Evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005). Decizia nr. 873/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 873/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 12-06-2015 în dosarul nr. 6289/117/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.873/A/2015
Ședința publică din 12 iunie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I., judecător
JUDECĂTOR: V. C.
GREFIER: D. S.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj – a fost reprezentat prin procuror C. O. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de partea civilă S. R. prin ANAF – DGFP Cluj, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței penale nr.149 din 29 aprilie 2015 a Tribunalului Cluj, privind pe inculpata M. S. M., trimisă în judecată prin Rechizitoriul nr.859/P/2012, din data de 25.11.2014, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 al.1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 35 al.1 și art. 5 C.pen.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare, legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că s-a depus la dosar un script de la partea civilă, în care arată că-și retrage apelul declarat în cauză.
Reprezentantul Parchetului solicită a se lua act de retragerea apelului declarat de partea civilă.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 149 din 29 aprilie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Tribunalului Cluj s-a constatat că potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză este Codul Penal de la 1969.
A fost condamnată inculpata:
1. M. S. M. , fiica lui S. și M., născută la data de 30.09.1970 în loc.T., jud.Cluj, cetățean român, căsătorită, fără copii minori, domiciliată în loc. T., .. 7, jud. Cluj, CNP_, fără antecedente penale, la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 al.2 C.pen. din anul 1969, art.5 C.pen. și art. 396 al.10 C.pr.pen.
În temeiul art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 și art. 66 Cod Penal au fost interzise inculpatei pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice
În baza art. 71 al. 1 și 2 Cod Penal au fost interzise inculpatei, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal.
În temeiul art. 81 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.pen.
În temeiul art.359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 71 al.5 C.pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei .
În temeiul art. 19 si art. 397 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 și 1382 cod civil s-a admis acțiunea civilă a Statului R., Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin AJFP Cluj și în consecință a fost obligată inculpata în solidar cu partea responsabilă civilmente . T. să plătească în favoarea părții civile suma de 349.348 lei despăgubiri civile reprezentând TVA precum și majorări de întârziere până la data plății efective.
S-a menținut măsura asiguratorie dispusă prin Ordonanța cu nr. 2452/p/2008 din data de 25.07.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria T. asupra autoturismului marca Wolkswagen Sharan cu nr. de identificare WVWZZZ7MZWV048258 precum și asupra imobilului casă familială în suprafață de 106 mp.
S-a dispus comunicarea prezentei ORC de pe lângă Tribunalul Cluj.
În temeiul art. 274 Cod Procedură Penală a fost obligată inculpata să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 1500 lei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel partea civilă S. R. prin ANAF-DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N..
La data de 22 mai 2015 partea civilă a depus la dosar o cerere de retragere a apelului.
Potrivit art.415 alin.1Cod procedură penală până la închiderea dezbaterilor la instanța de apel, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat.
Așa fiind, în baza textului menționat, Curtea va lua act de retragerea apelului de către partea civilă.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.415 C.pr.pen. ia act de retragerea apelului declarat de partea civilă S. R. prin ANAF – Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj împotriva sentinței penale nr.149 din 29.04.2015 a Tribunalului Cluj.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 iunie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
C. ILIEȘVALENTIN C.
GREFIER
D. S.
Red. C.V./M.N.
4 ex./25.06.2015
Jud.fond.-R. M.
| ← Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Încheierea nr.... → |
|---|








