Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 810/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 810/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 810/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.810/A
Ședința publică din data de 23 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul I. C. împotriva Sentinței penale nr.201/F din data de 21 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat I. C., personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat C. C., în substituirea avocatului F. V. A., în baza delegației nr._/2014 emisă de Baroul București și a delegației de substituire nr.1/2014 (atașate la filele 12 și 13 din dosar), lipsă fiind intimatul persoană vătămată Ș. R. A. și intimații reprezentanți legali ai acestuia, Ș. F. C. și Ș. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat, apelantul inculpat I. C. precizează că nu dorește să dea declarație în fața instanței de apel, afirmând însă că își menține declarația din fața primei instanțe.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu judecarea căruia a fost sesizată.
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat solicită, în temeiul art.421 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admiterea apelului, desființarea parțială a sentinței penale atacate, iar, în rejudecarea cauzei, reducerea pedepsei aplicate acestuia, dându-se o mai mare eficiență prevederilor art.396 alin.10 din Codul de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public susține că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește individualizarea pedepsei, care a fost în mod just realizată, avându-se în vedere gravitatea infracțiunii comise, modul concret de săvârșire, perseverența infracțională a inculpatului și traumele cauzate persoanei vătămate. În consecință, solicită respingerea apelului declarat în cauză, ca nefondat.
Apelantul inculpat I. C., personal, în ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.201/F din data de 21 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 3 București a hotărât astfel:
1. În temeiul art.386 din Codul de procedură penală rap. la art.5 din Codul penal, a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. M. din infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.233 din noul Cod penal.
În temeiul art.233 din Codul penal în ref. la art.396 alin.10 din Codul de procedură penală rap. la art.5 din Codul penal cu aplic. art.41 și art.43 alin.1 din Codul penal, a condamnat pe acest inculpat (fiul lui Natural și V., născut la data de 28 noiembrie 1984 în municipiul București, CNP_) la pedeapsa de 3 ani, 6 luni și 397 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (fapta din data de 28 noiembrie 2012).
A constatat că, prin Sentința penală nr.169/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București (rămasă definitivă la data de 18 aprilie 2013) a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului (dispusă prin Sentința penală nr.1680/2012 a Judecătoriei G.) și a menținut această măsură.
În temeiul art.10 din Legea nr.187/2012 rap. la art.33 lit.a - art.34 alin.1 lit.b din vechiul Cod penal, a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat, prin Sentința penală 169/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București (rămasă definitivă la data de 18 aprilie 2013), la pedeapsa de 5 ani închisoare și a aplicat acestuia, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, respectiv 5 ani închisoare.
A interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, f, h și k din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
A interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, aceleași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de acesta, începând cu data de 03 ianuarie 2013 până la zi.
2. În temeiul art.386 din Codul de procedură penală rap. la art.5 din Codul penal, a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul I. C. din infracțiunea prevăzută de art.211 alin.1, alin.2 lit.c și alin.21 lit.a din vechiul Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.233 din noul Cod penal.
În temeiul art.233 din noul Cod penal rap. la art.5 din Codul penal în ref. la art.41 și la art.43 alin.5 din Codul penal cu aplic. art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, a condamnat pe acest inculpat (fiul lui V. și M., născut la data de 15 decembrie 1989 în orașul Potlogi, județul Dâmbovița, CNP_) la pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (fapta din data de 28 noiembrie 2012).
În temeiul art.10 din Legea nr.187/2012 rap. la art.33 lit.a - art.34 alin.1 lit.b din vechiul Cod penal, a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat, prin Sentința penală 169/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București (rămasă definitivă la data de 18 aprilie 2013), la pedeapsa de 4 ani închisoare și a aplicat acestuia, ca pedeapsă rezultantă, pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 ani și 6 luni închisoare.
A interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b, f, h și k din Codul penal, pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei închisorii.
A interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, aceleași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
A dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de acesta, începând cu data de 03 ianuarie 2013 până la zi.
A anulat MEPÎ nr.471/2013 și nr.472/2013 emise de Judecătoria Sectorului 6 București pe numele celor doi inculpați și a dispus emiterea unor noi mandate de executare cu privire la pedepsele aplicate acestora prin prezenta hotărâre.
A obligat pe inculpați la plata către stat a sumei de 2.000 lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare.
A constatat că persoana vătămată Ș. R. A. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt (recunoscută de ambii inculpați):
La data de 28 noiembrie 2012, în jurul orei 1800, cei doi inculpați, aflați în stația R.A.T.B. Calea Moșilor, au observat un grup format din trei elevi (persoana vătămată Ș. R. A., martorul T. C. și numitul T. A.), care aveau asupra lor telefoane mobile și au luat hotărârea de a sustrage acele telefoane, astfel că au urcat după aceștia în autobuzul liniei 135. În stația R.A.T.B. Calea Dudești, cei trei elevi au coborât, fiind urmați de inculpați și au ajuns pe . T. A. a intrat în blocul unde locuiește, iar persoana vătămată Ș. R. A. și martorul T. C. și-au continuat deplasarea, fiind în continuare urmăriți de cei doi inculpați. La scurt timp, inculpatul I. C. i-a întrebat pe cei doi elevi cât este ceasul și, după ce persoana vătămată Ș. R. A. i-a răspuns, același inculpat i-a cerut acesteia telefonul mobil, pentru a efectua un apel. Întrucât persoana vătămată Ș. R. A. a refuzat, inculpatul I. C. a prins-o de mână, încercând să-i ia telefonul mobil, fără să reușească însă. În continuare, inculpatul I. C. a imobilizat-o pe persoana vătămată Ș. R. A., prinzând-o strâns din spate cu ambele mâini, timp în care inculpatul D. M. a tras de telefon mobil al acesteia și a mușcat-o de mâna stângă, pentru a o obliga să dea drumul acelui obiect. După ce inculpatul D. M. a reușit să sustragă respectivul telefon mobil, inculpatul I. C. i-a dat drumul persoanei vătămate Ș. R. A. și a împins-o, astfel că aceasta a căzut. În momentul imobilizării persoanei vătămate Ș. R. A. de către inculpatul I. C., martorul T. C. s-a speriat și a fugit. După comiterea faptei, ambii inculpați au fugit, fiind urmăriți de persoana vătămată, care le-a cerut cartela S. a telefonului mobil. Inculpații s-au oprit din alergat, iar inculpatul D. M. i-a dat acel telefon mobil inculpatului I. C., care, cu ajutorul unui creion mecanic dat de persoana vătămată Ș. R. A., a scos din acesta cartela S., pe care a restituit-o celei din urmă. Telefonul mobil a rămas la inculpatul I. C., care, după câteva zile, l-a vândut unei persoane necunoscute, în Piața Obor.
Această situație de fapt a rezultat din următoarele mijloace de probă: declarațiile persoanei vătămate Ș. R. A., planșele fotografice în care este surprinsă identificarea inculpaților de către aceasta, procesele-verbale de cercetare la fața locului și de conducere în teren, împreună cu fotografiile judiciare aferente, declarația martorului ocular T. C. și declarațiile celor doi inculpați, care au recunoscut comiterea infracțiunii imputate.
Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a constatat că fapta inculpaților întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, în incriminarea prevăzută de art.233 din noul Cod penal, apreciat a fi mai favorabil acestora, sub aspectul condițiilor de incriminare și tratamentului sancționator, potrivit art.5 din același cod și a constatat că fiecare dintre ei a săvârșit infracțiunea respectivă în stare de recidivă, conform art.41 din noul Cod penal, în varianta postcondamnatorie (în cazul inculpatului D. M., în raport cu o pedeapsă anterioară, din care, în urma liberării condiționate din data de 03 septembrie 2012, a rămas un rest neexecutat de 397 zile închisoare) și respectiv în varianta postexecutorie (în cazul inculpatului I. C.), făcând, în consecință, aplicarea dispozițiilor art.43 alin.1 din noul Cod penal (în cazul celui dintâi) și respectiv art.43 alin.5 din același cod (în cazul celui din urmă).
La individualizarea pedepselor stabilite în prezenta cauză (3 ani și 6 luni închisoare, plus restul de 397 zile închisoare, în cazul inculpatului D. M. și respectiv 4 ani și 6 luni închisoare, în cazul inculpatului I. C.), Judecătoria a avut în vedere gravitatea infracțiunii, caracterul său premeditat, contribuția fiecărui inculpat la săvârșirea acesteia, antecedentele penale ale autorilor și conduita lor procesuală (sinceră și cooperantă).
Împotriva acestei sentințe (a cărei minută a fost comunicată la data de 03 martie 2014), a declarat apel în termenul legal (la data de 12 martie 2014) numai inculpatul I. C. (printr-o cerere formulată personal, nemotivată, depusă la administrația locului de detenție și transmisă apoi primei instanțe).
Cererea de apel a inculpatului a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 04 iunie 2011.
Inculpatul apelant, fiind în mod expres întrebat, nu a dorit să dea declarație în fața Curții, precizând însă că își menține declarația din cursul judecății în primă instanță, prin care a recunoscut săvârșirea infracțiunii de care este acuzat.
Cu ocazia judecării apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi.
În dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul apelant, care a beneficiat de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a criticat numai individualizarea pedepsei la care a fost condamnat în primă instanță, solicitând reducerea acesteia, prin acordarea unui efect sporit prevederilor art.396 alin.10 din Codul de procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul anterior menționat, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept ale cauzei, însă în limita dispozițiilor care se referă la inculpatul I. C. (singurul care a atacat sentința primei instanțe), Curtea constată că apelul cu care judecarea căruia a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului cauzei (recunoscută, ca atare, și de inculpatul apelant, care a optat pentru procedura simplificată de judecată) și o încadrare juridică legală, prin aplicarea corespunzătoare a legii penale mai favorabile, potrivit art.5 din Codul penal (în interpretarea constatată a fi constituțională, prin Decizia nr.265/2014 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial nr.372 din data de 20 mai 2014), aspecte care, de altfel, nici nu au fost contestate.
De asemenea, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea dedusă judecății este atât legală (prin raportare la limitele speciale determinate conform normei de incriminare și sancționare a art.233 din Codul penal și dispozițiilor art.396 alin.10 din Codul de procedură penală și art.43 alin.5 din Codul penal, aplicate în această ordine, potrivit art.79 alin.3 din Codul penal), cât și, contrar criticii inculpatului apelant, just individualizată, prin prisma tuturor criteriilor prevăzute de art.74 alin.1 din Codul penal.
Astfel, pedeapsa respectivă (4 ani și 6 luni închisoare) este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite și reflectă în mod corespunzător periculozitatea inculpatului apelant.
În acest sens, Curtea reține că infracțiunea a fost săvârșită cu premeditare, de către doi inculpați majori, care au conlucrat între ei, prin utilizarea violenței fizice, în vederea deposedării de un telefon mobil în valoare de 700 lei, asupra unui minor în vârstă de 15 ani, anume urmărit, în timp ce se afla, împreună cu doi colegi de școală de aceeași vârstă, într-un mijloc de transport în comun și apoi pe stradă, unde acea infracțiune s-a consumat.
De asemenea, Curtea reține că inculpatul apelant (în vârstă de 22 de ani la data săvârșirii infracțiunii, neșcolarizat și lipsit de orice ocupație) este recidivist postexecutoriu, în raport cu o pedeapsă anterioară de 1 an și 10 luni închisoare, aplicată, pentru o infracțiune continuată de furt calificat, prin Sentința penală nr.66/2011 a Judecătoriei Sectorului 1 București, pe care a executat-o începând cu data de 06 octombrie 2010 și până la data de 10 ianuarie 2012, când a fost liberat condiționat, cu un rest rămas neexecutat de 208 zile închisoare, care s-a împlinit la data de 05 august 2012, cu mai puțin de 4 luni înainte de comiterea infracțiunii deduse judecății.
Totodată, în anii 2009 și 2013, inculpatul apelant a fost sancționat, cu două amenzi administrative, pentru fapte de furt calificat, în formă de tentativă și respectiv în formă consumată.
În sfârșit, prin Sentința penală nr.169/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București (rămasă definitivă la data de 18 aprilie 2013), inculpatul apelant a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea, în data de 03 ianuarie 2013, împreună cu același coinculpat (D. M.), a unei alte infracțiuni de tâlhărie, concurentă cu infracțiunea care face obiectul judecății în prezenta cauză, comisă tot asupra unui minor în vârstă de 15 ani, după urmărirea lui, în vederea deposedării de telefonul mobil pe care acesta îl avea asupra sa, aspect ce dovedește nu doar perseverență, dar și o adevărată specializare infracțională, astfel că o sancționare severă a inculpatului apelant este necesară, atât cu caracter punitiv, cât și pentru corijarea comportamentului său, în vederea recuperării și reintegrării lui sociale.
Față de toate aceste considerente și întrucât, nici din oficiu, nu se constată motive de reformare a sentinței penale atacate, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I. C..
Potrivit art.424 alin.3 din Codul de procedură penală, se va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului respectiv prin sentința penală în prezent apelată perioada deja executată de acesta, începând cu data de 03 ianuarie 2013 până la zi (conform Sentinței penale nr.169/2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București).
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, inculpatul apelant, aflat în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a acestuia (judecat în stare de detenție în altă cauză), va fi acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției, potrivit art.272 alin.1, 2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul I. C. împotriva Sentinței penale nr.201/F din data de 21 februarie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr._ .
În temeiul art.424 alin.3 din Codul de procedură penală, deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului prin sentința penală apelată perioada executată, începând cu data de 03 ianuarie 2013 până la zi.
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. S. C. V. G.
Pentru președintele completului,
aflat în concediu de odihnă,
semnează președintele secției.
GREFIER,
D. S.
Pentru grefier, aflat în concediu de odihnă,
semnează grefierul-șef al secției.
Red.jud.C.V.G. / Th.red.gref.C.V.M.
Ex.2 / 14 iulie 2014
J.S.3.București - jud.A.I.C.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
