Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 420/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 420/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 582/118/2013/a8
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 420/P
Ședința publică de la 22 Mai 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - M. U.
Judecător – M. D. M.
Judecător - E. C. M.
Grefier - A. B.
Ministerul Public – Direcția Națională Anticorupție, Serviciul Teritorial Constanta prin PROCURORDNA – O. B.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de formulată de inculpatulG. E. - fiul lui I. și I., născut la data de 12.01.1961, împotriva încheierii de ședință din data de 17.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13. - având ca obiect cererea de liberare provizorie pe cauțiune,
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea dispozițiilor art.297 Cod procedură penală, se prezintă recurentul inculpat G. E., in stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp. art.318 cod procedură penală, instanța procedează la verificarea identității recurentului inculpat G. E., care precizează că își menține recursul declarat în cauză.
În conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală, părțile prezente arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.
Curtea nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 302 cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511 cod procedură penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri
Având cuvântul, avocat G. A. pentru recurentul inculpat G. E., solicită în temeiul dispozițiilor art. 38512 pct.2 lit d cod procedură penală admiterea recursului, casarea încheierii din data de 17.05.2013 a Tribunalului C. și, rejudecând să se constate ca întemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune, potrivit disp. art. 1604, 1606 și 1608a cod procedură penală, urmând a se stabili în sarcina inculpatului recurent obligațiile instituite de art. 1602 al.3 cod procedură penală. Totodată, solicită a se lua act de achitarea cauțiunii și stabilirea cazurilor în care nu se restituie cauțiunea în condițiile art. 1605 cod procedură penală și a i se atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 16010 cod procedură penală, în referire la condițiile revocării respectivei măsuri .
Analizând cererea de liberare provizorie pe cauțiune, se poate observa că instanța de fond a dat o eficiență mai mare examinării temeiurilor avute în vedere, invocând decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, în condițiile în care, potrivit acestei decizii instanța, analizând temeinicia unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, este obligată să examineze temeiurile avute în vedere, dar din perspectiva celor trei condiții prevăzute de art. 1602 cod procedură penală, respectiv existența unor date din care să rezulte că inculpatul ar săvârși alte fapte penale sau că va împiedica buna desfășurare a procesului penal, precum și limitele de pedeapsă care sunt determinante în ceea ce privește admiterea în principiu a unei astfel de cereri.
Potrivit aceleiași decizii, instanța este datoare să verifice dacă buna desfășurare a procesului penal este sau nu împiedicată de punerea în libertate a inculpatului, nefiind suficient argumentul că există aceste temeiuri și, ca atare să se respingă de plano cererea de liberare provizorie pe cauțiune. Mai reține prima instanță că, circumstanțele personale ale inculpatului ,ele singure nu sunt de natură să conducă automat la admiterea de plano a cererii, deși dreptul inculpatului este limitat doar la garanții, ce țin de esența dreptului persoanei, mai exact ce garanții poate prezenta ca persoană inculpatul G. E. pentru a putea fi cercetat în stare de libertate, iar ca și o condiție, fără examinarea pe fond a cauzei, respectiv o eventuală examinare a faptei, în caz contrar s-ar aduce o gravă atingere prezumției de nevinovăție.
Ori, argumentele aduse de judecătorul fondului în sensul că,din perspectiva celor trei condiții doar una singură ar exista și anume că inculpatul G. este o persoană influentă în comunitatea din Agigea și că ar crea o oarecare presiune asupra martorilor nu sunt suficiente..
În acest sens, urmează a se constata că inculpatul recurent G. E., care este arestat de 5 luni de zile, a avut o conduită procesuală pozitivă până în acest moment procesual când au fost administrate probele în acuzare și nu există nici un element, o dată, o împrejurare, ori o situație de natură a convinge instanța că inculpatul a împiedicat aflarea adevărului sau că a determinat tergiversarea cauzei, dimpotrivă cauza s-a judecat cu celeritate, fiind administrate probele în acuzare. Argumentul adus de judecătorul fondului, cum că există indicii că inculpatul va influența martorii, în legătură cu care nu se cunoaște dacă vor fi sau nu încuviințați întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra probatoriilor în apărare este unul lipsit de logică. Pe de altă parte, arată că din lista de probatorii rezultă că martorii propuși de către G. E. nu aparțin comunității, deși în calitate de apărător a insista ca unii dintre martori să fie din comunitate. Mai mult decât atât, apreciază că această influență a inculpatului G. asupra comunității poate fi interpretată și în favoarea acestuia, în condițiile în care acesta este o persoană cotată bine în comunitate, a făcut o . acțiuni sociale benefice comunității și, ca atare poate să fie cercetat în stare de libertate. Această așa zisă influență nu trebuie interpretată numai în sens negativ, având în vedere că nu există nici un element care să ateste că a luat legătura cu vreun martor și că a încercat să-l influențeze.
Din perspectiva celorlalte două condiții, solicită instanței de control judiciar să se constate că limita de pedeapsă este îndeplinită și nu există date că inculpatul va săvârși alte fapte, iar pe de altă parte există și cea de a doua condiție pe care instanța de fond o reține ca fiind un pericol, respectiv nu există date sau alte împrejurări care să ateste că ar influența martorii, în condițiile în care mu s-a pronunțat.
Invocă practică CEDO, cauza Newman contra Austriei, când s-a reținut că temerea pentru sustragerea inculpatului de la proces nu este suficientă și trebuie analizată în raport cu datele personale ale inculpatului, dacă are o stabilitate familială sar dacă deține bunuri iar această temere descrește pe măsură ce trece o perioadă mai mare de arest. În aceeași speță, s-a mai reținut că, din punct de vedere al rezonabilității termenului, acesta se raportează la circumstanțele cauzei și în special la împrejurarea că persoana este prezumată nevinovată, arestarea fiind justificată numai dacă există anumite exigențe de interes public. Aspectele ce țin de faptă, încadrare juridică sunt aspecte pe care instanța nu trebuie să le analizeze atunci când examinează o cerere de liberare provizorie pe cauțiune sau sub control judiciar, ci doar la momentul examinării cauzei pe fond. La dosarul cauzei există suficiente înscrisuri, din care rezultă conduita bună anterioară a inculpatului, dar și a unei perspective viitoare, întrucât inculpatul va avea o bună conduită, fiind interesul acestuia să se administreze probele în apărare, mai ales că încă de la începutul procesului penal acesta și-a susținut nevinovăția .
Reprezentantul Parchetului ,având cuvântul solicit respingerea recursului declarat de recurentul inculpat G. E., ca nefondat și menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică.
În mod corect a apreciat instanța de fond că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și că se circumscriu scopului măsurilor preventive prev de art. 136 al.1-8 cod procedură penală și disp. art. 6 par.1 CEDO în referire la împrejurarea că nu a fost depășit termenul rezonabil al perioadei de când datează arestul preventiv al inculpatului raportat la natura și gravitatea acuzațiilor, complexitatea probatoriului și a activității infracționale reținută în sarcina inculpatului.. De asemenea, în mod corect a apreciat prima instanță că, circumstanțele personale ale inculpatului, ca aspecte singulare nu sunt de natură a conduce în mod automat și la admiterea de plano,a unei astfel de cereri neintervenind elemente de noutate față de momentul la care s-a luat măsura arestării preventive sau de la momentul formulării ultimei cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
Recurentul inculpat G. E., în cuvântul său, arată că este de acord cu apărătorul său, solicită admiterea cererii., precizând că se va supune tuturor obligațiilor impuse.
CURTEA .
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 17.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13 s-a dispus în baza art.1608a al.6 c.pr.pen. respingerea ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul G. E. - fiul lui I. și I., ns.la data de 12.01.1961, deținut în Penitenciarul Poarta-Albă.
În baza art.1605 al.4 lit.f)c.pr.pen. s-a dispus restituirea cauțiunii în sumă de 60.000 lei depusă de către inculpat(chitanța . nr._ ,recipisa de consemnare nr._/1 CEC BANK C.).
În baza art.192 al.2 c.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 120 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că sunt îndeplinite sub aspect formal condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie pe cauțiune ,în considerarea disp.art.1608 c.pr.pen., urmând a se verifica în continuare temeinicia acestei cereri,în raport de persoana inculpatului, conduita sa procesuală și natura faptelor pentru care s-a dispus măsura arestării preventive.
De altfel, îndeplinirea formală a condițiilor prev. de art. 160² al. 1, 2. c.pr.pen.nu constituie un temei suficient pentru a se aprecia drept întemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune.
Instanța a apreciat în acest stadiu procesual, după epuizarea administrării probelor propuse de către acuzare, că în raport de elementele care configurează faptele reținute în sarcina inculpatului, conform rechizitoriului, de modalitatea concretă de comitere a acestora, natura și gravitatea deosebită a activității infracționale ce s-ar fi desfășurat, complexitatea acesteia, care s-ar fi întins pe un interval destul de îndelungat de timp,atingerea deosebit de gravă adusă relațiilor sociale care protejează buna desfășurare a activității de serviciu,care presupune îndeplinirea cu probitate de către funcționarii publici a îndatoririlor de serviciu ,atingerea adusă în mod indirect și relațiilor care privesc înfăptuirea justiției, împrejurările concrete în care s-ar fi organizat, în mod premeditat, contribuția efectivă însemnată a inculpatului, potrivit acuzării, rezonanța socială negativă a faptelor de a căror comitere este bănuit acesta și care persistă și la acest moment procesual, sensibilitatea publică deosebită la săvârșirea unor astfel de fapte, că nu se impune lăsarea sa în libertate, pentru a preîntâmpina și un pericol concret pentru ordinea publică, constând în starea de nesiguranță pentru relațiile sociale ocrotite de lege, precum și referitor la capacitatea organelor judiciare de a lua măsurile eficiente pentru stoparea și descurajarea unor fapte ilicite de corupție de natura celor care se reține în sarcina inculpatului,astfel că se va dispune respingerea cererii formulată de către inculpat, ca neîntemeiată.
Circumstanțele personale ale inculpatului după cum s-a susținut( -nu posedă antecedente penale, este căsătorit,are familie,) ca aspecte singulare nu sunt de natură a conduce în mod automat și la admiterea de plano,a unei astfel de cereri neintervenind elemente de noutate față de situația prezentată la momentul luării măsurii de excepție a arestării preventive. în condițiile în care aceste aspecte ar trebui să reprezinte o stare de normalitate în relațiile sociale.
Inculpatul este o persoană influentă în comunitatea în care trăiește și muncește, iar punerea sa în libertate ar putea crea un factor de presiune asupra martorilor propuși în apărare și care ar mai putea fi audiați în cauză.
În considerarea și a Deciziei nr.17/din 17.10.2011 a Î.C.C.J.-secții unite –de admitere a recursului în interesul legii (ale căror dispoziții sunt obligatorii pentru instanțe conform art.414 5 al.4 c.pr.pen)se constată în prezenta cauză că atât temeiurile primare care au determinat inițial adoptarea acestei măsuri de excepție cât și scopul măsurii arestării preventive astfel cum este înscris în art.136 al.1 c.pr.pen. și a fost avut în vedere la adoptarea măsurii,subzistă in continuare,mai ales că ,în considerarea și a disp.art.6 par.1 CEDO, nu a fost depășit caracterul rezonabil al perioadei de când datează detenția preventivă a inculpatului și anume de cca 115 zile,în raport de multitudinea și gravitatea deosebită a acuzațiilor aduse și de complexitatea activității infracționale pretins a fi desfășurate.
Întrucât lăsarea în libertate a inculpatului nu este oportună și prudentă în raport de actualul stadiu procesual,acesta neprezentând suficiente garanții, în raport și de considerentele arătate, în baza art.1608a al.6 c.pr.pen se va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie pe cauțiune formulată de inculpatul G. E..
Prin această soluție nu se încalcă nici prezumția de nevinovăție de care se bucură în continuare inculpatul,conform art.52 c.pr.pen în referire la art.6 par.2 C.E.D.O..și nici dreptul său la un proces echitabil, cu respectarea unui termen rezonabil, întrucât ambele exigențe sunt compatibile cu orice măsură restrictivă sau privativă de libertate, pentru a se asigura buna desfășurare în continuare a cercetărilor.
Împotriva încheierii de ședință din data de 17.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13 a declarat recurs inculpatul G. E., care a solicitat admiterea cererii de liberare provizorie pe cauțiune pentru motivele dezvoltate în practicaua deciziei.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C. Pr. P.., curtea constată că recursul formulat de inculpatul G. E. este nefondat.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial C. s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților F. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, prevăzută de art.6 și 7 alin.1 din Legea nr.78/2000 în referire la art.254 alin.1 și 2 Cod penal, luare de mită, prevăzută de art.6 și 7 alin.1 din Legea nr.78/2000 în referire la art.254 alin.1 și 2 Cod penal, șantaj, prevăzută de art.131 din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, șantaj în formă continuată, prevăzută de art.131 din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și G. E., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la luare de mită, prevăzută de art.26 Cod penal raportat la art.6, art.7 alin.1 și art.8 din Legea nr.78/2000 în referire la art.254 alin.1 și 2 Cod penal, șantaj, prevăzută de art.131 din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, dare de mită, prevăzută de art.6, art.7 alin.2 și art.8 din Legea nr.78/2000 în referire la art.255 Cod penal, șantaj în formă continuată, prevăzută de art.131 din Legea nr.78/2000 în referire la art.194 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
Prin încheierea de ședință nr.207 din data de 23.12.2012 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._/118/2012 s-a dispus în faza de urmărire penală arestarea preventivă a inculpaților F. D. și G. E. pentru o perioadă de 29 zile, începând cu data de 23.12.2012 și până la data de 20.01.2013. Instanța a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.143 Cod procedură penală și incidența cazului prevăzut de art.148 lit.f Cod procedură penală, raportat la împrejurările în care sunt suspectați inculpații că ar fi comis faptele și la circumstanțele personale ale acestora.
În sarcina inculpaților F. D. și G. E. se reține că la data de 13.12.2012 numitul F. R. I. a formulat la Direcția Națională Anticorupție Serviciul Teritorial C. un denunț penal privind pe inculpații F. D., agent șef de poliție în cadrul Serviciului de Investigarea a Fraudelor al Inspectoratului de Poliție al Județului C. și G. E., administrator al . Agigea, județul C. și consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Agigea, județul C..
Denunțătorul a relatat faptul că în vara anului 2010, având calitatea de asociat unic și administrator al . M., a încheiat o înțelegere, inițial verbală, iar ulterior în formă scrisă, în baza căreia firma reprezentată de către inculpatul G. E., respectiv . Agigea, județul C., îi dona denunțătorului o cantitate de aproximativ 1.500 tone deșeu de uree, care se afla pe un teren aparținând acestei din urmă societăți. Urmare înțelegerii dintre părți, denunțătorul a procedat la curățarea terenului de deșeul menționat și l-a împrăștiat pe alte terenuri arabile.
După încheierea operațiunii, numitul F. R. I. a fost contactat de către inculpatul G. E., care i-a solicitat suma de 540.000 lei, reprezentând prețul cantității de 800 tone uree, pe care nu a mai considerat-o a fi deșeu, ci produs cu valoare economică.
Ca urmare a refuzului denunțătorului de a efectua plata, inculpatul G. E. a formulat plângere penală împotriva numitului F. R. I., înregistrată sub nr.1627/P/2010 la P. de pe lângă Tribunalul C., pentru săvârșirea a două infracțiuni de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, precum și a infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani, fapte prevăzute de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 Cod penal, art.9 alin. 1 lit.a din Legea nr. 241/2005, art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 și art.215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal, dosarul aflându-se în lucru la agentul șef de poliție F. D..
Denunțătorul arată că inculpatul F. D. i-a solicitat, în repetate rânduri, să se prezinte în biroul său, fără a fi însoțit de avocații aleși și i-a propus să „îl împace" cu inculpatul Gheorduneascu E., care are calitatea de partea vătămată în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., totodată lucrătorul de poliție punându-i în vedere să achite „ce are de achitat", respectiv prejudiciul de 540.000 RON reclamat de partea vătămată.
De asemenea, denunțătorul a mai precizat că, după o întâlnire avută cu subofițerul de poliție, inculpatul G. E. i-a confirmat că se află în înțelegere cu acesta, comunicându-i în plus faptul că, dacă nu îi va achita contravaloarea prejudiciului pretins, agentul șef F. D. va continua cercetările în dosarul penal și amenințându-l pe denunțător cu certitudinea condamnării la închisoare în cazul în care nu se va conforma pretențiilor formulate de către partea vătămată.
Astfel cum reiese din denunțul din data de 13.12.2012, precum și din declarația denunțătorului din data de 19.12.2012, în intervalul 14.02._11, la constrângerea exercitată de către inculpați, prin amenințarea cu realizarea cercetărilor penale în dosarul sus menționat, în așa fel încât denunțătorul să fie condamnat la închisoare cu executarea în penitenciar dacă nu acceptă să plătească suma de 125.000 euro, apreciată ca prejudiciu de G. E., numitul F. R. I. a consimțit să treacă în proprietatea acestuia, cu titlu gratuit, dar prin contracte simulate de vânzare cumpărare încheiate de acesta cu concubina denunțătorului, B. D., un apartament și trei terenuri, a căror valoare a fost apreciată, de către denunțător, la suma de 75.000 euro.
Se mai arată că, în perioada următoare, cei doi inculpați au exercitat presiuni asupra denunțătorului, pretinzându-i acestuia să achite diferența, în valoare de 35.000 euro, care ar mai fi rămas de acoperit până la concurența pretinsului prejudiciu invocat de către cel dintâi, în calitate de parte vătămată. De asemenea, agentul de poliție F. D. i-a pretins numitului F. R. I., pentru sine, suma de 15.000 euro, în schimbul îndeplinirii de către denunțător a condițiilor referitoare la remiterea sumelor mai sus menționate lucrătorul de poliție promițându-i acestuia că va propune o soluție favorabilă acestuia în dosarul penal nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C..
Se mai arată că la data de 20.12.2012, cei doi inculpați s-au întâlnit cu denunțătorul în incinta unui local public din municipiul C., din discuțiile purtate rezultând că agentul de poliție F. D. i-a prezentat denunțătorului împrejurarea că, dacă va achita suma respectivă, va desfășura și orienta cercetările penale în dosarul respectiv, astfel încât soluția ce se va impune va fi una de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării sau, mai mult chiar, de scoatere de sub urmărirea penală.
De asemenea, cu ocazia aceleiași întâlniri, inculpatul F. D. a acceptat promisiunea remiterii de către numitul F. R. I., pentru sine, prin intermediul coinculpatului G. E., a sumei de 15.000 euro, în același scop, respectiv acela ca, pe parcursul efectuării cercetărilor penale în dosarul nr.1627/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul C., să administreze probe de natură a crea denunțătorului o situație favorabilă, care să determine în final obținerea unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării sau chiar de scoatere de sub urmărirea penală.
La data de 22.12.2012, în jurul orei 1045, inculpatul G. E. a fost surprins în flagrant, de către un procuror și ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul Teritorial C., în incinta Agenției L. a Raiffeisen Bank SA, imediat după ce a primit de la denunțătorul F. R. I. suma totală de 45.000 euro, din care 30.000 euro pentru sine și 15.000 euro pentru agentul de poliție F. D., astfel cum reiese din procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante încheiat la aceeași dată.
Potrivit art. 1601 C. pr. pen., în cursul procesului penal, inculpatul poate cere punerea sa în libertate provizorie sau pe cauțiune. O dispoziție asemănătoare se regăsește în art. 23 alin. 10 din Constituție.
De asemenea, în art. 1608a alin. 2 C. pr. pen. se arată că instanța admite cererea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată.
Dispozițiile arătate, precum și principiul constituțional enunțat în art. 23 alin. 10 din Constituție consacră caracterul facultativ al liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune.
În afara condițiilor de formă în raport de care se apreciază admisibilitatea, precum și condițiile prev. de art. 1602 alin.1,2 C. pr. pen., instanța are obligația de a verifica temeinicia cererii de liberare provizorie pe cauțiune.
Ținând seama de infracțiunile ce fac obiectul cauzei, așa cum s-a reținut și de prima instanță, sunt îndeplinite condițiile de formă și cele prev. de art. 1602 alin. 1 C. pr. pen. și nu există elemente certe care să conducă la concluzia că inculpatul ar zădărnici aflarea adevărului, pentru ca cererea de liberare provizorie să cadă sub incidența art. 1602 alin. 2 C. pr. pen.
Îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602 alin. 1,2 C. pr. pen. nu constituie un argument suficient pentru a aprecia drept întemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Prin decizia nr. 17/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii s-a stabilit că„ în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune a învinuitului ori inculpatului”, urmând a se ține seama de „gravitatea faptei, pericolul concret pentru ordinea publică demonstrat prin probe, impactul social al faptei reținute în sarcina inculpatului, limitele de pedeapsă, durata arestului, persoana inculpatului, vârsta, antecedente penale și sănătatea acestuia”.
Prima instanță a avut în vedere aceste criterii obligatorii, instituite prin decizia nr. 17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la analiza temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, stabilind în mod justificat că nu sunt elemente în favoarea liberării provizorii pe cauțiune a inculpatului G. E..
În stabilirea caracterului întemeiat sau neîntemeiat al cererii trebuie reținut că instanța are în vedere situația premisă a măsurii arestării preventive legal luată față de inculpat, inclusiv motivele de fapt și de drept care au justificat privarea de libertate a inculpatului, urmând ca criteriile ce permit stabilirea temeiniciei cererii să fie analizate prin raportare la situația avută în vedere la luarea și menținerea măsurii arestării preventive.
Inculpatul G. E. este acuzat de săvârșirea unor fapte grave de corupție sau împotriva libertății persoanei, cu un grad ridicat de pericol social, a căror gravitate este subliniată de scopul reținut în actul de sesizare ca fiind urmărit de inculpat, de valoarea mare a mitei oferite, calitatea de membru ales al unei autorități administrative locale a inculpatului G. E., dar și calitatea celui mituit - lucrător de poliție judiciară.
Modalitatea în care se reține comiterea presupuselor fapte penale, modalitatea de conceperea acestora, relațiile sociale pretins lezate, ce privesc buna desfășurare a activității de serviciu, cinstea, corectitudinea și probitatea funcționarilor publici, ca o condiție necesară a activității normale și legale a instituțiilor de stat, urmarea imediată produsă prin săvârșirea prezumtivelor fapte, constând în producerea unei stări de pericol pentru relațiile de serviciu și afectarea încrederii cetățenilor în autoritățile publice, valoarea ridicată a sumei pretinse ca mită, denotă o gravitate deosebită a faptelor de a căror comitere este suspectat inculpatul și o periculozitate sporită a acestora.
Limitele de pedeapsă ale infracțiunilor reținute în sarcina inculpatului ( legea prevede pedeapsa închisorii până 12 ani pentruz cea mai gravă acuzație) sunt suficient de ridicate pentru a releva necesitatea privării preventive de libertate a inculpatului în actualul stadiu procesual.
Curtea mai constată că arestarea preventivă a inculpatului datează din data de 23.12.2012, perioadă în care s-a finalizat urmărirea penală, a fost sesizată instanța și au fost administrate probele în acuzare, astfel că perioada arestării preventive nu poate fi apreciată ca nerezonabilă în actualul stadiu procesual. Se are în vedere atât durata efectivă a privării de libertate, cât și momentul procesual; urmează a fi discutate mijloacele de probă propuse în apărare de inculpați și partea civilă, iar până la stabilirea probelor ce vor fi în continuare administrate în primă instanță și determinarea posibilității influențării lor prin punerea în libertate a inculpatului este oportun bunei desfășurări a procesului penal ca inculpatul să fie menținut în arest preventiv.
Elementele ce acționează în favoarea inculpatului sunt datele sale personale (nu are antecedente penale, are o familie, copii în întreținere, este absolventul unei instituții de învățământ superior, calitatea de primar i-a permis implicarea în activități de sprijinire a comunității locale). Cu toate acestea, garanțiile oferite de persoana inculpatului nu pot fi analizate distinct de acuzațiile penale ce i se aduc, întrucât conduita persoanei se reflectă în acțiunile sale exterioare, așa încât acestea nu sunt suficiente pentru a considera că persoana inculpatului prezintă suficiente garanții pentru a fi pus în libertate în acest stadiu incipient al fazei de judecată, în condițiile în care este acuzat că de săvârșirea mai multor infracțiuni grave, aspect care vină să pună serios sub semnul îndoielii probitatea morală a inculpatului și garanțiile pe care acesta le-ar putea oferi.
Curtea remarcă faptul că inculpatul a formulat mai multe cereri de liberare provizorie, ultima dintre acestea fiind soluționată în recurs în data de 30.04.2013, iar aspectele ce țin de persoana inculpatului și gravitatea faptelor au fost analizate, apreciindu-se că nu se justifică punerea în libertate a inculpatului. De la data de 30.04.2013 nu au intervenit schimbări cu privire la temeiurile arestării preventive, stadiul procesual, evoluția cauzei sub aspect probator, persoana inculpatului ori oportunitate punerii în libertate a inculpatului, în condițiile în care prezenta cerere de liberare a fost formulată între termenele de judecată acordate de prima instanță. D. trecerea unui interval de timp de aproximativ 3 săptămâni, fără alte modificări sub aspect real sau personal, nu poate atrage admiterea prezentei cereri de liberare provizorie pe cauțiune. Indisponibilizarea sumei de 60.000 lei cu titlu de cauțiune nu este considerată de curte ca un argument puternic, de natură să contrabalanseze celelalte motive reținute în defavoarea inculpatului, în condițiile în care datele cauzei conturează o situație financiară solidă a inculpatului, pentru care acesta sumă nu ar putea constitui un puternic factor care să asigure prin sine buna desfășurare a procesului penal.
În concluzie, în raport de argumentele mai sus analizate, curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că liberarea provizorie pe cauțiune a inculpatului G. E. nu este oportună în actualul moment procesual.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. curtea va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul G. E. împotriva încheierii de ședință din data de 17.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. inculpatul G. E. va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen. respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul G. E. împotriva încheierii de ședință din data de 17.05.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C. pr. pen. obligă inculpatul G. E. la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.05.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. U. M. D. M. E. C. M.
Grefier,
A. B.
Jud fond E:G.
Red dec jud M D.M.
2ex/24.05.2013
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 39/2013. Curtea... | Abuz în serviciu în formă calificată. Art.248 ind 1 C.p..... → |
|---|
