Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 204/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 204/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 204/2015

Dosar nr._

(_ )

RO M Â N I A

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 204/A

Ședința publică din data de 10.02.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. C. C.

JUDECĂTOR: N. M.

Grefier: V. E.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. M..

Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de inculpații-părți civile G. I. N. ȘI L. E., precum și de către partea civilă G. M., împotriva sentinței penale nr.1532 din data de 08.05.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .

Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la data de 10.02.2015 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelurilor formulate,constată următoarele:

Judecătoria G.,prin sentința penală nr.1532 din data de 08.05.2014, pronunțată în dosarul nr._ a hotărât următoarele:

1.In baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunță la aplicarea pedepsei față de inculpata L. E. ,fiica lui N. si I.,nascuta la data de 03.05.1946,domiciliata in .,CNP_,sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

-lovire sau alte violente prevazuta de art. 180 alin 2 cu apl. art. 73 lit b si art. 76 alin. 1 lit e C pen-1969(parte vatamata Gogoneata I. N.)

-vatamare corporala prevazuta de art. 181alin 1 cu apl. art. 73 lit b si art. 76 alin. 1 lit e C pen-1969(parte vatamata Gogoneata M.)

In baza art. 81 C. pen. aplică inculpatei un avertisment.

2.In baza art. 396 alin 6 rap la art. 16 alin 1 lit. f C proc pen dispune incetarea procesului penal cu privire la inculpatul GOGONEATA I. N.,fiul lui M. si M.,nascut la data de 19.06.1968,domiciliat in com.Oinacu,.,CNP_,sub aspectul savarsirii infractiunii de amenintare prevazuta de art. 193 alin 1 C pen-1969(parti vatamate L. E. si Badalau P.).

In baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. renunță la aplicarea pedepsei față de acelasi inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente prevazuta de art. 180 alin 2 cu apl. art. 33 lit a -C pen-1969(parte vatamata L. E.)

In baza art. 81 C. pen. aplică inculpatului un avertisment.

In baza art. 397 alin. 1 C proc pen respinge actiunea civila fromulata de partea civila L. E. in contradictoriu cu inculpatul GOGONEATA I. N., ca neintemeiata.

In baza art. 397 alin. 1 C proc pen respinge actiunea civila formulata de partea civila GOGONEATA I. N. in contradictoriu cu inculpata L. E., ca neintemeiata.

In baza art. 397 alin. 1 C proc pen,rap la art. 998-999 C civ-1964,admite in parte actiunea civila formulata de partea civila GOGONEATA M. in contradictoriu cu inculpata L. E..

Obliga inculpata sa plateasca partii civile suma de 3000 lei compusa din suma de 1500 de lei-daune materiale si suma de 1500 de lei-daune morale.

In baza art. 276 alin 1 C proc pen obliga pe inculpata L. E. sa plateasca partii civile GOGONEATA M. suma de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe fiecare inculpat in parte la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul aparatorului din oficiu care a asigurat asistenta juridica a inculpatului GOGONEATA N. I.,in cuantum de 300 de lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Judecătoria G. la data de 05.11.2012 în dosarul nr.3320/P/2008 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatilor:

- L. E. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violente prevazuta de art. 180 alin. 2 C pen-1969 si vatamare corporala prevazuta de art. 181 alin. 1 C pen-1969 cu aplicarea art. 33 lit. a C pen-1969.

-GOGONEATA I. N. sub aspectul savarsirii infractiunilor de lovire sau alte violente prevazuta de art. 180 alin. 2 C pen-1969 si amenintare prevazuta de art. 193 alin. 1 C pen,cu aplicarea art. 33 lit. a C pen-1969

S-a reținut în esență prin actul de sesizare că la data de 13.09.2008,in jurul orelor 10:30,in timp ce culegea strugurii din vita de vie situata in .,inculpata L. E. a avut un conflict cu fratele Gogoneata M. si nepotul sau Gogoneata I.,care sustineau ca via le apartine si venisera sa o inlature de la culesul viei.Inculpatul Gogoneata I. N. a inceput sa o ameninte pe L. E. si pe ginerele acesteia Badalau P. cu acte de violenta ,iar apoi a lovit-o pe matusa sa cu un bat peste picioare producandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile ingrijiri medicale.

Inculpata L. E. a luat un bici si l-a lovit pe fratele sau,provocandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 45-55 de zile ingrijiri medicale,iar nepotului sau i-a produs leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 7-9 zile ingrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă:

-plangeri si declaratii parti vatamate si inculpati

-declaratii martori

-certificate medico-legale

In faza de judecatai au fost readministrate probele din cursul urmaririi penale,respectiv au fost reaudiati inculpatul,partile vatamate si martorii:Badalau P.(f 36),A. D. Luci(f 52),N. Pulina(f 53),N. F.(f 54),Garagau F.(f 55),C. E.(f 67),G. A. N.(f 68)L. P.(f 69)M. V.(f 83),D. I.(f 84),S. P.(f 85),B. Gbriel A.(f 96).

De asemenea partile au depus la dosar inscrisuri,iar instanta a incuviintat pentru dovedirea laturei civile a cauzei pentru partea civila Gogoneata M.,proba testiomoniala cu un martor,fiind audiata L. Oita(f 129).

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Inculpata L. E. este proprietara terenului cu vita de vie cu suprafata de 500 mp,situata in extravilanul .,.-a fost stabilita prin sentinta civila nr. 894/20.02.2007 pronuntata de Judecatoria G.(f 117-120 dosar instanta) ,definitiva si irevocabila prin nerecurare.

La data de 13.09.2008,inculpata L. E. a mers sa culeaga via situata in . impreuna cu sotul sau L. P.,nepotul L. D.,ginerele Badalau P. si un consatean B. Gbriel.Dupa ce s-au apucat de cules,la fata locului a aparut fratele inculpatei,Gogoneata M.,care a sustinut ca via ii apartine si le-a cerut sa paraseasca terenul folisind injurii si amenintari.Dupa aproximativ 15 minute ,Gogoneata M. s-a intors cu caruta,insotit de fiul sau Gogoneata I. N.,acesta din urma lovind-o pe matusa sa L. E. cu un bat peste picioare,producandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile ingrijiri medicale,dupa cum rezulta din declaratia inculpatei care se coroboreaza cu declaratiile martorilor Badalau P.,B. G.,L. D.,L. P. si certificatul medico-legal nr. 852/C/II din data de 15.09.2008(fila 54 d.u.p)

Vazand ca inculpata este lovita,martorii Badalau P.,L. D. si B. G. l-au imobilizat pe inculpatul-parte civila.Inculpata s-a ridicat,l-a legat pe nepotul sau cu sarma si cu o funie de maini si de picioare,iar martorul Badalau P. a plecat sa anunte organele de politie.Partea civila Gogoneata M. a luat cosa si a vrut a coboare din caruta in spijinul fiului sau,insa a cazut ,timp in care inculpata L. E. a luat furca ,apoi un bici din sarma din caruta adversarilor si a inceput sa-i loveasca pe fratele si nepotul sau peste picioare si corp,provocandu-le vatamari care au necesitat 5-6 zile si respectiv 45-55 de zile ingrijiri medicale pentru cei doi.Aceste aspecte sunt dovedite cu declaratiile inculpatului Gogoneata I. N.,partii civile Gogoneata M. si ale martorilor Badalau P.,A. D. Luci,N. Pulina,N. F.,Garagau F.,C. E.,G. A. N.,L. P.,M. V.,D. I.,S. P.,B. G. A.,precum si de certificatele medico-legale nr. 851/C/II din data de 15.09.2008 si 853/C/II din data de 15.09.2008(filele 46-47 d.u.p).

Instanta a mai retinut ca partile L. E. si Gogoneata M. au mai avut anterior conflicte cu privire la cei 500 mp de vie,partea civila Gogoneata M. refuzand sa accepte ca terenul se afla in proprietatea inculpatei.Astfel,desi inculpata a devenit proprietara absoluta a viei,prin sentinta civila nr. 894/20.02.2007,partea civila Gogoneata M. a refuzat sa-i lase in posesie terenul ,ocupandu-l fara drept,motiv pentru care inculpata l-a actionat in judecata ,judecatoria G.,admitand actiunea in revendicare imobiliara.Nici in prezent partea civila Gogoneata M. si nici fiul acestuia Gogoneata I. N. nu recunosc dreptul de proprietate asupra terenului cu vita de vie cu suprafata de 500 mp,situata in extravilanul .,. prin doua sentinte judecatoresti definitive.

Pentru aceste motive instanta a retinut pentru inculpata L. E. circumstanta atenuanta a provocarii.

În drept, ca o chestiune prealabila ,instanta a retinut ca de la data comiterii faptelor si pana in prezent a intervenit o succesiune de legi penale in timp,respectiv . Noului cod penal la data de 01.02.2014 si astfel se pune problema alegerii legii penale aplicabile in cauza ca fiind mai favorabila conform art. 5 alin. 1 din Noul cod penal.

Instanta a făcut aplicarea legii penale mai favorabile pentru fiecare institutie autonoma de drept penal aplicabila in cauza.

1.Cu privire la situatia inculpatei L. E.,instanta a apreciat ca legea mai favorabila in cazul institutiei pedepsei este reprezentata de Cpen-1969,cu motivarea ca efectele circumstantelor atenuante(art. 76 C pen-1969) sunt mai favorabile decat cele prevazute de art. 76 NCP.

Cum s-a mentionat mai sus,instanta a retinut pentru inculpata L. E. circumstanta atenuanta a provocarii prevazuta de art. 73 lit. b C pen-1969,avand in vedere ca aceasta impreuna cu familia sa a mers sa culeaga strugurii din via pe care o detinea in proprietate,iar partea civila Gogoneata M. si inculpatul Gogoneata I. N.,nerecunoscandu-i dreptul nici dupa ce i-a fost stabilit prin doua hotarari judecatoresti definitive ,au adus amenintari,injurii,i-au cerut sa paraseasca terenul si mai mult decat atat Gogoneata I. a lovit-o primul pe inculpata cu batul peste picioare,iar partea civila Gogoneata M.,a amenintat-o si a vrut sa o atace cu coasa.

Faptele inculpatei L. E. ,care la data de 13.09.2008,in timp ce culegea strugurii din vita de vie,pe care o avea in proprietate ,in urma unui conflict cu fratele si nepotul Gogoneata M. si Gogoneata I. N.,care i-au cerut sa paraseasca terenul si au amenintat-o,i-a lovit pe cei doi cu o furca si cu un bici producandu-le leziuni care au necesitat pentru vindecare ingrijiri medecale de 7-9 zile(Gogoneata I.) si 45-55 zile(Gogoneata M.),intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de:

-lovire sau alte violente prevazuta de art. 180 alin. 2 cu apl. art. 73 lit b C pen-1969(persoana vatamata Gogoneata I.) si

-vatamare corporala prevazuta de art. 181 alin. 1 cu apl. art. 73 lit b C pen-1969(persoana vatamata Gogoneata M.)

Instanta a constatat ca faptele au fost comise de inculpata,cu vinovatia ceruta de lege si a fost dovedita comiterea lor.

Cu privire la institutia individualizarii pedepselor,instanta a retinut ca legea mai favorabila este reprezentata de Noul cod penal care prevede posibilitatea de renuntare la aplicarea pedepsei la art. 80 C pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța a constatat că infracțiunile pentru care a fost judecata inculpata prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, faptul ca a fost provocata,motivul și scopul urmărit,impactul social și apreciază că în raport de persoana inculpatei, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii,de varsta inculpatei, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.

Mai mult decat,perioada scursa de la data savarsirii faptelor si pana la data pronuntarii sentintei a fost una lunga(13.09._14)aproape 6 ani,inculpata s-a prezentat la toate termenele de judecata,a avut o buna conduita pe parcursul judecatii,astfel ca aplicarea unei pedepse nu ar mai fi potrivita,caracterul aflictiv ar fi disproportinonat si nu ar mai fi atins scopul educativ si preventiv al pedepsei.

Din fisa de cazier judiciar,rezulta ca inculpata nu are antecedente penale si cu privire la ea nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecata.Aceasta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților iar maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile deduse judecății este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.

In consecinta in baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. instanta a renuntat la aplicarea pedepsei față de inculpata L. E. ,sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

-lovire sau alte violente prevazuta de art. 180 alin 2 cu apl. art. 73 lit b si art. 76 alin. 1 lit e C pen-1969(parte vatamata Gogoneata I. N.)

-vatamare corporala prevazuta de art. 181alin 1 cu apl. art. 73 lit b si art. 76 alin. 1 lit e C pen-1969(parte vatamata Gogoneata M.)

In baza art. 81 C. pen. a aplicat inculpatei un avertisment.

2.Cu privire la situatia inculpatului GOGONEATA I. N.,instanta a constatat ca in cazul institutiei pedepsei, ambele regelementari prevad aceleasi limite de pedeapsa pentru infractiunile de amenintare si lovire sau alte violente.Astfel incadrerea faptelor se va face conform C pen-1969.

Referitor la infractiunea de amenintare prevazuta de art. 193 C pen-1969,instanta constata ca de la data comiterii acesteia-13.09.2008 si pana la data de 08.05.2014 a trecut o perioada de 5 ani si 8 luni.Astfel pentru aceasta fapta s-a implinit termenul de prescriptie speciala de 4 ani si 6 luni ,conform art. 124 C pen-1969(in forma in vigoare la data inceperii cursului prescriptiei).In cazul institutiei autonome a prescriptiei raspunderii penale,legea mai favorabila este reprezentata de C pen-1969.

Astfel in baza art. 396 alin 6 rap la art. 16 alin 1 lit. f C proc pen instanta a dispus incetarea procesului penal cu privire la inculpatul GOGONEATA I. N., ,sub aspectul savarsirii infractiunii de amenintare prevazuta de art. 193 alin 1 C pen-1969(parti vatamate L. E. si Badalau P.).

Fapta inculpatului Gogoneata I. N.,care la data de 13.09.2008,in jurul orei 10:30 ,a mers la terenul cu vie situat in . ce apartinea matusii sale L. E. si dupa ce i-a adus acesteia injurii si amenintari,a lovit-o cu un bat peste picioare ,provocandu-I leziuni ce au necesitat pentru vindecare 5-6 zile ingrijiri medicale,intruneste elementele constitutive ale infractiunii de lovire sau alte violente prevazuta de art. 180 alin. 2 C pen-1969.

Instanta a constatat ca aceasta fapta a fost comisa de inculpat,cu vinovatia ceruta de lege si a fost dovedita comiterea ei.

Cu privire la institutia individualizarii pedepselor,instanta a retinut ca legea mai favorabila este reprezentata de Noul cod penal care prevede posibilitatea de renuntare la aplicarea pedepsei la art. 80 C pen.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța constată că infracțiunea pentru care a fost judecat inculpatul prezintă o gravitate redusă, având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă,motivul și scopul urmărit,impactul social și apreciază că în raport de persoana inculpatului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acestuia.

Mai mult ,perioada scursa de la data savarsirii faptelor si pana la data pronuntarii sentintei a fost una lunga(13.09._14)aproape 6 ani, ,inculpatul s-a prezentat la toate termenele de judecata,a avut o buna conduita pe parcursul judecatii,astfel ca aplicarea unei pedepse nu ar mai fi potrivita,caracterul aflictiv ar fi disproportinonat si nu ar mai fi atins scopul educativ si preventiv al pedepsei.

Din fisa de cazier judiciar,rezulta ca inculpatul nu are antecedente penale si cu privire la el nu s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii 2 ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecata.Aceasta nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților iar maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile deduse judecății este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei prevăzute de art. 80 alin. (2) lit. d) C. pen.

Din aceste considerente,in baza art. 396 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 80 C. pen. instanta a renuntat la aplicarea pedepsei față de inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violente prevazuta de art. 180 alin 2 cu apl. art. 33 lit a -C pen-1969(parte vatamata L. E.)

In baza art. 81 C. pen. a aplicat inculpatului un avertisment.

In ceea ce priveste latura civila a cauzei instanta a constatat ca in prezenta cauza s-au constituit parti civile:

-partea vatamata Gogoneata M.,cu suma de_ lei,compusa din suma de_ lei daune morale,constand in suferinta fizica resimtita in urma loviturilor primate de la inculpata,si suma de_ lei daune materiale,reprezentand cheltuieli de spitalizare si de vindecare a leziunilor.

-partea vatamata Gogoneata I. N.,cu suma de_ lei,compusa din suma de_ lei daune morale constand in suferinta fizica resimtita in urma loviturilor primate si_ lei daune materiale,reprezentand cheltuieli de spitalizare,plata oamenilor angajati la treburi gospodaresti.

-partea vatamata L. E. cu suma de_ lei,compusa din suma_ lei daune morale pentru loviturile primate si suma de_ lei-daune materiale.

Avand in vedere data petrecerii evenimentelor(13.09.2008),instanta a constatat ca legea civila aplicabila in cauza este reprezentata de Codul civil din 1864.

Vazand certificatele medico-legale depuse de inculpatii parti civile L. E. si Gogoneata I. N.,din care rezulta ca amandoi au suferit vatamari aproximativ similare la intensitate(5-6 zile ingrijiri-L. E.,7-9 zile ingrijiri Gogoneata I.),conform art. 998-999 C civ-1864,instanta a respinge actiunile civile formulate de fiecare dintre acestia ca neintemeiate.

De asemenea ,celelalte probe administrate in cauza converg spre respingerea actiunilor civile formulate de cei doi inculpati-parti civile,intrucat Gogoneata I. N. impreuna cu tatal sau au initiat conflictul,au provocat-o pe inculpata L. E.,care dintr-un sentiment de frustrare rezultat din incalcarea dreptului de proprietate de mai mult timp ,a depasit limitele unei legitime aparari si a lovit pe cele doua rude ale sale,dupa ce acestea se aflau cazute la pamant.

Cu privire la actiunea civila formulata de partea civila Gogoneata M.,conform art. 998-999 C civ-1864,instanta a admis-o in parte si a obligat-o pe inculpata L. E. la plata sumei de 3000 lei,compusa din 1500 lei daune materiale si 1500 lei daune morale.

Astfel,instanta a apreciat ca partea civila Gogoneata M. a initiat conflictul,a mers la via proprietate a inculpatei L. E.,i-a adus acesteia injurii,amenintari,iar ulterior s-a intors impreuna cu fiul sau incercand sa o inlature pe inculpata de pe terenul de 500 mp cu vie pentru a nu culege strugurii.

Insa faptul ca inculpata L. E. a fost provocata nu o scuteste pe aceasta de raspunderea civila delictuala,deoarece a continuat sa-l loveasca pe fratele sau dupa ce a cazut din caruta,cu furca si cu biciul provocandu-I vatamari ce au necesitat pentru vindecare 45-55 zile de ingrijiri medicale.

Instanta a apreciat ca fiind justa suma 1500 de lei pentru repararea prejudiciului moral ,avand in vedrere vatamarile suferite si modul de producere a acestora,culpa partii civile in initierea conflictului si provocarea inculpatei L. E.,prin injurii,amenintari si incalcarea repetata a dreptului sau de proprietate.

Suma de 1500 lei va fi suficienta pentru repararea prejudiciului material,avand in vedere ca spitalizarea nu a fost platita de partea civila,suma ce este apta sa acopere cheltuielile de recuperare postagresiune si lipsa capacitatii de munca din perioada de 55 de zile de ingrijiri.

Conform art. 276 alin. 1 C proc pen,instanta a obliogat-o pe inculpata L. E. sa plateasca partii civile Gogoneata M. ,suma de 500 de lei,ce reprezinta cheltuieli judiciare efectuate de partea civila(onorariu avocat).

Conform art. 274 alin. 1 C proc pen,instanta a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei 500 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Conform art. 274 alin. 1 C proc pen,onorariul aparatorului din oficiu,care a asigurat asistenta juridical a inculpatului Gogoneata I. N.,in cuantm de 300 de lei a fost avansat din bugetul de venituri si cheltuieli al Ministerului Justitiei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel,în termenul legal inculpații-părți civile G. I. N. si L. E. si partea civila G. M..

Partea civilă G. M. a solicitat,în ceea ce privește latura penală,aplicarea unei pedepse inculpatei L. E.,iar în ceea ce privește latura civilă, obligarea inculpatei la plata daunelor materiale și morale în cuantumul solicitat.

Inculpatul-parte civilă G. I. N. a criticat latura penală și civilă a cauzei și a solicitat aplicarea unei pedepse corespunzătoare infracțiunilor comise de inculpata L. E. și obligarea inculpatei la plata daunelor materiale și morale în cuantumul solicitat.

Inculpata -parte civilă L. E. a criticat numai latura civilă a cauzei și a solicitat respingerea acțiunii civile exercitată de partea civilă G. M..

Analizând actele și lucrările dosarului și sentința penală atacată, în conformitate cu dispozițiile art. 408 și urm. Cod procedură penală, Curtea constatată următoarele :

Situația de fapt și vinovăția inculpatilor L. E. si Gogoneata I. N. au fost corect stabilite și reținute de instanța de fond.

Probele administrate în cauză si la care instanta de fond a facut referire in hotararea atacata dovedesc,fara dubiu, ca la data de 13.09.2008,in jurul orelor 10:30,in timp ce culegea strugurii din vita de vie situata in .,inculpata L. E. a avut un conflict cu fratele Gogoneata M. si nepotul sau Gogoneata I. N.,context in care a luat un bici si l-a lovit pe fratele sau partea civila Gogoneata M. ,provocandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 45-55 de zile ingrijiri medicale si pe nepotul sau partea civila Gogoneata I. N. caruia i-a produs leziuni care au necesitat pentru vindecare un numar de 7-9 zile ingrijiri medicale.

Cu aceeasi ocazie,inculpatul Gogoneata I. N. a inceput sa o ameninte pe L. E. si pe ginerele acesteia Badalau P. cu acte de violenta ,iar apoi a lovit-o pe matusa sa cu un bat peste picioare producandu-i leziuni care au necesitat pentru vindecare 5-6 zile ingrijiri medicale.

Situatia de fapt si vinovatia celor doi inculpati nu au fost contestate prin caile de atac exercitate.

Referitor la incadrarea juridica,Curtea constata ca in ceea ce o priveste pe inculpata L. E. ,in mod nejustificat, a fost retinuta in favoarea acestuie circumstanta atenuanta a scuzei provocarii prevazuta de art.73 alin.1 lit.b C . p. din anul 1969,în cauză ne fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 73 alin. 1 lit. b Cod penal din anul 1969, respectiv art. 75 alin. 1 lit. a corespondentul din actualul cod penal.

Conform art. 73 alin.1 lit. b din Codul penal din anul 1969 următoarea împrejurare constituie circumstanță atenuante:săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă.

Potrivit art. 75 alin. 1 lit. a din Codul penal următoarea împrejurare constituie circumstanță atenuante legale: săvârșirea infracțiunii sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Pentru existența circumstanței atenuante prevăzută de art. 73 alin.1 lit. b din Codul penal din anul 1969( art. 75 alin. 1 lit. a din Codul penal) trebuie să fie întrunite trei condiții și anume: infracțiunea să fi fost săvârșită sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții; această stare sufletească să fi fost determinată de o provocare din partea victimei și în fine provocarea să fie produsă prin violență ori printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau printr-o acțiune ilicită gravă.

Pentru ca instanța să poată reține această circumstanță atenuantă este necesar să se constate, pe de o parte, că în momentul săvârșirii faptei infractorul se găsea într-o stare de puternică tulburare sufletească, adică de surescitare nervoasă, mânie sau indignare, ori într-o stare de emoție puternică, iar pe de altă parte, că starea de tulburare sau emoție a fost determinată de o provocare din partea victimei produsă fie prin violență, fie printr-o atingere gravă a demnității, fie printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Este adevărat că în prezenta cauză inculpata L. E. se găsea într-o stare de tulburare determinată de atitudinea inculpatului parte civila Gogoneata I. N. si a partii civile Goneata M. care pretindeau ca via respectiva le apartine si de imprejurarea ca a fost amenintata si lovita peste picioare de inculpatul parte civila Gogoneata I. N. ,însă inculpata L. E. l-a lovit pe inculpatul parte civila Gogoneata I. N. dupa ce acesta a fost imobilizat si dupa ce l-a legat,iar pe partea civila Gogoneata M. a lovit-o cu furca si biciul,chiar si dupa ce aceasta a cazut din caruta,producandu-i leziuni traumatice vindecabile in 45-55 de zile de ingrijiri medicale ,fiind mai mult decât evidentă reacția disproportionata si nejustificată a inculpatei.

În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, având în vedere că de la data comiterii faptelor deduse judecatii și până la judecarea definitivă a intervenit o lege nouă, respectiv codul penal ce a intrat în vigoare la data de 01.02.2014, Curtea a avut in vedere si prevederile art.5 Cod penal, constatand ca instanta de fond a determinat și aplicat gresit legea penala mai favorabila,intrucat a combinat dispozitiile mai favorabile din cele doua coduri penale.

În vederea stabilirii și aplicării legii penale mai favorabile, în doctrina penală și practica judiciară s-au stabilit criterii de determinare a legii penale mai favorabile în raport de situația juridică concretă a fiecărui inculpat, criterii ce vizează condițiile de tragere la răspundere penală a inculpatului și regimul sancționator și care se aplică ținând cont de toate instituțiile de drept penal incidente într-o cauză,care concură la stabilirea tratamentului juridic aplicabil într-o cauză .

Condițiile de incriminare,urmărire sau de judecată din legi penale succesive vor fi examinate în legătură cu toate consecințele pe care le atrage încadrarea juridică potrivit uneia sau celeilalte legi cu toate consecințele pe care le prevede,cu excluderea absolută a celeilalte legi,neputându-se combina dispozițiile mai favorabile din legile succesive, întrucât s-ar crea pe cale judecătorească o lex tertia, ceea ce este inadmisibil întrucât ar însemna ca judecătorul să exercite un atribuit care nu îi revine și anume acela de legiuitor.

Legea penală identificată ca fiind mai favorabilă se aplică cu toate dispozițiile pe care le cuprinde ,chiar dacă unele sunt mai aspre decât în cealaltă lege.

In acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin decizia nr. 265/06.05.2014 prin care a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Înalta Curte de Casație și Justiție-Secția Penală în dosarul nr. 5._ și a constatat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile,decizie definitivă și general obligatorie.

Analizând, având în vedere principiul fundamental de drept „mitior lex”, în ansamblu, dispozițiilor legale aplicabile în ceea ce-o privește pe inculpata L. E. din ambele coduri penale, Curtea constată că legea penală mai favorabilă în prezenta cauză este codul penal din anul 1969.

Curtea are in vedere in acest sens ca regimul sanctionator prevazut de art.180 alin.2 C.p. din anul 1969(3 luni-2 ani sau amenda) este mai bland decat cel din actualul cod penal in art.193 alin.2 C.p.(6 luni-5 ani sau amenda),ca in art.181 C.p.se prevede o pedeapsa cu inchisoarea de la 6 luni la 5 ani si ca regimul concursului de infracțiuni reglementat în art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal ,prin stabilirea unui spor fix și obligatoriu de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite este mult mai aspru decât cel prevăzut în art. 34 alin. 1 lit. b din Codul penal din 1969, care lasă la aprecierea judecătorului dacă se aplică sau nu un spor de pedeapsă.

De asemenea, și din prisma modalității de executare a pedepsei, pe care Curtea o va stabili, pentru considerentele ce urmează a fi expuse, respectiv suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 81 și urm. din Codul penal din anul 1969, tot Codul penal din anul 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă, în raport cu prevederile art.83 și urm. Cod penal și art. 91 și urm Cod penal ce reglementează amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, având în vedere obligațiile ce trebuie impuse inculpatului și efectele suspendării.

Desi, si in cazul inculpatului parte civila Gogoneata I. N.,avand in vedere aceleasi considerente,instanta de fond in mod gresit a facut aplicarea art.5 C.p.,in conditiile in care inculpata parte civila L. E.,prin calea de atac exercitata, nu a criticat hotararea primei instante sub nici -un aspect cu privire la acest inculpat,Curtea nu poate proceda la inlaturarea nelegalitatii constate,intrucat potrivit art.417 alin.1 C.p.p.,instanta judeca apelul numai cu privire la persoana care l-a declarat si la persoana la care se refera declaratia de apel si numai in raport cu calitatea pe care apelantul o are in proces.

Or,apelul declarat de apelanta L. E. se refera numai la partea civila Gogoneata M. si la modalitatea de solutionare a laturii civile exercitate de aceasta.

În ceea ce privește critica formulata de apelantii Gogoneata I. N. si Gogoneata M. ce vizeaza latura penala a cauzei,Curtea constata ca este fondata si ca se impune condamnarea inculpatei L. E. pentru fiecare dintre cele doua fapte deduse judecatii la pedeapsa cu inchisoare.

In raport de natura și gravitatea infracțiunilor comise,împrejurările concrete ale săvârșirii acestora si urmarile produse, Curtea apreciază ca reeducarea inculpatei L. E. nu se poate realiza prin aplicarea unui avestisment in conditiile art.80 si urm C.p.

Astfel,Curtea va face aplicarea art.5 Cod penal și în consecință:

În baza art. 180 alin 2 C pen va condamna pe inculpata L. E. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente (parte vătămata G. I. N.).

În baza art.181alin 1 C pen 1969 va condamna pe aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală (parte vătămată G. M.).

In baza art. 33 lit.a,34 lit.b Cod penal 1969 inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare.

În baza art.71 Cod penal 1969 va interzice inculpatei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal 1969.

În baza art.81 Cod penal 1969 și art.71 alin.5 Cod penal 1969 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor principală și accesorie pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile 82 Cod penal 1969.

Având în vedere atât dispozițiile art.72 C.p. din anul 1969 ,cât și criteriile consacrate prin art.74 C.p., Curtea apreciază că prin stabilirea si aplicarea pedepselor susmentionate ,se realizeaza o justă individualizare a sancțiunilor, în raport cu gravitatea în concret a fiecărei fapte comise și periculozitatea autorului acestora, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.

Pedeapsa este o măsură de constrângere cu caracter strict personal și se aplică persoanei infractorului cu scopul de a împiedica comiterea de noi infracțiuni din partea acestuia, persoana infractorului fiind aceea asupra căruia trebuie să acționeze pedeapsa prin funcțiile sale.

Aptitudinea funcțională a pedepsei depinde de măsura în care aceasta corespunde persoanei infractorului, la stabilirea ei trebuind să se ținea seama de periculozitatea socială a acestuia, exprimat de gradul de înapoiere a conștiinței sale, de măsura în care sunt înrădăcinate în conștiința sa mentalitatea și deprinderile antisociale și deci de probabilitatea că în viitor el să săvârșească fapte socialmente periculoase, de trăsăturile specifice de temperament și de caracter ale infractorului, care determină un anumit mod de a reacționa sub influența pedepsei,iar o pedeapsă necorespunzătoare acestor particularități ale persoanei infractorului pierde din aptitudinea ei funcțională, putând duce la rezultate contrare celor urmărite prin aplicarea și executarea ei.

Este adevărat că inculpata L. E. nu este cunoscuta cu antecedente penale și a avut o conduita corespunzatoare pe parcursul desfasurarii procesului penal,însă la aprecierea acestor pedepse, Curtea are în vedere natura și gravitatea faptelor comise,care sunt infractiuni de violenta,prin care se aduce atingere uneia dintre valorile cele mai ocrotite de lege,respectiv integritea fizica,sanatatea unei persoane .

Totodata,Curtea tine cont de urmarile produse,respectiv vatamarea corporala a celor doua partii civile,părții civile Gogoneata M.-persoana in vârsta fiindu-i produse leziuni traumatice vindecabile . de zile de ingrijiri medicale,respectiv 45-55 de zile.

De asemenea,Curtea nu poate ignora împrejurările concrete ale săvârșirii infracțiunilor deduse judecății,lovirea partii civile Gogoneata I. Nele dupa ce acesta a fost legat si a partii civile G. M. cu biciul si furca dupa ce a cazut din caruta,insa pe fondul unui conflict cu privire la o suprafata de teren generat de partile civile,lovirea celor doua parti civile dupa ce in prealabil a fost amenintata si lovita de inculpatul parte civila Gogoneata I. N.,gradul de rudenie dintre parti ,ceea ce a determinat Curtea sa se orienteze spre minimul special prevazut de art.180 alin.2 si art.181 C.p. din anul 1969 si spre cea mai blanda modalitate de executare,respectiv suspendarea conditionata e executarii pedepsei rezultante.

Prin urmare,în opinia Curții ,împrejurările de fapt menționate,cert rezultate din actele dosarului sunt în măsură să justifice aplicarea unor pedepse in cuantumul si modalitatea de executare mentionate și nicidecum aplicarea unui avertisment.

De asemenea,față de împrejurarea că a fost identificată ca lege penală mai favorabilă codul penal din anul 1969 ,Curtea in baza art.71 Cod penal 1969,va interzice inculpatei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal 1969,avand in vedere natura faptelor comise, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Protocoalele Adiționale și jurisprudența CEDO în materie .

In ceea ce priveste latura civila a cauzei,Curtea constata ca a fost corect solutionata de instanta de fond.

In conditiile in care intregul incident a fost generat de partile civile,partea civila Gogoneata I. N. amenintand-o si lovind-o pe inculpata L. E.,in opinia Curtii,in mod corect,instanta de fond a respins actiunea civila formulata de inculpatul parte civila Gogoneata I. N.,nejustificandu-se in contextul celor arate,obligarea inculpatei la plasta daunelor materiale si morale fata de aceasta parte civila.

Referitor la modalitatea de solutionare a actiunii civile exercitata de partea civila inculpata L. E.,aceasta nu a fost criticata prin calea de atac declarata in cauza.

Cât priveste criticile formulate de partea civila Gogoneata M.,Curtea constata ca de asemenea sunt nefondate.

In raport cu actele si lucrarile dosarului,probele administrate,respectiv declarațiile martorilor D. I. și L. Oița,Curtea constata ca acordarea daunelor materiale numai in cuantum de 1500 lei este corecta, prejudiciul material in cuantumul mentionat de partea civila Gogoneata M. nefiind dovedit.

Referitor la daunele morale,Curtea constată că au fost definite ca fiind consecințe de natura nepatrimoniala cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constand în atingerile aduse personalitatii sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a caror reparare urmează regulile raspunderii civile delictuale daca fapta ilicita s-a produs în afara unui cadru contractual.

Prejudiciile morale sunt cele care rezulta din vatamarea unui interes personal nepatrimonial, durerea suferita de pe urma unei loviri fiind un astfel de prejudiciu.

La aprecierea prejudiciului moral se are în vedere importanta valorii lezate ca urmare a accidentului, gravitatea și intensitatea durerilor fizice și psihice, repercursiunile prejudiciului asupra situatiei sociale a victimei, gradul de culpa al persoanei vătămate.

Recuperarea integrala a prejudiciului moral nu poate avea decât un caracter aproximativ, iar sumele acordate cu acest titlul nu trebuie sa reprezinte niste masuri executive pentru autorul pagubei și nici venituri nejustificate pentru persoana lezata.

Având în vedere caracterul neeconomic al acestui tip de prejudiciu,determinarea despăgubirilor cuvenite persoanei prejudiciate trebuie să vizeze doar efectul compensatoriu și nu să încerce prețuirea valorii nepatrimoniale lezate,dreptul la viață și sănătate fiind inestimabile și incontestabile.

Cât privește repararea prejudiciul nepatrimonial cauzat prin vătămările corporale aduse sănătății părții civile Gogoneata M. constând în suferințele fizice și psihice pe care le-a suportat partea civilă de pe urma faptului ilicit, Curtea are în vedere că principiul reparării daunelor morale, așa cum se subliniază în Recomandările Comisiei Europene din 1969 de la Londra, trebuie recunoscut în cazul leziunilor corporale, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei.

În lipsa unor criterii legale de determinare a cuantumului daunelor morale, întinderea acestora se stabilește prin raportare la gravitatea vătămărilor produse, la intensitatea suferințelor cauzate si la imprejurarile concrete in care au fost produse.

În prezenta cauza,Curtea consideră că, în raport de valoarea lezata, respectiv integritatea fizica, sănătatea unei persoane și durerile fizice și psihice cauzate părții civile Gogoneata M. ca urmare a faptei comise de inculpata L. E., se justifica acordarea daunelor morale în cuantumul stabilit de instanța de fond,respectiv 1500 lei.

Curtea are în vedere în acest sens leziunile traumatice produse părții civile Gogoneata M.,numărul de îngrijiri medicale necesar pentru vindecarea acestora, urmările produse ,dar și împrejurările concrete în care s-a produs fapta,intregul incident fiind generat de partea civila Gogoneata M. si fiul sau Gogoneata I. N..

În prezenta cauză,Curtea apreciază ca suma de 1500 lei acordată partii civile Gogoneata M.,in contextul savarsirii faptelor si tinand cont de gradul de rudenie dintre parti, reprezinta o reparație justa și echilibrata a prejudiciului moral suferit de aceasta parte civila.

De altfel, o reparație morală pentru partea civila trebuie să o reprezinte și o reprezintă ,în primul rând, în opinia Curții, pedeapsa aplicată inculpatei L. E..

Ca atare,pentru considerentele aratate,Curtea, in temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală,va admite apelurile declarate de inculpații G. I. N. și G. M. împotriva sentinței penale nr.1532 din data de 8 mai 2014 pronunțată de Judecătoria G..

Va desfiinta,în parte,sentința penală atacată și rejudecând,în fond:

Va face aplicarea art.5 Cod penal și în consecință:

În baza art. 180 alin 2 C pen 1969 va condamna pe inculpata L. E. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente (parte vătămata G. I. N.).

În baza art.181alin 1 C pen 1969 va condamna pe aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală (parte vătămată G. M.).

In baza art. 33 lit.a,34 lit.b Cod penal 1969 inculpata va executa pedeapsa cea mai grea,de 1 an închisoare.

În baza art.71 Cod penal 1969 va interzice inculpatei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal 1969.

În baza art.81 Cod penal 1969 și art.71 alin.5 Cod penal 1969 va dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor principală și accesorie pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile 82 Cod penal 1969.

Va atrage atenția inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal 1969 a căror încălcare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a pedepsei.

Va menține celelalte dispoziții ale sentintei penale apelate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.

În baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge,ca nefondat,apelul declarat de inculpata L. E. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga pe apelanta inculpată la plata sumei de 200 lei,cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 50 lei,se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelurile declarate de inculpații G. I. N. și G. M. împotriva sentinței penale nr.1532 din data de 8 mai 2014 pronunțată de Judecătoria G..

Desființează,în parte,sentința penală atacată și rejudecând,în fond:

Face aplicarea art.5 Cod penal și în consecință:

În baza art. 180 alin 2 C pen 1969 condamnă pe inculpata L. E. la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violente (parte vătămata G. I. N.).

În baza art.181alin 1 C pen 1969 condamnă pe aceeași inculpată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală (parte vătămată G. M.).

In baza art. 33 lit.a,34 lit.b Cod penal 1969 inculpata execută pedeapsa cea mai grea,de 1 an închisoare.

În baza art.71 Cod penal 1969 interzice inculpatei drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal 1969.

În baza art.81 Cod penal 1969 și art.71 alin.5 Cod penal 1969 dispune suspendarea condiționată a executării pedepselor principală și accesorie pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit în condițiile 82 Cod penal 1969.

Atrage atenția inculpatei asupra disp. art.83 Cod penal 1969 a căror încălcare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a pedepsei.

Menține celelalte dispoziții.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.

În baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge,ca nefondat,apelul declarat de inculpata L. E. împotriva aceleiași sentințe.

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă pe apelanta inculpată la plata sumei de 200 lei,cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu,în cuantum de 50 lei,se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 februarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

C. C. C.N. M.

GREFIER

V. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 204/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI