Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 1360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1360/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-11-2014 în dosarul nr. 1360/2014

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.1360/A

Ședința publică din data de 3 noiembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: R. M.

JUDECĂTOR: A. A. R.

GREFIER: L. B.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. E..

Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de inculpații V. S. și D. D. împotriva sentinței penale nr. 1956 din data de 10.07.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția I Penală, în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 31.10.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, în temeiul dispozițiilor art.391 alin.1 Cod procedură penală, Curtea a stabilit pronunțarea asupra cauzei de față la data de 03.11.2014, moment la care a decis următoarele:

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 1956/10.07.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală s-au dispus următoarele:

În baza art. 194 alin. 1) C.p. anterior, cu aplic. art. 5 C.p., condamnă pe inculpatul V. S.,zis “D.”, în prezent încarcerat în Penitenciarul Jilava la pedeapsa închisorii de 2 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 71 C.p. anterior, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a, lit. b) C.p. anterior, din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 118 alin. 1) lit. e) C.p. anterior, confiscă de la inculpat echivalentul în lei la data plății al sumei de 300 de euro.

În baza art. 33 lit. a) C.p. anterior, constată că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta este concurentă cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință modificată prin sentința penală nr. 589/F/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 220/C/06.05.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală.

În baza art. 34 alin. 1) lit. b) C.p. anterior, contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa închisorii de 2 ani aplicată inculpatului pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință modificată prin sentința penală nr. 589/F/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 220/C/06.05.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 8 luni închisoare, pe care o sporește cu 4 luni, inculpatul urmând să execute 3 ani închisoare.

În baza art. 35 C.p. anterior, aplică pe lângă pedeapsa rezultantă măsura de siguranță a confiscării de la inculpat a echivalentului în lei la data plății al sumei de 300 de euro.

În baza art. 88 C.p. anterior și art. 36 alin. 3) C.p. anterior, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză, de la 14.05.2013 la 16.07.2013, prevenția din cauza în care inculpatul a fost condamnat sub aspectul infracțiunii prev. de art. 321 alin. 2) C.p. anterior, de la 09.02.2007 la 08.06.2007, precum și perioada executată din pedeapsa aplicată pentru acestă infracțiune, de la 24.01.2014 la zi.

Ia act că inculpatul este arestat în altă cauză.

Ia act că numitul C. C. nu a învederat că dorește să participe în cauză ca persoană vătămată sau să se constituie ca parte civilă.

Anulează M.E.P.I. nr._14 și dispune emiterea unui nou M.E.P.I..

În baza art. 3 din Legea nr. 216/2011, cu aplic. 5 C.p., condamnă pe inculpatul D. D. zis “E.”, la pedeapsa închisorii de un an și 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de cămătărie (în privința numiților R. T. Ș., Hagivreta C. și C. G.).

În baza art. 118 alin. 1) lit. b) și e) C.p. anterior, confiscă de la inculpat echivalentul în lei al sumei de 17.700 euro.

În baza art. 194 alin. 1) din C.p. anterior, cu aplic. art. 5 C.p., condamnă pe inculpatul D. D. la pedeapsa închisorii de 2 ani, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de șantaj ( faptă privind-o pe victima O. P. M.).

În baza art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu aplic. art. 5 C.p., condamnă pe inculpatul D. D. la pedeapsa închisorii de 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de deținere a unei arme neletale supuse autorizării, fără drept.

În baza art. 118 alin. 1) lit. f) C.p. anterior, confiscă de la inculpat arma de foc neletală cu aer comprimat având . identificare_ înscrisă pe patul puștii și EM 45 B 2A, înscrisă pe țeava puștii, ridicată în data de 14.05.2013 cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa mun. București, .. 38, sector 2.

În baza art. 33 lit. a) C.p. anterior, constată că infracțiunile pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta sunt concurente între ele și sunt concurente și cu infracțiunile de tâlhărie și de furt calificat pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și repune în individualitatea lor pedepsele stabilite și contopite prin aceasta, după cum urmează:

-pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1), alin. 2) lit. b) și c) și alin. 21 lit. a) C.p. anterior, cu aplicarea art. 74 alin. 2) C.p. anterior și 76 alin. 1) lit. b) C.p. anterior;

-pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare stabilită pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208-209 alin. 1) lit. a), e), g), i) C.p. anterior, cu aplic. art. 41 alin. 2) C.p. anterior, art. 74 alin. 2) C.p. anterior și art. 76 alin. 1) lit. b) C.p. anterior.

În baza art. 34 alin. 1) lit. b) C.p. anterior, contopește pedepse stabilite prin prezenta cu pedepsele cu închisoarea stabilite și contopite prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință modificată prin sentința penală nr. 589/F/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 220/C/06.05.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani și 6 luni închisoare, pe care o sporește cu un an, inculpatul urmând să execute 5 ani și 6 luni închisoare.

În baza art. 35 C.p., aplică pe lângă pedeapsa rezultantă, măsura de siguranță a confiscării speciale privind echivalentul în lei al sumei de 17.700 euro, și măsura de siguranță a confiscării speciale privind arma de foc neletală cu aer comprimat având . identificare_ înscrisă pe patul puștii și EM 45 B 2A, înscrisă pe țeava puștii, ridicată în data de 14.05.2013 cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa mun. București, .. 38, sector 2.

În baza art. 88 C.p. anterior și art. 36 alin. 3) C.p. anterior, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză, de la 14.05.2013 la zi, prevenția din cauza în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, de la 09.02.2007 la 29.09.2008, precum și perioada executată din pedeapsa aplicată în această din urmă cauză, de la 27.01.2014 la zi.

În baza art. 399 alin. 1) C.p.p., menține măsura arestării preventive luate față de inculpat.

Ia act că numiții R. T. Ș., Hagivreta C., C. G., T. M. și O. P. M.) nu au învederat că doresc să participe în cauză ca persoane vătămată și să se constituie părți civile.

În baza art. 404 alin. 4) lit. c) C.p.p., menține măsura asugurătorie instituită în privința inculpatului prin ordonanța nr. 4799/P/2012 din 30.05.2012.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 2124 din data de 24.01.2014 al Tribunalului București-Secția I Penală emis în executarea sentinței penale nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, privind pe inculpatul D. D., dispune și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.

În baza art. 274 alin. 1) și 2) C.p.p., obligă pe inculpați la plata a câte 4000 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare datorate statului.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București cu nr. 4788/P/2012 din 06.09.2013, s-a dispus trimiterea în judecată, între alții, a următorilor inculpați:

-inculpatul V. S., zis “D.”, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, faptă prevăzută de art. 194 alin.(1) din C.pen.;

-inculpatul D. D., zis “E.”, pentru săvârșirea, în concurs, a unei infracțiuni de cămătărie, faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, a două infracțiuni de șantaj, fapte prev. de art. 194 alin.(1) din C.pen., și a unei infracțiuni de deținere a unei arme neletale supuse autorizării, fără drept, faptă prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C.pen..

În sarcina inculpatului V. S. s-a reținut faptul că în perioada 01.12.2012 – 13.12.2012 a exercitat amenințări cu acte de violență asupra persoanei vătămate C. C. pentru a o determina să-i remită suma de 20.000 lei, impusă de inculpat ca urmare a unor pretinse injurii pe care i le-ar fi adresat anterior persoana vătămată.

În sarcina inculpatului D. D. zis „E.”, s-au reținut următoarele:

-în perioada ianuarie 2013 – aprilie 2013, cu titlu de îndeletnicire, a acordat împrumuturi bănești la care a perceput dobânzi unor persoane cunoscute personal sau prin intermediul altor persoane;

-în perioada ianuarie-martie 2013, a exercitat acte de violență și amenințări cu acte de violență asupra persoanei vătămate O. P. M. pentru a o determina să-i remită martorului T. M. suma de 1000 euro. Acești bani reprezentau o parte dintr-o sumă primită de persoana vătămată și de un apropiat al acestuia, martorul Farisău A., cu titlu de despăgubire și pentru a nu formula plângere penală, de la un cetățean străin care ar fi provocat un accident de circulație în urma căruia a rezultat avarierea autoturismului aparținând persoanei vătămate și vătămarea corporală a martorului Farisău A., sumă impusă de inculpat părții vătămate pe motiv că martorul T. M., deși nu a fost vătămat în niciun fel, a fost de față când s-a produs accidentul. Astfel, la data de 28.01.2013, cu ocazia unei convorbiri telefonice, inculpatul D. D. i-a adresat persoanei vătămat O. P. M. amenințări cu acte de violență fizică, la o dată anterioară, pe când se aflau în zona Socului din București, i-a aplicat acestuia o lovitură cu palma peste față, iar la data de 25.03.2013, în contextul unei întâlniri care a avut loc în trafic, la intersecția .. I., l-a amenințat cu un cuțit, acte săvârșite în scopul prezentat anterior;

-la datele de 22.01.2013 și 19.02.2013, cu ocazia unor convorbiri telefonice, inculpatul D. D. i-a adresat persoanei vătămate R. T. Ș. amenințări cu acte de violență fizică, în scopul de a îl determina pe acesta să-i remită suma de 2400 euro, respectiv de 550 euro. Acești bani reprezentau o parte din suma pe care inculpatul i-a acordat-o anterior cu titlu de împrumut și din camăta aferentă;

-inculpatul D. D. zis „E.” a deținut la adresa de domiciliu, din mun. București, .. 38, sector 2, o armă neletală supusă autorizării, fără a i se fi eliberat permis de armă.

Cauza a fost înregistrată în data de 06.09.2013, pe rolul Tribunalului București-Secția a II-a Penală, sub nr._/3/2013.

La termenul din 20.12.2013, instanța a dispus disjungerea judecării cauzei în privința a trei inculpați, care solicitaseră judecata în condițiile art. 320¹ C.p.p. anterior, printre care și inculpatul D. D., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a II-a Penală, sub nr._/3/2013.

Prin încheierea din 09.01.2014, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulate de inculpatul D. D., de a se judeca în condițiile art. 320¹ C.p.p. anterior, și, în consecință, a repus cauza pe rol.

La termenul din 23.01.2014, instanța a reunit dosarul cu nr._/3/2013 cu dosarul nr._/3/2013, sub nr._/3/2013.

În data de 10.02.2014, ca urmare a unificării secțiilor penale ale Tribunalului București, cauza a fost transpusă pe noua Secție I Penală, numărul dosarului primind un asterisc drept urmare a acestei transpuneri.

La termenul din 20.06.2014, în baza art. 46 C.p.p., instanța a dispus disjungerea judecării cauzei în privința inculpaților D. D. și V. S., cauza nou creată, privindu-i pe inculpatul D. D., trimis în judecată pentru săvârșirea, în concurs, a unei infracțiuni de cămătărie, faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 privind interzicerea activității de cămătărie, a două infracțiuni de șantaj, fapte prev. de art. 194 alin.(1) din C.pen. și a unei infracțiuni de deținere a unei arme neletale supuse autorizării, fără drept, faptă prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C.pen., și V. S., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, faptă prevăzută de art. 194 alin.(1) din C.pen., fiind înregistrată ca dosar distinct, sub nrf._ .

În faza judecății s-a procedat la audierea inculpatului V. S. și a martorului C. C., inculpatul D. D. uzând de dreptul la tăcere, necontestând probe din faza urmăririi penale și nesolicitând administrarea de probe noi.

În urma analizei materialului probator administrat în cauză și dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține, pe de o parte, că este probată activitatea infracțională pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V. S., iar, pe de altă parte, că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj.

Prima declarație dată de numitul C. C., în calitate de parte vătămată și civilă în fața procurorului, vine în susținerea acuzației de șantaj formulată împotriva inculpatului V. S.. Astfel, în data de 14.05.2013, acesta a menționat că la începutul lunii decembrie 2012 a primit un telefon de la V. S. zis D., care i-a cerut să se întâlnească în zona spitalului „Sfântul P.”, pentru a discuta ceva. Cu ocazia întâlnirii ce a avut loc, inculpatul i-a spus că a vorbit urât de el în fața altor lăutari. Numitul C. C. i-a spus că acest lucru nu este adevărat, iar inculpatul i-a cerut să-i dea o sumă de 1500-2000 de euro, tocmai pentru faptul că ar fi vorbit urât de el. Numitul C. C. i-a spus că nu are de ce să îi dea respectiva sumă de bani, având în vedere că nu a vorbit urât de el. Numitul C. C. a mai precizat că inculpatul a sunat pe un lăutar, care i-a confirmat faptul că nu a vorbit urât despre el. A mai menționat că a fost șocat de acuzația ce i se aducea, i-a spus inculpatului că glumește, fapt pe care inculpatul l-a negat, reiterând acuzația că acesta ar fi vorbit „prost” de el. A mai precizat că și anterior acestei date, inculpatul i-a spus că este supărat pe el pentru faptul că ar fi vorbit urât despre el în timp ce se afla în Balkan Club. Numitul C. C. a menționat că a vorbit la telefon cu numitul R. A., căruia i-a povestit despre pretențiile inculpatului, numitul R. A. spunându-i să nu-i dea nimic.

Peste două săptămâni, numitul C. C. s-a întâlnit cu inculpatul pentru a-i da drept cadou un costum de haine și niște pantofi, motivul pentru care i-a făcut acest cadou fiind acela că își dorea să scape de el, inculpatul insistând foarte mult să primească pantofi și costumul respectiv pentru a face sărbătorile cu ele. Cu ocazia aceleiași întâlniri, inculpatul i-a cerut să îl împrumute ce 300-400 de euro, pentru a scoate de la amanet inelul soției, suma de 300 de euro pe care i-a dat-o acestuia, nemaifiindu-i restituită de inculpat. O altă întâlnire nu a mai avut loc între cei doi până la data audierii. Numitul C. C. a menționat că îl cunoaște pe inculpat din anul 1999, dar că nu l-a cunoscut îndeaproape și nu știe ce fel de om este, dacă este agresiv sau nu. Cu ocazia aceleiași audieri, numitul C. C. a mai menționat că are pretenții bănești față de inculpat, solicitând restituirea sumei de 300 de euro, și a precizat că în modalitatea descrisă în declarație, inculpatul a încercat să obțină de la el suma de 1500-2000 de euro.

Analizând această declarație, se constată că numitul C. C. recunoaște pretinderea unor prestații de către inculpat, precum și faptul că a efectuat anumite prestații în beneficiul inculpatului, fără ca ele să fie datorate, motivul invocat de inculpat pentru a-și justifica pretențiile fiind unul inventat. Numitul C. C. nu menționează faptul că ar fi fost constrâns, cel puțin prin acte de amenințare, de către inculpat să efectueze aceste prestații, dar nici nu oferă o explicație plauzibilă a efectuării prestațiilor respective, în condițiile în care nu erau datorate. De asemenea, acesta pretinde că, deși îl cunoaște pe inculpat din 1999, nu are cunoștință dacă este sau nu o persoană violentă, afirmație din care se poate deduce că inculpatul nu s-ar fi manifestat violent față de numitul C. C..

În data de 07.06.2014, numitul C. C. dă o nouă declarație, de data aceasta în calitate de martor, menținând în linii mari aspectele prezentate anterior și furnizând anumite detalii noi. Acesta a precizat că îl cunoaște pe inculpat de 15 ani, cântându-i la mai multe evenimente, el fiind artist. Martorul precizează că la începutul lunii decembrie 2012, în timp ce se afla în clubul Balkan unde cânta, s-a întâlnit cu inculpatul care i-a bătut obrazul, spunându-i că e supărat pe el din cauză că ar fi vorbit “rău” de el, dar că urmează să lămurească aceste aspecte prin telefon. După aproximativ două săptămâni ar fi fost sunat de inculpat care i-ar fi reproșat din nou că l-ar fi vorbit de rău și l-ar fi înjurat în fața unui alt lăutar, dându-i de înțeles că este supărat pe el și că ar trebui să îi dea o sumă de bani, nespecificând o anumită sumă. Inițial martorul a crezut că motivul supărării inculpatului era acela că în luna octombrie 2012, inculpatul l-a chemat să cânte la un eveniment, dar el nu s-a prezentat. Inculpatul, însă, nu a făcut nicio referire la acest lucru. În luna decembrie 2012, după discuția de la restaurantul Balkan, martorul a auzit de la mai multe persoane că inculpatul ar vrea suma de 20.000 de lei. În cursul lunii decembrie 2012, martorul a purtat mai multe convorbiri telefonice cu inculpatul, convorbiri în cadrul cărora inculpatul i-a spus să îi aducă și lui ceva bani, pentru că are nevoie, dar nu a specificat o sumă exactă. În data de 05.12.2012, martorul l-a contactat telefonic pe R. A., pe care îl știa prieten cu inculpatul, și i-a spus acestuia să îi transmită inculpatului să îl lase în pace. În convorbirea avută cu R. A., i-a spus acestuia că a auzit că inculpatul ar vrea suma de 20.000 de lei, pentru că ar fi vorbit urât de el, martorul negând încă o dată conformitatea cu realitatea a acestei acuzații. Martorul a menționat că se știa prieten cu inculpatul, motiv pentru care nu l-ar fi înjurat niciodată, motiv pentru care a și rămas surprins de ce i-a cerut acesta. Martorul a mai menționat că într-o zi s-a întâlnit cu R. A., care i-a spus că nu a vorbit cu inculpatul și nu i-a transmis ce îl rugase martorul, nemaifiind în relații bune. Martorul a mai precizat că până în luna decembrie 2012 a fost în relații bune cu inculpatul, acesta chemându-l la diverse evenimente la care primea bani pentru prestație de la inculpat, acesta fiind motivul pentru care, atunci când inculpatul i-a solicitat cei 300 de euro cu împrumut, a fost de acord.

Se constată anumite neconcordanțe între cele două declarații, în ceea ce privește suma pretinsă de inculpat: în prima declarație, martorul a spus că inculpatul i-ar fi cerut o sumă de 1500-2000 de euro, pentru ca în cea de-a doua declarație, să menționeze că inculpatul i-a cerut o sumă de bani, dar fără să precizeze cuantumul acesteia. Suma de 20.000 de lei este pentru prima dată menționată în această a doua declarație, martorul precizând că a auzit de la mai multe persoane că inculpatul ar vrea suma de 20.000 de lei, afirmație care conduce la concluzia că inculpatul nu i-a solicitat în mod expres și nemijlocit această sumă.

Declarațiile date de numitul C. C. în faza urmăririi penale se coroborează cu înregistrările convorbirilor telefonice transcrise la dosarul de urmărire penală (vol. XV), din analiza acestor din urmă convorbiri rezultând și un alt aspect, esențial pentru reținerea în sarcina inculpatului V. S. a infracțiunii de șantaj, nemenționat de victima acestei infracțiuni nici măcar în faza urmăririi penale, și anume, faptul producerii de către inculpat victimei a unei stări de temere, ca modalitate de a o determina să efectueze prestațiile solicitate expres sau nu de către inculpat.

Din prima (din punct de vedere cronologic) convorbire purtată de inculpat cu victima, transcrisă la filele 29-34 vol. XV d.u.p., rezultă că respectiva discuție nu este prima în care s-a abordat subiectul pretinsei conduite necorespunzătoare a victimei față de inculpat. De altfel, și martorul C. C. a invcocat o discuție prealabilă celor telefonice, care ar fi avut loc în clubul Balkan, în cadrul căreia s-ar fi abordat acest subiect. Astfel, la un moment dat, pe parcursul convorbirii, fără legătură cu aspectele menționate anterior în cadrul aceleiași convorbiri, victima îi spune inculpatului că vrea ca inculpatul să îl aducă față în față cu omul care i-ar fi spus un anumit lucru inculpatului, reacția inculpatului atestând faptul că știe la ce se referă victima:

C. C.: “Ăăăă…Fii atent, ce rugăminte am la tine…să ai noroc și tu de copiii tăi, dacă nu vreau să mă pui în fața lu’ omu’ ăla tu pe mine. Știi tu care…omu’ ăla care ți-a zis ție așa ceva.”

V. S.: “Așa, și?”

Inculpatul dă de înțeles că este supărat pe victimă pentru ceva ce i-a făcut cu o seară înainte, iar în momentul în care victima dă de înțeles că nu știe cu cea anume a greșit față de inculpat, acesta nu oferă explicația dorită de victimă, reacția inculpatului neliniștind-o vizibil pe victimă care atrage atenția asupra dificultății de a relaționa cu inculpatul, aspect ce prezintă pentru ea caracter de noutate. Victima reiterează propunerea de a fi confruntată cu omul respectiv, pentru ca inculpatul să nu mai fie supărat pe ea, oferindu-se să facă orice pentru ca inculpatul să nu mai fie supărat:

V. S.: “Aseară ai văzut și tu ce mi-ai făcut”.

C. C.: “Ce ți-am făcut, mânca-ți-aș…?”

V. S.; “Măi, Silviule…în fine…”

C. C.: “Mă, să moară familia mea, dacă io știu să mai vorbesc cu tine. Te-ai transformat odată, așa, mă, mânca-ți-aș…Eram obișnuit altfel să vorbesc.”

V. S.: “Ăă? O fi…”

C. C.: “Să moară familia mea! Ești tu…ești tu cu nervii pe mine…Da’ io vreau ca să mă duci la omu’ ăla ca să nu mai ai nervii ăștia pe mine.”

V. S.: “Ăăă…”

C. C.: “Și ce-mi spui, aia fac, mânca-ți-aș…Dacă io știam că trebuie să vin cu băiatu’ ăsta la tine, io nu veneam fără el, io nu veneam singur la tine…Și să te știu că ești supărat în halul ăla pe mine”.

La acest moment inculpatul nu adresează niciun fel de amenințări în scopul de a determina o anumită prestație a victimei, limitându-se la a-și arăta dezamăgirea, la a da de înțeles că nu este neapărat necesar să păstreze legătura cu victima, această atitudine a inculpatului producându-i victimei, așa cum rezultă și din replicile anterior citate, o stare de vizibilă agitație:

V. S.: “(…) Ce vreau să zic…Ne găsim și stăm de vorbă când ne-om găsi, frate. Dacă ne-om găsi, ne găsim, dacă nu….asta e.”

C. C.: “Da, mânca-ți-aș… Arasel, cum să nu ne găsim?”

La câteva minute de la finalizarea acestei convorbiri telefonice, inculpatul are inițiativa apelării victimei, acesta manifestându-se mult mai incisiv (instanța are în vedere convorbirea transcrisă la filele 35-40 vol. XV d.u.p.). Astfel, inculpatul insinuează că victimei i-ar fi fost frică să vină singură la inculpat:

V. S.: “Da’ de ce n-ai venit tu?”

C. C.: “Păi să vin io singur?”

V. S.: “Da”.

C. C.: “Păi nu mi-ai spus, mânca-ți-aș…să vin singur.”

V. S.: “Aaa, fără el nu vii, nu?”

În continuare, are loc un schimb de replici în cadrul căreia atitudinea inculpatului este una de intimidare, poziția sa este una dominantă, iar a victimei este în mod vizibil una defensivă, acesteia dându-i-se ultimatumuri, aducându-i-se acuze, dar nefiindu-i permis să își explice poziția, iar în momentul când, totuși, o face, afirmațiile îi sunt răstălmăcite de inculpat, care pretinde că ar deduce că victima insinuează că minte, ipoteză pe care victima se grăbește să o conteste în mod repetat. Astfel:

INCULPATUL: “Deci io te întreb ceva.”

VICTIMA: “Da, mânca-ți-aș…ce vrei”.

INCULPATUL: “Vii la mine să rezolvi problema ta, sau rămâne să ne găsim?”

Se observă că, deși inculpatul nu precizează ce anume ar urma să se întâmple când s-ar “găsi”cu victima (în ipoteza în care aceasta nu ar veni la inculpat să își rezolve “problema”), inculpatul lasă să se înțeleagă că ar fi vorba de consecințe defavorabile cu care victima ar urma să se confrunte într-o astfel de situație.

În continuare, victima încearcă să pledeze în favoarea propriei nevinovății:

VICTIMA: “Păi ce problemă, mă, mânca-ți-aș…trebuie să rezolv eu cu tine? Spune-mi și mie ca să știu și io. Problema că n-am vorbit prost de tine în viața mea. Pune-mă de față cu omu’ ăla și dac-am vorbit, suport toate consecințele. Pune-mă de față cu omu’ ăla și dac-am vorbit… Ia-l pe omu’ ăla și pune-l de fața mea. Să știu și io cel puțin…să-l întreb io pă omu’ ăla: «Mă, omule, când am vorbit io?”

Deși solicitarea victimei este îndreptățită, motiv pentru care, dacă inculpatul ar fi fost cu adevărat interesat de stabilirea adevărului, ar fi dat curs acestei solicitări, inculpatul nu manifestă niciun fel de disponibilitate de a acorda atenție susținerilor victimei. Dimpotrivă, acesta pretinde că din afirmațiile victimei ar rezulta că el minte (“Bine, mă. Cu alte cuvinte vrei să spui că eu mint și le scot de la mine și…”). Instanța apreciază că inculpatul a făcut această afirmație, fără niciun fundament în susținerile anterioare ale victimei, tocmai pentru că miza că victima se va panica la gândul că inculpatul ar crede că este făcut mincinos. Că inculpatul a intuit corect rezultă din faptul că victima se grăbește să conteste această concluzie a inculpatului, făcând acest lucru în mod repetat, insistând în acest fel ca inculpatul să reține că nu susține așa ceva:

VICTIMA: “Nu minți, mânca-ți-aș…Nu spune nimeni că tu minți”.

INCULPATUL:”A doua.. Io te-ntreb ceva…”

VICTIMA: “Denom, Denom, io nu-ți spun ție că tu minți, mânca-ți-aș…Nu ți-a spus nimeni că tu minți”.

INCULPATUL: “Deci suporți consecințele, da?”

VICTIMA: “Mă, mânca-ți-aș…Io nu ți-am spus ție că tu minți”.

Nici de data aceasta inculpatul nu precizează care sunt consecințele, dar faptul că perspectiva este percepută ca îngrijorătoare de către victimă rezultă din insistența cu care aceasta îi dă asigurări inculpatului că nu susține că acesta minte.

Din nou inculpatul face referire la alternativa de a se “găsi” cu victima, moment în care acesta va suporta consecințele: “Mă, io te mai întreb o dată și închid. Și să moară copiii mei de mai te sun până m-oi găsi cu tine: atunci vrei să suporți consecințele (neinteligibil)…”

Starea de nervozitate, cel puțin aparentă, a inculpatului, este evidentă, acesta pretinzând că este generată de refuzul victimei de a accepta că are o problemă, pentru rezolvarea căreia ar trebui să vină la inculpat.

Poziția de inferioritate avută de victimă pe parcursul acestei discuții, este recunoscută chiar de victimă, care afirmă următoarele: “Cum zici tu, mânca-ți-aș…Vrei să vorbesc peste tine io? Io nu vorbesc peste tine.”

În partea de final a convorbirii, amenințarea victimei de către inculpat cu ceea ce se va întâmpla când cei doi se vor întâlni, devine din voalată, explicită: “Să moară…când m-oi găsi cu tine, de nu e vai de capu’ tău. Pa!”

Starea victimei produsă de discuțiile purtate cu inculpatul este foarte clar ilustrată de convorbirea telefonică pe care acesta o are în data de 05.12.2012, începând cu ora 08:05:27, cu inculpatul R. A.. Victima precizează care este motivul pretinsei supărări a inculpatului, și anume, faptul că victima ar fi vorbit „prost” de inculpat, îi menționează că i-a solicitat inculpatului să îl aducă pentru o confruntare pe cel care i-a spus că ea ar fi vorbit într-un mod neadecvat despre inculpat, precum și reacția inculpatului, care a pretins că ar fi înțeles din această solicitare a victimei că victima insinuează că inculpatul minte. Interlocutorul îi recomandă victimei să se adreseze unor membrii importanți ai familiei inculpatului („Seif”, „C.”), pentru ca aceștia să îl ajute să depășească situația delicată în care se află. Victima menționează întâlnirea pe care ar fi avut-o cu inculpatul pentru a lămuri situația, la care acesta face referire și în declarațiile date: „(..)m-am dus odată, m-am întâlnit cu el că m-a chemat și am zis: mă duc să clarific poate-ntr-adevăr o fi auzit ceva omu…da pune-l p-ăla de față cu mine, care-o fi ăla, mă…de-o exista ăla, mă, frate…(neinteligibil)…să mă terorizezi…”

Victima a pretins că inculpatul ar fi amenințat-o că o bate, îi sparge vioara, o taie, dar din modul în care acesta se exprimă nu există certitudinea că sunt cuvintele pe care inculpatul le-a folosit, sau este vorba despre o deducție a victimei pe baza conduitei inculpatului (instanța are în vedere, pe lângă exprimarea victimei, și faptul că în convorbirile telefonice transcrise la dosar nu apar astfel de cuvinte de amenințare care să fi fost adresate de inculpat victimei).

O afirmație deosebit de importantă pe care victima o face în cadrul aceleiași convorbiri cu numitul R. A. este aceea că inculpatul ar vrea să primească de la victimă suma de_ lei („Ce să zic, mă frățioru, mă, nu știu, vrea două sute de milioane de la mine…”).

Faptul că victima se afla sub imperiul unei stări de temere generată de discuțiile avute cu inculpatul, rezultă din modul în care relatează discuția cu inculpatul, care exprimă nu doar indignare pentru caracterul injust al pretențiilor, ci și temere, din anumite afirmații făcute în timpul convorbirii cu inculpatul R. A. („să mă terorizezi”), din faptul că, la un moment dat pe parcursul convorbirii, victima începe să plângă (fila 16 vol. XV d.u.p.).

O nouă convorbire telefonică între victimă și inculpatul R. A. are loc în aceeași zi, 05.12.2012 (filele 17-24 vol. XV d.u.p.), cuprinsul acesteia fiind relevant, de asemenea, cu privire la starea de temere resimțită de victimă ca urmare a discuțiilor purtate cu inculpatului. Ca prim aspect, se constată că încercarea sa de a obține o protecție din partea membrilor familiei inculpatului a eșuat, victima comunicându-i numitului R. A. că sfatul celui pe care l-a apelat a fost acela de a se adresa organelor de poliție, concluzia sa fiind că „ăsta e șmecher, (…), vizavi de ăștia (…)”. Victima nu exclude posibilitatea de a se atenta de către inculpat la integritatea sa fizică („Să moară familia mea, când m-oi vedea tăiat, de-oi mai râde!”), fapt care demonstrează nesinceritatea victimei cu ocazia audierii sale de către organele de urmărire penală în data de 14.05.2013, când a pretins că nu cunoaște ce fel de om este Denom, dacă este agresiv sau nu. De altfel, în cadrul aceleiași convorbiri, victima menționează o situație când inculpatul ar fi ridicat mâna să o lovească, dar că s-a ferit. Interlocutorul victimei susține că pentru inculpat, obținerea unor sume de bani de la victimă este singura modalitate de procurare a unor sume de bani necesare pentru a petrece Crăciunul („E singura combinație a lui …C.…în momentul ăsta, să facă și el Crăciunul!”). Victima acceptă posibilitatea de a-i da inculpatului sume mici de bani „ (…)poate, Doamne, iartă-mă, 500 de mii, un milion…sume d-astea…maxim 100 de euro…”

Raporturile dintre inculpat și victimă rezultă și dintr-un alt incident relatat de victimă, din care rezultă că inculpatul se simțea îndreptățit să ceară explicații cu privire la un al doilea telefon al victimei, de existența căruia nu avusese cunoștință („«Dă încoace telefonul!» A luat telefonul: «Ce-i cu telefonul ăsta?» Zic:«E telefonul meu!» «Și ce număr ai p-ăsta?»«Măi, n-ai un număr de telefon, la ce îl mai vrei și p-ăstălalt?»”. Inculpatul și-ar fi exprimat indignarea față de constatarea faptului că victima nu i-a adus la cunoștință faptul că mai are un telefon: „Ce faci, mă? Bă, dar nu îți e pic de rușine? Nu sunt, mă, frățiorul tău, mă? Bă, dar nu îți e pic de rușine, ce faci, te dai…Mă minți, ai alt telefon?”

Din convorbirile telefonice pe care le poartă, la aceeași dată (filele 25-28 vol. XV d.u.p.), numiții R. A. și S. T. zis U., rezultă că a pretinde o astfel de sumă de bani pentru faptul de a fi înjurat “de morți, de familie”, nu este ceva neobișnuit în lumea din care fac parte cei doi și protagoniștii incidentului. Astfel, după ce R. A. îi spune interlocutorului că vine Denom să îl bată pe C., pentru că l-ar fi “înjurat de morți, de familie, la un lăutar”, fapt pentru care îi cere victimei suma de 200 de milioane, numitul S. T. apreciază că suma solicitată nu este prea mare, ci este adecvată, față de fapta comisă:

R. A.: “Că l-a înjurat de morți, de familie, înaintea la un lăutar, dar nu vrea să-i zică și-l costă 200 de milioane”

S. T.: “A!”

RĂDUAN A.: “Da!”

S. T.: “Da, e cel mai bine așa!”

R. A.: “E mult?”

S. T.: “Nu, e bine!”.

S. T.: “Acum depinde câți morți a înjurat și ăla (…)! Dacă a înjurat decât un mort, e bine 200 de milioane!”

Deși ironică, afirmația numitului R. A. este elocventă pentru starea de spirit a victimei, așa cum a perceput-o acesta cu ocazia discuțiilor cu aceasta: “Dacă vedeai plânsete și jale!”

Din analiza convorbirilor telefonice aflate la filele 47-56 vol. XV d.u.p., rezultă că victimă, așteptată de inculpat pentru a discuta cu acesta, a mers acasă la inculpat însoțit de soție și copii. Inculpatul îi reproșează victimei acest aspect, susținând că victima a procedat în acest fel tocmai pentru a împiedica o discuție despre motivul neînțelegerii dintre aceștia, mizând pe faptul că inculpatul nu va avea o conduită neadecvată în fața soției și copiilor victimei, fapt contestat de victimă:

V. S.: “(…)Dar tu, la rândul tău, nu ești prost. Ce-ai zis, mă duc cu copii și nevasta…”

C. C.: “Nu e adevărat, eu nu m-am gândit la așa ceva.”

Deși contestă faptul că ar fi urmărit acest lucru, victima era conștientă de faptul că inculpatul nu va avea un comportament neadecvat în prezența copiilor și familiei victimei:

V. S.: “Îți spun un cuvânt și închei: mie mi-e rușine de copiii tăi și de nevasta ta”.

C. C.:” Știu, să moară familia mea dacă nu știu”.

Din aceleași convorbiri rezultă și faptul că se punea problema unor prestații ale victimei față de inculpat. Astfel, rezultă că lucrul care l-a nemulțumit pe inculpat la faptul că victima a afirmat că nu are bani, posibilități, a fost nu acela că nu ar fi fost adevărat că i-ar fi datorat ceva, ci faptul că victima a abordat acest subiect în prezența familiei:

V. S.: “Da’ e urâte ce faci tu cu mine tu, mă.”

C. C.: “Mă, să moară familia mea dacă am făcut ceva. Mi-am luat copilu’ de la școală și am venit unde m-ai chemat.”

V. S.: “Lasă asta, că ți-ai luat copiii. Da’ de ce-ai venit să-mi spui că n-am bani și n-am nimic? Ai zis că vii să-mi dai ceva, sau cum?”

C. C.: “Păi, nu am, mă, mânca-ți-aș…Vrei să-ți spun că da, și să nu am, mă. De unde să iau, mă?”

V. S.: “Bine, C.!”

C. C.: “De unde, mă, Denom, vrei să iau, mă? Du-mă tu să iau, mânca-ți-aș…”

C. C.: “Mă, C., tu m-ai luat pe mine de fraier, d-ăsta? Hata lică, du-mă tu, cum face pungașii ăia, nu?”

Din replicile celor doi interlocutori rezultă că, dacă membrii familiei victimei nu ar fi fost de față, conduita inculpatului ar fi fost cu totul diferită, cel puțin injurioasă la adresa victimei:

V. S.: “Dacă-mi vorbeai orice, ai văzut, am tăcut, n-am înjurat, m-am sculat și am plecat. De ce? E copiii, e nevasta.”

Inculpatul adresează amenințări și cu această ocazie: “(…) dacă oi scăpa tu din gheara mea”.

La scurt timp după convorbirea din data de 13.12.2013 pe care inculpatul a încheiat-o sub imperiul unei stări de nervozitate, acesta o apelează din nou pe victimă (convorbire transcrisă la filele 57-60 vol. XV d.u.p.), din discuție rezultând că inculpatul insistă ca victima să îi spună ce îi oferă dacă vine la el, iar în momentul în care îi spune ce poate să îi dea, inculpatul încheie din nou convorbirea, fiind evidentă nemulțumirea provocată de oferta victimei:

V. S.: “Mă, vii..de ce vii? Zi, ca să știu, dacă vii, îmi dai ceva?”

C. C.: “Îți dau ceva pe la barbă”.

V. S.: “Ce?”

C. C.: “Două sute îți dau și io, că n-am mai mult.”

V. S.: “Numai, gata! Nu mai veni. Hai!”

C. C.: “Hai, bine. Pa!”

V. S.: “Nu mai veni! Pa!”.

Instanța constată că pe parcursul acestei convorbiri, inculpatul afirmă neechivoc faptul că s-ar întâlni cu victima în scopul de a primi de la aceasta niște bani, și i-a dezvăluit victimei situația sa financiară dificilă:

V. S.: “Ia zi? Zi că vin io acuma după tine că n-am bani. Zi!”

C. C.: “Păi n-am nici io, să mor dacă am. Că dacă aveam, veneam cu ceva.”

V. S.: “Iacă! N-a, nici bani de cartelă, nici de telefon, nici de motorină…”

Important pentru reținerea faptului că inculpatul conștientizează starea de temere pe care i-o creează victima, este faptul că, în momentul în care victima îi spune că va veni să se vadă cu inculpatul însoțit fiind de membrii trupei sale, de care era însoțit, inculpatul o întreabă pe victimă dacă îi este frică să vină singur (“Da’ stai puțin așa. Nu mai vii singur? Ți-e frică să mai vii singur?”). Or, acest lucru presupune că este conștient că modul în care au decurs lucrurile între el și victimă în perioada care a precedat acestei discuții, era de natură să îi creeze victimei o stare de temere (în caz contrar, nu ar fi avut niciun sens ca inculpatul să suspecteze că motivul pentru care victima nu ar veni singură ar fi acela că îi este frică de inculpat). Este adevărat că victima neagă acest lucru (“Păi, nu, cum să-mi fie frică?! Doamne…”), însă instanța apreciază ca nesinceră această afirmație, având în vedere aspectele reținute cu ocazia analizării convorbirilor telefonice purtate de victimă cu numitul R. A.. Instanța apreciază că motivul pentru care victimă neagă că i-ar fi frică, motiv care explică și faptul, aparent surprinzător, că, la începutul fiecărei noi convorbiri, victima încearcă să comunice cu inculpatul ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca și cum inculpatul nu i s-ar fi adresat pe un ton nervos, amenințându-l voalat sau explicit, într-un mod incompatibil cu o relație de amiciție, este acela că victima încearcă să îl detensioneze pe inculpat, să îl determine să revină la o comunicare firească și să renunțe la pretențiile nefondate pe care și le-a exprimat.

Convorbirea telefonică purtată în data de 14.12.2012, transcrisă la filele 61-63 vol. XV d.u.p., confirmă susținerea victimei, în sensul că i-a dat inculpatului o pereche de pantofi. Rezultă că este vorba chiar despre pantofi ai victimei pe care i i-a dăruit inculpatului, căruia îi plăcuseră:

V. S.: “Pantofii e mici, nu-mi intră”.

C. C.: “Păi și ce vrei să fac, atâta port.”

……………………………………………

C. C.: “Bine, lasă că-ți caut io ceva, da’ nu știu dacă găsesc mai lați, că n-am picioru’ lat.”

…………………………………………..

V. S.: “(…) Păi îi dădeam dacă mie mi-a plăcut, ești nebun?”

O ultimă convorbire transcrisă la dosarul de urmărire penală la filele 64-67 vol. XV d.u.p., este elocventă pentru raporturile dintre inculpat și victimă, și pentru interesul inculpatului de o obține diferite prestații de la victimă. Astfel, inculpatul, deși el este cel care o apelează pe victimă, și nu menționează în mod expres că este supărat pe victimă (totuși, deschide discuția reproșându-i, practic, victimei că ar fi avut o reacție de iritare pe finalul convorbirii din data de 13.12.2014), respinge încercările acesteia de a restabili normalitatea în relația cu aceasta. Astfel, în momentul în care victima o invită în vizită (“hai pe la mine”), inculpatul refuză invitația, și, din nou, lasă să se înțeleagă că în momentul în care, totuși, se vor întâlni, ceea ce ar urma să se întâmple, ar fi îngrijorător pentru victimă: ”Las’ că ne găsim și vorbim, ia să vezi, când ne-om găsi noi.”

Victima trece peste această afirmație, cu aceeași intenție de a crea aparența că relația cu inculpatul este una netensionată (cu aceeași intenție, victima, după ce a răspuns că în ziua precedentă nu avea alți bani, decât cei oferiți, a schimbat subiectul discuției, întrebându-l pe inculpat unde se află), solicitarea unor detalii cu privire la ce anume a avut în vedere inculpatul, riscând să conducă la o degradare a discuției.

Atitudinea inculpatului, care inițial a respins mai multe propuneri ale victimei de a se întâlni, se schimbă radical în momentul în care victima îi spune că îi aduce ceva:

C. C.: “Mânca-ți-aș…Haide că vin eu să-ți aduc ceva. Hai!”

V. S.: “Sunt în față la spital. Când ajungi sună-mă. Sunt prezent.”

Inculpatul solicită victimei să îi aducă un anumit obiect, un telefon cu două cartele, și în momentul în care este întrebat ce mai vrea, inculpatul lasă acest lucru la aprecierea victimei:

V. S.: “Ce vrei tu. Ai zis că-mi aduci tu ce vrei.”

Este evident că întâlnirea cu inculpatul pentru remiterea unor bunuri nu este ceva ce victima să își fi dorit, în condițiile în care la începutul convorbirii invocase faptul că nu se simte foarte bine, motiv sau pretext pentru a nu părăsi domiciliul, care nu a fost, însă, luat în calcul de inculpat:

C. C.: “Ce să fac, mă?! Nu mi-e bine deloc.”

…………………………..

C. C.: “Ce să fac, mă? Am mâncat ceva și nu mi-a priit cu operația din…mama, am vomitat și mațele din mine.”

Audiat fiind în faza urmăririi penale, inculpatul a contestat comiterea faptei, a menționat că îl cunoaște pe C. C. de 20 de ani, este bun prieten cu acesta și nu s-au certat niciodată. Își amintește că în perioada Crăciunului, cu o zi-două înainte, C. C. a venit la inculpat acasă, în vizită, fără ca inculpatul să îl fi chemat, și i-a adus cadou un costum și o pereche de pantofi, bunuri pe care inculpatul nu i le pretinsese. Cu această ocazie, inculpatul i-a cerut victimei cu împrumut suma de 300 de euro, pentru a face sărbătorile de C., dar nu a primit suma respectivă. Dată fiind relația de prietenie pe care o are cu victima, își permit să aibă un limbaj mai colocvial, dar victima nu l-a înjurat niciodată de morți, și nici direct, și nu a auzit de la alte persoane că l-ar fi înjurat. Nu i-a mai cerut lui C. C. o altă sumă de bani, cu împrumut sau cu orice alt titlu, nu a exercitat acte de violență asupra acestuia și nici măcar nu a încercat. A mai precizat că nu o cunoaște pe soția victimei, și că știe că aceasta are doi copii minori. Inculpatul a menținut această declarație și la termenul din 15.05.2013, cu ocazia audierii sale de către judecătorul de drepturi și libertăți învestit cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Afirmația inculpatului că nu s-ar fi certat cu victima niciodată este contrazisă de conținutul convorbirilor telefonice transcrise la dosar. Amenințările care se regăsesc în aceste convorbiri, și care au fost subliniate de instanță, modul agresiv în care inculpatul i se adresează în mai multe ocazii victimei, tonul nervos, mult mai ușor de perceput la o audiere a înregistrărilor convorbirilor, decât cu ocazia citirii transcrierilor acestor convorbiri, și care o obligă în mod constant pe victimă la o poziție defensivă, nu pot fi încadrate în ceea ce inculpatul numește “un oarecare limbaj mai colocvial”.

În ceea ce privește susținerea inculpatului potrivit căreia nu ar fi exercitat niciodată acte de violență asupra victimei și nici nu ar fi încercat acest lucru, chiar dacă ar fi conformă cu realitatea, nu este de natură să probeze netemeinicia acuzației aduse acestuia de către organele de urmărire penală, în condițiile în care în sarcina sa nu se reține că ar fi agresat-o pe victimă sau că ar fi încercat acest lucru, ci că ar fi adresat amenințări cu acte de violență victimei.

În fața instanței, inculpatul a reiterat ideea că a cerut victimei suma de 300 de euro, dar cu titlu de împrumut, că nu este adevărat că ar fi amenințat-o, precum și aspectul prieteniei sale cu victima. Deși inculpatul recunoaște că are cunoștință de conținutul convorbirilor telefonice transcrise la dosar, pretinde că inculpatul R. A. este cel care ar fi susținut că el ar fi amenințat-o pe victimă pentru a o determina să-i dea o sumă de bani, ca urmare a faptului că l-ar fi jignit, și că aceste afirmații au fost făcute în glumă de numitul R. A.. Inculpatul a mai afirmat că din convorbiri rezultă că atât el cât și martorul C. C. folosesc unj limbaj vulgar atunci când își vorbesc unul altuia. Ceea ce nu subliniază inculpatul, dar rezultă cu claritate din aceste convorbiri, este că martorul C. C. nu și-a permis să îi adreseze nicio amenințare inculpatului, reciproca nefiind adevărată. Întrebat fiind de instanță cum comentează convorbirile de la filele 33 și 34 vol. XV d.u.p. (este vorba despre momentul când victima îi cere inculpatului să îl confrunte cu persoana care i-ar fi spus inculpatului că victima ar fi vorbit urât de acesta), inculpatul răspunde că nu știe la ce anume se refereau, dar că acea discuție nu are legătură cu acuzația, î condițiile în care nu vorbeau despre bani. Tribunalul constată faptul că inculpatul evită un răspuns, neputându-se accepta că acesta nu cunoaște că acuzația ce i se aduce se află în strânsă legătură cu faptul că el ar fi pretins că victima ar fi vorbit urât despre el. La următoarea întrebare a instanței, prin care i se cere inculpatului să explice un alt schimb de replici care vizează tot reproșul că victima ar fi vorbit în fața cuiva „vizavi” de inculpat, inculpatul este în măsură să dea o explicație, pretinzând că el auzise că victima ar fi spus că nu vrea să vină la o nuntă unde el l-ar fi chemat să cânte, iar victima îi cerea să fie confruntată cu persoana care i-ar fi spus acest lucru. Tribunalul nu poate să rețină această explicație, în condițiile în care victima, necontrazisă de inculpat, a cerut în mod repetat să fie confruntată cu o persoană despre care inculpatul iu-ar fi spus că a spus că victima ar fi vorbit urât referindu-se la persoana inculpatului, nu că victima nu ar fi vrut să meargă la o nuntă să cânte. Întrebat fiind de ce l-a întrebat pe C. C. dacă îi e frică să vină singur la el, inculpatul a răspuns că nu își amintește să fi spus așa ceva, și adaugă că, la un moment dat, victima ar fi spus că îi va da și ea un pumn în cap, ceea ce demonstrează că obișnuiau să glumească în acest fel unul cu altul. Tribunalul subliniază că nu există nicio replică de acest tip adresată de victimă inculpatului. Astfel de afirmații face victima atunci când discută cu numitul R. A. („Da! Măicuța mea…Doamne să-ți dea Dumnezeu, dar vorbesc aiureli acum, da tu eșt fratele meu, și tu înțelegi! Să moară copii mei, frățior…Dacă îi dau o dreaptă lu acesta…nu se mai trezește…Dacă nu îl bat unu la unu, să moară copiii mei… Tu nu mă crezi ce spun! Dacă avea acela în mână…mi-e frică, vrei să te mint? Da unu la unu la bătaie, dacă mi-e frică de acesta mie! Păi ce să-mi facă, mă, acela mie, ești nebun, n-are cum! Nu știu…poate să dea primul el, nu știu! Așa…”

Un alt aspect pe care îl constată instanța analizând declarația inculpatului din faza judecății, este acela că acesta contrazice sub un anumit aspect propriile susțineri din faza urmăririi penale. Astfel, inculpatul, întrebat fiind de apărătorul său ales dacă în perioada în care se reține că s-a săvârșit infracțiunea, a cerut martorului C. C. vreo sumă de bani cu titlu de împrumut, acesta răspunde că a cerut o sumă de bani cu împrumut de la martor și a și primit de la acesta suma de 300 de euro, pe care i i-ar fi restituit. Or, în faza urmăririi penale (fila 6 vol. XV d.u.p.), inculpatul a declarat că i-a cerut victimei suma de 300 de euro cu împrumut, pentru a face sărbătorile de C., dar că victima nu i-a dat această sumă de bani.

Precizarea făcută de inculpat, că după sărbătorile de iarnă a intermediat participarea lui C. C. la alte evenimente, la unele participând și el, nu este de natură să probeze netemeinicia acuzației, în condițiile în care este evidentă dorința victimei de a dezamorsa conflictul cu inculpatul (în cele din urmă, cedează presiunilor de a-i da acestuia bani și anumite bunuri, deși o anumită perioadă de timp s-a străduit să convingă că nu datorează), de a nu se afla într-o relație conflictuală cu inculpatul.

În fața instanței, martorul C. C. și-a modificat radical poziția, într-un mod care contrazice nu doar propriile declarații, dar și înregistrările audio în privința cărora nu se poate reține nici un grad de subiectivism, această declarație fiind, în mod evident, concordantă cu cea a inculpatului. Astfel, dacă din declarațiile martorului din faza urmăririi penale și din înregistrarea convorbirilor telefonice, motivul invocat de către inculpat pentru a-și justifica supărarea și pretențiile, era cu totul altul, în fața instanței, martorul pretinde că motivul supărării inculpatului era acela că martorul nu și-ar fi onorat obligația de a cânta la un eveniment, deși existase o înțelegere verbală în acest sens. Martorul susține și el că modul în care rezultă că își vorbea cu inculpatul nu este ieșit din comun, fiind prieteni și permițându-și să discute unul cu altul în acel fel. În plus, față de convorbirile telefonice aflate la dosar, din proprie inițiativă martorul nu a găsit de cuviință să spună altceva decât că bârfea. La mai multe întrebări ale instanței, martorul a invocat uitarea. Astfel, nu și-a putut aminti dacă inculpatul i-ar fi imputat că ar fi vorbit urât despre el altor persoane, motiv pentru care i-ar fi cerut o sumă de bani, nu și-a putut aminti că a cerut inculpatului să o aducă pentru o confruntare pe persoana care i-ar fi spus inculpatului că ar fi vorbit urât despre el. Reiterând întrebarea dacă este adevărat că inculpatul a pretins că martorul ar fi vorbit urât despre el, martorul, contrazicând cele spuse cu câteva minute înainte, a declarat că inculpatul a pretins acest lucru, dar că el a susținut că este vorba despre o bârfă, ceva neconform cu realitatea. Martorul a menționat că nu au fost situații în care a trebuit să dea o sumă de bani inculpatului, și că nu își amintește să îi fi cerut inculpatul vreodată cu împrumut o sumă de bani, ceea ce nu contrazice doar declarațiile martorului de pe parcursul urmăririi penale, ci chiar și susținerea inculpatului de la același termen de judecată, care a menționat că a împrumutat de la martor suma de 300 de euro. Explicația pe care martorul o dă pentru referirea pe care a făcut-o în convorbirea cu inculpatul R. A. la pretenția lui V. S. de a primi suma de 20.000 de lei, este total contrară sensului clar al afirmațiilor sale făcute în cadrul discuției cu R. A.. Astfel, în fața instanței, martorul a menționat că suma de 200 de milioane este suma pe care s-a întâmplat să o câștige la evenimentele la care a participat invitat de inculpat sau de membrii familiei acestuia, inculpatul reamintindu-i că de câte ori s-a întâmplat să participe la evenimente recomandate de el, a fost plătit bine. Or, din înregistrarea convorbirii telefonice purtate cu R. A. rezultă cu claritate că martorul afirmă că aceasta ar fi suma pe care inculpatul i-o pretinde pentru că a vorbit urât de el:

C. C.: „Ce să zic, frățioru mă, nu știu, vrea două sute de milioane de la mine…”

R. A.: „Două sute de milioane? Cinci mii, adică.”

C. C.: „Două sute de milioane, da!”

R. A.: „Pentru ce?”

C. C.: „Că am vorbit prost de el”.

Faptul că acesta a fost sensul afirmațiilor martorului, rezultă și din convorbirea pe care R. A. o are în aceeași zi cu S. T., în cadrul căreia R. A. relatează că „Denom vrea să-l bată pe C.” „că l-a înjurat de morți, de familie înaintea la un lăutar, dar nu vrea să-i zică, și îl costă 200 de milioane.” Citindu-i-se această declarație, martorul a răspuns instanței că el nu a spus așa ceva și că s-a înțeles greșit.

Întrebat fiind de apărătorul inculpatului dacă înainte de C. i-a dat inculpatului 300 de euro și un costum și dacă această sumă și remiterea acestui costum au legătură cu neonorarea obligației anterior menționate, sau cu discuțiile interceptate, martorul, uitând că precizase chiar în cadrul acestei audieri, că nu a dat niciodată o sumă de bani inculpatului, a răspuns că ai-a dat acestuia o sumă de bani și costumul respectiv, dar fără nicio legătură cu aspectele menționate, ci pentru că așa obișnuiesc ei, să-și facă astfel de cadouri.

Tribunalul concluzionează în sensul că declarația martorului dată în faza judecății a conținut numeroase contradicții nu doar cu declarațiile sale din faza urmăririi penale, precum și cu înregistrările audio de la dosar, dar chiar și între propriile afirmații făcute cu aceeași ocazie, ceea ce fundamentează convingerea instanței că martorul s-a prezentat la termenul din 23.05.2014 animat de dorința de a da o declarație în favoarea inculpatului, contrară realității, nepregătindu-se, însă, cu răspunsuri convingătoare cu privire la toate aspectele care au făcut obiectul întrebărilor adresate.

Față de ansamblul materialului probator administrat în cauză, Tribunalul reține că în prima parte a lunii decembrie 2012, inculpatul a creat o stare de temere victimei, exploatând poziția dominantă deținută, adresându-i în mod repetat, uneori voalat, alteori explicit, amenințări cu producerea unor consecințe negative în privința propriei persoane, dând în același timp de înțeles că este dispus să renunțe la această conduită dacă ar primi de la victimă anumite prestații (remiterea unor sume de bani, unor bunuri), victima, în ciuda conștientizării caracterului injust al acestor exigențe, cedând în cele din urmă, și adoptând conduita dorită de inculpat. Tribunalul reține, având în vedere și declarațiile nesincere cu privire la acest aspect, date atât de martor, cât și de inculpat, că martorul i-a remis inculpatului în acest context, cel puțin suma de 300 de euro.

Tribunalul apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de șantaj, inculpatul recurgând la constrângerea prin amenințare a victimei, pentru a o determina să dea ceva.

Față de succesiunea de legi, Tribunalul reține ca fiind mai favorabilă reglementarea Codului penal anterior. Astfel, potrivit Codului penal anterior, încadrarea juridică incidentă este art. 194 alin. 1), pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani. Potrivit Codului penal actual, încadrarea corectă ar fi art. 207 alin. 2), întrucât în sarcina inculpatului se reține constrângerea martorului C. C. să dea ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, or pedeapsa prevăzută de lege în acest caz este închisoarea de la 2 la 7 ani.

Tribunalul are în vedere o pedeapsă orientată către mediul pedepsei, având în vedere poziția procesuală total și constant nesinceră a inculpatului, datele concrete ale faptei (fapta este îndreptată împotriva unei persoane cu care are o relație de durată, pe care inculpatul însuși o descrie ca fiind una de prietenie, fapt care nu l-a împiedicat pe inculpat să exercite presiune asupra acesteia, invocând un incident inventat-inclusiv inculpatul a menționat în faza judecății că nu a auzit de la alte persoane că victima l-ar fi înjurat) antecedentele penale ale acestuia, potrivit copiei de pe cazierul judiciar aflat la dosarul de urmărire penală, inculpatul suferind o condamnare, prin sentința penală nr. 193 din 15.02.2001 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, definitivă prin decizia nr. 1981 din 19.12.2001 a Curții de Apel București, pentru infracțiuni de o gravitate sporită, îndreptate împotriva persoanei, și anume, patru infracțiuni de tâlhărie și o infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal. În plus, inculpatul a comis fapta prevăzută de prezenta în timp ce avea calitatea de inculpat într-un alt dosar, fiind deja condamnat în primă instanță pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, comisă în data de 12.12.2004, în procesul penal respectiv, acesta având experiența privării de libertate ca urmare a luării, în ceea ce-l privește, a măsurii arestării preventive (perioada dedusă din pedeapsă fiind 11.02._07). Toate aceste aspecte denotă perseverență infracțională, și probează ineficiența pedepselor blânde aplicate în a produce o reeducare a inculpatului, o modificare radicală a modului de raportare a acestuia la normele de conviețuire socială.

În baza art. 71 C.p. anterior, instanța a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a, lit. b) C.p. anterior, din momentul rămânerii definitive a prezentei și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale de 2 ani și 8 luni închisoare. Tribunalul apreciază, având în vedere jurisprudența CEDO dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că o interzicere a dreptului de a alege, în cazul de față, ar constitui o măsură disproporționată. Astfel, în cuprinsul hotărârii pronunțate în cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii, s-a apreciat ca proporțională o astfel de interdicție, în situațiile în care persoana în cauză a abuzat în mod grav de o funcție publică deținută, când conduita infractorului a pus în pericol statul de drept, bazele democrației, ceea ce nu se poate reține în cauza de față. Interzicerea, ca pedeapsă complementară, a dreptului prev. de art. 64 alin. 1) lit. c) C.p. nu se justifică, întrucât inculpatul nu s-a folosit în activitatea infracțională ce face obiectul cauzei, de o activitate pe care o desfășura, o funcție pe care o deținea, sau o profesie pe care o exercita. Interdicția, ca pedeapsă complementară, a drepturilor părintești și a dreptului de a fi tutore sau curator, este, în cazul de față, nejustificată, Tribunalul apreciind că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului prin prezenta hotărâre, nu probează că acesta ar fi inapt să exercite în concordanță cu interesele persoanelor ocrotite, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. d) și e) C.p.

În baza art. 118 alin. 1) lit. e) C.p. anterior, Tribunalul a confiscat de la inculpat echivalentul în lei la data plății al sumei de 300 de euro, sumă remisă acestuia de către victima C. C. urmare a stării de temere produse acestuia prin amenințarea cu producerea unor consecințe defavorabile neprecizate în privința propriei persoane.

În baza art. 33 lit. a) C.p. anterior, Tribunalul a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta este concurentă cu alte fapte pentru care s-a dispus condamnarea definitivă, motiv pentru care a procedat la contopirea pedepselor și deducerea perioadelor executate.

În urma analizei materialului probator administrat în cauză și dispozițiilor legale incidente, Tribunalul reține, pe de o parte, că este parțial probată activitatea infracțională pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. D., iar, pe de altă parte, că faptele probate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de cămătărie, șantaj, și de deținere a unei arme neletale supuse autorizării, fără drept.

Sub aspectul infracțiunii de cămătărie, Tribunalul reține că aceasta a fost incriminată prin Legea nr. 216/2011 intrată în vigoare în data de 25.11.2011, și constă în darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune fiind închisoarea de la 6 luni la 5 ani. În cuprinsul actului de sesizare este prezentată la subpuncte diferite, situația persoanelor cărora inculpatul le-ar fi acordat împrumuturi cu dobândă în intervalul arătat mai sus, fără a fi autorizat în acest sens, este vorba despre numiții R. T. Ș., Hagivreta C., T. M. și C. G..

Tribunalul reține că la momentul sesizării instanței, niciuna dintre aceste persoane nu avea calitatea de parte vătămată sau civilă în cauză, iar în faza judecății, chemați fiind în fața judecătorului pentru a-și preciza poziția procesuală până la momentul citirii actului de sesizare, aceștia au învederat că nu doresc să participe la proces în vreuna din aceste calități.

Acordarea de împrumuturi cu dobândă martorilor Hagivreta C. și R. T. Ș. rezultă din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarațiile celor doi martori, înregistrările audio ale unor convorbiri telefonice, transcrise la dosarul cauzei (vol. XII d.u.p.), și, în parte, declarațiile inculpatului care în faza urmăririi penale a confirmat parte din aspectele rezultând din ansamblul probatoriului, însă nu acele elemente de fapt de natură să permită a reține întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de cămătărie. Tribunalul subliniază faptul că în faza judecății, deși a uzat de dreptul la tăcere, inculpatul a învederat că solicită aplicarea dispozițiilor art. 320¹ din Codul de procedură penală anterior, iar, după . noului Cod de procedură penală, ale art. 396 alin. 10) C.p.p. și a învederat că nu contestă probatoriul din faza urmăririi penale.

În privința numiților R. T. Ș. și Hagivreta C. inculpatul D. D. a declarat în fața procurorului că în toamna anului 2012 a postat pe internet un anunț de vânzare a autoturismului având număr de înmatriculare_, care era proprietatea soției sale, punând un afiș de vânzare și pe geamul autoturismului, prețul de vânzare fiind 16.000 euro.

La jumătatea lunii decembrie 2012, Hagivreta C., zis „H.”, a venit la domiciliul său și i-a spus că vrea să cumpere mașina mai sus menționată pentru a garanta un împrumut bancar. Inculpatul și Hagivreta C. au stabilit ca vânzarea autoturismului să se facă pentru suma de 16.000 euro, dar contractul de vânzare cumpărare urma să fie întocmit între soția inculpatului și R. T. Ș., lucru care s-a și întâmplat. Hagivreta C. trebuia să-i dea inculpatului cei_ de euro până la data de 20.02.2013. În jurul datei de 20.02.2013, Hagivreta C. l-a contactat telefonic și i-a spus că el a înțeles că, de fapt, trebuia să-i dea banii la data de 28.02.2013.

La sfârșitul lunii februarie 2013 Hagivreta C. a venit la domiciliul inculpatului și i-a spus că R. T. i-a vândut autoturismul și a fugit cu banii, că îi va achita totuși prețul, dar că trebuie să îl mai aștepte. La începutul lunii aprilie 2013 Hagivreta C. i-a dat în mai multe tranșe suma totală de 8000 de euro din cei_ de euro. Inculpatul și-a menținut această poziție și în fața judecătorului de drepturi și libertăți învestit cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive.

Declarațiile inculpatului sunt infirmate de restul probelor administrate în cauză, realitatea fiind aceea că suma de_ de euro era suma pe care inculpatul și martorii conveniseră ca aceștia din urmă să i-o remită la finalul perioadei stabilite (există neconcordanțe în privința scadenței, martorul R. T. Ș. menționând că aceasta ar fi fost 15 martie, iar martorul Hagivreta C. menționând sfârșitul lunii februarie), deși toți trei erau conștienți că valoarea mașinii a cărui drept de proprietate a fost transmis martorului R. T. Ș. era inferioară acestei sume. De altfel, din declarațiile celor doi martori rezultă că atât valoarea autoturismului, astfel cum fusese estimată de inculpatul D. D., cât și prețul efectiv obținut ca urmare a vânzări acesteia au fost inferioare sumei pe care inculpatul le-a cerut-o celor doi în vederea stingerii datoriei, diferența reprezentând, de fapt, dobânda pretinsă.

Potrivit declarațiilor martorului R. Ș. T., date în faza urmăririi penale (în faza judecății martorul nu a fost reaudiat, declarațiile sale nefiind contestate de inculpat, iar instanța nu a apreciat necesară readministrarea, în condițiile art. 374 alin. 8 C.p.p.), își câștigă existența jucând jocuri de noroc, de aproximativ 10 ani este prieten cu numitul Hagivreta C., căruia i se spune ”H.”, iar în urmă cu aproximativ un an, prin intermediul acestuia, l-a cunoscut pe inculpatul D. D., zis ”E.”.

Prin intermediul lui Hagivreta C., martorul R. T. Ș. a împrumutat de mai multe ori diverse sume de bani, cuprinse între 500 - 1.000 euro, de la inculpatul D. D. pentru a participa la jocurile de poker, cel dintâi fiind un garant al restituirii împrumuturilor. Pentru aceste împrumuturi, martorul R. T. Ș. a convenit cu inculpatul să-i plătească, pe lângă suma împrumutată, un procent din câștigurile la poker, respectiv 100 euro pe lună pentru fiecare sumă de 500 euro împrumutată.

Având nevoie de o sumă mai mare de bani, în luna decembrie 2012, martorul R. T. Ș. împreună cu Hagivreta C. au apelat la inculpat, însă, întrucât acesta nu dispunea de bani lichizi, le-a oferit autoturismul marca Audi A6, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_, urmând ca el împreună cu Hagivreta C. să îl vândă, să se folosească de bani, iar ulterior, la data de 15 martie 2013, să-i remită inculpatului suma de 16.000 euro. Martorul a mai menționat că nu este sigur de combinația de cifre din numărul de înmatriculare al autoturismului în cauză, și că acest autoturism era înmatriculat pe numele concubinei inculpatului, pe care o cheamă Dulceață G..

Inculpatul D. D. a fost de acord cu înțelegerea întrucât Hagivreta C. și R. T. Ș. urmau să-i remită cu 1.000 euro mai mult decât prețul pe care ”Edison” își propusese să-l obțină pentru această mașină.

Cei doi martori au convenit ca martorul Hagivreta C. să restituie suma de 9.000 euro (în declarația din 14.05.2013 menționează suma de 8500 de euro), iar martorul R. T. Ș. suma de 7.000 euro (în declarația din 14.05.2013 menționează suma de 7500 de euro), deși cei doi au obținut în schimbul autoturismului, în luna februarie 2013, numai suma de 11.000 euro (în declarația din 14.05.2013 menționează suma de 10.700 de euro).

La jumătatea lunii februarie 2013, R. T. Ș. a plecat timp de aproximativ trei săptămâni din București, la o cunoștință din Municipiul B., perioadă în care nu a mai putut fi contactat pe telefonul mobil, avându-l închis.

Întrucât se apropia termenul stabilit pentru restituirea banilor, iar martorul Hagivreta C. nu mai știa nimic de el, la începutul lunii martie 2013 Hagivreta C. a mers la locul de muncă al mamei martorului, respectiv farmacia Farmadex situată pe ., unde a avut o discuție mai aprinsă cu aceasta, solicitându-i să achite datoria pe care o avea fiul său.

La data de 11 martie 2013 martorul R. T. Ș. a revenit în București, a luat legătura cu martorul Hagivreta C. și i-a transmis acestuia că va achita suma de 7.000 euro, partea sa din valoarea mașinii, într-un timp cât mai scurt, explicându-i, totodată, că nu poate face rost de această sumă până pe 15 martie 2013, termenul convenit cu inculpatul D. D.. La data de 11 aprilie 2013 martorul R. T. Ș. i-a dat lui Hagivreta C. suma de 3.500 euro din datoria pe care o avea față de inculpat. Pentru depășirea termenului stabilit inițial cu inculpatul pentru plată, acesta din urmă nu i-a cerut nicio sumă în plus, și nu cunoaște dacă martorului Hagivreta C. i s-a mai solicitat vreo sumă.

În luna decembrie 2012 martorul R. T. Ș. avea față de inculpat o altă datorie, în cuantum de 2800 euro. Din datoria de 2800 de euro pe care o avea față de inculpat, martorul a achitat suma de 2400 de euro la mijlocul lunii februarie. Întrucât a întârziat cu achitarea sumei de 2800 de euro, pentru datoria de 400 de euro pe care o mai avea, inculpatul i-a cerut să-i plătească pentru stingerea datoriei suma de 550 de euro. În decursul ultimului an, martorul R. T. Ș. a împrumutat de mai multe ori diferite sume de bani, variind între 500 euro și 1000 de euro, de la inculpat pentru a juca poker, iar în cazurile în care câștiga îi restituia sumele împrumutate plus un comision de aproximativ 100 de euro.

Martorul Hagivreta C. a declarat că îl cunoaște pe R. T. Ș. de aproximativ 15 ani, iar pe inculpatul D. D. zis „E.” de 6-7 ani. În urmă cu aproximativ un an, martorul i-a făcut cunoștință lui R. T. Ș. cu inculpatul D. D., după care aceștia au rămas prieteni. Atunci când s-au întâlnit prima dată, martorul R. T. Ș. l-a întrebat pe inculpatul D. D. dacă poate să apeleze la el când va avea nevoie de bani cu împrumut, inculpatul manifestându-și disponibilitatea de a-l ajuta oricând în acest sens. După câteva luni de zile martorul Hagivreta C. a aflat de la R. T. Ș. că s-a împrumutat cu suma de 2.000 de lei de la inculpatul D. D., urmând ca de fiecare dată când R. T. Ș. câștiga la jocurile de poker să-i dea și inculpatului o parte din câștig, în jur de 100 de euro în funcție de câștigul pe care îl avea, chiar dacă acești bani cumulați depășeau suma inițială împrumutată.

În luna decembrie 2012, R. T. Ș. a dorit să împrumute o sumă de bani de la inculpatul D. D., însă întrucât acesta nu dispunea de bani lichizi, i-a dat un autoturism marca Audi A6 cu nr. de înmatriculare_, pe care urma să-l vândă și să se folosească de bani, iar la sfârșitul lunii februarie să-i restituie inculpatului suma de_ euro, valoarea reală a mașinii fiind de_ de euro. Totodată, în prezența martorului R. T. Ș. inculpatul D. D. l-a contactat telefonic pe martorul Hagivreta C. și l-a întrebat dacă garantează pentru acest împrumut, martorul fiind de acord.

Martorul R. T. Ș. a găsit un cumpărător pentru autoturismul în cauză, care i-a oferit suma de 6500 euro și un autoturism marca Volkswagen Passat la schimb, valoarea totală a convenției fiind de 13.500 euro. R. T. Ș. a găsit cumpărătorul înainte de a prelua mașina de la inculpatul D. D..

Martorul Hagivreta C. a mai menționat că a convenit cu martorul R. T. Ș. să-i dea și lui o sumă de bani din vânzarea autoturismului marca Audi A6 luat de la inculpat, urmând ca la final să-i restituie amândoi acestuia din urmă suma de 16.000 de euro. Martorul Hagivreta C. urma să restituie suma de 7000 euro, iar martorul R. T. Ș. suma de 9000 euro ( se observă că martorul Hagivreta C. menționează că sumele pe care s-ar fi înțeles cu martorul R. T. Ș. ca fiecare să le restituie, sunt invers față de cele menționate de martorul R. T. Ș.). În urmă cu aproximativ două luni de zile față de momentul audierii, R. T. Ș. a vândut autoturismul marca Audi A6 cu suma de 10.500 euro, anterior acesta fiind trecut pe numele mamei sale cu acordul inculpatului. Din acel moment martorul Hagivreta C. nu a mai putut luat legătura cu R. T. Ș., acesta din urmă închizându-și telefoanele.

Din acest motiv martorul Hagivreta C. s-a deplasat la locul de muncă al mamei lui R. T. Ș. pentru a afla unde este acesta și pentru a-și plăti datoria față de inculpatul D. D..

Începând cu momentul expirării termenului de restituire a împrumutului, sfârșitul lunii februarie 2013, inculpatul D. D. l-a amenințat atât pe martor cât și pe membrii familiei sale pentru a-l determina să-i restituie suma de bani. În luna martie inculpatul D. D. împreună cu alte trei persoane au venit la domiciliul său și au cerut plata datoriei, motiv pentru care martorul a solicitat sprijinul organelor de poliție.

După trei săptămâni inculpatul D. D. a venit iar la domiciliu martorului Hagivreta C., cerându-și banii, mama acestuia din urmă promițându-i că va face un împrumut la bancă și că va lua legătura cu mama lui R. T. Ș. pentru a plăti integral suma datorată. În acest sens, mama martorului Hagivreta C. a împrumutat de la bancă suma de 9000 de euro, bani pe care i-a înmânat inculpatului. Din această sumă, R. T. Ș. i-a dat să-i înmâneze inculpatului suma de 2500 de euro.

Afirmațiile celor doi martori cu privire la prezentarea martorului Hagivreta C. la locul de muncă al mamei martorului R. T. Ș., ocazie cu care cel dintâi i-a cerut respectivei să restituie suma datorată de fiul său, sunt confirmate și de declarația numitei R. D.-S., care l-a și recunoscut din planșă fotografică pe martorul Hagivreta C., procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere și planșa fotografică aferentă aflându-se la filele 58-61 vol. XIII d.u.p..

Convorbirile telefonice transcrise la dosar atestă faptul că la data de 19.02.2013 R. T. Ș. mai avea să-i plătească inculpatului, dintr-o datorie de 2600 de euro, un rest de 400 euro datorie pentru care i-a solicitat, în plus, suma de 150 euro, cu titlu de dobândă, întrucât scadența a fost depășită cu o lună și jumătate. Rezultă, de asemenea, faptul că martorul Hagivreta C. garantase împrumutul ce i-a fost acordat lui R. T. Ș. și, în același timp, era și el dator față de inculpatul D. D., la data de 19.02.2012 trebuind să-i achite suma de 600 euro.

Astfel, la data de 19.02.2013, la ora 13:34:23, D. D., zis E., l-a contactat pe R. T. Ș. și au purtat următoarea discuție:

D. D.: „T.…”

R. T. Ș.: „Da, E.! Știu! Trebuie să-ți dau ăia, astăzi! Pe la 6, 7 ne vedem!”

D. D.: „Bă, ascultă-mă un pic! Fii atent! Azi vorbesc cel mai serios cu tine, de când mă cunoști tu! Îți jur că dacă azi nu-mi dai banii, tu și H., terminăm toate glumele și începem seriozitatea, da?”

R. T. Ș.: „Da, E.! Da! Știu! Ți-am zis de ieri că ți-i dau!”

D. D.: „Și crede-mă că nu o să-ți convină dacă încep eu să nu mai fiu prieten cu voi! La fel să-i spui și lui domnul H., care el se crede un inteligent și pe noi ne crede niște inculți… Nu e chiar așa! Nu e chiar așa că nu face el ce vrea …(limbaj licențios)…. lui! Fac eu ce vrea …(limbaj licențios)…. mea! Nu el, că cine …(limbaj licențios)…. mea e el? Zi-i să-mi dea banii, și el, și tu! 600 și 550, da!”

R. T. Ș.: „Da, E.! Te sun diseară!”

D. D.: „Diseară, până în 8! Nu accept nicio amânare, crede-mă! Da?”

De asemenea, la data de 19.02.2013, la ora 19:30:23, D. D., zis E., a fost contactat de Hagivreta C. și au purtat următoarea discuție:

D. D.: „Când mi-ai zis: «M. lasă-mă, mai lasă-mă, mai lasă-mă, mai lasă-mă» Nu-i problemă, H.! Ești fratele meu! Ești fratele meu!”

HAGIVRETA C.: „Știu mă, știu! Ascultă-mă puțin! Să moară măicuța mea, și nevastă-mea să moară, dacă nu a intrat banii în bancă, la ora 5 m-am dus la bancă și mi-a spus că mâine dimineață la ora 10 pot să-i scot, că trebuie o confirmare că am luat, am vândut o marfă și mi-a dat cec d-ăla, ai înțeles? Și banii mi-a intrat în cont! Mâine dimineață la 10 jumate, 11, l-am sunat pe T., îi dau banii acasă și vine și ți-i aduce pe toți… ăia, euro! Ai înțeles? Să moară măicuța mea dacă nu mâine la ora 11 jumate ai bani! Aveam să-ți dau fenta, da’ zic, lasă bă, ți-i aduc pe toți și termin bâlciul! Înțelegi? Că e urât să-ți aduc… Dacă ți-am promis că ți-i aduc pe toți, ți-i aduc pe toți!”

D. D.: „Cât ai să-mi dai?”

HAGIVRETA C.: „600!”

D. D.: „Și T.?”

HAGIVRETA C.: „T. nu știu cât mai are să-ți dea! 400, nu știu cât a rămas!”

D. D.: „Și când mi-i dă?”

HAGIVRETA C.: „Păi mâine ți-i dă! Dar cât are… Nu știu cât are să-ți dea! Cât are să-ți dea?”

D. D.: „550 are să-mi dea!”

HAGIVRETA C.: „Cât?”

D. D.: „550!”

HAGIVRETA C.: „E! 550 dacă așa… Nu știu! Că eu știam că a rămas 400, dar dacă îți dă ceva…”

D. D.: „400, de vreo lună jumate, mânca-ți-aș …(limbaj licențios)…. ta, H.!”

…

HAGIVRETA C.: „Da frățiorul meu! Mâine te sună fratele tău, eu te sun mâine la magazin și îl chem pe fraierul ăla să-ți aducă ăia, că eu nu pot să plec dimineață de acolo!”

D. D.: „Vin eu, la tine la magazin, la ora 12! E bine?”

HAGIVRETA C.: „Te sun eu și-l chem pe T. și să vină el, la tine, personal, acasă! La 11 jumate, eu mă duc la bancă, special! Dacă ți-am promis, te sun!”

D. D.: „1150, da?”

HAGIVRETA C.: „Da mă, eu trebuie să-ți dau banii mei! Trebuie să ți-i dau mâine! Ce faci cu el, îți dă banii mâine, îți dă fenta, nu știu ce ați vorbit! Eu vorbesc de mine!”

D. D.: „A… De tine ai vorbit?”

HAGIVRETA C.: „Păi eu știu ce a făcut ăla cu tine, ce, cum, poate îți dă banii astăzi! Eu nu știu cum te-ai înțeles, nu știu ce ai făcut cu el cu 400 ăștia, 500 de euro!”

…

D. D.: „Tu m-ai pus să-i dau bani lui jegosul ăsta, nu mă lăsa să-l bat! Fă ceva să-mi dea banii că mă amână de atâta timp…”

…

HAGIVRETA C.: „Bă, ascultă-mă puțin că știu că eu i-am dat eu niște bani! De la 2600 au mai rămas ăștia, nu?”

D. D.: „Au mai rămas ăștia și încă 550!”

HAGIVRETA C.: „Păi da, asta zic! Păi da, da’ când a fost săptămâna trecută, de ce zici așa că, 2400, 2600 și ți-a dat și a rămas ăștia 500!”

D. D.: „Da!”

HAGIVRETA C.: „Păi da! Nu mai zici că, e corect puștiul!”

D. D.: „E corect, nu?”

HAGIVRETA C.: „Păi nu e corect, nu ți-a dat p-ăia 2600, 2100?”

D. D.: „Mi-a dat 2100, da!”

HAGIVRETA C.: „Da! Și a rămas… Nu! Ți-a dat, ai zis că 2200 și a rămas 400 și că n-a mai avut săptămâna trecută și ți-a zis că-ți dă 2500 azi sau nu știu când, marți!”

D. D.: „Așa! M.?”

HAGIVRETA C.: „Adică astăzi trebuia să ți-i dea!”

D. D.: „Și astăzi ce e?”

HAGIVRETA C.: Ă?

D. D.: „Și astăzi ce e?”

HAGIVRETA C.: „M.! Astăzi trebuia să ți-i dea!”

D. D.: „N-are nimic!”

HAGIVRETA C.: „Lasă că ți-i dă până mâine! Sau te-o suna astăzi!”

D. D.: „În fiecare zi, în fiecare zi să-mi dea câte două milioane și-l aștept!”

HAGIVRETA C.: „Hai că te sună fratele tău mâine!”

D. D.: „H., ai zis până în 12, da?”

HAGIVRETA C.: „Până în 12, te sun eu, da!”

D. D.: „Am și eu o dată încredere în tine?”

HAGIVRETA C.: „Bă, să moară nevastă-mea dacă nu, ești nebun, dacă mâine la ora 10 îmi intră banii, la 10 dimineață ai banii! Tu știi, când spun ceva, așa-i la mine! Dar eu am crezut că-mi intră astăzi banii! Că de luni mi-a intrat, mi-a băgat banii și n-am putut să-i iau pentru că trebuie să dea confirmarea banca cealaltă! Deci mâine trebuie, la ora 10 jumate, 11, eu te sun, dacă intră! Până în 12 ai banii!”

D. D.: „Dacă tot nu reușesc să mă văd cu tine de atâta timp, trebuie să-ți zic, și măcar prin telefon că ești fratele meu! Pe 28, nu vreau să avem ceartă că, crede-mă că avem dacă nu-mi primesc banii, pentru că stau în pom de 3 luni de zile stau și umblu cu mașini închiriate!”

Din această convorbire telefonică rezultă faptul că suma de 600 de euro datorată de martorul Hagivreta C. include și o dobândă („fenta”) și că, la trândul său, martorul R. T. Ș. datorează pentru suma împrumutată o dobândă de cel puțin 150 de euro

Întrucât, R. T. Ș. nu respectase datele impuse pentru restituirea datoriei, anterior inculpatul l-a amenințat pe acesta cu bătaia și i-a cerut să îl anunțe pe martorul Hagivreta C. să preia asupra sa datoria.

Astfel, la data de 22.01.2013, ora 12:31:05, R. T. Ș. l-a contactat telefonic pe inculpatul D. D., încercând să obțină o amânare pentru restituirea datoriei până la data de 24.01.2013, întrucât în ziua de 23.01.2013 (miercuri) urma să facă rost de bani din vânzarea a două ”pachete la turneul ăla de o mie de euro”:

R. T.: „Am și eu o mare rugăminte la tine! Știu că...vreau să...vin și eu joi la tine. Am două pachete la turneul ăla de o mie de euro și ieri n-am reușit...unu...n-am reușit să le vând ieri. Mi-a zis...miercuri le vând”.

Întrucât inculpatul a fost nemulțumit de această amânare, iar Hagivreta C. este cel care a garantat împrumutul, inculpatul a pretins ca datoria pe care o avea R. T. Ș. să fi achitată de acesta. Astfel, inculpatul i-a transmis lui R. T. Ș. că va exercita asupra lui acte de violență fizică dacă Hagivreta C. nu-i va prelua datoria și nu o va achita. Suma pe care o pretindea inculpatul era de 2400 euro:

D. D.: „Eu ca să stau să mă cert cu tine, să te prind să-ți dau vreuna în gură...”

R. T.: „Atât zic, până joi”.

D. D.: „Ascultă-mă un pic. Eu ca să nu stau să îți dau una în gură ție, să te caut pe tine, eu cu tine am terminat și trebuie să-mi dea H. banii, da? Îl suni în momentul ăsta pe H. și îi zici în felul următor: a zis ăla că nu, dacă nu îi aduci banii vine și mă bate”.

R. T.: „Da, până joi, știe și el de asta”.

D. D.: „Băi, tu ai înțeles ce am zis eu sau nu?”

R. T.: „Da. Am înțeles!”

D. D.: „Atât. Nu discutăm absolut nimic altceva. Zi-i să-mi aducă azi banii, 2.400, dacă nu vin și te bat T..”

R. T.: „Da’ până joi mă descurc, deci chiar joi...”

D. D.: „Nimic, absolut nimic. Aștept să-mi aducă H. banii pân’ la patru. Atât.”

Cu privire la autoturismul dat de inculpat celor doi martori pentru a-l vinde, relevantă este convorbirea telefonică din data de23.01.2013, transcrisă la filele 30-35 vol. XII d.u.p., din care rezultă că autoturismul fusese remis celor doi martori de două luni de zile (D. D.: „Treaba asta puteai s-o faci de două luni de când e la tine mașina!”), precum și faptul că autoturismul este înmatriculat pe numele soției inculpatului. Martorul Hagivgreta C. este cel care, aflat într-o puternică stare de enervare, îi relatează cum martorul R. T. Ș. a ratat înstrăinarea autoturismului pentru că le-a spus potențialilor clienți, că autoturismul ar fi al lui Edison al lui Estronom, respectivii temându-se ca inculpatul să nu vină să reclame autoturismul pe motiv că ar fi proprietarul acestuia:

D. D.: „Zi ce-ai zis!”

R. T. Ș.: „Și era unul care se ocupă cu acte, cu acesta cu care vorbisem eu…și a zis «C_, domne, cum să iei mașina asta, ești nebun?! Nu ai cum să iei mașina asta niciodată! Îți ia lumea mașina!”

HAGIVRETA C.:”Auzi, bă, Estronom…, adică Estronom, auzi, bă, E.!”

D. D.: „Ce a zis? C_”…”

R. T. Ș.: „Că te știe pe tine, Edison! Care Edison, ăla a lu Estronom” Du-te, domne de aici, că ăia îți ia mașina înapoi, ăia sunt periculoși! Auzi!”

………………………………….

HAGIVRETA C.: „Băi, Edison, tu auzi că au fugit, au plecat clienții?? Lua mașina așa!”

Cei trei au convenit ca soția inculpatului să meargă să semneze un contract de vânzare-cumpărare a autoturismului către martorul R. T. Ș.:

D. D.: „Fă-ți actele, vino încoace, ia-o pe nevastă-mea, faci pe numele tău contract de vânzare, și arăți la lume că e mașina ta, bă!”

Prin convorbirea telefonică transcrisă la filele 50 și 51 vol. XII d.u.p., martorul Hagivreta C. îl informează pe inculpat că martorul R. T. Ș. a vândut mașina și a fugit cu banii, nemaiputând fi contactat („N-ai ce să faci! Acum sunt cu nevastă-mea și cu mama! A fugit că…a luat banii pe mașină și a fugit! M-a ars!”), această înregistrare coroborându-se cu declarația dată de martorul Hagivreta C.. Faptul că martorul R. figura ca proprietar al autoturismului rezultă din aceeași înregistrare: „(…) Și am trecut mașina pe numele lui, ce a fost în capul meu (…)!”. De asemenea, rezultă din înregistrare că martorul a mers să discute situația creată cu mama martorului R.: „Mă ia pe mine mă-sa că nu o interesează…(…)” Elocventă în acest sens este convorbirea transcrisă la fila 54 vol. XII d.u.p., din care rezultă că în timp ce poartă o discuție cu inculpatul D. D., în încăperea în care se află martorul se regăsește și mama martorului R..

În ceea ce-l privește fapta inculpatului de a-i fi dat împrumut cu dobândă numitului T. M., Tribunalul reține că probatoriul administrat, deși atestă faptul că această persoană a primit o sumă de bani cu împrumut de la inculpat, nu permite a se reține că pentru suma împrumutată inculpatul ar fi pretins și, eventual, primit, o dobândă. Relevantă în acest sens este înregistrarea convorbirii telefonice purtate de inculpat cu martorul O. P. M., căruia inculpatul îi pretindea suma de 1000 de euro, motivat de faptul că, numitul T. M. îi datora suma de 1000 de euro, și, la rândul său, martorul îi datora numitului T. M. 1000 de euro:

D. D.: „M. are să-mi dea bani, tu ai să-i dai bani. Nu te las să-l arzi!”

O. P. M.: „Da’ frățiorule, nu e treaba ta că am io să-i dau sau n-am”.

D. D.: „Bă de ce ...(indecent)... mă-tii să-l arzi, mă, tu că nu înteleg!”

O. P. M.: „Păi da’ io nu-l ard!”

D. D.: „Dă-i banii care trebuia să-i dai !””

...

”D. D.: „Băi nene, omu’ are, i-am dat 1.000 de euro...”

O. P. M.: „Edison, da’ nu-i treaba mea, nu ai cum să muți datoria! Știi că noi vorbeam odată și spuneam n-ai cum să muți tu o datorie la cineva. E treaba ta care ai banii să iei de la om...”

Astfel, se constată că acest mijloc de probă nu permite a se concluziona că suma datorată de numitul T. M. inculpatului ar fi inclus și o dobândă. De asemenea, declarația dată de această persoană în calitate de martor în fața organelor de urmărire penală este în sensul că suma împrumutată a fost de 1000 de euro (inculpatul vorbește despre aceeași sumă în convorbirea telefonică avută cu martorul O. P. M.). În aceste condiții, simplul fapt că în alte situații inculpatul a acordat împrumuturi cu dobândă, nu este un argument suficient pentru a considera că acesta a acționat în aceeași manieră și în această situație, prezumția de nevinovăției nefiind înfrântă.

În ceea ce privește faptele inculpatului D. D. de a fi dat împrumuturi cu dobândă martorului C. G., zis ”B.”, Tribunalul le apreciază ca probate, față de conținutul convorbirilor telefonice transcrise la dosar și față de declarațiile date de martorul C. G. în faza urmăririi penale.

Din convorbirile telefonice interceptate în cauză a rezultat că inculpatul D. D. este creditorul martorului C. G., zis ”B.” sau ”B.”, pentru suma totală de 1300 euro, reprezentând echivalentul a două împrumuturi și a dobânzilor aferente. Unul dintre împrumuturi are un cuantum de ”700 și ceva de euro cât o fi acolo”, pentru care inculpatul i-a solicitat martorului C. G. o dobândă de 100 euro (împrumut acordat pentru o săptămână), aceeași dobândă fiind percepută și pentru cel de-al doilea împrumut.

Astfel, la data de 19.02.2013 (marți), la ora 13:33:58, inculpatul D. D., zis ”E.”, aflat la postul telefonic _, i-a trimis un mesaj martorului C. G., aflat la postul telefonic _, prin care i-a solicitat să-i restituie în acea zi suma de bani datorată, fără a se specifica cuantumul acesteia.

La aceeași dată, la ora 20:55:01, inculpatul D. D. a fost contactat de martorul C. G. care i-a solicitat o amânare a scadenței, inițial până în ziua de joi a aceleiași săptămâni, iar apoi până în ziua de luni a săptămânii următoare. Din discuția telefonică rezultă că inculpatul a făcut referire la împrumutul în cuantum de ”700 și ceva de euro” pe care i l-a acordat lui C. G.. Pentru a-i îngădui această amânare inculpatul D. D. îi cere lui C. G. să îl ”cinstească”, adică să îi plătească o sumă suplimentară față de datoria de bază, cu titlu de dobândă:

C. G.: „Bă, am așteptat până acuma, trebuie să iau mâine, poimâine, mai așteaptă și tu până joi, frate… că ți-am zis că te cinstesc! Am așteptat până acuma un telefon, l-am așteptat… deci, maxim până joi îi ai!”

D. D.: „Te cred! Dar nu-mi place, eu zic pe față: nu ești corect! Ai zis luni…”

C. G.: „Ascultă-mă două secunde!”

D. D.: „Ai zis luni și acuma zici să mai aștept încă o săptămână!”

C. G.: „Nu, nu o săptămână! Nu, până joi! Ascultă-mă puțin! Îți dau cuvântul meu de om, că până joi, ai banii! Deci până joi ai toți banii tăi și plus… te cinstesc! Deci ce să zic mai mult! Așa e…”

D. D.: „Mă cinstești, mânca-ți-aș (limbaj licențios) ta! Ți-am dat 700 și ceva de euro cât o fi acolo…”

C. G.: „Ar fi bine să vorbim când ne vedem, nu vorbim la telefon!”

D. D.:”… îmi dai câteva milioane. Tu crezi că e câteva milioane, vorba, Bebiță, la mine?”

…

D. D.: „Bă, da’ am vorbit cu F., nu e mai bine să fie așa cum a zis F.?”

C. G.: „Nu e fra…, nu, păi da’ nu pot așa! Nu pot! Nu pot! Nu pot! Știi?! Deci până acuma am așteptat, am primit mesajul tău… Deci te rog eu mult de tot, lasă-mă până joi și o să vezi că sunt băiat corect, că nu sunt zdreanță!”

D. D.: „Păi cu ce… Băi, Bebiță, ascultă-mă un pic! Cu ce să fii corect că eu nu ți-am cerut nimic! Deci eu nu ți-am cerut absolut nimic! Ai zis că mă cinstești tu!”

C. G.: „Da, te cinstesc eu, așa e!”

D. D.: „Până luni!”

C. G.: „Da!”

D. D.: „Și dacă luni nu mi i-ai dat, acuma eu ce fac?”

O discuție în același sens s-a purtat la data 19.02.2013, ora 21:01:01, când inculpatul i-a transmis martorului C. G. că atât pentru împrumutul în cuantum de 700 euro, cât și pentru cel de-al doilea împrumut trebuie să-i plătească o dobândă de câte 100 euro:

”D. D.: „Da, Bebiță!”

C. G.: „Nu, am mai sunat eu, am mai sunat pe cineva… nu, nu, că nu vreau să te mint… să văd ce fac, da’ sigur joi o rezolvăm! Ce să zic? Nu pot să…”

D. D.: „Păi, pă așteptarea asta, care stau pe uscat, nu trebuie să-mi bagi și mie o șpagă?”

C. G.: „Îți bagă fratele tău o șpagă! Cum să nu-ți bag?”

D. D.: „Păi și nu am zis bine ce am vorbit cu F., că tu oricum așa, așa am promis eu să-i pună…”

C. G.: „Păi m-ai speriat frate când mi-a zis F.! Tu unde ești acuma?”

D. D.: „La… Trebuie să ajung până pe V.!”

C. G.: „A.. Și în ce zonă ești acuma?”

D. D.: „La Moșilor!”

C. G.: „A… La Moșilor… Nu, că eram aicea, la mine, în față! Știi?”

D. D.: „La Moșilor, frate!”

C. G.: „Da!”

D. D.: „Nu ți-a zis F.? Nu e bine? Ce dracu nu e bine? Că, ce, ce am cerut?”

C. G.: „Până luni?”

D. D.: „Cum?”

C. G.: „Până luni?”

D. D.: „Păi o săptămână, frate, săptămâna! Și era o sută la ăia, o sută la ăia! Ce era schema?”

Cu privire la cuantumul total al datoriei pe care o are C. G., inculpatul discută la data de 20.02.2013 cu D. P. C. (utilizator al postului telefonic_):

D. P. C.: „Alo!”

D. D.: „Ce faci, șefule?”

D. P. C.: „Ce să fac? Uite la magazin! Tu?”

D. D.: „Mă, mai trimite-mi un cod de zece euro și am să-ți dau zece milioane! Și ți-i dau când iau eu de la Bebiță ăla, trebuie să-mi dea 1300 de euro, ori mâine, ori luni!”

D. P. C.: „Lasă, mă! Ce-mi dai atâtea explicații! Vrei un cod de zece euro, nu?”

Tot din înregistrările audio transcrise la dosar rezultă că în data de 20.02.2013, ora 20:36:29, în timp ce participa la un joc de noroc, martorul C. G. i-a trimis inculpatului un SMS prin care i-a solicitat să-i acorde un nou împrumut, în cuantum de 300 euro, propunându-i să-i restituie la data de 21.02.2013 suma de 400 euro.

În aceeași zi, la ora 20:43:00, inculpatul l-a contactat pe martorul C. G., lăsând să se înțeleagă că ar fi de acord cu propunerea, dar că nu dispune de bani. Inculpatul și-a luat angajamentul de a face rost de bani de la o altă persoane pentru a-i remite lui C. G.:

D. D.: „A… Ia zi Bebiță!”

C. G.:: „Ți-am dat și eu un mesaj! Nu mai ești corect?”

D. D.: „Nu am văzut!”

C. G.: „Ă? Păi, fii atent cum sună mesajul! Afacere, noi avem o afacere! Aia e înțeleasă, da?”

D. D.: „Da!”

C. G.: „Ți-am propus așa, ca sunt la joc, că-i miercuri și mă joc…”

D. D.: „Da…”

C. G.:: „Orice ar fi, orice s-ar întâmpla… 300 de euro, mâine la trei după-masa, ai 400! Deci asta e altă afacere! În cât timp ajungi aici?”

D. D.: „Păi dacă am de unde să-ți iau, frățioare, că să moară…”

C. G.: „Îți plătește fratele, deci mâine… adică nu există poimâine! Mâine ai banii! Și sună-mă pe numărul meu! Da?”

D. D.: „Știu, da’ să mor în locul ăsta dacă am acuma! Trebuie să sun să văd dacă am de unde să-ți iau!”

C. G.: „Dă telefoane că-ți dă fratele tău o sută mâine! Deci mâine (neinteligibil) sută la sută!”

D. D.: „Nu e problemă, stai liniștit! Nu e problemă!”

C. G.: „Hai!”

D. D.: „Da’ stai să-ți fac rost!”

La ora 20:59:06, inculpatul D. D. a luat legătura cu martorul C. G. și i-a comunicat că a găsit o persoană care este dispusă să-l împrumute cu suma de bani, iar discuțiile în legătură cu restituirea le va purta cu aceasta. Întrucât C. G. nu a fost de acord ca o altă persoană să îi fie creditor, inculpatul acceptă ca el să devină creditor, însă îi cere acestuia să-și ia angajamentul de a-i restitui în ziua următoare banii:

D. D.: „Te trimit la cineva, mă împrumut, da’, fii atent! Nu vorbești cu mine, vorbești cu oamenii! Mâine le dai banii!”

C. G.: „Da frate, dar nu vreau să vorbesc, dar eu mâine, mâine ți-i dau… Eu decât cu tine vreau să am treabă!”

D. D.: „Bă, deci bine! Ai treabă cu mine, dar fii atent! Noi nu ne certăm… pe bune! Nu vreau să am probleme cu lumea!”

C. G.: „Ne certăm! Ne certăm sută la sută, ne certăm! Că o să-ți dau banii și nu există să ne certăm noi între noi! Îți garantez!”

D. D.: „Atunci, atunci vii la mine în juma de oră! Să iau de la ei și vii tu la mine!”

C. G.: „Da? Hai că-l sun pe vără-mio că eu sunt la joc, să nu plec de aici! Da?”

D. D.: „Bine! Hai!”

C. G.: „Deci 300 de euro, da?”

D. D.: „Bine mă, hai!”

C. G.: „Mâine ai 400 până în patru garantat!”

D. D.: „Bine, frate!”

La data de 21.02.2013, ora 21:49:25, inculpatul l-a contactat telefonic pe C. G. pentru a-i restitui suma împrumutată la data de 20.02.2013 și dobânda (”Bă, dă-mi măcar ce mi-ai promis și mai e timp, până luni ai tu timp”,).

Fiind audiat la data de 17.07.2013, martorul C. G., care a menționat că i se spune și B. sau Bebiță, a declarat că la începutul anului 2013, vărul său, C. F., i-a făcut cunoștință cu inculpatul D. D., căruia i se spune „Edison”, de la care C. F. obișnuia să împrumute sume de bani. La începutul lunii februarie 2013 martorul a împrumutat de 2 sau 3 ori de la inculpatul D. D. sume cuprinse între 300 și 1000 euro, cu condiția de „a-l cinsti”. Astfel, la momentul restituirii datoriilor îi dădea inculpatului în plus 100-200 euro, în funcție de suma împrumutată.

Martorul C. G. a mai declarat că la jumătatea lunii februarie 2013, în timp ce se afla la o partidă de poker la care pierduse toți banii de care dispunea, l-a contactat telefonic pe inculpatul D. D. și l-a rugat să-i împrumute suma de 300-400 euro, cu promisiunea că a doua zi îl „va cinsti”, în sensul că îi va oferi 100 euro în plus față de suma împrumutată, lucru care s-a și întâmplat.

Martorul C. G. a mai declarat că, în situațiile în care nu respecta termenul de restituire stabilit, inculpatul îl contacta telefonic și îi cerea să-i achite datoriile, însă a precizat că nu a fost niciodată amenințat de acesta.

Martorul a arătat că de aproximativ 2 ani utilizează numărul de apel_, de pe care a discutat telefonic cu inculpatul D. D..

La dosarul de urmărire penală se regăsesc o . convorbiri telefonice purtate de inculpatul D. D. cu numitul D. P. C. zis „S.”, în care inculpatul îi dă acestuia indicații cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte pentru a-l determina pe un anumit debitor, care îi datora respectivului pe lângă suma împrumutată și dobânda, să îi restituie prompt datoria. Sfaturile inculpatului, opiniile exprimate de inculpat, atestă experiența sa în acordarea de împrumuturi cu dobândă.

Astfel, în ziua de 27.01.2013, la ora 18:27:25, D. D. zis E., aflat la postul telefonic _, este contactat de D. P. C. zis „S.”, aflat la postul telefonic _ și poartă următoarea discuție:

”D. P. C.: Da? Sună și tu pe Miki ăla!

D. D.: Unde ești?

D. P. C.: Sunt la magazin!

D. D.: Hai că îl sun și te sun eu înapoi!

D. P. C.: Sună și ia banii de la el!

În data de 28.01.2013, la ora 18:19:09, D. D. zis E., aflat la postul telefonic _, îl contactează pe D. P. C., aflat la postul telefonic _ și poartă următoarea discuție:

”D. D.: Ce dracu să fac? Ai vorbit cu, cu Miki?

D. P. C.:Cu Miki, nu?

D. D.:Păi n-a zis că a venit la tine la magazin, sau că vine?

D. P. C.:A zis ieri că vine, la mine la magazin!

D. D.: Și?

D. P. C.:Să vorbească! Și n-a venit!

D. D.: Sună-l frate!

D. P. C.: O să-l sun! Și dacă-mi zice să-i dau bani, să-i dau ălea…

D. D.: „ Băi, dă-mi banii! Nimic! Nu mai accept nimic! Dă-mi banii!”

În data de 28.01.2013, la ora 22:45:43, D. D. zis E., aflat la postul telefonic_, este contactat de D. P. C., zis „S.” aflat la postul telefonic _ și poartă următoarea discuție:

”D. P. C.: Ă? A venit, ăsta, la mine, Miki!

D. D.: Și?

D. P. C.: Ai înțeles?

D. D.: Îhî!

D. P. C.: Și mi-a zis: „B_, cutare, m-am blocat cu unu’”, ai înțeles? „Nu mai am”, nu știu ce… Până acum avea să-mi dea, i-am dat o dată ăia 500 și… adică… nu mai zic…

D. D.: Da…

D. P. C.: Mai zic?

D. D.: Zi!

D. P. C.: Ai înțeles? Și dup-aia mai îmi dădea normal! Ai înțeles? Trebuia să-mi dea șapte! Ai înțeles?

D. D.: Băi nene, el nu mai avea să-ți dea ție 300?

D. P. C.: Ba da! Și ăia 300… Cum ar veni eu i-am dat 800 întregi, ai înțeles?

D. D.: Da!

D. P. C.: Prima dată i-am dat 8… Și a zis că… îmi dă 11, ai înțeles?

D. D.: Da!

D. P. C.: Dar nu mai poate să-mi dea nimic la ei, ai înțeles? Mi-i dă și el în două săptămâni… ai înțeles… și… Cum ar veni că nu are, că s-a blocat!

D. D.: Zi-i: „Bine, frate, accept, dar să nu mai vii în viața ta să mai ceri de la mine! Nimic”

D. P. C.: I-am zis: „B., bă, haide!” Știi, I-am zis? M.…

D. D.: Și îți dă 11 milioane, nu?

D. P. C.: Da mă! „Mai îmi faci un parfum cadou”, i-am zis! „D_, vere, cutare…”

D. D.: Zi-i așa…

D. P. C.: „Îmi faci săptămâna asta… î… dacă fac rost îți dau din ei măcar jumătate, ai înțeles, dar… în 11, 12 zile îți dau banii, cum ar veni!”

D. D.: Nu accepta două săptămâni, Screpi! „Bă, frate, o săptămână te las să-mi dai banii, nu vreau nimic și să nu mai vii, să mai ceri nimic, în viața ta, de la mine!” Sună-l acum și zi-i!

D. P. C.: Păi a venit mă aici, am vorbit cu el, a plecat, ce să mai… Acuma…

D. D.: N-are nimic, frate, ce-are?

D. P. C.: A zis, s-a jurat pe copii, pe familia lui, cum face banii de nu mie primul mi-l, mi-i dă! Ce să-i mai zic? Nu într-o săptămână…

D. D.: Așa se jură în fața la toți, frate, ăștia, când au datorii!”

Totodată, din discuțiile telefonice rezultă că inculpatul D. D. era dispus să-l ajute pe D. P. C. să-și recupereze suma de bani de la ”Miki”, așteptând ”să se ia de el” în cazul în care acesta nu restituia datoria:

În ziua de 07.03.2013, la ora 19:43:07, D. D., zis E., aflat la postul telefonic _, contactează pe D. P. C., aflat la postul telefonic _ și poartă următoarea discuție:

”D. D.: Mă, frate, ce-ai făcut cu MIKI ?

D. P. C.: Cum?

D. D.: Cu MIKI .

D. P. C.: Așa ?

D. D.: Ce-ai făcut ?

D. P. C.: Cu MIKI ce-am făcut? Mi-a dat banii MIKI. Auzi? Alo! Alo! M-auzi mă?

D. D.: Da, mă.

D. P. C.: Io nu prea te-aud...( vorbește cu o altă persoană, aflată în apropiere) doi lei...

D. D.: Când ți i-a adus, mă?

D. P. C.: Mi i-a adus nu știu când, acum câteva zile mi-a... da’ mi-a dat... mai avea să-mi dea 4 și mi-a dat 2 și’ncă 2, știi? Ai înțeles?

D. D.: Nu mi-ai zis nimic, io așteptam să mă iau de el!

În ziua de 08.03.2013, la ora 12:32:39, D. D., zis E., aflat la postul telefonic _, contactează pe D. P. C., aflat la postul telefonic _ și poartă următoarea discuție:

D. D.: Mă, MIKI ți-a dat absolut toți banii, tot, tot, tot?

D. P. C.: Cum?

D. D.: MIKI...

D. P. C.: Da, mă MIKI... mi-a dat... îți spun io când ne vedem! Mi-a dat 11 sute. Trebuia să... i-am dat io 8 i-am dat, ai înțeles?

D. D.: Da, mă, știu … și-a zis ... p-ormă a mai venit și-a mai cerut 3 da?

D. P. C.: Mi-a dat, cum?

D. D.: Am zis și p-ormă a mai venit și-a mai cerut 3, știu...

D. P. C.: Da, da...

D. D.: Da?

D. P. C.: Mi-a dat, cum îi spune... mi-a dat așa: mi-a dat o dată 200, mai avea să-mi dea știu 4, mi-a dat 200 și o dată mi-a dat 200 și nu eram la magazin, a venit și i-a lăsat acolo el, știi? Și de-aia am uitat să-ți zic…”

În ceea ce privește acuzația adusă inculpatului D. D., constând în aceea că în perioada ianuarie-martie 2013 a exercitat acte de violență și amenințări cu acte de violență asupra persoanei vătămate O. P. M. pentru a o determina să-i remită martorului T. M. suma de 1000 euro, bani care reprezentau o parte dintr-o sumă primită de persoana vătămată și de un apropiat al acestuia, martorul Farisău A., cu titlu de despăgubire și pentru a nu formula plângere penală, de la un cetățean străin care ar fi provocat un accident de circulație în urma căruia a rezultat avarierea autoturismului aparținând persoanei vătămate și vătămarea corporală a martorului Farisău A., sumă impusă de inculpat părții vătămate pe motiv că martorul T. M., deși nu a fost vătămat în niciun fel, a fost de față când s-a produs accidentul, aceasta este probată mai presus de orice îndoială prin înregistrările convorbirilor telefonice transcrise la dosar, declarațiile date de victimă, și, sub anumite aspecte, declarațiile martorului Farisău A..

Cu ocazia audierii din data de 11.04.2013, victima O. P. M. a declarat că în urmă cu câteva luni, se afla împreună cu mai mulți prieteni, printre care și Farisău A. și T. M., la o sală de jocuri mecanice situată în zona Podului Fundeni. În acest timp, martorul a observat cum autoturismul său marca Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, care era parcat în apropiere, a fost tamponat de o dubiță de culoare albă. Farisău A. a ieșit pe stradă și i-a făcut semn șoferului să oprească, însă acesta din urmă și-a continuat deplasarea și l-a accidentat pe prietenul său. Martorul și amicii săi au plecat în urmărirea autovehiculului respectiv, anunțând în același timp și organele de poliție, care au reușit să-l oprească pe cel vinovat de producerea accidentului. În continuare, au mers cu toții la Poliția Orașului P. unde au dat declarații cu privire la cele întâmplate.

Autorul accidentului, cetățean chinez, i-a propus lui Farisău A. să-i dea o sumă de bani pentru a-și retrage plângerea penală sub aspectul vătămărilor suferite. În urma acestei propuneri, cetățeanul chinez le-a remis martorilor O. P. M. Farisău A. o sumă de bani.

T. M. a pretins și el o parte din banii primiți, respectiv 1.000 euro, întrucât a crezut că prietenii săi au primit o sumă mare de la cetățeanul chinez.

Martorul O. P. M. a mai declarat că, după o perioadă de timp, a fost contactat de către inculpatul D. D. zis „E.”, care i-a spus că trebuie să-i dea lui T. M. suma de 1.000 euro, indiferent de câți bani ar primit de la cetățeanul chinez și chiar dacă el nu avea nicio legătură cu faptele petrecute. Inițial, inculpatul D. D. i-ar fi cerut să-i remită suma de bani direct lui, motivând că T. M. i-ar fi dator.

Întrucât martorul O. P. M. a refuzat să-i dea suma de bani, inculpatul a început să îl amenințe cu bătaia și că îi va distruge mașina. Totodată, martorul a menționat că a aflat de la Farisău A. că și el a fost amenințat de T. M. și de D. D. în scopul de a remite suma de 1.000 de euro.

Ulterior acestor discuții, martorul s-a întâlnit întâmplător cu D. D. în zona Socului, la un fast-food, situat lângă Maxbet. Cu această ocazie, D. D. l-a amenințat din nou și i-a cerut cei 1.000 de euro, iar întrucât a refuzat să dea curs solicitării, acesta l-a lovit cu palma peste față. La acea dată inculpatul era însoțit de T. M., care l-a amenințat la rândul său pe martorul O. P. M..

După consumarea incidentului, martorul a formulat plângere la Secția 9 Poliție, în care a solicitat efectuarea de cercetări doar față de T. M. deoarece îmi era teamă să povestească organelor de poliție și despre implicarea inculpatului. Din aceleași considerente, ulterior, și-a retras această plângere.

La data de 25.03.2013, în jurul orei 18:00, în timp ce martorul O. P. M. conducea autoturismul Mercedes, cu nr. de înmatriculare_, pe . de intersecția cu . blocat de un autoturism marca BMW, de culoare neagră, condus de D. D.. În acest context, inculpatul i-a arătat martorului un cuțit tip baionetă, amenințându-l că îl va tăia dacă nu îi dă cei 1.000 de euro. Martorul a reușit să plece de la fața locului și s-a deplasat la Secția 9 Poliție, timp în care a sunat și la numărul de apel 112, fiindu-i teamă de inculpatul D. D..

Declarația victimei se coroborează cu cea a martorului Farisău A. care a declarat că îi cunoaște pe martorii O. P. M. și T. M., precum și pe inculpatul D. D., zis „E.”, de aproximativ 10 ani, se află în relații de prietenie cu aceștia și nu au avut niciodată vreo altercație.

Martorul a arătat că la sfârșitul lunii mai 2012 se afla împreună cu martorii O. P. M., T. M. și alți prieteni de-ai săi la un bar situat în apropierea podului Fundeni. La un moment dat a ieșit din bar să vorbească la telefon, iar la scurt timp a fost accidentat de o dubiță condusă de un cetățean chinez, suferind o fractură la nivelul piciorului drept. Cu prilejul acestui accident au mai fost lovite două autoturisme parcate în fața barului, una aparținându-i martorului O. P. M..

Martorul a mai declarat că, în urma accidentului suferit, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. P.”, unde a fost vizitat de fiul cetățeanului chinez, care i-a promis că îi va oferi suma de 18.000 lei cu condiția ca martorul să nu formuleze plângere împotriva tatălui său. Martorul Farisău A. a acceptat această propunere, la acel moment fiul cetățeanului chinez remițându-i suma de 1.000 lei. Din această sumă martorul i-a dat 400 lei lui O. P. M. și 200 lei lui T. M.. Despre restul de 17 000 lei, martorul a arătat că i-a primit în tranșe până la sfârșitul lunii iulie 2012, această sumă fiind împărțită aproximativ egal cu O. P. M., ca urmare a faptului că în urma accidentului autoturismul său suferise unele avarii.

Din declarațiile martorului Farisău A. mai rezultă că la începutul lunii februarie 2013 a fost contactat telefonic de către O. P. M., care i-a transmis că a avut o divergență cu inculpatul D. D., zis „E.”, însă nu cunoaște motivele conflictului.

Mijlocul de probă esențial în reținerea veridicității acuzației îl reprezintă înregistrarea audio a convorbirii telefonice purtate de victimă și inculpat în data de 28.01.2013.

Astfel, la data de 28.01.2013, cu ocazia unei convorbiri telefonice transcrise la dosar la filele 23-27 vol. XII d.u.p. inculpatul D. D. i-a adresat persoanei vătămat O. P. M. amenințări cu acte de violență fizică, mijlocul de probă fiind elocvent și în privința motivului conduitei inculpatului: la rândul său, avea de primit de la numitul T. M. o sumă de 1000 de euro, exact cât aprecia inculpatul că i-ar datora numitului T. marius victima O. P. M..

Elocvente sunt următoarele pasaje:

”O. P. M.: Mă frati-miu, nu, stai un pic, ce bani am să-i dau io lu’ M.?

D. D.: Partea lui din banii care trebuie să-i dai.

O. P. M.: Din banii ăia 50 de milioane care s-a luat?

D. D.: Din cât?

O. P. M.: Din 50 de milioane care s-a luat?

D. D.: Păi ai luat 80 de milioane numai tu! L-ai păcălit pă chinez că, că v-ați rupt piciorul, și-ați luat 4.000 de euro !

O. P. M.: Cum sunt ăia 4.000 de euro? Atât trebuia să se ia, da’ nu s-a luat.

D. D.: Băi ai luat numai tu 80 de milioane!

O. P. M.: Cum să iau io 80 de milioane?

D. D.: Băi, Paule, nu mai are rost discuția asta acuma! Ascultă-mă un pic!

O. P. M.: Păi da’ io n-am ce bani să-i dau lu’ M., pentru că nu am ce bani să-i dau!

D. D.: B.! Atunci o să stai de vorbă cu mine ! Îți promit asta că ești prietenul meu.”

………………………………………………………………………

”D. D.: M. are să-mi dea bani, tu ai să-i dai bani. Nu te las să-l arzi!

O. P. M.: Da’ frățiorule, nu e treaba ta că am io să-i dau sau n-am.

D. D.: Bă de ce ...(indecent)... mă-tii să-l arzi, mă, tu că nu înteleg!

O. P. M.: Păi da’ io nu-l ard!

D. D.: Dă-i banii care trebuia să-i dai !”

O. P. M.: „Dacă tu așa consideri că e corect.. da io-ți spun că nu-i corect!”

D. D.: „Să dea dracu-n mine, să mănânc volanu’ acesta-n draci! Nu Poliția, să te-asculte un milion de polițiști! B. unu’ la pușcărie, da’ rămân 2-3 pe-afară! Dacă nu ți-oi rupe picioru, pă bune! „

………………………….

D. D.: „ Stai liniștit, că o să stăm de vorbă! Am vorbit prietenește cu tine în față la Socului acolo și n-ai vrut să înțelegi, ai făcut…”

O. P. M.: „Și trebuia să-mi dai o palmă?”

D. D.: „Ai făcut pă…băga-mi-aș (exprimare indecentă) morții tăi să moară frate-miu de nu ți-oi da de te-oi pune la urgență, bolnavule!”

...

”D. D.: Băi nene, omu’ are, i-am dat 1.000 de euro...

O. P. M.: Edison, da’ nu-i treaba mea, nu ai cum să muți datoria! Știi că noi vorbeam odată și spuneam n-ai cum să muți tu o datorie la cineva. E treaba ta care ai banii să iei de la om...”

Din aceeași convorbire telefonică rezultă faptul că la o dată anterioară, inculpatul Dudianu D., tot ca urmare a neînțelegerii legate de neplata sumei pe care inculpatul aprecia că victima i-o datorează martorului T. M., a lovit-o pe victimă cu palma. Pasajul relevant din convorbirea telefonică, menționat și mai sus, este următorul:

D. D.: „Stai liniștit, că o să stăm de vorbă! Am vorbit prietenește cu tine în față la Socului acolo și n-ai vrut să înțelegi, ai făcut…”

O. P. M.: „Și trebuia să-mi dai o palmă?”

D. D.: „Ai făcut pă…băga-mi-aș (exprimare indecentă) morții tăi să moară frate-miu de nu ți-oi da de te-oi pune la urgență, bolnavule!”

Convingerea instanței că susținerea victimei este conformă cu realitatea, se fundamentează pe reacția inculpatului în momentul în care victima amintește acest incident, și anume, faptul că inculpatul nu contestă comiterea actului de agresiune.

În ceea ce privește incidentul reclamat de către victimă a se fi produs în data de 25.03.2013 (în contextul unei întâlniri care a avut loc în trafic, la intersecția .. I., l-a amenințat cu un cuțit, acte săvârșite în scopul prezentat anterior), cu privire la care acesta a formulat plângerea penală înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București sub nr. 4729/P/2013 (fila 9 vol. XIII d.u.p.), Tribunalul reține că, într-adevăr, în ziua respectivă, la intersecția Șoselei P. cu Șoseaua I. a avut loc un incident în care au fost implicați victima și inculpatul, fapt menționat de ambii protagoniști (declarația în acest sens a inculpatului se află la fila 17 vol. XIII d.u.p.). Tribunalul nu poate reține, însă, faptul susținut de martor, a cărui declarație sub acest aspect nu se coroborează cu niciun mijloc de probă, că inculpatul i-ar fi arătat un cuțit tip baionetă și l-ar fi amenințat că îl taie dacă nu îi dă cei 1000 de euro. Inculpatul nu recunoaște o astfel de conduită, declarând că s-au întâlnit la un semafor, au coborât amândoi geamurile și au început să se înjure, motivul fiind acela că inculpatul „s-ar fi dat” la iubita martorului. Convorbirea telefonică din data de 28.01.2013 nu se coroborează nici ea cu declarația victimei în privința incidentului din 25.03.2013, plângerea penală la care face referiri victima în cadrul discuției fiind cea formulată cu privire la incidentul în cadrul căreia acesta a fost lovit cu palma de inculpat. Astfel, victima vorbește despre faptul că ar fi formulat plângerea împotriva lui T. M., pentru că nu a vrut să îi creeze probleme inculpatului, despre care cunoștea că a fost condamnat cu suspendarea executării pedepsei. Or, potrivit declarațiilor victimei aflate la dosar, a formulat plângere împotriva lui T. M. după incidentul în cadrul căruia inculpatul i-a aplicat o lovitură cu palma, nu în urma incidentului din 25.03.2013. De altfel, în această convorbire nici nu ar fi avut victima cum să facă referire la un incident care încă nu avusese loc.

Ce se poate, însă reține, din faptul formulării acestei plângeri penale de către victimă, este neconformitatea cu realitatea a susținerilor inculpatului conform cărora ar fi prieten cu victima (deși nu este exclus ca o astfel de relație să fi existat la un moment dat, acest lucru nu mai poate fi reținut ca fiind conform cu realitatea la momentul audierii).

În ceea ce privește acuzația potrivit căreia în datele de 22.01.2013 și 19.02.2013, cu ocazia unor convorbiri telefonice, inculpatul D. D. i-a adresat persoanei vătămate R. T. Ș. amenințări cu acte de violență fizică, în scopul de a o determina pe aceasta să-i remită suma de 2400 euro, respectiv de 550 euro, acești bani reprezentând o parte din suma pe care inculpatul i-a acordat-o anterior cu titlu de împrumut și camăta aferentă, aceasta este întru totul probată de înseși înregistrările convorbirilor telefonice în cadrul cărora se reține că amenințările au fost adresate.

Contextul adresării acestor amenințări este cel reținut de instanță cu ocazia analizării probatoriului sub aspectul săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de cămătărie.

Astfel, la data de 22.01.2013 ora 12:31:05, martorul R. T. Ș. l-a contactat telefonic pe inculpatul D. D., încercând să obțină o amânare pentru restituirea datoriei până la data de 24.01.2013, pentru că în ziua de 23.01.2013 va face rost de bani din vânzarea a două ”pachete la turneul ăla de o mie de euro”:

”R. T.: Am și eu o mare rugăminte la tine! Știu că...vreau să...vin și eu joi la tine. Am două pachete la turneul ăla de o mie de euro și ieri n-am reușit...unu...n-am reușit să le vând ieri. Mi-a zis...miercuri le vând.

Întrucât inculpatul este nemulțumit de această amânare, iar Hagivreta C. este cel care a garantat împrumutul, inculpatul pretinde ca datoria pe care o are R. T. Ș. să fi achitată de acesta. Astfel, inculpatul îi transmite lui R. T. Ș. că va exercita asupra lui acte de violență fizică dacă Hagivreta C. nu-i va prelua datoria și nu o va achita. Suma pe care a pretins-o inculpatul este de 2400 euro:

”D. D.: Eu ca să stau să mă cert cu tine, să te prind să-ți dau vreuna în gură...

R. T.: Atât zic, până joi.

D. D.: Ascultă-mă un pic. Eu ca să nu stau să îți dau una în gură ție, să te caut pe tine, eu cu tine am terminat și trebuie să-mi dea H. banii, da? Îl suni în momentul ăsta pe H. și îi zici în felul următor: a zis ăla că nu, dacă nu îi aduci banii vine și mă bate.

R. T.: Da, până joi, știe și el de asta.

D. D.: Băi, tu ai înțeles ce am zis eu sau nu?

R. T.: Da. Am înțeles!

D. D.: Atât. Nu discutăm absolut nimic altceva. Zi-i să-mi aducă azi banii, 2.400, dacă nu vin și te bat T..

R. T.:Da’ până joi mă descurc, deci chiar joi...

D. D.: Nimic, absolut nimic. Aștept să-mi aducă H. banii pân’ la patru. Atât.”

La data de 19.02.2013, ora 13:34:23, inculpatul D. D. l-a contactat telefonic pe R. T. Ș. și i-a transmis că la acea dată trebuie să-i plătească o altă parte din datorie, respective suma de 550 euro, fără să mai accepte nicio amânare. Totodată, inculpatul i-a transmis că, în cazul în care nu se va conforma solicitării, ”terminăm toate glumele și începem seriozitatea”:

”D. D.: T.…

R. T.: Da, E.! Știu! Trebuie să-ți dau ăia, astăzi! Pe la 6, 7 ne vedem!

D. D.: Bă, ascultă-mă un pic! Fii atent! Azi vorbesc cel mai serios cu tine, de când mă cunoști tu! Îți jur că dacă azi nu-mi dai banii, tu și H., terminăm toate glumele și începem seriozitatea, da?

R. T.:: Da E.! Da! Știu! Ți-am zis de ieri că ți-i dau!

D. D.: Și crede-mă că nu o să-ți convină dacă încep eu să nu mai fiu prieten cu voi! La fel să-i spui și lui domnul H., care el se crede un inteligent și pe noi ne crede niște inculți… Nu e chiar așa! Nu e chiar așa că nu face el ce vrea …indecent… lui! Fac eu ce vrea …indecent... mea! Nu el, că cine …indecent… mea e el? Zi-i să-mi dea banii, și el, și tu! 600 și 550, da!

R. T.:: Da, E.! Te sun diseară!

D. D.: Diseară, până în 8! Nu accept nicio amânare, crede-mă! Da?”

Întrucât se apropia ora 20.00, iar Răgălia T. Ș. nu l-a contactat în niciun mod pentru a-i înmâna suma de bani, la ora 19:23:40, inculpatul i-a transmis acestuia un SMS cu următorul conținut: ”Bulangiule, te prind. Treaba ta!”, lăsând să se înțeleagă faptul că este dispus să îl agreseze fizic pentru a intra în posesia banilor.

Cu ocazia discuției purtate în mediul ambiental de martorul R. Ș. T. cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, interceptate și înregistrate în baza ordonanței nr. 4799/P/2012 din data de 14.05.2013, confirmată ulterior de către instanța de judecată, martorul a încercat să convingă că amenințările inculpatului nu erau de natură să îi producă temere. Contrar poziției martorului cu ocazia acelei înregistrări, convorbirile telefonice purtate cu inculpatul D. D. atestă că martorul avea o poziție de inferioritate în raport de acesta, dându-i explicații ample cu privire la motivele pentru care nu putea să-i achite sumele de bani restante și abținându-se să îl confrunte direct („Da. Am înțeles!”, “Da’ până joi mă descurc, deci chiar joi...”, „Da, E.! Știu! Trebuie să-ți dau ăia, astăzi! Pe la 6, 7 ne vedem!”, „Da, E.! Te sun diseară!”). Atitudinea martorului era una de acceptare servilă a manifestărilor unei mersoane pe care o percepea ca fiind dominantă. Tribunalul apreciază că aceste aspecte probează faptul că martorul a acceptat posibilitatea ca martorul să își pună în practică amenințările. Părăsirea municipiului București, fără a spune nimănui unde este și pentru cât timp, exact după momentul când vânduse autoturismul,n-ar fi avut nici un sens dacă reacția inculpatului, previzibilă, nu ar fi fost de natură să îi genereze o stare de temere (trebuie subliniat că din declarația martorului rezulta că nici de reacția martorului Hagivreta C. nu s-ar fi temut, astfel încât nici acest fapt nu ar fi putut să justifice plecarea martorului din localitatea de domiciliu: „speriat de imposibilitatea achitării sumei datorate lui Edison, H. mi-a vorbit în câteva rânduri pe un ton amenințător, dar știu că așa reacționează el în situații mai tensionate și nu l-am luat în seamă”).

Tribunalul apreciază ca fiind probată acuzația potrivit căreia inculpatul D. D. zis „E.” a deținut la adresa de domiciliu, din mun. București, .. 38, sector 2, o armă neletală supusă autorizării, fără a i se fi eliberat permis de armă.

Astfel, potrivit procesului-verbal aflat la filele 94-96 vol. XIII d.u.p., cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la data de 14.05.2013 la adresa din mun. București, .. 38, sector 2, unde domiciliază inculpatul D. D. zis „E.”, a fost identificată ridicată o armă cu . identificare_ (înscrisă pe patul puștii) și EM 45 B 2A (înscrisă pe țeava puștii). Această armă a fost găsită în cea de-a doua încăpere situată pe partea dreaptă raportat la ușa de acces.

Raportul de constatare tehnico-științifică balistică nr. 257.055/30.05.2013 concluzionează că arma descrisă anterior, având . identificare EM4 5B-2A și calibrul de 4,5 mm face parte din categoria armelor care pentru aruncarea proiectilului folosesc forța de expansiune a aerului comprimat, este în stare de funcționare și nu prezintă modificări sau piese înlocuite.

Potrivit anexei 1 la Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, armele scurte sau lungi (cu aer comprimat) care pentru aruncarea proiectilului folosesc forța de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub presiune aflate într-un recipient și care dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de 220 m/s fac parte din categoria armelor neletale supuse autorizării.

În urma verificărilor efectuate, al căror rezultat este menționat în conținutul procesului-verbal aflat la fila 92 vol. XIII d.u.p., s-a stabilit că inculpatul nu deține permis pentru nicio categorie de arme, letale sau neletale.

Fiind audiat la data de 07.06.2013, inculpatul D. D. a declarat că nu a locuit niciodată la adresa din București, .. 38, sector 2, imobilul fiind proprietatea sa, dobândit în anul 2004 de la un cetățean arab, al cărui nume nu și-l amintește, în baza unui contract de vânzare-cumpărare.

Inculpatul a mai precizat că în perioada 2005-2007 sau 2008, în acest imobil a fost cazată o persoană de sex masculin, pe nume „V.”, despre care cunoaște faptul că este zidar, locuiește în cartierul Ostrov, pe . și are copii, însă nu a putut indica alte date în legătură cu adresa de domiciliu, datele de identificare ale acestuia sau ale soției.

Inculpatul D. D. a mai precizat că acest „V.” a efectuat în perioada menționată anterior lucrări la casa deținută de tatăl său și dormea ocazional în imobilul de pe .. 38, arma ridicată cu ocazia percheziției domiciliare aparținându-i acestuia. Inculpatul nu a folosit niciodată această armă și a văzut-o această armă o singură dată în perioada 2005-2006, când „V.” a folosit-o pentru a trage după porumbei.

Inculpatul a declarat că nu își amintește când a vizitat ultima dată casa de pe .. 38, doar că s-a întâmplat cu foarte mult timp în urmă.

Inculpatul a mai precizat că în afara armei găsite, în imobil mai există și alte bunuri care aparțin lui „V.”, dar niciodată nu le-a verificat pentru a vedea cu exactitate ce sunt, cunoscând că printre acestea se găsesc și niște scule, unelte de zidărie și cutii cu vopseluri. A constatat cu ocazia percheziției domiciliare că arma se afla pe pat sub o pătură, împreună cu alte lucruri.

În urma cercetărilor efectuate numitul „V.” nu a putut fi identificat și pe cale de consecință nu a putut fi audiat. Rezultatul verificărilor a fost consemnat în procesul-verbal aflat la fila 187 vol. XIII d.u.p.. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate s-a luat legătura cu numitul S. A., domiciliat în București, ., sector 2, care a declarat că nu cunoaște nicio persoană pe nume „V.”, cu ocupația de zidar. Totodată, s-a luat legătura cu numita I. M., domiciliată în București, ., sector 2, vânzătoare de aproximativ 5 ani de zile la un magazin situat pe . . declarat că nu cunoaște nicio persoană pe nume „V.”, zidar și care ar locui în zonă și nici nu-și amintește să fi locuit vreodată o persoană căruia să i se spună „V.” și să domicilieze în zona respectivă. Din accesarea aplicației „CNABDEP” a rezultat faptul că pe . sau domiciliază două persoane cu prenumele sau numele de „V.”, după cum urmează: D. V., CNP_, care din anul 2000 figurează cu domiciliul în București, .. 6, ., . și numitul Sari V., CNP_, care figurează și în prezent cu domiciliul în București, ., sector 2. S-au efectuat verificări la domiciliul numitului Sari V. din București, ., sector 2, însă la această adresă nu a fost găsit niciun imobil locuibil. Totodată, s-a luat legătura cu numitul A. S., locatar al imobilului de pe ., sector 2, acesta declarând că Sari V. nu mai locuiește la adresa sus menționată de aproximativ 4 ani de zile, fiind plecat împreună cu concubina sa în afara teritoriului României.

Pentru a reține nesinceritatea inculpatului, Tribunalul are în vedere, pe lângă faptul furnizării de către acesta a unor detalii insuficiente pentru identificarea și audierea pretinsului proprietar al armei, mențiunea din minuta deciziei penale nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, de încuviințare a cererii inculpatului D. D., față de care era menținută măsura obligării de a nu părăsi țara, de „schimbare a locuinței în București, ., nr. 38, sector 2” (fila 162 vol. X dosar instanță). Prin urmare, inculpatul a solicitat, la un moment anterior efectuării percheziției domiciliare în cauză, și i-a fost încuviințată, schimbarea locuinței tocmai la o adresă unde, pretinde în fața organelor de urmărire penală din prezenta cauză, că nu a mai fost de foarte mult timp.

Având în vedere prevederile art. 145 alin. 3) C.p.p. anterior, la care făcea trimitere art. 145¹ alin. 2) C.p.p. anterior, dacă inculpatul și-ar fi schimbat această adresă fără încuviințarea instanței, se expunea riscului înlocuirii măsurii obligării de a nu părăsi țara, cu măsura arestului preventiv.

Față de intervenirea de legi succesive de la momentul săvârșirii faptelor reținute de instanța și până la momentul pronunțării prezentei, pentru determinarea legii penale mai favorabile, instanța are în vedere Decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale a României, care stipulează că dispozițiile art. 5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile. Tribunalul apreciază că și în cazul inculpatului D. D., tot legea anterioară este mai favorabilă, pe de o parte, având în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de legile succesive pentru infracțiunile de șantaj comise (analiza făcută sub acest aspect în cazul inculpatului V. S. este întru totul valabilă), iar pe de altă parte, tratamentul sancționator mai favorabil prevăzut de legea penală anterioară pentru concursul de infracțiuni. În ceea ce privește infracțiunea de cămătărie, nu au survenit modificări ale dispoziției de incriminare. În cazul infracțiunii de deținere de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, la momentul comiterii faptei, aceasta era incriminată de art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, potrivit acestui text de lege, “deținerea sau portul de armă neletală din categoria celor supuse autorizării, fără drept, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 1 an. Acest text de lege a fost abrogat în data de 01.02.2014 prin art. 151 pct. 3 din Legea 187/2012, dar nu s-a produs o dezincriminare, fapta fiind incriminată începând cu data de 01.02.2014, de art. 342 alin. 2) C.p., dispoziție care reia textul fostului articol 134 din Legea 295/2004, cu o singură excepția, aceea că prevede pedeapsa închisorii de la 3 luni la 1 an, alternativ cu pedeapsa amenzii. În urma unei analize globale, Tribunalul a reținut ca fiind mai favorabilă reglementarea anterioară, cu atât mai mult cu cât instanța nu s-ar fi orientat oricum înspre pedeapsa amenzii.

În baza art. 3 din Legea nr. 216/2011, cu aplic. 5 C.p., Tribunalul l-a condamnat pe inculpatul D. D. la pedeapsa închisorii de un an și 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de cămătărie, reținând ca probată desfășurarea acestei activități infracționale doar în privința numiților R. T. Ș., Hagivreta C. și C. G., nu și a numitului T. G., având în vedere că nu s-a putut proba, mai presus de orice îndoială, faptul că numitul T. G. ar fi datorat inculpatului D. D. și dobândă pentru suma împrumutată. Tribunalul apreciază că nereținerea ca probată a acestui element de fapt nu împiedică reținerea întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de cămătărie, celelalte ipoteze reținute pe baza probatoriului administrat, în care inculpatul a acordat împrumuturi cu dobândă fiind, în opinia instanței, suficiente pentru a aprecia că este vorba despre o activitate de această natură desfășurată “ca îndeletnicire”. Pe de altă parte, însă, nereținerea ca probate a tuturor faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului este motivul pentru care, sub imperiul Codului penal anterior, instanța a respins cererea inculpatului de a se judeca în condițiile art. 320¹C.p.p., dar și motivul pentru care, prin prezenta nu va face aplicarea art. 396 alin. 10) C.p.p. actual.

La stabilirea pedepsei între minimul și mediul pedepsei, instanța are în vedere amploarea activității infracționale a inculpatului, perseverența infracțională a a acestuia (inculpatul a comis infracțiunea de cămătărie la începutul anului 2013, prin urmare, după ce fusese deja condamnat în primă instanță în dosarul nr._./3/2007, la o pedeapsă rezultantă de 3 ani aplicată pentru o pluralitate de infracțiuni ce includea și infracțiunea de tâlhărie, și după ce fusese reținut și arestat preventive în cauza respectivă pentru o perioadă importantă de timp, de la 09.02.2007 la 29.09.2008, cunoscând, în aceste condiții, la ce se expune săvârșind o nouă infracțiune), conduita sa procesuală în prezenta cauză, care i-a atras și amendarea (este adevărat că este vorba despre o excepție de la conduita adecvată pe care acesta a avut-o pe parcursul termenelor de judecată la care a fost prezentat), precum și poziția sa procesuală din faza judecății, inculpatul solicitând judecarea sa potrivit procedurii simplificate. Instanța nu a reținut, însă, în beneficiul inculpatului, o circumstanță atenuantă, atitudinea sa procesuală fiind sinceră doar în faza judecății, în faza urmăririi penale acesta negând constant săvârșirea faptelor.

Tribunalul apreciază, având în vedere jurisprudența CEDO dezvoltată pe marginea art. 3 al Protocolului 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, că o interzicere a dreptului de a alege, în cazul de față, ar constitui o măsură disproporționată.

În baza art. 118 alin. 1) lit. b) și e) C.p. anterior, Tribunalul a confiscat de la inculpat echivalentul în lei al sumei de 17.700 euro, având în vedere nu doar dobânda percepută numiților Hagivreta C., R. T. Ș. și C. G., ci și suma împrumutată, apreciind-o ca reprezentând bun folosit la săvârșirea infracțiunii, în sensul art. 118 alin. 1) lit. b) C.p., în lipsa unor sume de bani pe care să le împrumute, inculpatul neavând posibilitatea de a pretinde camăta.

Tribunalul a avut în vedere, la individualizarea pedepselor, pe lângă criteriile perseverenței infracționale, comportamentului pe parcursul ședințelor de judecată și atitudinii sincere din faza judecății, analizate la momentul individualizării pedepsei pentru infracțiunea de cămătărie, și agresivitatea verbală, iar în cazul victimei O. P. M., și fizică, pe care acesta o etalează, pentru a crea victimelor starea de temere necesară satisfacerii prompte a pretențiilor inculpatului.

În baza art. 134 din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, cu aplic. art. 5 C.p., Tribunalul l-a condamnat pe inculpatul D. D. la pedeapsa închisorii de 6 luni, ca urmare a săvârșirii infracțiunii de deținere a unei arme neletale supuse autorizării, fără drept. Pentru stabilirea unei pedepse plasate între minimul și mediul pedepsei închisorii prevăzute de lege, TRibunalul a avut în vedere gravitatea în sine a faptei de deținere a unei arme, chiar și neletale, supuse autorizării, fără drept (gravitate dată de riscul folosirii unei astfel de arme de către o persoană care nu a fost supusă verificării autorităților în privința întrunirii condițiilor, inclusiv din punct de vedere psihologic, pentru deținerea acesteia), dar și perseverența infracțională a inculpatului, comportamentul pe perioada procesului și atitudinea sa procesuală, acesta fiind sincer doar în faza judecății, în faza urmăririi penale, negarea de către acesta a săvârșirii faptei și pista falsă prezentată organelor de urmărire penală, generând alocarea de resurse umane și materiale pentru verificarea aspectelor învederate de inculpat.

În baza art. 118 alin. 1) lit. f) C.p. anterior, Tribunalul a confiscat de la inculpat arma de foc neletală cu aer comprimat având . identificare_ înscrisă pe patul puștii și EM 45 B 2A, înscrisă pe țeava puștii, ridicată în data de 14.05.2013 cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa mun. București, .. 38, sector 2.

În baza art. 33 lit. a) C.p. anterior, Tribunalul a constatat că infracțiunile pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta sunt concurente între ele și sunt concurente și cu infracțiunile de tâlhărie și de furt calificat pentru care a fost condamnat inculpatul prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, toate infracțiunile fiind săvârșite înainte ca pentru vreuna dintre ele să fi intervenit o sentință definitivă de condamnare și a procedat la contopirea acetor pedepse și deducerea duratei executate.

Împotriva sentinței penale au formulat apeluri inculpații D. D. și V. S..

Inculpatul D. D. critică sentința pentru greșita nereținere a dispozițiilor art. 396 al. 10 C.p.p., aplicarea sporului de 1 an închisoare și greșita stabilire a sumei pentru care s-a dispus confiscarea.

Inculpatul V. S. critică sentința pentru greșita condamnare sub aspectul infracțiunii de șantaj, considerând că această faptă nu este probată, iar în subsidiar solicită reindividualizarea pedepsei aplicate.

Examinând sentința penală raportat la motivele de apel invocate de inculpați și din oficiu sub toate aspectele Curtea constată că apelurile formulate în cauză sunt fondate.

Apelantul-inculpat D. D. a arătat în motivarea apelului că în mod greșit, instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului prevederile art.396 alin.10 Cod procedură penală.

Este reală împrejurarea că, la soluționarea cauzei în fond, înainte de a se dispune disjungerea cauzei, inculpatul și-a manifestat voința de soluționare a cauzei potrivit procedurii simplificate prev. de art.320 ind.1 vechiul Cod procedură penală, însă în mod corect instanța nu a dat curs cererii inculpatului și a respins-o, apreciind că din analiza probelor din dosar, inculpatul nu a recunoscut toate faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, astfel că a fost necesară administrarea de probe.

Mai mult, prima instanță a apreciat, după administrarea probelor, că nu sunt suficiente dovezi cu privire la unul dintre actele materiale ale infracțiunii de cămătărie, reținând în considerentele sentinței penale că în ceea ce privește fapta inculpatului de a-i fi dat împrumut cu dobândă numitului T. M., probatoriul administrat, deși atestă faptul că această persoană a primit o sumă de bani cu împrumut de la inculpat, nu permite a se reține că pentru suma împrumutată inculpatul ar fi pretins și, eventual, primit, o dobândă. Se reține că relevantă în acest sens este înregistrarea convorbirii telefonice purtate de inculpat cu martorul O. P. M., căruia inculpatul îi pretindea suma de 1000 de euro, motivat de faptul că, numitul T. M. îi datora suma de 1000 de euro, și, la rândul său, martorul îi datora numitului T. M. 1000 de euro; Tribunalul a apreciat că acest mijloc de probă nu permite a se concluziona că suma datorată de numitul T. M. inculpatului ar fi inclus și o dobândă, iar declarația dată de această persoană în calitate de martor în fața organelor de urmărire penală este în sensul că suma împrumutată a fost de 1000 de euro (inculpatul vorbește despre aceeași sumă în convorbirea telefonică avută cu martorul O. P. M.). În aceste condiții, Tribunalul a reținut că simplul fapt că în alte situații inculpatul a acordat împrumuturi cu dobândă nu este un argument suficient pentru a considera că acesta a acționat în aceeași manieră și în această situație, prezumția de nevinovăției nefiind înfrântă.

Așa fiind, la momentul la care instanța a respins cererea formulată de inculpat erau incidente dispozițiile art. 320 ind. 1 al. 8 C.p.p., potrivit cărora instanța respinge cererea atunci când constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat. În acest caz instanța continuă judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun.

De altfel, modalitatea de a proceda a instanței a fost în favoarea inculpatului, acest act material nefiind reținut de instanță la stabilirea pedepsei.

În consecință, se constată că acest motiv de apel nu este fondat.

În plus, chiar dacă instanța de fond reținea în favoarea inculpatului beneficiul prevederilor art.396 alin.10 Cod procedură penală, aceasta nu ar fi însemnat în mod automat stabilirea unui cuantum al pedepsei mai mic decât pedepsele de 2 ani pentru infracțiunea de șantaj și 1 an și 6 luni pentru infracțiunea de cămătărie, așa cum susține apărarea, ci aplicarea unor pedepse între aceste limite reduse, nu neapărat în cuantumul minim.

Al doilea motiv de apel vizează aplicarea sporului de 1 an închisoare, apărarea apreciind că, atât timp cât poziția inculpatului a fost una de recunoaștere, fiind arestat de multă vreme în cauză, scopul pedepsei poate fi atins și dacă, în urma contopirii pedepselor, nu s-ar mai aplica acel spor de 1 an închisoare, conform art.33, art.34 Cod penal 1968, apreciind că legea penală mai favorabilă este Codul penal din 1968.

Curtea constată că mod corect prima instanță a apreciat ca fiind mai favorabilă legea veche, având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de șantaj din noua lege, precum și incidența concursului de infracțiuni atât cu privire la faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în această cauză, cât și cu privire la alte fapte pentru care a fost condamnat anterior.

Se observă că prima instanță a fost deosebit de clementă la stabilirea pedepselor pentru fiecare infracțiune în parte, în concret fiecare dintre pedepse fiind stabilită sub mediul prevăzut de lege, spre minim, analizând în mod detaliat toate elementele ce țin de circumstanțele reale ale faptei și de cele personale ale inculpatului, pentru fiecare infracțiune, însă a apreciat în mod legal și temeinic că se impune sancționarea concursului de infracțiuni prin aplicarea unui spor de pedeapsă.

Relativ la sporul de un an închisoare, Curtea apreciază, în acord cu prima instanță, că numărul mare de infracțiuni concurente pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului, atât în prezenta cauză cât și în alte cauze, natura infracțiunilor – cămătărie, șantaj, deținere nelegală de arme neletale supuse autorizării - impun aplicarea unui spor de cel puțin 1 an închisoare, pentru ca scopul pedepsei să fie atins, cu atât mai mult cu cât pedepsele aplicate în prezenta cauză sunt mai reduse decât pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare stabilită pentru fapte concurente.

În ce privește cel de-al treilea motiv de apel, acesta vizează greșita aplicare a dispozițiilor art.18 alin.1 lit. b și e Cod penal 1968, în sensul confiscării sumei de 17. 700 euro, din care 16.000 euro a fost dată cu împrumut numiților Hagivreta și T., 400 de euro cu privire la martorul R. și 1300 euro cu privire la martorul C. G., apărarea apreciind că această confiscare a sumei de 17.700 euro este nelegală, în condițiile în care inculpatul a încercat să-și ajute prietenii și le-a dat autoturismul său, precizându-le că după vânzarea autoturismului în discuție să-i restituie suma de 16.000 euro.

Apărarea consideră că s-a dispus o dublă sancțiune pentru inculpatul D., în sensul că, pe de o parte își pierde autoturismul, ca obiect al infracțiunii și pe de altă parte se dispune și confiscarea pentru suma de16.000 euro, pe care, teoretic, nu a primit-o.

În acest sens, se solicită să se dispună asupra unei dintre următoarele soluții: ori să i se confiște inculpatului suma de 16.000 euro, dar să i se restituie autoturismul, fiind profitabil inculpatului confiscarea autoturismului ori să se i se confiște suma de 16.000 euro și să i se restituie autoturismul, arătându-se relativ la celelalte sume de 400 euro și 1300 de euro că, având în vedere că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, urmează ca aceste sume să fie confiscate ca atare.

Curtea constată că acest motiv de apel este fondat.

Din analiza probatoriului administrat în cauză reiese că, într-adevăr, inculpatul nu a primit în integralitate suma confiscată de prima instanță.

În cazul infracțiunii de cămătărie, cu privire la care instanța a dispus confiscarea sumei de_ de euro, se poate dispune confiscarea sumelor de bani obținute de inculpat, cu alte cuvinte cele primite efectiv, nu și acelea care au fost solicitate ca dobândă, dar nu au fost primite efectiv.

Se constată că prima instanță a dispus confiscarea acestei sume de bani în baza art. 118 lit. b și e din Codul penal 1969.

Potrivit acestor texte de lege, sunt supuse confiscării speciale:

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparținând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor săvârșite prin presă;

e) bunurile dobândite prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia.

În aceste sume sunt incluse sumele data împrumut de inculpat, confiscate în temeiul art. 118 lit. b C.p. 1969 și sumele obținute ca dobândă, confiscate în temeiul art. 118 lit. e C.p. 1969.

Se observă că prima instanță nu a dispus confiscarea autoturismului, așa cum susține inculpatul, acesta aflându-se în posesia altei persoane, aspect ce excede cauzei de față.

Relativ la sumele confiscate, din probatoriul administrat reiese că, având nevoie de o sumă mai mare de bani, în luna decembrie 2012, martorul R. T. Ș. împreună cu Hagivreta C. au apelat la inculpat, însă, întrucât acesta nu dispunea de bani lichizi, le-a oferit autoturismul marca Audi A6, de culoare gri, cu nr. de înmatriculare_, urmând ca el împreună cu Hagivreta C. să îl vândă, să se folosească de bani, iar ulterior, la data de 15 martie 2013, să-i remită inculpatului suma de 16.000 euro.

Această sumă nu a fost însă restituită în integralitate inculpatului, din probatoriul administrat reieșind că inculpatul a primit numai suma de 9000 de euro, aspect ce rezultă din declarațiile numitului R. T. Ș., precum și din declarațiile numitului Hagivreta C., din care rezultă că mama martorului Hagivreta C. a împrumutat de la bancă suma de 9000 de euro, bani pe care i-a înmânat inculpatului.

În condițiile în care inculpatul a obținut numai suma de 9000 de euro de la martori, instanța nu putea dispune confiscarea sumei de 16.000 de euro de la inculpat, chiar dacă aceasta a fost suma pretinsă de inculpat de la martor.

În consecință, Curtea va desființa sentința penală sub acest aspect și va dispune confiscarea de la inculpat a sumei totale de_ de euro.

Apelantul-inculpat V. S. a arătat că, în mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, la o pedeapsă de 2 ani și 8 luni, sporită cu 4 luni, ajungându-se la o pedeapsă finală de 4 ani închisoare, considerând că probele administrate la dosar și care au stat la baza condamnării au fost apreciate în mod greșit, în condițiile în care, toate aceste probe provin, în mod direct, de la partea vătămată.

Curtea constată că acest motiv de apel nu este fondat, probatoriul administrat în cauză dovedind vinovăția inculpatului.

Astfel, contrar celor arătate de apărare, la dosarul cauzei se află și alte probe decât acelea care, în opinia apărării, provin de la persoana vătămată.

Declarațiile persoanei vătămate se coroborează cu numeroasele înregistrări ale convorbirilor telefonice dintre persoana vătămată și inculpat, dintre persoana vătămată și numitul R. A., dintre numitul R. A. și S. T., din care rezultă cu evidență că inculpatul solicită de la persoana vătămată suma de 20.000 de lei ”pentru că ar fi fost înjurat” de aceasta, conținutul convorbirilor, analizat detaliat de prima instanță, ilustrând atât scopul urmărit de inculpat, violența acestuia, cât și starea de temere produsă persoanei vătămate.

Așa fiind, prima instanță a apreciat în mod corect probele aflate la dosarul cauzei și a reținut în mod corect că inculpatul V. S. se face vinovat de infracțiunea de șantaj.

În subsidiar, se solicită să se constate faptul că pedeapsa aplicată inculpatului este mult prea severă, în condițiile în care, la acest moment inculpatul execută o pedeapsă de 2 ani închisoare, fiind aproape de termenul de intrare în comisie pentru acea pedeapsă.

Curtea apreciază că într-adevăr, pedeapsa aplicată inculpatului, de 2 ani și 8 luni închisoare, este excesivă, raportat în mod special la împrejurarea că inculpatul este trimis în judecată pentru o singură infracțiune de șantaj, din care a obținut suma de 300 de euro, comparativ cu inculpatul D. D., trimis în judecată pentru două infracțiuni de șantaj pentru care s-au aplicat pedepse de câte 2 ani închisoare, infracțiunea de cămătărie privind trei persoane, pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și s-a confiscat suma de_ de euro și infracțiunea de deținere a unei arme neletale supuse autorizării, pentru care s-a aplicat o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Este adevărat că inculpatul D. a avut, în final, o atitudine de recunoaștere, cel puțin parțială, a faptelor, față de inculpatul V. S., care nu a recunoscut infracțiunea de șantaj, însă Curtea apreciază că diferențierea făcută între cei doi inculpați este excesivă; mai mult, prima instanță nu a individualizat corect pedeapsa aplicată inculpatului V. S. nici din perspectiva faptului că acesta a fost condamnat anterior la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri, spre deosebire de inculpatul D., care este condamnat anterior la 4 ani și 6 luni închisoare pentru tâlhărie și furt calificat.

Analizând astfel situația juridică a ambilor inculpați, Curtea apreciază că pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului V. S. poate fi redusă la 2 ani și 6 luni închisoare, iar sporul aplicat urmare a concursului de infracțiuni cu fapta pentru care a fost condamnat pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri să fie redus la 3 luni închisoare, în așa fel încât pedeapsa finală să fie de 2 ani și 9 luni închisoare, pedeapsă rezultantă pe care Curtea o apreciază ca fiind suficientă atât pentru a sancționa concursul de infracțiuni cât și celelalte elemente ce țin de circumstanțele reale ale cauzei – violența cu care a acționat inculpatul, chiar în privința unei persoane pe care o cunoștea de foarte multă vreme, scopul urmărit și motivul pentru care a acționat agresiv, și circumstanțele personale ale inculpatului – cunoscut cu antecedente penale.

Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelurile declarate de inculpații D. D. și V. S. împotriva sentinței penale nr. 1956/10.07.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._, va desființa în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond:

1. În baza art. 194 alin. 1) C.p. 1969, cu aplic. art. 5 C.p., va dispune condamnarea inculpatului V. S., zis “D.”, la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 71 C.p. 1969, va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a, lit. b) C.p. 1969.

În baza art. 118 alin. 1) lit. e) C.p. 1969 va dispune confiscarea de la inculpat a echivalentului in lei la data plății al sumei de 300 de euro.

În baza art. 33 lit. a) C.p. 1969 va constata că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta este concurentă cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință modificată prin sentința penală nr. 589/F/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 220/C/06.05.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală.

În baza art. 34 alin. 1) lit. b) C.p. 1969 va contopi pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa închisorii de 2 ani aplicată inculpatului pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință modificată prin sentința penală nr. 589/F/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 220/C/06.05.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 3 luni, inculpatul urmând să execute 2 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 71 C.p. 1969 va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a, lit. b) C.p. 1969.

Va menține celelate dispoziții ale sentinței penale.

2. În baza art. 118 alin. 1) lit. b) și e) C.p. 1969, va dispune confiscarea de la inculpatul D. D. a echivalentului în lei al sumei de 10.700 euro.

În baza art. 35 C.p. va aplica pe lângă pedeapsa rezultantă măsura de siguranță a confiscării speciale privind echivalentul în lei al sumei de 10.700 euro și măsura de siguranță a confiscării speciale privind arma de foc neletală cu aer comprimat având . identificare_ înscrisă pe patul puștii și EM 45 B 2A, înscrisă pe țeava puștii, ridicată în data de 14.05.2013 cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa mun. București, .. 38, sector 2.

Va menține celelate dispoziții ale sentinței penale.

În baza art. 424 al. 3 C.p.p., va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză, de la 14.05.2013 la zi, prevenția din cauza în care inculpatul Duduaianu D. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, de la 09.02.2007 la 29.09.2008, precum și perioada executată din pedeapsa aplicată în această din urmă cauză, de la 27.01.2014 la zi.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelurile declarate de inculpații D. D. și V. S. împotriva sentinței penale nr. 1956/10.07.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond:

1. În baza art. 194 alin. 1) C.p. 1969, cu aplic. art. 5 C.p., condamnă pe inculpatul V. S., zis “D.”, la pedeapsa închisorii de 2 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj.

În baza art. 71 C.p. 1969, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a, lit. b) C.p. 1969.

În baza art. 118 alin. 1) lit. e) C.p. 1969 confiscă de la inculpat echivalentul in lei la data plății al sumei de 300 de euro.

În baza art. 33 lit. a) C.p. 1969 constată că infracțiunea pentru care inculpatul este condamnat prin prezenta este concurentă cu infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință modificată prin sentința penală nr. 589/F/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 220/C/06.05.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală.

În baza art. 34 alin. 1) lit. b) C.p. 1969 contopește pedeapsa aplicată prin prezenta cu pedeapsa închisorii de 2 ani aplicată inculpatului pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 890/F/21.12.2007 pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a Penală în dosarul nr._./3/2007, modificată prin decizia penală nr. 95/A/26.03.2013 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 244/24.01.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, sentință modificată prin sentința penală nr. 589/F/06.02.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția I Penală în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 220/C/06.05.2014 a Curții de Apel București-Secția a II-a Penală, în pedeapsa cea mai grea, de 2 ani și 6 luni închisoare, pe care o sporește cu 3 luni, inculpatul urmând să execute 2 ani și 9 luni închisoare.

În baza art. 71 C.p. 1969 interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1) lit. a) teza aII-a, lit. b) C.p. 1969.

Menține celelate dispoziții ale sentinței penale.

2. În baza art. 118 alin. 1) lit. b) și e) C.p. 1969, confiscă de la inculpatul D. D. echivalentul în lei al sumei de 10.700 euro.

În baza art. 35 C.p., aplică pe lângă pedeapsa rezultantă măsura de siguranță a confiscării speciale privind echivalentul în lei al sumei de 10.700 euro și măsura de siguranță a confiscării speciale privind arma de foc neletală cu aer comprimat având . identificare_ înscrisă pe patul puștii și EM 45 B 2A, înscrisă pe țeava puștii, ridicată în data de 14.05.2013 cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la adresa mun. București, .. 38, sector 2.

Menține celelate dispoziții ale sentinței penale.

În baza art. 424 al. 3 C.p.p., deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive din prezenta cauză, de la 14.05.2013 la zi, prevenția din cauza în care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni închisoare, de la 09.02.2007 la 29.09.2008, precum și perioada executată din pedeapsa aplicată în această din urmă cauză, de la 27.01.2014 la zi.

În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Onorariul parțial al avocatului din oficiu pentru inculpatul V. S., în cuantum de 75 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 03.11.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

R. M. A. A. R.

GREFIER

L. B.

Red. RM

2 ex/17.12.2014

← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr....		Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare... →

Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 1360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Şantajul. Art.194 C.p.. Decizia nr. 1360/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI