Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Art. 321 C.p.. Decizia nr. 1231/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1231/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2012 în dosarul nr. 1231/2012
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1231/R
Ședința publică din data de 18 iunie 2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: N. S.
JUDECĂTOR: V. B.
JUDECĂTOR: C. V. G.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul GHINȚĂ R. împotriva Sentinței penale nr.62/F din data de 13 martie 2012, pronunțată de Judecătoria B. V. în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul inculpat GHINȚĂ R., personal (legitimat cu CI . nr._, CNP_), aflat în stare de libertate și asistat juridic de apărătorul ales, avocat J. D., în baza împuternicirii nr._/22.05.2012 (atașată la fila 10 din dosar), încetând astfel delegația apărătorului din oficiu, avocat L. S. S., emisă de Baroul București sub nr._/21.05.2012 (atașată la fila 7 din dosar). A lipsit intimatul parte vătămată N. Ș. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat de Curte, recurentul inculpat precizează că își menține declarația formulată în fața instanței de fond și nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului inculpat invocă incidența, în speță, a cazului de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.9 din Codul de procedură penală, pe motiv că, în considerentele sentinței penale atacate, nu sunt menționate, în concret, probele pe care s-a întemeiat soluția pronunțată. De asemenea, arată că instanța de fond nu a făcut, în acele considerente, precizări referitoare la vinovăția inculpatului și la gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina acestuia. Totodată, critică sentința penală recurată și prin prisma cazului de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.18 din Codul de procedură penală, arătând că instanța de fond a avut în vedere, ca probă esențială pentru condamnarea inculpatului, declarația unui martor, I. M., care, ulterior, a fost condamnat, într-o altă cauză, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă, sens în care depune la dosar un extras de pe portalul Judecătoriei B. V. cu privire la hotărârea pronunțată în Dosarul nr._ . În consecință, invocând și dispozițiile art.181 din Codul penal, solicită admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, pe fondul cauzei, în urma rejudecării acesteia, achitarea inculpatului, în temeiul art.10 alin.1 lit.b1 din Codul de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public susține că hotărârea instanței de fond cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția pronunțată, iar, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art.181 din Codul penal, întrucât fapta săvârșită de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, având în vedere gravitatea acesteia, prin care s-a adus o atingere însemnată valorii ocrotite de legea penală, modalitatea în care inculpatul a acționat, precum și împrejurarea că acesta nu se află la primul conflict cu legea penală. În consecință, solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat în cauză.
Recurentul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că are doi copii minori în întreținere și o mamă în vârstă, care este bolnavă. Susține că nu este alcoolic, consumând doar ocazional băuturi alcoolice. Cu privire la antecedentele penale, arată că a executat pedeapsa aplicată și cunoaște ce înseamnă să fie închis, departe de familie.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.62/F din data de 13 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria B. V. a hotărât astfel:
În temeiul art.321 alin.1 cu aplic. art.74 alin.1 lit.d, c, art.76 lit.d și art.37 lit.b din Codul penal, a condamnat pe inculpatul GHINȚĂ R. (fiul lui S. și Vergila, născut la data de 14 noiembrie 1973 în localitatea B. V., județul G., CNP_) la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art.71 alin.2 din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
A luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă.
A obligat pe inculpat la plata către stat a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că, prin Rechizitoriul întocmit la data de 18 februarie 2009, P. de pe lângă instanța respectivă a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii anterior menționate, reținându-se că, la data de 24 octombrie 2008, partea vătămată N. Ș. V. a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că, în noaptea de 21/22 octombrie 2008, inculpatul a provocat scandal în localul aparținând . din localitatea Roata de Jos, iar, în urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în acea noapte, acesta, fiind în stare de ebrietate, a provocat într-adevăr scandal în acel local, unde a spart sticle, pahare și geamul de la o vitrină frigorifică, astfel că vânzătoarea E. M. l-a anunțat pe patron, care, la rândul său, a sesizat poliția.
Prin Sentința penală nr.247/2010, Judecătoria B. V. a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1 an închisoare, însă, prin Decizia penală 52/2011, Tribunalul G. a casat acea sentință și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare, cu ocazia căreia s-a procedat la reluarea cercetării judecătorești.
În ședința publică din data de 18 ianuarie 2012, a fost audiat inculpatul, care a precizat că a fost în localul aparținând ., unde a consumat alcool și a căzut peste o ladă frigorifică, după care a venit poliția.
A fost audiată și partea vătămată N. Ș. V., care a declarat că nu se constituie parte civilă, deoarece inculpatul a despăgubit-o pentru prejudiciul cauzat. A precizat că nu a fost de față la incident, însă a constatat ulterior pagubele.
În aceeași ședință publică, au fost audiați martorii din acte, I. M. și E. M., care au fost de față la incident.
Martorul I. M. a declarat că s-a aflat împreună cu inculpatul, în noaptea respectivă, în bar, unde au consumat 2-3 sticle de vin. La ora 0200, a intenționat să plece acasă, iar inculpatul, fiind într-o stare avansată de ebrietate, s-a supărat, a dat cu pumnul într-o vitrină frigorifică și a spart mai multe sticle ce se aflau acolo, după care, la solicitarea proprietarului, a venit poliția.
Martora E. M. a declarat că era vânzătoare în localul respectiv, în noaptea incidentului, iar, la un moment dat, inculpatul, care consumase în prealabil alcool, a început să vorbească tare, să se ia de alți clienți și să dea cu pumnul într-o vitrină frigorifică, al cărei geam s-a spart. Din cauza acestui comportament al inculpatului, toți clienții au plecat, rămânând doar martorul I. M., care a încercat să-l calmeze, însă nu a reușit. În aceste condiții, a fost anunțat patronul barului, care a chemat poliția.
În apărare, inculpatul a solicitat proba cu un martor, în circumstanțiere și audierea a doi martori, pe situația de fapt. Judecătoria a admis probele solicitate și a pus în vedere inculpatului să depună la dosar lista cu martorii pe situația de fapt, în vederea citării acestora. Inculpatul nu s-a conformat, însă, în ședința publică din data de 06 martie 2012, s-a prezentat martorul M. M. C., cu privire la care inculpatul a solicitat audierea, atât pe situația de fapt, cât și în circumstanțiere. Inculpatul a precizat că nu mai dorește audierea celorlalți martori propuși și, întrucât nici nu i-a indicat, Judecătoria a revenit asupra probei încuviințate acestuia, apreciind că nu mai este necesară.
Astfel, la cererea inculpatului, a fost audiat doar martorul M. M. C., care a declarat că, la momentul faptei, se afla pe terasa localului, de unde avea o oarecare vizibilitate asupra interiorului acestuia și a văzut, la un moment dat, cum inculpatul s-a dezechilibrat și a căzut peste o ladă frigorifică, după care barmanița a chemat poliția.
Analizând întregul probatoriu al cauzei, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:
În noaptea de 21/22 octombrie 2008, inculpatul s-a aflat, împreună cu martorul I. M., în localul aparținând . din localitatea Roata de Jos, unde a consumat băuturi alcoolice. În jurul orei 0200, martorul I. M. i-a spus inculpatului să plece împreună acasă, însă acesta a refuzat și a început să aibă un comportament inadecvat, respectiv să vorbească tare, să îi deranjeze pe ceilalți clienți și, pe acest fond de agitație, a lovit cu pumnul o vitrină frigorifică, căreia i-a spart geamul. Între timp, toți clienții localului au plecat, iar martora E. M., vânzătoarea de la bar, l-a anunțat pe patron, care, la rândul său, a sesizat poliția.
Această situație de fapt a rezultat, cu certitudine, din declarațiile celor doi martori oculari, I. M. și E. M., dar și din procesul verbal de cercetare la fața locului, întocmit de către organele de poliție chiar în noaptea faptei, când s-au prezentat acolo la sesizarea patronului barului, constatând pagubele provocate.
Judecătoria a apreciat că declarația martorului propus de inculpat, M. M. C., este subiectivă, nu se coroborează cu celelalte probe administrate și nu reflectă adevărul. Astfel, martorul a declarat că se afla pe terasa localului, aproape de locul unde era inculpatul, însă atât vânzătoarea E. M., cât și martorul I. M. au precizat că nu mai erau alți clienți în local. De asemenea, și inculpatul, în declarația formulată la poliție în data de 25 octombrie 2008, a precizat că nu mai erau de față alte persoane. Martorul a mai declarat că venise în acel loc în urmă cu 10 minute și l-a văzut pe inculpat dezechilibrându-se și căzând peste o ladă frigorifică, însă nu poate preciza dacă, anterior, acesta provocase scandal.
În drept, Judecătoria a constatat că fapta reținută în sarcina inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art.321 alin.1 din Codul penal, astfel că a dispus condamnarea acestuia.
La individualizarea pedepsei, Judecătoria a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art.72 din Codul penal, respectiv limitele speciale de pedeapsă din norma de incriminare, gradul concret de pericol social al infracțiunii săvârșite și persoana inculpatului, în favoarea căruia a reținut circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74 alin.1 lit.b, c din Codul penal, întrucât, potrivit declarației părții vătămate, a depus eforturi pentru repararea pagubei cauzate, achitând deja contravaloarea acesteia și a avut o atitudine corespunzătoare după comiterea faptei, în sensul că s-a prezentat în fața organelor judiciare ori câte ori a fost chemat. În consecință, Judecătoria a aplicat inculpatului o pedeapsă coborâtă sub minimul special, conform art.76 lit.d din Codul penal.
Având în vedere starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art.37 lit.b din Codul penal, în care se află inculpatul în raport cu pedeapsa anterioară de 3 ani închisoare, la care a fost condamnat prin Sentința penală nr.81/2000 a aceleiași instanțe, Judecătoria a apreciat că se impune a-i fi aplicată, în cauza dedusă judecății, o pedeapsă privativă de libertate, cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal (la data de 20 martie 2012) inculpatul GHINȚĂ R..
Recursul inculpatului (nemotivat în scris) a fost înaintat de Judecătorie și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 09 aprilie 2012.
La primul termen, stabilit în data de 21 mai 2012, judecarea recursului a fost amânată, la cererea inculpatului, pentru a i se da posibilitatea să fie asistat juridic de apărătorul său ales.
Inculpatul, fiind întrebat în mod expres de Curte, a refuzat să dea declarație în fața instanței de recurs, precizând însă că își menține declarația din cursul cercetării judecătorești în primă instanță.
Cu ocazia dezbaterilor de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a avocatului său ales, a invocat cazurile de casare prevăzute de art.3859 alin.1 pct.9 și pct.18 din Codul de procedură penală, pe motiv că, în considerentele sentinței penale atacate, nu sunt menționate probele pe care s-a întemeiat soluția de condamnare și nu sunt inserate precizări cu privire la vinovăția sa și la gradul de pericol social al faptei reținute în sarcina lui și respectiv că instanța de fond a avut în vedere, ca probă esențială pentru pronunțarea acelei soluții, declarația unui martor, I. M., care, ulterior, a fost condamnat, într-o altă cauză, pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă. În raport cu aceste cazuri de casare, inculpatul a solicitat, invocând dispozițiile art.181 din Codul penal, achitarea sa, în temeiul art.10 alin.1 lit.b1 din Codul de procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate și cu argumentele invocate în susținerea acestora, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că recursul cu care a fost sesizată este fondat, în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Instanța de fond, în urma unei analize complete și judicioase a întregului probatoriu al cauzei (administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești nemijlocite), a stabilit o situație de fapt conformă acestuia, reținând, în mod corect, că, în noaptea de 21/22 octombrie 2008, inculpatul, aflat în stare de ebrietate, a provocat scandal în localul aparținând . din localitatea Roata de Jos, vociferând, manifestându-se violent, spărgând sticle și diverse alte obiecte și lovind cu pumnul într-o vitrină frigorifică, al cărei geam s-a spart, comportamentul său recalcitrant determinându-i pe ceilalți clienți să părăsească acel local, iar pe patronul acestuia, anunțat de către vânzătoarea de la bar, să sesizeze organele de poliție, care, deplasându-se imediat la fața locului, au constatat consecințele faptei sale și pagubele pricinuite în localul respectiv.
Contrar primei critici formulate, Curtea constată că, în considerentele sentinței penale recurate, instanța de fond a indicat, în mod explicit, mijloacele de probă avute în vedere la pronunțarea soluției de condamnare a inculpatului (declarațiile concordante ale martorilor oculari I. M. și E. M. și procesul verbal de cercetare la fața locului, întocmit de către organele de poliție sesizate) și aspectele faptice rezultate din acestea, precum și mijlocul de probă înlăturat (declarația martorului propus de inculpat, M. M. C.) și motivele reținute a dovedi caracterul subiectiv și neverosimil al împrejurărilor evidențiate de acesta. Totodată, în aceleași considerente, instanța de fond a făcut referire implicită la vinovăția inculpatului, constatând că fapta acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care l-a condamnat și a avut în vedere gradul concret de pericol social al acelei faptei la individualizarea pedepsei aplicate acestuia. D. urmare, Curtea constată că, în speță, nu este incident cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.9 din Codul de procedură penală.
De asemenea, contrar celei de-a doua critici formulate, Curtea constată că situația de fapt reținută de către instanța de fond nu s-a întemeiat doar pe declarațiile martorului ocular I. M. (rudă a inculpatului, care, însoțindu-l în localul respectiv, a asistat la toate manifestările recalcitrante ale acestuia, în pofida încercărilor sale repetate de a-l liniști și a-l determina să plece de acolo), ci acea declarație a fost evaluată în coroborare cu alte mijloace de probă, pertinente și relevante, respectiv declarațiile constante ale martorei oculare E. M. (vânzătoarea de la bar, care a descris același comportament recalcitrant al inculpatului, ca și primul martor) și procesul verbal de cercetare la fața locului (al cărui conținut nu a fost niciodată contestat, în care organele de poliție au consemnat că, deplasându-se în localul unde s-a petrecut evenimentul sesizat, au constatat pe jos cioburi de sticlă și mai multe pete de culoare brun-roșcată ce păreau a fi de sânge, au observat că geamul vitrinei frigorifice era spart, iar mânerul acesteia distrus și au sesizat că, pe masa la care stătuse inculpatul, se aflau o scrumieră și două pahare, toate sparte). În același timp, împrejurarea că martorul I. M. a fost condamnat ulterior, într-o altă cauză, printr-o hotărâre nedefinitivă, pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, este lipsită de relevanță, câtă vreme, în cauza dedusă judecății, nu există nici măcar un simplu indiciu că acesta ar fi făcut afirmații necorespunzătoare adevărului, declarațiile sale coroborându-se, dimpotrivă, cu restul probatoriului, astfel cum deja s-a evidențiat. D. urmare, Curtea constată că, în speță, nu este incident nici cazul de casare prevăzut de art.3859 alin.1 pct.18 din Codul de procedură penală, întrucât situația de fapt stabilită de către instanța de fond este cea care rezultă din probatoriul cauzei, nefiind nicidecum rezultatul unei erori.
De altfel, invocarea de către apărare a celor două cazuri de casare anterior menționate are un evident caracter formal, câtă vreme soluția solicitată a fi pronunțată în raport cu acestea nu vizează trimiterea cauzei spre rejudecare sau constatarea inexistenței faptei deduse judecății, astfel cum ar fi fost logic, ci achitarea inculpatului, pentru unicul motiv că fapta acestuia (necontestată, astfel, în materialitatea ei) nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
Referitor la acest motiv, Curtea constată că nu este nici el fondat, întrucât fapta săvârșită de inculpat, care întrunește, în drept, elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art.321 alin.1 din Codul penal (aspect necontestat), prezintă, în concret, pericol social, ca trăsătură esențială a infracțiunii, conform art.17 alin.1 din Codul penal, aducând o atingere suficient de gravă valorii sociale apărate prin norma de incriminare anterior menționată pentru a face necesară aplicarea unei pedepse, astfel cum prevede art.18 din Codul penal.
În acest sens, Curtea are în vedere împrejurările concrete de săvârșire a faptei (reținând că inculpatul a tulburat în mod grav ordinea și liniștea într-un local public frecventat la acel moment și de alți clienți, pe fondul consumului exagerat de băuturi alcoolice și în pofida încercărilor repetate ale nepotului său de a-l determina să renunțe la acel comportament), consecințele produse (materializate în distrugerile provocate asupra mai multor bunuri din acel local, dar și în sentimentele de teamă și nesiguranță induse clienților, care, pentru a evita orice risc, l-au părăsit în grabă), precum și datele personale ale inculpatului (constatând că acesta este recidivist, fiind condamnat, anterior faptei deduse judecății, de două ori, la pedepse privative de libertate, pentru infracțiuni de violare de domiciliu și furt calificat, în formă consumată sau de tentativă).
În schimb, având în vedere perioada îndelungată scursă, din motive care nu sunt imputabile inculpatului, de la data faptei respective (peste 3 ani și jumătate), în care s-a diminuat, în mod semnificativ, însuși pericolul social existent la momentul săvârșirii acesteia, cel puțin din perspectiva percepției publice asupra sa, precum și comportamentul ulterior al inculpatului (care nu a mai săvârșit alte fapte penale și a adoptat o conduită procesuală corespunzătoare, prin prezentarea sa în fața organelor judiciare, la fiecare chemare, dovedind astfel disponibilități reale și serioase de îndreptare), Curtea apreciază că pedeapsa la care a fost condamnat în primă instanță este exagerată, motiv pentru care, din oficiu, menținând circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art.74 alin.1 lit.b și c din Codul penal (necontestate de P.) și, în consecință, incidența dispozițiilor art.76 alin.1 lit.d din Codul penal, va aplica acestuia o pedeapsă mai mică, respectiv 3 luni închisoare, care urmează a fi executată în regim de detenție, singurul permis având în vedere starea de recidivă anterior evidențiată.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul GHINȚĂ R., va casa, în parte, în limita deja precizată, sentința penală atacată și, rejudecând cauza în fond, va hotărî în sensul condamnării acestuia la pedeapsa anterior menționată.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, în privința cărora nu se constată, nici din oficiu, motive de casare.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursului admis al inculpatului vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.189 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală rap. la art.3 alin.1 din Protocolul nr._/2008 încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., onorariul parțial al avocatului din oficiu, care a asigurat asistența juridică a inculpatului până la prezentarea apărătorului ales al acestuia, va fi suportat din fondul ministerului respectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul GHINȚĂ R. împotriva Sentinței penale nr.62/F din data de 13 martie 2012, pronunțată de Judecătoria B. V. în Dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală recurată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.321 alin.1 cu aplic. art.37 lit.b și art.74 alin.1 lit.b, c rap. la art.76 alin.1 lit.d din Codul penal, condamnă pe inculpat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, în stare de recidivă postexecutorie.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial al avocatului din oficiu, în sumă de 50 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. S. V. B. C. V. G.
GREFIER,
I. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 11.07.2012
C.B. - J.B.-V.
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|
