Falsul intelectual. Art.321 NCP. Decizia nr. 343/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 343/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 09-03-2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.343/A/2015
Ședința publică din data de 9 martie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. Ș. - judecător
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă I.C.C.J. – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C. reprezentat prin PROCUROR – D. D.
S-a luat spre examinare apelul declarat de revizuientul S. M. NICUȘOR împotriva sentinței penale nr.6/S din 17 decembrie 2014 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect cerere de revizuire.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă revizuientul S. M. Nicușor în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av.D. D., din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebat fiind de către instanță, revizuientul S. M. Nicușor arată că își menține apelul declarat și este de acord să fie asistat de către apărătorul desemnat din oficiu.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru revizuientul S. M. Nicușor solicită ca în situația în care se va aprecia că motivele arătate de revizuient se încadrează în motivele expres și limitativ prev.de art.453 C.pr.pen., a se admite apelul declarat de revizuient, a se desființa sentința atacată și, în consecință, a se admite în principiu cererea de revizuire și a se proceda la rejudecarea cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală, apreciind că instanța de fond în mod corect a apreciat că cererea de revizuire este inadmisibilă întrucât nu există nici unul din cazurile limitativ prev.de art.456 C.pr.pen., pentru a exercita această cale de atac.
În susținerea poziției procesuale solicită a se observa că revizuientul a solicitat admiterea cererii sale arătând că i s-a aplicat o pedeapsă îndreptată spre maximul prevăzut de lege și că nu a recunoscut comiterea faptei întrucât așa a fost sfătuit, motive care nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
In consecință, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Revizuientul condamnat S. M. Nicușor având ultimul cuvântarată că a fost condamnat pe nedrept. Solicită admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei pentru a fi audiați toți martorii care ar fi trebuit să fie audiați.
CURTEA:
Prin sentința penală nr. 6 din 17 decembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._, a Tribunalului S., în baza art.459 alin.5 CPP s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr.44/31.07.2014 a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._ formulată de S. M. Nicușor.
A fost obligat revizuientul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin cererea formulată numitul S. M. Nicușor a solicitat revizuirea sentinței penale nr. nr.44/31.07.2014 a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului S..
În motivarea cererii a arătat că a primit aproape maximul de pedeapsă prevăzut de lege, că prin comiterea faptei nu a dorit decât să facă bine copilului, întrucât el nu are copii cu actuala soție.
Inițial nu a recunoscut comiterea faptei întrucât doamna avocat i-a cerut să nu recunoască comiterea faptei, să declare în varianta spusă de ea căci va fi achitat.
Pentru aceste considerente solicită reducerea pedepsei aplicate.
Examinând cerea formulată, tribunalul a reținut că aceasta este inadmisibilă, întrucât nu cuprinde nici unul din motive de revizuire prevăzute de art.456 cpp.
Astfel, art.456 cpp cererea de revizuire se formulează în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de probă în dovedirea acestuia. În cazul în care cererea nu îndeplinește condițiile prevăzute de acest text de lege, sancțiunea este cea prevăzută de art.495 alin 5 cpp, respectiv respingerea ei ca inadmisibilă.
În baza art.459 alin.5 CPP s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr.44/31.07.2014 a Tribunalului S. pronunțată în dosarul nr._ formulată de S. M. Nicușor.
A fost obligat revizuientul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel revizuientul S. M. NICUȘOR solicitând instanței de control judiciar, admiterea căii de atac promovate, constatarea că motivele invocate de el, se încadrează între cele expres și limitativ prevăzute de lege, prev de art 453 CPP și ca atare să se admită în principiu cererea de revizuire, cu consecința rejudecării pe fond a cauzei.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, și a dispozițiilor art. 417 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Contrar criticilor formulate de către petentul condamnat, instanța fondului a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, a sentinței penale nr. 44/31 iulie 2014 a Tribunalului S., pronunțată în dosarul nr._ formulată de S. M. constatându-se că niciunul dintre motivele invocate de către revizuient nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art 453 alin 1 lit a și f CPP.
Cu prilejul ultimului cuvânt, revizuentul condamnat a învederat instanței de apel că a solicitat revizuirea hotărârii pentru a fi audiați toți martorii, care ar fi trebuit audiați în cauză, fiind omiși de la audiere martori care ar putea da declarații relevante în favoarea sa.
Or, aceste susțineri ale condamnatului cum corect a reținut și instanța fondului, nu pot constitui motiv de revizuire, deoarece revizuirea hotărârilor judecătorești definitive cu privire la latura penală poate fi cerută:
- când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
- când hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martori, opinia unui expert, sau pe situațiile învederate de un interpret care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
- când un înscris ce a servit ca temei al hotărâri a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare ca a influențat soluția pronunțată în cauză;
- când un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat actele de urmărire penală, a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
- când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
- când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispozițiilor constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Este facil de observat că susținerile condamnatului revizuient atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, nu se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de lege.
Constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului, conform dispozitivului în baza art. 421 pct 1 lit b CPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I DE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul S. M. NICUȘOR –fiul lui Natural și Cuculeana, născut la 06.11.1971, deținut în P. G. - împotriva sentinței penale nr. 6/S din 17 decembrie 2014 a Tribunalului S..
Stabilește în favoarea Baroului C. suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din FMJ pentru av. D. D. C. .
Obligă revizuientul apelant să plătească 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 9 martie 2015.
PREȘEDINTEJUDECĂTOR
M. ȘORTANANA C.
GREFIER
M. B.
Red. M.Ș./M.N.
4 ex./12.03.2015
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 339/2015.... | Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 343/2015. Curtea de... → |
|---|








