Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 398/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 398/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 17-03-2015 în dosarul nr. 19883/211/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIE PENALĂ Nr. 398/A/2015

Ședința publică din data de 17 martie 2015

Instanța este constituită din:

PREȘEDINTE:V. V. A.

JUDECĂTOR: L. H.

GREFIER: C. C.

Ministerul Public-P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj este

reprezentat de procuror: S. D.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva sentinței penale nr. 1429 din data de 5.12.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., care privește pe inculpatul A. C. A., trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe prev. și ped. de art. 336 alin.1 Cod Penal.

La apelul nominal se prezintă inculpatul personal A. C. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de instanță, inculpatul arată că nu are cereri de formulat, nu dorește angajarea unui apărător ales și solicită acordarea cuvântului cu privire la apel.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul părților prezente în susținerea apelului.

Reprezentantul Parchetului solicită în temeiul art.421 pct. 2 lit.a C.p.p. admiterea apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 1429 din data de 5.12.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. și pe cale de consecință să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei în baza art. 91 NCP, potrivit considerentelor expuse în scris.

Nelegală este și condamnarea inculpatului de către prima instanță, la amenda penală reprezentând contravaloarea a 45 de zile amendă, deoarece, în măsura în care instanța ar fi considerat că era suficientă condamnarea inculpatului la pedeapsa amenzii orientată spre minimul de zile amendă, respectiv 135 zile, în raport de cuantumul unei zile amendă pentru care a optat, 135 lei, atunci amenda penală aplicată acestuia ar fi trebuit să fie de 18.225 lei.

Inculpatul A. C. A. având ultimul cuvânt, solicită respingerea apelului formulat de P. și menținerea în totalitate a hotărârii apelate.

CURTEA:

Prin sentința penală nr. 1.429 din data de 5.12.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N., în temeiul art. 336 CP cu aplicarea art. 53 lit.c CP si art. 61 CP în condițiile art. 396 alin.10 C.pr.penală, s-a dispus condamnarea inculpatului A. C. A., C.N.P._, fiul lui C.-L. și M.-Romioara, născut la data de 31.10.1989, în municipiul Cluj-N., jud. Cluj, cu domiciliul în municipiul Cluj-N., .-39, ., cetățean român, studii superioare, fǎrǎ loc de muncǎ, necǎsǎtorit, stagiul militar neefectuat, fǎrǎ antecedente penale, la pedeapsa amenzii penale în cuantum de 6075 lei (contravaloarea a 45 zile amenda, fiecare în suma de 135 lei) pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.

În temeiul art. 63 CP s-a atras atenția inculpatului cu privire la posibilitatea înlocuirii numărului zilelor-amendă neexecutate cu rea-credință cu un număr corespunzător de zile cu închisoare.

În temeiul art. 274 alin.1 C.pr.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 480 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 272 și art. 274 alin.1 C.pr.penală onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu - avocat B. A. I. - în cuantum de 200 lei pentru asistenta juridica asigurata inculpatului în faza de judecata, a rămas în sarcina statului, fiind avansat din FMJ catre Baroul de Avocati Cluj.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

În data de 11.03.2014 inculpatul A. C. A. a consumat potrivit propriilor susțineri băuturi alcoolice constând în vin, după care s-a urcat la volanul autovehiculului marca F. cu nr. de înmatriculare_ avand ca pasager pe prietena sa P. A. C.. A pornit de pe .. Cluj-N. cu intentia de a ajunge pe . pentru a alimenta iar apoi sa o duca pe prietena sa la domiciliu în cartierul G. (f. 35 verso dos I) .

Cu toate acestea, în jurul orei 04, 50, pe fondul consumului de alcool și a neatenției pe . în coliziune cu autoturismul marca F. cu nr. de înmatriculare_ care circula în fata sa si care era condus de martorul B. G. S. (declarații inculpat-f.25-28 dos.UP, proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante – f. 10 dos UP).

În prezenta martorilor (oculari) asistenti P. A. C. (f.12 dos. UP)și B. G. S. inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest care la poziția nr.160/11.03.2014 a indicat valoarea de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 05:04( f. 18 dos UP).

Întrucât inculpatul prezenta și halenă alcoolică, a fost condus la Clinica UPU 1 Cluj-N. în vederea recoltării de probe biologice, în temeiul art.88 alin.6 din OUG nr.195/2002R. Astfel, s-a solicitat acestuia să se supună recoltării probelor biologice de sânge, ceea ce s-a și realizat, recoltându-se de la acesta o probă de sânge la ora 05,45, respectiv a doua probă de sânge la ora 06,45 (procese verbale f. 14 și f.20 dos UP). Totodată inculpatul a fost examinat clinic de către medicul specialist rezultând că acesta nu părea sub influenta băuturilor alcoolice, astfel cum rezultă din buletinul de examinare clinică seria_ cu aceasta ocazie inculpatul recunoscând consumul de alcool constând în vin 450 ml, în intervalul orar 01,00-03,00 (f.21 dos UP).

În urma analizei probelor de sânge recoltate a rezultat o alcoolemie a inculpatului la momentul prelevării primei probe – ora 05,45 de 1,20 gr %o, respectiv, de 1,05 gr %o la momentul prelevării celei de a doua probe - ora 06,45 conform buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 343/14.03.2014 întocmit de IML Cluj-N.(f.19 dos UP).

Fată de ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal constând în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la data de 11.03.2014, declarația martorilor oculari și asistenti audiati în cursul urmăririi penale P. A. C. și B. G. S., procesul verbal de consemnare a consimțământului de examinare fizica încheiat la data de 11.03.2014, procesul verbal de prelevare probe biologice și buletinul de examinare clinică seria_, testul de respirație nr. 160/2014 precum și buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 343/2014, dar si propriile declarațiile de recunoaștere date în mod constant de inculpat atât în cursul urmăririi penale cat si în cursul cercetării judecătorești, din perspectiva prevederilor art. 103 și art. 396 alin.2 C.pr.penală instanța a concluzionat ca în cauza exista suficiente probe directe si indirecte, precise, necontestate și complete, probe legal administrate și convingătoare (cauza Telfner c. Austriei), concordante care toate coroborate converg spre convingerea ca inculpatul se face vinovat de comiterea faptei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-N. solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia.

În motivarea apelului s-a arătat că inculpatul a comis o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social, alcoolemia fiind cu mult peste limita maximă admisă de lege, pedeapsa amenzii care a fost aplicată fiind insuficientă pentru realizarea scopului prevăzut de lege.

Apelul declarat în cauză este fondat.

În baza probelor administrate în cauză s-a reținut o corectă stare de fapt, dându-se acesteia o încadrare juridică corespunzătoare, vinovăția inculpatului fiind stabilită în afara oricărui dubiu.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost greșit individualizată în raport de criteriile prevăzute de lege, în ce privește felul acesteia, pedeapsa aplicată nefiind în măsură să asigure realizarea scopului urmărit prin aplicarea ei.

În raport de gradul ridicat de pericol social al faptei comise, determinat de modul și mijloacele de comitere a faptei, scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita făptuitorului, Curtea apreciază că în cauză se impune aplicarea pedepsei închisorii.

Se mai reține că infracțiunile la legea circulației, în general, și infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, în special, prezintă un grad ridicat de pericol social având în vedere că ele afectează siguranța rutieră, iar urmările produse sau care se pot produce sunt foarte grave.

Pe de altă parte, este de reținut nivelul alcoolemiei ridicat, inculpatul având o îmbibație în sânge cu mult peste limita maximă admisă, așa cum rezultă din buletinul de analiză toxicologică aflat la dosar.

În aceste condiții, Curtea apreciază că o pedeapsă de 1 an închisoare cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere în condițiile art. 91 și următoarele Cod penal este mai potrivită pentru realizarea scopului prevăzut de lege.

Așa fiind, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C.pr.penală, Curtea va admite apelul parchetului, va desființa hotărârea atacată cu privire la pedeapsa aplicată și pronunțând o nouă hotărâre, va condamna inculpatul A. C. A. la pedeapsa de 1 an închisoare.

Conform art. 91 alin. 1 și art. 92 Cod penal, se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare de 2 ani, atenționând inculpatul asupra dispozițiilor art. 93 alin. 1 lit. a, b, c, d, e și art. 96 Cod penal, menținând restul dispozițiile hotărârii atacate.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 3 C.pr.penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva sentinței penale nr. 1.429 din 05.12.2014 a Judecătoriei Cluj-N. pe care o desființează cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei aplicate.

Judecând în aceste limite, în baza art. 336 (1) C.pen. cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen. condamnă inculpatul A. C. A., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influenta alcoolului.

În baza art. 91 alin. 1, art. 92 C. pen. dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) C.pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

Pe durata termenului de încercare inculpatul este obligat să presteze o muncă în folosul comunității pe o durata de 60 zile.

În baza art. 94 C.pen., datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj căruia i se încredințează supravegherea executării obligațiilor prev. de art. 93 al. 2 lit. a si b, al. 3 C.pen.

Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării art. 96 al. 1 C.pen. privind revocarea beneficiului suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17 martie 2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,

V. V. A. L. H. C. C.

Red. A.V.V./27.03.2015.

Dact.H.C./4 ex./02.04.2015

Jud.fond. T. L. I..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 398/2015. Curtea de Apel CLUJ