Abandonul de familie. Art. 305 C.p.. Decizia nr. 1051/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1051/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-09-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.1051/A/2015
Ședința publică din 21 septembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. Ș. - judecător
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – C. O. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de inculpatul K. D. împotriva sentinței penale nr.34 din 23 martie 2015 a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosar nr._, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. de art.305 al.1 lit.c C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul K. D. și apărătorul desemnat din oficiu pentru persoanele vătămate K. C. E., K. D. și K. A. G., av.S. F. C. în substituirea av. S. A. M., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind persoanele vătămate K. C. E., K. D. și K. A. G. și reprezentantul legal I. E..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Inculpatul depune la dosar două chitanțe, din care rezultă că a mai achitat sumele de 400 lei și 470 lei către numita I. E., cu titlu de pensie de întreținere.
Curtea constată că din suma de 1200 lei rămasă de achitat persoanelor vătămate, inculpatul a achitat suma de 870 lei.
Apărătorul persoanelor vătămate solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru ca inculpatul să achite diferența până la suma de 1200 lei.
Reprezentanta Parchetului solicită, în situația în care se va acorda un nou termen, să se pună în vedere inculpatului că există posibilitatea împăcării cu persoana vătămată, și că doar prin împăcare se poate trece peste revocarea pedepsei anterioare aplicată inculpatului tot pentru abandon de familie.
Inculpatul solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a achita și diferența, cu mențiunea că nu dorește acordarea unui nou termen în acest sens.
Deliberând, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, la ora 13.00 pentru ca inculpatul să achite diferența până la 1200 lei, respectiv suma de 400 lei.
La a doua strigare a cauzei se prezintă inculpatul K. D. și apărătorul desemnat din oficiu pentru persoanele vătămate K. C. E., K. D. și K. A. G., av.S. F. C. în substituirea av.S. A. M., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind persoanele vătămate K. C. E., K. D. și K. A. G. și reprezentantul legal I. E..
Inculpatul depune la dosar chitanța, prin care atestă plata sumei de 400 lei.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul pentru susținerea apelului.
Inculpatul solicită admiterea apelului și să se constate că a achitat pensia de întreținere datorată.
Apărătorul persoanelor vătămate lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului declarat de inculpat. Având în vedere că inculpatul a achitat suma restantă datorată și nu mai există obiect al infracțiunii, ar solicita achitarea în baza art.16 lit.g C.pr.pen., dar nu a luat legătura cu persoanele vătămate, astfel că nu are mandat pentru acest lucru. În consecință, solicită a se lua act de manifestarea inculpatului de a plăti prejudiciul. Cu onorariu avocațial din FMJ.
Reprezentanta Parchetului solicită a se reține că între cele două soluții – retragerea plângerii și împăcarea părților - există diferențe în privința consecințelor juridice. Astfel, aceste consecințe ar fi mai favorabile dacă părțile s-ar împăca.
Inculpatul arată că persoana vătămată nu se întoarce în țară și nu are posibilitatea să se împace cu aceasta.
Reprezentanta Parchetului solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței atacate și judecând, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii în limitele stabilite de instanța de fond, cu revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare aplicate tot pentru infracțiunea de abandon de familie, urmând ca pedeapsa rezultantă să fie suspendată sub supraveghere.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită a se lua act că a achitat prejudiciul.
CURTEA
Prin sentința penală nr.34 din 23 martie 2015 a Judecătoriei Beclean, pronunțată în dosar nr._, s-a dispus:
În baza art.305 alin.1 lit. c V. cod penal condamnarea inculpatului K. D. ( fiul lui D. I. și E., născut la data de 17.02.1977, în Bistrița, jud. Bistrița-Năsăud, cetățean român, studii 8 clase, cu antecedente penale, domiciliat în Beclean, ., jud. Bistrița- Năsăud, cu reședința în com. Chiochiș, ., jud. Bistrița-Năsăud, CNP_), la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
În baza art. 83 V cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei acordată inculpatului pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin S.P. nr. 77/12.10.2010 pronunțată de Judecătoria Beclean, definitivă prin nerecurare și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse – de 6 luni închisoare - cumulată aritmetic cu pedeapsa aplicată pentru infracțiunea din prezenta cauză – de 1 an închisoare - respectiv a unei pedepse rezultante de 1 an și 6 luni închisoare în regim de detenție.
În baza art. 71 alin. 2 Vcod penal. s-au interzis inculpatului drepturile civile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a și b Cod penal
În baza art.274 alin. 1 cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean înregistrat sub nr. 483/P/2012 și la această instanță sub nr. de mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului K. D. pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. de art. 305 alin. 1 lit.”c” din vechiul Cod penal, motivat de faptul că aceasta nu a plătit, decât parțial, cu rea–credință, mai mult de 2 luni obligația legală de întreținere stabilită pe cale judecătorească în favoarea minorilor persoane vătămate K. C. E., K. D. și K. A. G..
S-a mai menționat în actul de sesizare că, prin sentința civilă nr. 379/15.04.2004 emisă de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 1261/2003 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta K. E. împotriva pârâtului K. D. și, în consecință, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți, s-a dispus ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „I.”, minorii D. născut la 3.09.2000 și C. E. născută la data de 5.04.1998 au fost încredințați reclamantei spre creștere și educare, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora, în cuantum de 426.000 lei lunar pentru fiecare. Ulterior, prin sentința civilă nr. 421/23.04.2009 (dosar nr._ al Judecătoriei Beclean s-a majorat cuantumul sumei menționate la câte 90 lei (RON) lunar, pentru fiecare minor, sumă care la rândul ei a fost majorată la câte 111,66 lei lunar pentru fiecare minor, prin sentința civilă nr. 1017/25.05.2011 rămasă definitivă la 15.07.2011, prin nerecurare (f. 28). După desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și pârât, la data de 18.02.2005, din relația celor două părți s-a născut minorul K. A. F., tatăl acestuia fiind pârâtul și prin sentința civilă nr. 1196/28.09.2012 (dosar nr._ al Judecătoriei Beclean ), pârâtul K. D. a fost obligat să plătească și în favoarea minorului K. A. F. suma de 111,66 lei lunar, începând cu data de 15.03.2012 și până la majoratul acestuia. Sentința civilă nr. 1196/28.09.2012 a rămas definitivă prin nerecurare la 26.11.2012 (f. 29-30).
Cu toate că inculpatul a avut cunoștință de obligațiile impuse prin sentințe civile expuse anterior ( sentința civilă nr. 1017/25.05.2011 și sentința civilă nr. 1196/28.09.2012), din luna iulie 2012, cu rea credință, mai mult de două luni de zile, fie nu a efectuat decât plata parțială a pensiei de întreținere, fie nu a efectuat nicio plată, rămânând astfel restant la nivelul lunii iulie 2013 cu suma totală de cu 3.692,58 lei. În intervalul iulie 2011 – iulie 2013, inculpatul a avut de efectuat plata sumei totale de 7.034,58 lei din care a achitat numai suma de 3.342,00 lei, rămânând de achitat (în iulie 2013) o diferență de 3.692,58 lei (f. 64-88; 112-114). La data de 13.09.2013, inculpatul a efectuat plata sumei de 400.00 RON cu titlu de pensie de întreținere (f. 114) în condițiile în care trebuiau achitați 444,98 lei pe seama celor 43 minori – părți vătămate.
S-a mai relevat în cuprinsul actului de sesizare – referitor la persoana inculpatei - că aceasta are antecedente penale.
Legal citat, reprezentantul legal al părților vătămate minore (pentru care s-a procedat și la desemnarea unui apărător din oficiu) - s-a prezentat în instanță, ocazie cu care a arătat că singurul lucru pe care și-l dorește este ca inculpatul să îi achite restanța datorată cu titlu de pensie de întreținere și că din suma totală de achitat, inculpatul i-a achitat suma de 400 de lei.
Legal citat, inculpatul s-a prezentat în instanță și a fost audiat, dând o declarație în acest sens (fil. 83). A arătat că din suma datorată în cuantum de 3692,58 lei a achitat 400 de lei și că nu a mai achitat cu titlu de pensie de întreținere alte sume, ci a cumpărat personal, copiilor haine și tot ce aveau nevoie.
În considerarea dispozițiilor Noului Cod de procedură, instanța a procedat la desemnarea unui apărător din oficiu pentru părțile vătămate minore, mandatar care a arătat că nu înțelege să formuleze cereri în probațiune.
Instanța a dispus readministrarea probatoriului testimonial administrat în faza de urmărire penală, sens în care au fost audiat martorul B. S. (f.111).
Analizând actele și lucrările dosarului, respectiv: piesele dosarului de urmărire penală (fil.1-115), actul de sesizare a instanței (fil. 1-2), declarația reprezentantului legal al părților vătămate (fil. 84), declarația inculpatului (fil. 83), declarațiile martorului B. S. (fil.111), instanța a reținut, în fapt, următoarele:
Inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de libertate, prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean înregistrat sub nr. 483/P/2012 pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie prev. de art. 305 alin. 1 lit.”c” din vechiul Cod penal, motivat de faptul că aceasta nu a plătit, decât parțial, cu rea–credință, mai mult de 2 luni obligația legală de întreținere stabilită pe cale judecătorească în favoarea minorilor persoane vătămate K. C. E., K. D. și K. A. G..
Prin sentința civilă nr. 379/15.04.2004 emisă de Judecătoria Beclean în dosarul nr. 1261/2003 s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanta K. E. împotriva pârâtului K. D. și, în consecință, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între părți, s-a dispus ca reclamanta să-și reia numele avut anterior căsătoriei, acela de „I.”, minorii D. născut la 3.09.2000 și C. E. născută la data de 5.04.1998 au fost încredințați reclamantei spre creștere și educare, iar pârâtul a fost obligat la plata unei pensii de întreținere în favoarea acestora, în cuantum de 426.000 lei lunar pentru fiecare. Ulterior, prin sentința civilă nr. 421/23.04.2009 (dosar nr._ al Judecătoriei Beclean s-a majorat cuantumul sumei menționate la câte 90 lei (RON) lunar, pentru fiecare minor, sumă care la rândul ei a fost majorată la câte 111,66 lei lunar pentru fiecare minor, prin sentința civilă nr. 1017/25.05.2011 rămasă definitivă la 15.07.2011, prin nerecurare (f. 28). După desfacerea căsătoriei dintre reclamantă și pârât, la data de 18.02.2005, din relația celor două părți s-a născut minorul K. A. F., tatăl acestuia fiind pârâtul și prin sentința civilă nr. 1196/28.09.2012 (dosar nr._ al Judecătoriei Beclean ), pârâtul K. D. a fost obligat să plătească și în favoarea minorului K. A. F. suma de 111,66 lei lunar, începând cu data de 15.03.2012 și până la majoratul acestuia. Sentința civilă nr. 1196/28.09.2012 a rămas definitivă prin nerecurare la 26.11.2012 (f. 29-30).
Cu toate că inculpatul avea cunoștință de obligațiile impuse prin sentințe civile expuse anterior ( sentința civilă nr. 1017/25.05.2011 și sentința civilă nr. 1196/28.09.2012), din luna iulie 2012, cu rea credință, mai mult de două luni de zile, fie nu a efectuat decât plata parțială a pensiei de întreținere, fie nu a efectuat nicio plată, rămânând astfel restant la nivelul lunii iulie 2013 cu suma totală de cu 3.692,58 lei. În intervalul iulie 2011 – iulie 2013, inculpatul a avut de efectuat plata sumei totale de 7.034,58 lei din care a achitat numai suma de 3.342,00 lei, rămânând de achitat (în iulie 2013) o diferență de 3.692,58 lei (f. 64-88; 112-114). La data de 13.09.2013, inculpatul a efectuat plata sumei de 400.00 RON cu titlu de pensie de întreținere (f. 114) în condițiile în care trebuiau achitați 444,98 lei pe seama celor 43 minori – părți vătămate.
Punând în balanță materialul probator administrat în prezenta cauză instanța a reținut că, în drept, fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abandon de familie prev. și ped. de art. 305 alin. 1 lit c V cod penal, astfel că a condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abandon de familie.
În baza art. 83 V cod penal, s-a revocat suspendarea condiționată a pedepsei acordată inculpatului pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin S.P. nr. 77/12.10.2010 pronunțată de Judecătoria Beclean, definitivă prin nerecurare și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse –alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea din prezenta cauză, în final pedeapsa rezultantă de executat fiind de 1 an și 6 luni închisoare în regim de detenție.
S-a făcut aplicarea art. art. 71 alin.2 V cod penal. rap. la art. 64 lit. a teza a-II-a și b V.cod penal.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat apel inculpatul K. D., fără a arăta în scris motivele, dar în a cărui susținere orală a solicitat a se lua act că a făcut demersurile necesare și a achitat întreaga sumă restantă, datorată cu titlu de pensie de întreținere, celor trei minori persoane vătămate.
Verificând hotărârea atacată, în baza lucrărilor și materialului de la dosarul cauzei, prin prisma motivelor invocate și a reglementărilor în materie, în virtutea dispozițiilor art.420 C.pr.pen., Curtea constată fondat apelul în cauză, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Fără a reitera întreaga motivare a instanței de fond, cu care Curtea este întru totul de acord, constatăm doar că, pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, inclusiv declarațiile inculpatului care - în materialitatea sa - recunoaște fapta, instanța a stabilit o stare de fapt corespunzătoare realității, constând în aceea că inculpatul K. D. nu a plătit, decât parțial, începând cu luna iulie 2011, cu rea–credință, mai mult de 2 luni, obligația legală de întreținere stabilită pe cale judecătorească în favoarea minorilor persoane vătămate K. C. E., K. D. și K. A. G., acumulând în iulie 2013 o restanță de 3692,58 lei.
Instanța a făcut apoi o încadrare juridică corespunzătoare a faptei deduse judecății în infracțiunea de abandon de familie, stabilind corect legea penală mai favorabilă inculpatului, ca fiind legea veche, chiar dacă nu a arătat în mod expres aceasta, nemenționând aplicabilitatea dispoz. art.5 C.pen., dar deducându-se reținerea legii vechi, după încadrarea juridică în textul incriminator al abandonului de familie din Codul penal 1969.
Instanța a avut în vedere că de la data comiterii faptei și până la judecarea definitivă a cauzei, a intrat în vigoare Legea nr.286/2009 privind Codul penal - la 1 februarie 2014, care modifică, în parte, condițiile de incriminare și regimul sancționator al infracțiunii de abandon de familie.
Sub aspectul incriminării și regimului sancționator, Noul Cod penal - art.378 alin.1 lit.c - este mai favorabil, întrucât prevede pentru existența infracțiunii, un interval de trei luni de neplată a pensiei de întreținere, față de reglementarea anterioară - art.305 alin.1 lit.c C.pen.1969, care prevedea un interval mai mic, de numai 2 luni, iar limita minimă de pedeapsă este mai mică în prezent, de 6 luni, față de VCP, unde minimul era de 1 an închisoare.
Însă, în concret, față de situația inculpatului care, are în antecedență tot o infracțiune de abandon de familie, pentru care executarea pedepsei a fost suspendată condiționat și, drept urmare, se impune revocarea acestei suspendări, dar, totodată, este posibilă suspendarea condiționată ( față de Noul Cod penal, care permite doar suspendarea sub supraveghere) a executării noii pedepse, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale în acest sens - apare ca mai favorabil, VCP - 305 alin.4 și 5 C.pen.1969.
Astfel, potrivit art.305 alin.4 C.pen., dacă părțile nu s-au împăcat, dar în cursul judecății inculpatul își îndeplinește obligațiile, instanța, în cazul când stabilește vinovăția, pronunță împotriva inculpatului o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, chiar dacă nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute în art.81 C.pen.1969.
De asemenea, conform art.305 alin.5 C.pen.1969 revocarea suspendării condiționate nu are loc decât în cazul când, în cursul termenului de încercare, condamnatul săvârșește din nou infracțiunea de abandon de familie.
În cauză, până la soluționarea definitivă a cauzei, inculpatul a achitat întreaga sumă restantă, datorată cu titlu de pensie de întreținere.
Astfel, din suma totală de 3692,58 lei reținută în actul de sesizare pentru intervalul iulie 2011-iulie 2013, pe care inculpatul nu a achitat-o cu rea credință, acesta a achitat, în cursul urmăririi penale și în apel suma totală de 3848, 465 lei.
- 400 lei - la 13.09.2013 în cursul urmăririi penale ( f.114 dos.u.p.);
- 393 Eur. - echiv. 1770,456 lei - la 22.05.2015 ( f.24 apel);
- 828 lei - la 25.05.2015 (f.27 apel);
- 450 lei - la 14.04.2015 ( f.38 apel).
- 400 lei - la 18.09.2015 ( f.39 apel).
Pentru toate aceste considerente, având în vedere și stăruința inculpatului în a înlătura consecințele faptei sale, achitarea integrală a sumei restante, reținute în actul de sesizare a instanței, se apreciază că scopul pedepsei aplicate, legal și într-un cuantum corect, de către prima instanță, va putea fi atins și fără ca inculpatul să fie privat de libertate.
În consecință, apelul inculpatului apare ca fondat, urmând a fi admis ca atare, în temeiul art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., sentința atacată va fi desființată în parte, doar sub aspectul modalității de executare a pedepsei, a temeiului revocării suspendării condiționate a executării pedepsei și, respectiv, reținerea dispoz. art.5 C.pen.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite, se va face aplicarea dispoz. art.5 C.pen. și se va reține ca lege penală mai favorabilă în cauză, Codul penal 1969.
Revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.77/2010 a Judecătoriei Beclean, corect dispusă de prima instanță, se va face în baza art.305 alin.5 C.pen.1969.
În baza art.305 alin.4 C.pen.1969 cu aplic. art.5 C.pen. se va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate de prima instanță - de 1 an 6 luni închisoare - pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art.71 alin.5 C.pen.1969 cu aplic. art.5 C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii se va dispune și suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate de prima instanță, cele prev. de art.64 alin.1 teza II, b C.pen.1969.
Se va atrage atenția inculpatului asupra dispoz. art.83 C.pen.1969 asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Se vor menține restul dispoz. sentinței atacate.
În baza art.272 C.pen. se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 450 lei, onorariu apărător din oficiu pentru persoanele vătămate minore ( av. S. A. M.), sumă ce se va plăti din FMJ.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen. admite apelul declarat de inculpatul K. D., domic. în Beclean, ., jud. Bistrița Năsăud - împotriva sentinței penale nr.34 din 23 martie 2015 a Judecătoriei Beclean, pe care o desființează în parte, doar sub aspectul modalității de executare a pedepsei, a temeiului revocării suspendării condiționate a executării pedepsei și, respectiv, reținerea dispoz. art.5 C.pen.
Pronunțând o nouă hotărâre în aceste limite,
Face aplicarea dispoz. art.5 C.pen. și reține ca lege penală mai favorabilă în cauză, Codul penal 1969.
Revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.77/2010 a Judecătoriei Beclean, se dispune în baza art.305 alin.5 C.pen.1969 cu aplic. art.5 C.pen.
În baza art.305 alin.4 C.pen.1969 cu aplic. art.5 C.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicate de prima instanță - de 1 an 6 luni închisoare - pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni.
În baza art.71 alin.5 C.pen.1969 cu aplic. art.5 C.pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate de prima instanță, cele prev. de art.64 alin.1 teza II, b C.pen.1969.
Atrage atenția inculpatului asupra dispoz. art.83 C.pen.1969 asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate a executării pedepsei.
Menține restul dispoz. sentinței atacate.
În baza art.272 C.pen. stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 450 lei, onorariu apărător din oficiu pentru persoanele vătămate minore ( av. S. A. M.), sumă ce se va plăti din FMJ.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 21 septembrie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. Ș. A. C.
GREFIER
D. S.
Red./Tehnred.A.C.
2 ex./29.09.2015
Jud. fond:M. E.M.
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 1062/2015. Curtea de... | Comisie rogatorie internaţională. Sentința nr. 304/2015.... → |
|---|








