Revocarea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 1940/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1940/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-10-2013 în dosarul nr. 1940/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1940/R
Ședința publică din data de 21 octombrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: V. B.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: A. L. P.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție este reprezentat de procuror S. C..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul inculpat S. M. P., personal, aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărătorul ales, avocat G. T., în baza împuternicirii . nr._/2013 (atașată la fila 4 dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, constând în copii de pe certificatele de naștere ale copiilor acestuia.
Reprezentantul Ministerul Public solicită, la rândul său, încuviințarea administrării probei cu înscrisuri, constând în copia unei decizii pronunțate, într-o cauză similară, de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală.
Curtea încuviințează probele solicitate și procedează la administrarea acestora, prin depunerea la dosar a înscrisurilor prezentate.
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat de P., casarea încheierii atacate, iar, pe fond, respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara, formulată de inculpatul S. M. P.. În acest sens, arată că susținerile apărării din fața Tribunalului nu reprezintă motive de încetare sau de modificare a temeiurilor care au determinat luarea acestei măsuri preventive. Astfel, lipsa antecedentelor penale a fost cunoscută la momentul dispunerii măsurii respective și, ca atare, nu poate motiva revocarea acesteia. De asemenea, nici faptul că inculpatul s-a prezentat de fiecare dată în instanță nu poate justifica o astfel de soluție, întrucât aceasta constituie o obligație care i-a fost impusă pe întreaga durată a măsurii preventive luate în privința sa. Solicită a se avea în vedere și stadiul procesual al cauzei, în care au fost audiați toți martorii, iar inculpatului i-a fost respinsă proba cu expertiza, precum și gravitatea infracțiunilor de care acesta este acuzat, prin care s-a cauzat un prejudiciu estimat la câteva milioane de euro.
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită respingerea recursului declarat de P., ca nefondat și menținerea încheierii Tribunalului, ca fiind legală și temeinică. Arată că măsura preventivă luată față de inculpat, respectiv obligarea de a nu părăsi țara, datează de peste 1 an și 8 luni, iar, în această perioadă, instanța sesizată cu judecarea pe fond a cauzei și-a putut forma în mod obiectiv opinia că acesta nu încearcă să influențeze în vreun fel buna desfășurare a procesului penal și nu intenționează să se sustragă de la judecată. Susține că măsura preventivă luată față de inculpat aduce atingere dreptului la muncă al acestuia, care trebuie să facă deplasări în străinătate, pentru a-și desfășura activitatea profesională, din care obține veniturile necesare întreținerii familiei sale.
Intimatul inculpat S. M. P., personal, în ultimul cuvânt, precizează că măsura preventivă dispusă în ceea ce îl privește a cauzat dificultăți, atât lui, cât și familiei sale, respectiv celor trei copii, pe care a fost nevoit să-i mute la o școală mai ieftină, de cartier, întrucât nu își mai permitea să suporte cheltuielile de la școala pe care o frecventau anterior.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 15 octombrie 2013, pronunțată în Dosarul nr._ 12, Tribunalul București – Secția I Penală, între alte măsuri, a dispus, în temeiul art.139 alin.2 din Codul de procedură penală, admițând cererea inculpatului S. M. P. (fiul lui M. și I., născut la data de 17 iunie 1974 în municipiul Curtea de Argeș, județul Argeș, CNP_), revocarea măsurii obligării de a nu părăsi țara, luată față de acesta.
Pentru a dispune astfel, Tribunalul a apreciat că, în actualul stadiu procesual al cauzei, nu mai există temeiuri care să justifice menținerea măsurii preventive anterior menționate.
Astfel, prin Rechizitoriul nr.284/P/2010 din data de 07 mai 2012, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, aflat sub incidența măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pentru săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani, în formă continuată, înșelăciune, delapidare, complicitate la delapidare și delapidare, în formă continuată, prevăzute deart.23 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, de art.215 alin.1, 3 și 5 din Codul penal, de art.2151 alin.1 și 2 din Codul penal, de art.26 rap. la art.2151 alin.1 și 2 din Codul penal și respectiv de art.2151 alin.1 și 2 cu aplic. art.41 alin.2 din Codul penal, toate cu aplic. art.33 lit.a din Codul penal, acesta fiind acuzat de săvârșirea următoarelor fapte:
- în perioada septembrie 2008 - martie 2009, și-a însușit, în mod repetat, suma totală de 1.295.620 euro din conturile . SRL, asupra cărora avea drepturi de administrare și a folosit acea sumă de bani în interes personal;
- la data de 10 martie 2009, și-a însușit suma de 230.000 euro din contul bancar al ., asupra căruia avea drepturi de administrare și a folosit acea sumă de bani în interes personal;
- la data de 10 martie 2009, împreună cu Z. L., care avea drepturi de administrare asupra contului bancar al ., și-a însușit suma de 330.000 euro, pe care a folosit-o în interes personal;
- cu prilejul încheierii convenției numită „tranzacție”, din data de 03 februarie 2009, între . și ., semnată „S. M. P.”, prin care recunoștea datoria de 12.058.710 lei (echivalentul a aproximativ 3.000.000 euro) și se obliga să o plătească în opt tranșe, până la data de 30 aprilie 2009, obligație executată parțial, i-a indus în eroare pe cocontractanți, intenția sa fiind doar de a amâna executarea silită a creanței și indisponibilizarea conturilor societății, astfel încât să-și însușească veniturile prezente și viitoare ale acesteia fără achitarea furnizorilor de servicii, operațiune începută înainte de încheierea „tranzacției” (luna august 2008) și continuată și după încheierea contractului (până în luna martie 2009), fiind cauzat un prejudiciu de 8.029.615,81 lei;
- în perioada septembrie 2008 - aprilie 2009, a efectuat, în mod repetat, operațiuni comerciale cu caracter fictiv, prin care, între altele, a transferat succesiv suma totală de aproximativ 1.800.000 euro, cunoscând că provine din săvârșirea de infracțiuni, din conturile Grupului BIGGER (. SRL, . și .), în conturile bancare din Cipru ale societăților tip off-shore ASISTA BUSINESS SOLUTION LTD și respectiv YELLOW LTD, banii fiind ulterior reintroduși în circuitul comercial prin conturile deținute sau controlate de acesta în România sau prin plăți efectuate de el în favoarea diverșilor comercianți.
Prin încheierea din data de 14 mai 2012, Tribunalul sesizat cu judecarea în primă instanță a cauzei a dispus, în temeiul art.1451 rap. la art.145 din Codul de procedură penală, luarea față de inculpat a măsurii obligării de a nu părăsi țara (România), stabilind în sarcina acestuia următoarele obligații: să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lui (I.P.J. I.), conform programului de supraveghere întocmit de acesta sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței de judecată; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme; să nu se apropie de martorii din rechizitoriu și să nu comunice cu aceștia, în mod direct sau indirect.
La luarea măsurii preventive anterior menționate, s-a apreciat că aceasta se justifică prin prisma dispozițiilor art.136 din Codul de procedură penală, întrucât corespunde scopului procesului penal și asigură condițiile unei bune administrări a cauzei. De asemenea, s-au avut în vedere gravitatea și amploarea activității infracționale imputate inculpatului, caracterul transfrontalier al acesteia, formele calificate reținute cu privire la infracțiunile de înșelăciune și delapidare, precum și întinderea prejudiciului reclamat de părțile vătămate. Totodată, s-a ținut seama de faptul că măsură preventivă aleasă nu are un caracter privativ de libertate, limitându-i inculpatului doar posibilitatea de a părăsi România, apreciindu-se că ingerința în libertatea de circulație a acestuia este justificată și proporțională cu scopul urmărit.
Revenind la momentul procesual actual, Tribunalul a considerat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive și a constatat că nu există alte temeiuri noi care să o justifice.
În acest sens, Tribunalul a evidențiat că, din materialul probator existent la dosar, rezultă indicii care induc presupunerea că inculpatul a comis o faptă prevăzută de legea penală.
În schimb, din fișa de cazier judiciar, rezultă că inculpatul nu are antecedente penale, aflându-se la primul impact cu legea penală. De asemenea, actele dosarului relevă că acesta s-a prezentat la chemarea organelor de urmărire penală și a instanței de judecată.
Totodată, Tribunalul a observat că inculpatul a fost trimis în judecată la data de 09 mai 2012, iar cauza a suferit mai multe amânări (pentru lipsă de procedură sau pentru administrarea probatoriului) și că, între timp, au fost audiați toți martorii din lucrări, astfel că, în prezent, cercetarea judecătorească este aproape de finalizare.
Tribunalul a subliniat și faptul că inculpatul se bucură de prezumția de nevinovăție și de celelalte drepturi stabilite prin art.5, art.51 și art.52 din Codul de procedură penală, urmând ca, după administrarea tuturor probelor, să se lămurească situația de fapt și să se stabilească vinovăția acestuia.
Împotriva încheierii Tribunalului, a declarat recurs în termenul legal (la data de 16 octombrie 2013) P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție.
Cererea de recurs a Parchetului (nemotivată) a fost înaintată de Tribunal și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 18 octombrie 2013.
Cu ocazia judecării recursului, la solicitările Parchetului și inculpatului intimat, a fost administrată proba cu înscrisuri, în cadrul căreia reprezentantul celui dintâi a prezentat copie de pe Decizia penală nr.517/R din data de 15 martie 2013 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, iar cel din urmă, asistat juridic de apărătorul ales, a depus copii de pe certificatele de naștere ale celor trei copii minori ai acestuia.
În dezbateri, reprezentantul Parchetului a criticat încheierea recurată ca fiind netemeinică, susținând că, în mod greșit, s-a dispus revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, întrucât lipsa antecedentelor penale a fost cunoscută și la momentul luării măsurii respective, iar, prin prezentarea la judecată, inculpatul nu a făcut decât să respecte o obligație care i-a fost impusă pe durata acelei măsuri. În același sens, a invocat și stadiul procesual avansat al judecării cauzei în primă instanță, precum și gravitatea infracțiunilor de care inculpatul este acuzat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este fondat, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul intimat S. M. P. a fost trimis în judecată, la data de 07 mai 2012, sub acuzația săvârșirii infracțiunilor menționate în considerentele încheierii recurate, după ce, în faza de urmărire penală, fusese luată față de acesta, în data de 23 aprilie 2012, măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
După sesizarea cu judecarea pe fond a cauzei, prima instanță a dispus, la data de 14 mai 2012, printr-o încheiere rămasă definitivă ca efect al respingerii recursului, luarea față de inculpat a aceleiași măsuri preventive, ce este valabilă și în prezent, în condițiile în care o cerere precedentă de revocare a acesteia a fost respinsă, în mod definitiv, la data de 15 martie 2013, prin Decizia penală nr.517/R a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală.
Lecturarea considerentelor încheierii care este în prezent recurată relevă că acestea sunt identice cu cele ale încheierii Tribunalului din data de 06 martie 2013, casată prin decizia penală anterior menționată.
Soluția dispusă de prima instanță în aceste condiții este, în primul rând, nelegală, sens în care Curtea menționează că, potrivit art.139 alin.2 din Codul de procedură penală, revocarea unei măsuri preventive se dispune numai în cazurile când a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau când nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei.
În speță, Curtea constată că nu este incident vreunul dintre aceste două cazuri, întrucât legalitatea luării măsurii preventive este indubitabilă, fiind confirmată printr-o hotărâre definitivă (încheierea Tribunalului din data de 14 mai 2012, menținută prin Decizia penală nr.1025/R din data de 21 mai 2012 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală) și, de altfel, nefiind contestată nici de inculpat. De asemenea, temeiul care a justificat-o, potrivit art.1451 alin.1 rap. la art.145 alin.1 teza a II-a din Codul de procedură penală, respectiv cel prevăzut de art.143 alin.1 din același cod, este și în prezent incident, chiar Tribunalul constatând (conform considerentelor încheierii pronunțate), pe baza materialului probator existent la dosar, că există în continuare indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapte prevăzute de legea penală.
În al doilea rând, soluția respectivă este și netemeinică, întrucât inculpatul nu a prezentat, nici Tribunalului, nici Curții, vreun argument valid și dovedit (cu înscrisuri sau prin alte mijloace de probă), care să ofere o justificare dorinței sale de a părăsi teritoriul țării în viitorul apropiat, în condițiile în care cercetarea judecătorească în primă instanță se află într-un stadiu avansat, fiind aproape de finalizare.
În acest context, Curtea remarcă faptul că inculpatul, deși avea acest drept, nu a solicitat niciodată încuviințarea părăsirii temporare a teritoriului României, în legătură cu situații punctuale care ar fi reclamat, din motive familiale sau profesionale, deplasarea sa în străinătate, insistența lui în a cere, în mod repetat, însăși revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, într-o fază finală a cercetării judecătorești, făcând rezonabilă temerea că acesta ar putea încerca astfel să se sustragă de la procedura judiciară în curs de desfășurare.
Având în vedere această ultimă împrejurare, Curtea constată că ingerința în libertatea de circulație a inculpatului, care nu este una severă și nu a depășit limitele unei durate rezonabile, în raport cu gravitatea acuzațiilor aduse și complexitatea ridicată a cauzei, este, în continuare, legitimă și proporțională cu scopurile la care face referire art.136 alin.1 din Codul de procedură penală, respectiv acelea de a asigura buna desfășurare a procesului penal și de a împiedica sustragerea acestuia de la judecată.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție, va casa parțial încheierea atacată, în limita dispoziției contestate de acesta și, rejudecând cauza în fond, potrivit art.139 alin.2 din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondată, cererea inculpatului S. M. P. de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale încheierii recurate, la care nu se referă calea de atac exercitată în cauză.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului admis al Parchetului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, admite recursul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 15 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ 12.
Casează, în parte, încheierea recurată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.139 alin.2 din Codul de procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea inculpatului S. M. P. de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara.
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 octombrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. S. V. B. C. V. G.
GREFIER,
A. L. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 04 noiembrie 2013
C.C. - T.B.S.I.P.
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1956/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
