Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 812/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 812/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 812/2014

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.812/A

Ședința publică din data de 23 iunie 2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: N. S.

JUDECĂTOR: C. V. G.

GREFIER: D. S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, este reprezentat de procuror M. M..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul Ș. G. A. împotriva Sentinței penale nr.540/F din data de 05 mai 2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în Dosarul nr._ .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat G. A., personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul ales, avocat T. I. M., din cadrul Baroului G., în baza împuternicirii nr.GR_/18.06.2014 (atașată la fila 8 din dosar) și de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. C., în substituirea domnului avocat V. A. F. baza delegației nr._/2014 emisă de Baroul București și a delegației de substituire nr.4/23.06.2014 (atașate la filele 9-10 din dosar).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită să se ia act de încetarea delegației sale, ca urmare a prezentării apărătorului ales al acestuia și să se dispună plata onorariului parțial cuvenit.

Apărătorul ales al apelantului inculpat depune la dosarul cauzei motive de apel.

Fiind întrebat de Curte, apelantul inculpat Ș. G. A. precizează că nu dorește să dea o altă declarație în fața instanței de apel, specificând totodată că își menține declarația din fața primei instanțe.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu judecarea căruia a fost sesizată.

Apărătorul ales al apelantului inculpat, solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și rejudecând cauza, redozarea pedepsei aplicate inculpatului. Susține că, în raport de dispozițiile cuprinse în art.374 pct.4 coroborat cu art.375, art.396 alin.(10) din Codul de procedură penală, precum și de împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a avut o poziție procesuală sinceră, instanța de fond a aplicat acestuia o pedeapsă mult prea mare, având în vedere și prevederile art.74 Cod penal.

Mai solicită a se reține că partea vătămată a fost cea care, anterior săvârșirii faptei de către inculpat, l-a împins pe acesta care a căzut pe gresia din magazin. În acest context, solicită aplicarea dispozițiilor art.74 lit.d) Cod penal coroborat cu art.74 lit.f) Cod penal, precum și aplicarea dispozițiilor art.91 și urm. Cod penal privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea, ca nefondat, a apelului, considerând că s-a făcut o justă individualizare judiciară a pedepsei aplicate inculpatului atât sub aspectul cuantumului, cât și al modalității de executare, față de gravitatea faptei de tentativă la infracțiunea de omor, comportamentul violet al acestuia precum și valoarea socială lezată prin fapta săvârșită.

Apelantul inculpat Ș. G. A., personal, în ultimul cuvânt, arată că se raliază concluziilor apărătorului său ales.

CURTEA

Asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 540/05.05.2014 Tribunalul G. – Secția Penală – Cauze Generale, în baza art. 386 Noul Cod de Procedură Penală, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin.1-175 alin. 1 lit. i Cod penal 1969, în infracțiunea prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 din Noul Cod penal.

În baza art. 4 Cod penal, a constatat că infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 a fost dezincriminată prin . Legii nr. 286/2009.

În baza art. 375 alin. 2 Cod procedură penală, a admis cererea formulată de inculpatul Ș. G. A., ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute de art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.

În baza art. 32 Cod penal raportat la art. 188 Cod Penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, art. 375 alin. 1 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, a condamnat pe inculpatul Ș. G. A., la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor și 4 (patru) ani pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 65 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal.

În baza art. 399 alin. 1 Cod procedură penală, a menținut starea de arest preventiv a inculpatului Ș. G. A..

În baza art. 72 Cod penal, a dedus durata reținerii și arestării preventive a inculpatului Ș. G. A. de la 06.12.2013 la zi.

În baza art. 26 Cod procedură penală, a disjuns acțiunea civilă formulată de partea civilă G. A. și Spitalul Județean de Urgență G..

În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 privind Organizarea și Funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea de la inculpatul Ș. G. A. de probe biologice.

În baza art. 276 din Codul de Procedură Penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 814 lei (din care 614 lei în faza de urmărire penală) reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, din examinarea mijloacelor de robă administrate la urmărirea penală - motivat de faptul că inculpatul la termenul din 28.04.2014 și-a recunoscut în fața instanței vinovăția și a solicitat judecarea cauzei potrivit art. 375 Cod procedură penală (cerere admisă) – prima instanță a reținut sub aspectul împrejurărilor faptice ale cauzei, că la data de 05.12.2013, în jurul orelor 18:00, numitul G. I. s-a deplasat la magazinul . SRL din satul Comasca, ., unde a avut o discuție cu martorul M. C., considerându-se șicanat. S-a deplasat la locuința fratelui său G. M., unde se afla și G. A., comunicându-le acestora că a fost șicanat de M. C., motiv pentru care G. M. a hotărât să meargă la magazin pentru a discuta cu M. C.. Însoțit de fratele său G. A., s-a deplasat în locația indicată unde, în timp ce se afla în incinta magazinului și discuta amiabil cu M. C., a fost abordat, într-un mod neprincipial, de inculpatul Ș. G. A., aflat în stare avansată de ebrietate. Inculpatul Ș. G. A. l-a tras de mâneca puloverului și i-a adus injurii, motiv pentru care l-a împins, fapt ce a determinat căderea acestuia pe podeaua magazinului. Ulterior, inculpatul Ș. G. A. a părăsit incinta magazinului și când cei doi frați au ieșit în curte, l-a înjunghiat pe G. A. în zona abdominală, acesta fiind primul care a ieșit din magazin. Ulterior, G. M. a încercat dezarmarea inculpatului Ș. G. A. care s-a opus, având loc o încăierare la nivelul solului între aceștia, ocazie cu care G. M. a fost tăiat ușor la falanga degetului arătător de la mâna stânga. Într-un final, G. M. a reușit imobilizarea inculpatului care a rupt lama cuțitului lovind cu acesta în pavajul curții, abandonându-l la fața locului.

Astfel, conform declarațiilor părții vătămate G. A., în seara zilei de 05.12.2013, a preparat la locuința fratelui său G. M., un grătar, împreună cu acesta și fratele G. llie. În jurul orelor 18:00, G. llie s-a deplasat la magazinul . SRL pentru a cumpăra suc și pâine, revenind după aproximativ 10 minute și povestind că, la magazin, numitul M. C. " s-a luat de el." Nefiind prima dată când M. C. îl șicana pe G. I., cei doi frați G. A. și G. M. s-au deplasat la magazin pentru a purta o discuție cu acesta, în vederea lămuririi situației. În incinta magazinului, G. M. a mers la M. C., au dat mâna, apoi au discutat pe seama incidentului, sens în care G. M. l-a rugat pe M. C. să nu se mai ia de I.. În discuție a intervenit, fără nici un motiv, inculpatul Ș. G. A. care l-a tras de mânecă pe G. M. și l-a întrebat de ce face scandal, acesta solicitându-i să nu intervină și îndepărtându-l din zonă. Inculpatul Ș. G. A. s-a așezat pe un scaun și a început să adreseze injurii și, la scurt timp s-a ridicat, s-a apropiat de G. A. pe care a început să-l tragă de haine. G. A. a precizat: că, "eu l-am împins, iar inculpatul Ș. G. fiind și băut, a căzut pe gresia din magazin. La scurt timp, acesta a afirmat că va suna la poliție și îi va da și în judecată după care a ieșit din magazin. După ce au terminat de vorbit cu M. C., cu intenția de a se întoarce acasă, au deschis ușa magazinului, moment în care inculpatul Ș. G. i-a aplicat una sau două lovituri în zona abdomenului. Când a tras mâna înapoi, a văzut că inculpatul avea în mână un cuțit cu care îl înjunghiase. l-a spus fratelui său că a fost tăiat iar acesta a intervenit pentru a-l deposeda pe inculpat de cuțit."

Din declarațiile martorilor G. M., G. Gigel, D. A., D. lulica și M. C., au rezultat aceleași împrejurări ale cauzei, în sensul că, inculpatul Ș. G. A., aflat în avansată stare de ebrietate, a intervenit în mod nejustificat în discuția fraților G. cu M. C. având o atitudine recalcitrantă, fapt ce a și determinat împingerea sa de către aceștia pentru a-l îndepărta.

Inculpatul, a părăsit incinta magazinului și, aflându-se în fața acestuia, în momentul în care G. A. a deschis ușa pentru a ieși afară a fost înjunghiat de catre inculpat, ulterior, G. M. intervenind pentru a-l imobiliza pe inculpat și deposeda de cuțit, fapt ce a determinat lovirea reciprocă a acestora și într-un final ruperea cuțitului de către inculpat prin izbirea acestuia de pavajul cimentat din fața magazinului.

Inculpatul Ș. G. A. a declarat că, aflându-se în stare de ebrietate nu își mai amintește cursul evenimentelor și nici împrejurările în care l-a înjunghiat pe G. A..

S-a reținut că fapta inculpatului Ș. G. A. care în seara zilei de 05.12.2013, în jurul orelor 18:00, în timp ce se afla în curtea magazinului . SRL, l-a înjunghiat cu un cuțit în zona abdominală pe numitul G. A. cauzându-i acestuia o plagă subombilicală penetrantă cu perforație minimă stomac ce a necesitat pentru vindecare 30 de zile de îngrijiri medicale și care i-a pus viața în primejdie, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin.1 -175 alin.1 lit. i din Codul penal și infracțiunii de port ilegal de armă albă ( cuțit) în public prevăzută de art. 2 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată cu aplicarea art. 33 lit. a din Codul penal privind concursul de infracțiuni.

Partea vătămată G. A. a declarat că se constituie parte civilă în cauză față de inculpatul Ș. G. A. cu o sumă pe care o va preciza în fața instanței de judecată.

Conform adresei nr._/08.01.2014, Spitalul Județean de Urgență G. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 2473,35 lei reprezentând cheltuielile efectuate în cele 8 zile de spitalizare a victimei G. A. conform decontului de cheltuieli depus la dosarul cauzei.

În faza cercetării judecătorești a fost audiat inculpatul Ș. G. A. care a solicitat aplicarea prevederilor art. 374 alin. 4 Cod procedură penală, respectiv că solicită ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, prin declarație inculpatul precizând și faptul că recunoaște săvârșirea faptelor așa cum au fost descrise în actul de sesizare a instanței și anume rechizitoriul din data de 17.01.2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G..

În faza cercetării judecătorești a fost audiată și partea vătămată G. A., care a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 20.000 Euro, din care suma de 10.000 Euro reprezintă despăgubiri materiale, respectiv contravaloarea medicamentelor, contravaloarea pansamentelor, regimul alimentar special, diferența reprezentând daune morale.

Prin declarație, partea vătămată a mai arătat că, urmare a faptei săvârșite de inculpat a pierdut un contract de muncă în străinătate, nu poate să mai muncească, și totodată este nevoit să ia în continuare medicamente și să țină un anumit regim alimentar, regim alimentar ce se ridică la suma de 100 Euro lunar.

La dosarul cauzei s-a depus de inculpat în circumstanțiere înscrisurile de la filele 50 și 51, respectiv certificatul de deces . nr._ eliberat de Primăria comunei Oinacu, județul G. pe numele de Ș. I. și biletul de ieșire din spital – scrisoare medicală întocmită la data de 22.04.2013 de Spitalul de Pneumoftiziologie Izvoru.

Tribunalul a reținut că declarațiile inculpatului Ș. G. A. de recunoaștere a săvârșirii faptei se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, probe ce înlătură fără nici un dubiu prezumția de nevinovăție instituită de art. 4 alin. 1 Cod procedură penală în favoarea inculpatului.

În speță, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin.1 -175 alin.1 lit. i din Codul penal 1969 dar, în Noul Cod Penal ( art. 189 - omorul calificat ), agravanta prevăzută de art. 175 alin. 1 lit. i Cod penal 1969, respectiv omorul săvârșit în public, nu se mai regăsește, motiv pentru care tribunalul urmează ca în raport cu art. 5 Noul Cod Penal și art. 386 Noul Cod de Procedură Penală, să schimbe încadrarea juridică a faptei săvârșită de inculpat din infracțiunea prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 174 alin.1-175 alin. 1 lit. i Cod penal 1969, în infracțiunea prevăzută de art. 32 Cod penal raportat la art. 188 din Noul Cod penal.

Referitor la infracțiunea de port ilegal de armă albă (cuțit) în public, prevăzută de art. 2 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată, tribunalul reține că prin Legea nr. 187/2012, începând cu data de 01.02.2014, prevederea menționată mai sus a fost abrogată.

Este adevărat că art. 372 din Noul Cod penal, incriminează fapta de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, însă tribunalul reține că fapta prevăzută de art. 2 alin.1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 republicată în forma în care a fost reținută în sarcina inculpatului nu se regăsește în art. 372 din Noul Cod penal, motiv pentru care tribunalul urmează să facă în cauză aplicarea art. 4 Cod penal, și pe cale de consecință să constate că infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 a fost dezincriminată prin . Legii nr. 286/2009.

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului s-au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 74 din Noul Cod penal, respectiv: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului.

Referitor la pericolul social al faptei săvârșite de inculpat, Tribunalul a reținut că acesta este extrem de ridicat având în vedere valoarea socială ocrotită de lege prin incriminarea unei astfel de fapte și anume viața, integritatea corporală și sănătatea persoanei, atribute fundamentale al ființei umane.

La aprecierea pericolului social ridicat al faptei comise de inculpat, Tribunalul a avut în vedere și împrejurările și modul de comitere a faptei, precum și natura și gravitatea rezultatului produs, inculpatul lovind partea vătămată cu un corp tăietor înțepător, respectiv cu un cuțit, obiect apt prin natura sa, să cauzeze leziuni extrem de grave, cum este și cazul părții vătămate G. A. ce a suferit o plagă subombilicală penetrantă cu perforație stomac, leziune ce i-a pus viața în primejdie, lovitura aplicată de inculpat vizând o zonă vitală a organismului, aspect cunoscut de inculpat, acțiunea violentă a inculpatului putând avea consecințe deosebit de grave în lipsa intervenției medicale de urgență.

La aprecierea periculozității inculpatului, Tribunalul a avut în vedere și conduita acestuia după comiterea faptei, inculpatul declarând în cursul urmării penale că nu-și mai amintește cursul evenimentelor și nici în ce împrejurări a înjunghiat partea vătămată, dar și faptul că inculpatul nu a achitat nici măcar o mică parte din cheltuielile suportate de partea vătămată.

Față de cele arătate, Tribunalul a apreciat că o pedeapsă de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, la stabilirea acestui cuantum avându-se în vedere pe lângă cele arătate mai sus și situația socială a inculpatului, respectiv faptul că acesta nu avea nicio ocupație, deși se cunoaște că în mediul rural situația locurilor de muncă este mai bună decât în mediul urban, la . cu caracter zilier, dar și faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și a recunoscut, în faza cercetării judecătorești, comiterea faptei așa cum a fost reținută prin actul de sesizare a instanței, este în măsură să asigure reeducarea inculpatului și reintegrarea sa în societate.

În baza art. 65 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal, a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal.

Având în vedere că partea vătămată G. A. s-a constituit parte civilă în cauză, iar inculpatul cu ocazia audierii sale a învederat că este de acord să acopere doar partea de prejudiciu ce va fi dovedită, Tribunalul față de recunoașterea faptei de către inculpat ce a invocat prevederile art. 374 alin. 4 Cod procedură penală și față de necesitatea administrării de probe pe latura civilă, a apreciat că în vederea soluționării cu celeritate a cauzei se impune disjungerea acțiunii civile formulată de partea civilă G. A. și Spitalul Județean de Urgență G. conform art. 26 Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul Ș. G. A. criticând-o pentru netemeinicie solicitând reindividualizarea pedepsei.

Susține inculpatul că a avut o poziție procesuală sinceră, nu este cunoscut cu antecedente penale, putându-se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei.

Examinând apelul inculpatului potrivit art. 420 Cod procedură penală, Curtea constată netemeinicia acestuia.

În aplicarea art. 420 alin. 4 Cod procedură penală, la termenul din 23.06.2014, inculpatul a arătat că nu are de făcut declarații în fața instanței de apel.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că instanța de fond a apreciat corect împrejurările comiterii faptelor, existența infracțiunilor și vinovăția inculpatului, acestea fiind stabilite în concordanță cu probele administrate în cauză și pe care instanța le-a apreciat prin prisma dispozițiilor art.103 Cod procedură penală, inculpatul solicitând instanței aplicarea dispozițiilor art. 375 Cod procedură penală.

Singura critică formulată în recurs susținută de inculpat privește reindividualizarea pedepsei, dar se constată că această solicitare nu are un suport faptic probator și comportamental favorabil inculpatului.

Pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat, de 5 ani închisoare, chiar dacă s-au reținut în favoarea inculpatului dispozițiile art.375 Cod procedură penală, este proporțională atât cu natura și gravitatea faptei comise, fiind o faptă de violență (chiar dacă a rămas în faza tentativei), care a pus în primejdie viața victimei, iar pentru vindecare au fost necesare 30 zile îngrijiri medicale, cu împrejurările comiterii, cu poziția procesuală a inculpatului, pedeapsa fiind la nivelul minimului special prevăzute de lege, nefiind justificată reținerea de circumstanțe atenuante.

Faptul că inculpatul a recunoscut la instanța de fond comiterea infracțiunii, este în concordanță și cu solicitarea sa de a i se aplica beneficiul art. 375 Cod procedură penală, iar invocarea unor circumstanțe personale favorabile nu poate conduce la o reducere a cuantumului pedepsei, după cum nu se poate stabili o altă modalitate de executare decât cea a regimului de detenție, singurul, față de gravitatea faptei și natura acesteia, care poste conduce la realizarea scopului pedepsei.

Așa fiind, și cum din oficiu nu se constată motive de nelegalitate, urmează, ca potrivit art. 421 pct.1 lit.b Cod procedură penală apelul inculpatului să fie respins ca nefondat.

Urmează a deduce prevenția inculpatului de la 06.12.2013 la zi.

Urmează a face aplicarea art. 275 alin.2 și a art.272 alin.1 și 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ș. G. A. împotriva Sentinței penale nr.540/F din data de 05 mai 2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Penală în Dosarul nr._ .

În temeiul art.424 alin.3 din Codul de procedură penală, deduce din pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală apelată durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 06 decembrie 2013 până la zi.

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul parțial al avocatului din oficiu, în cuantum de 50 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

N. S. C. V. G.

GREFIER,

D. S.

Red. N.S.

Dact.G.P.

2 ex.

Red. O. G. – Tribunalul G. – Secția Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 812/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI