Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1450/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1450/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-08-2013 în dosarul nr. 1450/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.1450/R
Ședința publică de la 13.08.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - O. B.
JUDECĂTOR - D. M.
JUDECĂTOR – F. D.
GREFIER - VICTORIȚA S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de condamnatul I. M., împotriva sentinței penale nr.936/09.05.2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 3 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul – contestator I. M., personal, în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, avocat J. V., în baza delegației nr._/17.07.2013 emisă de Baroul București – Serviciul de Asistență Judiciară, aflată la fila 4/dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea pune în discuție admisibilitatea, în principiu, a contestației în anulare:
Apărătorul din oficiu al recurentului – contestator I. M. consideră că prezenta contestație în anulare este admisibilă în principiu.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, față de motivele invocate de contestator, în sensul că solicită reducerea pedepsei, această cerere este inadmisibilă.
Recurentul-contestator I. M., având ultimul cuvânt, consideră că această cerere este admisibilă.
CURTEA
Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 936/09.05.2013, Judecătoria Sectorului 3 București a respins cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul I. M., ca inadmisibilă, motivând că cererea acestuia nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 386 lit. a-c și e Cod procedură penală.
În hotărârea instanței de fond sa stabilit că sentința poate fi atacată cu apel, care de atac ordinară promovată de către condamnat, iar Tribunalul București, prin decizia penală nr. 12A din 02.07.2013, a calificat calea de atac ca fiind recurs și și-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București.
Curtea, examinând din oficiu, conform dispozițiilor art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, hotărârea instanței de fond, constată că aceasta este nelegală, conform dispozițiilor art. 389 Cod procedură penală o cerere având ca obiect calea extraordinară de atac a contestației în anulare se soluționează doar de instanța de recurs și nu de instanța de fond, ceea ce este cazul de față.
Pentru aceste considerente, se va admite recursul, în baza art. 38515 pct.2 lit. c Cod procedură penală, se va casa în totalitate sentința penală recurată și se va reține spre soluționare contestația în anulare pronunțată de condamnat.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
Se va dispune înaintarea cauzei la serviciul de registratură în vederea repartizării aleatorii a contestației în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul condamnat I. MAMET împotriva sentinței penale nr.936/9.05.2013 a Judecătoriei Sectorului 3 București.
Casează, în totalitate, sentința penală recurată și reține spre soluționare contestația în anulare formulată de condamnat.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina statului.
Cauza se înaintează în vederea repartizării aleatorii a contestației în anulare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.08.2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
O. B. D. M. F. D.
GREFIER,
Victorița S.
Red. F.D.
Dact. P.A.M. 2 ex./29.08.2013
Judecătoria Sectorului 3 București– jud.: C. A. I.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|








