Verificare măsuri preventive (art.205 NCPP). Decizia nr. 25/2015. Curtea de Apel CLUJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 25/2015 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 10-01-2015 în dosarul nr. 5533/100/2014/a3
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR._
DECIZIA PENALĂ NR.25/2014
Ședința publică din data de 10 ianuarie 2015
Instanța constituită din :
PREȘEDINTE: E. B., judecător
GREFIER: M. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – Serviciul Teritorial C. reprezentat prin
PROCUROR – D. D.
S-a luat spre examinare contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. – B. Teritorial Maramureș împotriva încheierii penale din data de 5 ianuarie 2015 a Tribunalului Maramureș, pronunțată în dosar nr._ 14, având ca obiect înlocuirea măsurii preventive a inculpatului F. I..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul F. I. asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. M. N. din cadrul Baroului C., cu delegația la dosar și av. B. C. A. în substituirea apărătorului ales al inculpatului av. C. O., ambii avocați din cadrul Baroului Maramureș, cu delegațiile la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul F. I. solicită a se constata că mandatul său a încetat prin prezentarea apărătorului ales al inculpatului și a se acorda onorariul avocațial parțial pentru studiul dosarului și prezența în instanță.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul părților.
Reprezentantul Ministerului Public în temeiul art.425/1 al.7 pct.2 lit.a C.pr.pen., solicită admiterea contestației formulată de parchet, desființarea încheierii atacate și, în consecință, menținerea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului F. I., apreciind că încheierea pronunțată de Tribunalul Maramureș este nelegală și netemeinică pentru motivele arătate pe larg în considerentele contestației depusă la dosar.
În susținerea contestației arată că în mod netemeinic prima instanță a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar, având în vedere că temeiurile care au determinat inițial luarea măsurii arestului la domiciliu subzistă în continuare în conformitate cu disp.art.223 al.1 și 2 C.pr.pen., precum și celelalte texte legale în sensul că există indicii și probe că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost cercetat și că, în acest moment, măsura arestului la domiciliu este oportună, proporțională și legală.
Pentru aceste considerente, solicită admiterea contestației așa cum a fost formulată și motivată în scris la dosar.
Apărătorul inculpatului F. I. solicită respingerea contestației formulată de D. B. Teritorial Maramureș ca fiind nefondată și menținerea în întregime a încheierii atacate ca fiind temeinică și legală.
În susținerea poziției procesuale arată că prima instanță a analizat oportunitatea luării măsurii controlului judiciar față de inculpat, prin prisma scopului măsurii preventive. Nu este de acord cu susținerea conform căreia circumstanțele personale ale inculpatului ar putea fi valorificate exclusiv la judecata pe fond, fiind prevăzută de lege obligația de a avea în vedere, la momentul la care instanța se pronunță pe una dintre măsurile preventive, de poziția inculpatului, persoana acestuia și toate circumstanțele care pot determina pericolul concret al acestuia pentru ordinea publică.
Apreciază că la acest moment măsură controlului judiciar este suficientă întrucât la dosar există dovada că inculpatul respectă absolut toate obligațiile care îi sunt impuse în sarcină. Ceea ce se omite este faptul că inculpatul este singurul care întreține în acest moment o familie, respectiv un frate minor de 14 ani care urmează cursurile școlare la Sighet și o bunică în vârstă de 71 ani, toate veniturile acestei familii fiind obținute de către inculpat printr-o micro-fermă cu 180 de animale, cărora trebuie să le asigure hrana.
De asemenea, apreciază că raportat la poziția și conduita inculpatului precum și la probele administrate în cauză, buna desfășurare a procesului penal nu va fi impietată în situația în care inculpatul va fi judecat sub control judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public în replică, arată că circumstanțele personale ale inculpatului legate de situația familială și poziția de recunoaștere a faptei comise, pot fi valorificate pe fondul cauzei, nefăcând obiectul contestației dedusă judecății.
Inculpatul F. I. având ultimul cuvânt solicită respingerea contestației și menținerea încheierii atacate, susținând că va respecta toate obligațiile impuse în sarcina sa.
CURTEA:
Asupra contestației de față,
Din actele dosarului constată că prin încheierea penală din data de 5 ianuarie 2014 Tribunalul Maramureș a admis cererea formulată de inculpatul F. I. prin apărător și, în consecință: a înlocuit măsura arestului la domiciliu luată față de inculpatul F. I., fiul lui I. și I., născut la data de 22 martie 1993 în Sighetu Marmației, județul Maramureș, CNP_, domiciliat în . nr. 541 județul Maramureș, fără antecedente penale, cu măsura controlului judiciar prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală.
În baza art.215 alin.1 și 2 Cod procedură penală a stabilit în sarcina inculpatului F. I. următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, respectiv la Poliția Municipiului Sighetu Marmației, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească limita teritorială a statului român, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată.
In baza art. 215 alin.3 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului că, în cazul nerespectării, cu rea-credință, a obligațiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin rechizitoriul din data de 27 octombrie 2014 al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – B. Teritorial Maramureș, întocmit în dosarul nr. 73/D/P/2014, a fost trimis în judecată inculpatul F. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc prev.de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000. introducere de droguri de risc în țară fără drept prev.de art. 3 alin.1 din Legea nr. 143/2000 și deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu fără drept, prev.de art. 4 alin.1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal – toate cu aplicarea art. 38 alin.1 Cod penal.
Procedând la verificarea legalității și temeiniciei măsurii preventive a arestului la domiciliu luată față de inculpat, precum și la examinarea cererii formulate de acesta de a se înlocui măsura preventivă a arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, Tribunalul a reținut următoarele:
Inculpatul F. I. a fost cercetat inițial, în stare de arest preventiv, iar ulterior, prin încheierea penală nr.700 din 14.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ 14/a1 s-a admis contestația formulată de inculpat împotriva încheierii penale nr. 678/04.11.2014 pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Maramureș prin care i s-a menținut măsura arestării preventive și, în baza art. 348 alin.1 rap.la art. 207, 242 Cod procedură penală, s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Prin aceeași încheiere s-a dispus punerea în libertate a inculpatului de sub efectul mandatului de arestare preventivă nr. 26/U/10.10.2014 emis de Tribunalul Maramureș. În baza dispozițiilor art. 221 alin.1,5 Cod procedură penală i s-a impus inculpatului obligația de a nu părăsi imobilul situat în Rona de Sus nr. 541 județul Maramureș fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în fața căruia se află cauza, iar în baza art. 221 alin.2 Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu i s-au impus obligațiile menționate în dispozitivul încheierii, atrăgându-i-se atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau obligațiilor ce îi revin măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive.
Analizând măsura preventivă luată față de inculpat, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și evaluând împrejurările concrete ale cauzei și conduita procesuală a inculpatului, Tribunalul a apreciat că scopul urmărit prin luarea măsurii preventive poate fi realizat, în acest stadiu procesual, prin dispunerea unei măsuri preventive mai ușoare, pentru următoarele considerente:
Tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit art. 218 din noul Cod de procedură penală, arestul la domiciliu se dispune dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 223 și luarea acestei măsuri este necesară și suficientă pentru realizarea unuia dintre scopurile prevăzute la art. 202 alin.1 Cod procedură penală.
În cazul concret, potrivit textului menționat anterior, s-a apreciat că măsura arestului la domiciliu a inculpatului poate fi luată, dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit una dintre infracțiunile expres și limitativ prevăzute de lege (regăsindu-se traficul de droguri, care constituie obiectul prezentului dosar) sau alte infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
La o simplă analiză a condițiilor care constituie temei al arestului la domiciliu, respectiv art. 218 Cod de procedură penală, tribunalul a constatat faptul că legiuitorul, în noua reglementare, a prevăzut o . criterii care trebuie avute în vedere la stabilirea pericolului social pentru ordinea publică.
Astfel, tribunalul a avut în vedere reaprecierea gradului de pericol social al infracțiunilor de trafic de droguri prevăzute în Legea nr. 143/2000 prin reducerea limitelor de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile cuprinse în conținutul acestui act normativ, infracțiuni care constituie obiectul prezentului dosar.
În concret, tribunalul a reținut că, potrivit art. 2 din Legea nr. 143/2000, urmare modificării aduse prin Legea nr. 187/2002, începând cu data de 1 februarie 2014, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 sunt mai mici, în sensul că infracțiunea se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi, spre deosebire de reglementarea anterioară care stabilea limite situate între 3 și 15 ani închisoare și interzicerea unor drepturi. Modificări ale limitelor de pedeapsă au fost aduse și infracțiunii prevăzute de art. 3 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, în sensul reducerii de la 10 la 20 de ani închisoare și interzicerea unor drepturi la pedepse cuprinse între 3 și 10 ani închisoare și interzicerea unor drepturi în actuala reglementare. În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, tribunalul a avut în vedere reducerea limitelor de pedeapsă de la 6 luni la 2 ani închisoare sau amendă la închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă.
Examinând toate datele existente la dosarul cauzei, instanța a constatat că perioada executată în arest preventiv la domiciliu este suficientă, raportat în primul rând la persoana inculpatului, lipsa antecedentelor penale, poziția procesuală sinceră și regretul exprimat, chiar dacă pericolul concret al faptelor de care este acuzat nu este unul redus. Tribunalul a apreciat că nu se impune menținerea măsurii arestării preventive la domiciliu avându-se în vedere exclusiv pericolul social al infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, fără a se analiza și celelalte criterii: persoana inculpatului, poziția procesuală a acestuia, scopul măsurii preventive (la dosarul cauzei nu există date că inculpatul s-ar sustrage de la judecată sau că nu s-ar prezenta la termenele stabilite de instanță; de asemenea, la dosarul cauzei nu există date din care să rezulte presupunerea rezonabilă că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar mai săvârși alte fapte prevăzute de legea penală), proporționalitatea și necesitatea măsurii preventive.
Procedând la evaluarea împrejurărilor concrete ale cauzei, tribunalul a apreciat că la acel moment procesual, stadiul procedurilor permite înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar.
Pe de altă parte, Tribunalul a arătat că este consecvent poziției sale exprimate prin încheierea penală nr.737/03.12.2014, aspectele relevante din motivele acesteia fiind considerate ca neschimbate.
Tribunalul a apreciat că prin măsura controlului judiciar instituită în sarcina inculpatului, prin conținutul concret de obligații, care restricționează posibilitatea de deplasare a acestuia în afara granițelor statului român, se asigură scopul împiedicării sustragerii lui de la judecată și, totodată, prin celelalte obligații impuse, este realizat și scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a admis cererea formulată de inculpatul F. I. și, în consecință, a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu măsura controlului judiciar prevăzută de art. 202 alin. 4 lit. b Cod procedură penală.
Tribunalul, în baza art. 215 alin.1 și 2 Cod procedură penală a stabilit în sarcina inculpatului următoarele obligații:
a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
b) să informeze de îndată instanța de judecată cu privire la schimbarea locuinței;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea lor, respectiv la Poliția Municipiului Sighetu Marmației, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
d) să nu depășească limita teritorială a statului român, decât cu încuviințarea prealabilă a instanței de judecată.
De asemenea, în baza art. 215 alin.3 Cod procedură penală a atras atenția inculpatului că în cazul nerespectării cu rea-credință a obligațiilor stabilite, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Împotriva hotărârii a formulat contestație Ministerul Public – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția De Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – B. Teritorial Maramureș, solicitând desființarea acesteia și rejudecând, să se mențină măsura arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul F. I. ca fiind legală și temeinică.
În motivarea contestației s-a arătat că temeiurile avute în vedere de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel C. la menținerea măsurii arestului la domiciliu prin încheierea din 12.12.2014 nu s-au modificat, inculpatul este cercetat pentru infracțiuni grave cu o rezonanță socială ridicată, fenomenul infracțional privind traficul și consumul de droguri cunoscând o mare amploare mai ales în rândul tinerilor și adolescenților.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea penală nr.624 din 10.10.2014 a judecătorului de drepturi și libertăți din fața Tribunalului Maramureș s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului F. I. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 10.10.2014 până la 8.11.2014 pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev.de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000, introducere de droguri de risc în țară fără drept, prev.de art.3 alin.1 din Legea nr.143/2000, cu aplic.art.35 alin.1 C.pen.și art.38 alin.1 C.pen., reținând că sunt incidente dispoz.art.223 alin.2 C.pr.pen. cu referire la art.223 alin.1 C.pr.pen., în sensul că există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat, iar pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Prin rechizitoriul din 27.10.2014 al D. – B. Teritorial Maramureș, inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor mai sus menționate, dar și pentru infracțiunea de deținere de droguri de risc în vederea consumului propriu fără drept prev.de art.4 alin.1 din Legea 143/2000 cu aplic.art.35 alin.1 C.pen.
În esență, s-a reținut în sarcina inculpatului că în baza aceleiași rezoluții infracționale în perioada iulie 2013 – octombrie 2014 a efectuat mai multe operațiuni specifice traficului de droguri, procurând de pe teritoriul Spaniei cantitatea de aproximativ 210 gr. cannabis deținând-o fără drept și transportând-o iar apoi fiind oferită spre vânzare mai multor persoane.
Prin încheierea penală nr.700 din 14.11.2014 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curții de Apel C. s-a înlocuit măsura arestării preventive dispusă față de inculpat cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, această din urmă măsură fiind pusă în executare de îndată și menținută ulterior prin încheierea penală nr. 775 din data de 12.12.2014 a Curții de Apel C..
Analizând hotărârea atacată prin prisma celor de mai sus Curtea apreciază că în mod greșit s-a considerat că în cauză nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu și că măsura preventivă a controlului judiciar este suficientă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, dar și proporțională cu gravitatea acuzației.
Inculpatul este cercetat pentru infracțiuni deosebit de grave, raportat la împrejurarea că este suspectat de introducerea în țară a unei cantități de aproximativ 210 grame de cannabis pe care le-ar fi valorificat oferind altor persoane spre consum pe o perioadă îndelungată, a deținut la rândul său această cantitate de droguri, fapte cu o rezonanță socială deosebită și cu efecte negative asupra persoanelor vulnerabile și expuse tentației de a consuma astfel de substanțe. Pe de altă parte, de la menținerea măsurii arestului la domiciliu până în prezent s-a scurs o perioadă foarte scurtă de timp, în care nu a intervenit nicio împrejurare nouă, astfel că nu se poate susține că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a arestului la domiciliu s-au modificat.
Câtă vreme faptele presupus a fi comise de către inculpat vizează infracțiunile de trafic de droguri de risc, introducere de droguri de risc în țară fără drept alături de împrejurarea, că în speță, nu s-a demarat cercetarea judecătorească iar inculpatul nu a fost încă audiat, determină momentan, concluzia oportunității menținerii arestului la domiciliu, cu atât mai mult cu cât, măsura arestului la domiciliu a fost dispusă abia la 14 noiembrie 2014.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis în mod constant că, dacă indicii concrete impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor, în pofida prezumției de nevinovăție, față de regula respectării libertății individuale fixată de Convenție, prelungirea detenției unui acuzat este legitimă. (CEDH, 26 ianuarie 1993, W.c./Suise, 13 iulie 1996, V. der Tang c/Espagne, 6 noiembrie 2003, Pantano c/Italiei).
Analizând măsura arestului la domiciliu a inculpatului F. I. și din perspectiva dispozițiilor art. 5 par.1 lit.c din Convenție, Curtea constată că sunt îndeplinite exigențele acestui text de lege, arestarea inculpatului până la acest moment procesual fiind legitimă, ea impunându-se și pe viitor, neputând fi înlocuită cu o altă măsură preventivă mai ușoară.
Cercetarea judecătorească nefiind încă demarată, se impune menținerea inculpatului în stare de arest la domiciliu, pentru o bună desfășurare a actului de justiție.
Susținerea Curții este justificată în cele ce preced și de legislația europeană (cazul Saadi contra Regatului Unit și Ambruszkiewicz contra Poloniei din 4 mai 2006, Vrencev contra Serbiei din 23 septembrie 2008, Ladent contra Poloniei din 18 martie 2008), în care se statuează necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat și totodată, existența unei proporționalități a detenției raportat la alte măsuri, mai puțin stringente, conform Codului de procedură penală român, măsurile vizate de art.214 și 218 NCPP (controlul judiciar, sau arestul la domiciliu prevăzut de art. 218 NCPP).
În speța de față, luarea măsurii arestului la domiciliu a inculpatului este justificată prin existența unui interes public, interes care se referă la buna administrare a justiției și totodată protejarea publicului, în sensul eliminării riscului repetării faptelor.
Măsura arestării se apreciază ca judicioasă și necesară pentru apărarea unui interes public.
Prin prisma hotărârilor Contrada contra Italiei din 24 august 1998; Labita contra Italiei din 6 aprilie 2004; Calleja contra Maltei din 7 aprilie 2005, în prezenta cauză s-a dovedit că existența motivelor plauzibile că inculpatul este bănuit de comiterea unor infracțiuni, este o condiție pentru menținerea măsurii arestului la domiciliu.
În legislația română motivele limitative pentru care o persoană poate fi privată de libertate se regăsesc în disp.art.223 alin. 1 Cod procedură penală iar în prezenta cauză, sunt incidente disp.art.223 alin 2 rap. la art 218 Cod procedură penală.
În speța de față, există bănuieli rezonabile că faptele pentru care este cercetată inculpatul F. I., constituiau infracțiuni la momentul în care s-au produs și al efectuării urmăririi penale (cauza Wloch contra Poloniei din 19 octombrie 2000).
Prin încheierea atacată, în mod netemeinic, Tribunalul Maramureș a apreciat că măsura controlului judiciar este suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Desigur, în mod firesc, judecătorul de la tribunal a avut în vedere presupusa gravitate a infracțiunilor, rezonanța socială a unor asemenea fapte, însă a considerat că în prezent datorită împrejurării că inculpatul nu are cazier, poziția procesuală sinceră și regretul exprimat, impun în speță, controlul judiciar.
Curtea reține că în Hotărârea nr._ din 1.07.2008 „C. c/a României” Curtea Europeană, între altele, a indicat ca motiv fundamental care ar permite arestarea provizorie a unei persoane bănuite de săvârșirea unei infracțiuni, pericolul de tulburare a liniștii publice.
Obstrucționarea justiției și pericolul de sustragere, au constituit motive întemeiate de a refuza eliberarea unei persoane arestate preventiv, sau în arest la domiciliu, apreciate ca atare de CEDO în interpretarea art. 5 paragraf 3. De aceea, în situația de față, se impune o astfel de reacție a autorităților pentru a nu se crea și mai mult neîncrederea în capacitatea justiției de a lua măsurile necesare pentru prevenirea pericolului pentru ordinea publică, pentru crearea unui echilibru firesc și a unei stări de securitate socială.
Pericolul pentru ordinea publică, se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și presupusa gravitate a infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpatului, antecedentele sale penale. Numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunii săvârșite de inculpat, nu poate constitui temei pentru menținerea măsurii arestării preventive sau a celui la domiciliu. O parte a doctrinei naționale a susținut că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este și traficul de droguri, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea inculpaților constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.
Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică menținerea măsurii arestului la domiciliu.
Curtea reține că circumstanțele personale ale inculpatului, vârsta, lipsa antecedentelor penale, recunoașterea faptelor în faza de urmărire penală, nu pot constitui temei al reconsiderării privării sale de libertate, ele trebuind evaluate în contextul gravității sporite a presupuselor fapte de care este acuzat și a scopului urmărit, prin măsura preventivă dispusă, respectiv asigurarea unei bune desfășurări a procesului penal.
Împrejurarea că inculpatul F. I. nu are antecedente penale, nu reprezintă un criteriu suficient pentru a se aprecia că lăsarea în libertate a acestuia nu prezintă pericol pentru ordinea publică, lipsa antecedentelor penale reprezentând de altfel, starea de normalitate a unui individ, iar, pe de altă parte, această împrejurare nu l-a împiedicat pe inculpat să ia hotărârea să săvârșească pretinsele infracțiuni.
Față de această situație și apreciind că măsura controlului judiciar nu este proporțională cu gravitatea acuzației, precum și că se impune privarea de libertate pentru înlăturarea stării de pericol pentru ordinea publică pe care astfel de fapte o determină, Curtea reține că măsura preventivă a arestului la domiciliu este legală și temeinică și se impune menținerea acesteia prin prisma dispozițiilor art. 4251 alin 7 pct 2 lit a Cod procedură penală sens în care contestația formulată de D. – B. Teritorial Maramureș va fi admisă.
În consecință, având în vedere dispozițiile art. 208 alin. 4 Cod procedură penală, se apreciază că scopul măsurii preventive a arestului la domiciliu nu s-a realizat într-o perioadă de câteva săptămâni de la luarea acesteia și, văzând că măsura este proporțională cu gravitatea acuzației, că temeiurile care au determinat-o nu s-au schimbat, se va dispune menținerea măsurii preventive dispusă prin încheierea din 14 noiembrie 2014 a Curții de Apel C. și menținută ulterior prin încheierea penală din 12 decembrie 2014 a aceleași curți.
Văzând și disp.art.275 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de D.I.I.C.O.T. – B. TERITORIAL MARAMUREȘ împotriva încheierii penale din data de 5 ianuarie 2015 pronunțată în dosar nr._ 14 al Tribunalului Maramureș, pe care o desființează în totalitate și, rejudecând:
În baza art. 208 alin. 4 Cod procedură penală menține măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă față de inculpatul F. I. (fiul lui I. și I., născut la data de 22 martie 1993 în Sighetu Marmației, județul Maramureș, C.N.P._, domiciliat în ., nr. 541, județul Maramureș) prin încheierea penală nr. 775 din 12 decembrie 2014 a Curții de Apel C..
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C. suma de 100 lei onorariu parțial pentru apărătorul din oficiu al inculpatului, av. M. N. sumă ce se va plăti din FMJ.
Cheltuielile judiciare în contestație rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
E. B. M. B.
red.E.B.
4 ex. – 12.01.2015
| ← Măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de cameră... | Redeschiderea procesului penal (la judecarea în lipsă)... → |
|---|
