Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 50/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 50/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 142/118/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL C.
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 50/P
Ședința publică din 9 aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE – M. U.
Judecător - E. C. M.
Grefier - I. C.
Cu participarea Ministerului Public – prin procuror Grațiela L.
S-a luat în examinare apelului penal declarat de revizuientul N. D. – deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 66/05.02.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, având ca obiect revizuire.
La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp. art. 297 cod procedură penală, se prezintă apelantul revizuient N. D. – în stare de arest și asistat de avocat oficiu T. O. C. conform delegației nr. 2155/2013 emisă de Baroul C..
Procedura de citare este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, în conformitate cu dispozițiile art. 301 cod procedură penală.
Apelantul revizuient N. D., după ce a luat legătura cu apărătorul din oficiu, arată că înțelege să își retragă apelul promovat în cauză, aspect consemnat în procesul verbal atașat la dosar.
Apărătorul apelantului revizuient, având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a acestuia, în sensul retragerii recursului.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a apelantului revizuient, în sensul retragerii apelului.
În ultimul cuvânt, apelantul revizuient N. D. solicită instanței să ia act de retragerea apelului.
CURTEA
Asupra apelului penal de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 66 din data de 05.02.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, s-a hotărât:
„
În baza art .403 alin.1 rap.la art. 394 alin.1 lit.a Cod proc.pen.,
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul N. D. – fiul lui M. și T., născut la 08.10.1965 – deținut în Penitenciarul Slobozia- privind sentința penală nr.129/27.03.2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ ,menținută prin decizia penală nr.14/P/09.01.2010 a Curții de Apel C. ( dosar penal nr._ ) și modificată prin decizia penală nr.1276 /24.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție( dosar penal nr._ ).
În baza art. 192 alin. 2 Cod proc. pen., obligă condamnatul revizuient la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat”.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
„ La data de 07.01.2013 ,a fost înregistrată pe rolul Tribunalului C., cererea de revizuire formulată de condamnatul N. D. ,împotriva sentinței penale nr.129 /27.03.2009 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ ,rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1276/24.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. s-a dispus trimiterea în judecată alături de alți 7 ( șapte ) inculpați a inculpatului N. D. ,pentru săvârșirea infracțiunilor de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni,prev. de art. 323 alin. 2 Cod penal și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în forma continuată, prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4 și 5 Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal.
În fapt,s-a reținut în sarcina inculpaților că, în intervalul aprilie-mai 2004, s-au asociat, au inițiat și au sprijinit, aderând la filiera infracțională, care a acționat în numele S.C"LAVIMOND" S.R.L. C., în vederea săvârșirii infracțiunii de înșelăciune. Astfel, în scopul de a induce în eroare părțile vătămate ., . G., . BUCUREȘTI, ., RONED IMPEX SRL BUCUREȘTI, . MUSCEL, inculpatul N. D. a completat parțial sau integral înscrisuri în numele inculpatului I. I., modalitate de natură să orienteze întreaga răspundere către o singură persoană, care avea calitatea de asociat.
Tribunalul C., prin sentința penală nr. 129 pronunțată la data de 27 martie 2009 în dosarul penal nr._, a dispus condamnarea inculpatului N. D. la pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, în condițiile art. 57 Cod penal.Prin decizia penală nr.14 /29.01.2010 a Curții de Apel C. ,calea de atac a apelului a fost respinsă prin decizia penală nr.14/P/29.01.2010 a Curții de Apel C. iar ulterior, sentința penală a rămas definitivă prin decizia penală nr. 1276/24.04.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție ,care a modificat-o ,dar nu și în ceea ce privește pe N. D..
Condamnatul s-a adresat cu cerere de revizuire Parchetului de pe lângă Tribunalul C.,solicitând revizuirea hotărârii ,temeiul invocat fiind cel prevăzut de art.394 alin.1 lit.a Cod proc.pen.
Astfel, revizuientul, în sprijinul dovedirii nevinovăției sale, a solicitat audierea în calitate de martori a numiților F. C. și B. F. ( secretara de la .. ). Or,se poate observa că, în ceea ce îl privește pe cel dintâi martor, inculpatul nu a propus audierea lui în nici o fază procesuală, iar referitor la cealaltă persoană, instanța nu a putut audia nemijlocit această martoră ,întrucât din mandatul de aducere executat a rezultat că a plecat în Spania imediat după declanșarea cercetărilor.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi cerută pentru cazurile expres și limitativ prevăzute în art. 394 Cod proc. pen., respectiv când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, a fost declarat fals ; d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuite se cere ;e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.
În urma verificării actelor și lucrărilor dosarului și a motivului de revizuire ,instanța constată că cererea nu este admisibilă întrucât se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute în lege pentru declararea acestei căi extraordinare de atac.
Conform art. 403 Cod proc. pen.,instanța verifică mai întâi admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, adică sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, termenul de introducere, titularii cererii.Faza admiterii în principiu privește examinarea admisibilității unui drept și nu o judecată asupra temeiniciei solicitării, în această etapă instanța neimplicându-se în nici un fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății.În atare situație, soluția dată de instanță nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire ,în cazul în care ea nu se fundamentează pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 394 Cod proc. pen.Soluția de respingere ca nefondată a unei cererii de revizuire, nu ar putea fi adoptată decât în cea de-a doua etapă,a rejudecării după admiterea în principiu deoarece respingerea ca nefondată în procedura admiterii în principiu, ar echivala cu crearea unui paralelism nepermis cu soluțiile ce se pot pronunța după rejudecare, conform art. 406 al. 4 Cod proc. pen.
În cazul în speță, motivul invocat de revizuient, nu se regăsește în cazurile enunțate mai înainte, prin urmare nu poate fi reținută niciuna din situațiile reglementate de art.394 lit. a,b,c,d,e,Cod proc. pen..
Astfel, solicitarea de audiere a unor martori în completarea dovezilor administrate, nu constituie probe „noi" în înțelesul art. 394 alin. 1 lit. a Cod procedură penală și nu se invocă fapte și împrejurări necunoscute la momentul soluționării cauzei, mijloacele de probă administrate au fost analizate prin coroborare și nu în mod singular, nu au fost invocate elemente de fapt necunoscute și neverificate de instanțele care au soluționat cauza în fond și în căile ordinare de atac și pe baza cărora să se poată dovedi netemeinicia hotărârii.
În speță,se poate observa că, în ceea ce îl privește pe cel dintâi martor, inculpatul nu a propus audierea lui în nici o fază procesuală, iar referitor la cealaltă persoană, instanța nu a putut audia nemijlocit această martoră ,întrucât din mandatul de aducere executat a rezultat că a plecat în Spania imediat după declanșarea cercetărilor.
Prin textul art.394 alin.1 lit.a Cod proc.pen.,se cere ca faptele și împrejurările invederate ,deci faptele probatorii să fie noi ,fiind inadmisibil ca pe calea revizuirii să se obțină o prelungire a probațiunii în completarea dovezilor administrate cu privire la fapte și împrejurări analizate de instanțele de judecată . Înalta Curte de Casație și Justiție –Secțiile Unite – prin Decizia nr. 60 / 2007 ( M.Of. NR. 574 / 30.07.2008 ) ,a statuat în aplicarea dispozițiilor art. 394 Cod proc. pen., că cererea de revizuire ce se întemeiază pe alte motive decât cazurile prevăzute în lege pentru declararea acestei căi extraordinare de atac, este inadmisibilă .
Având în vedere că motivul de revizuire invocat de condamnat nu poate fi încadrat în niciunul din cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 394 Cod proc. pen., instanța, în baza art. 403 alin. 3 teza a II-a ,va respinge cererea ca inadmisibilă, soluția fiind în acord și cu Decizia nr. 60 / 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.”
Revizuientul N. D. a declarat, în termen legal, apel împotriva sentinței penale nr. 66 din data de 05.02.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
La termenul de judecată din data de 09.04.2013, prezent personal în fața instanței de apel, revizuientul a declarat că își retrage apelul declarat împotriva sentinței penale nr. 66 din data de 05.02.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
Potrivit art. 369 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor, oricare dintre părți își poate retrage apelul declarat, personal sau prin mandatar special.
Constatând că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele art. 369 Cod procedură penală, curtea va lua act de manifestarea de voință exprimată personal de revizuient, în sensul retragerii apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 66 din data de 05.02.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală apelantul revizuient va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate către stat.
În baza art. 189 cod procedură penală, suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu – avocat T. O. C. M., va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției în favoarea Baroului C..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 369 Cod procedură penală,
Ia act de retragerea apelului formulat de apelantul revizuient N. D. - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva sentinței penale nr. 66 din data de 05.02.2013, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._ .
În baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală,
Obligă apelantul revizuient N. D. la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.189 Cod procedură penală,
Onorariul avocat oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției în favoarea T. O. C. M..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 09.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. U. E. C. M.
GREFIER,
I. C.
Jud. fond.N.A.
Red. Jud. M.U.
Dact. I.C. - 2 ex./ 22.04.2013
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 673/2013.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 93/2013. Curtea de... → |
|---|








