Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1482/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1482/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 1482/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1482/A
Ședința publică din data de 27.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. B.
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror V. ALESTAR din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul D. M. împotriva sentinței penale nr. 3216 din data de 01.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București - Secția Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelantul-inculpat D. M., personal, în stare de libertate, și asistat de apărătorul ales, avocat G. R. E., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 15.10.2014, emisă de Baroul București, și intimata-parte civilă B. V. S., personal și asistată de apărătorul ales, avocat M. Sendre, cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 27.11.2014, emisă de Baroul București, lipsă fiind intimatele - părți civile S. C. DE URGENȚĂ B. - A.șiS. C. DE CHIRURGIE O.-MAXILO-FACIALĂ PROF. DR. D. T..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, în baza art. 420 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 83 lit. a C.pr.pen., aduce la cunoștință apelantului-inculpat faptele care formează obiectul cauzei și că are dreptul de a nu da nicio declarație, atrăgându-i atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.
Apelantul-inculpat, personal, având cuvântul, arată că nu dorește să dea declarație în fața Curții, dar își menține declarațiile date în cauză.
Curtea, nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și, în baza art. 420 alin. 6 C.pr.pen., acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul apelantului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței penale nr. 3216 din data de 01.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București - Secția Penală în dosarul nr._, și, rejudecând, să fie reindividualizată pedeapsa aplicată inculpatului, apreciind că în raport de dispozițiile art. 5 C.pen. coroborate cu art. 396 alin. 10 C.pr.pen., inculpatului i se poate aplica o amendă penală, urmând a se avea în vedere atitudinea sinceră a acestuia, inculpatul colaborând cu organele de urmărire penală. Totodată, solicită a se constata că inculpatul a fost provocat să săvârșească fapta, iar aceasta are un grad redus de pericol social.
Nu în ultimul rând, solicită a se avea în vedere lipsa antecedentelor penale ale inculpatului, vârsta acestuia, faptul că este căsătorit și are mari posibilități de a fi reintegrat.
Pe latură civilă, apreciază suma acordată cu titlu de despăgubire civilă către partea civilă B. V. S. ca fiind prea mare, solicitând a se avea în vedere și veniturile obținute de către inculpat. De asemenea, apreciază că se impune a exista un echilibru între suferintețe fizice și psihice și fapta inculpatului, partea civilă nefăcând dovada cheltuielilor efectuate pentru îndreptarea maxilarului.
În ceea ce privește măsura asiguratorie, aceasta, conform art. 249 alin. 3 și 5 C.pr.pen., se instituie asupra bunurilor inculpatului, iar nu asupra bunurilor comune, or, în prezenta cauză bunul asupra căruia a fost instituit sechestrul este bun comun.
Apărătorul intimatei-părți civile B. V. S., având cuvântul, solicită respingerea acestuia, ca nefondat. Cu privire la latura civilă, apreciază motivele invocate ca fiind netemeinice, daunele morale fiind fixate în raport de suferințele pricinuite părții civile, parte care a stat cu maxilarul imobilizat, iar ca urmare a săvârșirii faptei și-a pierdut 3 dinți, în prezent având nevoie de implanturi dentare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului declarat de inculpat, în parte, apreciind daunele morale acordate ca fiind prea mari, neexistând un echilibru între daunele morale și daunele materiale acordate. Totodată, solicită a se avea în vedere veniturile mici obținute de către inculpat. Cu privire la celelalte motive de apel, solicită respingerea acestora.
Apelantul-inculpat, având ultimul cuvânt, arată că nu știe când a lovit-o pe partea civilă.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Sentința penală apelată
Prin sentința penală nr. 3216/01.10.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București - Secția Penală în dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
În temeiul art. 181 alin. 1 Vechiul C.pen. cu aplic. art. 73 alin. 1 lit. b Vechiul C.pen. rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Vechiul C. pen., art. 5 C.pen. și art. 396 alin. 10 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul D. M., la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală (faptă comisă în data 20.06.2009).
În temeiul art. 71 Vechiul C.pen. cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Vechiul C.pen., pe toată durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 861 Vechiul C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 3 ani și 3 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 Vechiul C.pen.
În temeiul art. 863 alin. 1 C.pen., s-a pus în vedere inculpatului să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute la lit. a -d.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 864 Vechiul C.pen.
În baza art. 71 alin. 5 Vechiul C.pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 25 și art. 397 C.pr.pen. rap. la art. 998 - 999 Vechiul C.civ., s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. V. S. și s-a dispus obligarea inculpatului la plata către aceasta a următoarelor sume: 840 de lei, cu titlu de daune materiale, și 10.000 de euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății), cu titlu de daune morale.
În baza art. 397 C.pr.pen., s-a luat act că S. C. de Chirurgie O.-Maxilo-Facială Prof. Dr. D. T. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 25 și art. 397 C.pr.pen., s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de S. de Urgență B. - A..
În baza art. 397 alin. 2 și 4 C.pr.pen. rap. la art. 249 alin. 5 C.pr.pen., s-a instituit măsura asigurătorie a sechestrului asupra imobilului apartament nr. 3, situat în București, .. 11, ., parter, sector 4 (imobil identificat cu carte funciară_-C1-U4 București, sector 4 provenită din CF vechi_, cu nr. cadastral vechi 697/3), deținut de inculpat în coproprietate cu D. V. (soție), până la concurența totalului sumelor stabilite cu titlu de daune materiale și morale în favoarea părții civile B. V. S. și a celor stabilite cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 274 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 de lei, reprezentând cheltuieli judiciare față de stat; s-a dispus ca onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența judiciară a inculpatului să se avanseze din fondul Ministerului Justiției către Baroul București.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Judecătoria a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1156/P/2012 din data de 15.01.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului D. M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Vechiul C.pen. cu aplic. art. 73 alin. 1 lit. b Vechiul C.pen.
În actul de sesizare a instanței, s-a reținut că, în fapt, în data de 20.06.2009, în jurul orei 11.00, inculpatul a agresat-o fizic pe partea civilă B. V. S., cauzându-i acesteia leziuni traumatice care au necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă: procesul-verbal încheiat de către organele de poliție din data de 20.06.2009, procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesele-verbale de confruntare, certificatele medico-legale, declarațiile părții civile, ale martorilor și ale inculpatului și raportul de expertiză medico-legală nr. A1/_/2011 al I.N.M.L. ”M. Minovici”.
Prin încheierea din data de 06.05.2014, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, în baza art. 346 alin. 2 C.pr.pen., a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 1156/P/2012 din data de 15.01.2014 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății privindu-l pe inculpat.
La termenul din data de 11.06.2014, instanța a luat act că persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 55.000 de euro, reprezentând daune morale, 27.750 de euro, reprezentând prejudiciul material ca urmare a neexecutării contractelor de prestări servicii, și suma de 1.008 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea medicamentelor, taxa I.N.M.L., taxa spital și biletele de avion.
La termenul din data de 23.09.2014, inculpatul a învederat instanței că recunoaște săvârșirea faptei, astfel cum aceasta a fost reținută în actul de sesizare a instanței, solicitând judecarea conform procedurii derogatorii, nemaisolicitând administrarea de probe noi și aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. privitoare la reducerea limitelor de pedeapsă.
Pe latură civilă, prima instanță a încuviințat proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei următoarele: chitanță taxă I.N.M.L., chitanță radiologie, fișa de programare a tratamentului, bilete de avion, fișă medicală de prevenire, bilet de trimitere, extras de carte funciară pentru informare, foaia de observații clinică generală a persoanei vătămate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
I. Situația de fapt
În fapt, în data de 20.06.2009, în jurul orelor 15.30, partea civilă B. V. S. împreună cu martorii B. A. M., D. D. și B. G. C. se aflau în fața blocului 76 din . 4, . și martorele B. A. M. și D. D., unde discutau, fumau și mâncau zarzăre. În aceste împrejurări, martora D. V., care locuia la parterul aceluiași . părții civile și martorilor B. A. M., D. D. și B. G. C. să părăsească zona, pe motiv că tulbură liniștea. Întrucât aceștia au refuzat să părăsească zona, inculpatul D. M. care, enervat că tinerii comentau la adresa soției sale, martora D. V., le-a împins pe martora D. D. și partea civilă, cu scopul de a le îndepărta din fața blocului. Reacționând, partea civilă i-a aplicat inculpatului o lovitură cu geanta personală în zona capului. În replică, inculpatul a lovit-o pe aceasta cu pumnul, în zona feței și a abdomenului, iar câinele acestuia a sărit să își apere stăpânul și a mușcat-o pe partea civilă de laba piciorului stâng, suferind, pentru leziunea traumatică produsă prin lovire (fractură unchi mandibular dreapta), 45 de zile de îngrijiri medicale, iar pentru leziunea traumatică produsă prin mușcare (câine), 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Această stare de fapt a rezultat cu certitudine din probele administrate în cauză. Astfel, declarațiile inculpatului de recunoaștere a faptei, date în fața instanței, se coroborează cu procesul-verbal încheiat de către organele de poliție din data de 20.06.2009, procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare, procesul-verbal de confruntare, certificatele medico-legale, raportul de expertiză medico-legală nr. A1/_/2011 al I.N.M.L. ”M. Minovici”, declarațiile părții civile și ale martorilor.
Inculpatul, în legătură cu fapta ce a fost reținută în sarcina sa, audiat fiind în timpul urmării penale, nu a recunoscut-o. În fața primei instanțe, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare, nu solicită administrarea altor probe, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care le cunoaște și le însușește.
Fiind audiat de instanță, în aplicarea prevederilor art. 374 alin. 4 C.pr.pen., inculpatul a recunoscut faptele săvârșite în modalitatea arătată mai sus.
În consecință, prima instanță a apreciat că, din analiza materialului probator aflat la dosarul cauzei, rezultă mai presus de orice îndoială rezonabilă că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită cu vinovăție de inculpat.
II. Încadrarea juridică
Cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile, s-a observat că fapta ce face obiectul prezentei cauze a fost comisă în data de 20.06.2009, iar la 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind noul Cod penal. Analizând situația tranzitorie prin prisma art. 5 C.pen. cu privire la legea penală mai favorabilă, prima instanță a reținut că, în cauză, legea mai favorabilă este Vechiul Cod penal, pentru următoarele considerente. Noul Cod penal prevede, la art. 193 alin. 2, pentru fapta prin care se produc leziuni traumatice ce necesită cel mult 90 de zile de îngrijiri medicale, pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani sau amenda. Pe de altă parte, Vechiul Cod penal, prevede, la art. 181 alin. 1, aceleași limite ale pedepsei cu închisoarea, fără a exista alternativ și pedeapsa cu amenda. Cu toate acestea, instanța consideră că prin efectul circumstanței atenuante a stării de provocare, prevăzută de art. 73 alin. 1 lit. b Vechiul C.pen. rap. la art. art. 76 alin. 1 lit. e Vechiul C.pen., s-ar putea ajunge la o situație mai favorabilă inculpatului. În concret, aplicând Vechiul Cod penal, s-ar putea ajunge la limite de pedeapsă care coboară până la minimul general sau se poate aplica o amendă care nu poate fi mai mică de 250 de lei, spre deosebire de noul Cod penal care prevede, la art. 76 alin. 1, doar o reducere a limitelor speciale ale pedepsei cu o treime.
Astfel, în drept, s-a apreciat că fapta inculpatului care, în data de 20.06.2009, în jurul orei 11.00, după ce a fost provocat în prealabil, sub stăpânirea unei puternice emoții, a agresat-o fizic pe partea civilă, cauzându-i acesteia leziuni traumatice ce au necesitat un număr de 45 de zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. 1 Vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen.
III. Individualizarea pedepsei
A. Pedeapsa principală
La individualizarea pedepsei, prima instanță a ținut cont de atitudinea de inculpatului recunoaștere a faptei comise, condiții care au făcut posibilă aplicarea prevederilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. Totodată, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Vechiul C.pen. Astfel, s-a avut în vedere că fapta comisă de inculpat are un grad ridicat de pericol social, prin modul de comitere (în loc public, prin violență), ceea ce denotă o periculozitate crescută a activității infracționale desfășurate de acesta. În plus, s-a constatat că inculpatul nu a recunoscut fapta în cursul urmăririi penale, însă se află la prima încălcare a legii penale, astfel cum rezultă din fișa de cazier judiciar.
Față de actele de la dosar, prima instanță a constatat că, în cauză, se conturează date rezonabile din care rezultă incidența unei circumstanțe atenuante legale, respectiv starea de provocare prevăzută de art. 73 lit. b Vechiul C.pen. În concret, s-a reținut că inculpatul a acționat sub imperiul unei puternice tulburări și emoții, provocate de partea civilă, care a adresat injurii soției inculpatului și l-a lovit pe acesta cu geanta personală, în zona capului, astfel că între partea civilă și inculpat a existat o altercație, care nu este imputabilă inculpatului și care i-a determinat acestuia o puternică tulburare.
Față de toate aceste considerente expuse mai sus, prima instanță s-a orientat la pedeapsa cu închisoarea înspre minimul legal, astfel cum acesta fost redus ca urmare a cazului de reducere a limitelor de pedeapsă prevăzut de art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și a efectului circumstanței atenuante prevăzute de art. 73 alin. 1 rap. la art. 76 alin. 1 lit. e Vechiul C.pen., apreciind că pedeapsa este proporțională cu gravitatea faptei deduse judecății și suficientă pentru a se atinge scopul preventiv, educativ și coercitiv reglementat de art. 52 Vechiul C.pen.
B. Pedeapsa accesorie
Potrivit art. 12 din Legea 187/2012 privind punerea în aplicare a noului Cod penal, în situațiile tranzitorii intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost stabilită ca lege mai favorabilă prin raportare la infracțiunea comisă. Având în vedere căbîncadrarea juridică a faptei este cea din vechiul Cod penal, prima instanță a avut în vedere dispozițiile art. 64 Vechiul C.pen. la aplicarea pedepselor accesorii.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, prima instanță a reținut că exercițiul unui drept poate fi interzis în măsura în care există o nedemnitate, precum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauza S. și P. contra României și în cauza Hirst contra Marii Britanii). De asemenea, s-a ținut seama de Decizia nr. 74/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite cu ocazia soluționării unui recurs în interesul legii. În acest sens, prima instanță a apreciat că prin fapta comisă inculpatul nu a respectat valori sociale importante, nefiind demn să participe la organizarea și reprezentarea comunității din care face parte, prin urmare fiind necesară interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Vechiul C.pen. În ceea ce privește dreptul de a alege, prima instanță a considerat că inculpatul nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, având în vedere natura concretă a faptei comise. De asemenea, prima instanță a luat în considerare și ceea ce a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Hirst contra Marii Britanii, și anume că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deținuților condamnați la executarea unei pedepse cu închisoarea, deși urmărește un scop legitim, nu respectă principiul proporționalității, reprezentând astfel o încălcare a art. 3 din Protocolul 1 la Convenție. Prin urmare, s-a apreciat că în speță nu se impune interzicerea exercițiului acestui drept. În plus, ținând cont de faptul că infracțiunea de vătămare corporală nu are o legătură directă cu aspectele referitoare la exercitarea vreunei funcții sau profesii ori cu cele legate de exercitarea autorității părintești, s-a apreciat că nu se impune nici interzicerea pentru inculpat a exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. c, d și e Vechiul C.pen.
C. Modalitatea de executare a pedepsei principale
Referitor la acest aspect, prima instanță a considerat că atât îndeplinirea scopului pedepsei aplicate, cât și reeducarea inculpatului se pot face și cu acesta în stare de libertate. În acest sens, s-a constatat că circumstanțele reale ale faptei și cele personale ale inculpatului dovedesc că acesta este capabil să se integreze în societate, fără a executa pedeapsa prin privare de libertate. De asemenea, s-a reținut lipsa de antecedente penale, vârsta inculpatului și faptul că din datele dosarului nu reies date minim rezonabile că inculpatul va persevera în activitatea infracțională. Față de aceste considerente, în temeiul art. 861 Vechiul C.pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata unui termen de încercare stabilit în condițiile art. 862 Vechiul C.pen.
IV. Latura civilă
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a reținut că persoana vătămată B. V. S. s-a constituit parte civilă în cauză, precizându-și pretențiile astfel: suma de 55.000 de euro, reprezentând daune morale; 27.750 de euro, reprezentând prejudiciul materiale ca urmare a neexecutării contractelor de prestări servicii, și suma de 1.008 lei, cu titlu de daune materiale reprezentând contravaloarea medicamentelor, taxa I.N.M.L., taxa spital și biletele de avion.
Pentru a reține în sarcina inculpatului existența răspunderii civile delictuale, prima instanță a analizat elementele prevăzute de art. 998-999 Vechiul C.civ., respectiv fapta ilicită, vinovăția, prejudiciul cert și nereparat încă și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta ilicită. În ceea ce privește daunele materiale, potrivit art. 97 și art. 98 lit. b C.pr.pen., trebuie să se lămurească cauza sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește latura ei civilă, pe bază de probe. Spre deosebire de daunele morale, al căror cuantum se stabilește de către instanță pe bază de apreciere, existența daunelor materiale și a întinderii acestora trebuie dovedite prin administrarea de probe. Prima instanță a ținut cont la acordarea daunelor materiale numai de acele prejudicii care au legătură de cauzalitate directă cu infracțiunea pentru care este trimis în judecată inculpatul. Astfel, prima instanță a constatat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv: loviturile aplicate de inculpat părții civile B. V. S. i-au cauzat acesteia leziuni traumatice ce au necesitat 45 de zile de îngrijiri medicale. Cu privire la vinovăția autorului faptei ilicite, inculpatul a avut o atitudine de conștiință față de faptă și de urmărire ei, acționând cu voință.
Observând chitanțele și înscrisurile doveditoare depuse la dosar, prima instanță a apreciat că valoarea daunelor materiale se ridică la 840 de lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de partea civilă cu medicamente, taxa I.N.M.L., taxa spital, bilet de avion, reținându-se că acest prejudiciu a fost probat de partea civilă cu actele justificative depuse la dosar. În privința biletului de avion, data zborului, pe direcția R.-București, este 16.06.2009, anterior datei faptei (20.06.2009), ce face obiectul prezentei cauze. Prin urmare, contravaloarea acestui bilet nu intră în cuantumul daunelor materiale, întrucât nu există legătură de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului și această sumă de bani cheltuită de partea civilă.
Cu privire la daunele morale solicitate de către partea civilă, prima instanță a considerat ca acestea reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa material suferințele fizice ale părții civile, urmare a faptei ilice a inculpatului, și, ca orice suferință fizică, presupune și o suferință psihică, ce se constituie într-un prejudiciu nepatrimonial. Prin urmare, suferința părții civile se concretizează într-un prejudiciu nepatrimonial care trebuie acoperit de către inculpat. Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, acestea nu sunt supuse unor criterii legale prestabilite, ci determinarea lor în concret este lăsată la libera apreciere a instanței, iar în speța de față nu există elemente de natură a contrazice această prezumție. Opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la modul și aprecierea daunelor morale, prevede că „la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral se are în vedere o . criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit, iar nu îmbogățirea fără just temei”. Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței. În cazul infracțiunilor contra persoanei, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei - trebuie să țină seama de suferințele morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia. Cu privire la daunele morale, s-a apreciat că nu se poate stabili un preț al suferinței cauzate acestora ca urmare leziunilor suferite, însă s-a ținut cont de modificările produse în viața părții civile. Totodată, la stabilirea cuantumului daunelor morale, nu are nicio importanță starea materială a inculpatului sau a părții civile.
În plus, prima instanță a reținut și faptul că inculpatul a fost provocat de către partea civilă, prejudiciul suferit nefiind, așadar, produs din culpa exclusivă a inculpatului.
În consecință, s-a considerat că obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 de euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății) reprezintă o justă și meritată acoperire a prejudiciului moral suferit de partea civilă.
Cu privire la prejudiciul material nerealizat, ca urmare a neexecutării contractelor de prestări servicii, prima instanță a reținut că acesta este un prejudiciu eventual, care nu este reparabil. Astfel, simpla dovadă a existenței a unor contracte în curs de derulare nu este suficientă pentru a se reține că pierderea șansei de câștig a părții civile este consecința directă a faptei ilicite a inculpatului. Din actele de la dosar nu reies date care să justifice că partea civilă a fost împiedicată în mod efectiv să își respecte obligațiile contractuale asumate, neexistând o legătură de cauzalitate directă. În plus, leziunile cauzate de acțiunile inculpatului au produs suferințe fizice și morale pe care instanța le-a avut în vedere la acordarea daunelor materiale și morale, nefiind admisă depășirea limitelor principiului răspunderii delictuale pentru a se realiza o îmbogățire fără justă cauză a părții civile.
V. Măsuri asiguratorii
La termenul din data de 24.06.2014, partea civilă a solicitat instituirea unui sechestru asupra bunurilor imobile ale inculpatului.
Analizând actele dosarului, prima instanță a reținut că, în declarația din fața instanței, inculpatul a recunoscut comiterea faptei și a fost de acord să o despăgubească pe partea civilă, într-un cuantum rezonabil, apreciat de instanță. Având în vedere cuantumul ridicat al despăgubirilor civile acordate și al cheltuielilor judiciare stabilite, prima instanță a apreciat că există date rezonabile care impun luarea măsurii asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, tocmai pentru garantarea reparării prejudiciului creat părții civile și a executării cheltuielilor judiciare.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat că măsura asigurătorie a sechestrului apare ca fiind proporțională și păstrează un just echilibru între interesul general al reparării prejudiciului creat prin infracțiune și interesul particular al inculpatului, reprezentat de dreptul său la proprietate.
Împotriva acestei sentințe, în data de 15.10.2014, în termenul legal de 10 zile de la comunicarea minutei sentinței, inculpatul D. M. a declarat apel pe care l-a motivat în scris (motivele de apel aflate la filele 2-5 din prezentul dosar).
Apelul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală în data de 30.10.2014 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi_ ).
Motivele de apel
Inculpatul, prin apărătorul său ales, a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și pe fond, rejudecând, să se pronunțe o nouă hotărâre referitoare la soluționarea acțiunii penale și a celei civile.
În motivarea în fapt a apelului, inculpatul a precizat, referitor la modalitatea de soluționare a laturii penale a cauzei, că prima instanță nu a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. e Vechiul C.pen., în sensul că nu a făcut o individualizare corectă a pedepsei, mai ales că s-a reținut circumstanța atenuantă a provocării.
Prin urmare, inculpatul a solicitat aplicarea pedepsei amenzii penale, ca efect al valorificării circumstanței atenuante a provocării.
Cu privire la modalitatea de soluționare a laturii civile a cauzei, inculpatul a menționat că suma de 10.000 de euro acordată cu titlu de daune morale este prea mare, ducând astfel la o îmbogățire fără just temei a părții civile.
În consecință, inculpatul a solicitat ca, la stabilirea cuantumului daunelor morale ce vor fi acordate, în lei și într-un cuantum mai mic decât cel dispus de către prima instanță, să se aibă în vedere că suma de bani trebuie să aibă efecte compensatorii pentru partea civilă, iar nu să constituie o amendă excesivă pentru inculpat.
Referitor la măsura sechestrului asigurator instituită de către prima instanță, inculpatul a apreciat-o ca fiind excesivă, considerând că nu se impunea în cauză.
În drept, inculpatul a invocat prevederile art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale apelate, atât prin prisma motivelor invocate de către apelantul-inculpat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit dispozițiilor art. 417 alin. 2 C.pr.pen. și art. 420 alin. 10 C.pr.pen., apreciază că apelul este fondat, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt
Referitor la situația de fapt, Curtea constată că, pe de o parte aceasta a fost descrisă în mod judicios și amplu în considerentele sentinței penale apelate, iar pe de altă parte, că, la termenul de judecată din data de 09.04.2014, inculpatul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii prevăzute de art. 374 alin. 4, art. 375 și art. 396 alin. 10 C.pr.pen., recunoscând comiterea faptei reținute în sarcina sa, în modalitatea în care aceasta a fost descrisă în rechizitoriu, fiind de acord cu mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, nesolicitând administrarea altor mijloace de probă.
Totodată, Curtea, efectuând propriul examen analitic asupra situației de fapt, prin raportare la ansamblul mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale, constată că situația de fapt a fost în mod corect reținută de către prima instanță, motiv pentru care își însușește pe deplin considerentele expuse de către prima instanță în analizarea elementelor componente ale laturii obiective și ale celei subiective ale infracțiunii deduse judecății, apreciind, așadar, că mijloacele de probă administrate dovedesc, dincolo de orice dubiu rezonabil, împrejurarea că inculpatul a săvârșit fapta pentru care a fost cercetat.
Mijloacele de probă
1. Mijloacele de probă administrate în timpul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești în primă instanță
Curtea reține că în această fază procesuală, sub aspectul laturii penale a cauzei, au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal încheiat de către organele de poliție din data de 20.06.2009, procesele-verbale de confruntare, certificatele medico-legale, declarațiile persoanei vătămate, declarațiile martorilor D. V., D. M. C., B. A. M., D. D., M. C. și B. G. C., raportul de expertiză medico-legală nr. A1/_/2011 al I.N.M.L ”M. Minovici” București, mijloace de probă ce se coroborează, în parte, cu depozițiile date de apelantul-inculpat.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, au fost administrate următoarele mijloace de probă: înscrisuri constând în acte medicale, chitanțe și bilete de avion, precum și adrese referitoare la imobilul asupra căruia s-a solicitat instituirea sechestrului asigurator.
2. Mijloacele de probă administrate în cursul judecării cauzei de către instanța de apel
Din acest punct de vedere, Curtea constată că în cursul judecării cauzei în apel nu s-a solicitat și nici administrat vreun mijloc de probă.
În drept
Curtea constată că fapta reținută în sarcina apelantului-inculpat întrunește, atât din punct de vedere obiectiv, cât și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală, infracțiune prevăzută de art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a C.pen. (circumstanța atenuantă legală a provocării) (respectiv, art. 181 alin. 1 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal cu aplic. art. 73 alin. 1 lit. b din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal), motiv pentru care își însușește pe deplin argumentele expuse de Judecătorie în analizarea acestor aspecte.
Incidența în cauză a principiului aplicării legii penale mai favorabile prevăzut de art. 5 alin. 1 C.pen.
Având în vedere că pe parcursul soluționării prezentei cauze, respectiv în data de 01.02.2014, a intrat în vigoare noul Cod penal, respectiv Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, Curtea va analiza în ce măsură sunt sau nu incidente prevederile art. 5 alin. 1 din noul Cod penal referitoare la aplicarea legii penale mai favorabile până la judecarea definitivă a cauzei.
Așadar, infracțiunea de vătămare corporală (care era prevăzută de art. 181 alin. 1 din Legea nr. 15/1968 privind Cod penal) este reglementată în art. 193 alin. 2 din noul Cod penal.
Din punct de vedere al pedepsei prevăzute de lege pentru această infracțiune, Curtea constată că limitele minime și maxime de pedeapsă din noua reglementare – de la 6 luni la 5 ani închisoare – sunt identice cu limitele minime și maxime de pedeapsă din vechea reglementare – de la 6 luni la 5 ani închisoare; în plus, noua reglementare prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii; însă, având în vedere că în cauză este incidentă circumstanța atenuantă legală a provocării, prevăzută de art. 75 alin. 1 lit. a C.pen. (respectiv, art. 73 alin. 1 lit. b din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal), Curtea constată că regimul juridic sancționator al circumstanțelor atenuante prevăzut de art. 76 alin. 1 lit. e teza I din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal este mai favorabil decât regimul juridic sancționator reglementat în art. 76 alin. 1 C.pen., deoarece, potrivit art. 76 alin. 1 lit. e teza I din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, instanța poate aplica pedeapsa amenzii penale care nu poate fi mai mică de 250 de lei, posibilitate inexistentă potrivit noului Cod penal.
Astfel, Curtea constată că, din punctul de vedere al incidenței în cauză a circumstanței atenuante legale a provocării, mai favorabile sunt dispozițiile Legii nr. 15/1968 privind Codul penal, cum, de altfel, în mod corect a reținut și prima instanță.
În raport de constatările mai sus-expuse, Curtea apreciază ca fiind necesare următoarele precizări.
Pe de o parte, la stabilirea legii penale mai favorabile nu poate fi avut în vedere un singur criteriu, de altfel, deosebit de important, și anume cel al limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită de un inculpat, ci se ia în considerare un ansamblu de criterii care determină, în concret, o situație juridică mai favorabilă inculpatului, în raport de incidența în cauză a diferitelor instituții juridice cum ar fi, în speță, circumstanța atenuantă legală a provocării.
Prin urmare, analizând situația juridică concretă a apelantului-inculpat, având în vedere și aspectele prezentate anterior referitor la împrejurările de fapt și de drept în care a fost comisă infracțiunea, Curtea constată că legea penală mai favorabilă pentru apelantul-inculpat este Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Pe de altă parte, Curtea are în vedere decizia nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. 1 din noul Cod penal, decizie publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 372/20.05.2014.
Astfel, prin decizia nr. 265/06.05.2014, s-a statuat în sensul că dispozițiile art. 5 din noul Cod penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Prin urmare, Curtea constată că prin decizia sus-menționată s-a ales criteriul aprecierii globale în stabilirea legii penale mai favorabile.
În consecință, Curtea constată că în mod corect a avut în vedere prima instanță atât pedeapsa aplicată apelantului-inculpat, cât și regimul juridic aplicabil circumstanței atenuante legale a provocării prin raportare la dispozițiile Legii nr. 15/1968 privind Codul penal, pe care le-a aplicat în mod global, unitar.
Analiza motivelor de apel
1. Motivul de apel referitor la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate și individualizarea judiciară a modalității de executare a pedepsei aplicate de către prima instanță
Din acest punct de vedere, Curtea constată că prima instanță a aplicat inculpatului pedeapsa de 3 luni închisoare, dispunând, totodată, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 3 luni. Așadar, pedeapsa a fost orientată sub minimul special prevăzut de lege, astfel cum acesta a fost redus ca urmare a incidenței în cauză, pe de o parte, a dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen., iar pe de altă parte, a prevederilor art. 73 alin. 1 lit. b rap. la art. 76 alin. 1 lit. e teza I din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Efectuând propriul demers analitic cu privire la aceste aspecte, Curtea constată, din punctul de vedere al circumstanțelor reale de săvârșire a faptei, că aceasta a fost comisă de către inculpat prin exercitarea de violențe fizice asupra părții civile, vecina sa de . lovit-o cu pumnul în zona feței și a abdomenului, cauzându-i acesteia leziuni traumatice constând în fractură de unghi mandibular dreapta, pentru a căror vindecare au fost necesare 40-45 de zile de îngijire medicală; totodată, în altercația produsă, partea civilă a fost mușcată de câinele inculpatului, suferind leziuni traumatice la nivelul antepiciorului stâng și plantă stângă, pentru a căror vindecare au fost necesare 10-12 zile de îngrijire medicală. În același timp, Curtea constată că inculpatul a săvârșit fapta fiind sub influența unei puternice tulburări și emoții provocate de partea civilă care i-a adresat injurii soției inculpatului și l-a lovit pe acesta în zona capului cu geanta personală, împrejurare în care inculpatul a ripostat, lovind-o pe partea civilă în zona feței și a abdomenului.
Din punctul de vedere al circumstanțelor personale ale inculpatului, Curtea reține că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale (așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la fila 5 din dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția Penală), este căsătorit, are vârsta de 68 de ani și este administrator al S.C. Floha Acecom S.R.L., fiind, așadar, pe deplin integrat în familie și în societate.
În consecință, având în vedere ansamblul circumstanțelor reale ale faptei și cele personale ale inculpatului, valorificate din perspectiva dispozițiilor art. 72 alin. 1 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, Curtea apreciază că pedeapsa aplicată - de 3 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere, constatând ca fiind îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute în acest sens de art. 861 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal - reflectă întru-totul gradul de pericol social al faptei comise și periculozitatea socială a inculpatului, în contextul factual anterior prezentat, pedeapsa aplicată corespunzând astfel funcțiilor, deopotrivă preventive, educative și coercitive ale pedepsei; în acest context, Curtea apreciază că fapta comisă reprezintă un eveniment izolat în viața inculpatului.
În raport de aspectele anterior prezentate, Curtea apreciază că nu se impune a se da o mai mare eficiență dispozițiilor art. 76 alin. 1 lit. e teza I din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, în sensul aplicării predepsei amenzii penale al cărei cuantum nu ar putea fi mai mic de 250 de lei.
Așadar, Curtea constată că în mod just și echitabil a aplicat prima instanță pedeapsa închisorii în cuantum de 3 luni, dispunând suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse, pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 3 luni, dând deplină eficiență ansamblului criteriilor de individualizare a pedepsei, prevăzute de art. 72 alin. 1 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Prin urmare, Curtea apreciază că acest motiv de apel este nefondat.
2. Motivul de apel referitor la cuantumul daunelor morale stabilit de către prima instanță
Sub aspectul daunelor morale, Curtea reține că prima instanță a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. V. S. și a dispus obligarea inculpatului către partea civilă la plata sumei de 10.000 de euro, echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății.
Prealabil analizării temeiniciei soluției dispuse de către prima instanță în ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate părții civile, instanța de control judiciar apreciază ca fiind necesare următoarele precizări referitoare la aplicarea în timp a legii civile, prin raportare la . parcursul soluționării prezentei cauze, respectiv în data de 01.10.2011, a noului Cod civil.
Așadar, potrivit art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite. De asemenea, conform art. 103 din Legea nr. 71/2011, obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor.
Or, având în vedere că fapta ilicită cauzatoare de prejudicii a fost săvârșită în data de 20.06.2009, înainte de . Legii nr. 287/2009, condițiile răspunderii civile delictuale vor fi reglementate de prevederile art. 998 și următoarele din Codul civil din 1864.
Raportând aceste prevederi legale în prezenta cauză, instanța de control judiciar urmează a aplica dispozițiile Codului civil din 1864 referitoare la condițiile care trebuie întrunite pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului.
Efectuând propriul demers analitic cu privire la acest aspect, Curtea constată, din situația de fapt mai sus-prezentată, că, urmare a faptei inculpatului, a rezultat lovirea părții civile, care a necesitat 40-45 de zile de îngrijire medicală pentru tratarea leziunilor traumatice produse prin . exercitată de inculpat, constând în fractură unghi mandibular dreapta, și, respectiv, 10-12 zile de îngrijire medicală pentru tratarea leziunilor traumatice produse prin mușcarea părții civile de către câinele aparținând inculpatului, leziuni constând în două plăgi încolțite de câine la nivelul antepiciorului stâng și plantă stângă.
În acest context, Curtea reține că, urmare a acțiunii de lovire exercitate de inculpat, partea civilă a îndurat suferințe fizice și psihice incontestabile, având în vedere și ambientul unde a fost agresată - într-un loc public, de față fiind mai multe persoane.
În stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor morale la plata cărora va fi obligat inculpatul către partea civilă, Curtea are în vedere, pe de o parte, actele medicale depuse la dosar, iar pe de altă parte, consecințele pe care această faptă le are și mai ales le va avea asupra vieții sociale private a părții civile și nu numai.
În acest context, Curtea constată faptul că, prin cererea de constituire ca parte civilă (cerere aflată la fila 29 din dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția Penală), partea civilă a solicitat suma de 50.000 de euro, cu titlu de daune morale.
Dată fiind imposibilitatea concretă de a evalua obiectiv, științific, prejudiciul moral suferit de partea civilă, precum și inexistența unor criterii consacrate la nivel legislativ, Curtea apreciază că acestea urmează a fi reparate printr-o satisfacție materială justă și echitabilă.
Așadar, Curtea are în vedere o reparație nu atât în sensul tradițional al repunerii în situația anterioară, care nu este cu putință, ci în sensul unei satisfacții compensatorii acordate pecuniar.
Prin săvârșirea infracțiunii, părții civile i-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important constând în leziunile morfo-funcționale produse. Prin urmare, Curtea apreciază, dincolo de orice îndoială rezonabilă - având în vedere traumele care i-au fost provocate părții civile, regiunile anatomice în care a fost lovită, cap, abdomen și picioare, intensitatea loviturilor demonstrată de gravitatea leziunilor cauzate, așa cum rezultă din certificatul medico-legal și raportul de expertiză medico-legală, dar mai ales numărul mare al zilelor de îngrijire medicală necesare vindecării, precum și ambientul în care a fost agresată - că partea civilă a suferit un prejudiciu cert de natură morală. Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs, fiind strâns legat de persoană, a lezat direct și nemijlocit integritatea fizică și psihică a părții civile căreia incidentul respectiv i-a provocat nu atât leziuni fizice, cât mai ales tulburări emoționale datorate șocului posttraumatic. În ceea ce privește suma solicitată cu titlu de daunele morale, Curtea reține că acestea sunt greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores, ca o compensare a suferiței părții civile. Totuși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral, Curtea are în vedere o . criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și, mai ales, vor fi percepute consecințele, măsura în care partea civilă a fost afectată emoțional, având în vedere și vârsta acesteia. Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză ridicată de aproximare și subiectivism.
Totodată, în analizarea compatibilității cu funcțiile răspunderii civile delictuale a pronunțării unei hotărâri de către instanță, se au în vedere gravitatea și amploarea prejudiciului adus de inculpat părții civile, oferirea unei baze factuale de natură a justifica comportamentul agresiv al inculpatului, constând în starea de tulburare afectivă a inculpatului determinată de provocarea acestuia de către partea civilă care i-a adresat injurii soției inculpatului și lovirea acestuia cu geanta în cap, precum și profilul socio-moral și vârsta, deopotrivă, ale inculpatului și ale părții civile.
Așadar, Curtea apreciază că există un just echilibru între drepturile părții civile lezate prin fapta inculpatului și natura coercitivă a sancțiunilor pecuniare pe care acesta le va suporta, asigurându-se astfel realizarea funcțiilor reparatorii și educativ-preventive ale răspunderii civile delictuale.
Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, Curtea apreciază că - în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, reținând practica judiciară în domeniu și statuând în echitate - suma de 5.000 de euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății) pentru partea civilă constituie o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de aceasta.
În acest context, Curtea apreciază că atât acordarea integrală a sumei solicitate de partea civilă, respectiv 50.000 de euro, cât și stabilirea de către prima instanță a sumei de 10.000 de euro sunt exagerate și astfel ar deturna rațiunea răspunderii civile delictuale pentru daune morale de la scopul său, transformând-o într-o cale de îmbogățire fără justă cauză a părții civile.
Prin urmare, Curtea apreciază că acest motiv de apel este întemeiat, urmând a admite apelul formulat de inculpat și a dispune în consecință, în sensul diminuării cuantumului sumei datorate de inculpat cu titlu de despăgubiri civile pentru daunele morale provocate părții civile.
3. Motivul de apel referitor la instituirea de către prima instanță a măsurii procesuale a sechestrului asigurator asupra unui bun imobil (apartament) aflat în coproprietatea devălmașă a inculpatului și a soției acestuia
Din acest punct de vedere, Curtea constată că prima instanță a instituit măsura asiguratorie a sechestrului asupra imobilului apartament deținut de inculpat în coprorietate cu soția sa, până la concurența totalului sumelor stabilite cu titlu de daune materiale și morale în favoarea părții civile și a celor stabilite cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Efectuând propriul demers analitic cu privire la acest aspect, Curtea constată, pe de o parte, din analiza înscrisurilor depuse la dosar, constând în extrasul de carte funciară pentru informare din cartea funciară nr._-C1-U4 emis de Biroul de cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 4 București, transmis de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară cu adresa nr._/15.07.2014, și adresa nr._/08.07.2014 emisă de Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 București (înscrisuri aflate la filele 59-61 și 64 din dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția Penală), că inculpatul și soția sa, D. V., dețin în coproprietate imobilul apartament situat în București, .. 11, ., ..
Pe de altă parte, Curtea reține că în prezenta cauză, inculpatul va fi obligat la plata sumelor de 840 de lei reprezentând daune materiale și 5.000 de euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății) reprezentând daune morale, către partea civilă, și 1.200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare, către stat.
În consecință, Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condițiile prevăzute de art. 249 C.pr.pen., în vederea instituirii măsurii sechestrului asigurator asupra imobilului apartament aflat în coproprietatea devălmașă a inculpatului și a soției sale, întrucât luarea măsurii sechestrului asigurator are drept scop garantarea executării de către inculpat a obligației constând în plata sumelor de bani datorate de acesta atât cu titlu de despăgubiri civile pentru daunele materiale și morale provocate părții civile B. V. Steluția, cât și cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. În acest context, împrejurarea constând în aceea că imobilul ce constituie obiectul sechestrului asigurator se află în coproprietatea devălmașă a inculpatului și a soției acestuia nu constituie un impediment în luarea măsurii, deoarece un astfel de bun nu este exceptat de la luarea acestei măsuri sau de la o eventuală executare silită a bunului în ipoteza neexecutării voluntare de către inculpat a obligațiilor dispuse de către instanță.
În acest context, analizând măsura sechestrului asigurator din perspectiva respectării dreptului de proprietate al inculpatului, garantat inclusiv prin dispozițiile art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea apreciază că această măsură, deși în mod cert constituie o ingerință în dreptul de proprietate al inculpatului asupra imobilului grevat de această măsură, totuși, ingerința respectă cerințele limitării dreptului de proprietate, constând în necesitatea garantării obligațiilor dispuse de instanță în sarcina inculpatului și proporționalitatea măsurii cu scopul urmărit, cu atât mai mult cu cât măsura nu a fost dispusă cu privire la valoarea integrală a apartamentului, ci exclusiv până la concurența sumelor stabilite în sarcina inculpatului cu titlu de daune materiale și morale și a celor stabilite cu titlu de cheltuieli judiciare.
În consecință, Curtea apreciază că măsura sechestrului asigurator nu reprezintă o sarcină disproporționată sau excesivă pentru inculpat, cu atât mai mult cu cât, așa cum s-a precizat anterior, afectează dreptul de proprietate imobiliară al inculpatului într-o măsură strict determinată.
Așadar, Curtea constată că în mod just și echitabil a aplicat prima instanță măsura sechestrului asigurator asupra imobilului apartament aflat în coproprietatea devălmașă a inculpatului și a soției acestuia, până la concurența totalului sumelor stabilite cu titlu de daune materiale și morale în favoarea părții civile B. V. S. și a celor stabilite cu tiltu de cheltuieli judiciare către stat.
Prin urmare, Curtea apreciază că acest motiv de apel este nefondat.
Celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate
Având în vedere soluția de condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii a cărei executare a fost suspendată sub supraveghere pe durata unui termen de încercare, Curtea constată că în mod corect a aplicat prima instanță prevederile art. 71 alin. 5 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal, cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012, privind suspendarea, pe durata termenului de încercare, a executării pedepsei accesorii aplicate inculpatului.
Totodată, Curtea constată că în mod corect a aplicat prima instanță prevederile art. 863 alin. 1 și art. 864 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Curtea reține că aspectul privind cuantumul daunelor materiale, de 840 de lei, acordate de către prima instanță părții civile Băneseanu V. S. nu a constituit motiv de apel, astfel încât instanța de control judiciar nu poate proceda la mărirea sau micșorarea acestui cuantum și, în același timp, constată că în mod corect a avut în vedere prima instanță acest cuantum dovedit prin mijloacele de probă administrate de partea civilă în acest sens, constând în înscrisurile reprezentând cheltuielile efectuate de partea civilă cu plata taxei către I.N.M.L. pentru consultul medico-legal, plata taxei către S. C. de Chirurgie O.-Maxilo-Facială Prof. Dr. D. T., achiziționarea medicamentelor prescrise de medic, efectuarea unei radiografii în cadrul unui centru medical și efectuarea unei deplasări cu avionul, cheltuieli necontestate de către inculpat (înscrisuri aflate la filele 30-31 și 34 din dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția Penală).
Curtea mai constată că în mod corect a luat act prima instanță de faptul că S. C. de Chirurgie O.-Maxilo-Facială Prof. Dr. D. T. nu s-a constituit parte civilă în cauză, aspect rezultat din adresa nr. 2846/02.07.2014 emisă de această unitate spitalicească (adresă aflată la fila 65 din dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 Bucurșeti - Secția Penală).
Având în vedere că partea civilă S. de Urgență B. - A., prin cererea de constituire de parte civilă formulată pentru termenul de judecată din data de 24.06.2014 (cerere aflată la fila 68 din dosarul nr._ al Judecătoriei Sectorului 4 București - Secția Penală) nu a menționat suma concretă cu care se constituie parte civilă și nu a administrat niciun mijloc de probă în dovedirea despăgubirilor civile solicitate, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de această parte civilă.
Totodată, având în vedere soluția dispusă în cauză, de condamnare a inculpatului, Curtea constată că în mod corect a aplicat prima instanță dispozițiile art. 274 alin. 1 C.pr.pen., obligându-l pe inculpat la plata sumei de 1.200 de lei către stat, reprezentând cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării cauzei în faza de urmărire penală și în cursul judecării cauzei în primă instanță.
De asemenea, Curtea constată că în mod corect a aplicat prima instanță prevederile art. 274 alin. 1 C.pr.pen., dispunând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu, care a asigurat asistența juridică a inculpatului, să se avanseze din fondul Ministerului Justiției către Baroul București.
În consecință, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, în sensul celor anterior menționate.
Soluția ce va fi pronunțată de către instanța de control judiciar
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite apelul formulat de apelantul-inculpat D. M. împotriva sentinței penale nr. 3216/01.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București - Secția Penală în dosarul nr._ .
Va desființa, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând:
În baza art. 19, art. 25 alin. 1 și art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 998-999 din Codul civil din 1864 și la art. 223 din Legea nr. 71/2011, va admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. V. S. și, în consecință, va obliga pe inculpat la plata de despăgubiri civile către partea civilă în cuantum de 5.000 de euro (în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății), reprezentând despăgubiri morale.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat cu ocazia soluționării prezentului apel vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.pen., admite apelulformulat de apelantul - inculpat D. M. împotriva sentinței penale nr. 3216/01.10.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București - Secția Penală în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală apelată și, pe fond, rejudecând:
În baza art. 19, art. 25 alin. 1 și art. 397 alin. 1 C.pr.pen. raportat la art. 998-999 din Codul civil din 1864 și la art. 223 din Legea nr. 71/2011, admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă B. V. S. și, în consecință, obligă pe inculpat la plata de despăgubiri civile către partea civilă în cuantum de 5.000 de euro (în echivalent lei la cursul B.N.R. din ziua efectuării plății), reprezentând despăgubiri morale.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.11.2014.
Președinte, Judecător,
C. B. I. C.
Grefier,
R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
02.12.2014 / 2 ex.
Judecătoria Sectorului 4 București - Secția Penală
Dosar nr._
Judecător Fond: F. M. P.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1495/2014. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1500/2014.... → |
|---|
