Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Decizia nr. 285/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 285/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 285/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 285/A
Ședința din Camera de Consiliu de la 19.02.2015
Curtea constituită din:
P.-C. C. D.
JUDECATOR- C. S.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T STRUCTURA CENTRALĂ – a fost reprezentat de procuror C. B..
Pe rol soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul . SRL împotriva deciziei penale nr.1207/A/14.10.2014 pronunțată de Curtea de apel secția a II a penală, în dosarul nr._/3/2005.
Dezbaterile au avut loc în ședința din camera de consiliu de la 06.02.2015 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 19.02.2015, când a decis;
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
La data de 2710.2014, S.C. A. I. INDUSTRY S.R.L. a formulat pe rolul acestei Curți „contestație în anulare” împotriva deciziei penale nr.1207/14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II a penală, în dosarul nr._/3/2005, în care a arătat că în decizia primei instanțe nu a avut nicio calitate și nu i s-a impus vreo măsură asiguratorie, iar măsura extinderii sechestrului asigurător luată de Curtea de Apel București a fost dispusă fără ca ea să fi avut vreo calitate în dosarul penal sau să fi fost citată pentru termenul de judecată din 15.09.2014, fiind, astfel, încălcate toate normele prevăzute de Codul de procedură penală. Cu toate acestea, prin decizia nr.1207 a Curții de Apel București, această instanță s-a pronunțat și cu privire la contestatoare, dispunând confiscarea de bunuri.
De asemenea, contestatoarea a apreciat că, în conformitate cu art.426 lit.d Cod procedură penală, instanța care a pronunțat hotărârea se afla într-un caz de incompatibilitate, apreciind, astfel, că sunt incidente prevederile art.64 alin.1 lit.f și alin.6 Cod procedură penală.
Referitor la suspiciunea rezonabilă că imparțialitatea judecătorului este afectată, contestatoarea a apreciat că judecătorii care au compus completul de judecată care a pronunțat hotărârea contestată nu au respectat principiul imparțialității cu privire la ea, dând dovadă de prejudecăți și fiind părtinitori cu privire la ea.
Contestatoarea a solicitat desființarea deciziei contestate și să se dispună suspendarea executării acestei decizii până la data soluționării prezentei contestații în anulare.
Contestatoarea a invocat ca temei juridic dispozițiile art.426 lit. a și d N C.pr. pen.
În vederea soluționării contestației, Curtea a dispus atașarea dosarului nr._/3/2005 al Curții de Apel - Secția a II-a Penală, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 1207/14.10.2014, obiect al contestației de fată.
Examinând contestația în anulare, Curtea, cu privire la admisibilitatea în principiu, din perspectiva dispozițiilor art. 431 C.pr.pen., apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
O primă observație este aceea că o contestație în anulare reprezintă un remediu procesual destinat, în mod esențial, înlăturării unor grave erori de drept procesual pe care le-ar putea conține o hotărâre penală definitivă. Interpretarea dată aspectelor de drept penal substanțial ori modul de evaluare a chestiunilor faptice, ambele existente într-o hotărâre penală definitivă, nu pot face obiectul contestației în anulare, partea sau participantul interesat având la îndemână, în aceste ultime două situații, alte căi de atac.
O a doua observație necesară este aceea că, dat fiind caracterul extraordinar al procedurii, condițiile în care poate fi promovată o astfel de contestație sunt strict și limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura efectiv securitatea raporturilor juridice tranșate prin hotărârea definitivă. Aceasta înseamnă că admiterea în principiu poate fi dispusă numai atunci când contestația în anularea unei hotărâri definitive a fost formulată de una dintre persoanele prevăzute de art. 427 alin. 1 C.pr.pen., în termenul legal, cu invocarea unor motive ce se subsumează, de o manieră evidentă, celor prevăzute de art. 426 și a unor dovezi depuse la dosar.
Pe cale de consecință, dacă una sau mai multe dintre aceste condiții nu este îndeplinită intervine sancțiunea inadmisibilității.
Raportând aceste aprecieri de ordin general la speța de față Curtea constată că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea în principiu a prezentei contestații în anulare, întrucât contestatoarea nu are calitatea de parte ața cum aceasta este definită expres de dispozițiile art. 32 al. 2 C.pr.pen ”părțile din procesul penal sunt inculpatul, partea civilă ți partea responsabilă civilmente”.
În ceea ce privește constatarea legitimității active a contestatoarei de a formula prezenta contestație în anulare ca urmare a aplicării directe a Convenției Europene a Drepturilor Omului se reține că, într-o jurisprudență constantă în materie Curtea a decis că, dacă efectul esențial al dispoziției cuprinse în art. 13 constă în ”a impune existența unui recurs intern ce abilitează instanța națională competentă să examineze conținutul plângerii întemeiate pe o dispoziție a Convenției ți să ofere o reparație adecvată” statele contractante ”dispun de o anumită marjă de apreciere cât privețte modul în care se vor conforma obligațiilor ce le revin pe temeiul acestui text; întinderea obligației impuse de art. 13 diferă în funcție de natura plângerii pe care reclamantul ți-o întemeiază pe dispozițiile Convenției. Totuți recursul prevăzut de art. 13 trebuie să fie ”efectiv” atât în cadrul reglementărilor legale cât ți în practica de aplicare a acestora, în sensul că, în special, exercitarea sa să nu fie obstrucționată de acte sau omisiuni ale autorităților statale (C. contra României).
Or, prezenta contestatoare are posibilitatea de a exercita alte căi extraordinare atac în calitatea sa de persoană interesată, inclusiv de a formula o contestație la executare având în vedere că față de aceasta s-a început punerea în executare a măsurii asiguratorii dispusă prin decizia penală contestată.
Prin urmare, se reține, pe de o parte, că în dispozițiile internaționale invocate de contestatoare nu se prevede expres dreptul acesteia de a formula contestația în anulare, legislația relevantă acordând statelor membre posibilitatea de a alege soluția legislativă prin care se reglementează ”recursul”, singura condiției fiind, ața cum s-a arătat mai sus, ca acesta să fie ”efectiv”, permițând totodată restrângerea dreptului de petiționare atunci când astfel de restrângeri sunt justificate ți proporționale scopului urmărit, iar pe de altă parte, dispozițiile Codului de procedură penală privind condițiile de exercitare a contestației în anulare sunt clare ți neechivoce, sunt de strictă interpretare ți aplicare, astfel încât prin completarea de către instanței de apel a prevederilor art. 32 al.2 C.pr.pen. în sensul recunoațterii contestatoarei a dreptului de a formula prezenta contestație în anulare, instanța s-ar substitui atât legiuitorului cât ți Curții Constituționale, singura în măsură a aprecia concordanța dintre normele legale în vigoare, Constituția României ți tratatele ți convențiile la care România este parte.
Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale, după cum s-a arătat mai sus, contestatorul a invocat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 426 lit. a, 427 al. 1 ți 431 al. 1 C.pr.pen. în raport de art.16 alin.(1), art.21 alin.(1), art. 24 al. 1 ți art. 129 din Constituție, precum și art. 6 ți 13 din Convenția europeană a drepturilor omului.
În esență, s-a susținut că prin dispozițiile art. 426 lit. a ți art. 427 al. 1 C.pr.pen. s-a restrâns categoria participanților la procesul penal care pot promova contestație în anulare împotriva unei hotărâri penale definitive:
- pe de o parte, în ceea ce privețte dreptul de a promova o asemenea cale extraordinară de atac, el fiind recunoscut conform art. 427 al. 1 C.pr.pen. numai părților (inculpatul, partea civilă ți partea responsabilă civilmente), persoanei vătămate sau procurorului, nu ți celorlalți participanți la procesul penal, respectiv ”altor subiecți procesuali” ața cum sunt definiți de art. 34 C.pr.pen. ți în special cei din teza finală a acestui articol, respectiv alte persoane ”prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale” în care se includ ți persoanele împotriva cărora se pot lua măsuri de siguranță sau măsuri asigurătorii ți care nu sunt părți în procesul penal (în sensul art. 32 C.pr.pen.);
- pe de altă parte, în cazul în care judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unui participant la procesul penal, potrivit art. 426 lit. a C.pr.pen. dreptul de a promova calea de atac a contestației în anulare li se recunoațte numai ”părților” ața cum sunt definite de art. 32 C.pr.pen., nu ți persoanei vătămate sau ”altor subiecți procesuali” prevăzuți de art. 34 teza finală C.pr.pen.
Cu privire la neconstituționalitatea art. 431 al. 1 C.pr.pen. s-a arătat că nu se contestă legitimitatea constituțională a întregii proceduri de admitere în principiu a contestației în anulare, ci numai a dispoziției potrivit căreia instanța competentă este abilitată să respingă ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare printr-o decizie pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac.
Curtea apreciază că sunt întrunite cerințele impuse de art. 29 alin.1-3 din Legea nr.47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în sensul că:
1) excepția de neconstituționalitate este invocată de către o parte din proces (contestatoarea);
2) excepția vizează o dispoziție dintr-o lege în vigoare;
3) dispoziția a cărei neconstituționalitate se pretinde are legătură cu soluționarea cauzei; În absența vreunei limitări în lege, se poate considera că această legătură poate fi directă sau mediată. Expresia „soluționarea cauzei” nu poate fi scoasă din ansamblul reglementării și interpretată izolat. A considera că, din moment ce cauza penală a fost soluționată definitiv, dispoziția ce stabilește cadrul procesual pentru examinarea admisibilității în principiu a contestației în anulare nu are legătură cu „soluționarea cauzei” înseamnă a ignora conținutul acestei etape procesuale și consecințele sale asupra fondului cauzei. Este de subliniat și faptul că art.29 alin. (1) din Legea nr.47/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare utilizează categoricul pronume nehotărât „orice”, cu trimitere la fazele litigiului, neîngăduind o abordare selectivă.
4) nu există o decizie de neconstituționalitate a dispoziției legale criticate.
Pe fond, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este nefondată.
Astfel, ața cum a reținut ți Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 1.538 din 25 noiembrie 2010 (prin care s-a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin.1 lit. a C.pr.pen.1968) autorii excepției de neconstituționalitate nu formulează critici de neconstituționalitate, ci consideră că prevederile art. 426 lit. a ți 427 al. 1 alin.1 din Codul de procedură penală nu sunt de natură să ofere oricărei persoane interesate posibilitatea de a promova și în alte situații calea extraordinară de atac a contestației în anulare ți astfel critică omisiunea legiuitorului de a include ți aceste persoane în categoria celor care au legitimitate activă de a formula contestație în anulare. Or, competența de legiferare aparține, potrivit art. 61 alin. 1) din Constituție, Parlamentului ți nu Curții Constituționale, motiv pentru care instanța apreciază că excepția este inadmisibilă.
În ceea ce privețte dispozițiile art. 431 al. 1 C.pr.pen. Curtea apreciază că atâta timp cât sintagma ”fără citarea părților” nu semnifică ”fără participarea părților”, acestea putând să se manifeste activ ți cu interes pentru soluționarea cu celeritate ți în mod judicios a contestației în anulare formulate, ți astfel să se prezinte în fața instanței la termenul la care se pune în discuție admisibilitatea în principiu a acestuia pentru a-ți susține cererea, nu se creează procurorului, care este obligat să participe, o situație mai favorabilă.
Mai mult decât atât, Curtea apreciază, în conformitate cu considerentele Deciziei pronunțate de ÎCCJ într-un recurs în interesul legii nr.10/09.02.2009, că atâta timp cât prin natura și conținutul ei specific, o astfel de procedură prealabilă, de examinare a contestației în anulare sub aspectul admisibilității în principiu, nu vizează însăși soluționarea acestei căi extraordinare de atac, ci doar verificarea dacă sunt întrunite condițiile de exercitare a acesteia, nu sunt temeiuri care să impună citarea părții în aceasta fază ți nu se impune neluarea în considerare a dispoziției privind necitarea părților doar pe motiv că aceasta ar contraveni reglementărilor art. 6 paragraful 1 și 3 lit. c din Convenție.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea . SRL, va admite cererea și dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a, 427 al. 1 și art.431 alin. 1 C.pr.pen. și va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă în principiu, contestația în anulare formulată de contestatoarea . SRL împotriva deciziei penale nr. 1207 din data de 14.10.2014, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II a penală, în dosarul nr._/3/2005.
Admite cererea și dispune sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 426 lit. a, 427 al. 1 și art. 431 alin. 1 C.pr.pen.
Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în camera de consiliu, azi, 19 februarie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. D. C. S.
GREFIER,
D. P.
Red. C.S./ 03.03.2015
Thred. V.D./ 4 ex./20.02.2015
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 213/2015.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 217/2015. Curtea de... → |
|---|
