Ultrajul. Art.257 NCP. Decizia nr. 333/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 333/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 333/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I –A PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 333
Ședința publică din data de 03 martie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: A. N.
Judecător:A. B. R.
Grefier: A. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București prin procuror F. D..
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarat de P. de pe lângă Judecătoria Călărași și intimatul – inculpat D. V. împotriva sentinței penale nr. 325/05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Călărași.
Dezbaterile care au avut loc în ședința publică din data de 03.02.2015 au fost consemnate în Încheierea de ședință de la acea dată, Încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, inițial, Curtea a stabilit termen în vederea pronunțării la data de 17.02.2015 și, ulterior, în aceeași constituire și pentru aceleași considerente, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2015, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 325/05.12.2014, Judecătoria Călărași, în baza art.257 alin.1 și 4 din Codul penal, a stabilit față de inculpatul D. V., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, o pedeapsă de 1 an închisoare.
În baza art. 83 din Codul penal a amânat aplicarea pedepsei, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani, conform art. 84 din Codul penal.
În baza art. 85 alin. 1 din Codul penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere și obligații:
-să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta;
-să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
-să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
-să comunice schimbarea locului de muncă;
-să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență;
În baza art. 404 alin. 3 C.pr.pen. a pus în vedere inculpatului că nerespectarea, cu rea-credință, a măsurilor de supraveghere ori săvârșirea unei noi infracțiuni intenționate în termenul de supraveghere atrage revocarea amânării și aplicarea și executarea pedepsei, conform art. 88 din Codul penal.
În baza art.274, alin.1 C.pr.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 355 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr.1645/P/2014 din 23.06.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 02.07.2014, a fost trimis în judecată inculpatul D. V. pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj prev. de art.257, alin.1 și 4 C.pen.
Prin actul de sesizare s-a reținut, în esență, că la 23.05.2014, inculpatul, căruia persoana vătămată i-a solicitat să o cheme pe martora D. S. pentru a-i comunica rezultatul unor discuții, a refuzat să o cheme pe aceasta, devenind violent fizic și verbal, amenințându-l pe agentul de poliție că îl omoară și apucându-l cu mâinile de umeri cu intenția de a-l dărâma, lovindu-l cu picioarele în zona gambei drepte.
Pentru dovedirea situației de fapt, au fost menționate următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile persoanei vătămate B. T. V., proces-verbal de cercetare la fața locului cu planșă foto, declarații martori, declarațiile inculpatului, fișa de cazier judiciar.
La termenul de judecată din 19.09.2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, întrucât inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei astfel cum au fost reținută în actul de sesizare, instanța a respins cererea de judecare conform procedurii recunoașterii învinuirii.
În cursul cercetării judecătorești au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarația inculpatului (fila 11), declarațiile martorilor D. S. (fila 21), G. I. (fila 43), U. E. (fila 44), U. C. (fila 57), V. M. A. (fila 58), declarația persoanei vătămate B. T. V. (fila 45) și înscrisuri – fișa de cazier judiciar actualizată a inculpatului (fila 62).
Coroborând probele administrate pe parcursul urmăririi penale și cercetării judecătorești,instanța a constatat dovedită vinovăția inculpatului pentru infracțiunea de ultraj prevăzută de art. 257 alin.1 și 4 C.pen, reținând următoarea situație de fapt:
La data de 23.05.2014, aflându-se în fața locuinței din satul P., ., inculpatul D. V. i-a adresat injurii și a amenințat cu moartea persoana vătămată B. T. V., ce avea calitatea și purta uniforma de polițist, astfel cum rezultă din declarațiile martorilor U. C. (fila 64 verso d.u.p. și fila 57 dos. inst.) și U. E. (fila 69 d.u.p.) coroborate cu declarațiile persoanei vătămate.
Fiind audiat la data de 23.05.2014, martorul U. C. a declarat organelor de cercetare penală că l-a auzit pe inculpatul D. V. că îi adresa injurii și că amenința cu moartea persoana vătămată în timp ce se aflau în fața locuinței inculpatului din satul P..
Totodată, martora U. E. a precizat, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești, că inculpatul D. V. s-a manifestat violent față de persoana vătămată și a amenințat-o că o omoară.
Instanța a reținut si declarația martorului G. I., care, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul cercetării judecătorești, a declarat că în data de 23.05.2014, l-a văzut pe inculpat în prezența persoanei vătămate în fața locuinței inculpatului D. V., declarând că inculpatul era agitat.
Așadar, instanța a reținut vinovăția inculpatului cu privire la infracțiunea de ultraj săvârșită asupra persoanei vătămate - agent de poliție prin amenințare, însă nu și prin loviri sau alte violențe.
Sub acest aspect, instanța a apreciat că nu există legătură de cauzalitate între vătămarea suferită de persoana vătămată B. T. V., pentru care a necesitat 2-3 zile de îngrijiri medicale (certificat medico-legal f.4 d.u.p.), și acțiunea inculpatului, având în vedere că din probele administrate în cauză nu rezultă, dincolo de orice dubiu, că inculpatul a exercitat violențe fizice asupra persoanei vătămate. Astfel, martora U. E. a declarat că inculpatul i-a pus mâna în gât și a îmbrâncit persoana vătămată, iar dacă nu intervenea martora D. S. îl și lovea pe polițist. Același lucru a declarat și martorul U. C., respectiv că l-a văzut pe inculpat că a încercat să-l lovească însă a intervenit mama acestuia, martora D. S..
Așa fiind, declarația persoanei vătămate nu se coroborează cu niciun alt mijloc de probă în ceea ce privește violențele ce ar fi fost exercitate de inculpat în zona picioarelor persoanei vătămate.
Cu ocazia audierilor, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii, declarând, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cadrul cercetării judecătorești, că persoana vătămată l-a agresat fizic, în timp ce inculpatul doar se apăra de loviturile acestuia (fila 42 d.u.p. și 11 dos. inst.), afirmații contrazise însă de întreg materialul probator administrat în cauză.
În drept, fapta inculpatului D. V. constând în aceea că la data de 23.05.2014, aflându-se în satul P. din ., i-a adresat injurii și a amenințat cu moartea persoana vătămată B. T. V., ce avea calitatea și purta uniforma de polițist, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin.1 și 4 C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material este reprezentat de amenințarea, în accepțiunea pe care acestea o are potrivit art.206 C.pen., respectiv: acțiunea de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni îndreptate împotriva sa – în speță, omorul, dacă este de natură să producă o stare de temere – aspect ce reiese din gravitatea infracțiunii de omor.
Amenințarea a fost săvârșită împotriva unui polițist, împrejurare cunoscută de inculpat – declarație f.41 în data de 23.05.2014: polițistul B. T. a venit la domiciliul meu.
De asemenea, la momentul comiterii faptei de lovire, agentul B. T. V. se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu întrucât, astfel cum a declarat chiar inculpatul, motivul deplasării la domiciliul său era reprezentat de formularea unei plângeri de către martora D. S., iar persoana vătămată purta uniforma de polițist, după cum reiese din declarațiile martorilor audiați.
Urmarea imediată constă în atingerea adusă relațiilor sociale referitoare la respectul datorat autorității de stat și persoanelor care exercită această autoritate și crearea unei stări de pericol, iar, în secundar, încălcarea relațiilor sociale referitoare la libertatea psihică a persoanei.
Fiind o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate între acțiunea inculpatului și urmarea produsă rezultă din însăși săvârșirea faptei (ex re).
Pe latură subiectivă, inculpatul a acționat cu intenție indirectă (art.19, alin.1 lit.a C.pen.), având reprezentarea că amenință o persoană ce are calitatea de polițist, aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu și prevăzând că prin aceasta aduce atingere autorității statului și libertății psihice a persoanei.
Sub acest aspect, deși în cadrul dezbaterilor, apărătorul din oficiu a solicitat achitarea întrucât inculpatul se afla sub influența excesului neimputabil din cauza stării de temere provocată de violențele exercitate de persoana vătămată, instanța a constatat că singurul martor care a susținut că persoana vătămată a fost cea care l-a agresat pe inculpat este D. S. – mama inculpatului, instanța având rezerve în privința realității acestor aspecte relatate, în considerarea relației de rudenie dintre martoră și inculpat.
Pe de altă parte, pentru a reținut excesul neimputabil, conform art. 26 C.pen., sunt necesare îndeplinirea condițiilor legitimei apărări, or, după cum s-a reținut mai sus, nu a existat un atac din partea persoanei vătămate, iar în măsura în care inculpatul ar fi suferit vătămări corporale, astfel cum a declarat, ar fi solicitat eliberarea unui certificat medico-legal.
La individualizarea pedepsei pentru infracțiunea săvârșită, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare enumerate de art.74, alin.1 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, dar și limitele de pedeapsă fixate în art. 206 alin.1 C.pen. majorate conform art. 257 alin. 4 C.pen (închisoarea de la 4 luni și 15 zile la 1 an și 6 luni sau cu amendă).
Având în vedere gravitatea infracțiunii săvârșite – punerea în pericol a libertății psihice a unui polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, instanța apreciază că pedeapsa amenzii penale nu este suficientă pentru îndreptarea comportamentului inculpatului și pentru prevenirea săvârșirii de astfel de fapte, circumstanțele cauzei impunând stabilirea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum mediu.
Sub acest aspect, instanța a reținut că inculpatul a amenințat persoana vătămată în timp ce se afla la locuința sa în interes de serviciu, manifestând o lipsă totală de respect față de autoritățile publice, în special organele de ordine publică însărcinate cu protecția cetățenilor.
În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța a reținut vârsta acestuia (26 ani), gradul scăzut de școlarizare, respectiv 7 clase, nu are un loc de muncă și nu este cunoscut cu antecedente penale (fila 62 dos. inst.).
În cauză instanța a constatat că nu este incidentă nicio circumstanță atenuantă din cele prevăzute de art. 75 C.pen.
Față de aceste criterii, instanța a apreciat că pentru prevenirea săvârșirii de noi fapte penale și formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și regulile de conviețuire socială, este necesară stabilirea unei pedepse de 1 an închisoare pentru infracțiunea săvârșită de inculpat.
În schimb, elementele personale ale inculpatului, respectiv lipsa antecedentelor penale, fundamentează concluzia că se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată, fără a fi necesară aplicarea pedepsei, o justă individualizare a sancțiunii realizându-se pe deplin chiar în condițiile valorificării art. 83 C.pen. și amânării aplicării pedepsei pe durata prevăzută de lege, stabilind un termen de supraveghere de 2 ani.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Judecătoria Călărași și inculpatul D. V..
Prin apelul declarat de P. s-a criticat sentința pentru următoarele motive:
1.În mod greșit s-a stabilit amânarea aplicării pedepsei față de inculpat.
2.Greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare.
Prin apelul său, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei.
Analizând sentința apelată în raport de criticile aduse, precum și conform prevederilor art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
În cauză, s-a stabilit o pedeapsă pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar în raport de această încadrate juridică nu se putea dispune amânarea aplicării pedepsei, întrucât maximul special prevăzut de lege pentru această faptă este mai mare de 7 ani, respectiv 7 ani și 6 luni.
Pedeapsa aplicată de prima instanță corespunde tuturor criteriilor generale de individualizare și asigură finalitatea legală, astfel că apelul inculpatului care vizează cuantumul pedepsei este nefondat.
Având în vedere și consimțământul inculpatului, Curtea constată că în cauză pot fi aplicate prev. de art. 91 Cod penal și art. 93 alin. 1 Cod penal, în considerarea elementelor ce circumstanțiază persoana inculpatului, care este fără antecedente penale, supravegherea conduitei sale pe un termen de încercare de 3 ani, fiind de natură a-i forma o altă atitudine față de valorile sociale, de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială.
Așa fiind, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, va admite apelul declarat de P., va desființa parțial sentința, și va proceda conform celor arătate.
Va menține dispozițiile sentinței referitoare la cheltuielile judiciare.
În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpat.
Văzând și prevederile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Călărași, împotriva sentinței penale nr. 325/05.12.2014 a Judecătoriei Călărași.
Desființează parțial sentința și, rejudecând, în fond:
În baza art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal, condamnă pe inculpatul D. V. la 1 an închisoare.
În temeiul art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art. 92 Cod penal.
În temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a)să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
b)să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supraveghere sa;
c)să anunțe în prealabil schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d)să comunice schimbarea locului de muncă;
e)să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă nerenumerată în folosul comunității pe o perioadă de 80 de zile în cadrul Primăriei comunei Independența, județul Călărași.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Menține dispozițiile referitoare la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza art. 421 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul D. V. împotriva aceleiași sentințe.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 03.03.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. N. A. B. R.
GREFIER
A. P.
Red. A.N.
Dact.G.P.
4 ex.
Red. C.A. T. – Judecătoria Călărași
| ← Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 355/2015. Curtea de... | Fals în înscrisuri sub semnătură privată. Art. 290 C.p..... → |
|---|
