Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 53/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 53/2015
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.53/C
Ședința publică din data de 26 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: O. R.-N.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestațiile formulate de inculpatul D. H.-D. împotriva Încheierilor de ședință din datele de 16 ianuarie 2015 și 19 ianuarie 2015, pronunțate de Tribunalul București-Secția I Penală, în Dosarul nr._/3/2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul inculpat D. H.-D., personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărătorul ales, doamna avocat V. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 (atașată la fila 18 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestațiilor cu judecarea cărora a fost sesizată.
Apărătorul ales al contestatorului inculpat solicită, în temeiul art.206 din Codul de procedură penală, admiterea contestațiilor astfel cum au fost formulate, desființarea încheierilor atacate și rejudecând pe fondul cauzei, cercetarea în stare de libertate a inculpatului, având în vedere că nu există temeiuri care să justifice în continuare privarea sa de libertate, întrucât acesta nu a încercat să se sustragă procesului penală, să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, experți sau alte persoane care au participat la comiterea faptei sau să altereze mijloace de probă.
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică, consideră că la dosarul cauzei nu există probe care să susțină această teză, iar inculpatul nu poate fi prezumat că ar prezenta un astfel de pericol, pornind de gravitatea faptei pentru care este cercetat, reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege. Mai susține că instanța ar trebui să acorde o mai mare valoare circumstanțelor personale al inculpatului, care are un domiciliu, are întemeiată o familie, nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei și a formulat un denunț care însă până la acest moment nu s-a materializat.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a controlului judiciar sau a arestului la domiciliu, apreciind că prin luarea uneia dintre aceste măsuri preventive se poate asigura buna desfășurare a procesului penal, cu atât mai mult cu cât obligațiile care ar fi stabilite în sarcina inculpatului, potrivit de art.221 alin.2 sau art.215 din Codul de procedură penală, ar fi suficiente pentru a se urmări conduita acestuia pe viitor.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea, ca nefondate, a contestațiilor și menținerea soluțiilor primei instanțe ca fiind legale și temeinice, dat fiind faptul că se mențin temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive și nici nu au intervenit temeiuri noi care să justifice luarea unei alte măsuri preventive mai blânde, raportat la natura și împrejurările faptelor comise precum și cantitatea de drog traficată.
Contestatorul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că se raliază concluziilor apărătorului său, solicitând totodată să se țină seama că nu este cunoscut cu antecedente penale, provine dintr-o familie organizată, are un copil în întreținere și că a cumpărat droguri pentru consumul propriu și pentru a se distra de sărbători. Mai susține că are o sală de fitness în G., că a greșit ceea ce a făcut și că dorește să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Prin încheierea de ședință publică din data de 16.01.2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 19.01.2015 s-a constatat în temeiul art.208 alin.2 și 4 cod proc.pen. legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpații D. H.-D. și S. M. și s-a dispus menținerea măsurii preventive a inculpaților D. H.-D. (fiul lui Ș. și D., născut la data de 13.02.1975 în G., domiciliat în G., ..1, ., CNP-_, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.482/UP/30.11.2014, emis de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._/3/2014) și S. M. (fiul lui M. și Barret S.-O., născut la data de 09.03.1984 în mun.G., domiciliat în mun.G., ., ., ., CNP-_, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.483/UP/30.11.2014, emis de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._/3/2014) până la următoarea verificare a stării de arest preventiv.
În motivarea hotărârii s-a reținut mai întâi că prin rechizitoriul nr. 2280/D/P/2014 din 19.12.2014 întocmit de P. de pe de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial București, inculpatul D. H.-D. a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art.47 C.p. rap. la art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 C.p., iar inculpatul S. M., a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic internațional de droguri de mare risc, prev. de art.3 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, de trafic internațional de droguri de risc, prev. de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000, toate cu aplicarea art.41 alin.1 C.p. și art.38 alin.1 C.p..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală, la data de 22.12.2014, sub nr._/3/2014.
Prin încheierea de ședință din data de 30.11.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți de la Tribunalul București, Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2014, s-a dispus, în baza art. 202 alin. 1, 3, 4 lit. e C.proc.pen. și art. 223 alin. 2 C.proc.pen. arestarea preventivă a inculpaților D. H. – D. și S. M., pe o durată de 30 zile, de la data de 30.11.2014 până la data de 29.12.2014, inclusiv.
Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 23.12.2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, Secția I Penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2014, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpații D. H.-D. și S. M. și s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților D. H.-D. și S. M. până la următoarea verificare a stării de arest preventiv.
La data de 16.01.2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului București, Secția I Penală a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și s-a dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpații D. H.-D. și S. M., stabilind termen de judecată la data de 16.01.2015.
În continuare, în faza de judecată, tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților D. H.-D. și S. M. este legală si temeinică iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii subzistă și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.
Tribunalul a mai reținut că măsura arestării preventive luată față de cei doi inculpați a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la momentul luării acestei măsuri, respectiv art. 202 alin.1, 3 și 4 lit. e Cod procedură penală și art. 223 alin.2 Cod procedură penală, reținându-se că există probe/indicii că inculpații au săvârșit infracțiuni de trafic de stupefiante, iar privarea acestora de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Având în vedere mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală, respectiv proces-verbal de sesizare din oficiu, procese-verbale de verificări și investigații, proces-verbal de prindere în flagrant, procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice, rapoarte de constatare tehnico-științifică, dovezi de predare-primire, procese-verbale de percheziție domiciliară, declarațiile suspecți și inculpați, declarații martori, Tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 223 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că din probele administrate în cauză astfel cum au fost menționate mai înainte rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt cercetați în cauza de față și care au fost avute în vedere de judecător în momentul la care s-a dispus arestarea lor preventivă.
În acest context, de menționat că nu au fost administrate probe care să infirme această apreciere și de altfel, la termenul de judecată de azi, ambii inculpații au solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii, iar cererile inculpaților D. H. D. și S. M. privind judecarea cauzei potrivit procedurii recunoașterii învinuirii au fost admise, așa cum rezultă din practicaua prezentei încheieri.
De asemenea, tribunalul a reținut că se mențin și celelalte aspecte prev. de art. 223 alin.2 C.pr.pen. privind condițiile în care se poate dispune arestarea preventivă, întrucât inculpații D. H. D. și S. M. au fost arestați și trimiși în judecată pentru infracțiuni de trafic de stupefiante și pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și circumstanțelor de comitere a acestora, a anturajului și a mediului din care provin inculpații, a datelor cu privire la persoana acestora, se constată că privarea lor de libertate este necesară în continuare pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Tribunalul a apreciat că privarea de libertate a inculpaților D. H. D. și S. M. este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, prin raportare la următoarele argumente: gravitatea deosebită a faptelor, prin prisma naturii pretinselor infracțiuni, pentru care de altfel s-a și dispus trimiterea în judecată a inculpaților, limitele mari de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările și modul de comitere, cantitatea relativ mare de droguri de mare risc traficată (155,75 grame cocaină), mai multe persoane implicate, aria transfrontalieră de desfășurare a activităților presupus infracționale; modalitatea de comitere a presupuselor infracțiuni pentru care sunt cercetați inculpații, dar și mențiunile din procesele-verbale de transcriere a convorbirilor telefonice denotă o anumită înclinație a acestora spre ignorarea normelor de drept, de abilitate, dar și aspectul că nu erau novici într-o astfel de activitate, aceștia fiind precauți, comunicând codificat.
De subliniat și starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, consecințele pe care le generează acest gen de fapte asupra sănătății publice, înmulțirea alarmantă și rezonanța socială deosebit de negativă a infracțiunilor de acest gen, care generează o stare de neîncredere și insecuritate în rândul societății.
De asemenea, de menționat este și faptul că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca inculpatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei, hotărârea din 10 noiembrie 1969, . nr. 9, pct. 15); riscul ca inculpatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, hotărârea din 27 iunie 1968, . nr. 7, pct. 14), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, hotărârea din 10 noiembrie 1969, . nr. 10, pct. 9) sau să tulbure ordinea publică [Letellier împotriva Franței, hotărârea din 26 iunie 1991, . nr. 207, pct. 51 și Hendriks împotriva Țărilor de Jos (dec.), nr._/04, 5 iulie 2007].
Mai reține că probatoriul cauzei oferă motive suficiente pentru a considera drept plauzibil riscul ca inculpații D. H. D. și S. M. să comită noi infracțiuni ori să tulbure ordinea publică.
În acest context, de reamintit și faptul că inculpatul S. M. nu este la prima abatere de la legea penală, fiind recidivist, figurând în fișa de cazier judiciar cu o condamnare, pentru infracțiunea de tâlhărie, fiind liberat condiționat la data de 04.09.2007, fără a înțelege clemența arătată, perseverând în nesocotirea normelor penale.
Chiar dacă inculpatul D. H.-D. nu are antecedente penale, totuși acest element nu poate fi privit singular și ținând totodată seama că atunci când analizează necesitatea și proporționalitatea unei măsuri preventive, instanța are obligația de a cumpăni între circumstanțele personale ale inculpatului și interesele generale, sociale.
De menționat și faptul că ambii inculpați nu au un loc de muncă stabil pentru a-și asigura mijloacele de existență, fiind liber profesioniști.
Pentru argumentele anterior expuse, tribunalul a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de cei doi inculpați, neîncetând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii.
Referitor la aspectele învederate de către apărătorii inculpaților privind poziția procesuală adoptată de inculpați, tribunalul a apreciat că acest element nu este de natură să înlăture sau să modifice temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive. Nici critica apărării privind timpul scurs de la data arestării preventive a inculpaților, dar și momentul procesual în care se află dosarul, nu poate fi reținută.
În cauză, se observă că inculpații sunt arestați de aproximativ 2 luni, astfel că aceasta nu depășește limitele unei durate rezonabile a stării de arest, în raport de gravitatea presupuselor infracțiuni, circumstanțele personale ale inculpaților, stadiul procesual (cauza aflându-se în faza de judecată), dar și diligența manifestată de către organele judiciare pentru instrumentarea cu celeritate a cauzei.
În concluzie, Tribunalul a considerat că privarea de libertate a inculpaților D. H. D. și S. M. este o măsură necesară și proporționalăfață de interesul general care prevalează în acest caz asupra regulii respectării libertății individuale.
Tribunalul a apreciat că la acest moment procesual, o măsură preventivă mai ușoară, precum controlul judiciar ori măsura arestului la domiciliu (așa cum această din urmă măsură a fost solicitată de către apărătorii inculpaților) nu prezintă, cel puțin la acest moment procesual, garanții suficiente pentru buna desfășurare a procesului penal și al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni, nefiind de natură să răspundă scopului prev. de art. 202 al. 1 C.pr.pen..
Ca atare, a respins ca nefondată solicitarea formulată de apărătorii inculpaților privind înlocuirea măsurii arestării preventive.
Tribunalul a mai reținut că măsura arestării preventive a inculpaților se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care beneficiază ambii inculpați, întrucât a fost luată pe baza unor presupuneri rezonabile, în sensul comiterii unor presupuse infracțiuni, fără a se face vreo referire la vinovăția acestora, și nici nu tinde să reprezinte o executare anticipată a unei eventuale pedepse, ce le-ar putea fi aplicată.
Față de aspectele mai sus arătate, tribunalul va constata legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive față de inculpații D. H. D. și S. M. și va menține măsura arestării preventive față de cei doi inculpați, până la următoarea verificare a stării de arest preventiv.
Împotriva acestei încheieri a declarat contestație inculpatul D. H.-D..
Analizând încheierea atacată, Curtea apreciază ca nefondată contestația inculpatului.
În acord cu prima instanță, Curtea consideră că există suspiciunea rezonabilă în sensul art.223 alin.2 cod proc.pen. cu privire la săvârșirea de inculpatul D. H.-D. a faptei care face obiectul dosarului.
Curtea are în vedere sub acest aspect aceleași mijloace de probă analizate de către instanța de fond prin încheierea contestată.
Curtea reține de asemenea că în cauză au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. art.223 alin.2 teza finală cod proc.pen. în sensul că pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În aprecierea menținerii stării de pericol concret pentru ordinea publică, instanța are în vedere, pe de o parte, modalitatea premeditată de săvârșire a faptei, ce implică achiziționarea unei cantități impresionate de cocaină, aproximativ 150 de grame, drog deținut atât pentru consum propriu cât și în vederea punerii în circulație, precum și atitudinea inculpatului de ignorare cu desăvârșire a normelor legale în ceea ce privește deținerea și vânzarea de substanțe interzise.
Toate aceste aspecte denotă un grad foarte mare de indiferență și o totală lipsă de respect față integritatea corporală și sănătatea persoanelor cărora urma a înstrăina respectivele substanțe, dar și față de repercusiunile legale ale faptei acestuia, manifestând o îndrăzneală absolut deosebită. Un astfel de comportament nu poate conduce decât la concluzia că acest inculpat este extrem de tenace și de îndrăzneț în urmărirea rezoluțiilor infracționale și prezintă și la acest moment procesual un grad de pericol social extrem de ridicat.
Se menține la acest moment în opinia instanței de control judiciar existența unui risc real ca activitatea infracțională să continue, iar inculpatul o dată pus în libertate să își reia îndeletnicirea de a comercializa astfel de produse.
Prezenta instanță va lua în considerare și frecvența infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc comise în Municipiul București, numărul mare de astfel de infracțiuni aflat pe rolul instanțelor de judecată fiind grăitor în acest sens. Concluzia ce se impune imperativ este că urmarea pe care o produce asupra fiecărui consumator drogurile în discuție reclamă un tratament juridic care să descurajeze potențialii traficanți.
Astfel de fapte precum cele săvârșite de către acești inculpați, trebuie în mod obligatoriu să constituie un avertisment pentru societate în ansamblul său și trebuie reprimate și dezavuate în mod clar de către reprezentanții societății, pentru a constitui un exemplu clar pentru oricine ar considera că legile sau rigorile sociale sunt mai prejos de propria sa persoană și nu li se aplică și lor.
Conform deciziilor CEDO Eckle contra Germaniei, Henera contra Franței Kudla v.Polonia din 26 octombrie 2000 sau hotărârea Labita v.Italia orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit. c din art. 5, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere. Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea W.v.Elveția din 26 ianuarie 1993). Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
În condițiile arătate anterior, luând în calcul în mod evident gravitatea infracțiunii pentru care inculpatul a fost arestat, dar și împrejurarea că acesta a achiziționat o cantitate ridicată de droguri, instanța de control judiciar consideră că durata de aproximativ două luni de arest preventiv pe care a executat-o, nu este contrară principiului proporționalității expus în jurisprudența CEDO, iar menținerea acestei stări nu ar duce la o durată nerezonabilă a acestei măsuri preventive privative de libertate.
În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, deși acesta nu este cunoscut cu antecedente penale, instanța de control judiciar apreciază că acest aspect este unul de normalitate pentru fiecare cetățean, unul care trebuie privit ca atare, iar nu ca un motiv de a fi recompensat, sau o performanță civică deosebită și trebuie pus în balanță cu gravitatea concretă a faptelor pentru care acesta este cercetat, cu modul premeditat în care a acționat și cu urmările care s-ar fi putut produce dacă aceste substanțe ar fi fost puse în circulație.
Faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a solicitat judecarea în baza procedurii simplificate reglementate de art.375 alin.1 și 2 cod proc.pen. nu reprezintă un element care să înlăture la acest moment procesual starea de pericol social pe care acest inculpat o manifestă pentru ordinea publică, atitudinea corespunzătoare a inculpatului urmând a fi avută în vedere la individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicate în cauză dacă va fi găsit vinovat.
Față de cele arătate, va fi respinsă ca nefondată contestația declarată de inculpat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 de lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate contestațiile formulate de inculpatul D. H.-D., împotriva încheierilor de ședință din data de 16.01.2015 și 19.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I, penală în dosarul nr._/3/2014.
În baza art. 275 alin. 2 C.proc.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
R. N. O. S. D.
Red.R.N.O.
Th.red. R.N.O./30.01.2015/2 ex.
Jud. TB/ Jud. D. L. Emanuelea
| ← Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 78/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
