Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 325/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 325/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 325/2015
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.325/A
Ședința publică din data de 02 martie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: O. R.-N.
JUDECĂTOR: C.-V. G.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul S. P.-C. împotriva Sentinței penale nr.1049 din data de 15 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 23 februarie 2015 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, iar Curtea, în temeiul dispozițiilor art.391 alin.1 din Codul de procedură penală, pentru a da posibilitatea apărătorului ales al apelantului inculpat să depună la dosar concluzii scrise, a stabilit pronunțarea hotărârii la data de astăzi, 02 martie 2015, când, în aceeași compunere, a decis astfel:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.1049 din 15 decembrie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 3 București a hotărât astfel:
În temeiul art.396 alin.1, 4 din Codul de procedură penală rap. la art.83 din Codul penal, a amânat aplicarea pedepsei de 8 luni închisoare, stabilită în sarcina inculpatului S. P.-C. (fiul lui C. și D., născut la data de 05 iunie 1970 în municipiul București, CNP_) pentru săvârșirea infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art.337 cu aplic. art.5 din Codul penal în ref. la art.396 alin.10 din Codul de procedură penală.
În temeiul art.85 alin.1 din Codul penal, a pus în vedere inculpatului obligația de a respecta, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani, prevăzut de art.84 din același cod, următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art.404 alin.3 din Codul de procedură penală și art.83 alin.4 din Codul penal, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.88 alin.1, 3 din Codul penal, referitoare la revocarea amânării aplicării pedepsei în cazul nerespectării, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere anterior menționate și în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță (sesizată prin Rechizitoriul nr._/P/2010 din data de 11 iunie 2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București) a reținut următoarea situație de fapt (recunoscută de inculpat, care a optat pentru procedura simplificată de judecată):
La data de 10 august 2010, în jurul orei 2400, inculpatul S. P.-C. a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . 3 al municipiului București, din direcția Piața Universității către Piața Rosetti și, fiind oprit de către un echipaj de poliție rutieră, pentru efectuarea unui control, s-a constatat că se afla sub influența băuturilor alcoolice, motiv pentru care a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând, la ora 0052, o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. În continuare, inculpatului i s-a solicitat deplasarea la I.N.M.L., pentru prelevarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge, însă acesta a refuzat.
Fiind audiat în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând că, în acea seară, a consumat la domiciliu câteva beri, după care a primit un telefon de la o fostă colegă, care l-a rugat să se deplaseze la Spitalul de Urgență Floreasca, întrucât un prieten comun a suferit un accident rutier grav, în timp ce se deplasa cu motocicleta. În aceste condiții, s-a urcat la volanul autoturismului său, iar, la momentul depistării, se deplasa spre acel spital. Inculpatul a susținut că refuzul de a se supune prelevării de probe biologice s-a datorat unor problemelor personale din acea perioadă, de sănătate, dar și familiale.
În declarația din cursul judecății, formulată la termenul din data de 08 decembrie 2014, inculpatul a arătat că situația medicală în care se afla la momentul opririi în trafic i-a influențat decizia de a nu se supune recoltării probelor biologice și a susținut că, după aprecierea sa, analiza toxicologică a acelor probe nu ar fi fost relevantă, dat fiind tratamentul pe care îl urma.
La reținerea acestei situații de fapt, prima instanță a avut în vedere următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului (prin care acesta a recunoscut comiterea infracțiunii); declarațiile martorilor R. I. și I. A.-B.; procesele-verbale de depistare și verificare; rezultatul testării cu aparatul alcooltest nr._.
Cu privire la încadrarea juridică, prima instanță a constatat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută și pedepsită de art.337 din actualul Cod penal, apreciat a fi legea penală mai favorabilă acestuia, potrivit art.5 din același cod.
La individualizarea pedepsei, prima instanță a avut în vedere limitele speciale stabilite în norma de incriminare reținută a fi incidentă, reduse cu o treime, conform art.396 alin.10 din Codul de procedură penală (fiind cuprinse astfel între 8 luni închisoare și, respectiv, 3 ani și 4 luni închisoare), starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită, modul de comitere a infracțiunii (inculpatul fiind conștient de gravitatea faptei sale și de pericolul social pe care aceasta l-a generat), riscul producerii unei urmări imediate, persoana și conduita inculpatului (care, pe de o parte, potrivit fișei de cazier judiciar, nu are antecedente penale, dar a fost sancționat administrativ, de mai multe ori, pentru săvârșirea unor fapte penale prevăzute de art.86 alin.2 și art.79 alin.4 din OUG nr.195/2002 și, respectiv, de art.217 alin.1 și art.180 alin.1 din vechiul Cod penal, iar, pe de altă parte, a recunoscut comiterea infracțiunii și s-a prezentat în fața organelor judiciare ori de câte ori a fost chemat).
În același timp, constatând că sunt întrunite condițiile prevăzute de art.83 alin.1 lit.a, b din Codul penal și având în vedere conduita inculpatului anterior săvârșirii infracțiunii, precum și posibilitățile sale de îndreptare (în condițiile în care acesta a înțeles gravitatea faptei comise și și-a exprimat regretul în raport cu ea), prima instanță a apreciat că se justifică amânarea aplicării pedepsei stabilite, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, stabilit conform art.84 din același cod.
Împotriva sentinței penale anterior menționate (a cărei copie de pe minută a fost comunicată la data de 05 ianuarie 2015), a declarat apel în termenul legal (la data de 14 ianuarie 2015, prin poștă) inculpatul S. P.-C. (printr-o cerere motivată, formulată personal).
Cererea de apel a inculpatului a fost înaintată de prima instanță și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 26 ianuarie 2015.
Potrivit motivelor scrise de apel (atașate la filele 2-4, d.a.), concluziilor formulate oral de către avocatul desemnat din oficiu în dezbaterile de la termenul de judecată din data de 23 februarie 2015 (consemnate în încheierea întocmită la acea dată) și concluziilor scrise depuse la dosar de către apărătorul ales (atașate la filele 22-23 și 31-32, d.a.), inculpatul a solicitat, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, pe motivul încălcării dreptului la apărare, iar, în subsidiar, fie renunțarea la aplicarea pedepsei și sancționarea lui doar cu un avertisment, în condițiile art.80-81 din Codul penal, fie stabilirea unei pedepse cu amenda sau reducerea duratei pedepsei închisorii.
Curtea nu a procedat la ascultarea inculpatului apelant, potrivit art.420 alin.4 din Codul de procedură penală, întrucât acesta, fiind în mod expres întrebat, nu a dorit să dea o nouă declarație, precizând însă că își menține poziția procesuală de recunoaștere a faptei pentru care a fost trimis în judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost sesizată este nefondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Cererea principală a inculpatului apelant, de trimitere a cauzei spre rejudecare la prima instanță, este lipsită de temei legal, întrucât art.421 pct.2 lit.b din Codul de procedură penală reglementează o astfel de soluție numai în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute (între care acela al incidenței unei cauze de nulitate absolută), care nu se regăsesc în speță.
În acest sens, referindu-se la motivul invocat de inculpatul apelant (pretinsa încălcare de către prima instanță a dreptului său la apărare), Curtea constată că, în cazul acestuia (trimis în judecată în stare de libertate), în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea care face obiectul judecății (închisoare de la 1 an la 5 ani), asistența juridică nu era obligatorie, potrivit art.90 lit.c din Codul de procedură penală, astfel că lipsa acordării unei astfel de asistențe de către apărătorul ales sau un avocat desemnat din oficiu, cu ocazia dezbaterilor desfășurate în fața primei instanțe la termenul din data de 08 decembrie 2014, nu atrage sancțiunea nulității absolute, conform art.281 alin.1 lit.f din același cod.
Mai mult, analizând conținutul încheierii de la termenul respectiv (fila 73, d.f.), Curtea constată că inculpatul nu a solicitat primei instanțe amânarea judecării cauzei în considerarea lipsei apărătorului ales (care nici el nu a depus la dosar o cerere în acest sens) și, potrivit propriei voințe, a făcut o declarație de recunoaștere în întregime a faptei imputate, în modalitatea expusă în rechizitoriu, solicitând, totodată, ca judecata să se realizeze numai pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală (fila 72, d.f.), fără a propune, până la începerea dezbaterilor, administrarea de înscrisuri noi, astfel că nu se poate reține, în mod obiectiv, existența vreunei vătămări care să atragă nulitatea relativă a hotărârii atacate, în condițiile art.282 alin.1 și alin.4 lit.c din Codul de procedură penală și, drept consecință, desființarea acesteia.
Cererea subsidiară a inculpatului apelant, de renunțare la aplicarea pedepsei și de sancționare a sa doar cu un avertisment, în condițiile art.80-81 din Codul penal, este nefondată.
În acest sens, Curtea constată, în prealabil, că inculpatul apelant nu a contestat nici situația de fapt reținută de prima instanță, nici încadrarea juridică stabilită de instanța respectivă (prin luarea în considerare a principiului aplicării legii penale mai favorabile), iar, din oficiu, nu se constată motive care să determine reformarea sentinței penale atacate sub aceste aspecte.
Pornind de la această premisă, Curtea constată, prin prisma dispozițiilor art.80 alin.1 lit.a, b din Codul penal, că beneficiul solicitat de inculpat este nejustificat, întrucât, pe de o parte, infracțiunea săvârșită de el nu are o gravitate redusă, ci, dimpotrivă, una suficient de ridicată (câtă vreme acesta, depistat la miez de noapte, pe o arteră rutieră principală a municipiului București, prezenta o alcoolemie ridicată în aerul expirat, respectiv 0,80 mg/l și, fără un motiv plauzibil, a refuzat deplasarea la I.N.M.L. în vederea recoltării probelor biologice necesare stabilirii alcoolemiei în sânge, anticipând că valoarea acesteia era superioară limitei legale care transforma fapta sa în infracțiune), iar, pe de altă parte, datele personale nu îi sunt favorabile, din fișa de cazier judiciar (filele 8-9, d.f.) rezultând un comportament social deviant, care a atras atât condamnarea sa, în anul 2003, la o pedeapsă privativă de libertate, grațiată, pentru o infracțiune continuată de amenințare, cât și aplicarea, în perioada 2008-2013, a nu mai puțin de opt amenzi administrative (despre care nu există dovezi că ar fi fost contestate, în condițiile legii), pentru fapte penale variate, mergând de la lovire sau alte violențe și distrugere până la alte încălcări ale regulilor de circulație a autovehiculelor pe drumurile publice (între care una identică cu cea care a determinat trimiterea lui în judecată în prezenta cauză).
D. urmare, renunțarea la aplicarea oricărei pedepse este vădit inoportună, fiind chiar de natură să stimuleze comportamentul infracțional al inculpatului apelant, care nu a înțeles să abandoneze în mod voluntar conduita antisocială, pe care a reiterat-o nestingherit, vreme de aproximativ un deceniu, în pofida indulgenței ce i-a fost arătată, de numeroase ori, pe aceeași linie încadrându-se inclusiv soluția pronunțată prin sentința penală atacată, prima instanță optând nu pentru o soluție de condamnare, astfel cum Curtea apreciază că ar fi fost legal și, mai ales, temeinic, ci pentru o nouă măsură de clemență, amânând aplicarea pedepsei pe un termen de supraveghere de 2 ani, în condițiile art.83 și urm. din Codul penal.
Întrucât sentința respectivă a fost apelată numai de către inculpat, situația sa nu poate fi agravată în propria cale de atac, potrivit art.418 alin.1 din Codul de procedură penală, astfel că, exclusiv în considerarea acestui principiu, soluția pronunțată de prima instanță va fi menținută de către Curte.
Cererile subsecvente ale inculpatului apelant sunt și ele nefondate, întrucât, pe de o parte, stabilirea unei pedepse cu amenda nu este legal posibilă, în condițiile în care norma de incriminare și sancționare a infracțiunii reținute în sarcina sa nu prevede o astfel de pedeapsă, ci numai închisoarea, iar, pe de altă parte, durata pedepsei închisorii a fost stabilită de prima instanță chiar la nivelul minimului special (redus cu o treime, conform art.396 alin.10 din Codul de procedură penală) și, în speță, nu există niciun motiv pertinent care să justifice acordarea vreuneia dintre circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.75 alin.2 lit.a, b din Codul penal, consecințele infracțiunii săvârșite producându-se în momentul consumării acesteia, fără a putea fi, în mod obiectiv, înlăturate sau diminuate, iar împrejurările de comitere nefiind de natură să atenueze nici gravitatea sa, nici periculozitatea autorului.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. P.-C., care, aflându-se în culpă procesuală, va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit art.275 alin.2 din același cod.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, desemnat, încă de la primirea dosarului în calea de atac, să asigure asistența juridică a inculpatului apelant, va fi acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.421 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul S. P.-C. împotriva Sentinței penale nr.1049 din data de 15 decembrie 2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în Dosarul nr._ .
În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală, obligă pe apelantul inculpat la plata către stat a sumei de 400 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
O. R.-N. C.-V. G.
GREFIER,
D. S.
Red.jud.C.V.G / Th.red.jud.C.V.G./gref.V.M.C.
Ex.2 / 26 martie 2015
J.S.3.B. - jud.C.E.C.
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 324/2015.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
