Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 591/2015. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 591/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 23-04-2015

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8428

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 591/A/2015

Ședința publică de la 23 aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. R.

JUDECĂTOR - V. G.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror - V. T.

Pe rol este judecarea apelului formulat de către revizuientul C. C. A. împotriva încheierii penale nr.6/C din 28.01.2015 a Judecătoriei Jibou, pronunțată în dosarul nr._, având ca obiect cererea de revizuire a sentinței penale nr. 51/9.12.2009 a Judecătoriei Jibou pronunțată în dosarul penal nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă revizuientul C. C. A., în stare de deținere, asistat de avocat desemnat din oficiu S. S., din Baroul Cluj, cu împuternicire la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, inculpatul precizează că teza probatorie pentru proba cu martorul a cărui audiere o solicită constă în a face dovada că nu a condus autovehiculul de la Cluj-N. la Jibou, deci că nu se face vinovat de comiterea faptei și că a fost forțat să se urce la volan.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului condamnatului.

Avocatul revizuientului solicită admiterea apelului împotriva încheierii penale nr.6/C din 28.01.2015 a Judecătoriei Jibou, casarea hotărârii și, reanalizând cererea de revizuire, să se dispună admiterea acesteia în principiu. Apreciază că, în cauză, prima instanță nu a efectuat o analiză a condițiilor prev. de art. 459 al.3 CPP, respectiv care dintre condițiile prevăzute de textul de lege nu sunt îndeplinite de cererea revizuientului – condamnat C. C. A., deși conform art.459 al. 5 CPP, când cererea de revizuire este respinsă, instanța este obligată să arate condițiile care nu sunt îndeplinite.

Apreciază că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea în principiu a cererii, aceasta fiind motivată în fapt și în drept, respectiv s-a arătat atât textul legal al art. 453 lit. a CPP pe care se întemeiază cererea, cât și mijloacele de probă. Astfel, consideră că audierea martorului S. A. propus de către condamnat este concludentă și pertinentă pentru că acest martor este cel care a condus autovehiculul de la Cluj-N. la Jibou pentru a fi predat proprietarului. Față de aceste considerente, solicită admiterea în principiu a cererii de revizuire și trimiterea cauzei la instanța de fond pentru o nouă judecată.

Reprezentanta Ministerului Public apreciază nefondat apelul inculpatului, hotărârea primei instanțe fiind temeinică și legală, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire raportat la temeiul de revizuire invocat și conținutul solicitărilor care vizează stabilirea unei alte stări de fapt. Pe de altă parte, teza probatorie la care se referă revizuientul nu vizează obiectul cauzei și nu are legătură cu învinuirea adusă inculpatului, pentru care instanța s-a bazat pe un material probator substanțial. În plus, dispozițiile art. 453 lit. a CPP fac referire la fapte sau împrejurări noi care să schimbe radical situația premisă privind acuzarea adusă și nu la mijloace de probă noi care să vizeze aceleași elemente care țin de apărare.

Revizuientul-condamnat C. C. A., având ultimul cuvânt, solicită rejudecarea cauzei pentru a face dovada împrejurării că a fost forțat să se urce la volan și să conducă autovehiculul la proprietar.

CURTEA

Prin sentința penală nr. 6/28.01.2015 a Judecătoriei Jibou a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de către revizuientul C. C. A. privind revizuirea sentinței penale nr. 51/09.12.2009 a Judecătoriei Jibou.

În baza art. 191 C.proc.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că prin sentinta penala nr. 51/09.12.2009 a Judecatoriei Jibou inculpatul recidivist, C. C. A., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare cu privare de libertate pentru comiterea infractiunii de conducere a unui autovehicul fara a detine permis de conducere, fapta prevăzută de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal. Sentinta a ramas definitiva prin respingerea apelului si a recursului declarat de catre inculpat, conform deciziei penale nr. 375/R/17.03.2011 a Curtii de Apel Cluj .

In motivarea sentintei instanta de fond a retinut ca martorul P. G. din municipiul Cluj N. i-a încredințat inculpatului C. C. A., autoturismul marca Opel Vectra cu număr de înmatriculare_, pentru a efectua unele reparații la acesta.

În data de 22.03.2009 în jurul orei 04,45, fără a avea acordul proprietarului autoturismului, inculpatul a pornit autoturismul și l-a condus din municipiul Cluj N. unde domiciliază, spre orașul Jibou. Pe . această localitate, inculpatul a fost oprit de un echipaj al poliției rutiere. Inculpatul nu a putut prezenta permisul de conducere, întrucât nu deține un astfel de permis, fapt atestat și de adresa nr._/2009 emisă de Instituția Prefectului Cluj.

Proprietarul autoturismului, P. G., a fost anunțat de martorii M. L. Ș. și G. E. I., că inculpatul a plecat cu autoturismul său din municipiul Cluj N. spre orașul Jibou pentru a-și vizita prietena.

Martorul P. G., s-a deplasat de urgență din municipiul Cluj N., spre orașul Jibou și a solicitat sprijinul organelor de poliție pentru a-l găsi pe inculpat și a-și recupera autoturismul.

Inculpatul a fost oprit în trafic de organele de poliție din cadrul Poliției orașului Jibou, pe . prezența martorilor P. G. și G. E. I..

Martorul P. G., proprietarul autoturismului, nu a formulat plangere prealabila impotriva inculpatului pentru savarsirea infractiunii de abuz de incredere.

Din cuprinsul procesului verbal de constatare a infractiunii flagrante rezulta ca persoana identificata ca fiind conducatorul autoturismului marca Opel cu nr._, oprit in trafic, se numeste C. C. A. .

In prima declaratie data de inculpat, acesta recunoaste ca a condus autoturismul din loc. Tranis pana in Jibou, iar pe . fost oprit de un echipaj de politie si a declarat verbal ca nu are permis de conducere, dar ca a facut scoala de soferi si urmeaza sa dea examen (f. 3, 6 din dosarul de urmarire penala) .

Aceasta stare de fapt este confirmata si de catre martorii P. G. si G. E. I. care isi mentin declaratiile atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii (f. 9 – 11, 41, 42) .

Potrivit art. 453 (1) lit a Cod procedură penală revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză .

Or, a invoca, dupa 6 ani de zile un martor care nu a fost niciodata mentionat de catre inculpat in cursul procesului penal, apare ca o proba „inventata” de catre revizuient si nu este pertinenta si concludenta pentru solutionarea cauzei.

Totodata si solicitarea unor listinguri telefonice cu convorbiri de acum 6 ani apare ca o proba „neserioasa” si imposibil de realizat .

Pe baza considerentelor susmentionate, avand in vedere ca motivele cererii de revizuire a petentului nu sunt temeinice, instanta a respins cererea acestuia.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel revizuentul C. C. A. prin care a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale atacate și judecând cauza, pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de revizuire formulată de acesta.

În motivarea apelului revizuientul a arătat că a fost nevoit să conducă autoturismul, întrucât proprietarul acestuia l-a sunat și i-a comunicat că de urgență trebuie să-i restituie autoturismul, însă după ce a plecat de la locuința sa, a fost oprit în trafic de către organele de poliție.

Verificând sentința penală atacată prin prisma motivelor de apel invocate de revizuient, precum și a celor care puteau fi puse în discuție din oficiu, Curtea reține următoarele:

Instanța de fond în mod întemeiat a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul C. C. A., deoarece motivele invocate de acesta nu sunt prevăzute în dispozițiile art.453 alin.1 lit.a C.p.p. nefiind descoperite fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate pe fondul cauzei.

Revizuientul și în motivele de apel a arătat că la data de 22 martie 2009 în jurul orelor 04,45, fără a avea acordul proprietarului autoturismului, a pornit autoturismul pe care l-a condus din Cluj-N. spre orașul Jibou, iar pe . această din urmă localitate, revizuientul a fost oprit de către un echipaj de poliție, care a constatat că acesta nu are permis de conducere.

Aceeași stare de fapt a fost reținută și la judecata pe fond a cauzei.

Susținerile revizuientului referitoare la faptul că a fost nevoit să conducă autoturismul, deși nu poseda permis de conducere, la insistențele proprietarului acestuia, nu pot să conducă la admiterea cererii de revizuire și la o nouă judecată pe fond a cauzei.

Având în vedere că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.453 alin.1 C.p.p. în sensul că nu au fost dovedite în cauză împrejurări noi care nu au fost cunoscute la judecata în fond a cauzei și care să dovedească netemeinicia hotărârii pronunțate, pentru motivele care s-au arătat în detaliu mai sus, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. urmează să fie respins, ca nefondat, apelul formulat de revizuientul C. C. A. împotriva sentinței penale nr.6 din 28.01.2015 a Judecătoriei Jibou.

În baza art.272 alin.1 C.p.p. urmează să se stabilească în favoarea Baroului de avocați Cluj suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărătorul din oficiu, care va fi suportat din FMJ.

Potrivit art.275 alin.2 C.p.p. inculpatul urmează să plătească statului suma de 400 lei cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de revizuientul C. C. A. (fiul lui I. D. și C., născut la data de 10.01.1984, CNP_)împotriva sentinței penale nr. 6/28.01.2015 a Judecătoriei Jibou.

Stabilește onorariu apărător din oficiu în sumă de 200 lei, ce se va avansa din FMJ în favoarea av.S. S.

Obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.04.2015.

PREȘEDINTEJUDECĂTORGREFIER

M. R. V. G. A. B. H.

red.VG/SMD-

3 ex./27.04.2015

jud.fond.A. F.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 591/2015. Curtea de Apel CLUJ