Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 611/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 611/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 611/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
SENTINȚA PENALĂ NR. 611/F
Ședința din Camera de Consiliu din: 16.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. C.
GREFIER: D. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, privind persoana transferabilă V. C., în vederea recunoașterii sentinței penale din data de 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Tonsberg – Norvegia (în dosarul nr. 13-086468MED-TONS), definitivă la data de 23.08.2013, privind pe condamnatul V. C., în cadrul procedurii de soluționare a cererii de transferare a sus-numitului formulată de autoritățile judiciare din Norvegia, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a lipsit persoana transferabilă V. C., pentru care a răspuns apărător desemnat din oficiu Parciulea A., cu delegație la dosar, fila 7.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Referatul cauzei a fost făcut de grefierul de ședință, care învederează instanței atașarea unui înscris intitulat „concluzii scrise” emis de dl. avocat C. C. (apărător ales al persoanei transferabile) și împuternicirea avocațială.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că la acest termen procedura de citare este legal îndeplinită, în condițiile în care s-a făcut dovada angajării unui apărător ales.
Solicită admiterea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, recunoașterea sentinței penale din data de 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Tonsberg – Norvegia (în dosarul nr. 13-086468MED-TONS), definitivă la data de 23.08.2013, să se dispună transferarea persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de acces neautorizat la date electronice, într-un penitenciar din România.
De asemenea, solicită a se dispune deducerea din pedeapsă a perioadei deja executată, respectiv de la 06.03.2013 la zi, emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
Apreciază că lipsa consimțământului condamnatului ar avea relevanță doar în condițiile în care persoana transferabilă ar avea reședința pe teritoriul statului norvegian pe durata a cel puțin 5 ani; ori această condiție nu este îndeplinită, V. C. fiind cetățean român, cu domiciliul pe teritoriul României.
În opinia sa devin astfel incidente prev. art. 6 al. 2 lit. a din Tratatul dintre România și Regatul Norvegiei privind transferarea persoanelor condamnate, care arată foarte clar că, în situația lipsei dovezii reședinței pentru 5 ani și a prezenței continue pentru 5 ani pe teritoriul țării, instanța nu trebuie să țină cont de lipsa consimțământului.
Apărătorul din oficiu desemnat pentru persoana transferabilă solicită recunoașterea sentinței penale din data de 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Tonsberg – Norvegia (în dosarul nr. 13-086468MED-TONS), definitivă la data de 23.08.2013.
Consideră că devin incidente prev. art. 158 și 159 din Legea nr. 302/2004, precum și prev. art. 25 corob. cu art. 27 din Legea 365/2002 republicată privind faptul că, pentru infracțiuni la comerțul electronic, nu se mai impune verificarea dublei incriminări de autoritățile române.
Apreciază că lipsa consimțământului persoanei condamnate reprezintă un impediment la transfer, însă în raport de dorința acesteia de a executa pedeapsa în Norvegia, solicită a fi recunoscută hotărârea, însă cu executarea pedepsei în regatul Norvegiei.
Menționează că în raport de faptul că nu există dovada reședinței pe teritoriul Regatului Norvegiei, executarea poate avea loc și într-un penitenciar din România.
CURTEA,
Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2013, cu numărul_ (_ ), s-a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 162 alin. 4 din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoașterea sentinței penale din data de 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Tonsberg – Norvegia (în dosarul nr. 13-086468MED-TONS), definitivă la data de 23.08.2013, privind pe condamnatul V. C. și transferarea acestuia într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei.
La dosarul cauzei au fost depuse adresa Ministerului Justiției – Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală, prin care se solicită efectuarea procedurii conform Tratatului dintre România și Regatul Norvegiei privind transferarea peroanelor condamnate, ratificat prin Legea nr. 296/2011, cererea formulată în acest sens de către Ministerul Regal al Justiției și Siguranței Publice din Norvegia, însoțită de hotărârea definitivă de condamnare, certificatul prevăzut în anexa II a Tratatului și declarația persoanei transferabile.
Condamnatul V. C. a fost încunoștințat despre obiectul prezentei cauze și termenul de judecată fixat, aspect ce rezultă din opțiunea de a-și angaja apărător ales, care a înaintat Curții concluzii scrise, deși nu s-a prezentat personal.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin sentința penală din data de 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Tonsberg – Norvegia (în dosarul nr. 13-086468MED-TONS), definitivă la data de 23.08.2013, s-a dispus condamnarea cetățeanului român V. C. la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de acces neautorizat la date electronice, conform paragrafului 145 art. 1 Cod penal norvegian corelat cu primul și al treilea articol, furt calificat, conform paragrafelor 257, 258 Cod penal norvegian, tentativă de furt calificat conform paragrafelor 257, 258, 49 Cod penal norvegian, posesia echipamentului de falsificare a documentelor, conform paragrafului 185 Cod penal norvegian.
În fapt, s-a reținut că în perioada 02.11.2012 – 06.03.2013, condamnatul V. C. a montat de trei ori echipament de copiere pe terminalele de carduri, procurându-și în acest fel accesul la datele salvate pe cardurile de plată. După aceea, el a fost complice la scoaterea banilor și a furat din contul unei persoane al cărei card de plată fusese copiat. El a mai fost condamnat pentru două tentative de a fura bani de la bancomat prin montarea unui „cash trap”, tentativă eșuată deoarece bancomatul a tras banii înapoi. El a fost de asemenea condamnat pentru a fi fost în posesia unui echipament de copiat.
Legal învestită cu soluționarea cererii de transfer, Curtea constată, în prealabil, că actuala procedura este guvernată de dispozițiile Tratatului dintre România și Regatul Norvegiei privind transferarea peroanelor condamnate, ratificat prin Legea nr. 296/2011, norme ce derogă parțial de la cele inserate în Legea nr. 302/2004. Prin urmare, va analiza atât îndeplinirea cerințelor speciale ce decurg din Tratat, cât și a celor generale ce le completează, conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 302/2004.
În acest sens, constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a se dispune transferarea persoanei condamnate V. C. în vederea continuării executării pedepsei închisorii, respectiv:
- hotărârea judecătorească de condamnare pronunțată de autoritățile judiciare norvegiene respectă toate exigentele art. 131 din Legea nr. 302/2004 pentru recunoașterea sa.
- persoana condamnată este cetățean român și locuiește pe teritoriul României, în înțelesul dat acestei din urmă noțiuni de art. 1 lit. f din Tratat. În accepțiunea convenției bilaterale aplicabile în speță, expresia „statul în care locuiește” persoana condamnată are un înțeles expres determinat, fiind „statul în care persoana condamnată locuiește și și-a avut reședința conform legii în mod continuu pe o perioadă de cel puțin 5 ani și pe al cărui teritoriu urmează să își păstreze dreptul de ședere temporară”.
Toate cele trei condiții cumulative sunt îndeplinite prin raportare la statul de origine al condamnatului, V. C. locuind în mod obișnuit pe teritoriul României, loc în care a avut reședința legală pe perioada expres menționată și unde își păstrează în continuare dreptul de ședere permanentă.
Curtea are în vedere, în acest sens, relațiile comunicate la data de 06.11.2013 de către MAI – Direcția pentru evidența persoanelor și administrarea bazelor de date (din care rezultă că susnumitul este cetățean român, domiciliat în Onești, jud. Bacău, posesor al cărții de identitate eliberate la data de 06.01.2011). Totodată, notează mențiunile certificatului eliberat de autoritățile norvegiene corelate cu argumentele hotărârii de condamnare, din care rezultă că persoana transferabilă nu îndeplinește condițiile relative la reședința legală pe teritoriul Norvegiei.
- hotărârea penală de condamnare este definitivă, începând cu data de 23.08.2013;
- infracțiunile reținute în sarcina condamnatului se regăsesc în enumerarea art. 7 paragraful 1 din Tratat (furt, falsificare de mijloace de plată, fapte legate de criminalitatea informatică), astfel încât nu este necesară verificarea condiției dublei incriminări;
- la data primirii cererii de transferare, sus-numitul avea de executat mai mult de 6 luni închisoare din durata pedepsei 1 an și 8 luni închisoare. Conform art. 9 lit. h din Tratat, situația contrară a rămânerii neexecutate a unei perioade mai reduse constituie un motiv opțional de refuz al recunoașterii hotărârii și a fost invocat expres de către condamnat, în concluziile depuse prin apărător. Curtea constată însă că intervalul de timp rămas până la împlinirea duratei pedepsei – respectiv data de 01.11.2014 – este semnificativ, reprezentând aproximativ 2 treimi din durata totală a pedepsei, astfel încât nu este incident cazul de refuz opțional menționat anterior;
- statul de condamnare a solicitat recunoașterea hotărârii și transferarea condamnatului, înaintând certificatul și hotărârea conform prevederilor art. 5 din Tratat;
- sunt incidente prevederile art. 6 pct. 2 lit. a din Tratat, astfel încât consimțământul persoanei transferabile nu este necesar. Curtea constată că rațiunea convenției bilaterale, astfel cum rezultă din preambulul tratatului, a fost aceea a extinderii cazurilor de aplicare a Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate din 21.03.1983, prin limitarea rolului consimțământului condamnatului în derularea procedurii. D. urmare, deși opinia persoanei transferabile trebuie exprimată, totuși consimțământul său nu mai constituie o condiție legală pentru transfer, în situațiile expres prevăzute de art. 6 pct. 2 din Tratat.
În cauza de față, așa cum s-a arătat anterior, V. C. este cetățean român și locuiește pe teritoriul României, în accepțiunea prevederilor Tratatului aplicabil. Motivele dezacordului său la transfer, respectiv aflarea soției și a copilului minor pe teritoriul Norvegiei, nu împiedică recunoașterea și executarea, cât timp ele nu se regăsesc printre motivele de refuz expres prevăzute de art. 9 din Tratat.
În plus, aceste împrejurări nu au o relevanță deosebită, deoarece condamnatul a păstrat legături constante cu statul de origine și persoane aflate pe teritoriul acestuia (astfel cum rezultă din mențiunile hotărârii referitoare la transferul constant al unor sume de bani în România).
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că măsura transferului într-un penitenciar românesc ar facilita reintegrarea socială mai ușoară a condamnatului, urmând a dispune în consecință.
Ca atare, în baza art. 162 din Legea nr. 302/2004 (republicată) și art. 8 alin. 1 din Tratatul dintre România și Regatul Norvegiei privind transferarea peroanelor condamnate, ratificat prin Legea nr. 296/2011, va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Va recunoaște sentința penală din data de 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Tonsberg – Norvegia (în dosarul nr. 13-086468MED-TONS), definitivă la data de 23.08.2013, privind pe condamnatul V. C..
Va dispune transferarea persoanei condamnate V. C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare.
Va deduce din pedeapsa aplicată prevenția și perioada executată de la data de 06.03.2013 la zi.
În baza art. 22din Legea nr. 296/2011, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului; onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Recunoaște sentința penală din data de 11.06.2013, pronunțată de Tribunalul Municipal din Tonsberg – Norvegia (în dosarul nr. 13-086468MED-TONS), definitivă la data de 23.08.2013, privind pe condamnatul V. C. (fiul lui Zathel și V., născut la data de 09.02.1987 în Onești, jud. Bacău, domiciliat în Onești, ., ., jud. Bacău, CNP_).
Dispune transferarea persoanei condamnate V. C. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 1 an și 8 luni închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată prevenția și perioada executată de la data de 06.03.2013 la zi.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina sa, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 320 lei, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2013.
PREȘEDINTE,
S. C. GREFIER,
D. P.
Red./th.ted S.C.
4ex/18.12.2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 2298/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
