Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1067/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1067/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-06-2013 în dosarul nr. 1067/2013
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.1067/R
Ședința publică din data de 07 iunie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: C. C. C.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: C. M. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. N..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de inculpatul N. D., partea civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS și asigurătorul de răspundere civilă . SA împotriva Sentinței penale nr.1008/F din data de 21 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat N. D., personal, aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărătorul ales, avocat M. L., în baza împuternicirii nr._/2013 (atașată la fila 38 din dosar), lipsă fiind recurentul parte civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS, recurentul asigurător de răspundere civilă . SA și intimații părți civile B. V. și B. CRENGUȚA D., care au fost reprezentați juridic de apărătorul ales, avocat B. P., în baza împuternicirii nr._/2013 (atașată la fila 37 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea reamintește că asigurătorul de răspundere civilă . SA a depus la dosar o declarație de retragere a recursului și pune în discuție excepția tardivității recursului formulat de partea civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS.
De asemenea, constatând că nu sunt cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului inculpat solicită admiterea recursului, casarea parțială a sentinței penale atacate și, pe latură penală, reducerea pedepsei, sens în care susține că atenția lui a fost afectată de existența celei de-a doua treceri de pietoni la o distanță de numai 20 de metri față de prima și că acesta circula cu o viteză redusă, nu se afla sub influența alcoolului și s-a preocupat de victimă, pe care a transportat-o imediat la spital.
Pe latură civilă, arată că prejudiciul material nu a fost dovedit, astfel că daunele materiale trebuie înlăturate și că daunele morale sunt exagerate, solicitând reducerea cuantumului acestora. De asemenea, solicită ca asigurătorul de răspundere civilă să fie obligat în mod direct la plata despăgubirilor, sub acest aspect citând Decizia nr.1/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În sfârșit, solicită reducerea cuantumului cheltuielilor judiciare acordate părților civile, susținând că onorariul avocatului ales al acestora este exagerat și nejustificat în raport cu durata judecății.
Referitor la recursul declarat de partea civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS, lasă soluția la aprecierea instanței.
Apărătorul ales al intimaților părți civile solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, atât pe latură penală, cât și pe latură civilă. Arată că, la momentul când a fost lovită de autoturismul condus de inculpat, victima se afla pe trecerea de pietoni, împrejurare în raport cu care apreciază că pedeapsa aplicată de prima instanță a fost just individualizată. De asemenea, arată că despăgubirile civile și cheltuielile judiciare au fost corect stabilite.
Referitor la recursul declarat de partea civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS, arată că îl susține.
În privința recursului declarat de asigurătorul de răspundere civilă . SA, solicită să se ia act de retragerea acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, apreciind că toate criticile formulate de acesta sunt neîntemeiate. Arată că aplicarea unei pedepse de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării, este corectă, în condițiile în care inculpatul nu a acordat prioritate de trecere victimei, care traversa drumul public printr-un loc special amenajat, iar fapta acestuia a avut drept consecință decesul acelei persoane. De asemenea, arată că daunele materiale au fost just stabilite, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și cu declarația martorei V. E., iar daunele morale acordate nu sunt exagerate.
Cu privire la recursul declarat de partea civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS, solicită respingerea acestuia, ca tardiv, având în vedere că sentința primei instanțe a fost comunicată la data de 31 decembrie 2012, iar acel recurs a fost formulat abia la data de 21 ianuarie 2013, după expirarea termenului legal de 10 zile.
Referitor la recursul declarat de asigurătorul de răspundere civilă . SA, solicită să se ia act de retragerea acestuia.
Recurentul inculpat N. D., personal, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.1008/F din data de 21 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 6 București a hotărât astfel:
În temeiul art.178 alin.2 din Codul penal cu aplic. art.3201 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul N. D. (fiul lui M. și I., născut la data de 18 ianuarie 1970 în ., domiciliat în București, Șoseaua Giurgiului nr.129, ., CNP_) la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod, pe durata executării pedepsei închisorii.
În temeiul art.81 din Codul penal, a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit în condițiile art.82 din același cod.
În temeiul art.71 alin.5 din Codul penal, a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata aceluiași termen de încercare.
În temeiul art.115 din Codul penal, a interzis inculpatului dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În temeiul art.14 alin.3 lit.b rap. la art.346 alin.1 din Codul de procedură penală corob. cu art.998-999 din Codul civil, a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de părțile civile B. V. și B. CRENGUȚA D. și a obligat pe inculpat la despăgubiri către acestea, după cum urmează:
- 5.000 euro, în echivalent în lei la cursul BNR de la data plății, către fiecare parte civilă, cu titlu de daune morale;
- 9.488,44 lei, către ambele părți civile, cu titlu de daune materiale.
A stabilit că hotărârea este opozabilă asigurătorului de răspundere civilă . SA.
În temeiul art.359 din Codul de procedură penală, a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 și art.84 din Codul penal.
În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 750 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.193 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală rap. la art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, a obligat pe inculpat la cheltuieli judiciare către părțile civile, în cuantum de 5.000 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriul nr._/P/2010 din data de 12 iunie 2012 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, sub acuzația săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.178 alin.2 din Codul penal, în sarcina acestuia reținându-se în fapt, că, la data de 15 septembrie 2010, în jurul orei 1830, în timp ce conducea autoturismul marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare_, a surprins și a accidentat pe victima B. L. M., angajată în traversarea străzii, pe marcaj pietonal, aceasta decedând, trei zile mai târziu, la S. U. de Urgență Elias.
După sesizarea instanței, inculpatul a solicitat ca judecata să se desfășoare conform procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, declarând că recunoaște săvârșirea faptei imputate.
În aceste condiții, analizând probatoriul administrat în faza de urmărire penală, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:
La data de 15 septembrie 2010, în jurul orei 1830, inculpatul a condus autoturismul marca Mercedes Benz cu numărul de înmatriculare_ pe Calea Giulești, circulând pe banda a II-a de lângă liniile de tramvai, dinspre Bulevardul Constructorilor către Podul Grant, iar, când a ajuns în zona intersecțiilor cu . surprins și a accidentat pe victima B. L. M., care era angajată în traversarea străzii pe marcaj pietonal, cauzându-i leziuni corporale care, la data de 18 septembrie 2010, au determinat decesul acesteia.
Buletinul de analiză toxicologică a evidențiat că inculpatul nu se afla sub influența alcoolului, în momentul producerii accidentului, rezultatele probelor de sânge prelevate la orele 2020 și 2120 fiind negative.
Martorul A. I., propus spre audiere de către inculpat, a precizat că se afla pe scaunul din dreapta față al autoturismului condus de inculpat, iar, în apropiere de intersecția cu . a redus viteza, la prima trecere de pietoni, însă, când a ajuns la cea de-a doua asemenea trecere, a fost surprins de apariția bruscă a unei femei, care se angajase în traversarea străzii de la dreapta la stânga, de la o distanță de circa 1-1,5 m față de finalul celui de-al doilea marcaj pietonal.
Potrivit concluziilor raportului medico-legal de necropsie, moartea victimei a fost violentă și s-a datorat hemoragiei meningo-cerebrale, consecință a unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu, pentru care s-a intervenit chirurgical, în condițiile unui poli-traumatism cu multiple fracturi, la un organism cu tare organice; leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu și de corp/plan dur, posibil în condițiile unui accident rutier; între leziunile traumatice cranio-cerebrale și cauza medicală a decesului există o legătură directă de cauzalitate.
Expertiza tehnică auto efectuată în cauză a evidențiat că, în momentele imediat premergătoare producerii accidentului, autoturismul condus de inculpat se deplasa cu o viteză de circa 40 km/h, iar victima cu o viteză posibilă de 4,1 km/h; impactul dintre autovehicul și pieton s-a produs pe carosabilul Străzii Calea Giulești, pe trecerea de pietoni din zona intersecției cu . putea fi evitat de conducătorul auto, dacă circula cu atenție sporită la trafic, marcaje și indicatoare și reducea viteza autoturismului până la oprire, pentru a permite trecerea victimei ce era angajată în traversarea străzii prin loc permis, semnalizat și marcat corespunzător; victima se afla în situație legală de trafic.
Inculpatul a susținut că a fost surprins de apariția, din partea dreaptă, a victimei, care intenționa să traverseze carosabilul pe la cea de-a doua trecere de pietoni. A observat-o pe victimă cum mergea în paralel cu axul drumului, pe partea dreaptă, din sensul opus direcției sale de deplasare, pe lângă o dubă parcată după trecerea de pietoni. Victima s-a angajat în traversarea carosabilului în oblic, de la 2-3 metri de finalul marcajului pietonal. El a încercat să evite impactul, efectuând viraj stânga, concomitent cu acționarea sistemului de frânare.
Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a constatat că fapta inculpatului, săvârșită în împrejurările anterior menționate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 din Codul penal, în condițiile în care acesta a încălcat dispozițiile art.135 lit.h din Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 (aprobat prin HG nr.1391/2006), potrivit cărora conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător (…) atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului și a prevăzut rezultatul faptei sale, prin acțiunea de a nu reduce viteza autoturismului când se apropia de trecerea de pietoni (eventuala accidentare a pietonului), dar nu l-a acceptat, socotind fără temei că el nu se va produce (a sperat că va reuși să treacă de marcajul pietonal înainte de apariția victimei sau că va reuși să o evite, ocolind-o).
La individualizarea pedepsei, Judecătoria a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal, respectiv limitele speciale din norma de incriminare, reduse cu o treime, conform art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală și devenite astfel de la 1 an și 4 luni până la 4 ani și 8 luni închisoare, gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite, consecința acesteia (moartea victimei), viteza de deplasare a autoturismului (care s-a aflat în limita legală) și datele ce caracterizează persoana inculpatului (despre care a reținut că este infractor primar, încadrat în muncă, căsătorit, având doi copii, dintre care unul minor, aflați în întreținerea sa, recunoaște și regretă fapta, iar, imediat după producerea accidentului, a chemat ambulanța și a însoțit victima la spital).
Referitor la pedeapsa accesorie, Judecătoria, ținând seama de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, a apreciat că inculpatul este nedemn să exercite drepturile de natură electorală prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe care i le-a interzis în consecință cu acest titlu.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei principale și a celei accesorii, Judecătoria a apreciat că nu este necesară privarea efectivă de libertate a inculpatului, având în vedere că acesta nu a mai fost condamnat anterior, fiind lipsit de orice antecedente penale și beneficiază de circumstanțe personale favorabile. În consecință, făcând aplicarea dispozițiilor art.81-82 și art.71 alin.5 din Codul penal, a dispus suspendarea condiționată a executării acestora, pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
Referitor la măsura de siguranță, Judecătoria a considerat că neatenția inculpatului la apropierea de o trecere de pietoni (semnalizată și marcată corespunzător) și incapacitatea lui de a lua decizii importante într-un interval scurt de timp (precum aceea de a acționa sistemul de frânare al autovehiculului) trădează o lipsă de pregătire (teoretică și practică), care îl face impropriu pentru calitatea de șofer. D. urmare, în temeiul art.115 din Codul penal, a interzis acestuia dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, până la data întrunirii condițiilor prevăzute de alin.2 al articolului respectiv.
Pe latură civilă, Judecătoria a reținut că, în cauză, s-au constituit părți civile B. V. (soțul victimei) și B. CRENGUȚA D. (fiica defunctei), cu suma de 500.000 euro (echivalentul a 2.253.650 lei) pentru fiecare, cu titlu de daune morale și respectiv cu suma de 10.000 euro, cu titlu de daune materiale, în dovedirea cărora s-au depus înscrisuri (filele 184-206) și a fost audiată martora V. E. (fila 207).
Judecătoria a constatat întrunirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului, și anume existența unei fapte ilicite, a vinovăției, a unui prejudiciu cert, care nu a fost reparat încă și a legăturii de cauzalitate între acesta și fapta respectivă.
La determinarea cuantumului daunelor materiale, Judecătoria a avut în vedere următoarele sume de bani, dovedite cu înscrisuri și prin declarația martorei audiate și considerate, în mod rezonabil, a fi fost strict necesare pentru organizarea ceremoniei de înmormântare, inclusiv a transportului defunctei în localitatea unde a fost înmormântată (Târgoviște): 2.196 lei, cheltuieli pentru sicriu complet, transport și servicii funerare; 146 lei, taxă achitată către Institutul Național de Medicină Legală; 150 lei, taxă de depunere în capelă și înmormântare; 700 lei, plata slujbei de înmormântare; 350 lei, cheltuieli pentru săparea gropii de înmormântare și taxa de îmbălsămare; 400 lei, prețul achitat pentru batiste, prosoape, doliu, lumânări; 250 lei, contravaloarea crucii de fier ridicate la locul accidentului; 500 lei, contravaloarea transportului mortuar și a transportului la I.N.M.L.; 2.780 lei, contravaloarea mesei de înmormântare; 40 lei, achitați pentru slujba de pomenire de 6 săptămâni; 45 lei, plătiți pentru slujba de pomenire de 3 luni; 126,5 lei, achitați pentru slujba de pomenire de 9 luni; 1.795,38 lei, plătiți pentru slujba de pomenire de 1 an.
În schimb, Judecătoria nu a ținut seama de următoarele sume solicitate de părțile civile: 500 lei, reprezentând haine de înmormântare (întrucât, conform declarației martorei, victima a fost înmormântată cu hainele sale personale); 500 lei, reprezentând contravaloarea farfuriilor, tacâmurilor și cănilor date la înmormântare (deoarece, potrivit declarației aceleiași martore, obiecte de acest tip nu au fost date la înmormântare); 300 lei, reprezentând contravaloarea coșului pentru biserică și a lumânărilor (întrucât efectuarea acestor cheltuieli nu a fost dovedită); 2.720 lei, reprezentând contravaloarea sucurilor și băuturilor pentru masa de înmormântare (deoarece această sumă nu a fost probată); 800 lei, reprezentând contravaloarea florilor și a jerberelor (întrucât nici aceasta nu a fost dovedită); 1.600 lei, pentru slujba de pomenire de 6 săptămâni (deoarece o astfel de cheltuială nu a fost probată); 2.050 lei, pentru slujba de pomenire de 3 luni (întrucât, de asemenea, nu a fost dovedită); 704,6 lei, pentru slujba de pomenire de 1 an (deoarece nu a fost probată); 1.500 lei, pentru slujba de pomenire de 1 an și 6 luni și 1.500 lei, pentru slujba de pomenire de 2 ani (întrucât nici acestea nu au fost dovedite).
În privința cheltuielilor cu viitoarele slujbe de pomenire, Judecătoria a apreciat că nu au caracter cert, motiv pentru care nu le-a luat în calcul.
Referitor la daunele morale, Judecătoria a reținut, din declarația martorei audiate, că relațiile victimei cu soțul și fiica sa erau foarte apropiate, locuind împreună și că decesul acesteia le-a provocat părților civile o puternică suferință psihică. Dând eficiență principiului reparației echitabile și proporționale, Judecătoria a apreciat că acordarea, cu acest titlu, a sumei de câte 5.000 euro, pentru fiecare parte civilă, este suficientă.
Judecătoria a mai reținut că, în faza de urmărire penală, s-a constituit parte civilă și S. U. DE URGENȚĂ ELIAS, cu suma de 2.932,63 lei, reprezentând cheltuielile efectuate cu ocazia spitalizării victimei B. L. M. (în vârstă de 85 de ani), însă aceste pretenții nu au fost susținute în cursul judecății.
Întrucât, la momentul producerii accidentului, inculpatul deținea o poliță de asigurare RCA valabilă, ./02/X1/SP nr._, emisă de asigurătorul . SA, Judecătoria a stabilit că hotărârea pronunțată îi este opozabilă și acestuia.
Având în vedere admiterea doar în parte a acțiunii civile, inculpatul a fost obligat să suporte doar parțial, în limita sumei de 5.000 lei, cheltuielile judiciare efectuate de părțile civile, constând în onorariul avocatului ales al acestora.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs inculpatul N. D. (printr-o cerere nemotivată, formulată în numele său de avocatul ales și expediată prin poștă la data de 31 decembrie 2012), asigurătorul de răspundere civilă . SA (printr-o cerere nemotivată, expediată prin curier la data de 03 ianuarie 2013) și partea civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS (printr-o cerere înregistrată în evidențele interne sub nr.182 din data de 08 ianuarie 2013, dar expediată prin poștă abia la data de 21 ianuarie 2013).
Prin adresa nr.2864 din data de 07 mai 2013 (fila 52, d.r.), asigurătorul de răspundere civilă . SA a învederat că își retrage recursul declarat în cauză, Curtea urmând să ia act de această manifestare de voință, potrivit art.3854 alin.2 rap. la art.369 alin.1 din Codul de procedură penală.
Referitor la recursul declarat de partea civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS, Curtea constată că este tardiv, urmând să-l respingă ca atare, conform art.38515 pct.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală.
În acest sens, Curtea observă că sentința primei instanțe a fost comunicată spitalului respectiv la data de 31 decembrie 2012 (fila 249, d.f.), în raport cu care termenul de 10 zile, prevăzut de art.3853 alin.1 din Codul de procedură penală și calculat potrivit art.3853 alin.2 rap. la art.363 alin.3 teza a II-a din același cod, s-a împlinit la data de 11 ianuarie 2013 (vineri). Cererea de recurs a fost expediată însă, prin poștă, abia la data de 21 ianuarie 2013, fiind depășit astfel termenul legal anterior menționat. Împrejurarea că acea cerere a fost înregistrată în evidențele interne la data de 08 ianuarie 2013 este nerelevantă, întrucât, conform art.187 alin.1 din Codul de procedură penală, numai actul depus înăuntrul termenului prevăzut de lege la oficiul poștal, prin scrisoare recomandată, este considerat făcut în termen.
În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul de procedură penală, cei doi recurenți (asigurătorul de răspundere civilă și partea civilă) vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cu privire la recursul declarat de inculpat, Curtea constată că, în dezbaterile de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), acesta, care a beneficiat de asistența juridică a avocatului ales, a solicitat, pe latură penală, reducerea pedepsei, în considerarea împrejurărilor concrete de comitere a infracțiunii, iar, pe latură civilă, înlăturarea daunelor materiale, ca nedovedite, diminuarea cuantumului daunelor morale, apreciat a fi exagerat și obligarea directă a asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor. De asemenea, inculpatul a solicitat reducerea cheltuielilor judiciare acordate părților civile intimate, susținând că onorariul avocatului lor ales este nejustificat de mare în raport cu prestația efectivă a acestuia.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că acest recurs este fondat, în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, însușit, fără rezerve, de inculpat, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declarația acestuia, care a optat pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, bazată pe recunoașterea vinovăției (fila 34, d.f.).
Astfel, asemenea primei instanțe, Curtea constată ca fiind dovedită cu certitudine fapta inculpatului, care, la data de 15 septembrie 2010, din culpă exclusivă, a accidentat-o pe victima B. L. M. (în vârstă de 85 de ani), lovind-o cu autoturismul pe care îl conducea, în timp ce aceasta traversa . și cauzându-i leziuni corporale (traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă și bază de craniu și multiple fracturi costale) care, la data de 18 septembrie 2010, i-au cauzat în mod direct decesul, chiar în condițiile unui organism cu tare organice.
Raportat la această situație de fapt (necontestată prin recursul declarat), Curtea constată că încadrarea juridică stabilită de prima instanță este legală, fapta inculpatului întrunind, în drept, atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunii de ucidere din culpă, prevăzută de art.178 alin.2 din Codul penal.
Critica inculpatului cu privire la individualizarea pedepsei aplicate de prima instanță, sub aspectul duratei acesteia, este nefondată.
În acest sens, Curtea constată că, urmare a reducerii cu o treime a limitelor speciale din norma de incriminare incidentă, potrivit art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului este pedepsibilă cu închisoare de la 1 an și 4 luni până la 4 ani și 8 luni.
Stabilirea unei pedepse medii, de 3 ani închisoare, este justă, fiind proporțională cu gravitatea faptei, în condițiile în care accidentul rutier s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului, care a lovit cu autoturismul pe care îl conducea, fără a exista vreo explicație pertinentă în afara propriei neatenții și neîndemânări, o persoană în vârstă, chiar pe trecerea de pietoni, cu consecința cauzării unor leziuni corporale grave, ce au condus, în câteva zile, la decesul acesteia.
În același timp, dispunerea suspendării condiționate a executării acelei pedepse asigură caracterul echitabil al acesteia și în raport cu datele ce caracterizează în mod favorabil persoana inculpatului (evidențiate pe larg în considerentele sentinței penale recurate), gravitatea infracțiunii săvârșite și consecința pe care a produs-o împiedicând însă a se acorda acelor date semnificația unor circumstanțe atenuante judiciare.
Nefondată este și critica inculpatului cu privire la pretinsa nedovedire a prejudiciului care a justificat acordarea daunelor materiale și respectiv la caracterul exagerat al daunelor morale stabilite în favoarea moștenitorilor defunctei (soțul supraviețuitor și fiica acesteia).
Astfel, Curtea constată că prima instanță a stabilit cuantumul daunelor materiale acordate, de 9.488,44 lei, numai în limita prejudiciului dovedit cu certitudine, atât prin înscrisurile prezentate, cât și prin declarația martorei V. E., cu care se coroborează, respingând restul pretențiilor formulate de cele două părți civile, care nu au fost probate de către acestea.
De asemenea, Curtea constată că stabilirea unor daune morale în cuantum de câte 5.000 euro, în favoarea fiecărei părți civile, este justă și constituie o compensație moderată și echitabilă a suferinței provocate soțului și fiicei victimei, prin moartea intempestivă a unei persoane dragi.
Și critica inculpatului referitoare la neobligarea directă a asigurătorului de răspundere civilă la plata despăgubirilor este nefondată.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit art.49 și art.50 din Legea nr.136/1995, răspunderea civilă a asigurătorului este exclusiv de natură contractuală, acesta acordând despăgubiri numai în baza contractului de asigurare încheiat cu persoana răspunzătoare de prejudiciile cauzate terților printr-un accident rutier și în limita sumelor pe care persoana respectivă este obligată să le plătească, în urma angajării răspunderii sale delictuale, cu titlu de dezdăunare.
De asemenea, conform art.54 alin.1 din aceeași lege, deși, în cazul stabilirii despăgubirii prin hotărâre judecătorească, drepturile terților păgubiți se exercită împotriva asigurătorului, acest fapt nu se poate realiza decât în limitele obligației sale contractuale.
Mai mult, potrivit art.55 alin.1 și 3 din aceeași lege, despăgubirile se plătesc de către asigurător fie persoanelor păgubite, fie asiguratului însuși, dacă acesta dovedește că le-a despăgubit el pe acele persoane.
D. urmare, având în vedere și faptul că asigurătorul nu are, în raport cu inculpatul asigurat, nici calitatea de comitent, în accepțiunea art.1000 alin.3 din Codul civil (în reglementarea în vigoare la data săvârșirii infracțiunii) și nici calitatea de parte responsabilă civilmente, conform art.24 alin.3 din Codul de procedură penală, astfel cum a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr.I/2005, pronunțată într-un recurs în interesul legii și obligatorie pentru instanțe, în ceea ce privește dezlegarea dată problemei de drept judecate, Curtea constată că nu există temei legal pentru obligarea directă a acestuia, în cadrul procesului penal, la plata despăgubirilor către persoanele prejudiciate prin accidentul rutier, față de care răspunderea sa civilă nu poate fi angajată în această modalitate, nici pe temei contractual (în lipsa unui contract încheiat cu acestea), nici pe temei delictual (în lipsa săvârșirii unei fapte ilicite proprii).
Astfel fiind, este legală dispoziția primei instanțe de obligare a inculpatului, singurul răspunzător de săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, la plata despăgubirilor acordate părților civile, urmând ca, în vederea punerii în executare a creanței deținute de acestea împotriva lui, hotărârea pronunțată să fie opozabilă asigurătorului său.
Instituirea răspunderii civile a asigurătorului are rolul de a proteja persoanele prejudiciate printr-un accident rutier, astfel că numai acestea, iar nu autorul faptei ilicite care a generat acel accident, au dreptul de a opta, în ceea ce privește realizarea creanței lor, între asigurător și asigurat, urmând ca, în cazul plății efectuate de către cel din urmă, acesta să obțină ulterior de la asigurătorul său restituirea a ceea ce a plătit, în condițiile art.55 alin.3 din Legea nr.136/1995.
În schimb, Curtea constată că este fondată critica inculpatului cu privire la cuantumul nejustificat de mare al cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat către părțile civile (5.000 lei), constând exclusiv în onorariul avocatului ales al acestora.
Astfel, Curtea reține că avocatul respectiv a prezentat dovada stabilirii, pentru reprezentarea și asistența juridică asigurate părților civile în procesul penal, a unui onorariu în sumă de 10.000 lei, la care se adaugă TVA de 2.400 lei, conform facturii . nr.149 din data de 19 decembrie 2012 (fila 214, d.f.).
În același timp, Curtea menționează că, potrivit art.193 alin.2 din Codul de procedură penală, în cazul admiterii doar în parte a acțiunii civile, inculpatul poate fi obligat la plata totală sau parțială a cheltuielilor judiciare.
În speță, ținând seama de limitele în care au fost admise pretențiile părților civile (câte 5.000 euro, cu titlu de daune morale, față de suma pretinsă, de 500.000 euro, pentru fiecare și respectiv 9.488,44 lei, cu titlu de daune materiale, față de suma pretinsă, de 10.000 euro) și de faptul că prestația avocatului ales al acestora nu a presupus activități deosebite, în condițiile în care inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, Curtea apreciază că acordarea, drept cheltuieli judiciare, cu titlu de onorariu al acelui avocat, a sumei de numai 1.000 lei, este suficientă, urmând a proceda la reformarea corespunzătoare a sentinței penale recurate.
Din oficiu, Curtea constată că este nelegală aplicarea, în ceea ce îl privește pe inculpat, a măsurii de siguranță constând în interzicerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, care urmează a fi înlăturată.
În acest sens, Curtea reține că, potrivit art.115 alin.1 rap. la art.111 alin.1 și 2 din Codul penal, o astfel de măsură de siguranță poate fi dispusă numai în cazul persoanei care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, din cauza incapacității, nepregătirii sau altor cauze care o fac improprie pentru ocuparea unei anumite funcții ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupații, în scopul de a preîntâmpina săvârșirea de către aceasta a altei asemenea fapte și a înlătura o stare de pericol.
În speță, inculpatul nu a săvârșit fapta ce constituie infracțiune în exercitarea unei funcții, profesii, meserii sau ocupații, întrucât acesta, deținând calitatea de administrator al unei societăți comerciale, este șofer amator, iar nu profesionist.
În același timp, condamnarea sa definitivă, pentru infracțiunea dedusă judecății, atrage de drept anularea permisului de conducere, potrivit art.114 alin.1 lit.a din OUG nr.195/2002, acesta putând obține un nou permis, conform art.116 alin.1 lit.b din același act normativ, numai prin promovarea unui examen teoretic și practic (ce îi va testa, la momentul respectiv, cunoștințele și deprinderile de a conduce un autovehicul) la care se poate înscrie abia după 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii.
Față de aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul N. D., va casa parțial sentința penală atacată, în limita aspectelor deja precizate și, rejudecând cauza în fond, va hotărî în sensul celor anterior menționate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, care nu au fost contestate și, în privința cărora, nu se constată, nici din oficiu, motive de casare.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului inculpatului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
I. În temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul N. D. împotriva Sentinței penale nr.1008/F din data de 21 decembrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în Dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală recurată și, în fond, rejudecând:
Înlătură dispoziția privind interzicerea pentru inculpat, în temeiul art.115 din Codul penal, a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare la plata cărora a fost obligat inculpatul către părțile civile la 1.000 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare cu privire la recursul inculpatului rămân în sarcina statului.
II. În temeiul art.38515 pct.1 lit.b teza I din Codul de procedură penală, respinge, ca tardiv, recursul declarat de partea civilă S. U. DE URGENȚĂ ELIAS împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art.3854 alin.2 rap. la art.369 alin.1 din Codul de procedură penală, ia act de retragerea recursului declarat de asigurătorul de răspundere civilă . SA împotriva aceleiași sentințe penale.
În temeiul art.192 alin.2 și 4 din Codul de procedură penală, obligă pe recurentul parte civilă și pe recurentul asigurător de răspundere civilă la plata sumei de câte 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 07 iunie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. N. C. C. C. C. V. G.
GREFIER,
C. M. S.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 03 iulie 2013
L.P. - J.S.6.B.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 289/2013. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
