Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 39/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 39/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-03-2015 în dosarul nr. 39/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
SENTINȚA PENALĂ NR. 39
Ședința din camera de consiliu din data de 04 martie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. I. V.
GREFIER – O. I. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Diecția Națională Anticorupție - reprezentat de procuror D. I..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare formulată de petentul M. I..
Fără citare părți potrivit art. 431 alin. 1 C.pr.pen.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, din oficiu, pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulată de către petentul M. I..
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere motivele pe care acesta le invocă, solicită instanței ca, în temeiul art. 431 alin. 2 C..pr.pen. să constate contestația în anulare ca fiind inadmisibilă, nefiind întemeiată pe niciunul dintre motivele prevăzute de art. 426 C.pr.pen.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
La data de 05.02.2015, pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală a fost înregistrată sub nr._ cererea de contestație în anulare formulată de petentul M. I. împotriva hotărârilor pronunțate în dosarele nr._, nr._ și nr._, toate pronunțate de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală.
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că toate dosarele menționate au fost instrumentate politic din dispoziția d-nei G. B., judecător la Î.C.C.J., care este nașa de cununie a unei persoane având calitatea de avocat, aceasta din urmă sprijinind mafia din sistemul judiciar.
A solicitat petentul ca prezenta cauză să fie soluționată de d-na judecător B. C., pe care o consideră un magistrat corect.
Au fost atașate dosarele nr._, nr._ și nr._ ale Curții de Apel București.
La termenul din 4.03.2015, instanța a pus în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare formulate.
Examinând cauza din această perspectivă, Curtea constată că prezenta contestație în anulare este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea din data de 25.06.2014 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă ca nefondată plângerea formulată de petentul M. I. împotriva ordonanței din 15.05.2014 a Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.N.A.
Prin sent.pen. nr. 270/10.09.2014 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul M. I. împotriva încheierii din data de 25.06.2014 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr._ .
Prin sent.pen. nr. 10/20.01.2015 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul M. I. împotriva sent.pen. nr. 270/10.09.2014 a Curții de Apel București pronunțată în dosarul nr._ .
Potrivit art. 431 al. 2 Cod procedură penală, instanța examinează admisibilitatea în principiu a contestației în anulare, verificând dacă aceasta este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este din cele prevăzute de art. 426 Cod procedură penală și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar.
Conform art. 426 C.proc.pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Curtea observă că motivele invocate de petent în sprijinul contestației în anulare formulate nu se înscriu în nici unul din cazurile prevăzute de art. 426 C.proc.pen.
De altfel, petentul nu a invocat nici măcar formal vreunul dintre cazurile deja menționate, cererea acestuia fiind formulată într-un mod sumar și generalist și vizând trei hotărâri pronunțate în cauze penale diferite. În aceste condiții, este dificil și din punct de vedere pur teoretic ca aceleași motive de fapt să poată constitui simultan cazuri admisibile de contestație în anulare cu privire la toate hotărârile contestate.
Tocmai datorită modului vădit deficitar de redactare a contestației, instanța nu a mai procedat la disjungerea cauzei în raport de fiecare hotărâre atacată.
Față de aceste considerente, reținând că cererea formulată de petent nu poate fi încadrată în nici una dintre ipotezele reglementate de art. 426 C.proc.pen., Curtea, în baza art.431 alin.2 C.pr.pen., va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul M. I..
În baza art275 alin.2 C.pr.pen. va obliga contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art.431 alin.2 C.pr.pen. respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de petentul M. I..
În baza art275 alin.2 C.pr.pen. obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
V. I. V. O. I. B.
Red.jud.V.I.V.
Dact.EA-23.03.2015/4 ex
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Omor. Art.188 NCP. Decizia nr. 408/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|








