Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1422/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1422/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 1422/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1422/R
Ședința publică de la data de 07 august 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - L. C.-N.
JUDECĂTOR - M. L.
JUDECĂTOR - D. M.
GREFIER - M. G.
MINISTERUL PUBLIC - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – S.C. - reprezentat prin procuror C. M..
Pe rol soluționarea recursului declarat de către inculpatul A. A., împotriva încheierii de ședință din data de 30 iulie 2013, pronunțată de către Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ 0.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat recurentul inculpat A. A., cercetat în stare de arest preventiv și asistat de avocat B. S., desemnat din oficiu de Baroul București – Serviciul de Asistență Juridică cu delegație nr._/2013 depusă la fila 16 dosar, și avocat M. Ibraimof G., cu împuternicire la dosarul de fond.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat solicită a se lua act că mandatul său a încetat și a se aprecia asupra acordării onorariului parțial pentru studiul dosarului.
Curtea,dat fiind împrejurarea că s-a prezentat apărătorul ales pentru recurentul inculpat, constată că împuternicirea avocatului desemnat din oficiu încetează și se acordă onorariu parțial în cuantum de 25 RON pentru consultarea dosarului.
Apărătorul recurentului inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv copie de pe carnetul de muncă.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării probei cu înscrisuri formulată de recurentul inculpat prin apărător.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba cu înscrisuri formulată de recurentul inculpat prin apărător și o constată administrată, ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat arată că acesta este singurul arestat din tot lotul de inculpați cercetați pentru infracțiuni informatice. Precizează că la percheziția domiciliară nu s-a găsit absolut nimic, de asemenea, în ziua în care a început urmărirea penală, respectiv 22.09.2009, clientul său se afla legal în SUA unde a și muncit. De altfel, proba în circumstanțiere constând în mărturia viitoarei soții vine și susține acest aspect în sensul că atunci când l-a cunoscut acesta muncea și că a fost trimis din SUA în România urmare a faptului că nu mai avea acte legale de ședere, nu s-a cerut extrădarea în nici un fel. Acesta a preferat să vină în țară tocmai pentru că vroia să-și întemeieze o familie și pentru a-și dovedi lipsa de vinovăție. În ceea ce privește termenul rezonabil al arestării preventive apreciază că acesta a fost depășit, inculpatul aflându-se în arest de 6 luni și jumătate. Mai arată că prejudiciul nu a fost dovedit, fiind respinsă cererea de efectuare a unei expertize contabile, că inculpatul este în prag de căsătorie, are un copil minor în vârstă de un an și jumătate care este cetățean american. Nu în ultimul rând solicită în aprecierea pericolului public să fie avut în vedere faptul că inculpatul este plecat din țară din anul 2006 și se află la primul conflict cu legea penală, iar lăsarea în libertate a acestuia nu ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Față de cele arătate solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și, rejudecând în fond, prin reaprecierea probatoriilor, continuarea judecării cauzei cu inculpatul în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului declarat de către inculpat împotriva încheierii din 30.07.2013 prin care Tribunalul București a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive și a menținut această măsură și, totodată, a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, ca fiind nefondat. În cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, respectiv prev. art. 143, 148 lit. a și f Cod procedură penală. Inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală fiind arestat în urma aplicării procedurii de extrădare prev. de Legea nr. 302/2004, infracțiunile reținute în sarcina sa sunt sancționate cu mai mult de 4 ani închisoare, pericolul concret pentru ordinea publică este dedus din natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, modalitatea de comitere a acestora, prejudiciul produs în cauză, impactul produs în societate de săvârșirea unor asemenea infracțiuni. În ceea ce privește cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată în cauză aceasta presupune că în antecedente există o măsură de arestare preventivă luată, prelungită, menținută în mod legal, iar circumstanțele personale ale inculpatului nu trebuie să prevaleze asupra normalei desfășurări a procesului penal.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat achiesează la concluziile puse de către apărătorul său.
CURTEA ,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 30.07.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._ 0 s-a constatat în baza art. 3002 C.pr.pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului A. A. și s-a dispus menținerea acesteia măsuri. De asemenea, în baza art. 1608a C.pr.pen. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul nr. 150/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, din data de 08.03.2010, a fost trimis în judecată - arestat în lipsă - inculpatul A. A., pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art.7 alin.1 din Legea nr. 39/2003; deținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev. de art.25 din Legea nr. 365/2002; transmiterea neautorizată către alte persoane a datelor de identificare care permit utilizarea cardurilor bancare, prev. de art.27 alin.3 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art.41 alin.2 C.pen.; toate cu aplic. art.33 lit.a și b C.pen..
În fapt, în sarcina inculpatului A. A. s-a reținut că, în perioada februarie-aprilie 2009, împreună cu învinuitul P. N., cu inculpatul D. D. și numitul „G.”, au efectuat activități de skimming pe teritoriul Australiei, în sensul că în sensul că au instalat la bancomate dispozitive destinate copierii datelor de pe cărțile de credit (guri de bancomat și camere video miniaturale), au prelucrat datele astfel obținute cu ajutorul unor programe informatice special create și puse la dispoziție de inculpatul M. Jean-M. și au utilizat aceste date pentru contrafacerea de cărți de credit, pe care le-au folosit la retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate.
S-a mai arătat că prin încheierea de ședință - din Camera de Consiliu - din data de 29.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._/3/2009 (definitivă prin încheierea penală nr. 75/R/04.03.2013 a Curții de Apel București - Secția I Penală), în baza art.136, art.143, art.146, art.148 alin.1 lit. a, f și art.151 C.proc.pen., inculpatul A. A. a fost arestat preventiv - în lipsă - pe o perioadă de 30 de zile, începând de la data încarcerării, emițându-se M.A.P. nr. 252/UP/29.10.2009 (pus în executare la data de 21.02.2013), după extrădarea inculpatului din Polonia (filele 35-36, 37, 59), măsura fiind menținută prin încheierile din datele de 08.03.2013, 29.04.2013 și 21.06.2013.
Tribunalul a reținut că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă cu respectarea art.1491 C.pr.pen. în referire la art.143 C.pr.pen., după ce s-a constatat existența de indicii temeinice (definite de legiuitor în art. 681 C.pr.pen.), din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele de care este acuzat, datele existente în această direcție fiind furnizate - în principal - de următoarele mijloace de probă: convorbirile telefonice interceptate autorizat, procesele-verbale de percheziție domiciliară, declarațiile date de unii dintre inculpați, procesele-verbale de filaj, datele sosite prin comisie rogatorie din străinătate (Australia), filmările autorizate efectuate în cauză, procesul-verbal de prindere în flagrant a unuia dintre inculpați, declarațiile de învinuiți. S-a mai constatat că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au dispărut și nu s-au schimbat, impunând mai departe privarea inculpatului de libertate.
În acest sens, s-a arătat că sunt îndeplinite și condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.a și f C.pr.pen., inculpatul sustrăgându-de de la urmărirea penală și de la judecată un timp îndelungat, pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului de sunt mai mari de 4 ani închisoare și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Tribunalul a avut în vedere împrejurarea că faptele pentru care este cercetat inculpatul au afectat echilibrul social firesc și au creat o stare de temere care poate justifica - în rândul opiniei publice - o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, de insecuritate socială, dar și numărul mare al persoanelor implicate, perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, în mod repetat, sumele mari de bani vehiculate și presupus încă obținute din comiterea faptelor, atingerea adusă și cea care poate fi adusă în continuare ordinii financiare și comerciale, spațiul larg de desfășurare a activităților ilicite - raportat atât la teritoriul României, cât și al unor țări din Europa și al Australiei - necesitatea prevenirii riscului ca inculpatul să se sustragă cercetării judecătorești.
Cu referire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Tribunalul București a arătat că, deși admisibilă în principiu, întrucât niciuna din infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul nu este pedepsită cu închisoarea mai mare de 18 ani, aceasta este neîntemeiată existând riscul ca inculpatul să comită noi infracțiuni în ipoteza cercetării în stare de libertate sau ca acesta să se sustragă cercetării judecătorești.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul A. A., pentru motivele prezentate mai sus.
Examinând încheierea recurată, prin raportare la motivele invocate, dar și din oficiu, în condițiile art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În acord cu prima instanță și Curtea apreciază că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 3002 și art. 160b alin. 1 și 3 C.pr.pen., iar menținerea arestării preventive a inculpatului este necesară, având în vedere că temeiurile care au determinat arestarea inițială impun, în continuare, privarea de libertate a acestuia.
Astfel, în cauză, există indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 681 C.pr.pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina acestuia prin actul de sesizare a instanței, având în vedere probele administrate pe parcursul urmăririi penale, respectiv convorbirile telefonice interceptate autorizat, datele transmise pe cale de comisie rogatorie de autoritățile din Australia, constatările tehnico-științifice realizate pe baza imaginilor transmise de autoritățile din Australia, extrasele de cont, declarațiile inculpaților din cauză, precum și procesul – verbal de prindere în flagrant a unuia dintre inculpați.
De asemenea, Curtea constată întrunite, în cauză și cerințele art. 148 alin. 1 lit. a și f din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 148 lit. a din Codul de procedură penală, Curtea reține atitudinea inculpatului A. A. de a se sustrage de la cercetări, aspect ce rezultă din împrejurarea că, deși au fost efectuate numeroase investigații, acesta nu a fost găsit și deși citat la domiciliul cunoscut nu s-a prezentat nici în fața organelor de urmărire penală și nici în fața judecătorului pentru soluționarea propunerii de arestare preventivă. Mai mult, recurentul inculpat s-a sustras de la urmărirea penală și de la judecată un timp îndelungat – mandatul de arestare preventivă emis în lipsă, pe numele inculpatului, la data de 29.10.2009, fiind pus în executare la 21.02.2013, după predarea acestuia din Polonia. În ceea ce privește susținerile inculpatului în sensul că nu a existat o sustragere a sa, în condițiile în care nu a aflat de măsura dispusă decât la sfârșitul anului 2012, Curtea constată, în acord cu prima instanță, faptul că, după înregistrarea dosarului pe rolul Tribunalului București, în cursul anului 2010, inculpatul a fost reprezentat de un apărător ales, ceea ce sugerează cunoașterea de către acesta a existenței dosarului și sustragerea de la soluționarea acestuia.
În aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, Curtea are, de asemnea, în vedere natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina acestuia, modalitatea și împrejurările concrete de comitere a faptelor, numărul impresionant al persoanelor implicate, perioada mare de timp în care s-a desfășurat activitatea infracțională, în mod repetat, sumele mari de bani vehiculate și presupus obținute din comiterea faptelor și spațiul larg de desfășurare a activităților ilicite, raportat, atât la teritoriul României, cât și al unor țări din Europa și Australia.
Lipsa unei expertize contabile nu este de natură să ducă la concluzia că privarea de libertate a inculpatului ar fi nejustificată, infracțiunile reținute în sarcina acestuia fiind oricum infracțiuni de pericol și nu de prejudiciu, iar împrejurarea că inculpatul nu a mai trăit efectiv pe teritoriul României din cursul anului 2006 nu reprezintă un element care să sprijine solicitarea de judecare în stare de libertate prin raportare la existența riscului de sustragere de la judecată. În plus, mai constată instanța că întoarcerea inculpatului în țară nu s-a datorat dorinței sale de a se prezenta la judecată, ci, după cum a precizat chiar apărătorul acestuia, expulzării de pe teritoriul SUA urmare a expirării valabilității documentelor de ședere, ceea ce exclude buna sa credință.
În aceste condiții, Curtea apreciază că riscul sustragerii inculpatului este actual și impune, alăturat de elementele specifice infracțiunilor informatice și de criminalitate organizată, privarea de libertate a inculpatului, motiv pentru care în mod corect s-a procedat la menținerea stării de arest și la respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, aceasta nefiind oportună.
Mai reține Curtea netemeinicia argumentelor referitoare la egalitatea de tratament cu celelalte persoane cercetate în cauză care însă nu au fost arestate și în temeiul dispozițiilor art. 148 alin. 1 lit. a C.pr.pen., dar și faptul că majoritatea inculpaților arestați în data de 18.09.2009 au fost puși în libertate în cursul lunilor august - septembrie 2010 în condițiile în care s-a apreciat că trecerea unui interval de aproximativ 12 luni de arest preventiv a fost suficientă pentru a duce la concluzia că cercetarea acestora sub control judiciar poate corespunde scopurilor măsurilor preventive stabilit de art. 136 alin. 1 C.pr.pen., ceea ce nu este cazul pentru inculpatul A. A..
Nu în ultimul rând, se impune precizarea că în cazul de față, raportat la gravitatea acuzațiilor, la dificultățile implicate de cercetarea unor cauze penale ce vizează infracțiuni transfrontaliere, la atitudinea procesuală a inculpatului, un interval mai scurt de 6 luni al duratei măsurii arestării preventive apare ca fiind rezonabil.
Față de cele reținute, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A. A. împotriva încheierii de ședință din data de 30.07.2013 a Tribunalului București – Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._ 0.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A. A. împotriva încheierii din 30.07.2013 a Tribunalului București, dată în dosarul nr._ 0.
Obligă recurentul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 august 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
L. C.-N. M. L. D. M.
GREFIER
M. G.
Red/dact./2ex/jud.LM
14.08.2013
TB SI – jud. C.M. C.
M.L. 14 August 2013
| ← Rejudecarea după extrădare. Art.522 ind.1 C.p.p.. Decizia nr.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|
