Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Decizia nr. 1418/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1418/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 1418/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1418/A
Ședința din camera de consiliu din data de 17.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. C.
JUDECĂTOR: O. B.
GREFIER: I. D.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația în anulare formulată de contestatorul - petent R. A. împotriva deciziei penale nr. 568/A din data de 05.05.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală.
Fără citarea părții.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează atașarea dosarului nr._/300/2013 al Curții de Apel București – Secția a II-a Penală și a dosarelor nr._/300/2013 și nr._/300/2013 ale Judecătoriei Sectorului 2 București, solicitate de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Curtea pune în discuție admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Reprezentantul Ministerului Public formulează concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, motivele invocate de contestatorul – petent neîncadrându-se în cazurile limitativ prevăzute de art. 426 C.pr.pen.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 03.06.2014, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, sub nr._, contestația în anulare formulată de R. A. în calitate de reprezentant al Asociației de proprietari . penale nr. 568/A/05.05.2014 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală, pronunțată în dosarul nr._/300/2013.
În motivarea cererii, contestatorul a susținut că organele de cercetare penală, parchetul, instanța de fond și de apel au refuzat să facă demersuri pentru a afla adevărul, respectiv că timp de trei ani au fost cercetați abuziv, discreționar, fiind împiedicați să cunoască dosarul, să efectueze copii după filele de interes ori să valorifice afirmațiile referitoare la sustragerea de documente din dosar.
În esență, argumentele invocate de contestator au vizat următoarele aspecte:
-neefectuarea procedurii de citare atât pentru termenul din data de 05.05.2014, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 420 Cod procedură penală, cât si pentru termenele anterior fixate fie de către organul de cercetare penală, fie de către instanța de fond;
-neadministrarea probelor necesare justei soluționări a cauzei, ca urmare a respingerii cererilor formulate în acest sens ori a modificării componenței completului de judecată inițial învestit si care, la termenul din data de 14.01.2014, încuviințase cererea contestatorului de prezentare a înscrisurilor considerate false.
Chestiunea schimbării repetate a componenței completului de judecată în primă instanță pe parcursul celor cinci termene a fost subliniată, de altfel, în mod distinct în argumentarea cererii de față, contestatorul criticând, din această perspectivă, lipsa absolută a existenței unei activități de urmărire penală și a cercetării judecătorești, încălcarea dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal, furtul de documente din dosar și existența la dosar a unor înscrisuri false. Totodată, s-a solicitat să se constatate încălcarea normelor referitoare la îndeplinirea procedurii de citare, refuzul instanței de a-i chema pe contestatori ca parte vătămată și ca parte civilă, cu încălcarea drepturilor prevăzute de art. 81, 84, 85 C.p.p., neîndeplinirea de către numiților Ț. I. și Ț. M. a obligațiilor de prezentare la cererea organelor judiciare a înscrisurilor cerute.
-nesoluționarea apelului formulat, ca urmare a inexistentei unei aprecieri a probelor și a tuturor motivelor de apel invocate, a nechemării intimaților în instanță, a refuzului președintelui completului de a da cuvântul părților ori de a permite contestatorilor să primească o copie de pe notele grefierului de ședintă.
-omisiunea de citare sau de audiere a intimaților atât la judecata în fond, cât și în apel, precum si a expertului în falsuri C. V. sau a contestatorilor, încălcându-se, astfel, toate prevederile privind probele și mijloacele de probă.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 426 lit. a, c, e, h C.pr.pen.
În vederea soluționării contestației, Curtea a dispus atașarea dosarului nr._/300/2013, în care s-a pronunțat decizia penală nr. 568/A/05.05.2014 contestată.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anularedin perspectiva exigențelor art. 431 C.pr.pen., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
În prealabil, se impune observația de principiu că o contestație în anulare reprezintă un remediu procesual destinat, în mod esențial, înlăturării unor grave erori de drept procesual pe care le-ar putea conține o hotărâre penală definitivă. Aceasta înseamnă că modul de evaluare a chestiunilor faptice și a mijloacelor de probă ori interpretarea dată aspectelor de drept penal substanțial, ambele existente într-o hotărâre penală definitivă, nu pot face obiectul contestației în anulare, partea sau participantul interesat având la îndemână, în aceste ultime două situații, alte căi extraordinare de atac.
O a doua observație necesară este aceea că, dat fiind caracterul extraordinar al procedurii, condițiile în care poate fi promovată contestația în anulare sunt strict și limitativ prevăzute de lege, pentru a se asigura efectiv securitatea raporturilor juridice tranșate prin hotărârea definitivă. D. urmare, o astfel de cerere este admisibilă numai atunci ea a fost formulată de una dintre persoanele prevăzute de art. 427 alin. 1 C.pr.pen., în termenul legal, cu invocarea unor motive ce se subsumează, de o manieră evidentă, celor prevăzute de art. 426 și a unor dovezi depuse la dosar. Simpla trimitere teoretică la un caz de contestație prevăzut de lege, dar fără susținerea sa aparentă cu argumente faptice corelative, nu satisface cerințele textului.
Raportând aceste argumente de principiu la particularitățile cauzei de fată, Curtea constată inexistența unei concordanțe, cel puțin formale, între motivele de fapt invocate de contestatorul R. A. și cazurile legale de contestație la care acesta a făcut trimitere, viciu ce atrage inadmisibilitatea contestației și impune respingerea ei ca atare.
Contestatorul a expus, în majoritatea considerentelor cererii sale, aspecte ce reprezintă veritabile critici aduse modului de interpretare si de aplicare fie a legii de procedură penală, fie a legii penale substanțiale. Este cazul motivelor referitoare la modul de soluționare a cererilor de probe, la pretinsa omisiune a instanțelor de a administra toate înscrisurile necesare lămuririi cauzei ori de a examina, în mod real, ansamblul susținerilor formulate în apărare de contestatori.
Or, împrejurările anterior menționate tind la a repune în discuție legalitatea ori temeinicia măsurilor dispuse, respectiv a hotărârii pronunțate de instanța de apel ordinară, în unicul scop de a obține valorificarea, în beneficiul contestatorului, a unui alt punct de vedere asupra unor chestiuni tranșate definitiv, ceea ce este inadmisibil în această procedură. Asa cum s-a arătat anterior, contestația în anulare permite, în mod esențial, doar înlăturarea unor erori de procedură (prin ipoteză neobservate de către instanța de apel), nicidecum o nouă cenzurare integrală a hotărârii definitive, căci în acest ultim caz, ea s-ar transforma într-un veritabil ”apel deghizat”, ignorându-se caracterul extraordinar și limitat în care poate fi promovată.
Pentru aceste motive, Curtea nu va examina criticile de fond aduse hotărârii definitive, astfel cum au fost detaliate anterior, deoarece un atare demers ar exceda vădit limitelor impuse de art. 431 C.pr.pen. pentru examinarea admisibilității în principiu.
Cu privire la motivele referitoare la nelegalitatea procedurii de citare cu intimații ori contestatorul, precum și la omisiunea ascultării acestora, Curtea notează, sub un prim aspect, că formularea relativ echivocă a cererii deduse spre soluționare pare a releva intenția contestatorului de a raporta aceste critici nu doar la procedura derulată în fața instanței de apel, ci și a celei desfășurate în fața primei instanțe.
Date fiind însă atât natura contestatiei în anulare – cale de atac de retractare, îndreptată întotdeauna împotriva hotărârii definitive – cât și existenta efectivă, în prezenta cauză, a unei decizii a instantei de apel, indicată expres de contestator, Curtea va limita analiza sa la decizia ce face obiectul contestației, numai astfel asigurând respectarea cadrului procesual în care a fost învestită și a naturii căii de atac.
Din această perspectivă, se constată că motivul de contestație prevăzut de art. 426 lit. a C.pr.pen. a fost invocat pur formal de către contestator, deoarece, din examinarea părții introductive a deciziei nr. 568/2014, rezultă prezența personală la dezbateri a numitului R. A. (subsecventă legalei sale citări). Inexistența unui minim suport faptic a acestei susțineri atrage inadmisibilitatea contestației sub aspectul analizat și face inutilă o argumentare suplimentară.
Invocarea nelegalității procedurii de citare cu alte părți, cum ar fi numitul Ț. I. – singurul intimat existent în cauză – nu este admisibilă prin raportare la cazul de contestație anterior invocat, deoarece dreptul contestatorului de a solicita retractarea unei decizii definitive se grefează în mod necesar pe invocarea unei vătămări aduse propriilor sale interese ori drepturi procesuale, nicidecum drepturilor altor părți. Și în acest caz, Curtea notează, de altfel, lipsa de suport faptic a susținerilor contestatorului, din examinarea actelor dosarului rezultând că intimatul anterior menționat a fost citat în apel.
Argumentele expuse – referitoare la obligativitatea invocării unei încălcări a propriilor drepturi procesuale – sunt valabile și în ceea ce privește pretinsa neascultare a intimatului în cel de-al doilea grad de jurisdicție.
În plus, chestiunea neascultării intimatului sau a contestatorului în apel nu se subsumează nici măcar formal cazurilor de contestație prevăzute de art. 426 lit. h) ori e) C.pr.pen. Aceasta deoarece dosarul de bază a avut ca obiect plângere întemeiată pe dispozițiile art. 2781 C.pr.pen. din 1968, fără să se fi pus în mișcare însă actiunea penală în prealabil și fără a exista persoane care să aibă calitatea de ”inculpat” la care norma de procedură face referire și a căror prezență ori ascultare să fi fost, prin urmare, obligatorii.
În fine, aspectele referitoare la schimbarea componenței completului de judecată în fond ori la dispozițiile președintelui completului de apel în derularea procedurii nu evidențiază un minimum de date care să susțină, la un nivel aparent, incidența cazului de contestație prevăzut de art. 426 lit. c C.pr.pen. În acest sens, se constată, pe de o parte, că atât hotărârea instanței de apel, cât și a primei instanțe au fost pronunțate de același complet în fața căruia s-au purtat dezbaterile, iar, pe de altă parte, că nemulțumirea contestatorului față de modul de soluționare a apelului declarat nu se subsumează cazului legal invocat.
Pentru considerentele anterior expuse, în baza art. 431 C.pr.pen., Curtea va respinge ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de apelantul – contestator R. A., iar, în baza art. 275 alin. 2 C.pr.pen., îl va obliga la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de apelantul - contestator R. A. împotriva deciziei penale nr. 568/05.05.2014 pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
S. C. O. B.
GREFIER,
I. D.
Red. S.C
Th.red.V.D./4 ex./23.12.2014
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1433/2014.... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1437/2014.... → |
|---|
