Furtul calificat (art. 209 C.p.). Decizia nr. 614/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 614/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 64/211/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.614/A/2015
Ședința publică din data de 27 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. Ș., judecător
JUDECĂTOR: A. C.
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin PROCUROR – V. T.
S-a luat spre examinare apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cluj N. împotriva sentinței penale nr.1508 din 19 decembrie 2014 a Judecătoriei Cluj N., pronunțată în dosarul nr._, privind pe inculpata D. B., trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (10 acte materiale), fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g si i C.penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal si art. 75 alin. 1 lit. c C.penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpata D. B. în stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu av.S. R. din cadrul Baroului Cluj, cu delegația la dosar și persoanele vătămate L. I. A., L. M. și G. M., lipsă fiind persoanele vătămate D. E. E., C. I., M. R. E., Miki L., S. A. D. și M. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, întrebați fiind de către instanță, părțile civile L. I. A. și L. M. arată că nu și-au recuperat prejudiciul și își mențin în continuare constituirea de parte civilă.
Partea civilă G. M. arată că și-a recuperat prejudiciul și nu dorește tragerea la răspundere a inculpatei, poziția sa fiind consemnată în procesul verbal aflat la dosar fila 28.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților pentru dezbaterea apelului.
Reprezentantul Ministerului Public susține apelul așa cum a fost formulat pentru motivul arătat în memoriul depus la dosar, solicitând admiterea acestuia, desființarea în parte a sentinței atacate în ce privește modalitatea de executare a pedepsei și, în urma rejudecării cauzei, a stabili ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție.
In susținerea apelului solicită a se observa că prima instanță a dispus în mod corect în urma evaluării conform art.5 C.pen., condamnarea inculpatei pentru comiterea activității infracționale de fur calificat în forma unei infracțiuni unice continuate, în condițiile aprecierii ca mai favorabile a legii vechi. În opinia sa, această încadrare juridică este corespunzătoare dispozițiilor în vigoare. De altfel, inculpata a recunoscut starea de fapt integral, uzând de procedura simplificată, astfel încât sub acest aspect nu există nici un element criticabil.
Pe de altă parte, a sesizat că soluția primei instanțe nu cuprinde nici o motivare din perspectiva argumentației în ceea ce privește reținerea art.81 vechiul C.pen., ca modalitate de individualizare a pedepsei, astfel încât din perspectiva raționamentului juridic ce a stat la baza acestei soluții, nu putem decât să bănuim în ce sens instanța a realizat aplicarea acestui text. Apreciază că indiferent care au fost argumentele ce nu se regăsesc în cuprinsul motivării, există circumstanțe care îndreptățesc parchetul să solicite pronunțarea soluției la care a făcut referire, întrucât din perspectiva sa, nu sunt îndeplinite condițiile de principiu pentru aplicarea art.81 C.pen., respectiv nu există circumstanțele care să poată fi evaluate conform art.81 lit.c vechiul C.pen., care să conducă la concluzia că este suficientă o astfel de modalitate pentru reeducarea inculpatei. Are în vedere faptul că din descrierea faptei reținută de instanță, rezultă că inculpata a comis un număr semnificativ de acte de furt, în condiții similare care denotă o specializare, împreună cu un minor și aceste elemente caracterizează o gravitate concretă a faptei ridicată și care nu justifică o modalitate de executare neprivativă de libertate. La aceste elemente se adaugă și circumstanța legată de persoana inculpatei în ceea ce privește această perseverență infracțională, dovedită de depunerea la dosar a fișei de penitenciar a condamnatei din cuprinsul căreia rezultă că în perioada ulterioară comiterii faptei din prezentul dosar, și în parte până la judecarea nedefinitivă a acestei cauze, inculpata a mai suferit trei condamnări pentru infracțiuni similare cu privire la care s-au emis deja mandate de executare, cu motivul pentru care de altfel se află în stare de detenție în fața instanței de apel, fără a exista o hotărâre de contopire.
Raportat la aceste elemente, apreciază că este un argument în plus în a susține că modalitatea aleasă de instanță este total inadecvată pe lângă neîncadrarea în dispozițiile legale referitoare la forma acestei modalități și scopul pentru care a fost instituită de legiuitor.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat.
Partea civilă L. I. A. solicită admiterea apelului declarat de parchet.
Partea civilă L. M. susține aceleași concluzii.
Partea civilă G. M. având în vedere că și-a recuperat prejudiciu, apreciază că s-ar putea opta pentru muncă în folosul comunității.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpata D. B. în baza art.421 pct.1 lib C.pr.pen., solicită respingerea apelului declarat de parchet și menținerea hotărârii, apreciind că și sub aspectul modalității de individualizare a executării pedepsei aplicate, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică.
În susținerea poziției procesuale arată că prima instanță a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev.de art.72 vechiul C.en., și astfel a apreciat în mod temeinic că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei având în vedere atitudinea sa de recunoaștere, motivele pentru care inculpata a recurs la acest fel de fapte, vârsta acesteia de 26 ani și faptul că are doi minori în întreținere, în declarațiile sale specificând că a comis faptele pentru a-și putea întreține minorii.
Pentru aceste motive, solicită respingerea apelului declarat de parchet și menținerea hotărârii atacate ca fiind temeinică și legală atât în ce privește cuantumul pedepsei cât și modalitatea de executare a acesteia.
Solicită acordarea onorariului avocațial avansat din FMJ.
Inculpata D. B. având ultimul cuvânt arată că este de acord cu admiterea apelului declarat de parchet.
CURTEA :
Prin sentința penală nr. 1508 din 19 decembrie 2014 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Cluj-N., s-a constatat ca potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/6 mai 2014, pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei, legea penala mai favorabila aplicabila in prezenta cauza, este Codul penal din anul 1969, sens in care s-a menținut incadrarea juridical stabilita prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj N., prin care a fost trimisa in judecata inculpata D. B..
A fost condamnată inculpata D. B. – fiul lui A. si G., nascuta la data de 19.12.1989 in ., domiciliat in .. 11, jud. Cluj, cetatenie romana, CNP_, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat (10 acte materiale), fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g si i C.penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal si art. 75 alin. 1 lit. c C.penal, cu art. 396 pct. 10 C.pr.penala, la o pedeapsa de:
- 3 ani inchisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatei de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi aleasa, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal.
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de incercare de 5 ani, stabilit in conditiile art.82 Cod penal .
In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atentia inculpatei asupra dispozitiilor prev. de art. 83 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei.
S-a constatat lipsa pretentiilor civile a partii vatamate G. M..
S-a dedus din pedeapsa perioada retinerii luata prin Ordonanta din data de 25.05.2012.
În temeiul art. 14 și 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 din C.civ., în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis acțiunea civilă formulată si a fost obligată inculpata la plata sumei de 2500 lei către partea civilă M. R. E., suma de 1200 lei catre partea civila L. I. A., suma de 390 lei catre partea civila C. I., suma de 450 lei catre partea civila L. M., reprezentând daune materiale cu dobanda legala pana la data platii integrale.
S-a constatat recuperat restul prejudiciului.
In baza art. 274 NCPP, a fost obligată inculpata sa plateasca statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, cheltuieli in care se include si onorariul aparatorului din oficiu av. Clet A. D. in suma de 200 lei, onorariu ce se va avansa din FMJ.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că inculpata D. B., a fost trimisa in judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecatoria Cluj N., din data de 09.12.2013, dosar parchet nr._/P/2010, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat (10 acte materiale), fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g si i C.penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.penal si art. 75 alin. 1 lit. c C.penal.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
l. La data de 04. 12. 2010 organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. s-au sesizat din oficiu cu privire la inculpata D. B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, reținând în sarcina acesteia faptul că în cursul aceleiași zile, a fost surprinsă în zona străzii Calea Florești din mun. Cluj-N. având asupra sa o bicicletă marca DHS Climber, bicicletă despre care a afirmat că a sustras-o, formându-se dosarul nr._/P/2010 (proces-verbal de sesizare din oficiu - file 32-33).
La data de 04. 12. 2010 partea vătămată D. E. E. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în cursul aceleiași zile, în jurul orelor 14,00, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca DHS Climber pe care o avea în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N..
2. La data de 04. 12. 2010 partea vătămată L. Ș. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptulcă în perioada 28-29. 11. 2010, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Balance model Discovery, pe care o avea asigurată în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr._/P/2010 (plângere penală - fila 52).
3. La data de 07. 01. 2011 partea vătămată C. C. Z. din mun, Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 06. 01. 2011, în intervalul 08,30-17,00, persoane necunoscute i-au sustras două biciclete, pe care le avea în scara imobilului în care locuiește, situat pe .. 224 din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 303/P/2011 (plângere penală - fila 64).
4. La data de 27. 01. 2011 partea vătămată D. E. T. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 26. 01. 2011, în intervalul 17,30-20,00, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Cross, pe care o avea asigurată în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 1167/P/2011 (plângere penală - fila 80).
5. La data de 12. 04. 2010 partea vătămată P. R. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în perioada 05-06. 04. 2011, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca DHS, pe care o avea asigurată în fața imobilului în care locuiește, situat pe .. 1 din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 3719/P/2011 (plângere penală - fila 85).
6. La data de 18. 04. 2011 partea vătămată H. C. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în noaptea de 15/16. 04. 2011, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca DHS, pe care o avea asigurată în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 3900/P/2011 (plângere penală - fila 90).
7. La data de 16. 05. 2011 partea vătămată Lakatos T. din mun. Miercurea C., jud. Harghita a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 13. 05. 2011, în intervalul 15,00-22,00, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Hardy UMF 1, pe care o avea asigurată în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 4756/P/2011 (plângere penală-fila 100).
8. La data de 15. 05. 2011 partea vătămată A. L. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în noaptea de 15/16. 05. 2011, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca DHS, pe care o avea asigurată în scara imobilului în care locuiește, situat pe .. 25 din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 4826/P/2011 (plângere penală- fila 105).
9. La data de 05. 07. 2011 partea vătămată M. G. C. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 04. 07. 2011, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca DHS, pe care o avea asigurată în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 6392/P/2011 (plângere penală - fila 113).
l0. La data de 12. 07. 2011 partea vătămată L. I. A. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute i-au sustras din boxa imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., mai multe scule (gletieră, șpacluri, infiletator, bormașină, cablu de alimentare) și produse cosmetice, formându-se dosarul nr. 6639/P/2011 (plângere penală - fila 118).
11. La data de 25. 07. 2011 partea vătămată L. I. A. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în cursul zilei de 22. 07. 2011, în intervalul 14,00-22,00, persoane necunoscute i-au sustras din boxa imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., mai multe bunuri, formându-se dosarul nr. 691 l/P/2011 (plângere penală - fila 133).
12. La data de 23. 07. 2011 partea vătămată R. R. T. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 23. 07. 2011, în intervalul 13,00-19,30, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Merida Matss, pe care o avea asigurată în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 6909/P/2011 (plângere penală - fila 159).
13. La data de 07. 08.2011 partea vătămată D. S. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că in perioada 01-03. 08. 2011, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta pe care o avea în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 7328/P/2011 (plângere penală-fila 164).
14. La data de 19. 08. 2011 partea vătămată C. I. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 18. 08. 2011 01-03, în intervalul 19.30 - 23.30, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca DHS pe care o avea asigurată în scara imobilului în care locuiește, situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 7781 /P/2011 (plângere penală - fila 168).
15. La data de 25. 08. 2011 partea vătămată M. R. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că in perioada 24-25. 08. 2011, persoane necunoscute i-au sustras 3 (trei) biciclete pe care le avea depozitate în subsolul imobilului situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 805 l/P/2011 (plângere penală - fila 181).
16. La data de 5. 09. 2011 partea vătămată Labo G. N. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 02.09.2011, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Corona pe care o avea asigurată în scara imobilului situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 8228/P/2011 (plângere penală - fila 201).
17. La data de 08. 03. 2012 partea vătămată N. A. C. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 06. 03. 2012, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Maros Byke pe care o avea asigurată de balustrada de protecție la nivelul etajului 6 din imobilul situat pe .. 79 din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 2380/P/2012 (plângere penală -
fila 204).
18. La data de 22. 03. 2012 partea vătămată D. I. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în cursul aceleiași zile, în intervalul 15.00 - 20.00, persoane necunoscute i-au sustras un cărucior pentru copii pe care îl avea în scara imobilului situat pe .. 20 din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 3046/P/2012 (plângere penală- fila 208).
19. La data de 27. 03. 2012 partea vătămată L. M. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de asigurată în scara imobilului situat pe .. 35 din mun. Cluj-N., formându - se dosarul nr. 3116/P/2012 (plângere penală- fila 212).
20. La data de 27. 03. 2012 partea vătămată G. M. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 26.03.2012, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Cannondale pe care o avea asigurată în scara imobilului situat pe .. 35 din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 3117/P/2012 (plângere penală - fila 223).
21. La data de 04. 05. 2012 partea vătămată M. L. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că la data de 03. 05. 2012, în intervalul 10.00 - 19.30, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Optim Alp pe care o avea asigurată în scara imobilului situat pe .. 26 din mun. Cluj - N., formându-se dosarul nr. 4530/P/2012 (plângere penală - fila 232).
22. La data de 07. 05. 2012 partea vătămată Sfirlea A. D. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca Montain Byke DHS pe care o avea în scara imobilului situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 4401/P/2012 (plângere penală - fila 241).
23. La data de 01. 05. 2012 partea vătămată P. R. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în perioada 30. 04._12, persoane necunoscute i-au sustras bicicleta marca First Byke pe care o avea asigurată în scara imobilului situat pe . din mun. Cluj-N., formându-se dosarul nr. 4236/P/2012 (plângere penală- fila 251).
24. La data de 26. 05. 2012 organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj- N. s-au sesizat din oficiu cu privire la inculpata D. B. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, reținând în sarcina acesteia faptul că în cursul aceleiași zile, a fost surprinsă în zona străzii Calea Florești din mun. Cluj-N. având asupra sa două bucăți de slănină, bunuri despre care aceasta a afirmat ca le-a sustras, fomându-se dosarul nr. 5202/P/2012 (proces-verbal de sesizare -fila 278).
La data de 26. 05.2012 partea vătămată M. V. din mun. Cluj-N. a sesizat organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. reclamând faptul că în cursul aceleiași zile, persoane necunoscute, prin folosirea unor chei potrivite, au pătruns în debaraua pe care o deține la nivelul etajului 4 in imobilul situat pe .. 6 din mun. Cluj-N., de unde i-au sustras patru bucăți de slănină.
Procedându-se la efectuarea de acte de urmărire penată în cauză, s-a reținut:
l. La data de 04. 12. 2010, inculpata D. B. s-a deplasat din localitatea de domiciliu, respectiv Florești, în mun. Cluj N., cu intenția de a cerși, conform declarațiilor sale (fila 43 față).
Ajunsă în zona străzii Câmpului, din mun. Cluj N., la imobilul cu nr. 60, profitând de faptul ca ușa de acces era deschisă, inculpata a intrat în casa scării și, de la parter, și-a însușit o bicicleta marca DHS Climber părăsind apoi imobilul (aceiași declarație).
În timp ce inculpata se deplasa spre localitatea de domiciliu, în zona străzii Calea Florești a fost surprinsă de organele de cercetare penală, care au procedat la legitimarea acesteia, cerându-i deasemeni să justifice proveniența bicicletei pe care o avea asupra sa (proces verbal de depistare - fila 32 față).
Inițial, inculpata D. B., a susținut în fața organelor de cercetare penală că bicicleta în discuție ar aparține unui unchi al ei pe nume G. Feri, ca mai apoi să revină și să declare că bicicleta a fost sustrasă.
Prin dovezile de predare - primire din data de 04. 12. 2010, organele de cercetare penală ale Poliției mun. Cluj N. au procedat la ridicarea de la inculpata D. B. a unei biciclete marca DHS Climber (file 40-41).
Prin declarația din data de 10. 09. 2011, partea vătămată D. E. E. a recunoscut bicicleta ridicată de organele de cercetare penală la data de 04. 12. 2010 de la inculpata D. B., susținând că-i aparține (fila 36 verso).
2. La datele 12 și 22. 07. 201, inculpata D. B. s-a deplasat din localitatea sa de domiciliu în mun. Cluj N., cu intenția să sustragă bunuri, pentru a-și asigura subzistenta ei și celor doi copii minori, conform declarației sale (fila 132 față).
În baza acestei rezoluții infracționale, inculpata s-a deplasat în zona străzii Hameiului din mun. Cluj N. și, observând ușa imobilului cu nr. 10 deschisă, a intrat, apoi a coborât la subsol și, observând o boxă care avea o ușă de scânduri (printre care se vedeau bunurile din interior), a deschis ușa cu una dintre cheile pe care le avea asupra sa, a pătruns în interior, de unde și-a însușit mai multe bunuri, respectiv, o gletieră din inox, 5 (cinci) șpacluri, înfiletator marca Einhell, bormașină marca Bosch, cablu de alimentare, produse cosmetice marca Federico Mahora și două parfumuri marca Federico Mahora (declarație inculpată D. B. - fila 132; declarație parte vătămată L. I. A. - file 120 - 121; 134).
Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului pentru fapta din data de 22. 07. 2011, organele de cercetare penală au procedat la prelevarea de urme papilare și, în urma prelucrării acestora, prin Raportul de constatare tehnico-științifică, nr._ din data de 10. 01. 2012, s-a constatat faptul că urmele în litigiu aparțin inculpatei Diszegi B. (proces-verbal de cercetare la fața locului și planșă foto - file 135 - 144; raport de constatare tehnico-științifică nr._/18. OL 2012 - file 151 - 157).
3. La data de 18. 08. 2011, în jurul orelor 19.30, inculpata D. B. s-a deplasat în zona străzii Arinilor din mun. Cluj N., unde, la imobilul cu nr. 17, a intrat și, urcând până la etajul 8, a tăiat sistemul de asigurare al unei biciclete marca DHS aparținând părții vătămate C. I., pe care a luat-o și a părăsit imobilul (planșă foto - file 174-175,177-178; declarație inculpată D. B. - fila 179).
4. La data de 25, 08. 2011 inculpata D. B. împreună cu două persoane de sex feminin, H. M. și C. s-au deplasat în zona străzii M. din mun. Cluj-N., unde, la imobilul cu nr. 6, au intrat în casa scării și apoi la subsol și dintr-un spațiu aparținând părții vătămate M. R. E. au sustras 3 (trei) biciclete mărcile X-Trade, Magellan Hydra și DHS, biciclete pe care ulterior le-au valorificat unor muncitori de pe raza localității Florești (declarație inculpata D. B. - fila 200 față).
Prin dovada din data de 01. 09. 2011 organele de cercetare penală ale Poliției Mun. Cluj-N. au procedat la ridicarea de la martorul H. M. a unei biciclete marca Magellan Hydra iar prin dovada din data de 02, 09. 2011 s-a procedat la predarea aceleiași biciclete părții vătămate M. R. E. (file 197-198).
Din declarația martorului H. M. s-a reținut faptul că acesta la rându-l său a achiziționat-o de la o persoană necunoscută din localitatea Florești, contra sumei de 50 lei, aflând la acel moment că bicicleta în discuție ar aparține inculpatei D. B. (fila 199 verso).
5. La data de 26. 03. 2012 inculpata D. B. s-a deplasat în zona străzii G. A. din mum. Cluj-N., unde, la imobilul cu nr. 35, a intrat și din casa scării a sustras două biciclete, una marca DHS și cealaltă marca Cannondale, aparținând părților vătămate L. M. și G. M..
După comiterea furtului, inculpata D. B. a încercat să valorifice bicicleta marca DHS martorului M. I. P., ofertă declinată de către martor, conform declarațiilor acestuia din urmă (fila 222 verso).
Bicicleta marca Cannondale, sustrasă de inculpata D. B., a fost valorificată martorului H. A. contra sumei de 70 lei și apoi ridicată de organele de cercetare penală prin dovada din data de 29. 03. 2012 (fila 228 verso).
Prin dovada din data de 29. 03. 2012 s-a procedat la predarea către partea vătămată G. M. a unei biciclete marca Cannondale, bicicletă pe care aceasta a recunoscut-o ca aparținându-i (fila 230).
6.La data de 03. 05. 2012, inculpata D. B. s-a deplasat din nou în mun. Cluj-N. și, în zona străzii . în imobilul cu nr. 12, de unde, din casa scării, a luat, prin tăierea sistemului antifurt, bicicleta marca Optim Alp, aparținând părții vătămate M. L..
După comiterea furtului inculpata a valorificat bicicleta martorului F. S. Tatian contra sumei de 50 de lei, conform declarațiilor acestuia (fila 238 verso).
Prin dovezile din data de 10. 05, 2012 organele de cercetare penală au procedat la ridicarea de la martorul F. S. Tatian și predarea către partea vătămată M. L. a unei biciclete, pe care partea vătămată a recunoscut-o ca aparținându-i (file 239-240).
7.La data de 07. 05. 2012 inculpata D. B. se deplasa dinspre mun. Cluj-N. spre localitatea Florești având asupra sa o bicicletă marca DHS (proces-verbal de depistare fila 245).
Fiind abordată de organele de cercetare penală și întrebată în legătură cu proveniența bicicletei, inculpata a declarat că a sustras-o dintr-un imobil de pe raza cartierului Mănăștur din mun. Cluj N. (fila 248 față).
Prin dovezile din data de 07. 05. 2012 organele de cercetare penală au procedat la ridicarea de la inculpata D. B. și predarea către partea vătămată S. A. D. a unei biciclete marca DHS, pe care partea vătămată a recunoscut-o ca aparținându-i (file 246-247).
8.La data de 26. 05. 2012 inculpata D. B., împreună cu minora D. D., s-au deplasat în zona străzii Calea Florești din mun. Cluj N., unde, la imobilul cu nr. 6, a intrat și, de la etajul 4, dintr-o debara aparținând părții vătămate M. V. a sustras patru bucăți de slănină, fiind surprinsă de partea vătămată (proces-verbal de depistare file 278-279; declarații parte vătămată M. V. - file 281-283; proces-verbal de cercetare la fața locului file 284-285; proces-verbal de identificare fila 286).
Prin dovezile din data de 26. 05. 2012 organele de cercetare penală au procedat la ridicarea de la numita D. D. și predarea către partea vătămată M. V. a două bucăți de slănină (file 290-293).
Prin dovezile din data de 26. 05. 2012 organele de cercetare penală au procedat la ridicarea de la numita D. B. și predarea către partea vătămată M. V. a două bucăți de slănină (file 292-294).
Instanța a constatat ca potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/6 mai 2014, pronuntata de Curtea Constitutionala a Romaniei, legea penala mai favorabila aplicabila in prezenta cauza, este Codul penal din anul 1969, sens in care s-a menținut incadrarea juridical stabilita prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria Cluj N., prin care a fost trimisa in judecata inculpata D. B..
Faptele inculpatei D. B., care la datele de 04.12. 2010, 12. 07. 2011, 22. 07. 2011, 18.08.2011, 25.08.2011, 26.03.2012, 03.05.2012, 07. 05. 2012 și 26.05.2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singură și împreună cu alte persoane, precum și cu minora D. D., a sustras biciclete, scule electrice, produse cosmetice și produse alimentare în dauna părților vătămate D. E. E., L. I. A., C. loan, M. R., L. M., G. M., M. L., S. A. D. și M. V., întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, faptă prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 C. p. rap. la art. 209 alin.l lit a, e, g și i C. p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. p. și art. 75 alin.l lit. c. p.
Întrucât inculpata Diszegi B. a săvârșit infracțiunea de furt calificat din data de 26. 05. 2012, în dauna părții vătămate M. V., împreună cu minora D. D., s-a reținut în sarcina sa circumstanța generală agravantă a săvârșirii faptei de un major împreună cu un minor, prevăzută de dispozițiile art. 75 alin. 1 lit. c Cp.
Partea vătămată D. E. E. a declarat în faza de urmărire penală că, întrucât prejudiciul a fost recuperat, nu înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. (declarația din data de 19. 09. 2011 - fila 36 verso).
Partea vătămată L. I. A. a declarat în faza de urmărire penală că, întrucât prejudiciul nu a fost recuperat, înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. cu suma de 1.200 de lei (declarația din data de 14. 09. 2012 - fila 121 verso).
Partea vătămată C. loan a declarat în faza de urmărire penală că, întrucât prejudiciul nu a fost recuperat, înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. cu suma de 390 de lei (declarația din data de 14. 09. 2012 - fila 170 verso).
Partea vătămată M. R. E. a declarat în faza de urmărire penală că, întrucât prejudiciul a fost recuperat doar parțial, înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. cu suma de 3.150 de lei (declarația din data de 13. 09. 2012 - fila 184 verso).
Partea vătămată L. M. a declarat în faza de urmărire penală că înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. cu suma de 450 de lei (fila 212),
Partea vătămată G. M. a declarat în faza de urmărire penală că, întrucât prejudiciul a fost recuperat, nu înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. (declarația din data de 02. 08. 2012 - fila 226 verso).
Partea vătămată M. L. a declarat în faza de urmărire penală că, întrucât prejudiciul a fost recuperat, nu înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. (declarația din data de 02. 08.2012 - fila 235 verso).
Partea vătămată S. A. D. a declarat în faza de urmărire penală că, întrucât prejudiciul a fost recuperat, nu înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. (declarația din data de 13. 05. 2013 - fila 244 verso).
Partea vătămată M. V. a declarat în faza de urmărire penală că, întrucât prejudiciul a fost recuperat, nu înțelege să se constituie parte civilă împotriva inculpatei D. B. (declarația din data de 26.05.2012 - fila 283).
Constituirile de parte civilă enumerate s-au făcut în timpul urmăririi penale.
Starea de fapt prezentată este conformă cu probele administrate în timpul urmăririi penale, respectiv:
- procese-verbale de constatare a efectuării actelor premergătoare (file 16,19, 30);
- declarații inculpată D. B. (file 27-29, 43, 46, 56, 70, 83, 88, 98, 103, 111,116, 132, 162,167, 179,200,203, 231,248, 296,298-299; 305-306);
- declarații parte vătămată D. E. E. (file 36);
- declarații parte vătămată L. Ș. (fila 55);
- declarații martor M. Smărăndița O. (file 60-61);
- declarații martor H. I. (fila 62);
- declarații parte vătămată C. C. Z. (file 65,69);
- declarații martor M. D. (file 71-73);
- declarații martor M. V. D. (fila 74);
- declarații martor Muzuran R. M. (file 75-76);
- declarații martor Berki I. (file 77-78);
- declarații parte vătămată D. E. T. (fila 82);
- declarații parte vătămată P. R. (fila 87);
- declarații parte vătămată H. C. (file 91-92);
- declarații martor Șatidor C. (fila 93);
- declarații parte vătămată Lakatos T. (file 101-102, 319-320, 325);
- declarație parte vătămată A. L. (fila 106);
- declarații parte vătămată M. G. C. (file 114-115);
- declarații parte vătămată L. luliu A. (file 120-121, 134);
- dovezi de predare-primire (file 40-41; 94-95; 197-198; 229-230; 239-240; 246-247;290-294,331);
- procese-verbale de cercetare la fața locului și planșe foto (file 122-131; 135-144; 184-194; 257-263; 284-285);
- raport de constatare tehnico-științifică nr._/18. 01. 2012 (file 151-157);
- declarații parte vătămată R. R. Tițus (file 160-161);
- declarații parte vătămată D. S. (fila 165);
- declarații parte vătămată C. loan (file 169-171);
- planșă foto (file 172-175; 177-178);
- declarații parte vătămată M. R. E. (file 182-185);
- declarație martor H. M. I. (fila 199);
- declarație parte vătămată Labo G. N. (fila 202);
- declarație parte vătămată N. A. C. (fila 205);
- declarație parte vătămată D. I. (fila 209);
- declarații martor R. D. A. (file 210-211);
- declarații parte vătămată L. M. (file 213-214);
- declarații martor M. luliu P. (file 221-222);
- declarații parte vătămată G. M. (file 224-226);
- declarație martor H. A. (fila 228);
- declarații parte vătămată M. L. (file 233-234);
- declarații martor F. S. Tatian (file 237-238);
- declarații parte vătămată S. A. D. (file 242-244);
- proces-verbal de depistare (fila 245);
- declarații parte vătămată P. R. (file 253-255);
- raport de constatare tehnico-științifică nr. 6086/23. 05. 2012 (file 269-275);
- proces-verbal de constatate a infracțiunii flagrante (file 278-279);
- declarații parte vătămată M. Vasîle (file 281 -283);
-declarații martor I. V. (file 288-289);
- declarație martor D. D. (fila 295);
- declarație martor C. C. (fila 323);
- proces-verbal de custodie (fila 324);
- proces-verbal de asculate a suportului audio pus la dispoziție de partea vătămată Lakatos T. (337).
Instanța a reținut vinovăția inculpatei și ținând seama de criteriile generale de individualizare a pedepselor a condamnat-o pe inculpata D. B., pentru savarsirea infractiunii de furt calificat (10 acte materiale), fapta prevazuta si pedepsita de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit. a,e,g si i C.penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C. penal si art. 75 alin. 1 lit. c C.penal, cu art. 396 pct. 10 C.pr.penala, la o pedeapsa de:
- 3 ani inchisoare.
In baza art. 71 C.pen., s-a dispus privarea inculpatei de exercitarea drepturilor prevazute de art.64 lit.a Cod penal, numai cu privire la dreptul de a fi aleasa, pe durata prevazuta de art.71 alin.2 C.penal.
In baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de incercare de 5 ani, stabilit in conditiile art.82 Cod penal, instanța alegând această formă de executare a pedepsei având în vedere atitudinea de recunoaștere a faptei.
In baza art.71 alin. 5 Cod penal, raportat la art. 64 lit. a C.penal, s-a dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii, pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei inchisorii.
In temeiul art.359 Cod proc. penala s-a atras atentia inculpatei asupra dispozitiilor prev. de art. 83 Cod penal, a caror nerespectare are ca urmare revocarea suspendarii conditionate a executarii pedepsei, potrivit art.83 C.pen. instanta a atras atentia inculpatului asupra cazurilor de revocare, a suspendarii conditionate a executarii pedepsei, respectiv asupra consecintelor ce rezulta din savarsirea unei noi infractini intentionate in perioada termenului de incercare care ar avea ca rezultat executarea in regim de detentie atat a pedepsei stabilite in prezenta cauza cat si a pedepsei ce se va hotari pentru infractiunea viitoare care nu s-a cumulat, ci se executa separat. De asemenea s-a atras atenția inculpatului asupra posibilității revocării suspendării condiționate a executării pedepsei pentru neplata obligațiilor civile stabilite prin prezenta hotărâre în perioada termenului de încercare, conf. art. 84 C.pen.
Instanța a constatat lipsa pretentiilor civile a partii vatamate G. M., care a renunțat la pretenții.
Instanța a dedus din pedeapsa perioada retinerii luata prin Ordonanta din data de 25.05.2012.
În temeiul art. 14 și 346 al. 1 din C.p.p. cu aplicarea art. 998 din C.civ., în vigoare până la data de 1 octombrie 2011 s-a admis acțiunea civilă formulată si a fost obligată inculpata la plata sumei de 2500 lei către partea civilă M. R. E., suma de 1200 lei catre partea civila L. I. A., suma de 390 lei catre partea civila C. I., suma de 450 lei catre partea civila L. M., reprezentând daune materiale cu dobanda legala pana la data platii integrale, apreciind pretențiile părților vătămate enumerate ca fiind pe deplin justificate.
Instanța a constatat recuperat restul prejudiciului.
In baza art. 274 NCPP, a fost obligată inculpata sa plateasca statului suma de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, cheltuieli in care s-au inclus si onorariul aparatorului din oficiu av. Clet A. D. in suma de 200 lei, onorariu ce se va avansa din FMJ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJ-N. solicitând instanței de control judiciar admiterea căii de atac promovate, desființarea sentinței atacate,și pronunțând o nouă hotărâre să reanalizeze hotărârea atacată în ceea ce privește modalitatea de individualizare a executării pedepsei și să se dispună ca pedeapsa aplicată inculpatei D. B. să fie executată în regim de detenție.
Solicitările Ministerului Public au fost fundamentate pe împrejurarea că nu sunt îndeplinite condițiile de principiu pentru aplicarea art. 81 din VCP neexistând suficiente date care să conducă la concluzia că suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatei, ar fi suficientă pentru reeducarea acesteia.
S-au făcut referiri la împrejurarea că inculpata a comis un număr semnificat de acte de furt împreună cu un minor și a dat dovadă de perseverentă infracțională.
De la momentul comiterii faptelor din prezentul dosar, aceasta suferit trei condamnări pentru infracțiuni similare.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor invocate, a probatoriului administrat, și a dispozițiilor art. 417 și următoarele Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
Instanța fondului, constatând că în faza de urmărire penală au fost administrate, în condiții de legalitate de către un organ competent, probe suficiente din care rezultă dincolo de orice dubiu, vinovăția inculpatei, având în vedere și poziția neechivocă a acesteia, exprimată în ședința publică din 2 decembrie 2014, când, în prezența unui apărătorului ales, a declarat că recunoaște faptele reținute în sarcina sa prin actul de sesizare al instanței, a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 396 alin 10 CPP.
Astfel, din probele administrate în faza de urmărire penală, necontestate de inculpată, respectiv din declarațiile părților vătămate D. E. E., L. Ș., C. C. Z., D. E. T., P. R., H. C., Lakatoș T., A. L., M. Greigore C., L. I. A., R. R. T., D. S., C. I., M. R. E., Labo G., N. A., D. I., L. M., G. M., M. L., S. A., P. R., M. V., precum și din depozițiile martorilor M. Smărăndița, H. I., M. D., M. V., Mujuran R., Berki I., Ș. C., hetea M., R. D. A., M. I., H. A., F. S., I. V., D. D., C. C., din declarațiile constante ale inculpatei, procesele verbale de cercetare la fața locului și planșele foto aferente, rapoartele de constatare tehnico-științifică și procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, rezultă, dincolo de orice dubiu că inculpata D. B. în datele de 4 decembrie 2010, 12 iulie 2011, 22 iulie 2011, 18 august 2011, 25 august 2011, 26 martie 2012, 3 mai 2012, 7 mai 2012 și 26 mai 2012, în baza aceleiași rezoluții infracționale, singură sau împreună cu alte persoane a sustras biciclete, scule electrice, produse cosmetice și produse alimentare din patrimoniul părții vătămate anterior menționate.
În drept, fapta inculpatei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat în formă continuată prevăzută de art 208 alin 1 raportat la art 209 alin 1 lit a, e, g, și i VCP cu aplicarea art 41 alin 2 și 75 alin 1 lit c din VCP.
Instanța fondului, în mod corect, a identificat legea penală mai favorabilă ca fiind legea veche, deoarece legea nouă prevede un tratament sancționator pentru infracțiunea continuată diferit de cel prevăzut de legea veche și chiar condițiile de reținere a infracțiunii continuate sunt esențialmente diferite față de cele prevăzute în VCP.
În esență, în sarcina inculpatei D. B., conform noilor reglementări nu ar putea fi reținută infracțiunea continuată ci ar trebui reținut concursul de infracțiuni care are un regim sancționator mult mai sever decât VCP.
Pedeapsa aplicată inculpatei de 3 ani închisoare a fost just individualizată atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de individualizare a executării pedepsei.
Inculpatei i-a fost aplicată o pedeapsă situată la minimul special prevăzut de lege, având în vedere gradul de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina sa, numărul relativ mare de acte materiale săvârșit pe parcursul a 2 ani de zile, cuantumul relativ însemnat al prejudiciului total cauzat tuturor părților vătămate, dar și conduita sinceră a inculpatei pe parcursul întregului proces penal, fapt ce a contribuit în mod semnificativ la soluționarea cu celeritate a prezentului proces penal, iar o parte din prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat.
Împrejurarea că de la momentul săvârșirii acestei fapte până la soluționarea definitivă a prezentului dosar, inculpata a mai suferit condamnări cu executare în regim de detenție nu este de natură a atrage în mod automat înlocuirea modalității de individualizare a executării pedepsei, aceasta deoarece instanța fondului și instanța de control judiciar trebuie să se raporteze la situația în care se afla inculpata la momentul comiteri infracțiunilor.
Nu-i poate fi imputabilă inculpatei faptul că prezentul dosar a fost soluționat definitiv la cca. 3 ani de zile după comiterea faptelor.
Pentru aceste considerente și apreciind că sunt îndeplinite toate cerințele art 81 din VCP cu privire la suspendarea condiționată a executării pedepsei, respectiv limite de pedeapsă și aprecierea că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatei, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a hotărârii atacate, Curtea va respinge ca nefondat apelul declarat de Ministerul Public, conform dispozitivului.
Văzând și prevederile art.275 alin.3 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b Cpp respinge ca nefondat apelul declarat de către P. de pe lângă Judecătoria Cluj N. împotriva s.p. 1508/19.12.2014 a Judecătoriei Cluj N..
Stabilește în favoarea Baroului Cluj suma de 200 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din FMJ pentru av. S. R. M.
Cheltuielile judiciare avansate de stat cu prezentul apel rămân în sarcina acestuia
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de azi, 27 aprilie 2015.
P.,JUDECĂTOR,
M. ȘORTANANA C.
GREFIER
M. B.
Red. M.Ș./M.N.
4 ex./7.05.2015
| ← Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 555/2015. Curtea... | Infracţiuni rutiere (O.U.G nr. 195/2002). Decizia nr. 533/2015.... → |
|---|








