Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia nr. 33/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 33/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 33/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

- SECȚIA I PENALĂ -

Dosar nr._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 33/A

Ședința publică de la 14 februarie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - C. C.

JUDECĂTOR - M. C.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * * * *

MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C..

Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul B. L. C. împotriva sentinței penale nr. 1094 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns apelantul inculpat personal.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Curtea procedează la legitimarea apelantului inculpat, fiind depusă la dosar Cartea de identitate a acestuia – în fotocopie.

Apelantul inculpat arată că își retrage apelul declarat in cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului, în sensul retragerii căii de atac.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra apelului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1094 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în baza art. 3 alin. 1 din Legea nr.143/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. 7 C.p.p., art.74 alin.1 lit.a C.p. și art.76 lit.b c.p., a fost condamnat inculpatul B. L. C. (fiul lui D. și M., n. la 06.08.1987 în Budești, jud. Călărași, dom. în București, . nr. 29, sector 3, CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. 2 C.p., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b C.p. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 320¹ alin. 7 C.p.p., art.74 alin.1 lit.a C.p. și art.76 lit.c C.p., a fost condamnat pe inculpatul B. L. C. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare.

În baza art.33 lit.a, 34 lit.b și 35 alin.1 C.p., au fost contopite pedepsele aplicate și s-a dat spre executare inculpatului B. L. C. pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II a și b C.p. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.p., a fost interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.p.

În baza art. 861 C.p. și art. 71 alin. 5 C.p., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei principale și a pedepselor accesorii aplicate inculpatului pe durata unui termen de încercare de 7 ani, ce se va calcula cu începere de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 863 alin. 1 și 3 C.p., s-a pus în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri și obligații de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

e) să desfășoare pe o perioadă de 500 de ore o activitate în folosul comunității sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

f) să nu intre în legătură cu inculpatul S. C..

Datele prevăzute la literele b), c), d), e), f) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, instituție căreia instanța îi încredințează supravegherea.

În baza art. 359 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864 C.p. cu referire la art. 83 C.p., privind situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare și neîndeplinirea cu rea - credință a măsurilor și obligațiilor de supraveghere stabilite prin hotărâre.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză de la data de la 03.10.2012 la zi.

În baza art.350 alin.3 lit.b C.p.p., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului

În baza art. 17 alin. 1 rap. la art. 18 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea de la inculpat a cantităților de 342,66 grame cannabis, respectiv 5,46 grame cannabis indisponibilizate conform dovezii . nr._.

În baza art.118 lit.b C.p., s-a dispus confiscarea de la inculpat a telefonului mobil marca Nokia 1209 depus la Camera de corpuri delicte a DGPMB – SCJSEvO conform dovezii . nr._.

În baza art.191 alin.1 C.p.p., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În baza art. 3002 C.p.p. rap. la art.160b alin.3 C.p.p., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului S. C..

Au fost respinse cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive.

A fost disjunsă cauza în privința inculpatului S. C. și s-a fixat termen de judecată la data de 11.01.2013, complet C16F pentru când se citează inculpatul.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 02.10.2012, inculpatul S. C. și cetățeanul bulgar I. au stabilit telefonic detaliile unei întâlniri ce urma să aibă loc a doua zi pe teritoriul Bulgariei, între acesta din urmă și coinculpatul B. L. C. în scopul achiziționării unei cantități de cannabis.

La aceeași dată, inculpatul S. C. i-a dat coinculpatului B. L. C. suma de 2.000 de euro ce urma a fi înmânată cetățeanului bulgar și suma de 400 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare.

La 03.10.2012, în jurul orei 0915, inculpatul B. L. C. a ieșit din țară prin PTF G., cu un autoturism marca Dacia L., inscripționat taxi P., cu numărul de înmatriculare_, continuându-și deplasarea spre Bulgaria, unde urma să se întâlnească cu numitul „I.”.

În același timp, inculpatul S. C. zis „F.” i-a trimis un mesaj numitului „I.”, prin care îi comunica că i-a trimis „500 din datorie. Și să nu mă mai arzi k te ucid”., ceea ce reprezintă o plată a contravalorii unei cantități de droguri pe care a cumpărat-o anterior. De asemenea, inculpatul S. C. îl atenționa pe numitul „I.” să nu-i mai trimită cantități de cannabis mai mici decât cele convenite.

Întrucât întâlnirea dintre „I.” și inculpatul B. L. C. ar fi trebuit să aibă loc în jurul orelor 10 - 11, iar acesta din urmă nu ajunsese, la ora 1151, I. a purtat o discuție telefonică cu inculpatul S. C. în care își exprima nemulțumirea cu privire la întârzierea coinculpatului. La interval de 4 minute, inculpatul B. L. C. l-a apelat pe numitul I., confirmându-i faptul că se află în incinta hotelului și că îl așteaptă.

În jurul orei 12:00, inculpatul B. L. C. s-a întâlnit cu numitul „I.”, a preluat de la acesta drogurile de risc, ce erau ambalate în 5 pachete și i-a înmânat suma de 2.000 de euro, pe care o primise în ziua precedentă de la inculpatul S. C.. Pentru a asigura transportarea în siguranță a drogurilor, inculpatul B. L. C. a ascuns cele 5 pachete în plafonul portbagajului autoturismului său.

După ce a preluat drogurile de la numitul I., la ora 1318 inculpatul B. L. C. i-a confirmat coinculpatului S. C. finalizarea tranzacției . De asemenea, la ora 1319 inculpatul S. C. zis „F.” l-a sunat pe numitul ”I.”, iar acesta din urmă i-a spus că „ hai, că a plecat băiatul…. Vezi că ți-am băgat ceva, cu 20 de țigări mai mult”.

În jurul orei 1650, conducând autoturismul Dacia L. cu număr de înmatriculare_, inculpatul B. L. C. a intrat în țară prin PTF G. și la scurt timp a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Serviciului Antidrog. În prezența martorului asistent S. V., a fost verificat autoturismul ocazie cu care, în plafonul portbagajului au fost găsite cele 5 pachete ce conțineau o substanță vegetală, probă ce a fost sigilată cu sigiliul tip M.I. cu nr._ și predată laboratorului pentru analize.

Conform raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 18.10.2012, cele 5 pachete cu substanță ridicate din autoturismul inculpatului B. L. C. cântăreau 512,3 grame cannabis. Cantitățile de 5,46 grame cannabis prelevate drept contraprobă ș 342,66 grame cannabis rămase din proba litigiu, au fost sigilate cu sigiliul tip M.I. cu nr._ și depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O, conform dovezii . nr._ din 22.10.2012.

În autoturism au mai fost găsite două chitanțe emise la data de 03.10.2012 ce reprezentau taxa de pod România-Bulgaria și retur, înscrisuri ce au fost atașate la dosar.

Fiind percheziționat corporal, asupra inculpatului B. L. C. a fost găsit telefonul mobil marca Nokia 1209 cu ._, ce conținea cartela S. Cosmote cu seria_0096527, având numărul de apel_, telefon ce a fost ridicat și depus la camera de corpuri delicte a D.G.P.M.B.- S.C.J.S.Ev.O, conform dovezii . nr._ din 12.10.2012.

Situația de fapt, astfel cum a fost reținută, a fost temeinic dovedită pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, astfel cum a solicitat la termenul de judecată din data de 21 decembrie 2012 inculpatul B. L. C., care a recunoscut în totalitate săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu, solicitând să nu se mai administreze alte probe în fața instanței, ci judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, pe care a arătat că le cunoaște și le însușește, respectiv: denunțul formulat de M. M., procesele verbale de verificări și investigații, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele verbale de redare a declarațiilor colaboratorului „M. A.”, procesul verbal de prezentare pentru recunoaștere de pe planșe foto, procesul verbal de prindere în flagrant, procesul verbal de depistare a inculpatului S. C., raportul de constatare tehnico-științifică, declarații martori T. M. C., S. V., M. S., declarațiile coinculpatului S. C..

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, faptele inculpatului I. C., astfel cum au fost descrise, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de trafic internațional de droguri de risc prev. de art. 3 al.1 din Legea nr.143/2000 și trafic de droguri de risc prev. de art. 2 al.1 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.33 lit.a C.p.

La individualizarea pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C.p., și anume: dispozițiile din partea generala a Codului Penal, limitele de pedeapsă prevăzute în legea specială pentru infracțiunile săvârșite de inculpat, gradul de pericol social al faptelor dat de împrejurările în care au fost comise, persoana și conduita inculpatului – necunoscut cu antecedente penale, având loc de muncă, care a colaborat cu organele de urmărire penală încă de la momentul depistării, indicându-le acestora locul unde erau ascunse drogurile, a recunoscut comiterea faptelor, făcând precizări cu privire la celelalte persoane implicate și la contribuția acestora.

Lipsa antecedentelor penale și buna conduită avută înainte de comiterea faptelor ce au făcut obiectul cauzei, au fost valorificate în condițiile art.74 alin.1 lit.a C.p.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, judecătorul fondului a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 861 C.p., apreciind că reeducarea inculpatului, în sensul respectului datorat valorilor sociale ocrotite de lege, poate avea loc si fără privare de libertate, dând posibilitatea acestuia să reflecteze asupra propriului comportament raportat la relațiile sociale pe care a înțeles să le încalce prin săvârșirea infracțiunilor astfel că a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare stabilit in condițiile art. 861 C.p. și compus din durata pedepsei aplicate la care se adaugă un interval de timp de 4 ani.

În baza art. 863 alin. 1 și 3 C.p., s-au pusa pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri și obligații de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, conform programului de supraveghere care va fi întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

e) să desfășoare pe o perioadă de 500 de ore o activitate în folosul comunității sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

f) să nu intre în legătură cu inculpatul S. C..

Datele prevăzute la literele b), c), d), e), f) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, instituție căreia instanța îi încredințează supravegherea.

Cu privire la legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului S. C., conform art.3002 C.p.p., Tribunalul a apreciat, la moment procesual analizat, că măsura arestării preventive a inculpatului este legală, iar temeiurile care au determinat luarea acesteia subzistă și în prezent.

Astfel, asupra inculpatului planează suspiciunea rezonabilă că a organizat o . activități de trafic internațional de droguri, începând cu racolarea inculpatului B. L. C., prezentarea acestuia numitului I., promisiunea plății unui comision pentru transportul la data de 03.10.2012 a cantității de 512,3 grame cannabis pe ruta Bulgaria – România, monitorizarea coinculpatului, din momentul ieșirii acestuia din țară și până la ora când a preluat de la numitul „I.” cele 512,3 grame cannabis.

Totodată, instanța a considerat că este în continuare incident cu privire la inculpat cazul prev. de art.148 lit. f C.p.p., în sensul că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea de infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii cu mult peste limita minimă de 4 ani. Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta la acest moment lăsarea în libertate a inculpaților, trebuie subliniat faptul că, raportat la noțiunea de “probe” care se regăsește în teza a II-a a art. 148 lit. f C.p.p., aceasta nu se confundă, dar nici nu exclude probele administrate în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, fiind vorba de orice element de fapt care poate contribui la cunoașterea împrejurărilor necesare justei soluționări a cauzei și trebuie să reiasă din existența la dosar a unor date din care să rezulte, fără putința de tăgadă, că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie prin lăsarea în libertate a inculpatului.

Astfel, judecătorul fondului a ținut seama de natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările în care este bănuit inculpatul că ar fi acționat – ar fi determinat o altă persoană, prin promisiuni de bani să se deplaseze pe teritoriul Bulgariei și să achiziționeze droguri de risc, ce urmau cel mai probabil să fie comercializate în România, ar fi organizat în detaliu aceste activități, persoana inculpatului care a suferit condamnări pentru fapte penale atât în România, cât și în străinătate, elemente în raport de care, Tribunalul a apreciat că există riscul ca lăsat în libertate inculpatul să comită alte fapte antisociale și în viitor.

În raport de data luării măsurii arestării preventive – 03.10.2012, specificul cauzei, infracțiunile reținute în sarcina fiecăruia dintre inculpați și atitudinea acestora pe parcursul procedurilor, se poate lesne constata că durata arestului preventiv nu a depășit un termen rezonabil.

Apreciind că măsura arestării preventive este necesară pentru a asigura buna desfășurare, în condiții de celeritate, a procesului penal și a înlătura pericolul concret pentru ordinea publică, fiind proporțională cu scopul urmărit și gravitatea acuzației, în condițiile în care nu au intervenit elemente noi din care să rezulte că au încetat temeiurile arestării sau că s-au schimbat, Tribunalul a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S. C. și, pe cale de consecință, a respins cererile de revocare/înlocuire a măsurii arestării preventive.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal (la 31.12.2012, data poștei), inculpatul I. C., fără a-l motiva în scris.

La primul termen de judecată acordat, din data de 14 februarie 2013, apelantul inculpat I. C., personal, a declarat că înțelege să-și retragă apelul.

Potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, printr-o declarație personală.

În raport de dispozițiile legale menționate și având în vedere declarația personală, neechivocă, a apelantului I. C., Curtea urmează să ia act de manifestarea de voință, în sensul retragerii apelului promovat de acesta, în prezenta cauză.

Constatând culpa procesuală a apelantului inculpat, Curtea va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală și îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, ia act de retragerea apelului declarat de inculpatul B. L. C. împotriva sentinței penale nr. 1094 din 21 decembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._ .

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe apelant la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. C. M. C.

GREFIER,

G. A. I.

red.C.C.

dact.L.G.

ex.2

red.R.G.-T.B.-S.I.P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia nr. 33/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI