Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 63/2016. Curtea de Apel CLUJ

Decizia nr. 63/2016 pronunțată de Curtea de Apel CLUJ la data de 21-01-2016 în dosarul nr. 63/2016

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal 8428

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 63/A/2016

Ședința publică de la 21 ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE - M. R.

JUDECĂTOR - V. G.

GREFIER - A. B. H.

Ministerul Public, P. de pe lângă Curtea de Apel Cluj reprezentat prin procuror - V. T.

S-a luat spre examinare apelul formulat de către inculpatul C. T. împotriva sentinței penale nr.89 din 16.10.2015 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, pronunțată în dosarul nr._, în care acesta a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș dat în dosarul de urmărire penală nr. 171/P/2014, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apărătorul inculpatului – av. B. E. din Baroul Maramureș, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind inculpatul C. T..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că inculpatul C. T., a depus la dosar, prin avocat ales, motive de apel.

Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul asupra apelului formulat în cauză.

Avocatul inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate și, pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună achitarea inculpatului în temeiul art. 396 al. 5 rap. la art. 16 lit. c CPP. În susținerea acestei solicitări, arată că nu există probe care să ateste că inculpatul a săvârșit fapta ce i se impută. Astfel, în speță, s-a efectuat o expertiză, însă în preambulul raportului întocmit expertul arată că a efectuat doar o simulație, fără să fi fost la fața locului, recunoscând posibilitatea existenței unor erori.

Face trimitere la decizia nr. 732/2014 a Curții Constituționale și solicită achitarea inculpatului în temeiul art. 396 al.5 rap. la art. 16 lit. b CPP, întrucât fapta nu este incriminată de legea penală, fiind dezincriminată prin decizia amintită. Prelevarea unei singure probe nu poate duce la concluzia că inculpatul avea o îmbibație alcoolică peste limita legală.

De asemenea, solicită a se avea în vedere principiul nullm crimen sine lege și nulla poena sine lege, precum și faptul că prelevarea unei probe biologice la interval de 2 ore de la incident nu poate duce la concluzia că inculpatul se face vinovat de comiterea acestei infracțiuni. Pentru aceste considerente, solicită a se dispune achitarea inculpatului.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea apelului inculpatului și menținerea sentinței penale apelate ca fiind legală și temeinică, cuprinzând o analiză corectă a probelor administrate. Astfel, susține că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că infracțiunea a fost comisă de către inculpat, proba privind îmbibația alcoolică fiind una certă, iar evoluția evenimentelor și situația dosarului nu pot duce la o altă concluzie. Având în vedere valoarea mare a alcoolemiei, este greu de crezut că inculpatul ar fi avut o alcoolemie sub 0.80 înainte cu 2 ore.

Referitor la martorul P. L. care a declarat că el a condus autovehiculul la momentul incidentului, apreciază că această declarație nu corespunde adevărului, este neverosimilă din perspectiva probelor administrate în dosar, martorul fiind cercetat în prezent pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

De asemenea, din planșele fotografice rezultă impactul dintre organismul persoanei și parbriz, urmele de sânge și de distrugere a substanței de sticlă din acest parbriz doar în spațiul specific conducătorului care era la volan. Nu există dubiu cu privire la faptul că persoana care se afla la volan a suferit leziunile respective, deoarece inculpatul a fost găsit la locul faptei, cu urme specifice unui astfel de traumatism și impact, i s-au acordat îngrijiri medicale, iar în partea dreaptă nu s-a găsit nicio urmă materială sau biologică. Toate aceste aspecte au fost verificate de către instanță din perspectiva martorului P. care nu a putut explica motivul pentru care nu prezenta leziuni deși se afla la volan și nici circumstanțele arătate de acesta nu se coroborează cu probațiunea administrată în cauză. Astfel, martorul a făcut precizări ce nu rezultă din nicio altă probă cu privire la părăsirea locului accidentului în scopul de a aduce un utilaj pentru a scoate mașina avariată din șanț, fără a da o explicație logică pentru care ar fi părăsit o persoană ce prezenta răni vădite după impact, aflată într-o stare de nevoie din perspectiva îngrijirilor medicale. Mai mult, calculând distanța dintre borna kilometrică ce apare pe una dintre fotografii până la destinația arătată de martor – Lăpușul Românesc, ar rezulta că acesta ar fi parcurs pe jos o distanță de 5,2 km pentru a se întoarce tot pe jos pentru că niciun martor nu susține că la fața locului ar fi venit vreun atelaj care să scoată mașina din șanț. Este greu de crezut acest aspect și, în plus, trebuie reținut că martorul nu prezenta nicio leziune în urma impactului. Având în vedere toate de aceste elemente, conchide că inculpatul a fost singura persoană care putea conduce autovehiculul, toate aspectele obiective conducând la concluzia primei instanțe.

D. urmare, sancțiunea aplicată inculpatului este temeinică și legală, cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei sunt în măsură să asigure reeducarea inculpatului, cu precizarea că legea nouă este aplicabilă în cauză.

CURTEA

Prin sentința penală nr.89/16.10.2015 a Judecătoriei Târgu Lăpuș, în baza art. 336 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul C. T., la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

În baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Maramureș sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Orașului Târgu Lăpuș - Serviciul tehnic, producție prestări servicii sau în cadrul Unității de Asistență Medico - Socială Târgu Lăpuș pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 94 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art.93 alin.1 lit. c - e se comunică Serviciului de Probațiune Maramureș.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea acesteia în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță.

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că inculpatului C. T., care la data de 25.03.2014, a condus pe drumurile publice respectiv pe DJ 109 F din direcția S. Băiuț – Tg. Lăpuș, județul Maramureș, autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ având o îmbibație alcoolică de 1,90 g/l alcool pur în sânge, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.

La justa individualizare a pedepselor instanța a avut în vedere dispozițiile art. 74 Cod penal, conform cărora stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii (pe un drum public - DJ 109 F, județul Maramureș), precum și mijloacele folosite și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concluzie s-a apreciat că o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului este proporțională cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, în special raportat la alcoolemia ridicată constatată, respectiv 1,90 g/l alcool pur în sânge.

Față de conduita corespunzătoare a inculpatului, fiind la primul conflict cu legea penală (cazier judiciar de la fila 45 din dosarul de urmărire penală) instanța a apreciat că pentru reeducarea sa în sensul formării unei atitudini responsabile față de valorile sociale ocrotite de legea penală, atenționării asupra necesității de a-și îndrepta conduita și de a nu mai comite infracțiuni în viitor, nu este necesară aplicarea imediată a unei pedepse, însă se impune supravegherea conduitei inculpatului.

Având în vedere că pedeapsa este de 1 an și 6 luni închisoare, că inculpatul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, că și-a manifestat expres acordul de presta o muncă neremunerată în folosul comunității, că anterior comiterii faptei a avut un comportament corespunzător, prezentând astfel garanții suficiente de îndreptare, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 91 Cod penal.

Astfel, în baza art. 91 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 2 ani conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.

În baza art. 93 alin. 1 lit. a-e Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune Maramureș la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. 2 lit. b Cod penal s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Maramureș sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Orașului Târgu Lăpuș - Serviciul tehnic, producție prestări servicii sau în cadrul Unității de Asistență Medico - Socială Târgu Lăpuș pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 94 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 93 alin. 1 lit. c - e se vor comunica Serviciului de Probațiune Maramureș.

În baza art. 91 alin. 4 Cod penal s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 Cod penal care prevăd revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere și executarea acesteia în regim de detenție în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni sau al nerespectării cu rea-credință a măsurilor de supraveghere sau a obligațiilor impuse de instanță.

În baza art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală instanța l-a obligat pe inculpat la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat în termen legal apel, criticând soluția primei instanțe ca nefiind temeinică și legală.

În motivarea apelului său inculpatul a învederat faptul că nu există probe care să conducă la stabilirea vinovăției sale iar, raportul de expertiză a care face referire instanța de fond este, după cum s-a arătat și în preambulul acestuia, o simulație efectuată de expert, care nu a fost la fața locului și a recunoscut posibilitatea existenței unor erori. Mai mult, prin decizia nr.732/2014 a Curții Constituționale fapta a fost dezincriminată, astfel că aplicând principiile de drept penal „nullum crimen sine lege” și „ nulla poena sine lege”, se impune achitarea inculpatului.

Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale în materie, curtea reține următoarele:

În urma administrării unui vast probatoriu, a analizei atente și detaliate a acestuia, instanța de fond a reținut o stare de fapt corectă, conformă cu realitatea.

Astfel, se constată pe deplin dovedită vinovăția inculpatului care la data de 25.03.2014, a condus pe drumurile publice respectiv pe DJ 109 F din direcția S. Băiuț – Tg. Lăpuș, județul Maramureș, autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ având o îmbibație alcoolică de 1,90 g/l alcool pur în sânge.

Susținerile inculpatului referitoare la faptul că nu acesta ar fi condus autoturismul s-au dovedit a fi nesincere și ca urmare, corect înlăturate de către prima instanță.

Pentru a conchide astfel, curtea a avut în vedere raportul de expertiză nr. 148 din 09 septembrie 2015 întocmit în cauză, în care, expertul criminalist a concluzionat că în urma analizei cinematicii și a dinamicii victimei din autoturismul Dacia L., și prin coroborare cu leziunile suferite de aceasta în urma impactului, rezultă că la momentul producerii evenimentului rutier, inculpatul C. T. se afla în locul aferent postului de conducere al autovehiculului. (filele 84-95). Această probă se coroborează pe deplin cu actele medicale depuse la dosar din care rezultă leziunile suferite de inculpat dar și cu procesul-verbal de cercetare la fața locului, potrivit căruia inculpatul avea calitatea de conducător auto în momentul evenimentului rutier, planșele fotografice, fotografii în care se pot observa consecințele evenimentului rutier a cărui protagonist a fost inculpatul. Concluzionând, apreciem că neîntemeiate criticile apărării referitoare la expertiza întocmită în cauză.

Tot în acest sens sunt și depozițiile martorilor P. A. O. și T. I. C. care reaudiați de către judecătorul fondului, nu au menționat aspecte care să contrazică declarațiile formulate în cursul urmăriri penale. Astfel cei doi martori, în timp ce se deplasau cu autoturismul pe direcția localităților R.-Lăpuș, au fost opriți de către organele de poliție care le-au solicitat să asiste la cercetările efectuate cu privire la evenimentul rutier în cauză.

Martorii au observat un autoturism de culoare roșie marca Dacia L. intrat în șanțul din afara părții carosabile precum și faptul că persoana implicată în accident, și despre care au aflat din discuțiile purtate la fața locului că se numește ,,C.’, se afla în acel moment în ambulanță primind îngrijiri medicale.

Din declarațiile celor doi martori rezultă că în intervalul în care aceștia au participat la măsurători, de circa o oră, la fața locului nu au văzut niciun tractor și nici nu au auzit alte discuții cu privire la persoana care l-ar fi scos pe inculpat din autoturismul avariat, astfel încât să se confirme ipoteza prezenței unei alte persoane alături de inculpat la momentul avarierii autoturismului.

Pe de altă parte, ne însușim întrutotul argumentația instanței de fond referitoare la martorii P. L., Costenar D. și C. F., colegii inculpatului, care în mod evident au dat declarații pro causa în vederea susținerii apărărilor nefondate a inculpatului.

De altfel, aceste depoziții nu sunt susținute de nici una dintre probele administrate în speță, ba, mai mult sunt infirmate de probele științifice și testimoniale arătate mai sus.

Apoi, cu privire la Decizia nr.732/2014 a Curții Constituționale s-a constatat doar că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice” din cuprinsul dispozițiilor art.336 alin.(1) din Codul penal este neconstituțională, ceea ce nu conduce automat la o dezincriminare a infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală, astfel că nici această critică nu este fondată.

Față de cele de mai sus, constatând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, în baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondat apelul declarat.

Va obliga inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.421 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul C. A. T. (fiul lui A. și H., născut la data de 18.10.1952 în Tg.Lăpuș, CNP:_, posesor al CI . nr. 595 931, cetățenie română, căsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, studii medii, contabil în cadrul Ocolului Silvic Tg.Lăpuș județul Maramureș, fără antecedente penale, domiciliat în Tg.Lăpuș, .. 159, județul Maramureș) împotriva sentinței penale nr.89/16.10.2015 a Judecătoriei Târgu Lăpuș.

Obligă inculpatul la plata în favoarea statului a sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 21.01.2016.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,GREFIER,

M. R. V. G. A. B. H.

Red.VG/SMD

4 ex./25.01.2016

Jud.fond. A. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 63/2016. Curtea de Apel CLUJ