Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 295/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 295/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 295/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.295
Ședința publică din data de 15.02.2013
Curtea constituită din:
Președinte: M. N.
Judecător: C.-C. C.
Judecător: D. D.
Grefier:C.-M. S.
Ministerul Public–P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat prin procuror P. R..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul A. A. împotriva Sentinței penale nr.3273/29.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul- inculpat A. A. personal, asistat de apărător ales B. D. cu împuternicire avocațială nr._/2013 depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale și rejudecând achitarea în temeiul art.11 pct.2 lit.a Cpp rap.la art.10 lit.b1 Cpp, considerând că ceea ce a făcut inculpatul cu 6 ani în urmă nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Astfel, solicită aplicarea unei amenzi administrative.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, considerând că există trăsături esențiale de săvârșire a unei infracțiuni și nu se impune achitarea inculpatului.
Recurentul-inculpat A. A., având ultimul cuvânt, recunoaște ceea ce s-a întâmplat și precizează că între timp și-a luat permis.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 3273/29.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Penală în baza art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. A. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
În baza art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 74 lit. c) C. pen. și art. 76 C. pen. a fost condamnat inculpatul A. A. la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
În baza art. 33 lit. a - 34 lit. b Cp, a contopit pedepsele aplicate mai sus, în final, inculpatul executând pedeapsă de 3 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 81 C.pen. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni închisoare, stabilit conform dispozițiilor art. 82 C.pen.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C.pr.pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., privind cauzele de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 din data de 12.10.2012, în dosarul de urmărire penală nr. 6109/P/2007 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. A., pentru săvârșirea infracțiunilor prev de art. 85 alin. 1 și art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în data de 24.06.2007 inculpatul A. A. a condus ATV cu număr provizoriu B_ pe Splaiul Unirii cu numerele provizorii expirate și fără a poseda permis de conducere.
A fost depusă la dosarul cauzei fișa de cazier a inculpatului.
A fost audiat inculpatul la data de 07.11.2012 și a fost constatată inutilitatea audierii martorilor din rechizitoriu.
Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și poziția inculpatului din fața instanței conform declarației depuse la dosarul cauzei, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
În data de 24.06.2007, în jurul orelor 9.30, inculpatul A. A. a condus ATV cu număr provizoriu B_ pe Splaiul Unirii cu numerele provizorii expirate din data de 05.06.2007 și fără a poseda permis de conducere.
Inculpatul a fost oprit în trafic de către un echipaj de poliție, încheindu-se proces verbal, pe care inculpatul a refuzat să-l semneze, dar semnat de martorii asistenți M. M. și I. C. A..
Situația de fapt reținută mai sus a rezultat din procesul verbal încheiat la acea dată de către echipajul de poliție care l-a depistat în trafic pe inculpat, dar și din declarațiile martorilor M. M. și I. C. A., martorul M. M. chiar văzând momentul în care inculpatul a fost oprit în trafic, din procesele verbale din care rezultă că inculpatul nu figura la acea dată ca având permis de conducere și că numerele provizorii erau expirate din data de 05.06.2007 și parțial din declarațiile de recunoaștere (cu unele nuanțări) ale inculpatului.
În legătură cu declarațiile inculpatului din cursul procesului penal, instanța a reținut că la momentul depistării acesta a avut o poziție de negare (ba chiar una de înfruntare a organelor de poliție care l-au oprit în trafic), susținând că nici măcar nu a condus acel ATV, ulterior nuanțându-și poziția în sensul că a condus acel ATV, însă pe distanțe scurte, deoarece dorea să ducă acel ATV pentru a-l vinde sau a-l repara deoarece avea o defecțiune la cutia de viteze.
Instanța a reținut că materialul administrat în faza urmăririi penale (și neconstestat de inculpat) dovedește faptul că a condus acel ATV în acea dimineață, că a fost oprit în trafic de către organele de poliție, neavând relavanță distanța parcursă pentru a se reține infr. pentru care inculpatul a fost trimis în mod corect în judecată (aceasta în condițiile în care ar fi fost confirmate susținerile inculpatului în acest sens).
De fapt, în legătură cu susținerile inculpatului că urca pe ATV să-l pornească și apoi cobora și apoi repeta această procedură pentru că ATV-ul era defect și că în realitate nu s-a deplasat decât 100 m, instanța a reținut că ele nu au fost probate în niciun fel, fiind contrazise chiar de procesul verbal de depistare în flagrant și de declarațiile martorului M. M., probe care dovedesc că de fapt inculpatul se deplasa în acele momente pe stradă, moment în care a fost oprit pentru un control de rutină.
Totuși inculpatul a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată și a solicitat să se aibă în vedere acest lucru la individualizare.
În dreptfapta inculpatului A. A., care, în data de 24.06.2007, în jurul orelor 9.30, a fost depistat conducând ATV cu nr. de înmatriculare provizoriu B_ pe Spaiul Unirii fără a poseda permis de conducere întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 rep.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii îl reprezintă acțiunea de a conduce ATV-ul cu nr. de înmatriculare provizoriu B_ pe Spaiul Unirii fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.
Urmarea imediată produsă este crearea unei stări de pericol, legătura de cauzalitate dintre conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere și urmarea imediată rezultând din materialitatea faptei “ex re”.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a condus autoturismul fără a poseda permis de conducere cu intenție indirectă, acesta prevăzând rezultatul faptei sale și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui, după cum rezultă și din declarațiile inculpatului.
În drept, fapta inculpatului A. A., care, în data de 24.06.2007, în jurul orelor 9.30, a fost depistat conducând ATV cu nr. de înmatriculare provizoriu B_ expirate (neînmatriculat, în consecință) din data de 05.06.2007, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de art. 85 alin. 1 din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice rep.
Vinovăția inculpatului, dovedită de întreg probatoriul administrat în cauză, îmbracă forma intenției directe, astfel cum aceasta este definită de art.19 alin.1 pct.1 lit. a C.pen.
La individualizarea pedepselor aplicate în cauză, instanța a avut in vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., și anume: limitele de pedeapsă prevăzute de lege, gradul de pericol social al faptelor săvârșite, respectiv comiterea a două infracțiuni la regimul circulației rutiere, persoana inculpatului care a recunoscut faptele cu anumite nuanțări, este cunoscut cu antecedente penale conform fișei de cazier, precum și toate circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Conform art. 52 C.p. pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul său este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, instanța a apreciat că se impune în cauză aplicarea unor pedepse cu închisoarea, în contradicție cu susținerile inculpatului de a-i fi aplicată o amendă administrativă în raport de modalitatea de comitere a faptelor.
Acest fapt și deoarece infracțiunile pentru care a fost cercetat inculpatul sunt de pericol, iar nerespectarea dispozițiilor legale putea conduce la rezultate tragice, inculpatul urcându-se la volan deși știa că nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, chiar inculpatul recunoscând acest lucru. Chiar și acest lucru dovedește că inculpatul nu a dovedit că și-a însușit cunoștințele teoretice și practice pentru a putea conduce un autoturism, profesie care trebuie de altfel tratată cu deosebită responsabilitate, mai ales în condițiile existenței nenumăratelor accidente rutiere produse de către șoferi care conduc autoturisme fără a poseda permis de conducere sau sub influența băuturilor alcoolice. În plus, instanța apreciază că inculpatul a putut înțelege foarte bine pericolul pe care îl creează pentru ceilalți participanți la trafic urcând la volan fără a deține permis de conducere, iar faptul că la acest moment inculpatul posedă permis de conducere nu are nicio relevanță asupra faptelor comise de către acesta.
Susținerile inculpatului că ar fi condus pe o distanță scurtă nu au fost deovedite la dosarului cauzei, iar și dovedite nu ar fi înlăturat pericolul social al faptelor comise, mai ales prin prisma în care inculpatul a ieșit în trafic cu un vehicul fără a poseda permis de conducere, punând astfel în pericol siguranța participanților la trafic și chiar a sa.
În legătură cu susținerile inculpatului că a trecut timp îndelungat de comiterea faptelor, instanța reține că acest fapt s-a datorat în mare măsură inculpatului, care, s-a sustras ceva timp urmăririi penale așa cum rezultă din procesele verbale depuse la dosarul cauzei.
Nu în ultimul rând instanța are în vedere și comportarea inculpatului după momentul depistării în trafic, una de necooperare, ba chiar de intimidare a organelor de poliție care doar își făceau datoria în acele momente.
Totuși, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c C. pen.. în condițiile în care inculpatul nu a dorit aplic. art. 320/1 C.p.p. pentru că a apreciat că dacă ar fi făcut acest lucru nu ar mai fi putut beneficia de o eventuală amendă administrativă, recunoscând faptele pentru care a fost trimis în judecată.
Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 C.pen., cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, raportat la cauzele C. c. României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauză în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I C.pen., ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, instanța a avut în vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că „dispozițiile art. 71 C.pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C.pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C.pen.”, decizie care, potrivit art. 4142 alin. 3 C.pr.pen., este obligatorie, urmând astfel ca instanța să îi dea deplină eficiență juridică în soluționarea prezentei cauze.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei mai sus aplicate instanța a considerat că îndeplinirea funcțiilor pedepsei aplicate și reeducarea inculpatului se pot face și cu acesta în stare de libertate, prin raportare și la faptele comise și la persoana și conduita acestuia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul A. A., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări și solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și achitarea sa pe temeiul art.181 Cp, întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
În motivarea orală a recursului inculpatul A. A., prin apărătorul ales, arată că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere că s-a întâmplat cu 6 ani în urmă, iar între timp a obținut permisul de conducere.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856 alin.3 C. proc. pen., sentința nefiind susceptibilă de apel, Curtea constată următoarele:
Instanța fondului a reținut corect situația de fapt rezultată din probatoriul administrat în ambele faze ale procesului penal, din care rezultă că la data de 24.06.2007 inculpatul A. A., fiind oprit în trafic pe Splaiul Independenței de lucrătorii poliției rutiere, ocazie cu care s-a constatat că ATV-ul pe care-l conducea avea numerele provizorii expirate, iar inculpatul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Audiat în fața instanței de fond (fila 14), inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, însă nu a solicitat aplicarea dispozițiilor art.3201 C. proc. pen.
Deși în considerentele hotărârii a reținut în mod corect situația de fapt, prima instanță a apreciat în mod eronat că faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Potrivit art.181 alin.1 Cp „nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”.
Conform art.181 alin.2 Cp “la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului”.
Faptele inculpatului L. Ș. care a condus un ATV cu număr provizoriu pe Splaiul Independenței, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni,fiind lipsite în mod vădit de importanță, în condițiile în care inculpatul a condus ATV-ul pe o distanță foarte mică, de la comiterea faptelor au trecut aproape 6 ani astfel că ecoul acestora în rândul opiniei publice s-a estompat, iar la acest moment inculpatul posedă un permis de conducere valabil (fila 15 dosar fond).
Pentru aceste considerente, neidentificând alte motive de casare a hotărârii primei instanțe Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.d Cod penal va admite recursul declarat de inculpatul A. A. împotriva sentinței penale nr. 3273/29.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Va casa, în parte, sentința recurată și rejudecând, în fond:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap la art. 10 alin. 1 lit. b ind. 1 C.p.p. va achita pe inculpatul A. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 96 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
În temeiul art. 18 ind. 1 alin. 3 rap. la art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal va aplica inculpatului A. A. sancțiunea administrativă a amenzii, în cuantum de 1000 lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 385 ind. 15 pct. 2 lit. d C. proc. pen. admite recursul declarat de inculpatul A. A. împotriva sentinței penale nr. 3273/29.11.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
Casează, în parte, sentința recurată și rejudecând, în fond:
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C.p.p. rap la art. 10 alin. 1 lit. b ind. 1 C.p.p. achită pe inculpatul A. A. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 și art. 96 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
În temeiul art. 18 ind. 1 alin. 3 rap. la art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal aplică inculpatului A. A. sancțiunea administrativă a amenzii, în cuantum de 1000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 februarie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. N. C.-C. C. D. D.
GREFIER
C.-M. S.
Red. și tehnored. D.D.
2 ex.
Red. D.C. M. – Judecătoria Sectorului 4 București – Secția Penală
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
