Vătămare corporală din culpă. Art.196 NCP. Decizia nr. 779/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 779/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2015 în dosarul nr. 779/2015
DOSAR NR._ (_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.779/A
Ședința publică de la 26.05.2015
Curtea constituită din:
P. - D. L.
JUDECĂTOR - L. CRISȚIU N.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea apelurilor declarate de asigurătorul . și de partea vătămată Ț. F. împotriva sentinței penale nr.29/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria B., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul asigurător . prin consilier juridic T. S., cu împuternicire la dosar și intimatul inculpat F. F., personal și asistat de apărător ales V. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind apelanta parte vătămată Ț. F., reprezentată de apărător ales G. M. A., cu împuternicire avocațială la dosar și intimata parte civilă S. C. de Urgență Elias.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței depunerea la dosar a motivelor de apel de către apelanți si depunerea unei cereri de prelungire a dreptului de circulație formulată de intimatul inculpat.
Intimatul inculpat F. F., identificat cu CI . nr._, arată că menține declarațiile date în cauză și nu dorește să dea declarații suplimentare în fața instanței de apel.
Nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților asupra apelurilor declarate în cauză.
Consilierul juridic al apelantului asigurător . solicită admiterea apelului declarat de asigurător, diminuarea sumelor acordate de instanța de fond și înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată. Solicită a se avea în vedere faptul că s-a stabilit în mod eronat de către instanța de fond culpa exclusiv în sarcina inculpatului, fiind efectuată în cauză o expertiză auto de unde rezultă că și partea vătămată a avut o culpă în producerea accidentului. Arată că daunele materiale solicitate de partea vătămată nu au fost justificate prin înscrisuri, iar instanța de fond nu a avut în vedere împrejurarea că inculpatul a ajutat-o financiar pe partea vătămată atât în timpul spitalizării, cât și ulterior. Cu privire la daunele morale, solicită diminuarea acestora având în vedere faptul că și partea vătămată a avut o parte din vină în producerea accidentului, iar acesteia nu i-a fost pusă în pericol viața și nu a rămas cu o infirmitate posttraumatică. Critică și obligarea asigurătorului la plata cheltuielilor de judecată, față de dispozițiile art.27 pct.6 și 7 din Ordinul nr.14/2011.
Apărătorul ales al apelantei părți vătămate Ț. F. solicită admiterea apelului declarat de acesta. Solicită a se avea în vedere suferințele părții vătămate care sunt permanente întrucât membrul acesteia este mai scurt cu 1,5 cm, iar funcțiile locomotorii, în cel mai fericit caz, vor ajunge la o capacitate de funcționare de 75%. Mai arată că partea vătămată este nevoită să urmeze un tratament medicamentos pentru toată viața. Solicită astfel admiterea apelului declarat de partea vătămată, așa cum a fost formulat. Cu privire la apelul declarat de asigurător, solicită respingerea acestuia.
Apărătorul ales al intimatului inculpat F. F. solicită admiterea în parte a apelului declarat de asigurător, în sensul reducerii cuantumului despăgubirilor acordate părții vătămate, față de concluziile raportului de expertiză medico legală și de împrejurarea că inculpatul a ajutat-o financiar pe partea vătămată. Cu privire la solicitarea asigurătorului de a se reține culpa comună, arată că inculpatul s-a prevalat de procedura simplificată și a recunoscut comiterea faptei, așa cum a fost ea reținută în actul de sesizare, apreciind astfel că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Solicită respingerea cererii asigurătorului de a nu fi obligat la plata cheltuielilor de judecată și a despăgubirilor civile, având în vedere contractul de asigurare încheiat de inculpat cu asigurătorul. Cu privire la apelul declarat de partea vătămată solicită respingerea acestuia, având în vedere că asigurătorul este obligat la plata despăgubirilor și nu în solidar cu inculpatul. Apreciază că daunele materiale și morale acordate de instanța de fond sunt just dispuse și solicită respingerea apelului declarat de partea vătămată. Solicită și admiterea cererii inculpatului de prelungire a dreptului de conduce pentru 30 de zile, fiindu-i necesar permisul de conducere pentru deplasarea la locul de muncă și pentru a-și ajuta familia.
Consilierul juridic al apelantului asigurător . solicită respingerea apelului declarat de partea vătămată, ca nefondat, pentru motivele arătate anterior.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea în parte a apelului declarat de asigurător cu privire la critica adusă obligației la plata cheltuielilor judiciare către stat, apreciind că, se putea dispune acest lucru, numai în măsura în care erau vizate cheltuieli ale părții civile. Solicită respingerea celorlalte motive de apel, apreciind că atât în actul de sesizare cât și în procedura simplificată, s-a reținut culpa exclusivă a inculpatului și arată că partea vătămată nu avea cum să staționeze într-un loc special amenajat, acolo fiind depozitată zăpadă. Apreciază astfel că este dovedită culpa exclusivă a inculpatului. Solicită a se avea în vedere traumele părții vătămate și apreciază că nu se impune diminuarea daunelor morale. Solicită respingerea apelului declarat de partea vătămată, apreciind că suma acordată de instanța de fond este îndestulătoare. Solicită admiterea cererii inculpatului de prelungire a dreptului de a conduce.
Intimatul inculpat F. F., în ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate, că are permis de conducere de 19 ani, timp în care nu a mai avut probleme cu legea și că accidentul s-a produs pe neașteptate, neputând anticipa că se putea întâmpla ceva în acel moment
CURTEA,
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr.29 din 05.02.2015, pronunțată de Judecătoria B. – Secția penală, în temeiul art. 196 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen., cu aplicarea art.396 al.10 C. pr. pen. a fost condamnat inculpatul F. F. (fiul lui A. și V., născut la data de 17.11.1971 în București, sector 5, cu domiciliul în București, ., ., . – CNP –_) la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În baza art. 83 alin. (1), (3) N.C. pen. a fost amânată aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) C. pen. s-a stabilit ca pe durata termenului de supraveghere, inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, s-a dispus ca datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) să fie comunicate Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.
În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 și urm C. civ. a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Ț. F. și obligat inculpatul F. F. la plata către acesta a sumei de 5000 euro reprezentând daune materiale - echivalent în lei la data efectuării plății și a sumei de 30.000 euro – echivalent în lei la data efectuării plății reprezentând daune morale.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 și urm C. civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă S. Universitar de Urgență Elias și a fost obligat inculpatul F. F. la plata către acesta a sumei de 5208,78 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părții civile Ț. F..
In temeiul art. 191 alin. 1 C. pr. pen. a fost obligat inculpatul F. F. la plata sumei de 2000 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
S-a stabilit ca despăgubirile civile și cheltuielile judiciare menționate se plătesc pentru inculpatul F. F. de către partea responsabilă civilmente . S.A. în condițiile Legii nr.136/1995 și în limita plafonului maxim prevăzut pentru anul 2012.
Instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 652/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B. a fost trimis în judecată inculpatul F. F. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 196 alin. 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen.
În fapt, s-a constatat că la data de 31.01.2012, în jurul orelor 16,00, inculpatul a condus autoturismul marca Skoda O., cu nr. de înmatriculare_, pe DN1, iar când a ajuns la km. 21+600 din localitatea Săftica, județul I., nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, motiv pentru care a pierdut controlul direcției de mers, intrând în alveola stației RATB, unde a surprins și accidentat pe partea vătămată Ț. F., care în calitate de pieton se afla în dreptul alveolei stației de mijloace de transport public de persoane, producând vătămarea corporală a acestuia, victima necesitând pentru vindecare un număr de 200 zile de îngrijiri medicale.
Prin încheierea de ședință pronunțată în dosarul nr._ la data de 08.09.2014, s-a constatat în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. legalitatea rechizitoriului cu nr. 652/P/2012, emis de P. de pe lângă Judecătoria B., fiind respectate dispozițiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor, cu respectarea dispozițiilor art. 114-123 din același cod, precum și actelor de urmărire penală, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului- planșe foto- schița locului accidentului; declarații parte civilă Ț. F.; declarații suspect/inculpat F. F.; raportul de expertiză tehnică- anexă la raportul de expertiză tehnică judiciară; raportul de expertiză medico-legală nr. A1/J/339/2012, emis de Serviciul de Medicină Legală I.; copie asigurare RCA ./02/x1/sp nr,._ – auto Skoda O. cu nr._ ; fișa cazier auto.
Prin încheierea de ședință din data de 26.11.2014, instanța a luat act de constituirea ca parte civilă a Spitalului Universitar de Urgență Elias cu suma de 5208,78 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea părții civile Ț. F..
Prin încheierea de ședință din data de 01.10.2014 instanța a luat act de constituirea ca parte civilă a părții civile Ț. F. cu suma de 5000 euro reprezentând prejudiciul material și cu suma de 650.000 euro reprezentând prejudiciul moral.
În cursul cercetării judecătorești, partea civilă Ț. F. s-a constituit parte civilă cu suma de 5000 euro reprezentând prejudiciul material și cu suma de 650.000 euro reprezentând prejudiciul moral.
În dovedirea pretențiilor civile, partea civilă Ț. F. a solicitat proba cu înscrisuri și audierea martorilor M. S. și C. D., instanța încuviințând probele astfel solicitate, declarațiile martorilor fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.
La termenul din 26.11.2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul F. F. a declarat că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fără administrarea altor probe, conform procedurii prevăzute de art.375 raportat la art. 396 alin 10 C.pr.pen.
S-a apreciat că situația de fapt reținută de instanță și vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite de mijloacele de probă administrate în cauză în faza de urmărire penală, din care rezultă existența faptei de vătămare corporală din culpă.
Examinând ansamblul materialului probator administrat, instanța a reținut situația de fapt, așa cum a fost prezentată în rechizitoriul parchetului, stabilită pe baza mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală, dar și pe declarațiile de recunoaștere ale inculpatului F. F..
S-a constatat că, în drept, fapta inculpatului F. F. care, în data de 31.01.2012, în jurul orelor 16,00 a condus autoturismul marca Skoda O., cu nr. de înmatriculare_, pe DN1, iar când a ajuns la km. 21+600 din localitatea Săftica, județul I., nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, motiv pentru care a pierdut controlul direcției de mers, intrând în alveola stației RATB, unde a surprins și accidentat pe partea vătămată Ț. F., care în calitate de pieton se afla în dreptul alveolei stației de mijloace de transport public de persoane, producând vătămarea corporală a acesteia, partea civilă necesitând pentru vindecare un număr de 200 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prev. și ped. de art. 196 alin.3 Cod penal, cu aplicarea art. 5 C.pen.
Vinovăția inculpatului fiind dovedită, pe baza probelor administrate, în raport cu fapta care a făcut obiectul judecății, instanța a dispus condamnarea acestuia iar la proporționalizarea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de N.C.pen.
Astfel, la individualizarea pedepsei, instanța a luat în considerare gradul de pericol social suficient de mare al faptei săvârșite, gradul de pericol social pe care-l prezintă inculpatul, atitudinea sinceră, de recunoaștere și regret a faptei, faptul că a colaborat cu organele judiciare, precum și faptul că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale.
Referitor la modalitatea de executare a pedepsei, instanța a considerat că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul său fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar pericolul social pe care îl prezintă persoana inculpatului, care a arătat că a înțeles incorectitudinea faptelor sale și o regretă, care nu este cunoscut cu antecedente penale, permite executarea pedepsei în condițiile art. 83 alin. 1 și 3 N.C.pen., modalitatea amânării aplicării acesteia fiind cea mai adecvată modalitate de reintegrare socială a inculpatului și cea care va garanta cel mai bine faptul că scopul pedepsei poate fi atins, nefiind necesară privarea de libertate a inculpatului.
De asemenea, față de atitudinea și susținerile inculpatului, instanța a făcut aplicarea art.375 raportat la art. 396 alin 10 C.pr.pen, limitele de pedeapsă prevăzute de lege fiind reduse cu o treime.
Instanța de fond a constatat că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracțiunea săvârșită, prejudiciul suferit de natură materială și morală, acesta este cert și nereparat încă, legătura de cauzalitate directă dintre fapta ilicită și prejudiciul produs, precum și vinovăția sub forma culpei.
Prejudiciul suferit de către partea civilă prin încălcarea dreptului subiectiv nepatrimonial este de natură materială și morală, astfel încât despăgubirile civile pe care instanța le-a acordat nu reprezintă o modalitate de repunere în situația anterioară săvârșirii faptei, ci o modalitate prin care se urmărește a se compensa echitabil valoarea de care a fost privată, în raport de modalitatea în care a resimțit impactul accidentului în viața sa obișnuită, faptul că a suferit mai multe traumatisme și intervenții chirurgicale, a fost spitalizată.
Instanța a constatat că partea civilă fost internată în spital o perioadă lungă de timp, iar ulterior externării a avut de asemenea nevoie de o perioadă îndelungată în vederea recuperării. Așa cum a reieșit din înscrisurile depuse la dosar de către partea civilă, care s-au coroborat cu declarațiile martorilor audiați sub acest aspect, instanța a apreciat că partea civilă a făcut dovada cheltuirii sumelor de bani acordate cu titlu de daune materiale.
Se mai arată că, în ce privește daunele morale, acestea, spre deosebire de cele materiale, care se stabilesc pe bază de probe, se orientează pe baza evaluării instanței. Ca atare, pentru a nu fi pur subiectivă sau a nu tinde către o îmbogățire fără just temei, trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum și de toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.
În cauză, instanța a apreciat că, în contextul circumstanțelor în care s-a petrecut accidentul rutier, fără a minimaliza în vreun mod suferința reală a victimei parte civilă, suma stabilită cu acest titlu reprezintă o satisfacție echitabilă, o majorare mai accentuată a acesteia constituind o sarcină disproporțională și excesivă ce i-ar reveni numai inculpatului în raport cu traumele suportate de victimă, numărul zilelor de îngrijiri medicale, vârsta și preocupările specifice părții civile.
În ceea ce privește unitățile spitalicești care s-au constituit părți civile în cauză, instanța a apreciat că pretențiile acestora sunt întemeiate în raport de înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
S-a mai arătat de instanța de fond că acțiunea civilă alăturată acțiunii penale se exercită împotriva inculpatului, care apare ca și debitor principal al obligației de plată a despăgubirilor, ce sunt stabilite prin evaluarea condițiilor răspunderii civile delictuale, prin raportare exclusivă la fapta și persoana inculpatului, fără ca la acest moment să intereseze răspunderea asigurătorului.
Potrivit art.3 și 4 din Legea nr.136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de autovehicule (RCA) este o asigurare obligatorie, iar raporturile dintre asigurat și asigurător, drepturile și obligațiile fiecărei părți sunt stabilite prin lege, fiind vorba despre un contract forțat prin care asigurătorul se obligă, corelativ încasării primelor de asigurare, să acorde despăgubiri pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule.
Conform art.49-53 din legea menționată, se prevăd condiții cumulative pentru angajarea răspunderii asigurătorului, la care se adaugă condițiile suplimentare stabilite prin norme ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, inclusiv în ce privește nivelul despăgubirilor.
Potrivit art.54, stabilirea și efectuarea despăgubirii se realizează în baza contractului de asigurare, fie prin procedura administrativă, fie prin hotărâre judecătorească. În acest ultim caz, drepturile persoanelor păgubite se exercită împotriva asigurătorului de răspundere civilă, în limitele obligației acestuia.
Daunele plătite de către asigurător celor păgubiți prin accidente produse de autovehicule nu se recuperează de la persoana răspunzătoare de producerea pagubei. Asigurătorul are acțiune în regres pentru despăgubirile plătite numai în cazuri speciale, expres și limitativ prevăzute de art.58, fiind vorba despre situații de excepție, derogatorii de la regula potrivit căreia, în această materie, asigurătorul nu are acțiune în regres.
Potrivit art.49 din același act normativ, asigurătorul acordă despăgubiri în baza contractului de asigurare pentru prejudiciile de care asigurații răspund față de terțe persoane păgubite prin accidente de vehicule și tramvaie, precum și pentru cheltuielile făcute de asigurați în procesul civil, iar potrivit art.50 alin.1, despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri.
Față de cele reținute, s-a constatat că în materia asigurării de răspundere civilă auto, răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată este o răspundere contractuală și directă. Altfel spus, atunci când acoperă prejudiciul suferit de terț (victimă a accidentului), asigurătorul nu face o plată pentru inculpat și nici alături de inculpat, ci își îndeplinește propria obligație asumată prin contractul de asigurare.
Din această perspectivă, instanța a mai apreciat că nu există temei legal pentru stabilirea doar a opozabilității hotărârii față de asigurător, sau de obligare a acestuia în solidar cu inculpatul la plata daunelor, impunându-se obligarea directă a asigurătorului la plata despăgubirilor - desigur, în limita plafonului prevăzut prin ordinele CSA, diferența urmând a fi suportată de inculpat.
În egală măsură, cheltuielile efectuate de către părțile civile - datorate de către persoana răspunzătoare, sunt cheltuieli care, în virtutea contractului de asigurare, a dispozițiilor legale ce reglementează răspunderea directă a asiguratorului și a dispozițiilor exprese ale art.50 din Legea nr.136/1995, trebuie plătite direct de către asigurator.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel asigurătorul . și partea vătămată Ț. F..
Asigurătorul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței, diminuarea sumelor acordate părților civile și înlăturarea obligației de plată a cheltuielilor de judecată, arătând că și partea vătămată a avut o contribuție la producerea accidentului și nu i-a fost pusă în pericol viața.
Partea vătămată Ț. F. a solicitat admiterea apelului, obligarea asigurătorului, în solidar cu inculpatul, la plata sumei de 650.000 euro, reprezentând prejudiciu moral și obligarea părții responsabile civilmente, în solidar cu inculpatul, la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, analizând apelurile declarate în cauză în raport de art.417 C. pr. pen., pe baza motivelor invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază apelul asigurătorului ca fiind fondat, iar apelul părții civile Ț. F. ca nefondat, pentru considerentele arătate în cele ce urmează.
Pe baza materialului probator administrat în cauză (respectiv: procesul-verbal de cercetare la fața locului, plus planșe foto și schița locului accidentului; declarațiile părții civile Ț. F.; declarațiile inculpatului F. F.; raportul de expertiză tehnică, plus anexa la raportul de expertiză tehnico judiciară; raportul de expertiză medico-legală nr.A1/J/339/2012; copie asigurare RCA) instanța de fond a stabilit corect situația de fapt constând, în esență, în aceea că, la data de 31.01.2012, în jurul orelor 16:00 inculpatul F. F. a condus autoturismul marca Skoda O., cu nr. de înmatriculare_, pe DN 1, iar când a ajuns la km.21+600 din localitatea Săftica, județul I., nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă la dreapta, motiv pentru care a pierdut controlul direcției de mers, intrând în alveola stației RATB, unde a surprins și accidentat pe partea vătămată Ț. F., care, în calitate de pieton se afla în dreptul alveolei stației de mijloace de transport public de persoane, producând vătămarea corporală a acesteia, victima necesitând pentru vindecare un număr de 200 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul nu a contestat situația de fapt reținută, solicitând aplicarea dispozițiilor art.374 alin.4, art.375 și art.396 alin.10 C. pr. pen.
Susținerea asigurătorului în sensul că accidentul de circulație s-a produs și din culpa victimei nu poate fi reținută, fiind contrazisă de concluziile celei de-a doua expertiză tehnică judiciară efectuată în cauză, din care rezultă că victima a fost constrânsă să aștepte mijlocul de transport în comun în alveola stației, deoarece spațiul de așteptare pentru călători și trotuarul erau acoperite cu un strat gros de zăpadă.
Referitor la inculpat, același expert a concluzionat că acesta putea evita accidentul prin frânare dacă ar fi circulat cu o viteză mai mică de 75 km/h pe sectorul respectiv de drum.
În raport de legea în vigoare la data comiterii, fapta întrunea elementele constitutive ale dispozițiilor art.184 alin.2 și 4 C. pen. de la 1968, fiind sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani.
Cum de la data săvârșirii faptei și până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit o nouă lege penală, devin incidente dispozițiile art.5 alin.1 C. pen., potrivit cărora: „În cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă”.
În prezent fapta este incriminată de art.196 alin.3 C. pen. și este sancționată cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
În acord cu instanța de fond, Curtea apreciază că este mai favorabilă inculpatului legea nouă, ținând cont îndeosebi de alternativa aplicării amenzii penale, precum și de modalitățile de individualizare a executării pedepsei.
Întrucât din probe rezultă indubitabil că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de către inculpat, ținând cont de împrejurările concrete în care aceasta s-a produs, de pericolul social, de datele ce caracterizează persoana inculpatului, precum și de celelalte criterii de individualizare prevăzute de art.74 C. pen., în mod just s-a apreciat că sunt întrunite condițiile impuse de art.83 C. pen., dispunându-se în conformitate cu art.396 alin.4 C. pr. pen., amânarea aplicării pedepsei de 8 luni închisoare, ce a fost just proporționalizată.
Mențiunea privitoare la condamnarea inculpatului din sentința apelată este rezultatul unei erori, determinată de confuzia între cele două modalități: condamnarea și, respectiv, amânarea aplicării pedepsei.
Voința instanței de fond de a „stabili” pedeapsa de mai sus și de a amâna aplicarea acesteia este fără echivoc, în pofida utilizării greșite a termenului „condamnă”.
Sub aspectul laturii civile, Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit corect atât despăgubirile pentru prejudiciul material (în cuantum de 5000 euro, echivalent în lei la data plății), cât și despăgubirile pentru prejudiciul moral (în cuantum de 30.000 euro, echivalent în lei la data plății), obligând inculpatul la plata acestor sume către partea civilă Ț. F. și stabilind, în final, în conformitate cu prevederile Legii nr.136/1995 ca plata acestora să se facă de către asigurătorul de răspundere civilă din prezenta cauză. În privința despăgubirilor pentru prejudiciul material, acestea sunt dovedite cu înscrisurile din dosar și declarațiile martorilor audiați în cauză, neputând fi primită apărarea asigurătorului în sensul că dovada trebuie să se facă doar prin înscrisuri. Fiind vorba despre o acțiune civilă alăturată acțiunii penale, operează (principiul libertății probelor, fiind admisă astfel și proba testimonială. Totodată, s-a ținut cont de faptul că inculpatul a ajutat financiar victima, după producerea accidentului. Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat corect și cuantumul despăgubirilor pentru prejudiciul moral, arătând argumentat criteriile care susțin soluția, neputând fi acceptată solicitarea asiguratului de reducere a acestor despăgubiri prin luarea în considerare și a pretinsei culpe a victimei. Pe cale de consecință, pentru aceleași argumente nu poate fi primită nici solicitarea părții civile Ț. F. de majorare a acestor despăgubiri, cu mențiunea că, în măsura în care ulterior pronunțării hotărârii definitive partea civilă va suferi noi prejudicii urmare a aceluiași accident, va putea solicita acoperirea acestora pe calea unei acțiuni separate.
Legat de plata cheltuielilor de judecată solicitate de partea civilă Ț. F. în prezenta cauză, Curtea constată că nu a fost depus la dosar vreun înscris care să ateste efectuarea lor, astfel că nu poate primi nici această solicitare.
Critica asigurătorului privitoare la greșita sa obligare la plata cheltuielilor judiciare este întemeiată față de dispozițiile art.27 pct.6 din Ordinul C.S.A. nr.14/2011, potrivit cărora „Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru: (…), amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului (…)”.
Referitor la solicitarea inculpatului de prelungire a dreptului de a conduce autovehicule, Curtea urmează să constate că aceasta a rămas fără obiect în condițiile în care hotărârea de față este definitivă, punând astfel capăt procesului penal.
Celelalte aspecte ale cauzei au primit o rezolvare legală și temeinică, nefiind identificate motive de desființare a hotărârii care să fie invocate din oficiu.
Așa fiind, Curtea în temeiul art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă Ț. F..
În temeiul art.421 pct.2 lit.a C. pr. pen., va admite apelul declarat de asigurătorul . SA, va desființa în parte sentința apelată și va înlătura obligarea asiguratorului . SA la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2000 lei, această sumă urmând a fi plătită numai de către inculpat.
Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Se va constata ca rămasă fără obiect cererea formulată de către inculpatul F. F. privind prelungirea dreptului de a conduce autovehicule.
În temeiul art. 275 alin.3 C. pr. pen. va fi obligată apelanta parte civilă Ț. F. la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă Ț. F. împotriva sentinței penale nr.29/5.02.2015 a Judecătoriei B..
Admite apelul . SA împotriva aceleiași sentințe penale, pe care o desființează în parte și rejudecând în fond:
Înlătură obligarea asiguratorului . SA la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 2000 lei, această sumă urmând a fi plătită numai de către inculpat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Constată rămasă fără obiect cererea formulată de către inculpatul F. F. privind prelungirea dreptului de a conduce autovehicule.
Obligă apelanta parte civilă Ț. F. la plata sumei de 50 lei, cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 mai 2015
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
D. L. L. N.-C.
GREFIER,
S. N.
Red. D.L.
Dact. A.L. 2 ex./24.06.2015
Jud. B. – jud.: I. R.C.
| ← Ultrajul contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 773/2015.... → |
|---|
