Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 3/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 3/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
Decizia penală nr.3/C
Ședința publică din data de 7.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C.-C. C.
GREFIER: C.-M. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns intimatul inculpat R. A. personal,aflat în stare de arest și asistat de apărător ales P. V. cu împuternicire avocațială nr._/2014 depusă la dosarul cauzei,intimatul inculpat A. A. R. personal,aflat în stare de arest și asistat de apărător ales S. D. I. cu împuternicire avocațială nr._/2014 depusă la dosarul cauzei,intimatul inculpat H. A. personal,aflat în stare de arest și asistat de apărător ales L. F. cu împuternicire avocațială nr._/2014 depusă la dosarul cauzei și apărător din oficiu M. M. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr.5081/2014 depusă la dosarul cauzei lipsind intimata inculpată B. O..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Curtea disjunge contestația în ceea ce o privește pe intimata inculpata B. A. M. și acordă termen la data de 11.02.2014 pentru când aceasta va fi citată și se va încunoștința apărătorul acesteia pentru a fi prezent la termenul de judecată.
Apărătorul ales al intimatului inculpat A. A. R. învederează instanței că și inculpatul a declarat contestație la instanța de fond și solicită să ia act de manifestarea acestuia de voință soluționându-se și contestația acestuia.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că există anumite termene de declarare a contestației,acestea ar trebui declarate conform limitelor legale.
Curtea constată că este sesizată cu contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii din data de 7.02.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală respinge cererea formulată de apărătorul ales al intimatului inculpat A. A. R..
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației formulate și pe fondul cauzei în urma desființării încheierii pronunțate să se dispună menținerea stării de arest preventiv a inculpaților H. A.,A. A. R.,R. A..
În opinia sa instanța de fond a plecat de la o concepție total greșită,foarte gravă întrucât a dispus schimbarea încadrării juridice pentru cei trei inculpați în condițiile în care nu se știe foarte clar dacă această lege va fi aplicabilă pentru inculpați întrucât nu pot fi aplicabile dispozițiile Codului penal potrivit acelor instituții autonome.Chiar dacă ar fi vorba de aplicarea instituțiilor autonome ceea ce a făcut instanța este cu atât mai grav cu cât în prezenta cauză nu se pot reține pe legea nouă infracțiuni în formă continuată în condițiile în care nu este un subiect activ identic,deci singura posibilitate ce se poate reține în cazul acestor inculpați este faptul că au săvârșit patru infracțiuni dintre care 3 în formă continuată de înșelăciune și una de tentativă.
Consideră că în aceste condiții instanța va putea stabili legea penală mai favorabilă ulterior pronunțării cu privire la cuantumul pedepsei.
De asemenea, arată că pentru doi din cei trei inculpați din prezenta cauză s-a reținut recidiva,aceasta nu a fost avută în vedere întrucât în condițiile în care este vorba de recidivă mare postcondamnatorie indiscutabil se va discuta de o cumulare aritmetică a pedepselor,în aceste condiții este discutabil dacă legea penală nouă este favorabilă.
Cu privire la inculpatul care are recidivă mare postexecutorie limitele de pedeapsă se măresc la jumătate.
În ceea ce privește numărul faptelor săvârșite,gravitatea prejudiciului produs,modalitatea în care au acționat inculpații respectiv aceea de premeditare și mijloacele folosite nu s-a schimbat nimic și așa cum a reținut instanța de fond nu s-au schimbat nici indiciile avute în vedere.
Referitor la susținerea instanței că în cauză cercetarea judecătorească este aproape finalizată,iar arestarea preventivă s-a luat în urmă cu 1 an și 4 luni,apreciază că termenul rezonabil nu s-a schimbat și nu se poate susține că după 2 săptămâni de când s-a respins cererea inculpaților motivat de faptul că termenul rezonabil nu s-a împlinit,să se afirme la acest moment că termenul rezonabil este deja împlinit.
Solicită să fie avut în vedere că de fiecare dată când inculpații au fost puși în stare de libertate,încheierea instanței de fond a fost casată.De asemenea,trebuie să fie avut în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru acest gen de infracțiuni este de 5 ani închisoare și față de modalitățile de săvârșire a faptelor se impune menținerea stării de arest a inculpaților.
Cu privire la circumstanțele personale ale inculpaților arată că aceștia au dat dovadă de perseverență infracțională în condițiile în care anterior au fost condamnați pentru același tip de infracțiuni.
Apărătorul inculpatului R. A. solicită respingerea contestației formulate de parchet.
De asemenea invocă prevederile art. 244 ultimul alineat,în sensul că împăcarea părților înlătură răspunderea penală, iar în prezenta cauză există posibilitatea împăcării părților.
Mai mult,arată că infracțiunea de înșelăciune nu este enumerată printre infracțiunile pentru care trebuie luată măsura arestării preventive.
Apărătorul inculpatului A. A. R. consideră că judecătorul care instrumentează fondul cauzei apreciază cel mai bine încadrarea juridică a faptei precum și modalitatea în care urmează să fie gestionată soluționarea cauzei.
De asemenea,apreciază că temeiurile de fapt s-au schimbat,în sarcina inculpatului A. au fost reținute 3 infracțiuni,s-au produs probe pe fiecare din această infracțiune,iar pe una dintre ele care atrăgea consecințele deosebit de grave există adresă de la DNA în care s-a precizat că inculpatul A. în ziua în care i s-a imputat această faptă,se afla într-o acțiune cu anchetatorii de la această instituție.
De asemenea,au fost înaintate acte de la ANAF care demonstrează faptul că marfa care a constituit obiectul înșelăciunii nu a existat.
În ceea ce privește termenul rezonabil arată că inculpatul a stat în arest timp de 1 an și patru luni.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului,precizează că inculpatul nu este recidivist.
Față de aceste considerente solicită respingerea contestației formulate de P. de pe lângă Tribunalul București.
Apărătorul ales al inculpatului H. A. solicită respingerea contestației formulate de P. de pe lângă Tribunalul București.
De asemenea, arată că instanța de fond și-a schimbat opinia cu privire la starea de arest a inculpaților în raport de perioada în care inculpații au stat în arest preventiv,față de implementarea Noului Cod penal precum și față de faptul că cercetarea judecătorească se apropie de final.
Precizează că la dosarul cauzei nu a mai rămas decât de administrat proba cu înscrisuri, toți martorii au fost audiați,iar în aceste condiții inculpatul nu poate influența cercetarea judecătorescă și nu mai prezintă pericol pentru ordinea publică.
Inculpatul R. A. având cuvântul arată că nu este recidivist și are probleme de sănătate.
Inculpatul A. A. R., având cuvântul, arată că este de acord cu cele învederate de apărătorul său și nu are motive pentru care să se sustragă judecății.
Inculpatul H. A.,având cuvântul, arată că punerea sa în stare de libertate nu ar prezenta nici un pericol.
CURTEA
Prin încheierea de ședință din data de 07.02.2014 Tribunalul București – Secția a II-a Penală a dispus următoarele:
În baza art.362 alin2 Cod procedură penală rap.la art.208 alin.2 Cod procedură penală si art.242 alin.2 Cod procedură penală si rap.la art.211 alin.2 Cod procedură penală si art.215 Cod procedură penală inlocuiește măsura arestării preventive a inculpaților R. A., H. A., A. R. A., cu măsura preventivă a controlului judiciar, până la soluționarea definitivă a cauzei.
În baza art. 215 alin. (1)si 2 C. proc. pen. s-au impus inculpatului respectarea următoarelor obligații, pe durata măsurii:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemati;
b) să informeze de îndată instanța cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție corespunzător razei teritoriale de domiciliu, conform programului de supraveghere;
d) să nu depășească limita teritorială a Romaniei;
e) să nu se apropie de părțile vătămate și martorii din cauză și să nu comunice cu acești direct sau indirect;
f) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele de existență;
g) să nu dețină/ să nu poarte arme;
h) să nu emită cecuri.
În baza art. 215 alin. (3) C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatilor că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatilor R. A., H. A., A. R. A., dacă nu sunt arestati în altă cauză.
S-a dispus revocarea măsura preventivă a obligarii de a nu parasi tara, luată față de inculpata B. O. M..
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut în fapt că:
Prin rechizitoriul nr.2023/P/2012 întocmit de P. de pe lângă Tribunalul Bucuresti la data de 07.02.2013 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților după cum urmează:
1. R. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de: complicitate la înșelăciune în convenții prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2 și 3 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., constând în aceea că în data de 19.04.2012 numitul R. A. l-a ajutat pe numitul A. A. R. să îl inducă în eroare pe martorul M. R.-M. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă zincată, determinând-o astfel pe partea vătămată S. Dinarca, reprezentant al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L., să semneze acest contract în calitate de vânzător. În acest mod numitul R. A. a contribuit la prejudicierea părții vătămate cu suma de 195.500 de lei, reprezentând contravaloarea mărfii cumpărate de la partea vătămată și neachitate ulterior; complicitate la tentativă de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C.pen. rap. la art 20 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2, 3 și 5 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen., constând în aceea că în data de 25.04.2012, numitul R. A. i-a ajutat pe numiții B. O.-M. și A. A. R. să încerce să îl inducă în eroare pe martorul D.–E. C. cu prilejul încheierii unui contract și să îi cauzeze astfel un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, respectiv 100.000 de euro;complicitate la înșelăciune în convenții prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2 și 3 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. constând în aceea că în data de 28.05.2012 numitul R. A. l-a ajutat pe numitul A. A. R. să o inducă în eroare pe partea vătămată S. V., administrator al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. cu prilejul încheierii unui contract de consultanță și să îi cauzeze astfel un prejudiciu în cuantum de 15.000 de lei; complicitate la înșelăciune în convenții prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2 și 3 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. constând în aceea că în data de 06.06.2012 numitul R. A. l-a ajutat pe numitul A. A. R. să o inducă în eroare pe partea vătămată S. V., administrator al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect fier beton și să îi cauzeze astfel un prejudiciu în cuantum de 86.700 de lei; complicitate la înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2, 3 și 5 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.pen. constând în aceea că în perioada 02.08._12, numitul R. A. a ajutat-o pe numita B. O.-M. să o inducă în eroare pe partea vătămată M. T., administrator al .., cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă ondulată și să îi cauzeze acesteia un prejudiciu în cuantum de 378.000 de lei, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
2. A. A.-R., cu porecla "Faraonul", pentru săvârșirea infracțiunilor de: înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 C.pen. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.pen., constând în aceea că în data de 19.04.2012, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv director în cadrul S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. și de mijloace frauduloase (inclusiv un înscris sub semnătură privată fals), l-a indus în eroare pe martorul M. R.-M. cu prilejul încheierii și al executării unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă zincată, determinând-o astfel pe partea vătămată S. Dinarca, reprezentant al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L., să semneze acest contract în calitate de vânzător. După ce marfa cumpărată a fost ridicată de la sediul S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. numitul A. A.–R. nu a plătit contravaloarea acesteia, cauzându-i astfel părții vătămate un prejudiciu în cuantum de 195.500 de lei; tentativă de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 20 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2, 3 și 5 C.pen. constând în aceea că în data de 25.04.2012, numitul A. A. R., prin folosirea de calități mincinoase, respectiv director al S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L., împreună cu numita B. O. (care s-a prezentat drept angajata S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L.) au încercat să îl inducă în eroare pe martorul D.–E. C. cu prilejul încheierii unui contract și să îi cauzeze astfel un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, respectiv 100.000 de euro; înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 C.pen., constând în aceea că în data de 28.05.2012, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv director al unei firme de consultanță, numitul A. A. R. a indus-o în eroare pe partea vătămată S. V., administrator al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. cu prilejul încheierii unui contract de consultanță, cauzându-i în acest mod un prejudiciu în cuantum de 15.000 de lei; înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 C.pen., constând în aceea că în data de 06.06.2012, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv director al unei firme de consultanță, numitul A. A. R. a indus-o în eroare pe partea vătămată S. V., administrator al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 86.700 de lei, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
3. H. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de: instigare la înșelăciune în convenții prev. de art. 25 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1,2,3 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen., constând în aceea că în cursul lunii aprilie 2012, numitul H. A. i-a determinat cu intenție pe numiții R. A. și A. A. R. să îl inducă în eroare pe martorul M. R.-M. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă zincată și să o determine astfel pe partea vătămată S. Dinarca reprezentant al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. să semneze acest contract în calitate de vânzător, faptă prin care i s-a cauzat părții vătămate un prejudiciu în cuantum de 195.500 de lei;
instigare la înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 25 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2, 3 și 5 C.pen. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.pen. constând în aceea că în perioada 02.08._12 numitul H. A. i-a determinat cu intenție pe numitul R. A. și pe numita B. O. M. să o inducă în eroare pe partea vătămată M. T., administrator al .. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de tablă și să îi cauzeze acesteia un prejudiciu în cuantum de 378.000 de lei, ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.;
- În cursul urmăririi penale față de inculpații R. A., A. A.-R., H. A. și B. O.-M., s-a luat măsura arestării preventive, reținându-se următoarele fapte:
1. Infracțiunile săvârșite de către inculpații R. A., A. A. R. și H. A. cu prilejul încheierii în data de 19.04.2012 a unui contract de vânzare-cumpărare de către partea vătămată S. Dinarca, administrator al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L.
S-au reținut pe baza procesului-verbal de sesizare din oficiu, a declarațiile martorilor M. R. M., M. I., S. F., S. I., C. M., a procesului-verbal de redare a înregistrării unei convorbiri telefonice purtate de către inculpatul R. A. cu martorul M. R.-M. și cu concubina acestuia, martora M. I., următoarele:
La începutul lunii aprilie 2012, martorul M. R. M. a fost contactat telefonic de către inculpatul R. A. care l-a invitat la București pentru a cunoaște câțiva oameni de afaceri. În data de 18.04.2012, martorul M. R.-M. s-a întâlnit cu inculpatul R. A. care i-a spus că vor merge la o firmă al cărui administrator este numitul D. P. și în aceste împrejurări, cei doi s-au deplasat la o clădire de birouri situată în București, ., nr.17, sector 2. După ce au urcat într-un birou situat la etajul doi al clădirii au purtat o discuție cu o persoană de sex masculin care s-a prezentat ca fiind "P. I." - director al firmei (identificat ulterior de către organele de urmărire penală în persoana inculpatului A. A. R.) și cu un alt individ care s-a recomandat "P.". Aceștia i-au spus martorului că firma pe care o conduceau dorea să cumpere o cantitate mare de materiale de construcții pe care să le folosească la construcția unei autostrăzi.
Ulterior, martorul M. R.-M. a contactat mai multe persoane cunoscute, care se ocupă cu comercializarea de materiale de construcție, printre care și martorul S. Ferdinad care i-a spus că are la vânzare o cantitate mare de tablă zincată. În aceste împrejurări, martorul M. R.-M. l-a contactat telefonic pe inculpatul R. A. și au stabilit să se întâlnească în data de 19.04.2012, pentru a semna un contract de vânzare-cumpărare, urmând ca în aceeași zi să fie încărcat camionul cu tablă zincată la sediul S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. din .. C., ., jud. Iași.
În data de 19.04.2012, martorul M. R.-M. s-a întâlnit în parcarea Hotelului "Intercontinental" din București cu martorul S. F. și cu soția acestuia S. Dinarca, unic asociat și administrator al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. Cei doi i-au remis martorului M. R.-M. actele firmei, iar acesta împreună cu inculpatul R. A. s-au deplasat la clădirea de birouri situată în București, ., nr.17, sector 2, unde îi aștepta inculpatul A. A. R..
În aceste împrejurări a fost redactat contractul nr. 7/30.03.2012 prin care partea vătămată S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. în calitate de vânzător, reprezentată de S. Dinarca îi vindea S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. în calitate de cumpărător, reprezentată de numitul C. M. o cantitate de tablă ondulată zincată în valoare de 420 000 lei. Acest contract a fost semnat și ștampilat în fața martorului M. R.-M. de către inculpatul A. A. R. care se prezentase anterior drept P. I. - director în cadrul S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. Deși la rubrica cumpărător fusese menționat în contract numele C. M., inculpatul A. A.-R. l-a asigurat pe martorul M. R.-M. că în calitate de director al S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. avea drept de semnătură.
După aceasta, martorul M. R. M. s-a întors în parcarea Hotelului "Intercontinental" din București, iar partea vătămată S. Dinarca a semnat contractul în calitate de administrator al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L.
În acest timp, la sediul firmei S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. a fost încărcat un autocamion cu tablă zincată în valoare de 195.500 lei.
Toate aceste activități s-au terminat în jurul orei 16.00, motiv pentru care inculpatul A. A. R. a precizat faptul că nu mai poate efectua plata prin virament bancar întrucât programul de lucru al băncii se încheiase, exprimându-și disponibilitatea de a emite un bilet la ordin scadent în data de 20.04.2012. În aceste condiții, martorul M. R.-M. i-a contactat pe martorul S. Ferdinad și pe partea vătămată S. Dinarca, iar cei doi au acceptat această modalitate de plată și au permis autocamionului încărcat cu tablă să plece de la sediul firmei S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. Încărcarea autocamionului s-a realizat de către martorul S. I., care a precizat că la sediul S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. un delegat al S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. (care s-a prezentat ca fiind numitul C. M.) cu un autocamion pe care martorul l-a încărcat potrivit indicațiilor primite cu tablă zincată în valoare de 195.500 de lei întocmind factura fiscală cu . și nr._.
În data de 20.04.2012, reprezentanții S.C. CIUCUL O. S.R.L. în favoarea cărora a fost girat biletul la ordin s-au deplasat la bancă pentru a încasa suma de 195.500 lei, prilej cu care acesta a fost refuzat la plată pentru lipsă disponibil în cont. După ce martorul M. R.-M. a fost încunoștințat despre cele întâmplate de către martorul S. Ferdinad, cel dintâi l-a contactat telefonic de mai multe ori pe inculpatul R. A., iar acesta i-a promis că în cel mai scurt timp va efectua plata prin virament bancar, lucru care însă nu s-a întâmplat.
Cercetările efectuate au determinat faptul că persoana care s-a prezentat la sediul S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. în calitate de delegat al S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. nu a fost persoana ce figurează în evidențe ca fiind C. M., că S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. este o societate comercială înființată în anul 2003 care în anii 2009 și 2010 nu a depus bilanțul contabil, iar actele care au stat la baza înregistrării sediului acestei societăți la adresa din localitatea R., ., jud. I., sunt false. De asemenea, în urma analizării rulajului contului bancar al S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. s-a constatat că în cursul anului 2012 a existat doar un sold de 17,89 lei. Totodată, s-a stabilit că S.C. DENMARK LEASING IFN S.R.L., al cărei administrator este inculpatul A. A.-R., a închiriat biroul aflat în incinta clădirii "Regus", unde a avut loc întâlnirea dintre martorul M. R.-M. și inculpații R. A. și A. A.-R..
S-a mai arătat că din probele administrate a rezultat faptul că inculpatul H. A. l-a determinat pe inculpatul R. A. să îl convingă pe martorul M. R.-M. să accepte încheierea unei afaceri cu tablă zincată în valoare de 200.000 de lei. De asemenea, în cursul unei convorbiri telefonice inculpatul R. A. a confirmat faptul că banii proveniți din săvârșirea infracțiunii au fost folosiți de către inculpatul H. A. în vederea achitării unor datorii.
2. Infracțiunile săvârșite de către inculpații R. A., B. O.-M. și A. A. R. cu prilejul încercării de inducere în eroare în data de 25.04.2012 a martorului D.-E. C. în vederea încheierii unui contract cu o valoare de 100.000 de euro.
Pe baza declarațiilor martorului M. R. M. și ale martorilor D. E. C. și A. F. A., dar și a declarațiilor inculpatei B. O. M., s-au reținut următoarele:
Pentru a afla mai multe despre persoanele care l-au indus în eroare, martorul M. R. M. l-a rugat pe martorul D. A.-C. să îl contacteze telefonic pe inculpatul R. A. și să se prezinte ca fiind un om de afaceri din D. care dorește să încheie o afacere. În data de 24.04.2012 martorul D. E.-C. l-a contactat telefonic pe inculpatul R. A. și după ce s-a prezentat ca fiind fiul unui prosper om de afaceri din D. a stabilit să se întâlnească cu inculpatul la o adresă din București ..274, unde se afla o clădire de birouri. În data de 25.04.2012 martorul D. E.-C. s-a prezentat la adresa stabilită, unde s-a întâlnit cu inculpatul R. A., cu inculpata B. O.-M. care s-a prezentat ca fiind "A. - asistenta domnului director" și cu o persoană de sex masculin care s-a prezentat ca fiind "G. A. - director al S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L." (identificată ulterior de către organele de poliție ca fiind inculpatul A. A. R.). Cu acea ocazie, inculpatul A. A. R. i-a solicitat martorului D. E.-C. să meargă la bancă pentru a depune suma de 100.000 euro, promițându-i, în schimb, că S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L., reprezentată de inculpat, îi va emite un bilet la ordin reprezentând suma depusă plus un procent de 5%. În aceste condiții, martorul D. E.-C. i-a solicitat inculpatului A. A. R. să îi transmită prin intermediul adresei de e-mail actele firmei S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L, iar după ce a intrat în posesia lor, le-a pus la dispoziția organelor de urmărire penală.
Fiind efectuate verificări de către organele de poliție la Oficiul Registrului Comerțului, prilej cu care s-a stabilit S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L., înregistrată în evidențele acestei instituții în data de 10.08.2012 și având ca obiect de activitate comerțul cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare are ca unic asociat și administrator pe numitul N. V..
Cu prilejul percheziției domiciliare efectuate de către lucrătorii de poliție în data de 03.10.2012 locuința inculpatului H. A. din București a fost descoperit un contract de prestări servicii în cuprinsul căruia S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L. figurează ca parte.
3. Infracțiunile săvârșite de către inculpații R. A. și A. A. R. cu prilejul încheierii în datele de 28.05.2012 și 06.06.2012 a unor contracte de consultanță și de vânzare-cumpărare de către partea vătămată S. V..
Pe baza proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizației nr. 611/A.I./2012, a procesului-verbal întocmit cu ocazia supravegherii operative a inculpatului R. A. la data de 28.05.2012, a declarațiilor părții vătămate S. V., a martorilor Ș. C. și S. F., dar și ale inculpatului R. A. și ale inculpatului A. A. R., s-au stabilit următoarele:
Partea vătămată S. V., reprezentant al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L., a intenționat să înființeze un service auto prin accesarea de fonduri europene. În data de 25.05.2012, partea vătămată a fost contactată telefonic de către inculpatul R. A. care s-a oferit să îl pună în legătură cu o firmă de consultanță din București dispusă să întocmească documentația necesară în vederea accesării fondurilor europene. Inculpatul R. A. i-a comunicat părții vătămate că aceeași firmă intenționa să cumpere o cantitate mare de materiale de construcții. Astfel, inculpatul R. A. i-a comunicat părții vătămate S. V. adresa de email _ și numărul de telefon_, precizând faptul că sunt ale directorului societății care urmează să-i ofere consultanță, B. A.. Ulterior, partea vătămată S. V. a trimis la adresa de e-mail menționată, fotocopii ale documentelor S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L.
În data de 28.05.2012 martorii Ș. C., S. F. și partea vătămată S. V. s-au deplasat în București și s-au întâlnit cu inculpatul R. A. în zona Gării de Nord. Acesta i-a condus la restaurantul "Orhideea", iar la un moment dat, inculpatul R. A. a contactat telefonic o persoană despre care a precizat că era directorul firmei care urmează să le ofere consultanță și se numește "G.". Ulterior, partea vătămată S. V. și inculpatul R. A. s-au deplasat în clădirea S.C. REINVENT CONSULTING S.R.L. situată în apropiere, unde s-au întâlnit cu două persoane de sex masculin care s-au prezentat drept "directorul G." și "directorul B. A." (identificat ulterior ca fiind inculpatul A. A. R.). Cu această ocazie partea vătămată S. V. i-a predat inculpatului A.A. R. suma de 15.000 lei, reprezentând un avans pentru consultanță în vederea întocmirii dosarului de accesare a fondurilor europene. De asemenea, cei doi inculpați au consimțit să încheie un contract de vânzare-cumpărare a unei cantități de fier beton.
Ulterior, partea vătămată S. V. a fost contactată telefonic de către inculpatul A. A. R. și au stabilit să se întâlnească la data de 06.06.2012 la sediul S.C. REINVENT CONSULTING S.R.L., în vederea semnării unui contract de vânzare-cumpărare privind o cantitate de fier beton, hotărând ca în aceeași zi la sediul S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L., din localitatea Corabia, să fie încărcat cu fier beton un autocamion, urmând ca actele și plata să fie efectuate la București. De asemenea, inculpatul A. A. R. i-a pus în vedere părții vătămate S. V. să aducă și suma de 21.300 de euro, sumă care reprezenta comisionul perceput pentru consultanță în vederea accesării de fonduri europene (sumă despre care partea vătămată a susținut că i-ar fi fost sustrasă sub amenințare cu un pistol, aspect ce nu face însă obiectul prezentului dosar – n.i.).
În data de 06.06.2012 partea vătămată S. V., însoțită de martorul Ș. C., s-a întâlnit cu inculpatul A. A. R. într-un birou situat la etajul doi al sediului S.C. REINVENT COLSULTING S.R.L. din București, Splaiul Independenței, sector 6. Cu această ocazie a fost semnat un contract de vânzare-cumpărare fier beton între S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L., în calitate de prestator, și S.C. SAROMAT PLAN S.R.L. în calitate de beneficiar, obiectul contractului fiind vânzarea-cumpărarea de tablă ondulată, profil U, țeavă neagră și fier beton, în valoare de 1.000.000 lei. În aceeași zi la sediul firmei S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. din localitatea Corabia a fost încărcat într-un autocamion, fier beton în valoare de 86.700 lei. Ulterior, partea vătămată S. V. și martorul Ș. C. au emis factura fiscală cu numărul 0056/06.06.2012, iar inculpatul A. A. R. le-a înmânat un extras de cont curent, precizând faptul că plata a fost efectuată prin transfer bancar, din verificările efectuate în contul S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. constatându-se că această plată nu a fost, în realitate efectuată.
S-a mai arătat că, în data de 03.10.2012, cu prilejul percheziției efectuate în locuința inculpatului H. A. din București, .. 52, sector 2, a fost descoperit și ridicat de către organele de poliție un exemplar al unui contract încheiat de către numitul T. C. cu S.C. REINVENT CONSULTING S.R.L., societate la sediul căreia au fost săvârșite infracțiunile de înșelăciune și de tentativă la înșelăciune comise în datele de 19.04.2012 și 25.04.2012.
4. Infracțiunile săvârșite de către inculpații R. A., H. A. și B. O.-M. cu prilejul încheierii în cursul lunii august 2012 a unui contract de vânzare-cumpărare de către partea vătămată M. T..
Pe baza declarațiilor părții vătămate M. T., ale martorului M. D., a documentelor depuse la dosar de partea vătămată, a proceselor-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în cauză, a declarațiilor inculpatei B. O. M., s-au stabilit următoarele:
Inculpatul R. A. i-a spus părții vătămate M. T. că știa o firmă din București care achiziționa materiale de construcții. În data de 02.08.2012 partea vătămată M. T. s-a întâlnit cu inculpatul R. A. și au mers împreună la clădirea "Regus" situată în București, ., nr.17, sector 2, unde au fost așteptați de inculpata B. O.-M. (care s-a prezentat ca fiind secretara directorului S.C. METAL ING SERV S.R.L.). Cu acest prilej inculpata a redactat un contract de vânzare – cumpărare tablă ondulată, în valoare de 1.000.000 lei.
În data de 06.08.2012 .., reprezentată de partea vătămată M. T., a livrat către S.C. METAL ING SERV S.R.L. tablă ondulată în valoare de 139.500 lei. În aceeași zi partea vătămată M. T. s-a deplasat la clădirea "Regus" unde s-a întâlnit cu inculpații R. A. și B. O.-M., iar aceasta din urmă a plătit cantitatea de tablă ondulată prin virament bancar.
În data de 07.08.2012 .., reprezentată de partea vătămată M. T., a livrat către S.C. METAL ING SERV S.R.L. tablă ondulată în valoare de 157.500 lei, plata efectuându-se tot prin virament bancar.
În data de 08.08._ partea vătămată M. T. a mai livrat către S.C. METAL ING SERV S.R.L. tablă ondulată în valoare de 378.000 lei și în aceeași zi s-a deplasat împreună cu martorul M. D. la clădirea "Regus" unde s-a întâlnit cu inculpata B. O. M. care după ce a primit factura fiscală, a plecat fără să efectueze plata.
S-a mai arătat că într-un dosar separat se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie asupra martorului M. D., acesta reclamând faptul că după ce inculpata B. O. i-a servit cu apă, pe el și pe partea vătămată M. T., și-au pierdut cunoștința, iar în momentul în care și-a revenit a constatat că a dispărut suma de 310.000 lei pe care o avea asupra sa.
În urma cercetărilor penale efectuate în cauză, s-a stabilit că inculpata B. O.-M. a plătit anterior comiterii infracțiunii de înșelăciune în dauna părții vătămate M. T. sumele necesare închirierii biroului aflat în incinta clădirii "Regus" unde au avut loc întâlnirile dintre partea vătămată și inculpații R. A. și B. O.-M.; că în data de 03.10.2012 cu prilejul percheziției efectuate în locuința inculpatului H. A. din București, .. 52, sector 2, a fost descoperit și ridicat de către organele de poliție, în fotocopie, certificatul de înregistrare al S.C. METALING SERV S.R.L., societate care figurează ca și cumpărător în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu .. reprezentată de partea vătămată M. T..
Din analiza convorbirilor telefonice interceptate în cauză, P. a învederat faptul că a reieșit că inculpatul H. A. a coordonat activitatea tuturor celorlalți inculpați, că în data de 02.08.2012 acesta a contactat-o telefonic pe concubina sa, inculpata B. O.-M., și a îndrumat-o în mod concis cum să redacteze contractul de vânzare-cumpărare pe care urma să îl semneze partea vătămată M. T. și cum să o inducă în eroare pe aceasta pentru a obține un folos material injust, în cuprinsul referatului fiind prezentate mai multe convorbiri telefonice purtate între cei doi.
Tribunalul, prin încheierea de ședință din data de 06.02.2014, a dispus conf. disp. art. 386 C.p.p. schimbarea încadrării faptelor reținute în sarcina inculpaților, după cum urmează:
Pentru inculpatul H. A.
- din art. 25 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1,2,3 și 5 C.pen. în art. 47 rap. la art.244 alin. 1 și 2 C.p. cu aplic. art.35 alin 1 C.p.
-din -art. 25 rap la art.291 cu aplic. art.36 alin 1 lit. a C.p. în art.47 rap. la art.323 cu aplicarea art. 35 C.p.
Pentru inculpatul A. A. R.
-din art.215 alin 1, 2, 3 și 5 C.p. în art. 244 alin 1 și 2 C.p. cu aplic art. 35 alin.1 C.p.
-din art. 290 C.p.în art. 322 C.p. cu aplic art.35 C.p.
Pentru inculpata B. O.
-din infracțiunea de înșelăciune reținută în rechizitoriu în art.244 alin 1 și 2 C.p. cu aplic art.35 C.p.
Pentru inculpatul R. A.
-din art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.pen., în art.48 rap la art.244 alin 1 și 2 C.p.
-din art.291 C.p. în art. 48 rap la art.322 C.p.
La luarea măsurii arestării preventive a inculpatilor, s-a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 143 Cpp (întrucât există indicii temeinice care justifică presupunerea că inculpatii au săvârșit faptele pentru care este sunt cercetati) și art. 148 lit.f C.p.p. (pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică).
Potrivit art. 208 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
Potrivit art. 242 alin. 2 Cod de procedură penală „ măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 C.p.p.”
Totodată, potrivit disp. art. 202 alin. 1 C.p.p. „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”.
De asemenea, potrivit art. 202 alin.3 C.p.p. prevede că „orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
Analizând măsura preventivă luată față de inculpatii R. A., A. A. si H. A., în raport cu actele și lucrările dosarului, dar și cu dispozițiile legale menționate, precum și evaluând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatilor, se apreciază că scopul urmărit prin luarea măsurii preventive va fi realizat, în acest stadiu procesual, prin dispunerea unei măsuri preventive mai ușoare/mai grave, pentru următoarele considerente:
Astfel, din materialul probator administrat până in acest stadiu procesual, se reține că, in lumina dispozițiilor amintite anterior în cauză există suficiente indicii temeinice, că inculpatii au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetati, așa cum rezultă din probele aflate la dosarul de urmărire penală, dar si din probatoriul administrat in faza cercetarii judecatoresti și nu în ultimul rând din declarațiile inculpatilor, toate aflate la dosarul cauzei.
Dar instanta a a apreciat că nu se mențin și cerințele prev. de art. 223 al.2 C.p.p., întrucât desi inculpatii sunt cercetati pentru mai multe infracțiuni, pentru unele din acestea pedeapsa prevăzută de lege, in urma aplicarii dispozitiilor Noului Cod Penal s-au redus simtitor de la 10 la 20 ani închisoare, ajungandu-se la limite cuprinse intre 1 si 5 ani inchisoare, astfel incat nu se poate retine existenta unor probe in sensul ca privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Starea de pericol pentru ordinea publică rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din numărul infracțiunilor, din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, din urmările produse sau care se pot produce prin săvârșirea de infracțiuni de genul celor pentru care sunt cercetati inculpatii, dar și din rezonanța socială negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății.
Astfel avand in vedere toate aceste criterii de evaluare a starii de pericol ,instanta a apreciat că măsura preventivă dispusă inițial nu mai este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, dat fiind că probatoriul necesar a fost deja aproape in intregime administrat, aflandu-ne in situatia de a obtine doar cateva relatii de la partile civile, putandu-se apoi purcede la solutionarea pe fond a cauzei, astfel incat nu exista riscul ca inculpatii sa influenteze partile, sa distruga sau altereze probe sau sa existe suspiciuni cu privire la sustragerea lor de la judecată .
De asemenea limitele mari de pedeapsa nu mai pot fi retinute pentru infractiunile retinute in sarcina inculpatilor in conditiile in care acestea au fost reduse semnificativ potrivit noilor dispozitii ale codului penal, ba mai mult ,pentru acest tip de infractiuni, referindu-ne la infractiunea de inselaciune prevazuta acum de dispozitiile art.244 Cp, prevazandu-se chiar posibilitatea impacarii partilor, ceeace ar conduce la inlaturarea raspunderii penale a inculpatilor, acestia invederand instantei ca doresc sa faca acest lucru si ca vor apela la un mediator in acest sens pana la termenul urmator.
Mai mult, instanta a avut in vedere faptul ca rezonanta negativa a faptelor comise de inculpati nu mai poate fi retinuta in urma scurgerii unei perioade relativ lungi de timp de la data la care s-a luat masura arestarii preventive impotriva acestora, chiar raportandu-ne la limitele de pedepse pe care le-a prevazut legiuitorul pentru acest gen de infractiuni si care au fost reduse dramatic, in conditiile in care maximul special al pedepsei prevazute pentru infractiunea de inselaciune este de 5 ani, iar inculpatii sunt deja arestati preventiv de 1 an si 4 luni.
Pe de altă parte, se apreciază că, raportat la conduita procesuală a fiecarui inculpat in parte, măsura preventivă dispusă inițial nu mai este în continuare, proporțională cu scopul urmărit - în sensul că atat A. cat si R. nu sunt cunoscuti cu antecedente penale, au incercat sa ajute organele de cercetare penala prin furnizarea unor referinte complete in vederea desfasurarii in bune conditiuni a anchetei, prin propunerea de probe noi necesare aflarii adevarului in cauza, iar din actele medicale depuse la dosarul cauzei a reiesit ca R. are o stare de sanatate precara.
Mai mult se retine faptul ca fiecare dintre inculpati are cate o familie inchegata si mijloace de subzistenta.
Față de considerentele expuse, constatând că în prezenta cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art.242 C. proc. pen., precum și, analizând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatilor, care justifică aprecierea că măsura preventivă mai ușoară a controlului judiciar este suficientă pentru realizarea scopului acesteia, prevăzut de art.202 alin. (1) C. proc. pen., în baza art.362 alin. (2) raportat la art.208 și art.242 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus inlocuirea masurii arestarii preventive a inculpatilor arestati cu masura controlului judiciar prev de art.211 Cpp.
Pe timpul exercitarii acestei masuri inculpatii vor respecta obligatiile impusede dispozitiile art.215 Cpp, atrăgându-li-se atentia asupra dispozitiilor art.215 alin.3 Cpp privind revocarea masurii in situatia in care vor incalca obligatiile impuse acestora.
In ceea cea priveste cererea de revocare a masurii obligarii de a nu parasi tara formulata de inculpata B. O. M. instanta retine ca
Potrivit art.208 alin. (2) și (4) C. proc. pen., instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
Instanta a reținut ca menținerea măsurii preventive a obligarii de a nu parasi tara luata fatade aceasta inculpata prin incheierea de sedinta din 25.07.2013 a Curtii de Apel Bucuresti nu mai este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal, dat fiind faptul ca inculpata nu s-a sustras de la judecata, participand la toate sedintele de judecata pana in prezent, nu a incercat sa influenteze partiledin dosar si de asemenea nu a incalcat obligatiile stabilite de instanta in sartcina sa in urma luarii masurii respective.
Pe de altă parte, s-a apreciat că măsura preventivă nu mai este, în continuare, proporțională cu scopul urmărit, gravitatea acuzației, în sensul că inculpata este cercetata pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.244 alin 1 și 2 C.p. cu aplic art.35 C.p.,infractiune are carei limite de pedeapsa au fost reduse substantial prin aplicarea noilor prevederi ale codului penal, asa cum am aratat anterior,aceasta acuzatie retinuta in sarcina sa nefiind suficientă pentru a sta la baza privării de drepturi în prezenta cauză, astfel că nu mai sunt întrunite, cumulativ, condițiile prevăzute de art.202 alin. (3) C. proc. pen..
Față de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă a obligarii de a nu parasi tara, dispusă față de inculpata B. O. nu mai este, în continuare, proporțională cu scopul urmărit, gravitatea acuzației, in conditiile in care inculpata a facut dovada ca in prezent are un nou loc de munca, iar potrivit atributiilor stabilite prin acest contract cu nr.10 din 27.09.2013 este necesara deplasarea sa atat in tara cat si in cadrul UNIUNII Europene .
Față de considerentele expuse, apreciind că măsura preventivă dispusă față de aceasta inculpată este neantemeiata restrangandu-i acesteia dreptul la munca dar si la libera circulatie, constatând că nu mai subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, astfel că măsura preventivă legal dispusă nu mai are caracter necesar și proporțional cu gravitatea acuzației și scopul urmărit, în baza art. 362 alin. (2) raportat la art. 208 C. proc. pen. și art.242 alin. (1) C. proc. pen., instanta a dispus revocarea acestei masuri.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a formulat contestație P. de pe lângă Tribunalul București criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul înlocuirii măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar arătând, în esență, că în raport cu gravitatea potențială a faptei pentru care inculpații au fost trimiți în judecată, modul și circumstanțele de comitere, urmarea produsă, privarea de libertate a inculpaților se justifică în continuare, fiind necesară pentru înlăturarea unei sări de pericol pentru ordinea publică și proporțională cu scopul statuat prin art. 202 alin. 1 Cod procedură penală,respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii de ședință atacate, din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept Curtea, în considerarea art. 4251 alin. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondată contestația, în considerarea următoarelor argumente:
Prin Încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 4.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 de Tribunalul București Secția I Penală ,în baza art. 149 ind. 1 alin. 10 Cod procedură penală anterior rap. la art. 136, art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală anterior s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților:
1. R. A., cu porecla "B." pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- complicitate la înșelăciune în convenții prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2 și 3 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p., constând în aceea că în data de 19.04.2012 numitul R. A. l-a ajutat pe numitul A. A. R. să îl inducă în eroare pe martorul M. R.-M. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă zincată, determinând-o astfel pe partea vătămată S. Dinarca, reprezentant al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L., să semneze acest contract în calitate de vânzător. În acest mod numitul R. A. a contribuit la prejudicierea părții vătămate cu suma de 195.500 de lei, reprezentând contravaloarea mărfii cumpărată de la partea vătămată și neachitată ulterior;
- complicitate la tentativă de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C.p. rap. la art 20 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2, 3 și 5 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p., constând în aceea că în data de 25.04.2012, numitul R. A. i-a ajutat pe numiții B. O.-M. și A. A. R. să încerce să îl inducă în eroare pe martorul D.–E. C. cu prilejul încheierii unui contract și să îi cauzeze astfel un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, respectiv 100.000 de euro.
- complicitate la înșelăciune în convenții prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2 și 3 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. constând în aceea că în data de 28.05.2012 numitul R. A. l-a ajutat pe numitul A. A. R. să o inducă în eroare pe partea vătămată S. V., administrator al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. cu prilejul încheierii unui contract de consultanță și să îi cauzeze astfel un prejudiciu în cuantum de 15.000 de lei.
- complicitate la înșelăciune în convenții prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2 și 3 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. constând în aceea că în data de 06.06.2012 numitul R. A. l-a ajutat pe numitul A. A. R. să o inducă în eroare pe partea vătămată S. V., administrator al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect fier beton și să îi cauzeze astfel un prejudiciu în cuantum de 86.700 de lei.
- complicitate la înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2, 3 și 5 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. b C.p. constând în aceea că în perioada 02.08._12, numitul R. A. a ajutat-o pe numita B. O.-M. să o inducă în eroare pe partea vătămată M. T., administrator al .., cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă ondulată și să îi cauzeze acesteia un prejudiciu în cuantum de 378.000 de lei, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.
2. A. A.-R., cu porecla "Faraonul" pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 C.p. și de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., constând în aceea că în data de 19.04.2012, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv director în cadrul S.C. KAPPA HOLDING S.R.L. și de mijloace frauduloase (inclusiv un înscris sub semnătură privată fals), l-a indus în eroare pe martorul M. R.-M. cu prilejul încheierii și al executării unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă zincată, determinând-o astfel pe partea vătămată S. Dinarca, reprezentant al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L., să semneze acest contract în calitate de vânzător. După ce marfa cumpărată a fost ridicată de la sediul S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. numitul A. A.–R. nu a plătit contravaloarea acesteia, cauzându-i astfel părții vătămate un prejudiciu în cuantum de 195.500 de lei.
- tentativă de înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 20 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2, 3 și 5 C.p. constând în aceea că în data de 25.04.2012, numitul A. A. R., prin folosirea de calități mincinoase, respectiv director al S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L., împreună cu numita B. O. (care s-a prezentat drept angajata S.C. NVA CONCEPT STAR S.R.L.) au încercat să îl inducă în eroare pe martorul D.–E. C. cu prilejul încheierii unui contract și să îi cauzeze astfel un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, respectiv 100.000 de euro.
- înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 C.p., constând în aceea că în data de 28.05.2012, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv director al unei firme de consultanță, numitul A. A. R. a indus-o în eroare pe partea vătămată S. V., administrator al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. cu prilejul încheierii unui contract de consultanță, cauzându-i în acest mod un prejudiciu în cuantum de 15.000 de lei.
- înșelăciune în convenții prev. de art. 215 alin.1,2 și 3 C.p., constând în aceea că în data de 06.06.2012, prin folosirea de calități mincinoase, respectiv director al unei firme de consultanță, numitul A. A. R. a indus-o în eroare pe partea vătămată S. V., administrator al S.C. ROMVYX ROMARYO S.R.L. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare, cauzându-i un prejudiciu în cuantum de 86.700 de lei, toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.
3. H. A. pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- instigare la înșelăciune în convenții prev. de art. 25 C.p. rap. la art. 215 alin. 1,2,3 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.p. constând în aceea că în cursul lunii aprilie 2012, numitul H. A. i-a determinat cu intenție pe numiții R. A. și A. A. R. să îl inducă în eroare pe martorul M. R.-M. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare având ca obiect tablă zincată și să o determine astfel pe partea vătămată S. Dinarca reprezentant al S.C. CONTINENT REMAT S.R.L. să semneze acest contract în calitate de vânzător, faptă prin care i s-a cauzat părții vătămate un prejudiciu în cuantum de 195.500 de lei.
- instigare la înșelăciune în convenții cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 25 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2, 3 și 5 C.p. cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a C.p. constând în aceea că în perioada 02.08._12 numitul H. A. i-a determinat cu intenție pe numitul R. A. și pe numita B. O. M. să o inducă în eroare pe partea vătămată M. T., administrator al .. cu prilejul încheierii unui contract de vânzare-cumpărare de tablă și să îi cauzeze acesteia un prejudiciu în cuantum de 378.000 de lei, ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.p.
Măsura arestării preventive a inculpaților a fost prelungită succesiv,potrivit art.155 Cod procedură penală anterior, reținându-se că există probe din care rezultă că este posibil să fi comis infracțiunile de înșelăciune pentru care sunt cercetați iar lăsarea lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică,temeiurile de fapt și de drept avute în vedere la luarea măsurii privative de libertate rămânând neschimbate și justificând menținerea măsurii și după sesizarea instanței,cu rechizitoriul 2023/P/2012, la data de 7.03.2013 prin care P. de pe lângă Tribunalul București a dispus trimiterea în judecată.
În ședința din data de 6 februarie 2014 judecătorul fondului a dispus schimbarea încadrării juridice dată faptelor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată,potrivit noilor dispoziții ale Codului Penal, în art.244 alin.1 și 2 Cod penal pentru care limitele de pedeapsă sunt de la 1 la 5 ani,text care permite înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părților.
Dincolo de noua încadrare juridică și tratamentul sancționator mai blând pentru faptele care privesc înșelăciunea în patrimoniul privat fără a avea importanță urmarea produsă sub aspectul cuantumului prejudiciului,paguba materială mai mare de 2 milioane de lei care înseamnă consecințe deosebit de grave în accepțiunea legii penale fiind raportată doar la un singur patrimoniu dar și de argumentele judecătorului fondului,Curtea are a analiza necesitatea și proporționalitatea măsurii arestării preventive luată față de intimații inculpați în raport cu scopul urmărit,statuat de art.202 alin.1 Cod procedură penală,în faza de cercetare judecătorească, cu luarea în considerare a duratei atinse de această măsură
Astfel, este unanim acceptat, potrivit jurisprudenței de contencios european, că persistența motivelor plauzibile de a se bănui că o persoană privată de libertate a comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii detenției. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpat a unei infracțiuni grave poate justifica inițial detenția însă, după o perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
În situația în care motivele de menținere a stării de arest subzistă o perioadă mai mare de timp și se dovedesc suficiente și pertinente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că se impune și verificarea diligențelor depuse de instanțele naționale pentru soluționarea cu celeritate a cauzelor (cauza Naus c. Poloniei, hotărârea din 16 septembrie 2008, Hesse c. Austriei, hotărârea din 25 ianuarie 2007, Hass c. Poloniei, hotărârea din 07 noiembrie 2006, Kalay c. Turciei, hotărârea din 22 septembrie 2005).
În raport cu stadiul procedurii în prezenta cauză,natura infracțiunii, probele ce trebuie readministrate,atitudinea procesuală avută, privarea de libertate a inculpaților a atins o durată semnificativă situație în care prelungirea acesteia impune luarea în considerare a alltor motive care să o justifice,nemaifiind necesară doar referirea la tulburarea ordinii publice.
Astfel, luarea în considerare a unei alte măsuri alternative,subordonată unor garanții suficiente pentru eliminarea riscurilor de sustragere de la judecată, influențare ori alterare a probelor ori de comitere de noi infracțiuni, riscuri care de altfel nu au fost reținute și nu rezultă din probe,se apreciază de Curte ca fiind proporțională cu scopul urmărit, al asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Din această perspectivă,măsura preventivă a controlului judiciar,astfel cum este reglementată în Codul de procedură penală oferă suficiente garanții și ca atare este legală și temeinică.
D. pentru care, Curtea în temeiul art. 425/1 alin. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge, ca nefondată, contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București Secția Penală.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 425/1 alin. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondată, contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva încheierii de ședință din data de 7 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București Secția Penală.
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 februarie 2014.
PREȘEDINTE
C.-C. C.
GREFIER
C.-M. S.
Red. C.C.C.
Dact.G.P.
2 ex.
Red. E. B. – Tribunalul București – Secția I Penală
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 57/2014. Curtea de... → |
|---|








