrate în cauză și la care instanța de fond face referire în încheierea atacată relevă indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul B. F. a săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată, astfel cum au fost descrisă ,fiind satisfăcute atât exigențele dispozițiilor art.143 alin.1C.p.p. și ale art.68ind.1 C.p.p.,cât și pe cele ale art.5 parag.1 lit.c din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
De asemenea,Curtea apreciază că sunt îndeplinite cumulativ și condițiile impuse de art. 148 alin.1 lit.f C.p.p., atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina recurentului inculpat, mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul existenței probelor că lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul pentru ordinea publică a fost definit în doctrină drept temerea că odată pus în libertate inculpatul ar comite noi fapte penale ori ar declanșa reacții puternice în rândul opiniei publice determinate de fapta pentru care este cercetat.
În cadrul examinării acestei cerințe a pericolului social trebuie avute în vedere natura și modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii,împrejurările în care inculpatul a acționat,urmările produse,datele ce caracterizează persoana inculpatului și dacă infracțiunea de care este acuzat inculpatul tulbură ordinea juridică,mediul social ocrotit prin normele dreptului penal și procesual penal,dacă creează o stare de primejdie pentru raporturile sociale și normala lor desfășurare.
În prezenta cauză,la aprecierea ultimei condiții a art.148 alin.1 lit.f C.p.p.,Curtea are în vedere natura și gravitatea faptelor presupus a fi fost comise de inculpatul B. F.,modalitatea și împrejurările concrete de săvârșire a acesteia ,astfel cum au fost descrise în hotărârea atacată,bunul traficat,scopul urmărit,sentimentul puternic de teamă, insecuritate pe care acest gen de fapte îl generează în rândul societății civile,în condițiile în care corupția în perioada pe care o parcurgem cunoaște o accentuare fără precedent și la toate nivelurile, calitatea pe care o avea inculpatul și în care trebuia să contribuie cu atât mai mult la respectarea legii, aspecte care în opinia Curții impun și justifică în continuare o reacție fermă din partea autorităților statului.
Curtea consideră că infracțiunea reținută în sarcina inculpatului B. F. ,prin gravitatea acesteia și reacția publicului creează o stare de neliniște capabilă să justifice luarea măsurii arestării preventive,fiind satisfăcute astfel și cerințele art.5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale(CEDO).
În raport cu aspectele anterior menționate și cu stadiul procesual în care se află această cauză,respectiv în cursul desfăsurării cercetării judecătorești,Curtea apreciază, în ceea ce priveste cererea sa de liberare provizorie sub control judiciar, că punerea în libertate sub control judiciar a inculpatului B. F. ,care este arestat preventiv din data de 06.07.2012, nu este la acest moment oportună, fiind în măsură sa stârnească îngrijorarea si indignarea publică, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară în scopul protejării siguranței publice și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal .
În opinia Curții, datele ce caracterizează favorabil persoana inculpatului B. F., invocate în susținerea căii de atac exercitate, nu sunt în măsură să justifice, la acest moment, în raport cu aspectele menționate, lăsarea în libertate a acestuia .
Prin urmare,deși în prezenta cauză, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 160ind.2 alin. 1 C.p.p. în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care recurentul inculpatul a fost trimis în judecată nu depășește 18 ani,Curtea pentru considerentele expuse apreciază ca cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul B. F. este neîntemeiată.
Ca atare,pentru considerentele expuse,Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală,va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat B. F. împotriva încheierii de ședință din data de 25 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală.
În temeiul art.192 alin. 2 din Codul de procedură penală va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 300,reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat B. F. împotriva încheierii de ședință din data de 25 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală.
În temeiul art.192 alin. 2 din Codul de procedură penală obligă pe recurentul inculpat la 300 cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 05 octombrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. D. D. M. N.
GREFIER,
C. M. S.
Red. M.N.
Dact.A.A.
2 ex.-1.11.2012
Tribunalul București - Secția I Penală
Jud. fond: C.L.C.
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 112/2013.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 433/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
