Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice (art.336 NCP). Decizia nr. 501/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 501/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 03-04-2015 în dosarul nr. 11935/182/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR. 501/A/2015
Ședința publică din 03 aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: V. C., judecător
JUDECĂTOR: E. B.
GREFIER: E. C. B.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj – a fost reprezentat prin procuror O. C. T..
S-a luat spre examinare apelul declarat împotriva Sentinței penale nr. 67/16.01.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M., formulată de P. de pe lângă Judecătoria Baia M., privind pe inculpatul T. G. M., trimis în judecată, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută de art. 336 alin.1 Cod penal prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia M. din 13.11.2014 dat în dosarul nr. 3909/P/2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul T. G. M., asistat de apărător ales, avocat P. N..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, s-a procedat la identificarea inculpatului T. G. M., potrivit cărții de identitate . nr._ eliberată de Poliția Baia M.
Apărătorul inculpatului, depune la dosar în circumstanțiere, două caracterizări, una de la primărie, iar cealaltă de la biserică, precum și copia unei adeverințe din care rezultă că inculpatul are un loc de muncă.
Întrebat fiind, inculpatul T. G. M., arată că în fața instanței de apel nu dorește să dea declarații, își menține declarațiile date până în prezent și înțelege să invoce dreptul la tăcere.
Curtea, nemaifiind solicitate alte cereri, sau invocate excepții, acordă cuvântul asupra apelului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia M..
Reprezentanta Ministerului Public, susține apelul declarat în cauză, care vizează în exclusivitate netemeinicia modalității alese de către instanță, respectiv soluția de amânare a executării pedepsei. Raportat la urmările socialmente periculoase, apreciază că soluția aplicată, nu este în măsură să justifice gradul de pericol concret pe care l-a produs în concret fapta. La data săvârșirii infracțiunii, gradul de alcoolemie al inculpatului a fost unul ridicat, iar urmările concrete, s-au produs pentru că inculpatul conducea după o noapte de nesomn, petrecută la o nuntă, având în autoturism și o altă persoană. Prin urmare, ca efect al consumului de alcool, independent de gradul de alcoolemie, inculpatul a pierdut controlul asupra comenzilor autoturismului, cu consecința părăsirii carosabilului, ceea ce în opinia sa atestă faptul că pentru îndreptarea unei astfel de conduite infracționale, se impunea aplicarea unei pedepse având ca modalitate de executare, suspendarea sub supraveghere și pedeapsa complementară a dreptului prevăzut la art. 66 al. 1 C.p.
Apărătorul inculpatului - avocat P. N. -, solicită respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca temeinice și legale. Consideră că prima instanță a avut în vedere modalitatea comiterii faptei și a persoanei inculpatului. Este real că inculpatul era după o nuntă, la ora 3 dimineața, a avut de parcurs doar aproximativ 4 km, iar în județul MM, cine nu bea la o nuntă, se apreciază că nu este bărbat. Inculpatul este tânăr, lucrează mai mult în străinătate și reîntâlnindu-se cu prietenii nu a rezistat tentației, astfel că s-a ajuns la o alcoolemie destul de mare.
Apreciază că inculpatul este un element tânăr, existând garanțiile reale a unei reeducări, a avut o conduită corespunzătoare, nu are antecedente penale, provine dintr-o familie deosebită, motiv pentru care consideră că instanța a ales corect pedeapsa aplicată și modalitatea de executare, sens în care solicită respingerea apelului declarat de P..
Solicită a se avea în vedere că inculpatul este harnic, ascultător și un bun creștin, este un tânăr cu perspective, iar fiind în străinătate nu îi este ușor să se prezinte la Serviciul de Probațiune, dar având în vedere că dorește să se reabiliteze, va face aceste eforturi, iar astfel de fapte nu crede că va mai comite.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită menținerea soluției pronunțate de prima instanță. Arată că regretă foarte mult fapta comisă.
CURTEA :
Prin sentința penală nr. 67 din 16 ianuarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ a Judecătoriei Baia-M., în baza art. 396 alin. (1), (4) Cod de procedură penală raportat la art. 83 Cod penal s-a stabilit pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în sarcina inculpatului Tiselița G. M., fiul lui G. și I., născut la data de 20.08.1990 în F., jud. B., cetățenie română, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, muncitor, fără antecedente penale, domiciliat în Rozavlea, nr. 991, jud. Maramureș, CNP:_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 cod de procedură penală.
În baza art. 83 alin. (1) Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
În baza art. 85 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune Maramureș.
În baza art. 85 alin. 2 lit. g, au fost interzise inculpatului ca, pe durata termenului de supraveghere, să conducă autovehicule.
În baza art. 404 alin. (3) Cod de procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.
În baza art. 274 alin. (1) Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că fapta inculpatului Tiselița G. M. care, la data de 25.08.2014, a condus pe drumurile publice din Baia M. autoturismul marca Volkswagen Passat, cu numărul de înmatriculare BZ 799 EH, având în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (1,55 g o/oo la prima probă recoltată), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală.
La individualizarea pedepsei ce a fost stabilită în sarcina inculpatului, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o alcoolemie peste limita legală), starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, ora la care a condus inculpatul (03.32), nivelul alcoolemiei, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal (inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și s-a prezentat în fața organelor judiciare).
Pentru aceste motive a stabilit pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare în sarcina inculpatului C. O., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere cu alcoolemie peste limita legală prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală.
În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 Cod penală, pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an și 4 luni închisoare; inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii; acesta și-a manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității (fila 6 din dosarul instanței) iar în raport de persoana inculpatului, vârsta acestuia, împrejurarea că nu este cunoscut cu antecedente penale, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii (inculpatul deține permis de conducere din anul 2009și nu figurează cu abateri la regimul circulației), precum și de posibilitățile sale de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei sale pentru o perioadă determinată.
De asemenea, s-a constatat faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpat este de 5 ani închisoare, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) Cod penal, iar inculpatul nu s-a sustras de la urmărire penală ori judecată și nu a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.
Față de aceste considerente, în baza art. 83 alin. (1), (3) Cod penal s-a amânat aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 82 Cod penal, de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA BAIA-M..
S-a apreciat că față de gravitatea faptei comise prin prisma alcoolemiei ridicate nu se justifică amânarea aplicării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare stabilită de instanța de fond.
Inculpatul a creat o stare de pericol atât pentru circulația rutieră, cât și pentru siguranța persoanei aflate în autoturism în condițiile în care a condus pe un drum european, după ce anterior pe parcursul unei nopți a consumat băuturi alcoolice la o nuntă.
Examinând cauza din perspectiva motivelor de apel invocate, precum și sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 417 alin.2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
În mod temeinic prima instanță a reținut starea de fapt pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, inculpatul recunoscând învinuirea ce i-a fost adusă (f.6), și anume, că în data de 25 august 2014, la ora 03.32 conducând un autoturism Volswagen Passat pe .-M. într-un sens giratoriu a pierdut controlul mașinii și a lovit bordura din dreapta părții carosabile; organele de poliție l-au testat cu aparatul etilotest, apoi l-au condus la Spitalul județean unde i-a fost recoltată o probă biologică de sânge, reieșind că inculpatul a avut o alcoolemie de 1,55 gr/l.
În mod legal s-a efectuat încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, prev. de art. 336 alin.1 CP.
Justificat la individualizarea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 74 CP, inclusiv starea de pericol creată pentru siguranța traficului rutier și a pasagerei din mașină, cuantumul pedepsei fiind de 1 an și 4 luni închisoare.
În condițiile în care limita minimă a pedepsei închisorii luată în considerare de către instanță în procesul de individualizare judiciară a pedepsei era de 8 luni închisoare este evident că motivele invocate de către parchet în sprijinul aplicării pedepsei și suspendării sub supraveghere a acesteia, în locul amânării aplicării nu pot fi primite, fiindcă au fost luate în considerare la stabilirea cuantumului pedepsei aplicate; mai mult, inculpatul beneficia și de reducerea cu 1/3 a minimului legal conform art. 396 alin.10 CP și având în vedere că inculpatul este bine integrat social, atât în comunitate cât și în familie, nu se impune aplicarea pedepsei, mai ales că este obligat să respecte măsurile de supraveghere aferente amânării aplicării pedepsei.
La examinarea cauzei nu au fost constatate aspecte de nelegalitate sau netemeinicie ce pot fi luate în considerare din oficiu de către instanță.
Așa fiind, în baza art. 421 pct. 1 lit.b CPP va respinge ca nefondat apelul inculpatului.
Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 CPP.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Baia M. împotriva sentinței penale nr. 67 din 16.01.2015 a Judecătoriei Baia M..
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 3 aprilie 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
V. CHITIDEANELENA B.
GREFIER
E. C. B.
Red. C.V./M.N.
4 ex./8.04.2015
Jud.fond.-C. R.
| ← Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră... | Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Decizia nr. 555/2015. Curtea... → |
|---|








