Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2418/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2418/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-12-2013 în dosarul nr. 2418/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
Decizia penală nr. 2418 R
Ședința publică din data de 24 decembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: I. T.
JUDECĂTOR: D. M.
JUDECĂTOR: F. B. V.
GREFIER: R. S.
Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror E. B..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul I. G. împotriva încheierii de ședință din data de 11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosarul nr._/3/2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurentul inculpat I. G., avocat din oficiu B. C., cu delegație nr._ din data de 20.12.2013 emisă de Baroul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a procedat la verificarea identității recurentului inculpat I. G., fiul V. și al lui M., născut la 21.01.1975.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.
Apărătorul recurentului inculpat I. G. solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosarul nr._/3/2013 și rejudecând să fie revocată măsura arestării preventive a inculpatului, apreciind că acesta nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, a recunoscut și regretă săvârșirea faptei si are o stare de sănătate precară.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanța de fond a avut in vedere la menținerea stării de arest a inculpatului încadrarea juridică a faptei pentru care acesta este cercetat, datele din fișa de cazier judiciar a acestuia, din care rezultă că acesta a săvârșit fapta pentru care este cercetat in stare de recidivă postexecutorie.
Recurentul inculpat I. G., având ultimul cuvânt, arată că recunoaște și regretă săvârșirea faptei. Totodată, solicită a fi avută în vedere și starea sa de sănătate.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, în dosarul nr._/3/2013, în baza art.3002 rap. la art.160b alin. 1 și 3 Cod proc.pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a fost menținută măsura arestării preventive a inculpaților I. G. (fiul lui V. și M., născut la data de 21.01.1975, în oraș L.-Gară, jud. Călărași, cu domiciliul în .. Dor Mărunt, .. 141, CNP_, arestat în baza MAP nr. 212/UP/05.09.2013, emis de Tribunalul București - Secția I-a penală în dosarul nr._/3/2013), I. V. (fiul lui F. și M., născut la data de 04.05.1979 în București, Sector 8, domiciliat în ., Jud. I., CNP –_, arestat în baza MAP nr. 211/UP/05.09.2013 emis de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._/3/2013) și I. N. (fiul lui F. și M., născut la data 26.09.1983 în Ciorogârla, Jud. I., domiciliat în Comuna Cornetu, ., Jud. I., CNP -_, arestat în baza MAP nr. 210/UP/05.09.2013 emis de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._/3/2013) și GHIDIMAN D. (fiul lui F. și M., născut la data de 30.06.1975 în București, CNP._, domiciliat în ., ., ., ., arestat în baza MAP nr. 4/J/16.10.2013 emis de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2013).
A fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul I. G., prin apărător ales.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 1590D/P/2013 din data de 23.09.2013, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT –Serviciul Teritorial București a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților I. G., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001 cu aplic. art. 37 lit.b C.p.; I. N., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea nr.678/2001; I. V., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea 678/2001, și Ghidiman D., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 13 al. 1, 2 și 3 din Legea nr. 678/2001 iar prin cerere formulată separat la data de 23.09.2013 a solicitat înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive față de inculpatul Ghidiman D..
În fapt, s-a reținut că în data de 12.08.2013, prin înșelăciune și ulterior amenințare și violență, inculpații I. N. și I. V. au transportat-o pe minora F. A. Săftica, în București, cu autoturismul condus de numitul Ghidiman D., la inculpatul I. G., din partea căruia au primit suma de aproximativ 350 euro, în scopul exploatării prin obligarea la practicarea prostituției. Astfel, după ce inculpatul I. G. a recrutat-o pe minora, primind-o și plătind inculpații I. N. și I. V. suma de aproximativ 350 euro, i-a asigurat minorei F. A. Săftica, în perioada 12.08._13, găzduirea în scopul exploatării sale, prin obligarea la practicarea prostituției.
Prin încheierea de ședință din data de 05.09.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală, în dosarul nr._/3/2013 s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților I. G., I. N. și I. V. pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 05.09.2013 și până la data de 04.10.2013, inclusiv.
Examinând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și totodată a apreciat că temeiurile legale care au determinat arestarea preventivă inițială a acestora continuă să existe și impun în continuare privarea acestuia de libertate.
Articolul 5 par. 1 lit. c din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994 stipulează necesitatea existenței unor motive rezonabile de a presupune că persoana privată de libertate a comis o infracțiune, garantând astfel temeinicia măsurii privative de libertate și caracterul său nearbitrar.
În hotărârea Murray v. Regatul Unit, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituiau elementele indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu putea privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. În consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, simplă asociere de idei sau de prejudecăți (etnice, religioase sau de altă natură) indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni.
Totuși faptele probatorii care ar putea da naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare (Calejjav. Malta).
Instanța de fond a constatat că în cauză sunt incidente în continuare dispozițiile art. 148 lit. f C.p.p, conform argumentelor de drept și de fapt de la momentul arestării preventive.
Nu poate fi omisă reacția publicului, față de săvârșirea acestor infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, se produce o anumită „tulburare socială" de natură să justifice menținerea acestuia în stare de arest preventiv pe o anumită perioadă de timp.
Totodată, instanța de fond a apreciat pericolul concret pentru ordinea publică și din perspectiva circumstanțelor personale ale inculpaților (vârstă, studii, stare de sănătate, conduită anterioară în societate, antecedente penale etc), constatând din analiza lucrărilor dosarului faptul că inculpați au studii medii și nu sunt la primul contact cu legea penală, manifestând în continuare dispreț față de normele de drept.
Cu privire la aspectele vizând persoana inculpaților, acestea vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei pe fond, în procesul individualizării sancțiunii penale, desigur în ipoteza în care instanța va ajunge la concluzia dovedirii vinovăției.
Analizând măsura preventivă și din perspectiva dispoz. art. 5 din CEDO, Tribunalul a considerat că menținerea măsurii privative de libertate este justificată întrucât prin proclamarea dreptului la libertate, se protejează libertatea individuală împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților, care însă nu trebuie să stânjenească eforturile instanțelor în administrarea probelor, desfășurarea procesului în bune condiții (Cauza Tonasi vs Franța).
Tribunalul a apreciat că durata arestării preventive a inculpaților nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Este de menționat faptul că inculpați sunt arestați de circa 3 luni respectiv o lună de zile și nimic din desfășurarea celor două procedurii respectiv urmărire penală și instanța nu au fost de natură a duce la concluzia că nefinalizarea judecății ar fii imputabilă în vreun mod autorităților sau părților.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul I. G., Tribunalul a apreciat că în cauză nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura de prevenție neprivative de libertate față de inculpat, în considerarea următoarelor aspecte:
Măsurile preventive reprezintă acea categorie a măsurilor procesuale prevăzute de lege, cu caracter de constrângere, prin luarea cărora organele judiciare urmăresc privarea de libertate sau restrângerea libertății de mișcare a învinuitului sau inculpatului, în scopul de a asigura buna desfășurare a procesului penal, și pentru a împiedica sustragere învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Pentru atingerea obiectivelor majore ale procesului penal, persoanele care participă la activitatea procesual-penală sunt chemate să dea dovadă de loialitate, pe tot parcursul procesului, și în special cu ocazia administrării probelor în vederea aflării adevărului și a justei aplicări a legii penale sau civile.
Necesitatea obiectivă a măsurilor de prevenție în procesul penal a fost își găsește temeiul în interferența manifestată între limitele fixate de lege, posibilităților de executare a drepturilor subiective în cadrul ordinii juridice, determinate atât de cerințele generale ale dezvoltării societății cât și de trăsăturile specifice ale domeniului de relații la care se referă.
Susținerea inculpatului I. G., prin apărător în sensul că s-a prezentat singur la organele de urmărire penală în momentul chemării nu poate fi reținută ca argument pentru a se dispune înlocuirea măsurii preventive deoarece prezentarea de către inculpat în fața organelor judiciare în momentul chemării este o dovadă de normalitate și de respect fată de legea penală si procesual penală.
Față de circumstanțele reale ale faptei și circumstanțele personale ale inculpaților, de momentul procesual al cauzei, Tribunalul a considerat că punerea în libertate ar îngreuna buna desfășurare a procesului penal, astfel că în baza art. 300 ind. 2 C.p.p rap. la art. 160 ind. b C. pr. pen. a menținut arestarea preventivă a inculpaților Ghidiman D., I. N., I. V. și I. G. și a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul I. G., în raport de stadiul procesual al cauzei impunându-se menținerea acestei stării.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul I. G., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și revocarea măsura arestării preventive, apreciind că nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică, întrucât a recunoscut și regretat săvârșirea faptei și are o stare de sănătate precară.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate, în raport de criticile formulate cât și din oficiu, Curtea în temeiul dispozițiilor art.3856 alin.2 și 3 Cod procedură penală, apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru considerentele următoarele:
Potrivit art.3002 C.p.p. în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art.160b C.p.
Conform art.160ind.b alin.3 C.p.p. când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată ca temeiurile de fapt și de drept care au determinat arestarea preventivă a inculpatului I. G. nu s-au schimbat ( 148 lit. f si art 143 C.p.p) și justifică în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel, Curtea constată că probele administrate în cauză până în prezent relevă indicii temeinice, în sensul art.143 alin.1 C.p.p. și art.68 ind.1 C.p.p., din care rezultă presupunerea rezonabilă că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată, după cum rezultă din declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, declarația de recunoaștere a inculpatului, declarațiile coinculpaților, procesele-verbale de efectuare a perchezițiilor.
În ceea ce privește cazul prevăzut de art.148 lit.f C.p.p., de asemenea, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile cumulativ impuse de acest text de lege, atât în ceea ce privește pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile deduse judecății, mai mare de 4 ani, cât și sub aspectul existenței probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
La aprecierea acestei din urmă condiții, Curtea are în vedere amplificarea și fenomenului infracțional care are ca obiect ființa umană, natura și gravitatea faptelor săvârșite (având ca obiect o minoră a cărei dezvoltare ulterioară poate fi iremediabil afectată), circumstanțele de săvârșire (în mod premeditat, având susținerea mai multor persoane, prin cumpărarea părții vătămate și exploatarea sa sexuală în scopul plății prețului acesteia), iar pe de altă parte, persoana inculpatului care are antecedente și a recurs la obținerea mijloacelor materiale necesare pe căi ilicite, existând riscul real ca, o dată pus în libertate, să săvârșească fapte ilicite pentru a-și asigura existența.
Curtea are în vedere că la acest moment, în prezenta cauză inculpatul este cercetat din data de 05.09.2013 în stare de arest preventiv. Raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea a afirmat în mod constant că durata rezonabila a privarii de libertate nu poate fi analizata in abstracto, ci in fiecare caz in parte in raport de particularitatile cauzei. Astfel, s-a aratat ca la mentinerea masurii arestarii preventive trebuie analizata persistenta motivelor care justifica privarea de libertate a inculpatului, apreciind ca dupa o anumita perioada de timp motivele existente la luarea masurii nu mai sunt suficiente pentru a justifica continuarea măsurii privative decat daca există indicii concrete in sensul existentei unui interes public ce prevaleaza, în ciuda existentei prezumtiei de nevinovatie, regulii respectarii libertatii individuale (W c. Elvetiei, Hotararea din 26 ianuarie 1993).
Curtea constata că in raport de circumstantele concrete ale cauzei în care sunt cercetați patru inculpați, fără a se constata perioade mari de inactivitate din partea organelor judiciare, care au luat toate măsurile pentru asigurarea dreptului la apărare al inculpaților, detentia provizorie a inculpatului nu se întinde dincolo de limite rezonabile.
În concluzie, Curtea a reținut că încheierea recurată este legală și temeinică și nu sunt elemente care să ducă la admiterea recursului formulat de inculpatul I. G., considerente față de care, în baza art.38515 alin.1 pct.1 lit.b C. pr. pen., va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.192 al.2 C. pr. pen., va obliga recurentul la 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de I. G. împotriva încheierii de ședință din data de 11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală, în dosarul nr._/3/2013.
Obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 decembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. TocanDumitru M. F. B. V.
GREFIER,
R. S.
Red. I.T.
Dact. A.L. 2 ex./06.01.2014
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
