Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 1262/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1262/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 22-10-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 1262/A/2015
Ședința publică din 22 octombrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. S., judecător
JUDECĂTOR: A. D. L.-AGHINIȚĂ
GREFIER: L. A. S.
Ministerul Public reprezentat prin S. D. – procuror,
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de către inculpatul U. D. I. împotriva sentinței penale nr. 308, pronunțată la data de 26 august 2015 în dosar nr._ al Judecătoriei T., privind pe inculpatul U. D. I., trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria T., dat în dosar nr. 1063/P/2015, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie, prev. de art. 233, cu aplicarea art. 77 lit. e și art. 38 alin. 1, art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 1 Cod penal.
La apelul nominal efectuat în ședință publică se constată că se prezintă inculpatul U. D. I., în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. G., din cadrul Baroului Cluj, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie existentă la dosar ( f. 13 ), lipsă fiind persoanele vătămate B. D. și T. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Inculpatul U. D. I. arată că își menține apelul promovat și că este de acord să fie asistat de apărătorul desemnat din oficiu.
De asemenea, arată că își menține declarațiile anterioare, iar în fața curții se prevalează de dreptul la tăcere.
Nefiind cereri de formulat, se apreciază apelul în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul din oficiu al inculpatului U. D. I., având cuvântul, susține apelul formulat de inculpat și solicită, în baza dispozițiilor art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admitere lui, cu precizarea că sentința instanței de fond este criticată pentru cuantumul pedepsei aplicate. Astfel, consideră că acesta este unul mult prea ridicat raportat la circumstanțele cauzei.
Așadar, solicită ca, rejudecând, și având în vedere atitudinea de recunoaștere a inculpatului și de regret a faptei, precum și faptul că acesta a fost de acord cu recuperarea prejudiciului față de cele două părți vătămate, să se aplice acestuia o pedeapsă într-un cuantum orientat către minimul special, redus cu o treime, raportat la procedura recunoașterii.
De asemenea, solicită a se avea în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv vârsta relativ tânără a acestuia, mediul din care provine, precum și faptul că are un copil minor în întreținere.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, chiar dacă s-ar putea în principiu pune în discuție reducerea pedepsei, conform solicitării anterior expuse, consideră că prima instanță a procedat la o corectă individualizare a pedepsei. În acest sens, arată că se vizează două infracțiuni de tâlhărie, iar inculpatul nu este la prima abatere, el comițând faptele în condițiile existenței unor circumstanțe agravante care duc în mod evident la majorarea pedepsei.
Inculpatul U. D. I., având ultimul cuvânt, arată că a recunoscut comiterea faptei la reconstituirea efectuată, iar pe parcursul derulării anchetei a adoptat o atitudine corectă, de recunoaștere. Mai mult, nu s-a sustras cercetărilor și solicită reducerea pedepsei cu 4-5 luni, întrucât a avut o comportare bună.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 308 din 26.08.2015 a Judecătoriei T., în baza art.396 al.2 și 10 cod procedură penală a fost condamnat inculpatul U. D. I., fiul lui D. și A., născut la data de 22.06.1983, în T., jud. Cluj, de cetățenie română, stare civilă-necăsătorit, studii- primare, fără loc de muncă, domiciliat în T., ., jud. Cluj, ffl ., mun. T., jud. Cluj, recidivist postcondamnatoriu, CNP_ la pedeapsa de: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunea prev. de art.233 cod penal cu aplicarea art.77 lit.e cod penal, art.41 al.1 rap, la art.43 al.1 cod penal în dauna persoanei vătămate B. D..
În baza art.67 alin. 2 C. pen. s-a aplicat inculpatului U. D. I. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal s-a interzis inculpatului U. D. I. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art.396 al.2 și 10 cod procedură penală a fost condamnat inculpatul U. D. I., la pedeapsa de: 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunea prev. de art.233 cod penal cu aplicarea art.77 lit.e cod penal, art.41 al.1 rap, la art.43 al.1 cod penal în dauna persoanei vătămate T. F..
În baza art.67 alin. 2 C. pen. s-a aplicat inculpatului U. D. I. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal s-a interzis inculpatului U. D. I. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În temeiul art.38 al.1 cod penal s-a constatat că cele două infracțiuni sunt în concurs real și conform art.39 lit.b cod penal aplică pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se adăugă o treime din cealaltă pedeapsă, (1 an închisoare), stabilind o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art.67 alin. 2 C. pen. s-a aplicat inculpatului U. D. I. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal s-a interzis inculpatului U. D. I. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
In baza art.104 al.2 cod penal s-a revocat restul de 857 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 406/06.10.2010 a Judecătoriei T., rămasă definitivă prin decizia penală 245/R/24.02.2011 a Curții de Apel Cluj, rest pe care l-a contopit cu pedeapsa aplicată în cauză conform art.43 al.1 cod penal, stabilind o pedeapsă de 4 ani și 857 zile închisoare.
În baza art.67 alin. 2 C. pen. s-a aplicat inculpatului U. D. I. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal s-a interzis inculpatului U. D. I. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art.23 al.3 și 397 al.1 cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată B. D. și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 220 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.23 al.3 și 397 al.1 cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată T. F. și obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.399 al.1 cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.72 cod penal și art.404 al.4 cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 28.05.2015 la zi.
In baza art. 7 raportat la art. 5 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, și îl informează că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în SNDGJ a profilului genetic.
În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul avocat oficiu P. A. în cuantum total de 690 lei (330 lei cameră preliminară și 360 lei fond) se suporta din fondul special al Ministerului Justiției.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
La data de 21.05.2015, în jurul orei 11,30, persoana vătămată Bolbacă D. s-a deplasa cu autobuzul din cartierul Băi Sărate cu autobuzul de oraș nr. 15 înspre centru și a coborât la stația din fața Poliției Municipiului T.. Întrucît are deficiențe locomotorii, persoana vătămată s-a deplasat încet pe jos spre centru având în mână o plasă din plastic a cărui mânere le avea înfășurate după mână și în care avea un etui cu ochelarii de vedere, un telefon mobil marca Nokia și portmoneul în care avea cartea de identitate și suma de 70 lei. Pe traseul parcurs a discutat cu persoane pe care le-a cunoscut după care a traversat . de pe . P-ța 1 Decembrie 1918. La mercerie și-a căutat să-și cumpere un șnur pentru ochelarii de vedere după care a trecut . din P-ța 1 Decembrie 1918 și s-a îndreptat spre . intenția de a ajunge la un magazinul de pescuit pentru a-și cumpăra momeli pentru pescuit. La aproximativ 50 m a fost abordat de inculpatul U. D.-I. care i-a prins plasa și în acel moment a căzut pe carosabil. Întrucît persoana vătămată a opus rezistență, inculpatul l-a târât pe carosabil până în cele din urmă a reușit să tragă de plasă și să o rupă din mânere și a fugit spre parcul central de pe malul râului Arieș. În acele momente a ieșit din curtea locuinței martorii S. L. și S. I.-D. care au observat victima că este alertată și după ce le-a relatat cele întîmplate, martorul S. I.-D. s-a deplasat cu o bicicletă în urmărirea inculpatului iar de pe drum a recuperat plasa în care se mai afla doar etuiul cu ochelarii de vedere, de la martorul B. L.-R. care se afla pe malul râului Arieș și i-a restituit-o persoanei vătămate.
Leziunile suferite de persoana vătămată B. D. au fost constatate de medicul-legist și potrivit raportului de constatare medico-legală necesită 1-2 zile de îngrijiri medicale, acestea putând fi produse prin cădere în cadrul unei auto sau heteropropulsii, în condițiile stabilite de anchetă.
La data de 24.05.2015, în jurul orelor 18,40, persoana vătămată T. F. se deplasa pe jos împreună cu martora P. C. de la magazinul « Bila » din centrul municipiului T., jud. Cluj spre casă. În momentul în care au ajuns pe . dreptul imobilului cu nr. 4, din spate au fost ajunse de inculpatul U. D.-I. care a prins de portmoneul persoanei vătămate T. F. și a încercat să-l smulgă din mână. În acest timp persoana vătămată a încercat să se apere și să țină de portmoneu. Datorită diferențelor de forță, persoana vătămată fiind o persoană în vârstă a fost trântită la pământ și în acel moment inculpatul a lovit-o cu piciorul și a reușit să-i smulgă portmoneul din mână și să fugă. În momentele premergătoare acțiuni de apărare, persoana vătămate T. F. a strigat după ajutor fiind auzită de martorii V. Atila și N. A. care au ieșit din . a reușit să fugă.
Persoana vătămată T. F. arată că în portmoneu avea cheile de la apartament și cartelele de acces în scara blocului, un telefon Nokia cu clapetă și suma de 26 de lei.
Leziunile suferite de persoana vătămată T. F. au fost constatate de medicul-legist și potrivit concluziilor preliminare necesită 2-3 zile de îngrijiri medicale, acestea au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure și cădere, în condițiile stabilite de anchetă.
Partea vătămată B. D. s-a constituit parte civile în cauză cu suma de 220 lei.
Persoana vătămată T. F. s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 200 lei.
Potrivit art.374 al.4 Cod procedură penală „ În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. (10).”
Art.375 al.1 prevede că „Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.”, iar când judecata s-a desfășurat în aceste condiții iar instanța reține aceeași situație de fapt ca cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, în caz de condamnare sau amânare a aplicării pedepsei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii se reduc cu o treime, iar în cazul pedepsei amenzii, cu o pătrime.
La termenul de judecată din 26.08.2015, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, solicitând aplicarea art.396 al.10 cod procedură penală.
Situația de fapt mai sus menționată s-a susținut cu următoarele mijloace de probă: procesele verbale de consemnarea a plângerilor persoanelor vătămate B. D. și T. F.; procesele verbale încheiat la data de 21.05.2015 și 24.05.2015 de cercetare la fața locului și planșele fotografice; declarațiile persoanelor vătămate B. D. și T. F.; raportul de constatare medico-legală cu nr. 2908/II/a/66 emis de I.M.L. Cluj-N. în data de 22.05.2015 pentru leziunile suferite de persoana vătămată B. D. în urma agresiunii ( 1 – 2 zile de îngrijiri medicale ); raport de constatare medico-legală cu nr. 2940/II/a/71 emis de IML Cluj N. în data de 26.05.2015, concluziile preliminare medico-legal cu nr. FN din data de 25.05.2015 eliberat de I.M.L. Cluj-N. referitoare la leziunile suferite de persoanei vătămate T. F. în urma agresiunii ( 2 – 3 zile de îngrijiri medicale ), declarațiile inculpatului U. D.-I.; declarațiile martorilor S. I.-D., S. L., B. L.-R., P. C., N. A., V. Atila; procesul verbal încheiat la data de 22.05.2015 încheiat după vizionarea camerelor de supraveghere montate de muncipalitate în zona Primăriei Mun. T. și planșa foto cu aspectele surprinse de camerele de supraveghere, în situația faptei de tâlhărie din data de 21.05.2015 ; procesul verbal încheiat la data de 28.05.2015 încheiat după vizionarea camerelor de supraveghere montate pe locuința numitului B. A. din mun. T., .. 13 și planșa foto cu aspectele surprinse de camerele de supraveghere, în situația faptei de tâlhărie din data de 21.05.2015; procesul verbal și planșa foto încheiat la data de 28.05.2015 cu ocazia percheziției domiciliare făcută la locuința suspectului U. D.-I.; procesele verbale și planșele foto încheiate la data de 28.05.2015 cu ocazia recunoașterii suspectului U. D.-I. făcute de părțile vătămate B. D. și T. F., martorii P. C.,S. I.-D., V. Atila, N. A.; proces verbal de reconstituire și planșele foto încheiate la data de 28.05.2015 în urma reconstituirii de către suspectul U. D.-I. a modalității de acțiune și locul unde a comis cele două acte materiale și unde a aruncat o parte din bunurile sustrase; dovezi de ridicare bunuri; proces verbal întocmit în urma activității de supraveghere și costul aferent, cazierul judiciar al inculpatului U. D.-I..
Din mijloacele de probă administrate în cauză amintite mai sus, s-a constatat că există probe din care rezultă că inculpatul U. D. I., a săvârșit infracțiunile pentru care s-a început urmărirea penală.
Probele obiective, directe și științifice ce vin în acuzarea inculpatului sunt următoarele: declarațiile persoanelor vătămate B. D. și T. F.; raportul de constatare medico-legală cu nr. 2908/II/a/66 emis de I.M.L. Cluj-N. în data de 22.05.2015 pentru leziunile suferite de persoana vătămată B. D. în urma agresiunii (1 – 2 zile de îngrijiri medicale ); raport de constatare medico-legală cu nr. 2940/II/a/71 emis de IML Cluj N. în data de 26.05.2015, concluziile preliminare medico-legal cu nr. FN din data de 25.05.2015 eliberat de I.M.L. Cluj-N. referitoare la leziunile suferite de persoanei vătămate T. F. în urma agresiunii ( 2 – 3 zile de îngrijiri medicale ), declarațiile inculpatului U. D.-I.; declarațiile martorilor S. I.-D., S. L., B. L.-R., P. C., N. A., V. Atila; procesul verbal încheiat la data de 22.05.2015 încheiat după vizionarea camerelor de supraveghere montate de muncipalitate în zona Primăriei Mun. T. și planșa foto cu aspectele surprinse de camerele de supraveghere, în situația faptei de tâlhărie din data de 21.05.2015 ; procesul verbal încheiat la data de 28.05.2015 încheiat după vizionarea camerelor de supraveghere montate pe locuința numitului B. A. din mun. T., .. 13 și planșa foto cu aspectele surprinse de camerele de supraveghere, în situația faptei de tâlhărie din data de 21.05.2015; procesul verbal și planșa foto încheiat la data de 28.05.2015 cu ocazia percheziției domiciliare făcută la locuința suspectului U. D.-I.; procesele verbale și planșele foto încheiate la data de 28.05.2015 cu ocazia recunoașterii suspectului U. D.-I. făcute de părțile vătămate B. D. și T. F., martorii P. C., S. I.-D., V. Atila, N. A.; proces verbal de reconstituire și planșele foto încheiate la data de 28.05.2015 în urma reconstituirii de către suspectul U. D.-I. a modalității de acțiune și locul unde a comis cele două acte materiale și unde a aruncat o parte din bunurile sustrase.
Declarația de recunoaștere de către inculpat în fața instanței de jucată s-a coroborat cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale, respectiv declarațiile date anterior în cauză de inculpat, declarațiile persoanelor vătămate și ale martorilor audiați și celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale.
Astfel în privința infracțiunii de tâlhărie săvârșite în data de 21.05.2015 instanța a reținut că după săvârșirea faptei, în cursul cercetărilor efectuate, fiind suspectat de săvârșirea acesteia inculpatul singur din proprie inițiativă a recunoscut că cele două infracțiuni au fost săvârșite de către el și că dorește să recunoască faptele comise pentru a beneficia de o reducere a pedepsei.
Declarația inculpatului prin care acesta arată traseul parcurs dar și modul de săvârșire a faptei s-au coroborat cu reconstituirea efectuată în cauză, declarația persoanei vătămate și a martorilor audiați, S. I. D., S. L. și B. L.- R..
Inculpatul a fost recunoscut de către persoana vătămată B. D., ca fiind persoana care la data de 21.05.2015 i-a smuls acesteia o pungă cu bunuri.
În privința infracțiunii de tâlhărie săvârșite în data de 24.05.2015, inculpatul a relatat că în jurul orei 17:00, a plecat de acasă cu intenția de a-și cumpăra de mâncare. Acesta s-a deplasat spre băile comunale iar din capătul străzii și-a cumpărat niște alimente. În timp ce mânca, s-a deplsat spre zona centrală, printre blocuri pe lângă fostul cinematograf. În timp ce trecea prin apropierea gangului unde există o ieșire spre primărie, a observat două femei în vârstă, care se deplasau greu și care, inculpatul crede că veneau de la cumpărături. Inculpatul a trecut pe lângă aceste femei, și în apropierea garajelor, a observat că una din cele două femei, tunsă mai scurt avea în mâna dreaptă un portofel. Inculpatul a tras de portofel iar persoana vătămată a căzut la pământ și striga după ajutor. După ce a fugit, inculpatul s-a retras într-o curte părăsită și acolo a verificat conținutul portofelului. Acesta a găsit un telefon Nokia cu clapetă neagră, mai multe chei, o hârtie de 10 lei și mai mulți mărunți pe care nu i-a numărat. Când a deschis telefonul persoanei vătămate, a observat ca fotografie de fundal o poză cu o fetiță de aproximativ 7 ani, care bănuia că e nepoata persoanei vătămate.
Declarația inculpatului prin care acesta arată traseul parcurs dar și modul de săvârșire a faptei s-a coroborat cu reconstituirea efectuată în cauză, declarația persoanei vătămate și a martorilor audiați, P. C., N. A. și V. Atila.
Persoana vătămată T. F. a relatat că pe telefonul sustras, pe fundal era o poză cu nepoata ei în vârstă de 5 ani.
În data de 29.05.2015, martorul N. A. l-a identificat pe U. D. I. ca fiind persoana care la data de 24.05.2015 i-a smuls persoanei vătămate T. F. un portofel.
Instanța a constatat că împotriva inculpatului există probe directe, obiective și științifice pe baza cărora se poate demonstra fără tăgadă, că inculpatul U. D. I. a deposedat prin ace de violență persoanele vătămate T. F. și B. D. de bunurile care le aveau asupra lor, fapte ce constituie două infracțiuni de tâlhărie, cu aplicarea art.77 lit.e cod penal.
Concluzionând s-a reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, acestea fiind săvârșite cu forma de vinovăție prevăzută de lege și nu există nici o cauză justificativă sau de neimputabilitate care să înlăture caracterul penal al faptelor.
În drept
Fapta inculpatului U. D. I. care la data de 21.05.2015, în jurul orei 12:30-12:45 a acostat persoana vătămată B. D. în timp ce se deplasa pe . mun. T., jud. Cluj, între imobilele cu nr. 30 și 32 și a deposedat-o prin acte de violență de un telefon mobil marca Nokia, un portofel în care avea actul de identitate și suma de 70 lei, precum și un toc ce conținea o pereche de ochelari, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art.233 cod penal, cu aplicarea art.77 lit.e cod penal.
Fapta inculpatului U. D. I. care la data de 24.05.2015, în jurul orei 18:40, pe . nr. 8, a deposedat persoana vătămată T. F. prin violențe de un portofel din material textil în care se afla un telefon mobil marca Nokia, cheile de la locuință și suma de 26 lei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art.233 cod penal, cu aplicarea art.77 lit.e cod penal.
La individualizarea pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
S-a avut în vedere modul cum faptele au fost săvârșită, respectiv asupra unor persoane vulnerabile, în timpul zilei, cu premeditare ( persoanele vătămate fiind urmărite).
Modalitatea de acționare denotă o atitudine de dispreț manifestată de către inculpat în raport de valorile sociale ce ocrotesc patrimoniul persoanei și siguranța persoanelor de a circula pe străzi fără teama că ar putea fi victimele unor infracțiuni.
S-a ținut seama de antecedența penală a inculpatului, acesta săvârșind faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, leziunile suferite de către persoanele vătămate (1-2 zile, respectiv 2-3 zile), prejudiciul redus.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, colaborând cu organele de anchetă și a fost de acord să achite prejudiciul produs persoanelor vătămate.
Raportat la aceste elemente instanța a aplicat câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru fiecare dintre infracțiunile reținute, acestea fiind necesare pentru atingerea scopurilor educativ și de exemplaritate ale sancțiunii, dându-le posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.
În baza art.67 alin. 2 C. pen. s-a aplicat succesiv inculpatului U. D. I. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal s-a interzis succesiv inculpatului U. D. I. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
S-a constatat că cele două infracțiuni sunt în concurs real și conform art.39 lit.b cod penal s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care se va adăuga o treime din cealaltă pedeapsă, (1 an închisoare), stabilind o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare.
În baza art.67 alin. 2 C. pen. s-a aplicat inculpatului U. D. I. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal s-a interzis inculpatului U. D. I. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
In baza art.104 al.2 cod penal s-a revocat restul de 857 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 406/06.10.2010 a Judecătoriei T., rămasă definitivă prin decizia penală 245/R/24.02.2011 a Curții de Apel Cluj, rest pe care îl va contopi cu pedeapsa aplicată în cauză conform art.43 al.1 cod penal, stabilind o pedeapsă de 4 ani și 857 zile închisoare.
În baza art.67 alin. 2 C. pen. s-a aplicat inculpatului U. D. I. ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe o durata de 4 ani.
În baza art. 65 alin.1 și 3 cod penal s-a interzis inculpatului U. D. I. drepturile prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii.
În baza art.23 al.3 și 397 al.1 cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată B. D. și va fi obligat inculpatul la plata sumei de 220 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.23 al.3 și 397 al.1 cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de către persoana vătămată T. F. și va fi obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.399 al.1 cod procedură penală s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza art.72 cod penal și art.404 al.4 cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 28.05.2015 la zi.
In baza art. 7 raportat la art. 5 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpat, și îl va informa că probele biologice recoltate vor fi utilizate pentru obținerea și stocarea în SNDGJ a profilului genetic.
În temeiul art.272 cod procedură penală onorariul avocat oficiu P. A. în cuantum total de 690 lei (330 lei cameră preliminară și 360 lei fond) s-a suportat din fondul special al Ministerului Justiției.
În baza art. 274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 5350 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal inculpatul, solicitând în esență reducerea pedepsei aplicate având în vedere că a colaborat cu organele judiciare și a manifestat regret.
Apelul declarat în cauză este nefondat.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere ale infracțiunilor, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
S-a avut în vedere modul în care faptele au fost săvârșite, respectiv asupra unor persoane vulnerabile, în timpul zilei, cu premeditare ( persoanele vătămate fiind urmărite).
Modalitatea de acționare denotă o atitudine de dispreț manifestată de către inculpat în raport de valorile sociale ce ocrotesc patrimoniul persoanei și siguranța persoanelor de a circula pe străzi fără teama că ar putea fi victimele unor infracțiuni.
S-a ținut în mod corect cont de antecedența penală a inculpatului, acesta săvârșind faptele în stare de recidivă postcondamnatorie, de gradul ridicat de pericol social al faptelor săvârșite, leziunile suferite de către persoanele vătămate (1-2 zile, respectiv 2-3 zile), prejudiciul redus.
Din fișa de cazier judiciar a inculaptului rezultă că acesta a suferit multiple condamnări pentru infracțiuni de furt calificat, ultima condamnare de 8 ani închisoare fiind aplicată tot pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie, fiind astfel evident că sancțiunile anterioare nu și-au atins scopul prevăzut de lege.
Raportat la aceste elemente instanța de fond în mod corect a aplicat câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru fiecare dintre infracțiunile reținute, acestea fiind necesare pentru atingerea scopurilor educativ și de exemplaritate ale sancțiunii, dând posibilitatea îndreptării atitudinii față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa pozitivă.
În consecință, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.penală Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul U. D. I. împotriva sentinței penale nr. 308 din 26.08.2015 a Judecătoriei T..
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 28.05.2015 la zi.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj, suma de 260 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat B. G. S..
Apelantul va fi obligat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E CI D E
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul U. D. I. (fiul lui D. și A., născut la data de 22.06.1983, în T., jud. Cluj, de cetățenie română, stare civilă-necăsătorit, studii- primare, fără loc de muncă, domiciliat în T., ., jud. Cluj, ffl ., mun. T., jud. Cluj, recidivist postcondamnatoriu, CNP_), împotriva sentinței penale nr. 308 din 26.08.2015 a Judecătoriei T..
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu data de 28.05.2015 la zi.
Stabilește în favoarea Baroului Cluj, suma de 260 lei, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu – avocat B. G. S..
Obligă pe apelant să plătească în favoarea statului suma de 500 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
S. S. A. D. L.-AGHINIȚĂ L. A. S.
C.O. – semnează Grefier șef
Red.A.D.L.A./A.C.
3 ex. – 03.01.2016
jud.fond. C. A.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








