Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1439/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1439/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-08-2013 în dosarul nr. 1439/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ nr. 1439
Ședința publică de la 09 august 2013
Curtea compusă din :
PREȘEDINTE F. D.
JUDECĂTOR O. B.
JUDECĂTOR C. G.
GREFIER V. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR: S. M..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de către contestatorul, C. V. D., împotriva sentinței penale nr. 531, din data de 18.06.2013, pronunțată de Judecătoria sector 6, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul – contestator, C. V. D., personal în stare de arest și asistat de avocat oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Recurentul-contestator declară că înțelege să-și retragă recursul formulat în prezenta cauză.
Reprezentantul Parchetului, solicită să se ia act de declarația contestatorului.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 531, din data de 18.06.2013, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei sector 6 București, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de către contestatorul, C. V. D., privind pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 705/2011.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs contestatorul, care, la termenul de azi, a declarat că înțelege să și-l retragă.
Așa fiind, Curtea, va lua act de declarația recurentului – contestator, potrivit dispozițiilor art. 3854 al. 2 raportat la art. 369 Cod procedură penală și îl va obliga la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE;
Ia act de retragerea recursului declarat de recurentul-condamnat, C. V. D., în prezent deținut în Penitenciarul de minori și tineret C..
Obligă pe recurent, la 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, 50 lei, onorariu parțial al avocatului din oficiu, se va avansa din fondul MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 august 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
F. D. O. B. C. G.
GREFIER,
V. B.
Teh.red. VB
2 ex. 09.08.2013
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1450/2013. Curtea... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1611/2013.... → |
|---|








