Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 383/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 383/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 383/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 383
Ședința publică de la 28 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - C. C.
JUDECĂTOR - C.-B. I.-T.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. C. .
Pe rol, soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CORNETU împotriva sentinței penale nr. 313 din 22 noiembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit intimatul inculpat C. I. L. pentru care a răspuns apărător din oficiu, avocat Chițeanu ramona în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică și intimata parte vătămată S. I. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Nefiind cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu susține recursul parchetului, astfel cum a fost formulat în scris, în sensul că nu susține primul motiv de recurs, având în vedere principiul non reformatio in pejus.
Susține că, în speță, s-au reținut circumstanțe atenuante și în primul ciclu procesual, respectiva hotărâre fiind atacată cu recurs doar de inculpat.
Față de modalitatea de comitere a faptei, de modul în care a acționat inculpatul, de pedepsele aplicate celorlalți inculpați, solicită majorarea pedepsei la limita de 4 ani închisoare.
În raport de cele susținute, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și în fond, rejudecând, a se dispune majorarea pedepsei aplicate inculpatului și a se face aplicarea dispozițiilor art. 71, art.64 lit.a teza a II-a și b Cod penal.
Apărătorul intimatului inculpat apreciază corectă critica parchetului, privind nemotivarea aplicării de către instanța de fond a pedepsei prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit.b Cod penal, apreciind ca suficient interzicerea drepturilor de a fi ales, fără a se interzice și dreptul de a alege. In ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal concomitent cu aplicarea prevederilor art.3201 Cod procedură penală, apreciază că acestea nu se exclud, cu atât mai mult cu cât prevederile art. 74 Cod penal sunt mai vaste, instanța de fond având în vedere prezentarea inculpatului la organele de cercetare penală și în fața instanței și nu numai recunoașterea faptelor așa cum a fost reținute de parchet.
Pentru aceste motive, solicită admiterea în parte a recursului parchetului, în ceea ce privește aplicarea art.64 lit. a teza a II-a și lit.b Cod penal și menținerea sentinței atacate în ceea ce privește pedeapsa aplicată, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă individualizare a pedepsei.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 313 din 22.12.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu, în baza art. 211 (1) și (2), lit.b și c Cpen și alin.2 ind. 1 lit. a C.pen., cu aplic. art. 74 (1), lit. a și c și art.76 lit. b Cp, a fost condamnat inculpatul C. I. L. (CNP_), cu aplicarea art.320 ind.1 Cod procedură penală, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art.88 Cpen, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la 07.07.2009 la 05.10.2009.
În baza art.71 Cpen, pe durata executării pedepsei, au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b Cpen.
S-a luat act că partea vătămată nu se constituie parte civilă în proces penal.
În baza art. 191 Cpp, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu nr.2812/P/2009, a fost trimis în judecată inculpatul C. I. L., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, fapta prev. și ped. de art.211 alin 1 si 2 lit. b și c din Cod Penal.
În fapt, s-a reținut că, la data de 06.07.2009, inculpatul a deposedat-o prin violență pe partea vătămată S. I. M. de un motoscuter, de un telefon mobil și de suma de 247 lei.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza ansamblului probator administrat, respectiv: procesele verbale de depistare, de conducere în teren, procesul verbal de predare primire a bunului sustras, declarațiile inculpatului și ale părții vătămate, precum și a cumpărătorului de bună credință
În faza cercetării judecătorești au fost reaudiate părțile și martorii din rechizitoriu, care și-au menținut declarațiile consemnate în faza de urmărire penală.
Din ansamblul materialului probator administrat în cauză, judecătorul fondului a reținut că inculpatul a săvârșit fapta, declarațiile părților coroborându-se cu planșele foto și procesul verbal de cercetare la fața locului.
Față de toate acestea, ținându-se cont de atitudinea sinceră a inculpatului, a lipsei antecedentelor penale ale inculpatului, de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, instanța de fond a dispus astfel cum s-a menționat mai sus.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în sensul greșitei rețineri a circumstanțelor atenuante prevăzute de art.74 Cod penal, alături de prevederile art.3201 alin.7 Cod procedură penală, ceea ce a condus la o pedeapsă greșit individualizată; greșita aplicare a pedepsei accesorii.
Examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarul cauzei, atât prin prisma motivelor invocate de Ministerul Public, cât și din oficiu – sub toate aspectele de fapt și de drept – conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul promovat de P. este fondat, însă în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Este de observat că, în ceea ce îl privește pe intimatul din speță, cauza a fost soluționată în două cicluri procesuale.
Astfel, în primul ciclu procesual, prin sentința penală nr.8 din 15 ianuarie 2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu, intimatul din speță (alături de alți doi inculpați (T. și B.) a fost condamnat - în temeiul art. 211 alin. 1 și 2 lit. b) și c) C.pen. și alin. 21 lit. a) C.pen. cu aplicarea art. 74 alin.1 lit. a) și c) și art. 76 lit. b) C.pen., la pedeapsa în cuantum de 4 (patru) ani.
Împotriva sentinței din primul ciclu procesual au declarat apel toți cei trei inculpați, iar prin decizia penală nr.190/A din 17 martie 2010, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, a fost admis doar apelul inculpatului C. I. L. (intimatul din speță), constatându-se nulitatea absolută, față de soluționarea cauzei cu lipsă de apărare în ceea ce îl privește pe acest inculpat, astfel încât cauza a fost trimisă spre rejudecare; au fost respinse apelurile declarate de ceilalți doi coinculpați.
Totodată, împotriva deciziei din apel (nr.190/A/17.03.2010) au declarat recurs inculpații T. și B., iar prin decizia penală nr.1046/R/30.06.2010, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, a fost admis recursul inculpatului B. I. A. și reținând în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1, lit.a. potrivit art.76 lit.b Cod penal, a fost redusă pentru acesta, pedeapsa de la 7 ani închisoare, la 4 ani și 6 luni închisoare.
În rejudecarea cauzei, astfel cum s-a arătat - în cel de-al doilea ciclu procesual - judecătorul fondului nu a făcut decât să reținută incidența prevederilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, față de atitudinea procesuală a inculpatului C. I. L. care, oricum, astfel cum rezultă din ansamblul material probator, a avut această atitudine sinceră încă de la primele cercetări, astfel că, în mod legal, i-au fost reținute aceste dispoziții.
Pe de altă parte, judecătorul fondului, în rejudecare după desființarea sentinței, prin admiterea apelului inculpatului C. Ionuțș A., era obligat de normele legale să nu agraveze situația inculpatului în propria cale de atac, astfel că - în mod corect și legal - au fost menținute circumstanțele atenuante, constând în atitudinea inculpatului înainte de comiterea faptei și după comiterea acesteia, constând în lipsa antecedentelor penale (art.74 lit.a), respectiv recunoașterea și regretul față de comiterea faptei (art.74 lit.c), dar și contribuția acestuia, prin declarațiile date, la stabilirea adevărului judiciar, pe baza cărora, s-a putut stabili participația inculpatului B. I. A., care în primul ciclu procesual a avut o atitudine procesuală oscilantă, încercând să scape de răspunderea penală sau oricum să-și minimalizeze această răspundere.
Acest inculpat (B.), observând că ceilalți doi au recunoscut comiterea faptei de tâlhărie, a încercat să dea întreaga vină pe aceștia, însă susținerile sale au fost înlăturate ca nesincere, pe baza ansamblului material probator.
Cu toate acestea, în primul ciclu procesual, în recursul acestui inculpat, în favoarea sa au fost reținute – față de lipsa antecedentelor penale – dispozițiile art.74 lit.a Cod penal și procedând la reindividualizarea pedepsei, aceasta a fost redusă de la 7 ani închisoare, la 4 ani și 6 luni închisoare.
D. urmare, în fond după desființare, judecătorul fondului nu putea - din punct de vedere legal - să înlăture reținerea circumstanțelor atenuante, dar se impunea și aplicarea dispozițiilor art.3201 alin.7 Cod procedură penală, reținerea acestora nu exclude de plano incidența prevederilor art.74 lit.c Cod penal, astfel că pe acest aspect, judecătorul fondului a procedat în mod corect.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului C. I. L., este lesne de observat că și aceasta s-a făcut în mod legal și temeinic – în ceea ce privește cuantumul și modalitatea de executare – raportându-se la toate aspectele cauzei în ansamblul ei, ținând seama atât de circumstanțele atenuante, dar și de cele agravante, precum și de pedepsele aplicate celorlalți doi coinculpați, între aceștia impunându-se totuși a se face o diferență.
Potrivit procedurii simplificate prevăzute de art.3201 Cod procedură penală, dar și a reținerii circumstanțelor atenuante, cuantumul de pedeapsă nu poate fi majorat.
Curtea apreciază că, pedeapsa astfel cum a fost stabilită de judecătorul fondului – în cuantum de 3 ani închisoare, cu executare în regim penitenciar - a fost corect individualizată, față de toate datele cauzei, astfel cum au fost arătate mai sus, este aptă să realizeze scopul pedepsei, astfel cum este definit de art.52 Cod penal.
Cu toate acestea însă, Curtea constată că hotărârea atacată este netemeinică în ceea ce privește individualizarea pedepsei accesorii.
Astfel, din minuta și dispozitivul sentinței penale nr.313 din 22 noiembrie 2010, pronunțată de Judecătoria Cornetu, se constată că – în temeiul art.71 Cod penal, acestuia i-au fost interzise drepturile prevăzute de art.64 lit.a și lit.b Cod penal, fără ca judecătorul fondului să motiveze, dacă a avut în vedere acest aspect, interzicerea art.64 lit.a, teza I-a Cod penal.
În acest sens, prin Decizia nr. 74/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al României și a statuat că: „Dispozițiile art. 71 Cod penal, referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a - teza I, cp, nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 al. 3 cp”.
Cum judecătorul fondului a omis să aprecieze și să motiveze în sensul că nu este cazul a fi interzis inculpatului dreptul de a alege, ci doar pe cel de a fi ales, având în vedere exigențele CEDO, reflectate în Hotărârea din 06.10.2005, în cauza Hirst c. Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, în care Curtea a apreciat, păstrând linia stabilită prin decizia S. și P. c. României, că nu se impune interzicerea ope legis a drepturilor electorale, aceasta trebuind să fie dispusă în funcție de natura sau gravitatea deosebită a faptei.
Însă faptele deduse judecății, în prezenta cauză nu prezintă conotație electorală și nicio gravitate specială, neimpunându-se interzicerea și dreptului de a alege. Dreptul de a fi ales se impune însă a fi interzis, deoarece din penitenciar inculpatul nu și-ar putea îndeplini funcțiile elective ori numite și nici nu ar putea reprezenta un model de conduită pentru cetățeni.
D. pentru acest motiv, Curtea apreciază recursul Parchetului ca întemeiat și îl va admite ca atare, urmând să procedeze la reformarea hotărârii atacate, în sensul că în temeiul art. 71 Cod penal, cazul intimatului din speță se impune aplicarea doar a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a fi ales în autorități publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat prevăzute de art. 64 lit. a, teza a ll-a și lit. b Cod penal.
Întrucât hotărârea penală atacată va fi reformată în parte, Curtea va menține celelalte dispozițiilor ale sentinței penale recurate.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cu privire la cheltuielile judiciare efectuate de stat în prezenta cale de atac; urmând ca onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală, admite recursul formulat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, împotriva sentinței penale nr. 313 din 22.12.2012 a Judecătoriei Cornetu în dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința recurată și în fond rejudecând:
În temeiul art. 71 Cod penal, interzice inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b cod penal .
Menține celelalte dispozițiilor ale sentinței penale recurate.
În temeiul art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare în recurs, rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 200 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.02.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. C. C. C. C.-B. I.-T.
GREFIER,
G. A. I.
red.C.B.I.T.
dact.L.G.
ex.2
red.A.F.-Jud.Cornetu
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 61/2013. Curtea de... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
