Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA

Decizia nr. 92/2013 pronunțată de Curtea de Apel CONSTANŢA la data de 27-06-2013 în dosarul nr. 5709/118/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL C.

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 92/P

Ședința publică din 27 iunie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE – M. U.

Judecător – E. C. M.

Grefier – I. C.

Cu participarea Ministerului Public prin Procuror C. T.

Pe rol judecarea apelurilor penale declarate de P. de pe lângă Tribunalul C., de inculpatul IAȘAR A. – domiciliat în C., .. 32 și de partea civilă C. B. - Sucursala Tulcea- cu sediul în Tulcea, ., . penale nr. 86/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, având ca obiect înșelăciunea (art. 215 C.p. alin 1, 2, 3, 5 Cpen și art 291 Cpen).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11.06.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar completul de judecată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 21.06.2013 și 27.06.2013, când a pronunțat următoarea încheiere.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, prin sentința penală nr. 86/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

„În baza art. 11 pct.2 lit. a c.p.p. rap. la art. 10 lit. d c.p.p. ;

Achită pe inculpata Iașar G. pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune calificată în convenții cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 al 1,2,3 și 5 cod penal și uz de fals, prev. de art. 291 cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. b din Cod Penal deoarece faptele nu întrunesc unul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor.

Constată că inculpata a fost reținută în cauză pentru 24 de ore la data de 23.02.2012.

În baza art. 215 alin. 1,2,3 și 5 c.p. cu aplic art. 74 lit. c și alin. 2 – art. 76 alin. 1 lit. a c.p. ;

Condamnă pe inculpatul Iașar A. la o pedeapsă de 3 ( trei ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată în convenții cu consecințe deosebit de grave.

Face aplic. art. 65 alin. 1 și 3 c.p. rap. art. 76 alin. 3 c.p. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 291 c.p. cu aplic art. 74 lit.c și alin. 2 – art.76 alin. 1 lit. a c.p. ;

Condamnă pe același inculpat la o pedeapsă de o lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit.a c.p. – art. 34 lit.b c.p. ;

Aplică inculpatului Iașar A. pedeapsa cea mai grea respectiv 3 ( trei ) ani închisoare .

Face aplic. art. 65 alin. 1 și 3 c.p. rap. art. 76 alin. 3 c.p. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin.1,2 c.p: Interzice inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b c.p.

În baza art.86/1 alin. 2 c.p. Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru inculpat.

În baza art.86/2 alin.1 c.p. ;Fixează termen de încercare de 5 ani, termen compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani.

Pe durata termenului de incercare inculpatul se va supune măsurilor de supraveghere prev de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d c.p. respectiv:

-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune ;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile ;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.86/3 alin. 4 c.p. Încredințează supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatului către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.

În baza art.359 c.p.p.Atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/4 c.p..

În baza art. 71 alin. 5 c.p. ;Pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 c.p. ;Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reținută în cauză pentru 24 de ore la data de 23.02.2012.

În baza art. 170 c.p.p. în ref.la art. 348 c.p.p. ;Dispune restabilirea situației anterioare prin anularea contractelor de credit cu numărul RQ_13, de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 250.000 lei, respectiv contractul cu numărul RQ_54 de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 447.000 lei.

Admite în parte acțiunea civilă.

În baza art. 14 alin. 3 lit. b c.p.p., art. 346 alin. 1 și alin. 2 teza III c.p.p. rap. la art. 1.349 și urm c.civ., art.1.382 c.civ. în ref. la art. 193 c.civ.

Obligă pe inculpații Iașar G. și Iașar A. în solidar la plata sumei de 494.380 lei, prejudiciu efectiv creat in dauna părții civile C. B. - Sucursala Tulcea, respectiv valoarea nerestituită a creditului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, în baza materialului probator administrat în cauză, a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul C. nr. 2284/P/2011 din data de 05.05.2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților

Iașar G. și Iașar A. ambii pentru sãvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al 1,2 ,3 și 5 Cod Penal și de art. 291 din Cod Penal.

S-a reținut în actul de sesizare al instanței că la data de 08.02.2008, inculpata Iașar G. împreună cu soțul său, inculpatul Iașar A. au contractat un credit bancar de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 447.000 lei, fiind încheiat în acest sens contractul cu numărul RQ_54, titularul creditului fiind Iașar G..

Pentru acordarea acestuia, inculpata a prezentat o . documente solicitate de unitatea bancară, printre care și adeverința de salariat emisă de către S.C. Celst Impex S.R.L, . cu sediul în mun. Medgidia, ., care atesta în mod nereal, faptul că învinuita este angajată a societății menționate, cu contract de muncă, pe o perioadă nedeterminată.

Prin adresa cu numărul 12.724 din 01.02.2012, înaintată către ITM C., a fost solicitată verificarea calității de angajat a inculpatei Iașar G. la societatea menționată, ocazie cu care s-a comunicat faptul că sus-numita nu a fost angajată a societății în cauză în perioada înscrisă în adeverința de salariat, așa cum a fost prezentată băncii.

In acest fel, s-a apreciat faptul cã inculpata a indus în eroare reprezentanții unității bancare cu privire la calitatea sa de angajat, obținând în acest fel aprobarea creditului, pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale.

Ulterior ridicării sumei de bani, inculpata nu a mai achitat ratele aferente creditului, prejudiciind astfel unitatea bancară cu echivalentul sumei astfel obținute.

La data de 08.02.2008, separat de activitatea descrisã mai sus, inculpatul Iașar A., împreună cu inculpata Iașar G., a contractat un credit bancar de la C. B. - Sucursala Tulcea în valoare de 250.000 lei, fiind încheiat în acest sens contractul cu numărul RQ_13, titularul creditului fiind Iașar A..

Pentru acordarea acestui credit bancar, acesta a prezentat o . documente solicitate de unitatea bancară, printre care și adeverința de salariat emisă de către S.C. Babyland Impex S.R.L. cu sediul în C., .. 17, care atesta în mod nereal faptul că inculpatul este angajat al societății menționate, cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.

Prin adresa cu numărul 12.723 din 01.02.2012 înaintată către ITM C., a fost solicitată verificarea calității de angajat a inculpatului Iașar A. la societatea menționată, ocazie cu care reprezentanții I.T.M. C. au comunicat faptul că sus-numitul nu a fost angajat al societății în cauză în perioada înscrisă în adeverința de salariat, prezentată băncii.

În acest fel, se poate concluziona faptul cã inculpatul a indus în eroare reprezentanții unității bancare cu privire la calitatea sa de angajat, obținând în acest fel aprobarea creditului pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale.

Ulterior ridicării sumei de bani, inculpatul nu a mai achitat ratele aferente creditului, prejudiciind astfel unitatea bancară cu echivalentul sumei astfel obținute.

S-a procedat la audierea reprezentantului S.C. Celst Impex S.R.L. in persoana numitului Celnicu C., ocazie cu care acesta a precizat că nu ii cunoaște pe numiții Iașar A. și Iașar G. și nu au fost angajați niciodată la societatea pe care o reprezintă și nu le-a eliberat acestora niciodată documente în vederea obținerii de credite bancare.

În vederea efectuării cercetărilor au fost atașate la dosarul cauzei documentele de obținere a creditului de către inculpați.

În data de 23.02.2012, s-a procedat la efectuarea unei percheziții domiciliare in baza autorizației de percheziție numărul 60 emisă de către Tribunalul C. la domiciliul inculpatilor Iașar G. și Iașar A., ocazie cu care au fost identificate documente ce au fost atașate la prezenta cauză.

Inculpații Iașar G. și Iașar A. au declarat că într-adevăr au semnat documentele de obținere a creditului, au obținut creditele in cauză respectiv Iașar G. 447.000 LEI iar Iașar A. 250.000 LEI, dar de obținerea creditului s-a ocupat o „societate de credite al cărei nume nu il mai cunoaște și nici nu poate indica persoanele care s-au ocupat de credit”, aspecte care denotă eludarea adevărului de către inculpați care incearcã astfel, prin diferite modalități nesustenabile logic și probator, să invoce participarea pasivă a lor la comiterea infracțiunilor reținute in sarcinã.

Analizând conținutul infracțiunilor reclamate ca fiind săvârșite de către inculpați se reține în actul de sesizare al instanței că în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune inculpații Iașar G. și Iașar A. au procedat la inducerea în eroare prin mijloace frauduloase (acte falsificate) in vederea obținerii a două credite bancare, cauzând in acest fel un prejudiciu total de 697.000 lei, in detrimentul C. B. - Sucursala Tulcea iar în ceea ce privește infracțiunea de uz de fals conform documentelor probatorii atașate la prezentul dosar, este cert faptul cã inculpații sunt cei care s-au folosit de

înscrisurile în cauză, respectiv adeverințe ce prezentau faptul că

sunt angajați la diferite societăți comerciale, cunoscând că sunt nereale în conținut, în vederea producerii unor consecințe juridice, astfel cã vor fi ținuți responsabili de ambele infracțiuni pentru care au fost puși sub învinuire.

Situația expusă în rechizitoriu se susține în cauză cu acte bancare, declarații inculpați, declarații martori.

În ședința publică din 19.09.2012 a fost audiată inculpata Iașar G. care nu recunoaște faptele și că își menține declarațiile pe care le-a dat până în prezent la P. cu precizarea că aceasta nu știe să scrie, și nici să citească, iar în ceea ce privește cele două contracte de credit, nu poate da detalii, precizând că la un moment dat soțul acesteia i-a spus să se prezinte la Tulcea împreună cu acesta, și să semneze anumite hârtii, neștiind în fapt despre ce este vorba.

A fost de două ori la Tulcea, însă soțul acesteia, respectiv inculpatul Iașar A., nu i-a dat detalii despre aceste acte și la ce anume folosesc ele.

A fost, așa cum a precizat, de două ori la Tulcea, cu încă o persoană de sex feminin cu mașina, persoană al cărei nume nu îl cunoaște. împreună cu acesta cu soțul acesteia și cu șoferul, se mai afla o doamnă.

Știe că șoferul era soțul acelei persoane de sex feminin care i-a însoțit.

Ceea ce știa de la soțul acesteia despre acea doamnă, este că ea întocmise acele acte, și că îi ajuta să scoată bani de la C., deoarece dumneaei avea o firmă de credit.

Inculpatul Iașar A. nu recunoaște faptele, își menține declarațiile date până în prezent arătând că intenționa să împrumute sume de bani consistente pentru a face niște afaceri cu terenuri și că a auzit prin oraș de o anumită persoană, Pufleanu M., și interesându-se de societatea acesteia, a aflat de la anumite persoane din cartier, că aceasta avea o firmă de creditare.

S-a întâlnit cu această persoană, și aceasta i-a spus că nu este necesar să dețină o societate, fiindu-i necesare pentru obținerea creditului doar actele sale de identitate și ale soției sale.

A fost împreună cu aceasta la Tulcea deoarece îi spusese că trebuie să se prezinte la Sucursala C. de acolo.

S-a deplasat împreună cu soția sa, într-o mașină aparținând soțului respectivei Pufleanu, care îi conducea mașina, lângă șofer fiind aceasta.

Când a ajuns la Tulcea, inculpatul și soția sa stăteau deoparte, iar această Pufleanu în fața ghișeului unde se afla funcționara de la bancă.

Acestea au întocmit mai multe acte, și nu i-au chemat decât să semneze.

Chiar la un moment dat Pufleanu M. l-a trimis după niște sucuri.

La Tulcea a fost de două ori, cunoscând faptul că, doamna M. a luat legătura cu una dintre directoare, pe urmă a ajuns împreună cu aceasta la directorul general, o doamnă P. S..

În ședința publică din data de 10.10.2012 a fost audiat martorul Celnicu S. – C. care a arătat că își menține declarația pe care a dat-o până în prezent, în integralitatea acesteia, întrucât ea corespunde întru totul adevărului și a făcut precizarea că din anul 1992 este administrator la . Medgidia, iar pe inculpații Iașar G. și Iașar A., prezenți în fața sa, în sala de judecată, nu îi cunoaște și nu i-a văzut niciodată.

De asemenea își aduce aminte că la urmărire penală i-au fost prezentate două adeverințe de salariu emise de societatea sa, însă nu a recunoscut aceste adeverințe, și nici scrisul de pe acestea.

Nu poate preciza cu exactitate, însă la prima vedere ștampila de pe acele adeverințe părea a fi a societății sale, însă cu precizarea că acesta având ștampila din 1992, nu avea impresia așa de clară ca și impresia ștampilei de pe acele adeverințe.

Nu cunoaște persoana cu numele T. M., care era trecută în calitate de director economic pe acele adeverințe însă o cunoaște pe numita Pufleanu M., însă nu a fost angajata sa.

În ședința publică din data de 31.10.2012 au fost audiați martorii S. F., I. S. și S. C. – C..

S. F. nu îi cunoaște pe cei doi inculpați prezenți în sală, deoarece specificul muncii sale în calitate de analist de credit în cadrul C. B. - Sucursala Tulcea, nu presupune o întâlnire cu cei care solicită creditul, ci doar analizarea scriptic a oportunității acordării de credite.

Nu a fost contactată de nici o firmă de credit care să uzeze de numele celor doi inculpați.

I. S. lucrează la C. B. – Sucursala Tulcea, în calitate de analist credite, nu îi cunoaște pe cei doi inculpați, nu a avut vreo legătură cu aceștia, însă a primit dosarul celor doi inculpați de la consilieri, aceasta analizând documentația din acel dosar.

Nu a fost contactată de vreo firmă de credit în ce-i privește pe cei doi inculpați.

Consilierii doar primesc actele de la solicitanții băncii în ceea ce privește creditul, întocmește un dosar pe care îl înaintează analistului de credit, așa cum este aceasta.

Martora verifică financiar situația solicitantului, precum și plafoanele legale în care aceștia se încadrează, după care înaintează dosarul unui comitet de credit al băncii.

Nu a sesizat aspecte în neregulă în legătură cu dosarul inculpaților, cu atât mai mult nu ține minte detalii deoarece a trecut mult timp de atunci.

S. C. – C. lucrează la C. B. – Sucursala Tulcea în calitate de ofițer relații clienți, și în această calitate a contact direct cu clienții băncii care solicită credite, și în această calitate adună documentația necesară întocmirii unui dosar de la clienți, îi consiliează în ceea ce privește completarea unor formulare tipizate ale băncii, le calculează valoarea creditului pe care îl pot solicitata, în baza acestor acte întocmind un dosar pe care îl înaintează analistului de credite.

Îi cunoaște pe cei doi inculpați deoarece s-au prezentat la bancă în vederea acordării unui credit.

Nu-și amintește dacă s-au prezentat la bancă însoțiți de cineva.

Aceasta a verificat adeverința de salariu electronică a celor doi inculpați, deoarece nu avea atribuții exprese în acest sens, însă pentru degrevarea activității băncii, s-a hotărât ca aceștia să facă acest lucru.

Procedura este să verifice adeverințele să nu fie adăugite, să aibă două semnături, să fie pe formularul băncii.

De altfel procedura impune să le verifice și telefonic, pe site-uri, și în această situație crede că a verificat.

Adeverințele de salariu trebuiau să fie depuse în original.

În general copiile de pe actele de proprietate sau de identitate le certifica această martoră.

Își aduce aminte că a luat personal angajamentul inculpaților, cum de altfel este stipulat pe verso-ul adeverinței, ca societatea angajatoare este de acord cu poprirea în cazul neplății creditului.

S-au depus la dosarul cauzei contractele de credit pentru cei doi inculpați, actele aferente acestor contracte, raport de evaluare al imobilului inculpaților cu care s-au garantat aceste credite.

Se relevă că, trebuie făcută distinct încă de la început diferența între modalitatea de a acționa a celor doi inculpați.

Astfel la data de 08.02.2008, inculpata Iașar G. la solicitarea soțului său, inculpatul Iașar A., au contractat un credit bancar de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 447.000 lei, fiind încheiat în acest sens contractul cu numărul RQ_54, titularul creditului fiind Iașar G..

Pentru acordarea acestuia, inculpata s-a deplasat în Tulcea, la sediul C. B., fără a avea contact cu funcționarii băncii, unde soțul acesteia împreună cu numita Pufleanu M. au prezentat o . documente solicitate de unitatea bancară, printre care și adeverința de salariat emisă de către S.C. Celst Impex S.R.L, . cu sediul în mun. Medgidia, ., care atesta în mod nereal, faptul că inculpata este angajată a societății menționate, cu contract de muncă, pe o perioadă nedeterminată.

Prin adresa cu numărul 12.724 din 01.02.2012, înaintată către ITM C., a fost solicitată verificarea calității de angajat a inculpatei Iașar G. la societatea menționată mai sus, ocazie cu care s-a comunicat faptul că sus-numita nu a fost angajată a societății în cauză în perioada înscrisă în adeverința de salariat, așa cum a fost prezentată băncii.

Cei doi inculpați s-au deplasat împreuna cu reprezentanta firmei de credit la sucursala C. B. care a întocmit toate formalitățile necesare creditului in timp ce inculpații așteptau pe margine, aceasta reprezentanta discuta cu angajații C. B..

După ce inculpații au fost analizați vizual de către angajații C. B. martora C. S. a verificat veridicitatea contractelor de angajare. In ambele cazuri persoana care a confirmat telefonic este Pufleanu M.. Aceeași Pufleanu M. apare menționata ca director la .. firma angajatoare a lui Iasar A..

Din analiza profilului educațional social al inculpatei Iașar G., neșcolarizată, fără a ști să scrie și să citească, s-a reținut că acest aspect nu poate permite rațiunii acesteia sa efectueze astfel de operațiuni financiare.

Este indubitabil ca aceasta a fost coordonată de angajații C. B. si ai firmei de credit care au constatat pe baza înscrisurilor ca deține în coproprietate un imobil valoros, mult mai mare ca valoare decât creditul ce urma a fi acordat.

Constatând ca un aspect modest cum ar fi lipsa documentelor de angajat insa existând o ipoteca serioasa aceste aspecte au fost complinite de angajații C. B. si ai firmei de credit.

Nu se poate trage concluzia ca documentele prezentate de cei 2 la banca sunt false in condițiile in care firmele existau in realitate iar cei doi nu au cunoscut falsificarea acestora, operațiuni ce au revenit angajaților C. B. si ai firmei de credit.

Declarațiile angajaților C. B. respectiv S. F., I. S. și S. C. – C. sunt relevante în această cauză, fiind favorabile inculpatei, în condițiile în care nici una dintre martorele audiate nu îi identifică pe nici unul dintre inculpați, cu atât mai puțin pe inculpata Iașar G..

S-a apreciat că nu se poate reține cã inculpata a indus în eroare reprezentanții unității bancare cu privire la calitatea sa de angajat, obținând în acest fel aprobarea creditului, pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale, în condițiile în care aceasta neșcolarizată, a reacționat conform indicațiilor soțului acesteia care dorească contracteze un credit, așa cum de altfel o declară chiar inculpatul, în acest sens depunând demersuri pentru identificarea unei firme de credite care îi putea facilita acest lucru.

În acest demers datele de identificare ale inculpatei, actele de proprietate ale imobilului coproprietate dar și alte date au fost folosite de către inculpatul Iașar A., fără ca inculpata Iașar G. să cunoască vreunul dintre aceste aspecte sau modalitatea de obținere a creditului.

Din perspectiva expusă nu se poate reține intenția inculpatei Iașar G. de a frauda unitatea bancară sau de a accepta acest aspect în necunoștință de cauză.

În consecință s-a apreciat că lipsește unul dintre elementele constitutive ale infracțiunii respectiv intenția.

Chiar și fără acest element, fără cunoștința inculpatei Iașar G., activitatea reținută în Rechizitoriu și-a produs efectele respectiv s-a intocmit contractul de credit cu numărul RQ_54 de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 447.000 lei, acte ce nu ar fi fost obținute dacã nu existau documentele falsificate astfel că instanța în baza art. 11 pct.2 lit. a c.p.p. rap. la art. 10 lit. d c.p.p. a achitat pe inculpata Iașar G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al 1,2 ,3 și 5 din Cod Penal și de art. 291 din Cod Penal, deoarece faptele nu întrunesc unul dintre elementele constitutive ale infracțiunilor.

În ceea ce-l privește pe inculpatul Iașar A. la data de 08.02.2008, acesta după ce a depus demersurile necesare în vederea contractării unui credit, acceptând faptul că nu este necesar să dețină o societate, fiindu-i necesare pentru obținerea creditului doar actele sale de identitate și ale soției sale așa cum îi precizase numita Pufleanu M., determinat de faptul că inculpatul dorea să obțină un credit pentru a derula afaceri cu terenuri, împreună cu inculpata Iașar G., pe care a determinat-o să se deplaseze împreună cu acesta în localitatea Tulcea – fără ca aceasta din urmă să aibă cunoștință despre ce este vorba, a contractat un credit bancar de la C. B. - Sucursala Tulcea în valoare de 250.000 lei, fiind încheiat în acest sens contractul cu numărul RQ_13, titularul creditului fiind Iașar A..

Pentru acordarea acestui credit bancar, inculpatul a prezentat o . documente solicitate de unitatea bancară prin intermediul numitei Pufleanu M., printre care și adeverința de salariat emisă de către S.C. BABYLAND IMPEX S.R.L. cu sediul în C., .. 17, care atesta în mod nereal faptul că inculpatul este angajat al societății menționate, cu contract de muncă pe o perioadă nedeterminată.

Prin adresa cu numărul 12.723 din 01.02.2012 înaintată către ITM C., a fost solicitată verificarea calității de angajat a inculpatului Iașar A. la societatea menționată mai sus, ocazie cu care reprezentanții I.T.M. C. au comunicat faptul că sus-numitul nu a fost angajat al societății în cauză în perioada înscrisă în adeverința de salariat, prezentată băncii.

În acest fel, se poate concluziona faptul cã inculpatul a indus în eroare reprezentanții unității bancare cu privire la calitatea sa de angajat, acceptând faptul că pentru obținerea creditului îi sunt necesare doar actele sale de identitate și ale soției sale așa cum îi precizase numita Pufleanu M., obținând în acest fel aprobarea creditului pe care nu l-ar fi obținut în condiții normale.

Inculpații răspund în solidar din perspectiva faptului că au acționat împreună chiar dacă unul dintre ei respectiv Iașar G. a acționat fără vinovăție, ambii inculpați realizând acțiuni ilicite dar care sunt diferențiate în opinia instanței după cum întrunesc sau nu elementele constitutive ale infracțiunii.

Faptele inculpatului Iașar A., comise la data de 08.08.2008, de a obține ilegal, prin utilizarea unor documente cu un conținut nereal, în scopul inducerii în eroare a unitãții bancare, a contractelor de credit cu numărul RQ_13, de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 250.000 lei acte ce nu ar fi fost obținute dacã nu existau documentele falsificate sus-menționate, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de înșelăciune calificată în convenții cu consecințe deosebit de grave, infr. prev. și ped. de art. 215 al 1,2 ,3 și 5 din Cod Penal și uz de fals, infr.prev. și ped. de art. 291 din Cod Penal.

La individualizarea pedepsei, în conformitate cu dispozițiile art. 72 c.p. s-au avut în vedere pe lângă criteriile generale de individualizare, dispozițiile părții generale ale codului penal, normele care impun regimul sancționator și natura și gravitatea faptelor comise raportat la modalitatea de săvârșire a acestora respectiv inculpatul a indus în eroare reprezentanții unității bancare cu privire la calitatea sa de angajat, acceptând faptul că pentru obținerea creditului îi sunt necesare doar actele sale de identitate și ale soției sale așa cum îi precizase numita Pufleanu M., însă a garantat acest credit cu un imobil mult mai mare ca valoare decât suma creditată a acestuia și a soției sale, însumată dar și datele ce-l caracterizează pe inculpat pe parcursul urmăririi penale dar și al cercetării judecătorești, inculpatul a avut un comportament pozitiv, este căsătorit, a acceptat faptul că adeverințele de angajat sunt false însă a fost determinat în demersurile sale de o altă persoană respectiv de Pufleanu M., a plătit ratele constant o anumită perioadă de timp, care, chiar dacã nu-l exonereazã de rãspundere penalã, constituie un element de apreciere în sensul incidenței art. 74 alin. 1 lit c și alin. 2c.penal, apreciindu-se în aceste condiții că scopul educativ al pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, orientate către minimul prevăzut de lege ca urmare a aplicării disp. art. 76 c.p. iar ca modalitate de executare. s-a apreciat ca optimă în cauză suspendarea executării pedepsei sub supraveghere având în vedere pe de o parte circumstanțele concrete ale cauzei dar și faptul că prin acțiunea lor inculpații au produs o pagubă ce trebuie reparată, regimul de detenție fiind impropriu realizării acestui deziderat.

Prejudiciul cauzat prin faptele învinuiților este de 447.000 lei în cazul inculpatei Iașar G. și respectiv 250.000 lei în cazul inculpatului Iașar A., nerecuperat în integralitate.

Prin Adresa nr. 5218/14.06.2012, C. B. – Sucursala Tulcea s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 831.936,37 lei respectiv pentru inculpatul Iașar G. creanța este în valoare de 529.936,03 lei și este compusă din credit 461.700,66 lei, credit restant 6.327,62 lei, dobânzi 40.721,36 lei, dobânda la credit restant 332,77 lei, dobânda la zi 450,66 lei, comisioane 402,96 lei iar pentru inculpatul Iașar A. creanța este în valoare de 301.819,34 lei și este compusă din credit 272.805,10 lei, credit restant 3.406,35 lei, dobânzi 25.250,39 lei, dobânda la credit restant 186,08 lei, dobânda la zi 75,17, comisioane 96,25 lei.

Astfel valoarea totala a celor doua credite a fost de 697.000 lei din care pana in prezent cei doi inculpați au achitat suma de totală de 202.620 lei conform extraselor de cont înaintate de C. B. – sucursala Tulcea.

În condițiile în care contractele de credit cu numărul RQ_13, de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 250.000 lei, respectiv contractul cu numărul RQ_54 de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 447.000 lei sunt rezultatul unor acte ilicite, s-a apreciat cã sunt incidente în cauză dispozițiile art.170 c.pr.penalã, în sensul repunerii pãrților în situația anterioarã, aspect ce a fost evidențiat în cuprinsul dispozitivului.

Potrivit legii procesual penale instanța poate dispune în sensul art. 346 – 353 și urm. c.pr.pen, respectiv al desființãrii contractelor obținute prin înșelãciune, ca având cauzã ilicitã și totodatã asupra realitãții și întinderii sumelor efectiv datorate de inculpați, respectiv al înlãturãrii dobânzilor și penalitãților invocate.

Solicitarea unor beneficii contractuale respectiv dobânzi, dobânda la zi, comisioane, în plus fațã de debitul efectiv, echivaleazã cu o îmbogãțire fãrã just temei, iar legal și drept, inculpații datoreazã suma efectiv încasatã, nu și accesoriile rezultate din acțivitățile expuse .

Se impune în opinia instanței repunerea părților in situația anterioara conform art. 170 C.pr.pen dar și plata de către cei doi inculpați a sumei de 494.380 lei, prejudiciu efectiv creat in dauna părtii civile C. B. ca urmare a achitării unei părți din suma creditată.

O astfel de apreciere este justificată de faptul că în ceea ce privește latura civilă a cauzei, s-a constatat că s-a constituit în termen legal parte civilă - C. B. - Sucursala Tulcea care a solicitat obligarea celor doi inculpați la plata sumei de 831.936, 37 lei.

S-a constatat că sunt îndeplinite cumulativ cerințele răspunderii civile delictuale: fapta ilicită a celor doi inculpați cu sau fără vinovăție constând în acțiunea acestora de la data de 08.08.2008, de a obține ilegal, prin utilizarea unor documente cu un conținut nereal, inducând în eroare unitatea bancară C. B. – Sucursala Tulcea, a contractelor de credit cu numărul RQ_13, de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 250.000 lei, respectiv contractul cu numărul RQ_54 de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 447.000 lei, acte ce nu ar fi fost obținute dacă nu existau documentele falsificate sus-menționate.

Solicitarea, însă, de către C. B. - Sucursala Tulcea a sumei totale de 831.936, 37 lei respectiv creanța, credit, credit restant, dobânzi, dobânda la credit restant, dobânda la zi, comisioane exclude acordarea acestor sume ca nefiind datorate de inculpați.

Din perspectiva prejudiciului cert care însoțește o infracțiune nu se poate dispune decât pentru acordarea prejudiciului concret deoarece cu privire la penalități există posibilitatea formulării unei acțiuni civile pe de o parte dar și pe de altă parte aceste sume sunt viitoare, incerte, nedatorate, încadrarea juridică a faptelor deduse judecății implicând prejudicii bine determinate.

Cu atât mai mult se impune repunerea părților în situația anterioară dat fiind faptul că aceste contracte au fost încheiată prin acțiuni ilicite respectiv al desființãrii contractelor obținute prin înșelãciune, ca având cauzã ilicitã și totodatã asupra realitãții și întinderii sumelor efectiv datorate de inculpați, respectiv al înlãturãrii dobânzilor și penalitãților invocate.”

Împotriva susmenționatei sentințe au formulat apel P. de pe lângă Tribunalul C., partea civilă C. B. - Sucursala Tulcea și inculpatul Iașar A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:

În apelul formulat de P. de pe lângă Tribunalul C.:

În mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatei Iașar G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 și 5 cod penal și de art. 291 cod penal în baza art.10 lit.d cod procedură penală, apreciind în mod eronat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, lipsind elementul intențional și aceasta motivat de împrejurarea că inculpata este neșcolarizată și nu știe carte, astfel încât nu putea să efectueze operațiuni bancare.

In mod greșit instanța de fond a reținut că nu se poate aprecia că inculpata Iașar G. indus în eroare reprezentanții unității bancare cu privire la calitatea sa de angajat în condițiile în care, aceasta neșcolarizată a acționat conform indicațiilor soțului acesteia care dorea să contracteze un credit, demers în care datele de identificare ale inculpatei, actele de proprietate a imobilului coproprietate dar și alte date au fost folosite de către inculpatul Iașar A. fără ca inculpata să cunoască vreunul dintre aceste aspecte și modalitatea de obținere a creditului.

Contra aspectelor reținute pentru inculpata Iașar G. în ceea cel privește pe inculpatul Iașar A. instanța de fond a apreciat că s-a probat intenția acestuia de a induce în eroare unitatea bancară cu privire la calitatea sa de angajat, acceptând faptul că, pentru obținerea creditului sunt necesare doar actele sale de identitate si ale sotiei sale, așa cum i-a precizat numita Plufeanu M. fără a mai face nici o referire cu privire la garanția imobiliară, constând in ipoteca asupra imobilului de pe .>

Se susține că nu se justifică tratamentul diferențiat intre cei doi inculpați în condițiile in care au folosit și/sau au semnat acte similare conținând date nereale pentru obținerea creditelor bancare in mod ilicit, respectiv adeverințe de salariat false, fluturaș de salariu, cereri de credit, fișe de client, angajamente de plată prin care se atestă ocupația și locul de muncă al fiecăruia dintre cei doi inculpați.

În sensul acestei concluzii, se face trimitere la faptul că atat in faza urmăririi penale cat si in cursul judecății, inculpații au avut declarații similare, fără să existe vreo diferență cu privire la demersurile pe care le-a întreprins fiecare cu ocazia obținerii creditelor bancare.

Conform declarațiilor inculpaților din faza de urmărire penală, aceștia au dorit sa obțină un împrumut bancar, sens in care cei doi s-au deplasat la o societate de credit situată pe ..C. pentru a-i ajuta la obținerea creditelor bancare, unde li s-au solicitat de către reprezentanții firmei de credit copii ale actelor de identitate si documentelor de proprietate a locuintei, iar inculpatii s-au conformat.

Au mai arătat inculpații că, ulterior, reprezentanții societății de credit sau ocupat de documentele necesare obținerii creditului bancar, inculpații deplasându-se la o bancă din Tulcea, de câteva ori, unde au semnat niște documente fără a citi conținutul lor.

Relevant in declarațiile celor doi inculpați este faptul că ambii au declarat că nu cunosc numărul imobilului in care iși avea sediul societatea de credit si nici nu cunosc numele persoanelor din cadrul acelei societăți cu care au colaborat pentru obținerea creditelor bancare.

Totodată, se reliefează că nici unul dintre cei doi inculpați nu a declarat că ar fi avut o contribuție mai mare sau că ar fi fost în cunoștință de cauză mai mult decât celălalt in ceea ce privește modul de obținere a creditului și cu toate acestea tratamentul penal a fost diferențiat.

S-a susținut că apărările inculpatei Iașar G. nu pot fi primite prin simpla motivare că nu a citit documentele pe care le-a semnat în condițiile în care era vorba de un împrumut substanțial ce impunea o atitudine diligentă și rezonabilă pe care orice persoană de bună credință ar aveao . situație.

Se relevă totodată că analfabetismul nu o poate exonera pe inculpată de rigorile legii penale.

Se face trimitere la declarațiile martorei S. C. care a precizat în fața instanței de fond că în calitate de ofițer relații clienți, consiliază clienții in ceea ce privește completarea unor formulare tipizate ale băncii și că a luat personal angajamentul inculpaților prezenți in sala de judecată la acel termen că societatea angajatoare este de acord cu poprirea în cazul neplății creditului ceea ce confirmă faptul că ambii inculpați s-au prevalat cu știință de falsa calitate de salariați în fața angajaților băncii pentru a obține creditele bancare.

Faptul că inculpata cunoștea condițiile obținerii creditului bancare reiese si din aceea ca mai contractase anterior un credit bancar de la C. B. in anul 2006, tot prin folosirea unei adeverințe de salariu, probabil falsă, și prin constituirea garanției imobiliare a ipotecii asupra imobilului proprietate personală.

Nu poate fi primită nici apărarea inculpaților potrivit cui care au fost ajutați la obținerea împrumuturilor bancare de o societate de credit atâta timp cât ei nu au putut oferi vreo informație cu privire la adresa respectivei societăți sau cu privire la numele persoanelor care lucrau in cadrul acesteia, aspect ce este de natură a produce suspiciunea că inculpații au colaborat cu niște persoane pentru a obține documentele false pentru obținerea contractelor de credit însă nu au dorit să le dezvăluie identitatea.

Se face trimitere și la precizările inculpaților cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală în sensul că au acționat în modalitatea reținută, întrucât au avut încredere in numitul Ș. I. care le-a dat o parte din credit și cu care au achitat o parte din datoria la bancă, fiind de notorietate faptul că au fost obținute mai multe credite bancare in mod ilicit, iar numitul Ș. I. a fost un numitor comun in aceste fraude.

În susținerea acestei concluzii este și faptul că inculpații au obținut creditele bancare fără un motiv întemeiat.

Se mai arată că lipsa posibilității inculpatei de a citi personal documentele pe care le-a semnat nu poate semnifica faptul că nu este responsabilă pentru actele pe care și le-a asumat prin semnare, inculpata fiind o persoană in deplinătatea facultăților mintale, putem realiza deci importanta demersului său in obținerea creditului.

Instanța de fond a realizat o individualizare greșită a pedepsei aplicată inculpatului atât sub aspectul cuantumului cât și al modalității de executare, impunându-se majorarea cuantumului pedepsei și executarea efectivă a acesteia.

Nu s-a luat în considerare gradul ridicat de pericol social al faptei săvârșite, modul și mijloacele de comitere prin folosirea de documente false și valoarea considerabilă a prejudiciului cauzat părții vătămate

Nu s-a avut în vedere nici atitudinea procesuală adoptată de inculpat in tot cursul procesului penale constând in nerecunoașterea faptelor.

În mod greșit instanța de fond nu a dispus în baza art.348 cod pr.penală anularea adeverințelor de salariu false folosite de către cei doi inculpați pentru obținerea creditelor.

În apelul formulat de partea civilă C. B. – Sucursala Tulcea.

In mod greșit instanța de fond in soluționarea acțiunii civile nu a obligat in solidar pe cei doi inculpați la suma totală de 831.755,37 lei, sumă de bani reprezentând c./val. creditelor obținute de către inculpați conform dispozițiilor contractelor de credit încheiate de aceștia, conform clauzelor contractuale.

In mod greșit instanța de fond a dispus anularea celor două contracte de credit, în cauză nefiind incidente nici o clauză de nulitate a contractului.

Se relevă că, înșelăciunea în contracte echivalează cu dolul ca viciu de consimțământ care atrage nulitatea relativă a unui act juridic, nulitate care nu poate fi invocată și pronunțată din oficiu, fiind o nulitate relativă.

Ase solicită să se aibă în vedere că nici inculpații nu s-ar fi putut prevala de împrejurările încheierii contractului in condițiile in care nimeni nu poate invoca propria culpă in vederea producerii de consecințe juridice.

Prin anularea contractelor de credit instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art.14 cod pr.penală, întrucât trebuia să se aibă in vedere că înscrisurile falsificate sunt doar adeverințele de venit utilizate la obținerea creditelor, iar acestea nu au nici o influență cu privire la contractele de credit și de garanție în condițiile în care acestea respectă toate cerințele prevăzute de lege pentru încheierea lor.

Față de cele reliefate se solicită să se ia în considerare că înscrisurile falsificate in raport de care s-a reținut săvârșirea infracțiunii de uz de fals sunt doar adeverințele de salarizare.

În apelul formulat de apelantul inculpat Iașar A.:

În mod greșit instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului Iașar A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 cod penal și art. 291 cod penal, impunându-se achitarea acestuia pentru ambele infracțiuni potrivit art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d cod procedură penală, nefiind întrunite elementele materiale, și ceasta întrucât inculpatul nu a știut că documentele prezentate erau false, nu știa ce conține dosarul de credit, cu atât mai mult cu cât inculpatul nu are decât 4 clase.

Buna credință a inculpatului este probată de faptul că împrumutul acordat a fost garantat cu un imobil a cărui valoare era de 3 ori mai mare decât valoarea creditului, iar banca, în caz de neplată, putea să se îndestuleze.

Se susține că, în momentul în care angajații bănci au verificat veridicitatea contractelor de angajare, puteau să-și dea seama că cei doi inculpați nu pot fi directori de marketing și manager la o firmă serioasă.

Se susține că, din analiza profilului educațional al celor doi inculpați se poate trage concluzia că raportat la caracterul rudimentar al dezvoltării lor psiho-sociale aceștia nu au capacitatea de a efectua astfel de operațiuni financiare.

Este cert că au fost coordonați de angajații băncii și ai firmei de credit, care au constatat că inculpații dețin un imobil de trei ori mai valoros decât creditul.

În mod greșit s-a reținut faptul că documentele prezentate la bancă sunt false, cât timp firmele existau în realitate, iar cei doi nu au cunoscut falsificarea acestora.

Examinând legalitatea și temeinicia susmenționatei sentințe din perspectiva criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art.371 alin.1 și 2 cod procedură penală, Curtea constată:

În mod greșit instanța de fond a dispus achitarea inculpatei Iașar G. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 și 5 cod penal și de art. 291 cod penal în baza art.10 lit.d cod procedură penală, apreciind în mod eronat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, prin lipsa elementului intențional, critica formulată, în acest sens de P. de pe lângă Tribunalul C. fiind întemeiată.

La data de 30.01.2006 între inculpata Iașar G. și CEK B. – Sucursala Tulcea s-a perfectat contractul de credit nr._/_ prin care unitatea bancară a acordat inculpatei un credit în valoare de 200.000 lei.

Pentru încheierea acestui contract, astfel cum rezultă din conținutul contractului, inculpata Iașar G. a prezentat și adeverința de salariu nr.4/18.01.2006 emisă de ., copie după contractul individual de muncă, adeverința nr._/18.01.2006 emisă de ITM și un angajament de plată.

Acest contract s-a perfectat de către inculpată fără intermedierea vreunei societăți de creditare, situație în care rezultă, fără nici un dubiu faptul că, încă din acel moment inculpata Iașar G. cunoștea condițiile în care se poate obține, în condiții de legalitate un credit bancar.

Este cert faptul că, pentru încheierea contractului, angajații băncii, conform procedurii standard, au adus la cunoștința inculpatei Iașar G. condițiile pe care trebuie să le îndeplinească,, actele prealabile necesare, suma de bani ce reprezintă rată lunară de restituit, posibilitatea acordării unei anumite sume de bani fiind determinată în primul rând de situația financiară a inculpatei, mai exact dacă venitul său lunar permitea restituirea creditului prin plata lunară a unei sume de bani.

Și în cazul acestui contract, creditul s-a garantat cu imobilul proprietatea personală a inculpaților, inculpatul Ișar A. luând cunoștință de clauzele contractuale, contractul fiind semnat de ambii inculpați.

În consecință, reținem, fără echivoc, faptul că inculpata Iașar G. era familiarizată cu procedura instituită de bancă pentru acordarea unui credit bancar.

Pentru refinanțarea acestui credit, la data de 08.02.2008 între inculpata Iașar G. și CEK B. – Sucursala Tulcea s-a perfectat contractatul de credit bancar numărul RQ_54, în valoare de 447.000 lei.

Pentru încheierea acestui act, astfel cum rezultă din conținutul contractului și din înscrisurile depuse de instituția bancară, inculpata Iașar G. a prezentat adeverința de salariu nr.142/05.02.2008 emisă de . Medgidia prin care se atestă că inculpata Iașar G. este angajată la această societate în baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată, având un salariu lunar de 1613 lei.

Este evident că s-a urmat aceiași procedură ca și în cazul primului contract de credit încheiat de inculpată, aceasta având deci cunoștință de faptul că, pentru contractarea creditului era necesară calitatea de salariat ce se dovedește cu o adeverință de salariu.

La aceiași dată, respectiv 08.02.2008, s-a semnat de către inculpata Iașar G. și un angajament de plată prin care a consimțit să se rețină din veniturile sale sumele necesare pentru achitarea datoriilor ce rezultă din contractul de credit.

Evidențiem faptul că, deși adeverința de salariu era semnată de numitul Celnicu S. C., în calitate de director și de numita T. M., în calitate de director economic, stabilindu-se ca persoană de contact tot pe numita T. M., la momentul verificării informațiilor s-a luat legătura, telefonic cu numita Pufleanu M., persoană care, este evident nu avea nici o calitate la societatea emitentă.

În aceste condiții, este cert că numele acestei persoane și numărul de telefon al acesteia s-a indicat de către inculpată.

Angajamentul de plată emis la data de 08.02.2008 prezintă o deosebită relevanță sub aspect probator întrucât dovedește faptul că, la momentul perfectării contractului și la derularea întregii proceduri bancare constând în prezentarea și semnarea tuturor înscrisurilor necesare, numita Pufleanu M. nu era prezentă la sediul unității bancare, aceasta reieșind, fără echivoc din faptul că, la acel moment a fost contactată telefonic pentru a confirma calitatea de salariat a inculpatei și acordul societății angajatoare privind reținerea unor sume de bani din salariu.

În consecință, inculpata a luat cunoștință personal de conținutul adeverinței de salariu, de calitatea sa de salariat, și cu toate că știa că împrejurările atestate nu sunt reale a continuat procedura de acordare a creditului.

În sensul aceleiași concluzii este și faptul că, martora S. C. – C., în calitate de ofițer relații clienți la C. B. – Sucursala Tulcea, potrivit atribuțiilor de serviciu, are contact direct cu clienții băncii care solicită acordarea de credite, și în această calitate adună documentația necesară întocmirii unui dosar de la clienți, îi consiliază clienții în ceea ce privește completarea unor formulare tipizate ale băncii, le calculează acestora valoarea creditului pe care îl pot solicitata, acte pe care le înaintează analistului de credite.

Martora confirmă că s-a urmat procedura standard și important a arătat că îi cunoaște pe cei doi inculpați deoarece s-au prezentat la bancă în vederea acordării unui credit precum și faptul că a luat personal angajamentul inculpaților ca societatea angajatoare este de acord cu poprirea în cazul neplății creditului.

Față de cele reliefate, întreaga apărare a inculpatei potrivit cu care nu a avut cunoștință de actele sau de conținutul actelor pe care le-a prezentat unității bancare sau pe care le-a semnat, întrucât de strângerea și de prezentarea lor s-ar fi ocupat numita Pufleanu M., aceasta fiind prezentă și la data la care s-a perfectat contractul, nu poate fi reținută, din materialul probator prezentat și analizat reieșind, fără dubiu, contrariul.

În consecință, se va reține, cu caracter de certitudine faptul că, în scopul de a obține un împrumut bancar, inculpata Iașar G. a indus în eroare C. B. – Sucursala Tulcea la perfectarea contractatului de credit bancar nr. RQ_54, în valoare de 447.000 lei, prin acea că a prezentat și s-a folosit de o adeverință de salariu care atesta în mod nereal calitatea sa de angajat la . Medgidia, conținut pe care îl cunoștea, acțiuni ce au fost comise de inculpată cu intenție directă.

Constatând, în conformitate cu dispozițiile art.345 alin.2 cod procedură penală, că faptele există, constituie infracțiuni și au fost comise de inculpata Iașar G., instanța de apel va pronunța condamnarea acesteia pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 și 5 cod penal și de art. 291 cod penal.

La individualizarea pedepsei, se vor avea în vedere criteriile generale și obligatorii prev. de art. 72 cod penal, respectiv dispozițiile părții generale ale codului penal, normele care impun regimul sancționator, natura și gravitatea faptelor comise, de periculozitatea făptuitorului, astfel cum rezultă din circumstanțele reale în care s-au comis faptele și din circumstanțele personale ale inculpatei.

Apreciem că fapta comisă de inculpata Iașar G. prezintă, în concret un grad ridicat de pericol social determinat de împrejurările și modalitatea de săvârșire prin inducerea în eroare a unității bancare prin folosirea unor acte false și în primul rând valoarea deosebit de mare a sumei obținută de la unitatea bancară, ce constituie și prejudiciul cauzat, ceea ce a determinat reținerea consecințelor grave și nerestituirea creditului conform obligațiilor asumate.

Se va avea în vedere însă și faptul că, suma de bani obținută nu a fost folosită de inculpată, aceasta fiind remisă în mare parte unei alte persoane, respectiv numitului Ș. I. dar și faptul că, o perioadă de timp ratele au fost plătite constant și există posibilitatea restituirii acestei sume de bani prin executarea silită asupra garanției imobiliare instituită în favoarea băncii și anume aspra imobilului proprietatea personală a inculpaților, împrejurări ce vor fi reținute ca circumstanțe atenuante în condițiile art.74 lit.c și alin.2 cod penal.

Ca circumstanțe personale, reținem vârsta inculpatei, lipsa antecedentelor penale, integrarea familială și lipsa instrucției școlare.

Referitor la modalitatea de executare a pedepsei apreciem, raportat la aceleași circumstanțe că sunt îndeplinite condițiile impuse de art.86 ind.1 cod penal, astfel încât se va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, modalitate ce constituie un avertisment pentru inculpată să nu mai comită alte fapte penale în condițiile unei supravegheri instituționalizate.

În mod corect instanța de fond a dispus condamnarea inculpatului Iașar A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 215 al. 1, 2, 3 și 5 cod penal și de art. 291 cod penal în baza art.10 lit.d cod procedură penală, apreciind în mod corect, raportat la materialul probator existent, că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni, critica formulată în acest sens de inculpatul Iașar A. fiind neîntemeiată.

Este cert, ca și în cazul inculpatei Iașar G. faptul că inculpatul Iașar A. în scopul de a obține un împrumut bancar, a indus în eroare C. B. – Sucursala Tulcea la perfectarea contractatului de credit bancar nr. RQ_13, în valoare de 250.000 lei, prin acea că a prezentat și s-a folosit de o adeverință de salariu care atesta în mod nereal calitatea sa de angajat la . C., conținut pe care îl cunoștea, acțiuni ce au fost comise de inculpat cu intenție directă.

Evidențiem că la data perfectării de către inculpata Iașar G. a contractului de credit nr._/_, respectiv 30.01.2006, prin care unitatea bancară a acordat acesteia un credit în valoare de 200.000 lei, inculpatul Iașar A. a participat la semnarea acestuia, luând cunoștință de conținutul contractului și fiind de acord cu clauzele acestuia, cu atât mai mult cu cât, creditul a fost garantat cu imobilul proprietate personală al inculpaților.

Cu acea ocazie, inculpatul a luat cunoștință de procedura standard de acordare a creditelor bancare inclusiv de faptul că, valoarea creditului depindea de venitul lunar realizat de solicitant, venit dovedit cu o adeverință de salariu.

Reținem că, la acea dată actul s-a încheiat personal de cei doi inculpați.

La data de 08.02.2008 între inculpatul Iașar A. și C. B. - Sucursala Tulcea s-a perfectat contractatul de credit bancar nr. RQ_13, în valoare de 250.000 lei.

Pentru încheierea acestui act, astfel cum rezultă din conținutul contractului și din înscrisurile depuse de instituția bancară, inculpatul Iașar A. a prezentat adeverința de salariu nr.148/05.02.2008 emisă de . C. prin care se atestă că inculpatul Iașar A. este angajat la această societate în baza unui contract de muncă pe durată nedeterminată, având un salariu lunar de 702 lei.

Este evident că s-a urmat aceiași procedură ca și în cazul primului contract de credit încheiat de inculpata Iașar G., acesta având deci cunoștință de faptul că, pentru contractarea creditului era necesară calitatea de salariat ce se dovedește cu o adeverință de salariu.

Adeverința de salariu menționată era semnată de numita Pufleanu M., în calitate de director și de numita Mercu A., în calitate de director economic, stabilindu-se ca persoană de contact tot pe numita Mercu A..

Relevant este faptul că deși inculpatul Iașar A. a pretins că numita Pufleanu M. era reprezentanta unei societăți de creditare, care de altfel a întocmit toate actele, putea să constate caracterul fals al adeverinței, aceiași persoană neputând fi și director al societății unde era angajat inculpatul.

La aceiași dată cu perfectarea contractului de credit, respectiv 08.02.2008, s-a semnat de către inculpatul Iașar A. și un angajament de plată prin care a consimțit să se rețină din veniturile sale, realizate în calitate de salariat la . C., sumele necesare pentru achitarea datoriilor ce rezultă din contractul de credit, astfel încât, în mod corect s-a înlăturat apărarea inculpatului potrivit cu care nu a cunoscut actele ce s-au depus de numita Pufleanu M. la bancă pentru obținerea creditului.

În momentul semnării angajamentului, chiar dacă am accepta faptul că inculpatul Iașar A. nu a avut cunoștință de adeverința de salariu emisă pe numele său, a luat în mod direct cunoștință de faptul că are calitatea de salariat al unei societăți comerciale și a consimțit să i se poprească din salariul realizat datoriile creditului, ori, deși a luat cunoștință de caracterul nereal al adeverinței, a continuat procedura de acordare a creditului.

Totodată, apărarea inculpatului potrivit cu care toată procedura în fața băncii s-a realizat prin intermediul numitei Pufleanu M. nu poate fi primită întrucât, la data de 08.02.2008, data semnării contractului de credit, aceasta nu a fost prezentă la sediul băncii, aspect probat de faptul că, la aceiași dată fiind semnat angajamentul de plată de către inculpata Iașar G., numita Pufleanu M. nu era prezentă la sediul unității bancare, aceasta reieșind, fără echivoc din faptul că, la acel moment a fost contactată telefonic pentru a confirma calitatea de salariat a inculpatei și acordul societății angajatoare privind reținerea unor sume de bani din salariu.

În sensul înlăturării apărării inculpatului Iașar A. este și faptul că, martora S. C. – C., în calitate de ofițer relații clienți la C. B. – Sucursala Tulcea, potrivit atribuțiilor de serviciu, are contact direct cu clienții băncii care solicită acordarea de credite, și în această calitate adună documentația necesară întocmirii unui dosar de la clienți, îi consiliază clienții în ceea ce privește completarea unor formulare tipizate ale băncii, le calculează acestora valoarea creditului pe care îl pot solicitata, acte pe care le înaintează analistului de credite.

Martora confirmă că s-a urmat procedura standard și important a arătat că îi cunoaște pe cei doi inculpați deoarece s-au prezentat la bancă în vederea acordării unui credit precum și faptul că a luat personal angajamentul inculpaților că societatea angajatoare este de acord cu poprirea în cazul neplății creditului.

Prima instanță a avut în vedere ansamblul criteriilor prevăzute de art. 72 cod penal inclusiv gradul de pericol social concret al faptelor prin prisma tuturor elementelor prin care se circumstanțiază cât și circumstanțele personale ale inculpatului apelant, realizând o individualizare corectă a pedepsei, atât sub aspectul cuantumului cât și a modalității de executare, astfel încât acestea să conducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, astfel cum sunt stabilite prin dispozițiile art.52 alin.1 și 2 cod penal.

Fapta comisă de inculpata Iașar A. prezintă, în concret un grad ridicat de pericol social determinat de împrejurările și modalitatea de săvârșire prin inducerea în eroare a unității bancare prin folosirea unor acte false și în primul rând valoarea deosebit de mare a sumei obținută de la unitatea bancară, ce constituie și prejudiciul cauzat, ceea ce a determinat reținerea consecințelor grave și nerestituirea creditului conform obligațiilor asumate.

Totuși, se va avea în vedere și faptul că, suma de bani obținută nu a fost folosită de inculpat, aceasta fiind remisă în mare parte unei alte persoane, respectiv numitului Ș. I. dar și împrejurarea că, o perioadă de timp ratele au fost plătite constant și există posibilitatea restituirii creditului prin executarea silită asupra garanției imobiliare instituită în favoarea băncii și anume aspra imobilului proprietatea personală a inculpaților, împrejurări care în mod corect au fost reținute ca circumstanțe atenuante în condițiile art.74 lit.c și alin.2 cod penal.

Ca circumstanțe personale, reținem vârsta inculpatului, lipsa antecedentelor penale, integrarea familială și instrucția școlară precară.

În consecință, critica formulată în acest sens de P. de pe lângă Tribunalul C. apare ca fiind neîntemeiată.

În mod greșit instanța de fond nu a dispus în baza art.348 cod procedură penală anularea adeverințelor de salariu false folosite de către cei doi inculpați pentru obținerea creditelor, impunându-se în baza dispozițiilor legale menționate anularea adeverințelor de salariu emise de . și de ., ca fiind false, critica formulată în acest sens de P. de pe lângă Tribunalul C. fiind întemeiată.

În apelul formulat de partea civilă C. B. – Sucursala Tulcea.

În mod greșit instanța de fond a dispus anularea contractatul de credit bancar numărul RQ_54, în valoare de 447.000 lei încheiat la data de 08.02.2008 între inculpata Iașar G. și CEK B. – Sucursala Tulcea și a contractatul de credit bancar nr. RQ_13, în valoare de 250.000 lei încheiat la data de 08.02.2008 între inculpatul Iașar A. și C. B. - Sucursala Tulcea, apreciind în mod greșit că acestea ar fi afectate de vreo cauză de nulitate absolută sau relativă.

Este real că, la perfectarea acestora s-au folosit adeverințe de salarizare false însă, aceste contracte nu sunt afectate de caracterul fals al înscrisurilor întrucât dovedesc doar calitatea de salariat al celor doi inculpați, cu consecințe asupra posibilității inculpaților de restituire a creditului conform clauzelor contractuale și nu asupra actului în întregimea sa.

Contractele de credit au fost executate prin remiterea către inculpați a sumelor de bani menționate, în prezent fiind executorie obligația inculpaților de rambursare a creditelor acordate.

Reținem totodată că rambursarea celor două credite a fost garantată cu ipotecă asupra imobilului proprietate personală, contract care, de asemenea, nu este afectat de caracterul fals al adeverințelor de salarizare, fiind posibilă executarea silită a obligațiilor debitorilor prin valorificarea garanției.

Urmare a existenței celor două titluri executorii apare ca fiind lipsită de interes obligarea inculpaților la plata sumelor de bani ce ar rezulta din contracte, acestea putând fi puse în executare, un nou titlu, reprezentat de hotărârea judecătorească fiind inutil.

În consecință, Curtea, în baza art.379 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, va admite apelurile formulate de P. de pe lângă Tribunalul C., de apelanta parte civilă CEK B. – Sucursala Tulcea și de apelantul inculpat Iașar A. împotriva sentinței penale nr.86/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._, va desființa, în parte, sentința penală nr.86/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și rejudecând va dispune, în baza art. 215 alin. 1,2,3 și 5 cod penal cu aplic art. 74 lit. c și alin. 2 – art. 76 alin. 1 lit. a cod penal, condamnarea inculpatei Iașar G. la pedeapsa de 3 ( trei ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată în convenții cu consecințe deosebit de grave.

Se va face aplicarea art. 65 alin. 1 și 3 cod penal rap. art. 76 alin. 3 cod penal privind pedeapsa complementară.

În baza art. 291 cod penal cu aplic art. 74 lit.c și alin. 2 – art.76 alin. 1 lit. a cod penal, va condamna pe inculpata Iașar G. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit.a cod penal – art. 34 lit.b cod penal, va contopi pedepsele stabilite și aplică inculpatei Iașar G. pedeapsa cea mai grea de 3 ( trei ) ani închisoare .

Se va face aplicarea art. 65 alin. 1 și 3 c.p. rap. art. 76 alin. 3 c.p. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin.1,2 cod penal, se va interzice inculpatei Iașar G. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b c.p.

În baza art.86 ind.1 alin. 2 cod penal, se va dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei Iașar G..

În baza art.86/2 alin.1 cod penal, se va fixa termen de încercare de 5 ani, termen compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani.

Pe durata termenului de încercare inculpata Iașar G. se va supune măsurilor de supraveghere prev de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d cod penal respectiv să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune ; să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile ; să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ; să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.86 ind.3 alin. 4 cod penal, se va încredința supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatei Iașar G. către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.

În baza art.359 cod procedură penală, se va atrage atenția inculpatei Iașar G. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/4 cod penal.

În baza art. 71 alin. 5 cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Se va înlătura dispoziția privind anularea contractelor de credit cu numărul RQ_13, de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 250.000 lei, respectiv contractul cu numărul RQ_54 de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 447.000 lei.

Se va respinge, ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă C. B. - Sucursala Tulcea.

În baza art.348 cod procedură penală, se va dispune anularea adeverințelor de salariu emise de . și de ., ca fiind false.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

În baza art.189 cod procedură penală, onorariile parțiale avocați oficiu în cuantum de câte 50 lei se vor avansa din fondurile MJ în favoarea avocați R. E. V. și Botină M..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.379 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală,

Admite apelurile formulate de P. de pe lângă Tribunalul C., de apelanta parte civilă CEK B. – Sucursala Tulcea și de apelantul inculpat Iașar A. împotriva sentinței penale nr.86/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ .

Desființează în parte sentința penală nr.86/20.02.2013 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr._ și rejudecând dispune:

În baza art. 215 alin. 1,2,3 și 5 cod penal cu aplic art. 74 lit. c și alin. 2 – art. 76 alin. 1 lit. a cod penal,

Condamnă pe inculpata Iașar G. la pedeapsa de 3 ( trei ) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune calificată în convenții cu consecințe deosebit de grave.

Face aplic. art. 65 alin. 1 și 3 cod penal rap. art. 76 alin. 3 cod penal privind pedeapsa complementară.

În baza art. 291 cod penal cu aplic art. 74 lit.c și alin. 2 – art.76 alin. 1 lit. a c.p. ;

Condamnă pe inculpata Iașar G. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.

În baza art. 33 lit.a cod penal – art. 34 lit.b cod penal,

Contopește pedepsele stabilite și aplică inculpatei Iașar G. pedeapsa cea mai grea de 3 ( trei ) ani închisoare .

Face aplic. art. 65 alin. 1 și 3 c.p. rap. art. 76 alin. 3 c.p. privind pedeapsa complementară.

În baza art. 71 alin.1,2 cod penal,

Interzice inculpatei Iașar G. exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II și lit. b c.p.

În baza art.86 ind.1 alin. 2 cod penal,

Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatei Iașar G..

În baza art.86/2 alin.1 cod penal,

Fixează termen de încercare de 5 ani, termen compus din pedeapsa aplicată la care se adaugă intervalul de timp de 2 ani.

Pe durata termenului de încercare inculpata Iașar G. se va supune măsurilor de supraveghere prev de art. 86/3 alin. 1 lit. a-d cod penal respectiv:

-să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probațiune ;

-să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile ;

-să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă ;

-să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În baza art.86 ind.3 alin. 4 cod penal,

Încredințează supravegherea executării măsurilor stabilite în sarcina inculpatei Iașar G. către Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.

În baza art.359 cod procedură penală,

Atrage atenția inculpatei Iașar G. asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prev. de art. 86/4 c.p..

În baza art. 71 alin. 5 cod penal,

Pe durata suspendării sub supraveghere se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

Înlătură dispoziția privind anularea contractelor de credit cu numărul RQ_13, de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 250.000 lei, respectiv contractul cu numărul RQ_54 de la C. B. - Sucursala Tulcea, în valoare de 447.000 lei.

Respinge, ca nefondată acțiunea civilă formulată de partea civilă C. B. - Sucursala Tulcea.

În baza art.348 cod procedură penală,

Dispune anularea adeverințelor de salariu emise de . și de ., ca fiind false.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe care nu sunt contrare prezentei decizii.

În baza art.192 alin.3 cod procedură penală,

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art.189 cod procedură penală,

Onorariile parțiale avocați oficiu în cuantum de câte 50 lei se vor avansa din fondurile MJ în favoarea avocați R. E. V. și Botină M..

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.06.2013.

Ptr.PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

M. U. aflată în C.O. E. C. M.

Cf.art.312 c.p.p. semnează

VICEPREȘEDINTE INSTANȚĂ

N. S.

Ptr.GREFIER,

I. C., aflată în C.O.

Cf.art.312 c.p.p. semnează

GREFIER SECȚIE PENALĂ

C. C.

Jud. fond. L.L.

Red.jud.dec. E.C. M.

Dact. 3 ex./26.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 92/2013. Curtea de Apel CONSTANŢA