Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 327/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 327/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 327/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.327

Ședința publică de la 15 februarie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – S. M.

JUDECĂTOR – F. D.

JUDECĂTOR – B. A. O.

GREFIER - A. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror N. N..

Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpatul B. G., asiguratorul . GROUP SA și partea civilă G. O. T. împotriva sentinței penale nr.1065/16.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns a răspuns recurentul inculpat B. G. personal și asistat de apărător ales, avocat R. A. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013 emisă de Baroul București – Cabinet Individual, lipsind recurenta parte civilă G. O. T. reprezentat de apărător ales, avocat I. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2012 emisă de Baroul București – Cabinet Individual, recurentul asigurator . Group SA și intimata parte civilă S. C. de Urgență Sf. P..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursurilor.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, achitarea inculpatului în temeiul art.10 lit.d Cod de procedură penală. Consideră că instanța de fond a reținut în mod nelegal anumite aspecte privind circumstanțele în care s-a produs accidentul, ignorând faptul că acestea erau contrazise de mijloacele de probele, respectiv declarația părții vătămate, dată în ședință publică din 17 ianuarie, conform căreia viteza de deplasare a motocicletei a fost sub limita de 100 km/h în condițiile în care în primul raport de expertiză s-a stabilit foarte clar că viteza de deplasare a fost de peste 120 km/h. De asemenea, există și doi martori care susțin același aspect.

Totodată, din actele dosarului rezultă faptul că deși există doi participanți la trafic, inculpatul și partea vătămată, lipsește raportul de analiză toxicologică cu privire la partea vătămată și nu se știe dacă acesta a condus sau nu sub influența băuturilor alcoolice în acel moment.

Referitor la locul producerii accidentului, solicită a se constata că accidentul s-a produs pe contrasens, partea vătămată aflându-se pe contrasens, iar inculpatul avea obligația de a se asigura dacă vine vreun autovehicul din partea dreaptă și nu cele care veneau din partea stângă.

Apărătorul recurentului - parte civilă G. O. T., având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat având în vedere probele administrate în cauză. În dosar au fost efectuate două expertize la care s-a achiesat. Din actele existente la dosar rezultă clar care a fost contribuția fiecăruia la producerea accidentului. Chiar și expertul, în fața instanței de judecată, a afirmat faptul că inculpatul a încălcat două reguli de circulație, iar partea civilă a încălcat o regulă de circulație.

Consideră că daunele acordate sunt prea mici în raport de boala părții vătămate.

Solicită admiterea recursului declarat de partea civilă, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând, majorarea daunelor morale.

Solicită respingerea recursului declarat de către asigurator, considerând că instanța de fond în mod corect a obligat asiguratorul la plata despăgubirilor morale.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de partea civilă, ca nefondat având în vedere că accidentul s-a produs în urmă cu 7 ani de zile și admiterea recursului declarat de asigurator.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca neîntemeiat, considerând că expertizele tehnice efectuate în cauză sunt lămuritoare și se coroborează cu declarația părții vătămate și a martorilor audiați în cauză.

De asemenea, solicită respingerea recursului declarat de partea civilă G. O. T., precum și cel declarat de către recurentul asigurator.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, se consideră nevinovat. Regretă cele întâmplate.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1065/16.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._, în baza art. 184 al. 2 și 4 C.p a condamnat pe inculpatul B. G. la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

S-a făcut aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului prin prezenta pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit în condițiile art. 82 C.p.

În baza art. 71 al. fin. Cod penal s-a dispus, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată prin prezenta inculpatului, și suspendarea executării pedepsei accesorii.

În baza art. 359 C.p.p. s-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.

În baza art. 14 C.p.p. și art. 346 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. O. T. și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă delictuală S.C. BCR ASIGURĂRI VIENA INSURANCE GROUP S.A. (cu sediul în București, .. 23, sector 1, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura in Bucuresti, Calea V., nr. 242, sector 3) la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă .

S-au respins ca neîntemeiate daunele materiale solicitate de aceeași parte civilă.

În baza art. 14 C.p.p. și art. 346 C.p.p. s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă S. C. DE URGENȚĂ „SF. P.” (cu sediul în București, .-342, sector 2) și a fost obligat asigurătorul de răspundere civilă delictuală S.C. BCR ASIGURĂRI VIENA INSURANCE GROUP S.A. la plata sumei de 1587,639 lei cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă, sumă la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data de 19.09.2007 și până la achitarea integrală a debitului.

În baza art. 191 al. 1 C.p.p. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1050 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru pronunțarea soluției prima instanță a avut în vedere următoarele:

Prin Rechizitoriul nr._/P/2007 din data de 05.07.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului B. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 C.p., și trimiterea în judecată a inculpatului G. O. T. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neavând permis de conducere corespunzător categoriei, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Prin același rechizitoriu s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpatul B. G. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.07.2011 sub nr._/301/2011.

În fapt, în cuprinsul actului de sesizare a instanței de judecată s-a reținut că în ziua de 14.09.2007, în jurul orelor 16.30, inculpatul B. G. a condus sub influența băuturilor alcoolice autoturismul marca Dacia 1310 cu nr._ pe . . Splaiul Unirii, sector 3, București, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 87 a efectuat virajul la stânga pentru a parca fără a se asigura corespunzător și a intrat în coliziune cu motocicleta Honda cu nr._ condusă de partea vătămată G. O. T., care circula cu viteză mare în aceeași direcție cu autoturismul, accident soldat cu vătămarea corporală gravă a conducătorului moto G. O. T..

Din verificările efectuate a rezultat că partea vătămată – inculpat G. O. T. poseda permis de conducere categoria B valid din anul 2000, dar nu poseda permis categoria A pentru motocicletă.

Potrivit raportului de expertiză tehnică a dinamicii producerii accidentului administrat în cauză s-a concluzionat că pentru conducătorul autoturismului, inculpatul B. G., exista posibilitatea evitării accidentului dacă nu ar fi circulat cu autoturismul Dacia 1310 fiind sub influența băuturilor alcoolice și dacă s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj stânga, în timp ce pentru conducătorul motocicletei Honda, partea vătămata-inculpat G. O. T., exista posibilitatea evitării accidentului dacă nu ar fi condus motocicleta pe drumul public nefiind posesor al permisului de conducere corespunzător categoriei A.

Organele de urmărire penală au arătat că faptele reținute în sarcina inculpatului și în sarcina părții vătămate-inculpat au fost probate cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 14.09.2007 de Brigada de Politie Rutiera Bucuresti, raport de expertiză medico-legală nr. A1/_ din 25.01.2008 emis de I.M.L. București, buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 2754 din 21.09.2007 emis de I.M.L. București, raport de expertiză tehnică judiciară, proces-verbal emis la data de 14.09.2007 de Brigada de Poliție Rutieră București, declarații inculpat B. G., declarații parte vătămată-inculpat G. O. T., declarații martor C. E. .

La dosarul de urmărire penală s-au atașat fișele de cazier ale inculpatului B. G. și părții vătămate-inculpat G. O. T..

În cursul fazei de urmărire penală, S. C. de Urgență „Sfântul P.” s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.175,279 lei plus dobânda legală de la data externării victimei si până la stingerea debitului, depunând înscrisuri doveditoare sub aspectul declarației de constituire ca parte civilă în cauză .

La termenul de judecată din data de 05.09.2011 acordat în dosarul nr._/301/2011, având în vedere constituirile de parte civilă formulate în cursul urmăririi penale de către partea vătămată – inculpat G. O. T. și S. C. de Urgență „Sfântul P.”, având în vedere și rezultatul interogării bazei de date CEDAM, din care a rezultat că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ figurează asigurat la data de 14.09.2007 cu polița de asigurare de răspundere civilă auto RCA la BCR Asigurări S.A., instanța de judecată a dispus introducerea în cauză în calitate de asigurător a BCR Asigurări S.A.

În ședința publică din data de 31.10.2011, partea vătămată-inculpat G. O. T. a învederat instanței de judecată împrejurarea că înțelege să se constituie parte civilă în cauză cu suma în cuantum de 1.000.000 lei daune morale și cu suma în cuantum de 60.000 lei daune materiale (contravaloarea motocicletei distrusă în urma accidentului rutier, cheltuieli de spitalizare, medicamente și tratamente medicale)

În ședința publică din data de 28.11.2011, înainte de începerea cercetării judecătorești, partea vătămată-inculpat G. O. T. s-a prevalat de dispozițiile art. 320¹ C.p.p., recunoscând în totalitate săvârșirea faptei reținută în sarcina sa prin rechizitoriu și solicitând ca judecata sub aspectul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neavând permis de conducere corespunzător categoriei, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale. În schimb, inculpatul B. G. a învederat instanței faptul că nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320¹ C.p.p. Având în vedere poziția procesuală a părții vătămate-inculpat G. O. T. și actele și lucrările dosarului, instanța a procedat la judecarea cauzei potrivit procedurii simplificate instituite de dispozițiile art. 320¹ C.p.p. sub aspectul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neavând permis de conducere corespunzător categoriei, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. reținută în sarcina inculpatului G. O. T., dispunând totodată, în baza art. 38 C.p.p., disjungerea cauzei în ceea ce îi privește pe partea vătămată G. O. T. și pe inculpatul B. G., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 C.p. și formarea unui nou dosar ce urmează a fi soluționat conform procedurii obișnuite, poziția procesuală a inculpatului B. G. nejustificând tergiversarea soluționării cauzei față de inculpatul G. O. T. sub aspectul infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neavând permis de conducere corespunzător categoriei, prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Prin sentința penală nr. 901/28.11.2011 pronunțată în dosarul penal nr._/301/2011, în baza art. art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 rep. cu aplic. art. 320/1 C.p.p. cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a C.p. și art. 76 alin. 1 lit. e C.p. instanța a dispus condamnarea inculpatului G. O. T. la pedeapsa închisorii de 3 luni pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permis de conducere necorespunzător, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, conform art. 81 Cp., pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni, stabilit conform art. 82 C.p., în baza art. 71 C.p. aplicând inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.

În urma disjungerii cauza privindu-i pe partea vătămată G. O. T. și pe inculpatul B. G., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută și pedepsită de art. 184 alin. 2 și 4 C.p., cauza a fost înregistrată la data de 29.11.2011 pe rolul acestei instanțe, sub nr._ .

În cadrul cercetării judecătorești, la termenul de judecata din 17.01.2012 instanța a adus la cunoștința inculpatului B. G. dispozițiile art. 320¹ C.p.p., modificat prin Legea nr. 202/2010, conform cărora poate recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa în cuprinsul rechizitoriului și poate solicita instanței ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, probe pe care le cunoaște și le însușește, ipoteză în care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite, inculpatul învederând instanței că nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320¹ C.proc.pen.

După care, potrivit art. 320 C.p.p. instanța a procedat la ascultarea părții vătămate G. O. T. pe latură civilă, acesta învederând instanței că înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 100.00 lei, cu titlu de daune morale, pentru suferința pricinuită prin accidentul de circulație al cărei victimă a fost și pentru urmările acestuia, în sensul că nu mai poate desfășura normal o activitate, nu mai poate desfășura activități fizice și nu se poate angaja, și cu suma de 50.000 lei, cu titlu de daune materiale, reprezentând contravaloarea motocicletei distrusă în accidentul rutier.

Față de manifestarea de voință a inculpatului, care a învederat instanței că nu înțelege să se prevaleze de dispozițiile art. 320¹ C.p.p., instanța a constatat că în cauză este aplicabilă procedura de judecată de drept comun, astfel că potrivit art. 322 C.p.p. instanța a dat citire actului de sesizare a instanței, i s-a explicat inculpatului învinuirea ce i se aduce și i s-au pus în vedere dispozițiile art. 70 alin. 2 C.p.p., instanța procedând la ascultarea inculpatului B. G. .

La același termen de judecată, instanța a procedat la audierea părții vătămate G. O. T., pe latură penală, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosar.

De asemenea, la același termen de judecată, instanța a încuviințat părții civile G. O. T. proba cu înscrisuri și proba cu audierea în calitate de martor a numitului I. Ș., în dovedirea pretențiilor civile formulate în cauză, punând în vedere părții civile, prin apărătorul său să depună până la următorul termen de judecată la dosarul cauzei înscrisurile de care înțelege să se folosească în dovedirea pretențiilor civile formulate în cauză și să se prezinte martorul I. Ș. la următorul termen de judecată pentru a fi audiat.

Instanța a mai încuviințat inculpatului proba cu înscrisuri în circumstanțiere și proba testimonială constând în audierea în calitate de martor pe situația de fapt a numitului M. D..

La același termen de judecată instanța a prorogat discutarea și pronunțarea asupra cererii de constatare a nulității raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cursul urmăririi penale și de suplimentare a probatoriului, formulată de apărătorul ales al inculpatului, în sensul efectuării unei noi expertize tehnice auto.

La data de 15.02.2012, prin Serviciul Registratură al instanței, asigurătorul BCR Asigurări S.A. a depus la dosarul cauzei note de ședință, solicitând instanței ca la pronunțarea hotărârii să aibă în vedere culpa părții civile G. O. T. în producerea accidentului rutier, având în vedere și faptul că prin același rechizitoriu acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, precum și faptul că societatea de asigurare și-a îndeplinit obligațiile ce decurg din contractul de asigurare al inculpatului B. G., achitând părții civile suma de 20.625,00 lei, reprezentând valoarea a jumătate din reparațiile motocicletei conduse de partea civilă G. O. T., anexând documentele justificative .

La termenul de judecată din data de 28.02.2012, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosarul cauzei un înscris în circumstanțiere, respectiv o caracterizare a inculpatului, după care potrivit art. 84-86 și art. 327 C.p.p. coroborat cu art. 323 C.p.p. instanța a procedat la ascultarea, sub prestare de jurământ, a martorului din rechizitoriu C. E. și a martorului M. D., încuviințat inculpatului pe situația de fapt.

La același termen de judecată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului, privind constatarea nulității absolute a raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cursul urmăririi penale, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 197 alin. 2 C.p.p., având în vedere dispozițiile legale anterior menționate, reținând că solicitarea apărătorului ales al inculpatului, privind constatarea nulității absolute a raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cursul urmăririi penale nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 197 alin. 2 C.p.p., având în vedere și dispozițiile art. 197 alin. 4 C.p.p., si constatând că în cauză a fost efectuat de către organele de urmărire penală, intrând în categoria actelor premergătoare, un raport de constatare tehnică auto, în privința căruia ,după stabilirea obiectivelor acestui raport de expertiză tehnică auto, a fost întocmit un proces-verbal, din cuprinsul căruia a rezultat că inculpatul nu a formulat obiecțiuni cu privire la obiectivele stabilite de organul de urmărire penală și nu a solicitat participarea unui expert parte, iar după întocmirea raportului de expertiză tehnică auto a fost întocmit un proces-verbal, din cuprinsul căruia a rezultat că inculpatul nu formulează obiecțiuni cu privire la concluziile și conținutul raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cauză, iar cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală inculpatul nu a formulat o cerere nouă de probatorii, în sensul întocmirii unui nou raport de expertiză tehnică auto.

La același termen de judecată, instanța a încuviințat inculpatului, prin apărător ales, cererea privind desigilarea plicului, în interiorul căruia se aflau mai multe fotografii judiciare făcute la fața locului cu ocazia producerii evenimentului rutier în care au fost implicați inculpatul și partea vătămată, dispunând desigilarea plicului aflat la fila 79 d.u.p. și întocmirea unei planșe fotografice cu fotografiile judiciare conținute de acesta, planșă fotografică ce a fost atașată dosarului cauzei.

De asemenea, a prorogat discutarea probei cu efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică auto propusă de apărătorul ales al inculpatului, după desigilarea plicului și vizualizarea planșelor fotografice aflate în acesta.

La termenul de judecată din data de 10.04.2012, instanța a încuviințat cererea formulată de inculpat, prin apărător ales, privind efectuarea unei noi expertize tehnice auto, dispunând efectuarea unei astfel de expertize, având următoarele obiective: 1. dinamica accidentului rutier, precizându-se direcția, viteza de deplasare a celor două vehicule, precum și locul coliziunii; 2. momentul apariției stării de pericol, cine a creat-o și distanța parcursă de cele două vehicule din acest moment și până la impact; și 3. posibilitățile tehnice de evitare a accidentului avute la dispoziție de persoanele implicate, fiind desemnat expert tehnic auto domnul expert C. G. și stabilindu-se în sarcina inculpatului plata onorariului provizoriu de expertiză în cuantum de 500 lei.

La data de 24.04.2012, prin Serviciul Registratură al instanței, inculpatul a depus la dosarul cauzei chitanța nr._/1 din data de 12.04.2012, privind plata onorariului provizoriu de expertiză .

La data de 21.05.2012, prin Serviciul Registratură, la dosarul cauzei a fost depus raportul de expertiză tehnică judiciară auto întocmit de expertul tehnic desemnat

La data de 02.10.2012, prin Serviciul Registratură al instanței, apărătorul ales al inculpatului a depus la dosarul cauzei obiecțiuni la raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cauză de domnul expert C. G., apreciind că la întocmirea expertizei tehnice auto dispusă în cauză expertul nu a indicat probele pe care le-a analizat și folosit pentru a răspunde la obiectivele stabilite de către instanța de judecată prin încheierea de ședință din data de 10.04.2012, nu a prezentat dinamica accidentului rutier și nu a întocmit schița locului accidentului, faptul că nu a făcut referire la declarațiile martorilor C. E. și M. D., audiați în cauză, nu a avut în vedere mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului din data de 14.09.2007, nu a analizat planșele fotografice existente la dosarul cauzei, faptul că expertul a avut în vedere o urmă de frânare ce însă nu a rezultat din probele administrate în cauză etc.

La același termen de judecată, instanța a procedat la ascultarea, sub prestare de jurământ, a martorului I. Ș., încuviințat părții civile G. O. T. pentru dovedirea pretențiilor civile formulate în cauză .

Tot la termenul din 2.10.2012 partea civilă G. O. T. a precizat instanței faptul că la termenul de judecată din data de 17.01.2012, în momentul în care s-a constituit parte civilă în fața instanței, în mod greșit a indicat instanței faptul că înțelege să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, arătând că în realitate dorește să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, așa cum a arătat și la termenul de judecată din data de 31.10.2011 în dosarul penal nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București, din care s-a disjuns prezenta cauză. Instanța a respins ca nefondate toate obiecțiunile formulate de apărătorul ales al inculpatului în ceea ce privește raportul de expertiză tehnică judiciară auto dispus în cauză.

Totodată, instanța a respins ca neîntemeiată cererea formulată de apărătorul ales părții civile G. O. T., în sensul amânării judecării cauzei pentru depunerea la dosarul cauzei a înscrisurilor în dovedirea pretențiilor civile încuviințate de către instanță la termenul de judecată din data de 17.01.2012, respectiv copie a contractului de vânzare-cumpărare a motocicletei utilizată de către partea civilă la momentul producerii accidentului rutier și dovezi din care să rezulte că partea civilă a primit de la societatea de asigurare o parte din contravaloarea motocicletei distruse în accidentul rutier în care partea civilă a fost implicată, apărătorul ales al părții civile învederând instanței că nu se află în posesia înscrisurilor anterior menționate, având în vedere că proba cu înscrisuri și proba testimonială constând în audierea în calitate de martor a numitului I. Ș., au fost încuviințate părții civile în dovedirea pretențiilor civile formulate în cauză prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din data de 17.01.2012, părții civile, prin apărător ales, punându-i-se în vedere ca până la următorul termen de judecată să depună la dosarul cauzei înscrisurile de care înțelege să se folosească în dovedirea pretențiilor civile formulate în cauză și să prezinte martorul I. Ș. la următorul termen de judecată în vederea audierii, văzând că ulterior termenului de judecată din data de 17.01.2012, până la termenul de judecată din data de 04.09.2012, atât partea civilă, cât și apărătorul său ales de la acel moment procesual, nu s-au mai prezentat în fața instanței de judecată la nici unul dintre termenele de judecată acordate în cauză și nu au depus la dosarul cauzei înscrisurile încuviințate în dovedirea pretențiilor civile formulate în cauză, constatând și stadiul procesual în care se află prezenta cauză, în care a fost administrată atât proba testimonială încuviințată părții civile, cât și proba cu expertiza tehnică judiciară auto dispusă în cauză, având în vedere și faptul că partea civilă avea obligația de a depune înscrisurile încuviințate până la un termen de judecată ulterior termenului de judecată din data de 17.01.2012, respectiv până la termenul de judecată din data de 28.02.2012, iar până la data de 02.10.2012, partea civilă nu a depus la dosarul cauzei înscrisuri în dovedirea pretențiilor civile formulate în cauză.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că:

La data 14.09.2007, în jurul orelor 16.30, inculpatul B. G. a condus autoturismul marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_ pe . . Splaiul Unirii, sector 3, București, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 87 a efectuat virajul la stânga pentru a parca fără a se asigura corespunzător și a intrat în coliziune cu motocicleta Honda, cu nr. de înmatriculare_, condusă de partea vătămată G. O. T., care circula cu viteză mare în aceeași direcție cu autoturismul, accidentul fiind soldat cu vătămarea corporală gravă a conducătorului motocicletei, G. O. T..

Potrivit mențiunilor procesului-verbal de cercetare la fața locului, rezultă că victima accidentului rutier nu au fost găsită la fața locului, aceasta fiind transportată la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Totodată, din schița locului accidentului a rezultat că la fața locului a fost identificată o urmă de frânare de 4 metri, care însă nu putea fi lăsată pe asfalt de autoturism în urma impactului dintre cele două autovehicule, întrucât nu ar corespunde nici vitezei autoturismului la momentul efectuării virajului, nici dispunerii urmelor de frânare pe carosabil.

Fiind testat la fața locului cu etilotestul a rezultat că inculpatul prezenta o valoare de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar din buletinul de analiză toxicologică nr. A12/_/2007 din data de 21.09.2007 a reieșit că inculpatul B. G. a prezentat o alcoolemiei de 0.30 g%0, la ora 17.59, respectiv 0,20 g%0, la ora 18.59, sub acest aspect prin actul de sesizare procurorul dispunând față de inculpat neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât valorile alcoolemiei nu depășesc limita legală de 0,80 g%0, pentru ca fapta să constituie infracțiune.

Din verificările efectuate în cursul urmăririi penale s-a stabilit că partea vătămată G. O. T. poseda permis de conducere categoria B valid din anul 2000, dar nu poseda permis de conducere categoria A pentru a putea conduce motocicleta implicată în accidentul rutier, deși în perioada 12.06.2007 – 13.07.2007 a urmat cursurile unei școli de șoferi pentru a obține permis de conducere categoria A.

Potrivit raportului de expertiză medico-legală nr. A1/_/2007 din data de 25.01.2008, efectuat de Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”, instanța a reținut faptul că leziunile traumatice suferite de partea vătămată G. O. T. s-ar fi putut produce la data de 14.09.2007 în condițiile unui accident rutier, iar pentru vindecarea leziunilor partea vătămată a necesitat 35-40 zile de îngrijiri medicale, faptul că leziunile traumatice suferite au pus în primejdie viața victimei și nu au produs o infirmitate.

În cursul urmăririi penale, cu ocazia audierii, partea vătămată G. O. T. a declarat că în momentul accidentului rutier se deplasa cu viteza de aproximativ 60 km/h și s-a apropiat de autoturismul condus de inculpatul B. G., care se afla în fața sa la circa 2-3 metri, moment în care autoturismul a virat brusc la stânga, fără să se asigure și fără a semnaliza, virând și el la stânga pentru a-l ocoli, însă nu a putut evita impactul cu autoturismul, lovindu-l pe acesta în partea laterală stânga, iar după producerea coliziunii a fost transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale. Totodată, a declarat organelor de poliție că nu poseda permis de conducere categoria A pentru motociclete, precum și faptul că efectuase numai școala de șoferi, sens în care a depus o adeverință.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul B. G. a menționat că în momentul anterior producerii accidentului rutier se deplasa cu autoturismul marca Dacia 1310 pe . . Unirii, iar când a ajuns în dreptul imobilului cu nr. 87, a semnalizat prin semnalizare luminoasă schimbarea direcției de mers spre stânga și s-a asigurat în oglinda retrovizoare din stânga, dar nu a văzut nici un alt participant la trafic. În aceste condiții, a executat virajul spre stânga, iar când a ajuns în dreptul bordurii de pe sensul opus, autoturismul său a fost lovit în portiera stânga-față de o motocicletă, care era condusă de partea vătămată G. O. T.. A mai precizat și faptul că după producerea coliziunii, motociclistul a fost proiectat peste autoturismul său și s-a lovit de un alt autoturism, ce se afla parcat, iar ulterior a acordat primele îngrijiri medicale persoanei accidentate și a rămas la fața locului.

Cu ocazia audierii sale de către organele de cercetare penală, martorul C. E. a declarat că la data de 14.09.2007, în jurul orelor 16.30, se afla în trafic, circulând cu autoturismul proprietate personală pe . Piața S. către Splaiul Independenței, iar la un moment dat a fost depășit de un motociclist care circula în același sens, cu o viteză pe care personal a apreciat-o la circa 120 km/h, l-a urmărit cu privirea și a observat că la distanță de aproximativ 100 m în fața sa motociclistul a intrat în coliziune cu autoturismul condus de inculpatul B. G., impactul producându-se în partea mediană a mașinii, iar conducătorul motocicletei fiind proiectat cu capul într-un alt autoturism parcat. Martorul a precizat și faptul că autoturismul condus de inculpat se afla orientat cu fața spre o parcare, iar partea din spate era în carosabil, dar și faptul că nu a observat momentul în care autoturismul a virat la stânga. Ulterior, martorul a sesizat organele de poliție, care s-au deplasat la fața locului, a chemat salvarea pentru a acorda îngrijiri medicale victimei și apoi a asistat la efectuarea cercetărilor la fața locului.

În cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice judiciare auto pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului, din concluziile acestuia rezultând că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul B. G. nu ar fi circulat cu autoturismul maca Dacia 1310, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și dacă s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, precum și faptul că inculpatul a încălcat prevederile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 125 din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data faptei. Totodată, expertiza tehnică efectuată a concluzionat faptul că partea vătămată G. O. T., conducătorul motocicletei marca Honda, ar fi putut evita accidentul rutier dacă nu ar fi condus motocicleta pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei A, partea vătămată încălcând prevederile art. 48-50 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data faptei. Prin același raport de expertiză tehnică s-a mai stabilit că în condițiile producerii accidentului, starea de pericol potențial a fost creată de conducătorul autoturismului marca Dacia 1310, respectiv de inculpatul B. G., care a executat o manevră de schimbare a direcției de mers, prin viraj stânga, fără să se asigure, iar pentru conducătorul motocicletei, partea vătămată G. O. T. starea de pericol efectiv și iminent a intervenit în momentul în care conducătorul autoturismului marca Dacia 1310, în deplasarea sa de la dreapta la stânga, a ajuns în câmpul vizual și pe direcția de deplasare a motocicletei, iar din momentul apariției stării de pericol și până în cel al coliziunii, autoturismul marca Dacia 1310 a parcurs un spațiu de 11,2 metri, iar motocicleta Honda a parcurs un spațiu de 53,3 metri, astfel încât pentru conducătorul motocicletei, la viteza de deplasare de aproximativ 120 km/h nu a existat posibilitatea tehnică de a evita coliziunea cu autoturismul marca Dacia 1310, prin acționarea sistemelor de frânare.

În cursul cercetării judecătorești, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, precizând instanței faptul că la data de 14.09.2007 conducea autoturismul pe . Piața S., pe partea dreaptă a drumului, iar la un moment dat a dorit să efectueze viraj la stânga pentru a intra în parcarea imobilului cu nr. 87, în acest scop asigurându-se, și după ce a văzut că nu vine nici un alt autoturism, a efectuat virajul la stânga. A mai declarat că în momentul în care se afla cu partea din față a autoturismului în parcare, în partea centrală a autoturismului său, respectiv în partea stângă, a intrat in viteză o motocicletă, condusă de partea vătămată G. O. T., impactul dintre autoturism și motocicletă determinând deplasarea autoturismului în lateral dreapta cu circa 10 cm, fiind nevoit să frâneze pentru a nu intra în coliziune cu o altă mașină aflată în parcare. Totodată, a precizat că nu își poate explica apariția motocicletei, în condițiile în care s-a asigurat anterior efectuării virajului la stânga, faptul că în momentul impactului conducea autoturismul cu viteza de 5km/h pentru că se pregătea să intre în parcare, iar motocicleta condusă de partea vătămată avea o viteză de aproximativ 100 km/h, aceasta fiind și explicația pentru faptul că în urma impactului autoturismul său a fost deplasat cu circa 10 cm. De asemenea, a precizat faptul că după producerea accidentului, partea vătămată a zburat practic pe deasupra autoturismului său, lovindu-se cu casca de protecție de o altă mașină din parcare, iar apoi la fața locului au venit organele de poliție, dar și faptul că în momentul efectuării virajului la stânga a văzut doar un autoturism aflat la o distanță de circa 50-100 m în spatele său, iar nu o motocicletă, precum și faptul că după producerea impactului, autoturismul care se afla în spatele său s-a oprit pe partea dreaptă.

Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, partea vătămată G. O. T. a declarat că la data faptei se deplasa pe . Piața S. către Splaiul Unirii, conducând motocicleta marca Honda, proprietatea sa, cu o viteză de 80-90 km/h, deplasându-se pe axul drumului în direcția sa de mers, în fața sa circulând autoturismul marca Dacia condus de inculpat, pe care la un moment dat l-a observat oprind brusc, fără a semnaliza. A mai precizat că la început nu a înțeles intenția conducătorului auto, dar realizând că acesta voia să efectueze viraj stânga pentru a intra în parcare, întrucât avea o viteză mare, a frânat, și-a dat seama că nu poate intra pe partea dreaptă a drumului și s-a deplasat cu motocicleta spre stânga, intrând pe contrasens, încercând să intre prin fața autoturismului și apoi să revină prin manevră dreapta pe direcția sa de mers, pentru a evita astfel impactul cu autoturismul, însă nu a reușit acest lucru, intrând în coliziune cu autoturismul, pe care l-a lovit în partea stângă, s-a lovit cu abdomenul de autoturism, iar apoi a zburat peste capota mașinii, dar nu știe dacă s-a lovit de o altă mașină aflată în parcare. A mai precizat faptul că a reușit să se ridice singur de jos, a așteptat 10 min sosirea ambulanței, iar apoi a fost dus la spital de o persoană aflată la fața locului, cu un autoturism. A mai precizat faptul că nu poseda permis de conducere pentru categoria A, deși urmase cursurile unei școli de șoferi, precum și faptul că în urma accidentului rutier a suferit mai multe intervenții chirurgicale, faptul că i-a fost extirpată o parte din colon, iar în prezent trebuie să urmeze un regim alimentar foarte strict, fiind nevoit să meargă foarte des la toaletă, acesta fiind si motivul pentru care nu se poate angaja.

Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, martorul C. E. a precizat că în timp ce se deplasa pe . observat în fața sa, la o distanță de circa 90-100 m, autoturismul marca Dacia, condus de inculpatul B. G., care la un moment dat a semnalizat stânga, dorind să efectueze viraj la stânga pentru a intra într-o parcare aflată pe sensul opus de mers, iar înainte ca autoturismul condus de inculpat să intre în parcare, a auzit un zumzet puternic, ca un roi de albine, și a trecut pe lângă el o motocicletă, care însă nu se afla pe aceeași bandă de mers cu autoturismul pe care martorul îl conducea, ci pe celălalt sens de mers. A mai precizat faptul că în timp ce autoturismul se pregătea să intre în parcare, a observat motocicleta intrând în autoturism, faptul că motociclistul a sărit practic peste capota mașinii și s-a izbit cu capul de o altă mașină din parcare. Totodată, a precizat faptul că motociclistul circula cu o viteză de aproximativ 100 km/h, iar după producerea accidentului, l-a văzut pe inculpat apropiindu-se de partea vătămată și sprijinindu-l de capota mașinii sale, dar și faptul că la data producerii accidentului, în autoturismul condus de inculpat se mai afla și martorul M. D., care însă nu a fost audiat de organele de poliție. De asemenea, martorul a mai precizat că nu a observat ca motociclistul să fi frânat înainte de impactul cu autoturismul condus de inculpat.

De asemenea, instanța a procedat la audierea martorului M. D., încuviințat inculpatului, care a precizat instanței faptul că la data de 14.09.2007 se afla împreună cu inculpatul B. G. în autoturismul condus de acesta, deplasându-se pe . la un moment dat inculpatul a dorit să efectueze viraj la stânga pentru a opri într-o parcare de pe celălalt sens de mers, inculpatul s-a asigurat, a încetinit, a semnalizat stânga, după care a efectuat virajul la stânga, a intrat cu partea din față a mașinii în parcare, moment în care a fost izbit de o motocicletă în partea centrală stângă, iar după producerea impactului, motociclistul a fost practic proiectat peste capota autoturismului inculpatului și s-a lovit cu casca de o altă mașină aflată în parcare. A mai precizat că ulterior impactului, el și inculpatul s-au dat jos din mașină și s-a apropiat de partea vătămată, inculpatul l-a ridicat de jos și l-a sprijinit de capota mașinii, iar ulterior de autoturism s-a apropiat martorul C. E. și mai multe persoane, care au oprit o mașină particulară, cu care partea vătămată a fost dusă la spital pentru a i se acorda îngrijiri medicale. Totodată, martorul a precizat faptul că la momentul sosirii organelor de poliție la fața locului, el se afla în parcare, însă nu s-a apropiat de organele de poliție, întrucât nu a dorit să fie audiat ca martor, deoarece urma să plece în Italia. De asemenea, a precizat si că, pe sensul pe care se deplasa autoturismul condus de inculpat, cu excepția autoturismului condus de martorul C. E., aflat în spatele autoturismului condus de inculpat, nu se mai aflat nici un alt autoturism, nu știe din ce direcție a venit motocicleta condusă de partea vătămată, dar și faptul că la momentul coborârii din autoturism nu a observat urme de frânare nici de la autoturism și nici de la motocicletă.

La solicitarea apărătorului ales al inculpatului, instanța a procedat la desigilarea plicului aflat la fila 79 dup, în interiorul căruia se aflau mai multe fotografii judiciare făcute la fața locului cu ocazia producerii evenimentului rutier în care au fost implicați inculpatul și partea vătămată, fiind întocmită o planșă fotografică, ce a fost atașată la dosarul cauzei.

De asemenea, instanța a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică auto pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului rutier, raport de expertiza care a concluzionat că starea de pericol a fost creată de conducătorul autoturismului marca Dacia 1310, respectiv de inculpatul B. G., care putea preveni producerea accidentului și diminua eventual consecințele acestuia dacă ar fi executat virajul la stânga după o prealabilă și temeinică asigurare și cu o viteză care să permită și celorlalți participanți la trafic să perceapă manevra sa, precum și faptul că alcoolemia avută de inculpat la momentul producerii accidentului a contribuit la diminuarea percepției pericolelor generate de manevra efectuată. Totodată, potrivit concluziilor aceluiași raport de expertiza si partea vătămata G. O. T. ar fi putut preveni accidentul și eventual diminua consecințele acestuia dacă ar fi circulat in legalitate, confirmând deținerea abilitaților necesare în conducerea acestui tip de vehicul, impactul putând fi evitat de partea vătămata printr-o manevra de frânare în condițiile date la o viteza de deplasare de 24 km/h, viteza care însă este mai mica decât viteza maxima admisa.

Instanța a reținut astfel că raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cursul cercetării judecătorești, în concluziile sale, s-a coroborat cu cel efectuat in cursul urmăririi penale, în concluziile raportului de expertiza tehnica auto efectuat in cursul urmăririi penale reținându-se că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul B. G. nu ar fi circulat cu autoturismul maca Dacia 1310, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și dacă s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, precum și faptul că inculpatul a încălcat prevederile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 125 din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data faptei. Totodată, aceeași expertiza tehnică efectuată a concluzionat faptul că partea vătămată G. O. T., conducătorul motocicletei marca Honda, ar fi putut evita accidentul rutier dacă nu ar fi condus motocicleta pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei A, partea vătămată încălcând prevederile art. 48-50 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data faptei. Prin același raport de expertiză tehnică s-a mai stabilit că în condițiile producerii accidentului, starea de pericol potențial a fost creată de conducătorul autoturismului marca Dacia 1310, respectiv de inculpatul B. G., care a executat o manevră de schimbare a direcției de mers, prin viraj stânga, fără să se asigure, iar pentru conducătorul motocicletei, partea vătămată G. O. T. starea de pericol efectiv și iminent a intervenit în momentul în care conducătorul autoturismului marca Dacia 1310, în deplasarea sa de la dreapta la stânga, a ajuns în câmpul vizual și pe direcția de deplasare a motocicletei, iar din momentul apariției stării de pericol și până în cel al coliziunii, autoturismul marca Dacia 1310 a parcurs un spațiu de 11,2 metri, iar motocicleta Honda a parcurs un spațiu de 53,3 metri, astfel încât pentru conducătorul motocicletei, la viteza de deplasare de aproximativ 120 km/h nu a existat posibilitatea tehnică de a evita coliziunea cu autoturismul marca Dacia 1310, prin acționarea sistemelor de frânare.

Coroborând toate mijloacele de proba anterior expuse si analizate instanța a reținut că atât situația de fapt, astfel cum aceasta a fost reținuta, cât și vinovăția inculpatului B. G. cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă reținută în sarcina sa sunt pe deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză, instanța având în vedere in acest sens mențiunile procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 14.09.2007 de Brigada de Politie Rutiera Bucuresti, concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A1/_ din 25.01.2008 emis de I.M.L. București, concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară efectuat în cursul urmăririi penale și cele ale raportului de expertiză tehnică auto efectuat în cursul judecății, declarațiile părții vătămate G. O. T., declarațiile martorului C. E., declarațiile martorului M. D., dar și declarațiile inculpatului B. G. .

În drept, fapta inculpatului B. G., care la data de 14.09.2007, în jurul orelor 16.30, aflat sub influenta băuturilor alcoolice, circulând cu autoturismului marca Dacia 1310, cu nr. de înmatriculare_, pe . efectuat viraj la stânga pentru a parca fără a se asigura corespunzător, intrând în coliziune cu motocicleta marca Honda cu nr. de înmatriculare_, condusă de partea vătămată G. O. T., în urma impactului celor doua vehicule producându-i-se părții vătămate leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 35-40 zile de îngrijiri medicale, care au pus insa in primejdie viața părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiuni de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2, 4 C.p.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii de vătămare corporală gravă din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2 și alin. 4 Cp., s-a realizat prin acțiunea de lovire a părții vătămate G. O. T., ca urmare a impactului produs intre autovehiculul condus de inculpat si motocicleta condusa de partea vătămată .

Urmarea imediată a constat în atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate G. O. T., prin producerea unor leziuni pentru a căror vindecare a fost necesar un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale, punând în primejdie viața părții vătămate, dar fără a produce părții vătămate o infirmitate. Legătura de cauzalitate dintre faptă și atingerea adusă integrității corporale a părții vătămate a fost dovedită prin probatoriul administrat, concluziile rapoartelor de expertiză tehnică auto confirmând faptul că între nerespectarea de către inculpat a obligației de a se asigura la momentul schimbării direcției de mers prin viraj stânga, astfel încât a determinat . îl conducea în coliziune cu motocicleta condusă de partea vătămată și accidentarea părții vătămate G. O. T. există fără echivoc raport de cauzalitate directă.

Sub aspectul laturii subiective, fapta inculpatului a fost săvârșită din culpă cu previziune, acesta prevăzând faptul că nerespectarea obligației de a se asigura la schimbarea direcției de mers prin viraj stânga, ar putea cauza un accident de circulație, dar sperând în mod ușuratic, fără niciun temei, că acest lucru nu se va întâmpla.

În conformitate cu art. 184 alin. 2,4 Cp., aspectul de calificare este atras de întrunirea circumstanței agravante a săvârșirii faptei prevăzută în alin. 1 ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale și a măsurilor de prevedere din materia circulației pe drumurile publice.

Ansamblul materialului probator administrat în cauza a relevat culpa

comună a inculpatului și a părții vătămate în producerea accidentului rutier ce a avut ca urmare vătămarea corporală a părții vătămate G. O. T., inculpatul încălcând prevederile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată și art. 125 din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicarea al O.U.G. nr. 195/2002, republicată, privind obligația de semnaliza și a se asigura la schimbarea direcției de mers, si conducând autovehiculul sub influenta băuturilor alcoolice, iar partea vătămată G. O. T. încălcând dispozițiile art. 48 - 50 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată privind viteza de circulație, dispoziții în vigoare la data faptei, având în vedere că la momentul impactului conducătorul motocicletei putea avea o viteză de cca 120 km/h, dar si pe cele referitoare la faptul ca nu poseda permis de conducere corespunzător categoriei A pentru motocicleta pe care o conducea, partea vătămată din prezenta cauza fiind de altfel si condamnata pentru comiterea acestei infracțiuni.

La individualizarea pedepsei pe care instanța a aplicat-o inculpatului B. G. pentru fapta reținută prin prezenta în sarcina sa, s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art. 72 C.p., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal, gradul de pericol social concret al faptei, relevat de modul de săvârșire a acesteia (nerespectarea obligației de a se asigura și a semnaliza corespunzător schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice, culpa comună a inculpatului și a părții vătămate în producerea accidentului de circulație soldat cu vătămarea integrității corporale a părții vătămate G. O. T.), de persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, care a avut o atitudine nesinceră, nerecunoscând săvârșirii faptei pe parcursul procesului penal, care este căsătorit și nu are copii minori în întreținere, iar ca ocupație este macaragiu.

Având în vedere aceste criterii, instanța a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. de art. 184 alin. 2, 4 C.p.

Potrivit art. 71 C.pen., pe durata executării pedepsei, instanța a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b C.pen.

Astfel, în lumina principiilor stabilite pe cale jurisprudențială de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (S. și P. contra României) care nu sunt compatibile cu aplicarea automată, prin efectul legii, a pedepsei accesorii, față de gravitatea infracțiunilor, instanța a apreciat că inculpatul este nedemn de a exercita dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcțiile publice elective și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit.b C.pen. Prin raportare la hotărârea Hirst contra Marii Britanii prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o interdicție absolută de a vota impusă tuturor condamnaților nu intră în marja de apreciere a statului, fiind încălcat art. 3 din Protocolul nr. 1 al Convenției, instanța a apreciat că, întrucât nu există o legătură între interzicerea dreptului de a vota și prevenirea infracțiunilor sau scopul reinserției sociale a inculpatului, nu se impune aplicarea inculpatului a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen. În consecință, față de natura și gradul de pericol social al faptelor, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și lit. b C.pen., apreciind că interzicerea exercițiul dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat pe întreaga durată a executării pedepsei închisorii sunt proporționale cu scopul urmărit și raportat la gravitatea infracțiunii.

De asemenea, instanța a constatat că prin Hotărârea S. și P. contra României, Curtea Europeană a statuat că la aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 Cod penal trebuie analizat tipul infracțiunii. Având în vedere că infracțiunile pentru care inculpatul este judecat în prezenta cauză sunt independente de autoritatea părintească și de modul în care inculpatul și-ar putea exercita drepturile și îndeplini obligațiile părintești, precum și față de împrejurarea că inculpatul nu s-au folosit de profesia sa pentru comiterea faptelor, instanța nu a aplicat ca și pedeapsă accesorie interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. c, d, e Cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei ce a fost aplicata inculpatului, instanța a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile pentru incidența instituției suspendării condiționate a executării pedepsei, prevăzute de art. 81 C.pen.

Astfel, pe de o parte, pedeapsa ce a fost aplicată de instanță este mai mică de 2 ani închisoare, iar inculpatul nu a mai fost condamnat anterior. Pe de altă parte, față de natura faptei și circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a apreciat că scopul pedepsei va putea fi atins și fără privarea de libertate a acestuia, iar simpla pronunțare a pedepsei constituie un avertisment suficient pentru inculpat.

Pe cale de consecință, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului, făcând aplicarea dispozițiilor art. 81 C.pen., pe durata unui termen de încercare de 3 ani, termen stabilit potrivit dispozițiilor art. 82 C.pen.

În temeiul art. 71 alin. (5) C.pen., instanța a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale aplicate prin prezenta hotărâre.

În baza art. 359 C.proc.pen., a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a beneficiului suspendării condiționate, prevăzute de art. 83 C.pen., respectiv asupra săvârșirii din nou a unei infracțiuni în termenul de încercare.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că partea vătămată G. O. T. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.000.000 lei (menționată în cuprinsul încheierii de ședință din data de 31.10.2011 dată în dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București), respectiv cu suma de 100.000 lei, cu titlu de daune morale, pentru suferințele pricinuite ca urmare a accidentului rutier, având în prezent nu mai poate desfășura o activitate normală, nu mai poate desfășura activități fizice și nu se poate angaja, întrucât în urma accidentului rutier i-a fost tăiată o bucată de colon și trebuie să țină un anumit regim alimentar. și cu suma de 60.000 lei, menționată în cuprinsul încheierii de ședință din data de 31.10.2011 dată în dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București reprezentând contravaloarea motocicletei distrusa in accident, cheltuieli de spitalizare, medicamente si tratamente medicale, respectiv suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale, reprezentând contravaloarea motocicletei distruse în accidentul rutier în care a fost implicat indicata in prezenta cauza la termenul de judecata din 17.01.2012.

La termenul de judecată din data de 02.10.2012 partea vătămata a precizat că a înțeles să se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 1.000.000 lei cu titlu de daune morale, astfel cum a precizat la termenul de judecată din data de 31.10.2011 acordat în dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București, anterior disjungerii cauzei și formării prezentului dosar si ca din eroare a precizat la termenul de judecata din 17.01.2012 ,in prezenta cauza, că înțelege să se constituie parte civila numai cu suma de 100.000 lei cu titlu de daune morale si cu suma de 50.000 lei cu titlu de daune materiale, în realitate voința sa în sensul constituirii ca parte civila fiind cea consemnată în cuprinsul încheierii de ședință din 31.10.2011 dată în dosarul nr._/301/2011 al Judecătoriei Sectorului 3 București.

Sub aspectul daunelor materiale solicitate de partea civila instanța a reținut că deși prin încheierea de ședința din 17.01.2012 partii civile i-a fost încuviințata proba cu înscrisuri, aceasta nu a depus până la termenul de judecata la care au avut loc dezbaterile niciun înscris in dovedirea acestor pretenții, motiv pentru care s-au respins ca neîntemeiate daunele materiale solicitate de partea civilă. Totodată, instanța a reținut faptul că potrivit notelor de ședință depuse la dosarul cauzei de către asigurătorul BCR Asigurări V. Insurance Group, partea civilă G. O. T. a fost despăgubit de societatea de asigurare anterior menționată cu suma de 20.625 lei, reprezentând contravaloarea a jumătate din reparațiile motocicletei, fiind depuse la dosarul cauzei documente justificative in acest sens.

Tot în vederea soluționării laturii civile a cauzei, instanța a procedat la audierea martorului I. Ș., încuviințat părții civile, care a precizat faptul că în urma accidentului rutier părții vătămate i-a fost extirpată o parte din ileon și cec, instalându-se sindromul intestinului scurt, precum și faptul că este de mirare că partea vătămată a supraviețuit accidentului rutier, având în vedere că a pierdut circa 3 litri de sânge. A mai arătat că pe tot parcursul vieții sale, partea vătămată va trebui să beneficieze de o alimentație specială, în cantități reduse, mesele trebuie să fie administrate des și medicația prescrisă trebuie să fie utilizată permanent, faptul că accidentul rutier a lăsat traume psihice asupra părții vătămate, din cauza afecțiunilor de care suferă partea vătămată neputând să-și găsească un loc de muncă și nu poate desfășura o activitate normală. A mai precizat și faptul că afecțiunea medicală pe care o prezintă partea vătămată nu poate fi remediată decât prin procurarea unor substanțe de absorbție, care i-ar îmbunătăți regimul de viață, dar care sunt foarte costisitoare, precum și faptul că sindromul intestinului scurt s-a instalat ca urmare a tăierii a 1,5 m din intestinul subțire al părții vătămate, iar această rezecție s-a produs ca urmare a accidentului rutier în care partea vătămată a fost implicat, sindromul intestinului scurt neputându-se instala ca urmare a unei afecțiuni anterioare a părții civile.

În ceea privește prejudiciul moral suferit de partea civilă, instanța a apreciat ca acesta reprezintă rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al faptei ilicite și culpabile a inculpatului, prin care se aduce o vătămare valorilor și drepturilor extrapatrimoniale care sunt strâns legate de personalitatea umana.

Sub acest aspect, instanța a apreciat că acțiunea inculpatului, ca manifestare exteriorizată în sfera relațiilor sociale, provoacă, în concret, părții civile un prejudiciu cauzat personalității acesteia, respectiv prejudiciul nepatrimonial localizat la nivelul suferințelor fizice și psihice suferite.

În speța, instanța a considerat totodată că daunele morale reprezintă satisfacții echitabile destinate a compensa material suferințele fizice și psihice ale părții civile, urmare a faptei prejudiciabile a inculpatului.

În concret, în ceea ce privește daunele morale în cuantum de 1.000.000 lei solicitate de partea vătămată G. O. T., instanța a reținut că, față de specificul prejudiciului moral nepatrimonial, nu se poate apela la mijloace de probă materiale pentru determinarea întinderii despăgubirilor acordate cu acest titlu, urmând ca, în raport de ansamblul circumstanțelor de fapt ale cauzei, să se stabilească o sumă globală care să ofere o compensație părții vătămate pentru consecințele prejudiciabile suferite ca urmare a faptei inculpatului.

În consecință, la stabilirea întinderii despăgubirilor morale, instanța a avut în vedere faptul că, în mod evident, prin natura lor, leziunile suferite de partea vătămată G. O. T., cuantificate într-un număr de 35-40 de zile de îngrijiri medicale necesare pentru vindecare, dar care i-au pus in primejdie viata, astfel cum a rezultat din raportul de expertiză medico-legală, i-au cauzat părții vătămate nu doar suferințe fizice, inerente traumatismelor produse prin accidentul rutier, ci și psihice, ca urmare a șocului suferit de partea vătămată în momentul producerii accidentului. Din declarația părții vătămate G. O. T., instanța a reținut că în urma accidentului acestuia i-a fost extirpată o parte din colon, în prezent urmează un regim alimentar foarte strict și este nevoit să meargă foarte des la toaletă, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care nu se poate angaja . De asemenea, instanța a reținut, potrivit concluziilor raportului de expertiza medico-legală aflat la fila 14 dup, că părții vătămate i s-a practicat hemicolectomie dreaptă cu ileo-transverso-anastomoza terminolaterală, lavaj, drenaj, fiind externat cu recomandările de a evita efortul fizic și de a urma tratamentul prescris. Totodată, s-a concluzionat că leziunile suferite de partea vătămată urmare a accidentului rutier în care a fost implicat i-au pus în primejdie viața, însă nu i-au produs o infirmitate fizică.

Instanța a avut în vedere, pe de o parte, că prin acordarea daunelor morale se urmărește a se da și părții civile, ca persoană prejudiciată, o satisfacție echitabilă, iar pe de altă parte, că acestea constituie și o sancțiune pentru inculpat, ca autor al faptei ilicite, în scopul de a contribui la prevenirea eficientă a comiterii unor fapte similare în viitor.

Instanța a apreciat că despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale nu sunt destinate însă să repună partea civilă în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ci reprezintă o compensare patrimonială adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de aceasta din urmă, nefiind vorba de o reparație integrală, atâta timp cât nu se poate repara integral, ceea ce nu are corespondent pecuniar. Recunoașterea în patrimoniul părții civile a unui drept de despăgubire se justifică prin aceea că instanța a dorit să ofere acesteia o satisfacție care să compenseze efectul vătămării, fără a-l putea face însă să dispară.

Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate și acordate, în lipsa unor criterii legale certe și obligatorii, având în vedere și împrejurarea că aceste sume nu trebuie să constituie nici amenzi excesive pentru autorul faptei ilicite și nici venituri nejustificate pentru victima prejudiciului, precum și principiul potrivit căruia stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral se face în funcție de gravitatea prejudiciului moral și în conformitate cu principiul echitații, având însă în vedere culpa . si a inculpatului in producerea accidentului de circulație soldat cu vătămarea corporala a părții vatamate, instanța a apreciat că suma solicitată cu titlul de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 1.000.000 lei este mult prea ridicată în cazul concret, ea urmând să fie redusa la o pătrime din suma totala solicitata, respectiv la jumătate din cuantumul sumei 500.000 lei reținută ca urmare a culpei comune a inculpatului și părții civile in producerea accidentului si anume la suma de 250.000 lei, suma apreciată de instanță ca reprezentând o compensare efectivă, dar și o satisfacție echitabilă, pentru ansamblul prejudiciilor morale nepatrimoniale suferite de partea vătămată ca urmare a accidentului rutier a cărei victimă a fost.

În raport de considerentele anterior expuse, având în vedere dispozițiile art. 14 C.p.p. și art. 346 C.p.p., instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și, reținând că prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor purtând nr._/2006, valabil la data producerii accidentului, s-a stabilit un plafon maxim pentru despăgubirile materiale în cuantum de 100.000 euro, in echivalent in lei, iar pentru cele morale un plafon maxim de 500.000 euro, in echivalent în lei, a fost obligat direct asigurătorul de răspundere civilă delictuală BCR Asigurări V. Insurance Group S.A. la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă.

În ceea ce privește obligarea directă a asiguratorului de răspundere civilă delictuală la plata despăgubirilor civile către partea civilă, instanța a reținut că asigurarea de răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente de autovehicule este obligatorie, potrivit Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România. Legea prevede, la art. 4, că asigurătorul se obligă să plătească o despăgubire pentru prejudiciul de care asiguratul răspunde în baza legii față de terțele persoane păgubite.

Potrivit art. 54 al. 1 din Legea 136/1995 „în cazul stabilirii despăgubirilor prin hotărâre judecătorească, drepturile persoanelor păgubite prin accidente produse de autovehicule aflate în proprietatea persoanelor asigurate în România se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia”.

Așadar, conform prevederilor legale menționate, asigurătorul, în baza contractului de asigurare, răspunde direct față de terțele persoane păgubite prin accidente de autovehicule produse de asigurați, despăgubirile acordându-se, astfel cum se dispune în art. 49 și art. 50 din Legea nr. 136/1995, pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.

Se observă, deci, că art. 54 al. 1 din Legea nr. 136/1995 a instituit o excepție de la principiul relativității efectelor contractului, oferind posibilitatea terțului păgubit de a invoca direct contractul de asigurare, pentru acoperirea daunelor materiale și morale cauzate în urma accidentului de circulație produs de asigurat, răspunderea contractuală putând fi invocată nu doar pe calea unei acțiuni civile separate în fața instanței civile, ulterior procesului penal, ci și direct în fața instanței penale învestită cu soluționarea acțiunii civile, alăturată celei penale.

Este adevărat că legiuitorul, în Codul de procedură penală, a enumerat, în mod limitativ, părțile în procesul penal, printre care nu se regăsește și asigurătorul de răspundere civilă, iar art. 54 al. 1 din Legea nr. 136/1995 ce face referire la citarea în proces a persoanei răspunzătoare de producerea accidentului rutier în calitate de intervenient forțat, ceea ce ar conduce, într-o interpretare formalistă și restrictivă, la ideea posibilității terțului păgubit de a invoca respectivele prevederi legale numai pe calea unei acțiuni civile separate, în fața instanței civile. Interpretând, însă, într-o asemenea manieră aceste dispoziții legale, se pierde din vedere spiritul legii, care presupune rezolvarea la timp și în mod complet a procesului penal, însemnând nu numai tragerea la răspundere penală a inculpatului, dar și repararea integrală a prejudiciului cauzat prin fapta sa ilicită, din toate reglementările procedurale cuprinse în art. 19 – 22 C.p.p. rezultând intenția clară a legiuitorului ca instanța penală să soluționeze deopotrivă, în cadrul procesului penal, ambele acțiuni, penală și civilă.

Este evident faptul că partea vătămată care se constituie parte civilă în procesul penal urmărește ca, în cadrul acestuia, să-i fie soluționate toate interesele sale legitime. Or, obligarea părții vătămate de a invoca răspunderea contractuală numai în fața instanței civile, pe motiv că norma procesual penală nu conferă calitate procesuală asigurătorului de răspundere civilă în cadrul procesului penal, presupune o încălcare a însuși dreptului acesteia de a se constitui parte civilă în procesul penal, consacrat de art. 14 al. 2 C.p.p., creându-se situația injustă ca partea vătămată să nu se poată îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă decât în afara procesului penal, deși interesul său procesual constă în rezolvarea simultană a celor două acțiuni.

Totodată, această limitare constituie o inechitate nu numai față de partea vătămată, obligată să se adreseze separat instanței civile, care, oricum, potrivit art. 19 al. 2 C.p.p., va suspenda judecata până la soluționarea definitivă a cauzei penale, împrejurare ce va conduce la depășirea termenului rezonabil de rezolvare a acțiunii civile, dar și față de inculpat, care, prin excluderea posibilității de opțiune a părții vătămate pentru răspunderea contractuală, va răspunde delictual pentru fapta ilicită proprie, cu toate că riscul comiterii unei infracțiuni din culpă a fost preluat, prin contractul de asigurare preexistent, de asigurătorul de răspundere civilă, care, potrivit art. 58 din Legea nr. 136/1995, are la îndemână acțiunea în regres împotriva inculpatului doar în cazul infracțiunii săvârșită cu intenție, nu și în situația infracțiunilor din culpă, cum este cazul în speță.

Având în vedere că în prezenta cauză partea civilă a solicitat citarea în cauză a asiguratorului de răspundere civilă delictuală, instanța a reținut și că potrivit disp. art. 37 al. 1 teza a II-a din Ordinul nr._/2006 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, aplicabil în speță, asigurătorul de răspundere civilă este obligat sa plătească despăgubirile civile părții civile într-un termen de cel mult 15 zile de la data la care acesta a primit hotărârea judecătorească definitivă. De asemenea, pe lângă celeritatea dezdăunării, o altă garanție, prevăzută de art. 55 al. 2 din Legea nr. 136/1995, constă în indisponibilizarea despăgubirilor, care nu pot fi urmărite de creditorii asiguratului.

Având în vedere toate aceste considerente, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care consacră dreptul la un proces echitabil, inclusiv prin soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, instanța a reținut că, pentru o justă și operativă soluționare a cauzei, care prevalează formalismului procedural, asigurătorul de răspundere civilă poate fi obligat direct, în cadrul procesului penal, la plata despăgubirilor civile către terțul păgubit prin infracțiunea din culpă comisă de asigurat, în acest mod fiind evitate o . procese civile subsecvente, care tind la prelungirea nefirească și păgubitoare a procesului penal.

Pentru a dispune obligarea directa a asiguratorului la plata despăgubirilor civile, instanța a avut în vedere și decizia nr. 3/15.06.2010 pronunțată de Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii (MOF nr. 866/23.12.2010), decizie prin care s-a stabilit calitatea de parte responsabilă civilmente a Fondului de Protecție a Victimelor Străzii în procesul penal având ca obiect infracțiuni prev. de art. 184 C.p. si art. 178 C.p., în situația în care autoturismul condus de persoana vinovată de producerea accidentului de circulație nu este asigurat, stabilindu-se totodată că în această calitate procesuală Fondul de Protecție a Victimelor Străzii este obligat singur, și nu în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.

Prin urmare, constatând că pretențiile civile ce au fost admise în parte părții civile se încadrează în limitele de despăgubire ce pot fi acordate de asigurătorii RCA, conform normelor elaborate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, în vigoare la data producerii evenimentului rutier, prin urmare, în baza art. 14 rap. la art. 346 alin.1 C.pr.pen., instanța a admis în parte acțiunea civilă promovată de partea civilă G. O. T. și a obligat asiguratorul de răspundere civilă delictuală BCR Asigurări V. Insurance Group S.A. la plata sumei de 250.000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă G. O. T..

În ceea ce privește partea civilă S. C. de Urgență „Sf. P.”, instanța a reținut că aceasta s-a constituit parte civila în procesul penal cu suma de 3.175,279 lei, suma la care se adaugă dobânda legală calculată de la data de externării din spital a părții vătămate, respectiv de la data de 19.09.2007 și până la data achitării integrale a debitului .

Văzând decontul de cheltuieli depus de aceasta, instanța a reținut că valoarea totală a cheltuielilor aferente spitalizării părții vătămate G. O. T. este de 3175,379 lei, suma pe care instanța a apreciat-o ca fiind întemeiata în parte, respectiv pentru jumătate din suma solicitata, in condițiile in care instanța a reținut prin prezenta culpa . a părții civile in producerea accidentului de circulație, instanța admițând astfel in parte acțiunea civilă formulată de aceasta parte civilă, apreciind-o ca fiind întemeiată numai in ceea ce privește suma de 1587,639 lei și dobânda legală, calculată însă de la momentul data de 19.09.2007(momentul externării din spital a părții vătămate ) și până la achitarea integrala a debitului. .

Ca urmare a faptului ca acțiunea civilă formulată de partea civila S. C. de Urgență „Sf. P.” a fost admisă în parte, instanța a obligat pe același asigurator de răspundere civilă delictuală S.C. BCR Asigurări V. Insurance Gropu S.A. la plata sumei de 1587,639 lei cu titlu de despăgubiri civile către această parte civilă, sumă la care s-a adăugat dobânda legală calculată de la data de 19.09.2007 și până la data achitării integrale a debitului.

Cât privește cheltuielile judiciare avansate de stat, având în vedere soluția ce a fost dispusă în cauză asupra laturii penale și asupra laturii civile, instanța, în baza dispozițiilor art. 191 alin. 1 C.p.p., a obligat inculpatul la plata acestor cheltuieli judiciare, în cuantum de 1050 lei.

Împotriva soluției pronunțate au declarat în termen legal recurs inculpatul B. G., recurentul-parte civilă G. O. T. și recurentul-asigurător . Group SA, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București Secția a II-a Penală la data de 16.01.2012 sub numărul 3486.

În dezvoltarea scrisă a motivelor de recurs, recurentul-parte civilă G. O. T. a solicitat stabilirea culpei sale în proporție de 30% și majorarea daunelor morale cuvenite.

În acest sens, recurentul-parte civilă a arătat că boala cu care s-a ales în urma accidentului rutier suferit (sindrom intestin scurt) i-a afectat în mod ireversibil existența, întrucât persoanele cu sindrom de intestin scurt nu pot absorbi suficienta apa, vitamine si alte elemente nutritive din alimente pentru a susține viata.

Simptomele cele mai frecvente întâlnite sunt: diareea apoasa, cu scaune frecvente și in cantitate mare; . prin aceeași malabsorbție de acizi biliari; litiaza renala prin creșterea absorbției oxalaților în exces . peptica si chiar ulcer gastric sau duodenal, prin hipersecretie acida in cazul rezecțiilor vaste, deficit de nutrienti: proteine, ducând la edeme; glucide; lipide; deficit de vitamine: A, cu afectare oculara; D, cu afectare osoasa; E; K, ducând la tulburări de coagulare; B12, cu apariția anemiei megaloblastice; acid folie, cu dezvoltarea anemiei asemănătoare celei prin deficit de B12; deficit de minerale: fier, cu instalarea anemiei feriprive; sodiu; potasiu; calciu; magneziu; deficit de oligoelemente: zinc, seleniu.

Diareea este principalul simptom al sindromul de intestin scurt. Diareea poate duce la deshidratare, malnutriție si pierderea în greutate. Aceste probleme pot fi severe si pot provoca moartea fără un tratament adecvat.

Alte simptome pot include crampe balonare arsura slăbiciune si oboseala deficiente nutritive specifice pot să apară, în funcție de ce secțiuni ale intestinului subțire au fost eliminate sau sunt care nu funcționează corect.

Părțile de absorbție a nutrienților în intestinul subțire sunt duodenul, prima secțiune a intestinului subțire, unde este absorbit fierul, jejun, secțiunea de mijloc a intestinului subțire, unde sunt absorbiți carbohidrati, proteinele, grăsimile si vitaminele si ileon, ultima secțiune a intestinului subțire, unde acizii biliari și vitamina B12 sunt absorbite.

Gradul afectării nutriționale depinde de lungimea intestinului rezecat (cu cat e mai mare cu atât suprafața de absorbție a nutrienților este mai mica), de segmentul extirpat (la nivelul duodenului și părții inițiale a jejunului se absoarbe calciul, magneziul, fierul, acidul folic și se secretă apa și electroliți: sodiu, potasiu, clor iar in partea terminala a jejunului se absoarbe vitamina B 12, acizii biliari, apa si electroliți), de prezenta sau absența valvei ileo-cecale si de capacitatea de adaptare a intestinului restant la noile condiții.

Tratamentul principal în cazul sindromului de intestin scurt este terapia pentru suportul nutrițional. Se pot utiliza soluții de rehidratare orală, nutriție parenterală, nutriție enterală si medicamente. Soluțiile de rehidratare orala constau in lichide zahăr si sare. Nutriția parenterala oferă lichide, electroliti, lichide și substanțe nutritive în fluxul sanguin intravenos printr-un tub plasat . enterală oferă alimente lichide la nivelul stomacului sau intestinului subțire printr-un tub de alimentare, tratamentul specific al sindromului de intestin scurt depinde de severitatea bolii: tratament in sindromul de intestin scurt ușor în care se servesc mese mai mici si mai dese plus administrarea de suplimente fluide și de nutriție, folosind medicamente pentru tratamentul diareei.

Tratament în sindromul de intestin scurt implică utilizarea de nutriție

parenterala si soluții orale de rehidratare necesitând nutriție parenterala pe

termen nelimitat.

Tratamentul pe termen lung si de recuperare depinde în parte de ce secțiuni ale intestinului subțire au fost eliminate si cat de bine se adaptează restul intestinului subțire de-a lungul timpului.

Transplantul intestinal poate fi o opțiune pentru unii pacienți pentru care alte tratamente nu au reușit si care au complicații de la nutriție parenterala pe termen lung. Aceste complicații includ infecții de sânge, cheaguri de sânge, si insuficientă hepatica, care pot duce la nevoia de transplant de ficat. Tratamentul se adresează corectării deficitelor nutriționale, a simptomelor si a complicațiilor apărute in urma intervenției chirurgicale si este modulat in principal de mărimea rezectiei.

Daca rezectia este extinsa, chiar incluzând o parte din colon, așa cum se întâmpla in chirurgia pentru boala Crohn, tratamentul postoperator va fi mai dificil.

În principiu, dieta bogata in glucide si săraca in lipide este indicata si acestui grup de pacienți, grăsimile fiind mai afectate vis-a-vis de absorbție fata de glucide si proteine. Având deficite nutriționale mai mari, consumul de alimente va trebui crescut fata de pierderile prin fecale (mai multe mese/zi), mulți pacienți necesitând nutriție parenterala (perfuzii intravenoase) cu soluții speciale ce conțin amestecuri de lipide, proteine, glucide și minerale. O problema care poate apare si care contribuie la agravarea malabsorbției nutriențllor este poluarea bacteriana (vezi diverticuloza colonica) evidențiata prin test respirator similar celui pentru Helicobacter pylori si care trebuie tratata antibiotic (frecvent cu Metronidazol).

Transplantul intestinal se practica la ora actuala în multe centre medicale, indicația principala fiind necesitatea nutriției parenterale totale (hranirea pacientului exclusiv cu soluții perfuzabile datorita pierderii majorității suprafeței absorbtive intestinale) complicata cu boala hepatica progresiva (datorita acestui tip de alimentație apare steatoza hepatica). Daca afectarea hepatica este avansata, se poate face transplant intestinal combinat cu cel hepatic. Desigur, complicațiile post-transplant sunt multiple, astfel ca acesta nu este încă practicat de rutina in majoritatea spitalelor universitare.

Solicită, așadar, majorarea daunelor morale până la cuantumul de 1.000.000 lei, reprezentând o compensare efectivă și o satisfacție echitabilă, pentru ansamblul prejudiciilor morale nepatrimoniale suferite.

În dezvoltarea scrisă a motivelor de recurs, recurentul-asigurător . Group SA a arătat următoarele:

1.În cauza dedusă judecății își găsesc aplicabilitatea dispozițiile Ordinului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 113.133/2006 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse terților prin accidente de autovehicule.

Asiguratorul făcând precizarea că plătește despăgubiri nu pe baza delictuală, ci în baza contractului de asigurare RCA, în conformitate cu termenii și condițiile stabilite prin Ordinele C.S.A. ( in speța fiind in vigoare Ordinul C.S.A. nr. 113.133/2006 ), termeni și condiții care se constituie în clauzele contractului de asigurare RCA.

Așadar, despăgubirea pe care asigurătorul RCA o poate acorda nu urmează in totalitate dezdăunarea pe care persoana vinovată este obligată să o plătească in conformitate cu principiul reparației integrale a prejudiciului statuat de art. 999 Cod civil.

Domeniul asigurărilor de răspundere civilă obligatorie pentru pagube produse terților prin accidente de autovehicule este reglementat de Legea 136/1995, privind asigurările si reasigurările din România si prin Ordine ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emise in baza art. 45 din Legea 32/2000 privind societățile de asigurare si supraveghere a asigurărilor.

Potrivit art. 3 din Legea 136/1995 in asigurarea obligatorie de răspundere civilă, raporturile dintre asigurat si asigurător, drepturile si obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin prezenta lege.

Citarea in proces a asigurătorului se face in baza art. 54 alin 4 din Legea 136/1995: „ in cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătoreasca, asigurații sunt obligați să se apere în proces. Citarea în proces a asigurătorului este obligatorie”.

Deci în cadrul procesului penal atunci când acțiunea se pune în mișcare din oficiu împotriva asiguratului învinuit, partea vătămată constituindu-se parte civilă în cauză, citarea asigurătorului este obligatorie.

În conformitate cu Decizia nr. 1 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație de Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii, declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție s-a stabilit că în aplicarea dispozițiilor art. 54 alin 4 si ale art.57 din Legea 136/1995 privind asigurările si reasigurările din România, cu modificările ulterioare, faptul că societatea de asigurări participă în procesul penal în calitate de asigurător de răspundere civilă.

Așadar răspunderea . din contractul de asigurare fiind o răspundere contractuală iar citarea asiguratorului în cadrul procesului penal fiind făcută doar pentru opozabilitatea hotărârii.

Astfel hotărârea este opozabila asigurătorului RCA astfel cum a fost si introdus in cauza, in temeiul art. 42 rap la art. 44 din Legea 136/1995.

În continuare asiguratorul arată că a învederat instanței următoarele aspecte legale in vigoare la data producerii accidentului:

Normele Ordinului 113.133/2006 cu privire la aplicarea asigurării

obligatorii de răspundere civilă pentru daune produse prin accidente de

autovehicule, sunt aplicabile pentru accidente întâmplate în anul 2007. Astfel

art. 51 din Norme, reglementează despăgubirile ce se pot acorda în cazul

vătămării corporale sau al decesului. Astfel pentru stabilirea despăgubirilor

instanța trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

În caz de vătămare corporală.

-diferența dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, și indemnizația primita din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul își desfășură activitatea si/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării si a concediului medical;

-venitul mediu lunar net realizat din activități desfășurate de persoana vătămata, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitate de salariat;

-salariul de baza minim brut pe economie, în cazul persoanelor

păgubite aflate la data producerii accidentului în ultimul an de studii sau de calificare;

-eventualele cheltuieli prilejuite de accident - cheltuieli cu transportul

persoanei accidentate, cu tratamentul, spitalizarea, pentru recuperare,

pentru proteze, pentru alimentație suplimentara, conform prescripțiilor medicale, probate cu documente justificative, și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare;

-cheltuielile cu îngrijitori pe perioada incapacității de muncă, daca prin

certificatul medical se recomandă acest lucru, însa nu mai mult decât salariul de baza minim brut pe economie.

În caz de deces

-cheltuielile de înmormântare, inclusiv piatra funerară precum si cele efectuate cu îndeplinirea ritualurilor religioase probate cu documente justificative;

-cheltuielile cu transportul cadavrului, inclusiv cele de îmbălsămare, probate cu documente justificative de la locul unde a avut loc decesul și până la localitatea în care se face înmormântarea;

-veniturile nete nerealizate și alte cheltuieli rezultate în perioada de la data producerii accidentului și până la data decesului, prev la pct.l daca acestea au fost cauzate de producerea accidentului.

Conform art.15 pct. 6 din aceleași norme, asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: ,, amenzile sau cheltuielile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, precum si cheltuielile de executare penală a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor și pct. 7: „ cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului chiar daca în cadrul procesului penal s-a soluționat si latura civilă.

Limitele maxime ale despăgubirilor pentru vătămări corporale și decese, produse în unul si același accident indiferent de numărul persoanelor prejudiciate sunt reglementate de dispozițiile imperative ale art. 12 alin. 3 pct. a din Ordinului CSA 113.133/2006 aplicabil pentru accidente întâmplate în anul 2007.

Potrivit acestor norme, asigurătorul nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri peste limita prevăzuta de normele CSA .

Daunele morale se pot acorda conform jurisprudenței din România, acestea trebuie să reprezinte o justă și temeinică despăgubire pentru prejudiciul moral suferit. În consecința cuantumul daunelor morale trebuie apreciat în raport de toate circumstanțele cauzei respective, împrejurările concrete în care s-a produs accidentul si urmările acestui, procentul scăzut referitor la pierderea capacității de muncă a victimei. Desigur se are în vedere atât suferințele fizice cât și psihice cauzate de leziunile suferite. Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale, cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere ca urmare a determinării criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanța valorilor lezate, intensitatea cu care au fost percepute, consecințele produse. Totodată în cuantificarea prejudiciului moral, aceste criterii sunt subordonate conotației aprecierii rezonabile, pe baza echitabilă, corespunzător prejudiciului real efectiv produs părții civile. În legătura cu criteriile de stabilire a daunelor morale, în jurisprudența din România s-a decis că nu se poate apela la probe materiale, judecătorul fiind singurul care în raport cu consecințele pe oricare plan stabilite de partea civilă trebuie să aplice o anumită sumă globală care să compenseze pe partea civilă ceea ce îi lipsește ca urmare a faptei stabilite de inculpat.

Asiguratorul consideră că despăgubirile acordate în cauza sunt prea mari, față de reținerea în speța a unei culpe comune.

2. În privința daunelor morale solicitate de partea vătămată în prezenta cauză, ca prim aspect, asiguratorul solicită instanței să rețină faptul ca acestea, pentru a putea fi acordate de asigurătorul de răspundere civila auto, nu trebuie să depășească limita maxima de despăgubire prevăzuta de Ordinul C.S.A. aplicabil.

În această limită maximă se includ atât pretențiile materiale cât și pretențiile morale solicitate de persoanele vătămate, inclusiv pretențiile spitalelor reprezentând cheltuieli de spitalizare, despăgubirile acordându-se proporțional cu prejudiciul suferit de fiecare parte civilă.

Referitor la cuantumul daunelor morale solicitate, instanței de judecată îi revine misiunea ca, la calculul sumelor ce vor fi acordate cu titlu de daune morale, să țină seama de efectul compensatoriu pe care asemenea sume trebuie să îl aibă, iar nicidecum ca aceste sume să se constituie în amenzi excesive pentru autorii daunelor ori venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

În absența unor probe materiale, judecătorul este singurul care, în

raport cu consecințele suferite de persoanele vătămate, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală care să compenseze suferințele produse ca urmare a

faptei săvârșite de inculpat.

Acordarea acestor daune morale tinde să acopere un prejudiciu moral ce nu poate fi cuantificat pecuniar si, de aceea, întinderea lor nu trebuie să fie excesivă, ci doar să compenseze într-un fel pierderea produsă, pentru a nu cădea, în caz contrar, sub imperiul unei alte instituții de drept civil. Astfel, indemnizația acordată pentru repararea prejudiciului moral trebuie să reprezinte o reparare a acestuia în sensul unei compensații sau satisfacții compensatorii. Astfel că suma

solicitată în prezenta cauză este imensă și, dacă ar fi acordată de către instanța de judecată în aceste condiții, ar depăși granițele unor daune morale rezonabile și funcția pe care aceste daune morale o au: aceea de compensare pentru persoanele care au fost supuse unor suferințe fizice si psihice.

Pornind de la faptul ca orice infracțiune are ca subiect pasiv și statul, este necesar să se asigure o justă corelare între latura penală și latura civilă a reparării prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.

Astfel, dacă pentru atingerea adusă ordinii de drept penal statornicită de către stat prin normele de drept penal, s-au prevăzut pedepse care să fie corelate cu și să țină seama de gravitatea infracțiunii, așadar de gravitatea prejudiciului adus statului în calitate de subiect pasiv al infracțiunii, ., firească, în cauza civilă, pentru evaluarea prejudiciilor cu caracter moral ( deci care nu pot fi cuantificate pe baza de documente, evaluări tehnice, preturi ) aduse persoanelor prin aceeași infracțiune, trebuie să se țină seama si de nivelul pedepsei aplicate efectiv ( individualizate ) autorului infracțiunii respective.

Faptul că despăgubirile morale urmează să fie preluate de asigurătorul RCA în baza unui contract de asigurare nu poate constitui motiv de amplificare a nivelului acestor despăgubiri numai pentru că „ are cine și de unde sa plătească o astfel de abordare, fără justificare în prevederi legale, creează grave inechități și discrepanțe între diversele categorii de victime/persoane prejudiciate, deși nu se poate considera că suferința pricinuită prin vătămare este mai mică în cazul infracțiunilor ( mai ales cele săvârșite cu intenție ) pentru care nu există un asigurător care să preia plata despăgubirilor morale.

Deci, instanța investita cu soluționarea unor asemenea cereri de despăgubiri trebuie să țină seama si de faptul că vătămarea corporala a fost produsă din culpa, iar nu cu intenție.

Asiguratorul consideră că, la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru daune morale, acest aspect are o mare relevanta si nu poate fi ignorat.

Cu privire la cuantificarea prejudiciului moral, este de reținut că aceasta nu este supusă unor criterii legale de determinare. În acest caz, cuantumul daunelor morale se stabilește, prin apreciere ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative suferite de cei în cauză, în plan fizic și psihic, importanta valorilor lezate. măsură în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situația familială, profesională și socială. Însă, toate aceste criterii sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile, pe o baza echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real si efectiv produs victimelor.

Deasemenea, instanța de judecată trebuie să aibă în vedere la acordarea daunelor morale și unele criterii obiective, de exemplu raportarea pretențiilor la condițiile socio-economice individuale ale părților civile precum și la nivelul general ( venitul mediu la nivel național etc ) astfel încât stabilirea unui cuantum al despăgubirilor să aibă o susținere obiectivă, care sa constituie baza pe care se formează convingerea judecătorului. Astfel instanța nu trebuie să se limiteze la a acorda nemotivat, integral sumele solicitate, fără a aplica o măsura respectivelor pretenții, validându-le necondiționat.

Asiguratorul nu contestă suferința provocata părților vătămate dar nivelul daunelor morale trebuie să fie în limite rezonabile, în concordanță cu jurisprudența în materie, cu venitul mediu pe cap de locuitor și cu nivelul general de dezvoltare economică a României.

Pentru aceste considerente, asiguratorul solicită instanței să cenzureze sumele acordate părții civile de către Judecătoriei Sectorului 3,cu privire la despăgubirile morale.

Cu privire la obligarea directă a asiguratorului la plata despăgubirilor, acesta solicită instanței să rețină următoarele:

Răspunderea O. în calitate de asigurător de răspundere civilă obligatorie derivă din îndeplinirea unor obligații contractuale, iar nu delictuale, solidaritatea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală fiind exclusă între asigurător și inculpat, în cauză nefiind aplicabile dispozițiile art. 1000 alin. 1 si art. 1003 Cod civil.

Răspunderea asigurătorului subzista exclusiv în temeiul Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România și în condițiile și limitele stabilite de Ordinul C.S.A. nr. 113.133/2006, urmare a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă încheiat cu deținătorul autovehiculului.

Pe cale de consecința, aceasta răspundere a asigurătorului este stabilită prin lege și tot prin lege sunt stabilite limitele și condițiile de acordare a despăgubirilor pe care asigurătorul le poate prelua la plată.

Astfel, asiguratorul consideră că obligarea sa în solidar cu inculpatul la plata despăgubirilor este greșită, având în vedere faptul că între asigurător și vinovat nu există nici unul dintre raporturile prevăzute de legea civilă generatoare de răspundere civilă pentru fapta altuia, sau vreun raport de prepușenie care să atragă pentru asigurător o răspundere solidară.

Conform art. 55 alin. 1 din Legea nr. 136/1995 „ despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, in măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat " însă această normă juridică nu instituie un raport obligațional direct intre terțul prejudiciat și asigurător, ci este o dispoziție de favoare in beneficiul terțului prejudiciat pentru a se evita o eventuală insolvabilitate a debitorului sau - respectiv autorul prejudiciului.

În dezvoltarea scrisă a motivelor de recurs, recurentul-inculpat B. G. a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 11 lit. d Cod de procedură penală, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut anumite aspecte privind circumstanțele în care s-a produs accidentul, ignorând faptul că acestea erau contrazise de restul mijloacelor de probă existente la dosarul cauzei.

In declarația dată de numitul G. O. T. (în calitate de parte vătămată/civilă) în ședința publică din data de 17.01.2012 acesta a susținut că motocicleta pe care o conducea ar fi rulat în spatele autoturismului inculpatului pe o distanta de aprox. 40 m, iar, anterior efectuării virajului către stânga, inculpatul a oprit „brusc, fără a semnaliza", au fost infirmate de către ambii martori oculari (C. E. si M. D.), în cadrul declarațiilor acestora, date în ședința publică din data de 28 februarie 2012.

Partea vătamată/civilă a prezentat denaturat adevărul inclusiv în ceea ce privește viteza cu care rula motocicleta pe care o conducea (la începutul declarației aceasta fiind de 80-90 km/h, iar la sfârșitul declarației - de doar 50 km/h) si ajutorul pe care i l-a acordat ulterior producerii impactului, si aceste afirmații fiind contrazise de către cei doi martori menționați anterior, în cadrul declarațiilor date de aceștia în fața instanței de fond.

În mod greșit, prima instanța a preluat ca atare afirmațiile părții vătămate/civile, deși ar fi trebuit să le rețină exclusiv în măsura în care acestea ar fi fost confirmate de alte mijloace de probă administrate în cauza. Or, aceste afirmații nu numai că nu au fost confirmate, dar au fost infirmate de către ambii martori prezenți la momentul producerii accidentului.

Cu privire la raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză la data de 18.05.2012 instanța de fond a avut în vedere, la pronunțarea hotărârii recurate, concluziile parțial eronate ale raportului respectiv perseverând in aceasta eroare inclusiv prin respingerea nejustificata a obiecțiunilor formulate de către inculpat față de concluziile raportului respectiv.

Or, raportul de expertiza menționat anterior include multiple neconcordante, cele mai importante constând în: susținerile expertului judiciar potrivit cărora inculpatul „a virat la stânga fără să se asigure" și că „în spatele autoturismului în cauză se deplasa motocicleta", deși acesta nu a fost prezent la momentul producerii accidentului, partea vătămata/civila fiind singura care a făcut astfel de afirmații, care, deși nu s-au coroborat cu alte probe administrate, au fost preluate ca atare; afirmația expertului judiciar potrivit căreia „impactul motocicletei cu autoturismul s-a produs în zona portierei stânga față", deși atât expertiza efectuată în faza de urmărire penală, cât si fotografiile existente și procesul verbal de cercetare la fața locului au contrazis aceasta afirmație (autovehiculul inculpatului prezentând, potrivit ultimului document menționat, „portiera stânga înfundată, aripa stângă înfundată, oglinda laterala stânga sparta"); stabilirea vitezei cu care rula motocicleta în intervalul 60-80 km/h, în

condițiile în care expertiza efectuată în faza de urmărire penală stabilise ca

fiind posibilă o viteză de rulare de aprox. 120 km/h, raportat la urmele

existente la locul accidentului;

De asemenea, agenții care au întocmit procesul verbal de cercetare la fața locului au constatat blocarea turometrului motocicletei la 6.000 turații/min., ceea ce indica o viteza de peste 100 km/h.

Concluzia ca „viteza pe care a avut-o motocicleta [...] anterior impactului nu a avut cauzalitate directa cu producerea accidentului", astfel încât „starea de pericol a fost creata de conducătorul autoturismului".

Pentru a ajunge la o astfel de concluzie stupefianta, expertul a apreciat că „viteza la care motociclistul putea să evite impactul [...] este 24 km/h" (in condițiile în care expertiza inițială stabilise că viteza la care conducătorul motocicletei ar fi putut evita impactul ar fi fost de până la 69 km/h), care „este mai mică decât viteza maxima admisa" (50 km/h), culpă comună în producerea accidentului (stabilită inițial) devenind, astfel, exclusivă.

Pe de altă parte, expertul și-a depășit atribuțiile atunci când a stabilit vinovăția subsemnatului, întrucât îi revenea exclusiv obligația de a răspunde, într-un mod dar și precis, obiectivelor stabilite de către instanța de fond.

De altfel, expertul nici nu a indicat in cuprinsul raportului de expertiză probele pe care le-a analizat si pe care le-a avut în vedere la momentul la care a răspuns obiectivelor stabilite de către instanța de fond.

Instanța a calificat în mod greșit atitudinea sa pe parcursul procesului penal.

Astfel, în cadrul hotărârii recurate, instanța de fond a reținut că inculpatul a avut o „atitudine nesincera, nerecunoscând săvârșirea faptei pe parcursul procesului penal", acesta fiind unul dintre criteriile avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate.

Or, in opinia sa, atitudinea nesincera ar fi presupus ascunderea (sau, cel puțin, tentativa ascunderii) adevărului, iar nu contestarea învinuirilor care i-au fost aduse.

Mai mult. acest aspect reținut de către instanța de fond a venit în contradicție cu mențiunea din rechizitoriu, potrivit căreia inculpatul„a avut o atitudine cooperantă pe parcursul urmăririi penale", deși nici în acea fază procesuală nu a recunoscut săvârșirea faptei.

În aceste condiții, este evident că afirmația instanței de fond potrivit căreia „atât situația de fapt, [...], cât si vinovăția inculpatului B. G. cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă reținută în sarcina sa sunt pe deplin dovedite de mijloacele de proba administrate în cauză" este nesusținută, probele în baza cărora a fost formulată fiind cel puțin discutabile.

Totodată, instanța de fond a omis să explice de ce a înlăturat anumite susțineri favorabile inculpatului,, preferând să acorde prezumția de veridicitate altor susțineri, asupra cărora planează serioase dubii privind subiectivismul si/sau lipsa de profesionalism a autorilor acestora.

Cu privire la vinovăția in ceea ce privește producerea accidentului instanța de fond a reținut „culpa comună a inculpatului și a părții vătămate în producerea accidentului rutier.

Astfel inculpatul se face vinovat de încălcarea prevederilor legale privind obligația de a semnaliza și a se asigura la schimbarea direcției de mers. Singura persoană care a afirmat că nu a semnalizat intenția de a vira la stânga a fost partea vătămată/civilă. Toți ceilalți martori oculari au depus mărturie, sub jurământ, că situația reală a fost cu totul alta.

Din nefericire, nici instanța de fond, și nici alți participanți la procesul penal, nu au înțeles să trateze cu circumspecție această afirmație, ci au preluat-o ca atare, făcând abstracție de subiectivismul generat de interesul evident al declarantului.

Conducerea autovehiculului sub influența băuturilor alcoolice.

În cadrul rechizitoriului si al referatului de terminare a urmăririi penale s-au consemnat următoarele valori ale alcoolemiei subsemnatului: la ora 16:49 - 0,31 g %o; la ora 17:59-0,30 g%o; la ora 18:59-0,20 g%o.

Or, indiferent de momentul testării, valoarea alcoolemiei a fost sub pragul de 0,40 g %o si, cu atât mai mult, sub nivelul de 0,80 g %o, a cărui depășire ar fi constituit infracțiune.

În continuare acesta precizează că, din probele administrate, nu a rezultat vreo legătură de cauzalitate între fapta sa de a fi consumat alcool si producerea accidentului.

Cu privire la partea vătămată/civilă acesta se face vinovat de nedeținerea unui permis de conducere corespunzător categoriei A pentru motocicleta pe care o conducea. Acesta a fost condamnat de Judecătoria Sectorului 3 București prin sentința penală nr.901 din data de 28.11.2011 pronunțată în dosarul nr._/301/2011, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având permis de conducere necorespunzător. Cu toate acestea, inculpatul a considerat că exista doar o prezumție (dar nu și certitudinea) ca partea vătămată/civilă ar fi putut evita accidentul dacă nu ar fi săvârșit acea infracțiune.

Partea vătămată nu a respectat prevederile legale privind viteza de circulație, apreciindu-se în general că viteza cu care numitul G. O. T. circula la momentul impactului era de aproximativ 120 km/h.

În opinia inculpatului această viteză excesivă a fost cauza producerii accidentului.

În concluziile raportului de expertiză întocmit în faza de urmărire penală s-a arătat faptul că, chiar și la o viteză de 69 km/h ( în condițiile în care viteza legală era de 50 km/h) conducătorul motocicletei ar fi putut evita coliziunea.

In ceea ce privește vinovăția inculpatului, în cadrul hotărârii recurate s-a reținut că fapta a fost săvârșita „din culpa cu previziune". Astfel, instanța de fond a considerat că „prevăzând faptul că nerespectarea obligației de a se asigura la schimbarea direcției de mers prin viraj stânga ar putea cauza un accident de circulație", acesta sperând că nu se va întâmpla.

Acesta arată că nu numai argumentele pe care le-a expus anterior contrazic o asemenea ipoteza, dar concluzia la care a ajuns instanța de fond nu a fost însoțită de nicio justificare sau explicație, oricât de sumara. De altfel, nici stabilirea în mod egal a culpei in ceea ce privește producerea accidentului nu a fost justificată în vreun fel.

Or, în condițiile în care vinovata sa nu a fost dovedită, rezultă că faptei îi lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv latura subiectiva, astfel încât se impunea pronunțarea achitării, in temeiul art. 11 afin, 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. 1 lit. d) Cod procedură penală.

In ceea ce privește acordarea daunelor materiale, acesta a apreciat că instanța de fond, în mod corect, a dispus respingerea acestora ca neîntemeiate (in condițiile în care partea civilă nu a produs nicio dovadă în acest sens), cu atât mai mult cu cât solicitantul fusese deja despăgubit parțial de către asigurător.

In ceea ce privește acordarea sumei solicitate cu titlu de daune morale, inculpatul consideră că instanța de fond a acordat părții civile o suma rezonabilă, cu atât mai mult cu cât: aprecierea traumei psihice este mai dificilă in cazul infracțiunilor săvârșite cu violență decât, de exemplu, în cazul infracțiunilor contra demnității; si suferința victimei a fost generată de o traumă produsă din culpa sa exclusiva.

Totodată, acesta a apreciat că, in vederea stabilirii cuantumului daunelor morale cuvenite părții civile, instanța de fond ar fi trebuit să dispună efectuarea unei expertize de specialitate privind starea de sănătate a numitului G. O. T., depoziția martorului lonescu Ș. neputând suplini un astfel de mijloc de proba.

La dosarul cauzei au fost depuse copii ale certificatelor de naștere privind pe minorii G. K.-A. și G. O. A. (filele 18-19 dosar recurs).

Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor expuse și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 Cod de procedură penală, Curtea constată următoarele:

Referitor la recursul declarat de recurentul-inculpat B. G., prin care acesta a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 alin. 2 lit. a rap. la art. 10 alin. 11 lit. d Cod de procedură penală, Curtea constată următoarele:

Astfel cum justificat a constatat instanța fondului, concluziile raportului de expertiza tehnică auto efectuat în cursul cercetării judecătorești se coroborează cu cele cuprinse în raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cursul urmăririi penale, reținându-se pe baza amândurora că accidentul putea fi evitat dacă inculpatul B. G. nu ar fi circulat cu autoturismul maca Dacia 1310, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice și dacă s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de mers prin viraj la stânga, precum și faptul că inculpatul a încălcat prevederile art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 125 din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data faptei. Totodată, aceeași expertiza tehnică efectuată a concluzionat faptul că partea vătămată G. O. T., conducătorul motocicletei marca Honda, ar fi putut evita accidentul rutier dacă nu ar fi condus motocicleta pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere corespunzător categoriei A, partea vătămată încălcând și prevederile art. 48-50 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, în vigoare la data faptei, referitoare la limita maximă de viteză pe drumurile publice.

În mod temeinic probele științifice menționate au fost coroborate cu restul materialului probator, constând în declarațiile inculpatului precum și ale părții civile G. O. T., declarațiile martorilor C. E. și M. D. și cu procesul verbal întocmit de Brigada de Poliție Rutieră București și raportul de expertiză medico-legală nr. A1/_/25.01.2008, probe care, împreună, au condus la stabilirea unei culpe concurente a inculpatului și a părții-civile G. O. T. la producerea accidentului.

Deși în cadrul motivelor scrise de recurs inculpatul a arătat că prima instanță a preluat afirmațiile părții civile G. O. cu privire la viteza cu care acesta a rulat în momentul care a precedat impactul, această susținere este incorectă întrucât, din cuprinsul hotărârii primei instanțe, rezultă că s-a apreciat că partea civilă rula cu viteza astfel cum aceasta a fost estimată prin cele două expertize întocmite în cauză (120 km/h sau 60-80 km/h). În plus, viteza de rulare a motocicletei conduse de partea civilă a fost inclusă între factorii care au cauzat producerea accidentului, fiind una dintre cauzele care au atras vinovăția, în proporție de 50%, a părții civile.

S-a mai susținut că nu au fost primite concluziile primei expertize tehnice întocmite în cauză, recurentul-inculpat aducând o . critici raportului de expertiză întocmit în cursul cercetării judecătorești deși din considerentele primei instanțe rezultă cu claritate că prima instanță a reținut din cuprinsul celor două rapoarte de expertiză acele dezlegări care pot fi coroborate și cu restul materialului probator administrat, inclusiv cu declarațiile celor doi conducători de autovehicule implicați în producerea accidentului și cu cele date de martorii oculari, concluzionând că există o culpă comună a inculpatului și a părții vătămate în producerea accidentului rutier ce a avut ca urmare vătămarea corporală a părții vătămate G. O. T.. În aceeași ordine de idei Curtea constată că expertiza tehnică judiciară întocmită în cursul cercetării judecătorești a fost încuviințată la solicitarea inculpatului, prin încheierea de ședință din data de 10.04.2012, în scopul clarificării aspectelor ce au rezultat din administrarea, în cursul cercetării judecătorești, a probei testimoniale și a planșei fotografice cu fotografiile judiciare întocmite la locul producerii accidentului. De altfel cele două expertize tehnice judiciare nu cuprind concluzii opuse, ambele conducând la concluzia existenței unei culpe concurente în producerea accidentului.

Recurentul-inculpat a criticat hotărârea primei instanțe în ceea ce privește culpa comună reținută în sarcina sa și a părții civile G. O. T., însă nici această critică nu este fondată. Astfel cum am arătat, prima instanță în mod judicios, prin evaluarea tuturor probelor administrate în cauză, a concluzionat că trebuie reținută culpa concurentă a celor doi, a inculpatului pentru că nu a semnalizat, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice, iar a părții civile pentru că nu poseda permis de conducere pentru categoria A și a condus motocicleta cu o viteză excesivă.

Deși inculpatul susține că nu există legătură între accidentul produs și faptul de a conduce sub influența alcoolului, Curtea apreciază că probabilitatea ca reflexele sale de conducător auto să fi fost diminuate din cauza alcoolului este mare, iar consecința, constând în efectuarea manevrei virajului la stânga fără să se asigure corespunzător, este evidentă.

Inculpatul, prin motivele de recurs, subliniază că unicul motiv al producerii accidentului îl constituie viteza excesivă a conducătorului motocicletei, însă probele științifice constând în expertizele tehnice judiciare întocmite în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești relevă o legătură de cauzalitate între manevra virajului la stânga, efectuat de inculpat și accidentul produs, iar inculpatul nu a combătut în mod pertinent și convingător aceste concluzii.

Inculpatul invocă, în cuprinsul motivelor de recurs, lipsa vinovăției sale în producerea accidentului.

Potrivit art. 19 alin. 2 din Codul penal, fapta este săvârșită din culpă când infractorul: a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce; b) nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea să-l prevadă. Prima instanță a apreciat că forma de culpă cu care a acționat inculpatul este culpa cu prevedere corespunzătoare tezei de la art. 19 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală. Curtea constată că, indiferent de forma culpei (teza de la art. 19 alin. 2 lit. a Cod de procedură penală, sau cea de la art. 19 alin. 2 lit. b Cod de procedură penală), aceasta este de natură să angajeze răspunderea penală a inculpatului. În speță, Curtea apreciază că în mod întemeiat prima instanță a mers pe teza vinovăției sub forma culpei cu prevedere, întrucât inculpatul, prin încălcarea regulii de circulație constând în obligația de a se asigura înaintea schimbării sensului de mers, putea să prevadă rezultatul faptei sale, constând în aceea că ar putea fi implicat într-un accident de circulație cu un vehicul aflat în urma sa sau în depășire, rezultat pe care nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce.

Tot în aprecierea gradului de vinovăție al inculpatului, acesta a invocat declarațiile martorilor C. E. și M. D., declarații valorificate de prima instanță și potrivit cărora partea civilă se deplasa cu motocicleta cu o viteză foarte mare, aspect care justifică reținerea culpei și a acestui conducător auto. Însă nu se poate reține că inculpatul aproape reușise să intre în parcare în momentul impactului cu motocicleta, astfel cum acesta a susținut în cadrul motivelor de recurs, întrucât din conținutul procesului verbal de cercetare la fața locului întocmit de lucrătorii de poliție (fila 7-11 dosar de urmărire penală) rezultă că la locul săvârșirii faptei s-au descoperit urme de frânare în lungime de 4 m care încep din spatele autoturismului și se termină la roțile din față ale autoturismului, iar din schița accidentului întocmită de lucrătorii de poliție rezultă că autoturismul condus de inculpat se afla cu roțile din spate aproape de axul drumului, dovezice conduc la concluzia că inculpatul a sesizat starea de pericol anterior producerii impactului și a încercat să frâneze pentru a evita coliziunea.

În susținerea orală a motivelor de recurs, recurentul-inculpat a mai susținut că lipsește raportul de analiză toxicologică cu privire la partea vătămată, împrejurare în care nu se știe dacă acesta a condus sau nu sub influența băuturilor alcoolice. Este corectă susținerea în sensul că nu a fost stabilită alcoolemia părții civile, însă această chestiune nu este de natură a constitui o probă esențială, de natură să garanteze drepturile inculpatului și să influențeze soluția în cauză. Astfel, pe baza probelor administrate, s-a reținut contribuția părții civile la producerea accidentului, însă Curtea apreciază că nu poate fi înlăturată contribuția inculpatului la producerea aceluiași eveniment rutier, în condițiile în care acesta a încălcat dispozițiile legale privind obligația de a se asigura la schimbarea direcției de mers prin viraj stânga, împrejurare care l-a împiedicat să observe că din spate, cu o viteză neadaptată la condițiile de drum, venea partea civilă. Rezultă așadar că este lipsită de relevanță alcoolemia părții civile, întrucât stabilirea acesteia nu poate contribui la diminuarea părții de vină stabilită în sarcina inculpatului, conduita părții civile fiind doar o componentă cauzală a producerii accidentului rutier, alături de conduita adoptată de inculpat în momentele premergătoare coliziunii.

S-a mai apărat, în cuvântul în fond, recurentul inculpat, în sensul că accidentul s-a produs pe contrasens, partea vătămată aflându-se pe contrasens, iar inculpatul avea obligația de a se asigura dacă vine vreun autovehicul din partea dreaptă și nu cele care veneau din partea stângă, însă nici această susținere nu este corectă întrucât norma legală este clară (art. 54 din O.U.G. nr. 195/2002 și art. 125 din H.G. nr. 1391/2006 privind regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002, republicată) aceasta reglementând obligația conducătorului auto de a se asigura la schimbarea direcției de mers prin viraj și nu de a se asigura dintr-o anumită direcție. Rațiunea acestei prevederi legale a fost ca, anterior inițierii manevrei de schimbare a sensului de mers, conducătorul auto să se asigure că va putea realiza schimbarea direcției de mers fără a periclita siguranța celorlalți participanți la trafic.

În ceea ce privește critica referitoare la atitudinea inculpatului în fața instanței, nerecunoașterea faptei fiind apreciată drept nesinceritate, Curtea constată că instanța în mod temeinic, în cadrul procesului de individualizare judiciară, a ținut cont de conduita procesuală a inculpatului care nu a recunoscut comiterea infracțiunii, această conduită făcând parte dintre criteriile pe care instanțele le iau în considerare când apreciază asupra pedepsei ce urmează a fi aplicată cât și asupra modalității de executare, în conformitate cu dispozițiile art. 72 Cod penal.

Rezultă, așadar, că prima instanță a făcut o corectă analiză a probatoriului, pronunțând, în mod legal și temeinic condamnarea inculpatului în cauză.

Referitor la recursul declarat de recurentul-parte civilă G. O. T., Curtea constată că este nefondat, urmând să fie respins, pentru următoarele considerente:

Un prim aspect invocat de acesta îl constituie stabilirea unui procent de culpă de maxim 30% în sarcina sa fără însă a justifica, în dezvoltarea scrisă sau orală a motivelor de recurs, motivele unei asemenea solicitări. Curtea urmează a nu mai relua argumentele detaliate pe care le-a prezentat în examinarea recursului formulat de inculpatul B. G., întrucât în cadrul acestora a detaliat, într-o manieră exhaustivă, gradul de contribuție efectivă a fiecăruia dintre cei doi participanți la trafic la producerea accidentului rutier. În ceea ce îl privește pe recurentul-parte civilă G. O. T., acesta a condus motocicleta fără a poseda permis de conducere corespunzător și, de asemenea, fără a adapta viteza la condițiile de trafic, împrejurări care au contribuit în mod egal la producerea accidentului rutier, motiv pentru care nu se poate reține, în sarcina inculpatului B. G., un procent mai ridicat al vinovăției, decât 50%, critica adusă primei instanțe sub acest aspect fiind așadar nefondată.

Al doilea motiv de recurs formulat de recurentul-parte civilă vizează cuantumul daunelor morale. În dezvoltarea acestui motiv de recurs partea civilă a făcut o detaliată descriere a bolii de care suferă urmare a accidentului rutier, invocând o . consecințe ale intervenției chirurgicale suferite. Curtea constată însă că prin raportul de expertiză medico-legală nr. A1/_/25.01.2008 (fila 14 dosar de urmărire penală) s-a concluzionat că „leziunile suferite au pus în primejdie viața victimei și nu au determinat infirmitate”. Față de această constatare cu caracter științific, Curtea urmează să aprecieze că întinderea daunelor morale cuvenite recurentului-parte civilă trebuie să țină cont de suferințele provocate în urma accidentului și de consecințele inerente pe care o traumă de anvergura celei suferite de recurent le poate produce asupra fizicului și psihicului persoanei, apreciind totodată însă că întinderea acestora nu poate fi aceeași cu cele cuvenite în situația în care leziunile suferite ar fi determinat dobândirea unui defect fizic permanent sau lipsa parțială a funcției intestinului. Referitor la declarația medicului curant al părții civile, martorul I.Ș. (fila 106 dosar fond), Curtea va valorifica, pentru aprecierea cuantumului daunelor morale cuvenite părții civile, datele pe care această declarație le cuprinde cu privire la consecințele pe care, pe termen lung, le-a produs trauma suferită în urma accidentului, apreciind însă că ele nu pot contrazice proba științifică constând în expertiza medico-legală, astfel încât, chiar dacă martorul a oferit unele date referitoare la starea părții civile, acestea trebuie subsumate forței probatorii a declarației testimoniale luate conform art. 78 Cod de procedură penală, ce nu este aptă a infirma aspectele probate prin raportul de expertiză medico-legală administrat în cauză, ci, cel mult, să completeze aspectele ce necesită lămuriri de fapt.

La stabilirea cuantumului efectiv al daunelor morale cuvenite părții civile, Curtea va avea în vedere și motivele de recurs invocate de recurentul-asigurător . Group S.A, referitoare la nivelul daunelor morale ce se impune a fi acordate în cauză.

Astfel, Curtea își însușește motivele pentru care prima instanță a apreciat că se cuvine acordarea daunelor morale, urmărind, pe de o parte, ca prin acordarea daunelor morale să se dea părții civile, ca persoană prejudiciată, o satisfacție echitabilă, iar pe de altă parte, că acestea constituie și o sancțiune pentru inculpat, ca autor al faptei ilicite, în scopul de a contribui la prevenirea eficientă a comiterii unor fapte similare în viitor.

De asemenea, vor fi menținute considerentele potrivit cărora despăgubirile civile acordate cu titlu de daune morale nu sunt destinate să repună partea civilă în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, ci reprezintă o compensare patrimonială adecvată a prejudiciului de ordin moral suferit de aceasta din urmă, nefiind vorba de o reparație integrală, atâta timp cât nu se poate repara integral ceea ce nu are corespondent pecuniar. Recunoașterea în patrimoniul părții civile a unui drept de despăgubire se justifică prin aceea că instanța a dorit să ofere acesteia o satisfacție care să compenseze efectul vătămării, fără a-l putea face însă să dispară.

Cât privește cuantumul efectiv daunelor morale ce urmează să fie acordate, acestea trebuie raportate, în esență, la prejudiciul de ordin afectiv încercat de victimă, nesusceptibil de determinări obiective pe baza unor criterii preexistente, fiind supus aprecierilor subiective ale instanțelor de judecată, stabilirea indemnizației destinate reparării prejudiciului moral făcându-se în funcție de gravitatea consecințelor suportate și în conformitate cu principiul echitații.

Curtea, având în vedere culpa comună în producerea accidentului rutier a părții civile G. O. T. și a inculpatului, apreciază că suma acordată de prima instanță (în cuantum de 250.000 lei) este mult prea ridicată față de situația de fapt reținută în speță și gradul de contribuție efectivă a victimei la consecințele produse, impunându-se așadar admiterea recursului declarat de recurentul-asigurător . Group S.A, ea urmând să fie redusă la suma de 100.000 lei, sumă apreciată de Curte ca reprezentând o compensație justă și echitabilă pentru prejudiciul moral suferit de partea vătămată ca urmare a conduitei culpabile (în proporție de 50 %) a inculpatului B. G..

Pentru considerentele expuse Curtea, în temeiul art._ alin. 1 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală și art. 3856 alin. 3 Cod de procedură penală va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul B. G. și recurentul-parte civilă G. O. T..

În temeiul art._ alin. 1 pct. 2 lit. d Cod de procedură penală și art. 3856 alin. 3 Cod de procedură penală va admite recursul declarat de recurentul-asigurător . Group S.A., va casa, în parte, sentința penală nr. 1065/16.10.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București și rejudecând, în fond:

Va diminua daunele morale acordate părții civile G. O. T. de la 250.000 lei la 100.000 lei.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Conform art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de recurentul-asigurător . Group S.A vor rămâne în sarcina statului.

Conform art. 192 alin. 2 Cod de procedură penală va obliga pe recurentul-inculpat B. G. și recurentul-parte civilă G. O. T. la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, reprezentând cheltuieli de procedură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de recurentul-inculpat B. G. și recurentul-parte civilă G. O. T..

Admite recursul declarat de recurentul-parte civilă . Group S.A.

Casează, în parte, sentința penală nr. 1065/16.10.2012 a Judecătoriei Sectorului 3 București și rejudecând, în fond:

Diminuează daunele morale acordate părții civile G. O. T. de la 250.000 lei la 100.000 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de recurentul-parte civilă . Group S.A rămân în sarcina statului.

Obligă pe recurentul-inculpat B. G. și recurentul-parte civilă G. O. T. la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.02.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

S. M. F. D. B. A. O.

GREFIER,

A. M.

Red.BAO

Dact.EA-2ex/06.03.2013

J.S.3 B.-jud.B.C.

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 295/2013....		Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 59/2012. Curtea de... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 371/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 77/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 391/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 295/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 59/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1281/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI Trafic internaţional de droguri. Legea 143/2000 art. 3. Decizia nr. 33/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI Evadarea. Art. 269 C.p.. Decizia nr. 40/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI