Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr. 119/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 119/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 119/2015
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.119/A
Ședința publică de la 27.01.2015
PREȘEDINTE - L. C. N.
JUDECĂTOR – D. L.
GREFIER - S. N.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de partea responsabilă civilmente F. pentru Protecția Victimelor Străzii împotriva sentinței penale nr.144/03.11.2014 pronunțate de Judecătoria Roșiorii de Vede, în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința din data de 20.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie penală, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 27.01.2015, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.144/3.11.2014, Judecătoria Roșiorii de Vede, în baza art. 386 Cod procedură penală rap. la art. 5 din Noul Cod penal a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 196 al. 2 și 3 Noul Cod penal, în art. 184 al.2 și 4 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal.
În baza art. 184 alin 2 și 4 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 396 al.10 Cod procedură penală și art. 5 Noul Cod penal, a condamnat pe inculpatul R. M. M., CNP_, fiul lui I. și E., născut la 16.03.1992, în mun.București, sector 2, cu domiciliul în .,cetățean român, studii-student, necăsătorit, fără antecedente penale, la pedeapsa de 8 luni închisoare.
În baza art. 81 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii aplicată și i-a stabilit inculpatului termen de încercare de 2 ani și 8 luni, în baza art. 82 Cod penal din 1969.
Pe durata termenului de încercare a pus în vedere inculpatului dispozițiile art.83 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni și dispozițiile art. 84 Cod penal din 1969 privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neîndeplinirii, cu rea credință, a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.
A interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și lit. b Cod penal în condițiile art. 71 alin. 5 Cod penal de la 1969.
În baza art. 19 Cod procedură penală și art.1357 Cod civil, a admis, în parte, acțiunea civilă exercitată de partea civilă Z. G., domiciliat în ., și l-a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente F. P. PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII BUCUREȘTI să-i plătească suma de 843,55 lei reprezentând despăgubiri materiale și 10.000 lei reprezentând daune morale, potrivit culpei reținute de 50% .
În baza art. 19 Cod procedură penală, art.1357 Cod civil, art. 313 din Legea nr.95/2006 modif., a admis în parte acțiunile civile formulate în cauză de instituțiile sanitare și l-a obligat pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente F. P. PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII BUCUREȘTI, la plata următoarelor sume, potrivit culpei reținute de 50%: suma de 521,30 lei către partea civilă S. Județean de Ambulanță Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman; suma de 4.039,5 lei către partea civilă S. de Urgență „B.-A.” București, cu sediul în București, Șoseaua Berceni, nr. 10, sector 4; suma de 559,93 lei către partea civilă – S. Județean de Urgență A., cu sediul în A., ., județul Teleorman.
A luat act că partea civilă – S. M. “CARITAS”, cu sediul în Roșiorii de Vede, ., județul Teleorman, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A respins acțiunile civile pentru restul sumelor solicitate, ca neîntemeiate.
În baza art.274 Cod procedură penală, a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente F. P. PROTECȚIA VICTIMELOR STRĂZII BUCUREȘTI, la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului in sumă de 300 lei.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul întocmit cu nr.1665/P/2013 din 3 aprilie 2014 de P. de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede, înregistrat la această instanță la nr._ din 4 aprilie 2014, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului R. M. M. pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, prev. și ped. de art.196 alin.2 și 3 Cod penal.
În baza art. 386 Cod procedură penală rap. la art. 5 din Noul Cod penal instanța a schimbat încadrarea juridică a faptelor din art. 196 al. 2 și 3 Noul Cod penal, în art. 184 al.2 și 4 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal, fiind lege penală mai favorabilă sub aspectul executării pedepsei.
Din materialul probator administrat s-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 15.07.2013, în jurul orei 2245, inculpatul se deplasa cu autoturismul proprietate personală marca VW Passat, cu nr. de înmatriculare_, pe DN 65 A, în direcția Dobrotești-B.. În timp ce se afla între cele două localități, la un moment dat, din sens opus, s-a apropiat un autotren și datorită faptului că luminile îl orbeau, conducătorul auto a frânat pentru a reduce viteza. După ce a depășit autotrenul respectiv, inculpatul a observat în fața sa un biciclist care se deplasa în aceeași direcție, a frânat încercând să-l evite însă nu a reușit și l-a acroșat cu partea dreaptă a autoturismului. În urma impactului, victima a căzut pe marginea carosabilului fiind transportată în stare de inconștiență la S. Caritas Roșiorii de Vede, iar apoi la S. de Urgență B. A. Bucurtești unde a fost internat în perioada 18.07._13. Ulterior, partea vătămată s-a prezentat la S. de Medicina Legala Teleorman fiindu-i eliberat certificatul medico-legal nr. 1711/B/2013 din data de 18.09.2013 din care a rezultat că în urma accidentului rutier din data de 15.07.2013 a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 120 de zile de îngrijiri medicale. Din raportul de expertiză tehnică auto a rezultat existența unei culpe comune a inculpatului și părții civile cu privire la care părțile nu au avut obiecțiuni. În timpul cercetării și urmăririi penale s-a reținut poziția sinceră a inculpatului în raport cu fapta imputată în cauză.
Situația de fapt a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare și cercetare la fața locului, planșe foto judiciare, acte medicale, declarațiile părții vătămate, ale inculpatului, raport de expertiză tehnică auto, înscrisuri.
Prin încheierea de ședință din data de 23 iunie 2014 a fost introdus in cauză F. de Protecție a Victimelor Străzii având in vedere că autoturismul condus de inculpat nu avea asigurare de răspundere civilă la data producerii accidentului.
La instanță, prezent la termenul de judecată din data de 22 septembrie 2014, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a solicitat ca judecata să aibă loc pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, nemaiavând alte probe de administrat, pe care le cunoaște și le însușește, a învederat că recunoaște faptele reținute în rechizitoriul parchetului, de care a luat cunoștință. A fost de acord să-i achite părții civile suma de 843,55 lei despăgubiri materiale și 3.000 lei daune morale.
Din raportul de constatare medico-legală eliberat de S.M.L. Teleorman cu nr.1711/B/2013 din 18.09.2013 a rezultat că în urma accidentului rutier din 15.07.2013, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare un nr. de 120 zile de îngrijiri medicale.
În cauză a fost întocmit un raport de expertiză tehnică auto de expert R. M., care a precizat următoarele concluzii: accidentul a avut loc pe timp de noapte, prin impactul de tip față-spate a autoturismului VW Passat, cu nr. de înmatriculare_, cu bicicleta condusă de Z. G., neechipată pentru circulația nocturnă, care se deplasa în apropierea axului benzii de circulație; viteza autoturismului nu se poate determina deoarece nu există date suficiente; conducătorul autoturismului putea evita accidentul prin adaptarea vitezei la condițiile de trafic astfel încât să poată opri în câmpul său vizual; conducătorul bicicletei, victima accidentului, putea evita accidentarea sa dacă folosea pentru deplasare spațiul destinat categoriei de vehicul pe care-l conducea, echipa corespunzător bicicleta pentru circulația nocturnă și purta vestă reflectorizantă.
Atât partea vătămată, cât și inculpatul nu au respectat prevederile art.48 din OUG nr.195/2002 modificată, respectiv art.100 din ROUG nr.195/2002, concurând în egală măsură la producerea accidentului și a consecințelor acestuia.
Din probele administrate în prezentul dosar, s-a reținut culpa concurentă a părții vătămate în proporție de 50% în producerea accidentului și a prejudiciului pe care l-a suferit, culpă ce a produs efecte sub aspectul laturii civile a cauzei, în contextul producerii evenimentului rutier, restul procentului de 50% din culpă revenind inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv: împrejurările concrete în care infracțiunea a fost săvârșită, reținută mai sus; gradul de pericol social al faptei, dar și poziția procesuală, sinceră; împrejurarea că se află la prima abatere privind comiterea de fapte incriminate penal, din cazierul judiciar eliberat reținându-se că nu a mai fost condamnat, acesta se află în continuarea studiilor și este salariat.
Având în vedere probele administrate și poziția procesuală, sinceră, de regret, a inculpatului, în fața instanței acesta solicitând să se facă aplicarea dispozițiile art. 396 al.10 Cod procedură penală, instanța a reținut că s-a făcut dovada vinovăției acestuia pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, prevăzută și pedepsită de art.184 alin 2 și 4 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Noul Cod penal, limita pedepsei închisorii ce i-a fost stabilită a fost orientată aproape de limita minimă prevăzută de legiuitor, redusă cu 1/3, pentru ca scopul sancționator și educativ al pedepsei să poată fi atins, urmând a fi condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare.
Fiind întrunite condițiile prev. de art. 81 Cod penal și apreciind, față la persoana inculpatului, că însăși pronunțarea condamnării în cauză constituie un avertisment pe viitor, s-a dispus suspendarea condiționată a executării cu stabilirea termenului de încercare, în temeiul art. 82 Cod penal.
Pe durata termenului de încercare i-au fost puse în vedere dispozițiile art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei alte infracțiuni și cele ale art. 84 Cod penal privind revocarea suspendării executării pedepsei în cazul neîndeplinirii cu rea credință a obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre.
Ca pedeapsă accesorie i-au fost interzise drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, în condițiile art. 71 alin. 5 Cod penal.
Neinterzicerea dreptului prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza I-a Cod penal, ce privește dreptul de a alege, a fost motivată de instanță raportat la natura infracțiunilor în speță și contextul săvârșirii acestora, persoana inculpatului, nefiind predispus comiterii de infracțiuni, împrejurări ce conduc la formarea convingerii că acesta este în stare să conștientizeze importanța participării la vot.
În cauză, s-au constituit părți civile: partea vătămată, cu suma de 843,55 lei despăgubiri materiale și suma de 400.000 euro cu titlul de daune morale, precum și unitățile spitalicești.
Potrivit art.1.357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare, dar contribuția persoanei prejudiciate la producerea prejudiciului constituie o cauză de diminuare a nivelului răspunderii civile delictuale.
În ce privește raportul de cauzalitate, s-a reținut întrunită această condiție, întrucât factorul care a determinat starea de pericol a fost neadaptarea de către inculpat a vitezei la condițiile de trafic astfel încât să poată opri în câmpul său vizual peste care s-a suprapus însă conduita părții civile, care nu a folosit pentru deplasare spațiul destinat categoriei de vehicul pe care-l conducea, nu a echipat corespunzător bicicleta pentru circulația nocturnă și nu a purtat vestă reflectorizantă, ambii nerespectând reguli de circulație instituite prin codul rutier. Faptul că partea civilă a acceptat riscul și pericolul producerii unor consecințe asupra sănătății sale, chiar asupra vieții, ceea ce s-a și întâmplat, circulând nejustificat aproape de axul drumului, a determinat ca în privința rezultatului pe care trebuia și putea să îl prevadă, inculpatul să nu aibă o culpă exclusivă în producerea rezultatului.
Având in vedere probele administrate și recunoașterea inculpatului față de fapta comisă, acesta a fost tras la răspundere penală și condamnat, însă răspunderea patrimonială în limitele art.1347 Cod civil, se reține în funcție de contribuția părții civile la producerea rezultatului.
La termenul de judecată la care a fost audiat, în fața instanței, inculpatul a fost de acord cu plata către partea civilă, a sumei de 843,55 lei despăgubiri materiale și 3.000 lei daune morale, precizând că este angajat.
S-a apreciat că dauna morală reprezintă orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane sau prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care le resimte victima. Astfel, s-a apreciat că daunele morale sunt consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale.
Instanța a constatat că prejudiciul care a adus atingere personalității fizice și psihice a părții civile, constă în leziunile suferite de partea civilă, care au necesitat un număr destul de mare de îngrijiri medicale, coroborat cu gravitatea leziunilor, durata șederii în spital, dar și culpa concurentă a părților.
În raport de aceste criterii, instanța a apreciat că suma de 20.000 lei reprezintă o indemnizație echitabilă a prejudiciului moral produs a cărui reparare este necesară, dar a obligat pe inculpat la plata acestuia în raport de culpa concurentă de 50% reținută mai sus.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel, partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, criticând sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie, astfel:
A arătat că, în mod greșit, cu încălcarea legii, apelanta a fost obligată la plata de despăgubiri civile către S. de Urgență B. A. București, către S. Județean de Urgență A. și S. Județean de Ambulanță Teleorman.
Potrivit prevederilor art. 25/ pct.19 din Legea 32/2000, modul de constituire, utilizare și plasament al sumelor bănești la dispoziția Fondului, precum și persoanele îndreptățite de a fi despăgubite se stabilesc prin norme emise în aplicarea prezentei legi de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor .
Această categorie de prejudicii trebuie exclusă din garanția de despăgubire a Fondului de protecție a victimelor străzii, având în vedere că tratamentul administrat părții vătămate pe perioada spitalizării este suportat din sistemul asigurărilor sociale de sănătate, în baza contribuțiilor sociale obligatorii încasate care intră sub incidența prevederilor art. 5 alin. 4 din Normele puse în aplicare prin Ordinul Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, conform cărora nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele păgubite sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite, nu are dreptul să solicite Fondului cheltuielile efectuate.
De asemenea, a arătat că intervenția FPVS are caracter subsidiar, principiul subsidiarității fiind prevăzut în legislația europeană, anume art. 5 din Tratatul privind constituirea Uniunii europene. Față de caracterul asigurărilor sociale din România, părțile prejudiciate erau asigurate prin efectul legii pentru cazuri de urgență, astfel că unitățile spitalicești au posibilitatea de a recupera aceste sume cheltuite de la bugetul asigurărilor sociale iar potrivit art. 313 din lege pot recupera aceste sume și de la persoanele vinovate.
Scopul constituirii FPVS a fost, potrivit art. 25/1 alin. 10 litera b din Legea 32/2000, acela de a despăgubi persoanele păgubite prin accidente de autovehicule, dacă autovehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat sau nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru pagubele produse prin accidente, cu toate că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, proprietarul acestuia avea obligația să încheie o astfel de asigurare.
Este adevărat că, prin Decizia 3/2010 a ICCJ, s-a stabilit că F. are calitate de parte responsabilă civilmente în procesul penal, în sensul art. 24 alin. 3 C.p.p., adică de persoană chemată potrivit legii, să răspundă, pentru pagubele provocate prin fapta inculpatului, în ipoteza în care vehiculul nu era asigurat RCA.Dar, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei, răspunderea Fondului este complementară și nu se întemeiază pe ideea unei prezumții de culpă în sarcina persoanei responsabile civilmente, ci este guvernată de reguli speciale cuprinse în Legea 32/2000 și Ordinul 1/2008 al Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor. Aceste dispoziții speciale transpun Directiva 2009/103/CE, al cărei obiectiv este acela ca nicio victimă să nu rămână nedespăgubită.
În fine partea responsabilă civilmente a arătat că, potrivit art.2 din Legea 95/2006, asistența de sănătate publică este garantată de stat și finanțată de la bugetul de stat iar pentru urgențele medicale, care nu sunt efectuate la cererea persoanelor prejudiciate, nu se percep plăți. Acordarea asistenței medicale de urgență, la toate nivelurile este o datorie a statului și un drept al cetățeanului, iar finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face de la bugetul de stat.
Prin urmare, față de toate aceste considerente, partea responsabilă civilmente a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, în sensul înlăturării obligației Fondului la plata cheltuielilor ocazionate de asistența medicală a părții vătămate, către unitățile spitalicești menționate.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, față de apelul declarat de partea responsabilă civilmente, a solicitat admiterea acestui apel și prin extinderea efectelor apelului, a solicitat și admiterea apelului inculpatului, prin reținerea unei culpe de numai 10%, având în vedere faptul că, în raportul de expertiză nu s-a indicat viteza cu care a circulat inculpatul, fiind posibil ca acesta să fi circulat cu viteză legală.
În susținerea apelului declarat nu s-au propus și nu s-au administrat probe noi.
Examinând apelul declarat în cauză, sub aspectul motivelor invocate dar și sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, în limita devoluțiunii fixate de art. 417 C.p.p., Curtea apreciază că este întemeiat.
Așa cum rezultă din sentința apelată, prima instanță a obligat partea responsabilă civilmente FPVS, în solidar cu inculpatul R. M. ,la plata către părțile civile S. Județean de Ambulanță Teleorman, S. de Urgență B. A. și S. Județean de Urgență A., a sumelor de bani cu care acestea s-au constituit părți civile și care reprezintă cheltuieli cu asistența medicală de urgență a victimei Z. G., în temeiul dispozițiilor art. 19 C.p.p., art. 1357 cod civil și art. 313 di Legea 95/2006, modificată.
Potrivit art. 1357 Cod civil, cel care cauzează altuia un prejudiciu este obligat să îl repare iar potrivit Deciziei nr. 3/2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțaă în recurs în interesul legii, s-a stabilit că, în interpretarea art. 25^1 din Legea 32/2000, F. de Protecție a Victimelor Străzii are calitatea de parte responsabilă civilmente și poate fi obligat singur sau în solidar cu inculpatul, la plata despăgubirilor civile către persoanele păgubite prin accidente de vehicule neasigurate.
Așa cum a arătat apelanta în motivarea apelului său, din considerentele deciziei mai sus menționate rezultă că, adoptarea legii 32/2000 transpune în plan intern legislația comunitară și urmărește realizarea obiectivului înscris în Directiva 2009/103/CE ,acela ca victima să nu rămână nedespăgubită atunci când vehiculul care a provocat accidentul nu era asigurat.
Așadar, conferirea calității de parte responsabilă civilmente pentru F. de Protecție a Victimelor Străzii are în vedere necesitatea despăgubirii victimei accidentului și nu a altor persoane fizice sau juridice.
De altfel, potrivit art. 5 alin. 4 din Normele de aplicare a Ordinului Președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008,” nicio entitate care a compensat în orice fel persoanele păgubite sau a oferit acestora servicii în legătură cu prejudiciile suferite..... nu are dreptul să solicite de la Fond recuperarea cheltuielilor efectuate”.
În plus ,așa cum rezultă din foaia de observație clinică a părții civile Z. G., acesta era la data accidentului pensionar iar în aceste condiții era avea calitatea de asigurat, cu referire la serviciile medicale.
Potrivit art. 218 din Legea 95/2006, asigurații beneficiază de pachetul de servicii de bază în caz de boală sau de accident din prima zi de îmbolnăvire sau de la data accidentului și până la vindecare, în condițiile stabilite de prezenta lege. Potrivit alineatului 2 al acestui articol, asigurații au dreptul să beneficieze de servicii medicale, medicamente, materiale sanitare, în mod nediscriminatoriu, să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii și în spitale aflate în relații contractuale cu casa de asigurări de sănătate, să beneficieze de servicii medicale de urgență.
Prin urmare, victimei accidentului i se cuvenea asistența medicală care i-a fost acordată, în considerarea calității sale de asigurat.
Totodată, potrivit art. 313 din lege, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciu cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuieli efective ocazionate de asistența medicală acordată.Ca urmare, față de unitățile spitalicești, inculpatul, în calitatea sa de persoană responsabilă de producerea accidentului trebuie să răspundă și nu partea responsabilă civilmente F. de protecție a victimelor infracțiunilor.
Față de considerentele arătate, potrivit art. 421 pct. 2 litera a C.p.p., va admite apelul declarat de partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, va desființa în parte sentința apelată și rejudecând, va înlătura obligarea apelantei la plata despăgubirilor către părțile civile S. de Urgență B. A. București, S. de Urgență A. și S. Județean de Ambulanță Teleorman, toate aceste despăubiri urmând a fi suportate de inculpat.
În ceea ce privește susținerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, potrivit cu care, prin extinderea efectelor apelului declarat de partea responsabilă civilmente, poate fi admis și apelul inculpatului, deoarece acesta ar avea numai 10% culpă în producerea accidentului, cu consecința firească a reducerii daunelor datorate de inculpat către toate părțile civile, Curtea o apreciază esențialmente nefondată, pentru următoarele considerente:
Efectul extensiv, lărgind devoluarea cauzei peste limitele permise de lege, în favoarea celor care nu au declarat apel sau la care nu se referă apelul declarat, implică existența unei cauze cu mai multe părți din care numai unele au declarat apel sau apelul declarat se referă numai la unele dintre ele.
Justificarea efectului extensiv nu este fundamentată, în principal, pe „apartenența la același grup procesual” ori pe „indivizibilitatea de situație”, ci mai ales pe necesitatea efectuării de către instanța de apel a unui control integral al legalității și temeiniciei întregii activități de judecată și de a restabili legalitatea în sensul aplicării corecte a legii substanțiale.
Trecând peste aspectul că partea responsabilă civilmente în apelul declarat, nu contestă vinovăția inculpatului, că nici inculpatul însuși nu contestă propria vinovăție, Curtea reține că vinovăția acestuia a fost stabilită corect de către prima instanță, în urma examinării judicioase a probelor administrate.
Este adevărat că în raportul de expertiză se menționează faptul că, în lipsa urmelor de frânare, nu s-a putut determina viteza cu care a circulat autoturismul condus de inculpat în seara producerii accidentului, însă instanța de apel reține aspectul că, ceea ce s-a imputat inculpatului nu este o anume viteză de deplasare ci faptul că nu a adaptat viteza, indiferent care ar fi fost ea, la condițiile concrete de trafic, la posibilitățile sale de vizibilitate către înainte, astfel încât să poată opri în câmpul său vizual. Potrivit art. 114 litera b in regulamentul de aplicarea a OUG 195/2002, modificată, pe timpul nopții, la apropierea a doua vehicule care circula din sensuri opuse, conducătorii acestora sunt obligați ca de la o distanta de cel putin 200 m sa folosească luminile de întâlnire concomitent cu reducerea vitezei. Când conducătorul de autovehicul se apropie de un autovehicul care circula in fata sa, acesta este obligat sa folosească luminile de intalnire de la o distanta de cel puțin 100 m.
Cum și în sarcina victimei accidentului instanța de fond, pe baza expertizei efectuate, a reținut încălcări ale regulilor privind circulația pe drumurile publice, precum faptul că, nu a folosit pentru deplasare spațiul destinat bicicliștilor și că nu avea bicicleta echipată corespunzător circulației pe timp de noapte, Curtea apreciază că instanța de fond a cuantificat corespunzător proporția culpei celor doi participanți a trafic .
Prin urmare, Curtea apreciază că nu se justifică reținerea unei culpe mai mici în sarcina inculpatului și pe cale de consecință, nici reducerea despăgubirilor la care acesta a fost obligat, nefiind deci cazul să extindă efectele apelului declarat de partea responsabilă civilmente, în favoarea inculpatului, conform art. 419 C.p.p.
Astfel, conform considerentelor arătate, va desființa sentința apelată în parte, urmând a menține celelalte dispoziții ale acesteia.
Conform art. 275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de partea responsabilă civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii împotriva sentinței penale nr. 144/3.11.2014 a Judecătoriei Roșiorii de Vede, pe care o desființează în parte și rejudecând în fond:
Înlătură obligarea părții responsabile civilmente F. de Protecție a Victimelor Străzii, la plata de despăgubiri către partea civilă S. Județean de Ambulanță Teleorman, partea civilă S. de Urgență B. A. București și partea civilă S. Județean de Urgență A., urmând ca sumele stabilite să fie achitate de către inculpat.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 ianuarie 2015.
Președinte, Judecător,
L. N.-C. D. L.
Grefier,
S. N.
Red.C.N.L.
Thred.V.D./5 ex.
Jud.R..de Vede – jud.N.F.D.
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 125/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Delapidarea. Art. 215 ind.1 C.p.. Decizia nr. 120/2015. Curtea... → |
|---|
