Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 257/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 257/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2013 în dosarul nr. 257/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.257/R
Ședința publică din data de 11 februarie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
JUDECĂTOR: D. P.
JUDECĂTOR: V. B.
GREFIER: I. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și de inculpatul M. I. împotriva Sentinței penale nr.919/F din data de 16 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns recurentul intimat inculpat M. I., personal și asistat juridic de apărătorul ales, avocat M. D., în baza împuternicirii . nr._/2013 (atașată la fila 23 din dosar) și de apărătorul desemnat din oficiu, avocat V. B., în baza delegației nr._/2013 (atașată la fila 17 din dosar) și intimatul asigurător . SA, prin consilierul juridic D. G. Ș., în baza delegației emisă de acesta (atașată la fila 27 din dosar), lipsind intimata parte vătămată E. T. R. A. și intimatul parte civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul din oficiu solicită să se ia act de încetarea delegației sale, ca urmare a prezentării apărătorului ales al recurentului intimat inculpat și să se dispună plata onorariului parțial cuvenit.
Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, atât pe latură civilă, constând în chitanța nr._/1 și recipisa de consemnare nr._/1, ambele din data de 08 februarie 2013, emise de CEC Bank, Unitatea V., care atestă achitarea despăgubirii în valoare de 410 lei, către partea civilă SPITALULUI U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, cât și în circumstanțiere, constând în caracterizări, contractul individual de muncă, certificatele de naștere ale celor doi copii și acte medicale potrivit cărora concubina lui este însărcinată cu al treilea copil.
Reprezentantul Ministerului Public solicită încuviințarea probei solicitate.
Curtea încuviințează recurentului intimat inculpat proba solicitată, apreciind-o utilă judecării cauzei și procedează la administrarea acesteia, prin depunerea la dosar a înscrisurilor prezentate.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursurilor.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la recursul declarat de P., solicită, referitor la motivul invocat în scris, să se ia act că despăgubirea acordată spitalului parte civilă, în sumă de 410 lei, a fost achitată integral de către recurentul intimat inculpat, conform înscrisurilor prezentate. Pe latură penală, critică oral sentința atacată, pe motiv că instanța de fond, în mod greșit, a procedat la schimbarea încadrării juridice, în sensul reținerii dispozițiilor art.33 lit.b din Codul penal în locul celor ale art.33 lit.a din același cod, menționate în rechizitoriu. Astfel, arată că încadrarea juridică corectă este cea din actul de sesizare, în speță existând un concurs real de infracțiuni, întrucât faptele au fost săvârșite prin acțiuni distincte. În consecință, solicită admiterea recursului declarat de P., casarea, în parte, a sentinței penale atacate, iar, pe fondul cauzei, pronunțarea unei hotărâri legale, în sensul celor anterior menționate.
Apărătorul ales al recurentului intimat inculpat solicită admiterea recursului declarat de acesta, casarea, în parte, a sentinței penale atacate, iar, pe fondul cauzei, schimbarea modalității de executare a pedepsei închisorii, în sensul aplicării dispozițiilor art.861 din Codul penal. În acest sens, arată că inculpatul are un loc de muncă, deținând funcția de director din anul 2012, are doi copii minori, concubina lui este însărcinată în 7 luni cu al treilea copil, prezintă caracterizări bune și nu este cunoscut cu antecedente penale.
În ceea ce privește recursul Parchetului, pe latură civilă, solicită să se ia act de achitarea prejudiciului, iar, pe latură penală, arată că încadrarea juridică corectă este cea din rechizitoriu.
Consilierul juridic al intimatului asigurător solicită, pe latură civilă, să se ia act de achitarea prejudiciului, iar, pe latură penală, lasă la aprecierea Curții.
Reprezentantul Ministerului Public arată că, pentru motivele arătate în susținerea recursului Parchetului, se impune admiterea și a recursului declarat de inculpat. Referitor la motivul de recurs susținut de acesta, în sensul schimbării modalității de executare a pedepsei, consideră că nu i se poate acorda beneficiul prevăzut de art.861 din Codul penal, având în vedere că inculpatul a condus autoturismul fără permis, a trecut pe culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu un alt autoturism, în urma accidentului astfel provocat partea vătămată suferind leziuni care au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, dar și faptul că, anterior, inculpatul a fost sancționat administrativ cu amendă, tot pentru conducere fără permis.
Recurentul intimat inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că regretă faptele săvârșite.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.919/F din data de 16 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria Sectorului 1 București a hotărât astfel:
În temeiul art.334 din Codul de procedură penală, a schimbat încadrarea juridică dată faptelor prin actul de sesizare, în sensul reținerii dispozițiilor art.33 lit.b din Codul penal.
În temeiul art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 cu aplic. art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul M. I. (fiul lui I. și F., născut la data de 09 octombrie 1986 în București, domiciliat ., ., județul I., CNP_) la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis.
În temeiul art.184 alin.1 și 3 din Codul penal cu aplic. art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală, a condamnat pe inculpatul M. I. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În temeiul art.33 lit.b și art.34 alin.1 lit.b din Codul penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 an închisoare.
În temeiul art.71 din Codul penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, ca pedeapsă accesorie.
A luat act că partea vătămată E. T. R. A. a renunțat la pretențiile civile.
În temeiul art.313 din Legea nr.95/2006 a obligat pe inculpat la plata sumei de 410 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de asistența medicală acordată părții vătămate, către partea civilă S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI.
În temeiul art.191 alin.1 din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpat la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această sentință, Judecătoria a constatat că inculpatul a fost trimis în judecată, prin Rechizitoriul nr.2932/P/2007 din data de 05 aprilie 2012 al Parchetului de pe lângă instanța respectivă, sub acuzația săvârșirii, în concurs real, potrivit art.33 lit.a din Codul penal, a infracțiunilor anterior menționate, în sarcina acestuia reținându-se că, la data de 04 martie 2007, în jurul orei 1512, a condus autoturismul marca Chevrolet, având numărul de înmatriculare B-_-09/12, pe un drum public din municipiul București, deși nu poseda permis pentru nicio categorie de autovehicule și, ca urmare a nerespectării legislației rutiere, a provocat un accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală din culpă a părții vătămate.
Judecata a avut loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală (procesul verbal de cercetare la fața locului; Raportul de expertiză tehnică judiciară auto nr.444.047/2007; Raportul de expertiză medico-legală nr.A_, confirmat prin Avizul nr.E2/_/2009; procesul verbal de verificare în baza de date privind deținătorii de permise de conducere; declarațiile părții vătămate E. T. R. A., ale martorului B. Suraj și ale inculpatului), conform procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, întrucât, la termenul din data de 02 octombrie 2012, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor menționate în actul de sesizare și că își însușește acele probe, pe care le cunoaște.
Astfel fiind, Judecătoria a stabilit următoarea situație de fapt:
La data de 04 martie 2007, inculpatul a sustras autoturismul marca Chevrolet, având numărul de înmatriculare B-_-09/12, proprietatea fratelui său, B. Suraj (care nu a formulat plângere penală împotriva sa) și l-a condus pe drumurile publice, deși nu poseda permis. Plecând de la sediul firmei fratelui său, pe . ce circula dinspre . Calea Griviței, când a ajuns la intersecția cu . nu a observat culoarea roșie a semaforului și a intrat în coliziune cu autoturismul marca Volkswagen, având numărul de înmatriculare_, condus de partea vătămată E. T. R. A., care circula regulamentar. În urma accidentului, partea vătămată a suferit leziuni corporale care au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, fără ca viața să-i fie pusă în primejdie.
Cu privire la încadrarea juridică, Judecătoria a constatat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis, prevăzută de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și respectiv de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art.184 alin.1 și 3 din Codul penal.
Referitor la prima infracțiune, Judecătoria a menționat că susținerea inculpatului, în sensul parcurgerii unor cursuri de pregătire pentru conducătorii auto, nu este de natură să îi înlăture răspunderea penală, fiind luată însă în considerare la individualizarea pedepsei.
În cazul celei de-a doua infracțiuni, Judecătoria a reținut că fapta inculpatului a reprezentat un act de violență, cauzator de suferințe fizice, dar și de vătămări corporale ce au necesitat îngrijiri medicale pe o durată mai mare de 10 zile. Totodată, a constatat că fapta respectivă s-a produs ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale privind îndeplinirea unei activități (aceea de conducere a autovehiculelor pe drumurile publice). Referitor la susținerea inculpatului, în sensul neobservării culorii roșu a semaforului, Judecătoria, invocând dispozițiile art.51 alin.3 din Codul penal, a constatat că nu operează eroarea de fapt, întrucât împrejurarea invocată este ea însăși rezultatul culpei.
Judecătoria a mai constatat că cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului au fost săvârșite de acesta prin aceeași acțiune, respectiv prin conducerea autoturismului pe un drum public, reținând astfel că forma ideală a concursului de infracțiuni, potrivit art.33 lit.b din Codul penal, cu consecința schimbării corespunzătoare a încadrării juridice.
La individualizarea pedepselor, Judecătoria a avut în vedere scopul definit prin art.52 din Codul penal și criteriile generale prevăzute de art.72 din același cod, respectiv limitele speciale de pedeapsă (reduse cu o treime ca urmare a aplicării dispozițiilor art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală), gravitatea concretă a faptelor și atitudinea procesuală a inculpatului, care le-a recunoscut și regretat, fără a acorda însă acestei ultime împrejurări valoarea circumstanței atenuante judiciare prevăzute de art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală.
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante (stabilite conform art.34 alin.1 lit.b din Codul penal), Judecătoria, având în vedere împrejurările de comitere a faptelor, a apreciat că scopul acesteia nu va putea fi atins fără executare efectivă.
Referitor la pedeapsa accesorie, Judecătoria, evaluând natura faptelor și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, a constatat existența unei nedemnități în exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe care i le-a interzis inculpatului, cu acest titlu, pe perioada executării pedepsei principale.
Pe latură civilă, Judecătoria a constatat că partea vătămată E. T. R. A. a renunțat, în cursul judecății, la pretențiile civile inițial formulate și că, în schimb, S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI s-a constituit parte civilă cu suma de 410 lei, probată prin decontul cheltuielilor de asistență medicală acordată părții vătămate, obligându-l în consecință, pe inculpat, în temeiul art.313 din Legea nr.95/2006, la plata acelei sume.
Judecătoria a apreciat că, deși la data producerii accidentului autoturismul condus de inculpat era asigurat pentru răspundere civilă auto la . SA, asigurătorul nu poate fi obligat la plata sumei anterior menționate, sens în care a avut în vedere următoarele aspecte: potrivit art.49 din Legea nr.136/1995, asigurătorul acordă despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund, în baza legii, față de terțe persoane păgubite prin accidente de autovehicule, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil; răspunderea asigurătorului este o răspundere contractuală, angajată în baza contractului de asigurare încheiat cu asiguratul și nu o formă a răspunderii civile delictuale; prin urmare, asigurătorul este obligat la despăgubiri numai în limitele prevăzute de lege pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă și nu poate fi obligat în solidar cu asiguratul la plata despăgubirilor către victima accidentului; conform art.50 din Legea nr.136/1995, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească, cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată, persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri; suma de bani rezultând din cheltuielile de spitalizare a părții vătămate nu reprezintă o „pagubă” pentru care unitatea sanitară să se poată îndrepta împotrivaasigurătorului de răspundere civilă, întrucât spitalul, pe de o parte, nu este o persoană păgubită prin vătămare corporală sau deces, în sensul art.50 din Legea nr.136/1995, iar, pe de altă parte, este îndreptățit la recuperarea cheltuielilor de spitalizare în baza unui text de lege distinct (art.313 din Legea nr.95/2006), care dă posibilitatea obligării, conform răspunderii civile delictuale, numai a inculpatului, ca și persoană care prin faptele sale a adus daune sănătății altei persoane, la plata acelor cheltuieli, iar nu și a asigurătorului, nefiind vorba de un risc acoperit de polița RCA (care este guvernată de regulile răspunderii civile contractuale); totodată, potrivit art.42 pct.1 lit.d din Ordinul CSA nr.3108/2004, la stabilirea despăgubirilor pe baza convenției dintre asigurați, persoanele păgubite și asigurătorii RCA, în cazul vătămării corporale, se au în vedere eventualele cheltuieli prilejuite de accident (cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, de tratament, de spitalizare, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentație suplimentară, conform prescripțiilor medicale), probate cu documente justificative și care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare; prin urmare, prin reglementarea asigurării RCA, intenția legiuitorului a fost aceea de a proteja persoanele accidentate de insolvabilitatea inculpatului, iar nu spitalele, care, într-o situație precum cea din cauză, își pot acoperi cheltuielile din fondurile de asigurări sociale de sănătate.
Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs în termenul legal P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București (la data de 19 octombrie 2012) și inculpatul M. I. (la data de 25 octombrie 2012, printr-o cerere formulată, în numele său, de apărătorul ales).
Cererile de recurs (ambele motivate în scris) au fost înaintate de Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 03 decembrie 2012.
Prin motivele scrise de recurs, P. a criticat sentința penală atacată numai pe latură civilă, susținând că este netemeinică soluția primei instanțe de a nu îl obliga pe asigurătorul de răspundere civilă, alături de inculpat, la plata sumei pretinse de spitalul parte civilă, cu titlu de cheltuieli ocazionate de asistența medicală acordată părții vătămate.
Potrivit cererii de recurs, astfel cum a fost susținută în dezbaterile orale de la termenul de astăzi, inculpatul, care a beneficiat de asistența juridică a apărătorului său ales, a criticat individualizarea pedepsei la care a fost condamnat în primă instanță, numai sub aspectul modalității de executare, solicitând suspendarea ei sub supraveghere, conform dispozițiilor art.861 din Codul penal.
Reprezentantul Parchetului a formulat concluzii de admitere a recursului declarat de inculpat, sub un alt aspect decât cel invocat, și anume acela al greșitei schimbări de încadrare juridică, susținând că, în speță, sunt incidente prevederile art.33 lit.a din Codul penal (menționate în actul de sesizare), iar nu cele ale art.33 lit.b din același cod (reținute de prima instanță), apărătorul ales al inculpatului susținând, la rândul său, această critică.
Cu ocazia judecării recursurilor, inculpatul a făcut dovada acoperirii, în întregime, de către el, a prejudiciul material, în sumă de 410 lei, cauzat părții civile S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, conform recipisei de consemnare nr._/1 și chitanței nr._/1, ambele din data de 08 februarie 2013, emise de CEC Bank – Unitatea V. (filele 25-26, d.r.), împrejurare în raport cu care reprezentantul Parchetului nu a mai susținut, în dezbateri, motivul scris de recurs, ci a solicitat să se ia act de aceasta.
La cererea inculpatului, admisă de Curte, a fost administrată proba cu înscrisuri, în circumstanțiere (filele 28-36, d.r.).
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei deduse judecății, Curtea constată că ambele recursuri cu care a fost sesizată sunt fondate, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Pe latură penală, Curtea constată că prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului administrat în faza de urmărire penală, însușit de inculpat, pe care l-a evaluat în mod just, inclusiv prin raportare la declarația acestuia, care, optând pentru desfășurarea judecății potrivit procedurii simplificate prevăzute de art.3201 din Codul de procedură penală, a precizat că recunoaște în totalitate săvârșirea faptelor imputate, în modalitatea reținută prin actul de sesizare.
Astfel, s-a reținut în mod corect, în afara oricărei îndoieli, că, în după-amiaza zilei de 04 martie 2007, inculpatul a condus, pe drumuri publice din municipiul București, autoturismul cu numărul de înmatriculare B-_-09/12, deși nu poseda permis în acest sens și, în timp ce se deplasa pe . Ș. V. către Calea Griviței, la intersecția cu . pătruns pe culoarea roșie a semaforului, intrând astfel în coliziune cu autoturismul condus de partea vătămată E. T. R. A., care circula în mod regulamentar, în urma accidentului astfel cauzat aceasta suferind leziuni corporale ce au necesitat pentru vindecare 12-14 zile de îngrijiri medicale, fără ca viața să-i fie pusă în primejdie.
Faptele anterior menționate (necontestate de inculpat nici prin recursul declarat) au primit o încadrare juridică legală, acestea întrunind, atât pe latură obiectivă, cât și pe latură subiectivă, elementele constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.86 alin.1 din OUG nr.195/2002 și respectiv de art.184 alin.1 și 3 din Codul penal (aspect, de asemenea, necontestat).
În schimb, însușindu-și critica Parchetului, Curtea constată că, în mod greșit, prima instanță a reținut că infracțiunile respective s-ar afla în concurs ideal, conform art.33 lit.b din Codul penal, iar nu în concurs real, potrivit art.33 lit.a din același cod, procedând astfel la o schimbare nelegală a încadrării juridice din rechizitoriu.
În acest sens, Curtea evidențiază, prin raportare la normele de incriminare anterior menționate, că cele două infracțiuni au fost săvârșite, sub aspectul elementului material al laturii obiective a fiecăreia, prin acțiune diferite, iar nicidecum printr-o acțiune unică, astfel cum, în mod eronat, a considerat prima instanță, și anume, în cazul celei dintâi, printr-o acțiune de conducere a autoturismului pe drumuri publice, în lipsa permisului, iar, în cazul celei din urmă, printr-o acțiune de lovire, care a pricinuit persoanei lezate o vătămare corporală ce a necesitat îngrijiri medicale mai mari de 10 zile.
D. urmare, reformând sentința penală recurată sub acest aspect, Curtea va înlătura aplicarea dispozițiilor art.334 din Codul de procedură penală și va menține încadrarea juridică din rechizitoriu, aceasta fiind cea legală.
Referitor la pedepsele aplicate pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, Curtea constată că durata fiecăreia dintre ele a fost legal stabilită, avându-se în vedere limitele speciale reduse cu o treime, potrivit art.3201 alin.7 din Codul de procedură penală și, totodată, just individualizată, în raport cu celelalte criterii prevăzute de art.72 din Codul penal, inculpatul necontestând, de altfel, acest aspect.
În schimb, însușindu-și critica inculpatului, Curtea constată că dispoziția de executare efectivă, în regim de detenție, a pedepsei rezultante determinate prin aplicarea dispozițiilor art.34 alin.1 lit.b din Codul penal, este netemeinică, fiind excesivă și vădit disproporționată în raport cu gravitatea concretă a faptelor, cu consecințele acestora, cu timpul scurs de la momentul săvârșirii lor și cu datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Astfel, Curtea constată că faptele deduse judecății au avut o gravitate medie, au cauzat părții vătămate leziuni corporale minore, fără urmări asupra integrității sale fizice, iar pericolul social al acestora, deși nu poate fi negat, s-a estompat într-o mare măsură în cei aproximativ 6 ani care au trecut de la momentul când au fost săvârșite, fără ca derularea procedurilor judiciare într-o perioadă atât de îndelungată să îi fie imputabilă în vreun fel inculpatului. În același timp, Curtea constată că inculpatul nu are antecedente penale, fiind doar sancționat cu amendă administrativă, în anul 2010 (prin urmare, ulterior infracțiunii deduse judecății), pentru o faptă de conducere fără permis (considerată chiar de P. a fi fost lipsită de pericol social, de vreme ce nu a dispus trimiterea lui în judecată), a acoperit în mod benevol întregul prejudiciu material cauzat, beneficiază de referințe sociale și familiale pozitive, conform înscrisurilor în circumstanțiere prezentate (este încadrat în muncă, are un comportament corespunzător în comunitate, fapt evidențiat chiar de către organele de poliție din localitatea de domiciliu, este tatăl a doi copii minori, așteptând un al treilea), iar, pe întreg parcursul procesului penal, a manifestat o conduită sinceră și cooperantă, recunoscând, încă din faza de urmărire penală, săvârșirea faptelor imputate și prezentându-se, în mod constant, în fața organelor judiciare. Toate aceste împrejurări dovedesc că îndreptarea inculpatului se poate realiza și fără privarea lui de libertate, astfel că pronunțarea condamnării, cu suspendarea executării pedepsei, în condițiile art.861 alin.1 și 2 din Codul penal, constituie o sancțiune justă pentru infracțiunile comise, dar și un avertisment suficient pentru a-l determina să nu mai săvârșească alte infracțiuni, cu atât mai mult cu cât beneficiul acordat va fi însoțit de instituirea, pe durata termenului de încercare (ce va fi stabilit, spre mediul limitelor legale, la 4 ani), a măsurilor de supraveghere prevăzute de art.863 alin.1 lit.a-d din Codul penal, dar și a obligație reglementate de art.863 alin.3 lit.e din același cod, respectiv aceea de a nu conduce niciun vehicul.
În mod corespunzător, se va dispune, potrivit art.71 alin. ultim din Codul penal, și suspendarea executării pedepsei accesorii stabilite de prima instanță, care nu a fost contestată în ceea ce privește conținutul său, iar, din oficiu, nu se constată motive de a fi modificată.
În temeiul art.359 din Codul de procedură penală, se va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 din Codul penal, referitoare la împrejurările ce atrag revocarea suspendării sub supraveghere.
Pe latură civilă, se va lua act că inculpatul a acoperit, în întregime, prejudiciul material, în sumă de 410 lei, cauzat părții civile S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, astfel că motivul scris de recurs al Parchetului, la susținerea căruia reprezentantul acestuia a și renunțat în dezbateri, a rămas fără obiect.
Față de toate aceste considerente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, va admite ambele recursuri cu care a fost sesizată, va casa, în parte, sentința penală atacată, în limitele deja precizate și, rejudecând cauza în fond, va hotărî în sensul celor anterior menționate.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate, în privința cărora nu se identifică, nici din oficiu, motive de casare.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea recursurilor admise vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.189 alin.1 și 2 din Codul de procedură penală rap. la art.3 alin.1 din Protocolul nr._/2008, încheiat între Ministerul Justiției și U.N.B.R., onorariul parțial al apărătorului din oficiu, care a asigurat asistența juridică obligatorie a inculpatului la primul termen de judecată din recurs, în lipsa avocatului ales al acestuia, conform delegației nr._/2013 emisă de Baroul București (fila 17, d.r.), va fi suportat din fondul ministerului respectiv.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.38515 pct.2 lit.d din Codul de procedură penală, admite recursurile declarate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și de inculpatul M. I. împotriva Sentinței penale nr.919/F din data de 16 octombrie 2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în Dosarul nr._ .
Casează, în parte, sentința penală recurată și, în fond, rejudecând:
Înlătură aplicarea art.334 din Codul de procedură penală, cu privire la schimbarea încadrării juridice, prin reținerea art.33 lit.b din Codul penal și menține încadrarea juridică din rechizitoriu, prin reținerea art.33 lit.a din Codul penal.
În temeiul art.861 alin.1 și 2 și art.71 alin. ultim din Codul penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare, precum și a pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art.862 alin.1 din Codul penal.
În temeiul art.863 alin.1 din Codul penal, dispune ca, pe durata termenului de încercare, inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:
1. să se prezinte, la datele stabilite, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul I.;
2. să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință, orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
3. să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
4. să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În temeiul art.863 alin.3 din Codul penal, obligă pe inculpat ca, pe durata termenului de încercare, să nu conducă niciun vehicul.
În temeiul art.359 din Codul de procedură penală, atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 din Codul penal.
Ia act că inculpatul M. I. a acoperit, în întregime, prejudiciul material, în sumă de 410 lei, cauzat părții civile S. U. DE URGENȚĂ BUCUREȘTI, conform recipisei de consemnare nr._/1 și chitanței nr._/1, ambele din data de 08 februarie 2013, emise de CEC Bank – Unitatea V..
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale recurate.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariul parțial al apărătorului din oficiu, în sumă de 70 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. G. D. P. V. B.
GREFIER,
I. P.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 26 februarie 2013
G.T. - J.S.1.B.
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
