Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1371/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1371/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 1371/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1371/A
Ședința publică din data de 11.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. B.
JUDECĂTOR: S. C.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect cererea de revizuire formulată de revizuentul V. C. pentru condamnatul V. I. I. împotriva deciziei penale nr. 781/A/13.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/2/2005.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din 03.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, în baza art. 391 alineat 1 Cod procedură penală, a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 11.11.2014.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 06.10.2014, a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, sub nr._ (_ ), cererea formulată de numitul V. C., în calitate de părinte al condamnatului V. I. I., având ca obiect revizuirea deciziei penale nr. 781/A/13.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, cerere prin care s-a solicitat:
I. Desființarea deciziei penale nr. 781/A/2005 din 13.10.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, în dosarul nr. 2225/2005 și rejudecarea de către aceeași instanță a apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale de achitare nr. 932 din 14.07.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în rejudecarea apelului urmând a fi administrate probele reținute în Hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 25.02.2014, în Cauza „V. împotriva României”;
II. Anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 1083/27.02.2006 emis de Tribunalul București pe numele condamnatului V. I. I., în baza sentinței penale nr. 932 din 14.07.2004 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, desființată prin decizia penală de condamnare nr.781/A/2005 din 13.10.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, devenită definitivă prin decizia penală nr. 719 din 03.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, precum și a celorlalte forme de executare.
III. Suspendarea executării deciziei penale de condamnare nr.781/A/2005 din 13.10.2005 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a Penală, până la data pronunțării instanței de revizuire asupra fondului cererii, în temeiul art. 465 alin. 5 Cod procedură penală.
În motivarea cererii, s-a arătat că, prin sentința penală nr. 932/14.07.2004 a Tribunalului București – Secția I penală s-a dispus achitarea inculpatului V. I. I., întrucât nu există probe certe de vinovăție, de natură a răsturna prezumția de nevinovăție.
Împotriva acestei soluții a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul București, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel - Secția a II-a Penală sub nr. 3038/2004, instanță care, prin decizia nr. 881/A/18.11.2004, a admis apelul și a dispus condamnarea inculpatului V. I. la o pedeapsă de 11 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a și b Cod penal din 1969.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul V. I. I., cauza înregistrându-se pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr._/2004, care, prin decizia nr. 3383/2005, a admis recursul, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel București.
Această din urmă instanță a rejudecat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București și, prin decizia penală nr.781/A/13.10.2005, a admis calea de atac și a desființat sentința instanței de fond, condamnându-l pe inculpatul V. I. I. la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.
Cu privire la această soluție, revizuentul V. C. a învederat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra probelor solicitate de intimat în apărare, deși a reținut, în încheierea de ședință din 03.10.2005, că la respectivul termen de judecată, apărătorii intimatului au solicitat oral administrarea mai multor probe, depunând, totodată, și în scris cererea intitulată „notă de probatorii”. Astfel, revizuentul a apreciat că instanța de apel a pronunțat condamnarea intimatului V. I. I. pe baza aceluiași probatoriu pe care instanța de fond îl avusese în vedere la achitarea acestuia.
Împotriva deciziei penale nr. 781/A/2005 din 13.10.2005, a declarat recurs inculpatul V. I. I., recurs respins ca nefondat prin decizia penală 719/3.02.2006 a instanței supreme.
Prin hotărârea pronunțată în Cauza V. împotriva României, la data de 25.02.2014, definitivă la data de 25.05.2014, publicată în MO nr. 648/03.09.2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că inculpatului V. I. I. i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil și a reținut că o reparație echitabilă pentru acesta ar fi reprezentată de rejudecarea cauzei de către instanțele interne.
Instanța europeană a declarat admisibilă cererea formulată de reclamantul V. I. I. în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe dreptul la un proces echitabil, prevăzut la art. 6 § 1 din Convenție, apreciind că, prin condamnarea reclamantului în lipsa audierii nemijlocite a acestuia sau a martorilor și în lipsa unei examinări corespunzătoare a cererilor sale pentru expertizarea înregistrărilor convorbirilor telefonice și pentru audierea corespunzătoare a investigatorilor sub acoperire și a colaboratorului, autoritățile interne nu au oferit practic garanțiile corespunzătoare pentru a contrabalansa dificultățile cauzate apărării prin limitarea drepturilor acesteia. De asemenea, cererea inculpatului a fost apreciată ca fiind inadmisibilă în ceea ce privește celelalte capete de cerere și a hotărât că a fost încălcat art. 6 § 1 din Convenție și că reclamantul are dreptul la plata unor daune morale, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Revizuentul V. C. a solicitat să se constatate că în cauză sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 465 Cod procedură penală, respectiv: printr-o hotărâre definitivă CEDO a fost constatată încălcarea dreptului la un proces echitabil, consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și în prezent, cererea a fost formulată de o persoană prevăzută de textul legal, respectiv de tatăl condamnatului și în interiorul termenului de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial a hotărârii pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
Sub aspectul temeiniciei cererii de revizuire, s-a arătat că încălcarea de către instanțele interne a dreptului la un proces echitabil produce și în prezent consecințe grave, prin condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate în urma unei proceduri judiciare care nu a respectat, între altele, garanțiile prevăzute de art. 6 paragraful 1, 3 lit. c) din Convenție.
Prin urmare, revizuentul a apreciat că unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la un proces echitabil îl reprezintă desființarea hotărârii de condamnare și dispunerea rejudecării apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul București, urmând ca, în cadrul acestei rejudecări, să fie administrate probele menționate în Hotărârea CEDO.
În vederea soluționării cauzei, Curtea a dispus atașarea dosarului nr._/2/2005 în care s-a pronunțat decizia penală supusă revizuirii.
*****
Examinând cererea de revizuire formulată în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 932/14 iulie 2004 a Tribunalului București - Secția I penală, s-a dispus, cu privire la condamnatul V. I. I., în baza art. 334 Cod procedură penală din 1969, schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal din 1969 în infracțiunea prev. de art. 2 alin. 2 din aceeași lege.
S-a respins cererea aceluiași inculpat de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000.
În baza art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală din 1968 a fost achitat inculpatul V. I. I. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.
S-a constatat durata prevenției de la 10 aprilie 2002 la 5 iulie 2003.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel P. de pe lângă Tribunalul București, cauza fiind soluționată, inițial, prin decizia penală nr. 881/A/18.11.2004 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, prin care s-a dispus admiterea apelului și condamnarea inculpatului V. I. la o pedeapsă de 11 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a și b Cod penal din 1969.
Prin decizia penală nr. 3383/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis recursul declarat de inculpatul V. I. I., s-a casat decizia instanței de apel și s-a dispus rejudecarea apelului de către Curtea de Apel București.
În apel după rejudecare, a fost pronunțată decizia penală nr. 781/A din 13 octombrie 2005, decizie ce face obiectul prezentei cereri de revizuire.
Prin această hotărâre, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a desființat în parte sentința penală și rejudecând în fond:
A condamnat pe inculpatul V. I. I. la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal din 1969 pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.
A dispus degradarea militară a inculpatului.
A dedus prevenția pentru inculpatul V. de la 10 aprilie 2002 la 5 iulie 2003.
A înlăturat dispozițiile art. 192 alin.3 Cod procedură penală și în baza art.191 Cod procedură penală a obligat pe inculpatul V. la 7.000.000 ROL cheltuieli judiciare către stat.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, căinculpatul V. I. I. a fost implicat în operațiunea ce face obiectul acestui dosar și care a vizat tranzacționarea, la data de 10.04.2002, a unui număr de 4980 de comprimate Ecstasy (metilendioximetamfetamină – MDMA) de către condamnații definitiv L. G. și T. T..
Hotărârea anterior menționată a rămas definitivă prin decizia penală 719/03.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Cererea de revizuire dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile art. 465 C.pr.pen. și pe hotărârea pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la data de 25.02.2014 în Cauza „V. împotriva României”, hotărâre definitivă la data de 25.05.2014.
*****
a) Prioritar examinării condițiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac, procedând la verificarea propriei competențe, Curtea constată că este competentă să se pronunțe asupra revizuirii promovate de tatăl condamnatului V. I. I..
Spre deosebire de art. 4081 C.pr.pen. din 1968 care, în materia revizuirii în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, consacra competența exclusivă a completului de 9 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, noua lege de procedură a atribuit o atare competență instanței „care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere”.
O primă observație este aceea că încălcarea unui drept garantat de Convenție poate surveni în oricare dintre gradele de jurisdicție, nu doar în ultimul dintre acestea. Înțelesul expresiei anterior subliniate este, prin urmare, unul autonom, competența în revizuire urmând a fi determinată, în fiecare caz, atât prin raportare la argumentele exprese invocate de autorul cererii, cât și la constatările Curții Europene cu privire la natura încălcării și la cadrul procesual în care ea a survenit.
În al doilea rând, noțiunea regăsită în cuprinsul art. 465 alin. 3 C.pr.pen. derogă de la prevederile art. 458 C.pr.pen. care, sub aspectul competenței de judecare a cererilor de revizuire întemeiate pe cazurile prevăzute de art. 453 lit. a-e C.pr.pen., stabilesc ca regulă generală că aceasta aparține instanței care „a judecat cauza în primă instanță”.
O atare derogare de la regula de drept comun în materie de competență este justificată, în cazul revizuirii întemeiate pe dispozițiile art. 465 C.pr.pen., de caracteristicile cu totul particulare ale temeiurilor acestei căi de atac. Revizuirea se fundamentează, în acest caz, nu pe elemente faptice necunoscute instanțelor ordinare, a căror relevanță trebuie stabilită în procedura extraordinară, ci pe constatări anterioare, definitive, ale unei instanțe de contencios al drepturilor omului, care trebuie valorificate în mod obligatoriu.
Cum simpla pronunțare a hotărârii Curții Europene nu este însă suficientă, de cele mai multe ori, pentru înlăturarea consecințelor încălcării unor drepturi garantate de Convenție, se impune cu necesitate parcurgerea unei proceduri judiciare interne subsecvente, în care să se asigure deplina și efectiva respectare a drepturilor procesuale ale părților.
O atare procedură trebuie desfășurată în fața înseși instanței a cărei hotărâre a fost contrară exigențelor Convenției, deoarece revizuirea – cale de atac de retractare – permite un veritabil autocontrol al condițiilor în care a fost pronunțată acea hotărâre și, in final, infirmarea actului procesual, dacă o atare măsură se vădește necesară pentru remedierea consecințelor încălcării Convenției.
Din perspectiva acestor considerente, Curtea concluzionează că, în revizuirea întemeiată pe art. 465 C.pr.pen., competența aparține nu instanței care a judecat cauza în fond și nici celei care a pronunțat hotărârea definitivă, ci instanței care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere, indiferent de nivelul la care s-a situat acea instanță în jurisdicția ordinară. În ipoteza în care hotărârea revizuită nu a fost pronunțată în ultimul grad de jurisdicție, decizia asupra revizuirii va fi, la rândul său, supusă acelorași căi de atac, în conformitate cu dispozițiile alineatului 12 al art. 465 C.pr.pen.
b) Sub aspectul condițiilor de admisibilitate, din economia normelor de procedură anterior menționate, Curtea reține că revizuirea întemeiată pe acest caz legal particular este admisibilă dacă sunt cumulativ întrunite următoarele condiții:
- cererea să vizeze o hotărâre definitivă;
- autorul revizuirii să fie o persoană căreia art. 465 alin. 2 C.pr.pen. îi recunoaște exercițiul acestui drept procesual;
- cererea să fie formulată în termenul maxim de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial, Partea I, a hotărârii definitive pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
- prin hotărârea instanței europene să se fi constatat, în cauza supusă revizuirii, o încălcare a drepturilor/libertăților fundamentale ori să se fi dispus scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluționării amiabile a litigiului.
Toate cele patru condiții de admisibilitate sunt îndeplinite în speță.
- Cererea de revizuire vizează decizia penală nr. 781/A/13 octombrie 2005 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală, definitivă la data de 03.02.2006.
- Autorul cererii formulate în favoarea condamnatului este o persoană prevăzută de art. 465 alin. 2 lit. b C.pr.pen., respectiv numitul V. C., tatăl condamnatului V. I. I..
- Cererea a fost formulată la data de 03.10.2014, în interiorul termenului de 3 luni de la data de 03.09.2014, data publicării în MO a hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza „V. Împotriva României”.
- Prin hotărârea Curții Europene anterior menționată s-a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție, reținându-se că procesul declanșat în cauza de față împotriva reclamantului V. I. I. nu a fost echitabil.
c) În contextul particularităților speței, Curtea constată că cererea de revizuire este fondată și se impune a fi admisă.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor alineatelor (1), (10) și (11) ale art. 465 C.pr.pen., rezultă că, în examinarea fondului revizuirii, instanța trebuie să evalueze dreptul a cărui încălcare a fost constatată definitiv, consecințele concrete ale încălcării asupra situației condamnatului, caracterul actual al acestor urmări și măsura în care ele pot fi remediate exclusiv prin revizuirea hotărârii.
În speță, prin hotărârea din data de 25.02.2014, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție, întrucât curtea de apel a dispus condamnarea reclamantului V. I. I., iar Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut soluția, fără a se proceda la audierea nemijlocită a inculpatului sau a martorilor, la o examinare corespunzătoare a cererilor privind expertizarea înregistrărilor convorbirilor telefonice și la audierea corespunzătoare a investigatorilor sub acoperire ori a colaboratorului.
S-a subliniat că autoritățile interne nu au oferit, practic, garanțiile corespunzătoare pentru a contrabalansa dificultățile cauzate apărării prin limitarea drepturilor acesteia, ceea ce a făcut, în final, ca procesul finalizat prin soluția de condamnare să nu fie echitabil.
Consecințele acestei încălcări se concretizează în existența unei condamnări și, implicit, a unui mandat de executare a pedepsei de 10 închisoare, mandat valabil, susceptibil de a fi pus oricând în executare față de condamnatul V. I. I.. Nefiind pronunțată, până la acest moment, o altă hotărâre definitivă prin care să se fi constatat incidența unei cauze care înlătură executarea pedepsei și toate consecințele condamnării, urmările încălcării dreptului la un proces echitabil continuă să se producă și în prezent.
Unica modalitate de remediere a consecințelor acestei încălcări este rejudecarea cauzei față de condamnatul V. I. I., cu asigurarea exercițiului deplin al dreptului la apărare, cu precădere în componenta referitoare la evaluarea acuzațiilor prin prisma declarațiilor personale ale condamnatului, la administrarea nemijlocită a întregului probatoriu în acuzare și la discutarea și analizarea tuturor cererilor în probațiune formulate de apărare.
Rejudecarea implică, așadar, administrarea nemijlocită a probelor la care s-a făcut trimitere în hotărârea Curții Europene, procedură posibilă doar în condițiile prevăzute de art. 465 alin. 11 lit. b C.pr.pen., respectiv prin desființarea deciziei de condamnare în apel și rejudecarea apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva soluției de achitare dispusă față de V. I. I. prin sentința penală nr.932/14.07.2004 a Tribunalului București – Secția I Penală.
Ca efect al admiterii prezentei cereri de revizuire și desființării deciziei definitive de condamnare, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1083/17.02.2006 emis de Tribunalul București – Secția I Penală, precum și toate celelalte forme de executare întocmite în baza aceleiași hotărâri cu privire la numitul V. I. I., rămân lipsite de suport, astfel încât se impune anularea lor.
O pronunțare distinctă asupra cererii de suspendare a executării deciziei suspuse revizuirii nu este necesară deoarece, față de efectele soluției de admitere a cererii de revizuire, o atare solicitare nu mai are obiect.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 465 alin. 11 lit. b C.pr.pen., Curtea va admite cererea de revizuire formulată de revizuentul V. C., pentru condamnatul V. I. I., împotriva deciziei penale nr. 781/A/13.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, va desființa, în parte, decizia penală supusă revizuirii, numai sub aspectul soluției dispuse față de condamnatul V. I. I. și va dispune rejudecarea, în aceste limite, a apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 932/14.07.2004 a Tribunalului București – Secția I Penală.
Va anula mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1083/17.02.2006 emis de Tribunalul București – Secția I Penală în baza sentinței penale nr. 932/14.07.2004, precum și toate celelalte forme de executare întocmite în baza aceleiași hotărâri cu privire la numitul V. I. I..
În conformitate cu dispozițiile art. 465 alin. 11 lit. b coroborat cu art. 432 C.pr.pen., va fixa termen pentru rejudecarea apelului la data de 26.01.2015, cu citarea intimatului-inculpat V. I. I..
În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cereri de revizuire vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de revizuire formulată de revizuentul V. C., pentru condamnatul V. I. I., împotriva deciziei penale nr. 781/A/13.10.2005, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/2/2005 (definitivă prin decizia penală nr. 719/03.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție).
Desființează, în parte, decizia penală supusă revizuirii, numai sub aspectul soluției dispuse față de condamnatul V. I. I. și dispune rejudecarea, în aceste limite, a apelului declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr.932/14.07.2004 a Tribunalului București – Secția I Penală.
Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 1083/17.02.2006 emis de Tribunalul București – Secția I Penală în baza sentinței penale nr. 932/14.07.2004, precum și toate celelalte forme de executare întocmite în baza aceleiași hotărâri cu privire la numitul V. I. I..
Fixează termen pentru rejudecarea apelului la data de 26.01.2015, cu citarea intimatului-inculpat V. I. I..
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cereri de revizuire rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.11.2014.
Președinte, Judecător,
O. B. S. C. Grefier,
I. D.
Red. S.C.
Thred.V.D./4 ex./08.12.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1486/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
